România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Carpetani şi apuli, o paralelă istorico-arheologică

   

      Titlul acestei comunicări ar putea, la prima vedere, să surprindă şi să ridice semne de întrebare. De ce tocmai interferenţe arheologice şi de ce o comparaţie între două seminţii antice care s-au manifestat în a doua vârstă a fierului în zone atât de îndepărtate.

Să ne explicăm; o vizită prilejuită de susţinerea unei conferinţe la invitaţia Seminarului de istorie Antică din cadrul Facultăţii de Filozofie şi Litere a Universităţii din Alcala de Henares mi-a oferit posibilitatea unei documentări în centrul Complutum, oraş roman plasat în mijlocul anticei regiuni Celtiberia, în zona unor aşezări mai vechi din prima şi a doua vârstă a fierului atribuite unei populaţii indigene – Carpetanii – consideraţi a fi fost iniţiatorii vieţii urbane în regiunea Alcalei. Pentru a afla cine au fost aceşti carpetani am apelat, în primul rând la câteva din sursele literare antice, dintre care ne limităm a-l aminti pe Strabon, în cunoscuta lui Geographia. În cartea a III-a a geografului din Amaseia Pontului, după descrierea Iberiei (Hispaniei) şi ale celor trei districte – Turdetania, Lusitania şi Celtiberia se prezintă  neamurile iberice, natura solului cu bogăţiile sale minerale, moravurile şi cutumele, aspecte ale vieţii politice ş.a., într-un cuvânt, gradul de civilizaţie materială şi spirituală atins de autohtonii iberici în preajma cuceririi romane finalizată în vremea împăraţilor Augustus şi Tiberius.

Să mai amintim amănuntul, deloc neglijabil, că Strabon nu a vizitat niciodată Iberia şi că sursele sale de inspiraţie au fost lucrări mai vechi, ca spre exemplu istoriile lui Posidonius, astăzi pierdute. Deschidem aici o paranteză spunând că situaţia din Hispania, este identică cu situaţia Daciei preromane în ideea că acelaşi autor vorbind despre faptele petrecute în ţinuturile locuite de geto-daci nu a făcut altceva decât să se bazeze pe autori mai vechi, ale  căror însemnări despre teritoriul Daciei sunt fie vagi, fie pierdute.

Neamurile iberice la care se referă Strabon sunt, între alţii cantabrii, asturii, lusitanii şi lusoni, iar în regiunea generic numită Celtiberia, situată în centrul Hispaniei, sunt menţionaţi oretanii, vettoni şi în fine, carpetanii. Din această întinsă regiune, între fluviile Tago şi Anas, toţi locuitorii aveau o origine mixtă, adică iberici şi celţi, cultura lor materială fiind puternic influenţată de celţi, care în migraţia spre vest s-au instalat şi aici, creând, ca şi în Dacia, o veritabilă civilizaţie a fierului.

Pornind de la informaţiile literare pe care tocmai le-am pomenit, să trecem în continuare, la câteva izvoare de natură arheologică care i-a pus în evidenţă de carpetani.

La aproximativ 12 km de Alcala şi în câteva alte puncte din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea Comunidad de Madrid s-a iniţiat un proiect de cercetare arheologică sistematică, proiect desfăşurat în paralel cu un program de restaurare – conservare, în conformitate cu legea patrimoniului istoric spaniol.

Săpăturile sistematice de la El Llano dela Horca, iniţiate depă anul 2000, au urmărit în principal, aspecte privind urbanismul, arhitectura şi aspecte din viaţa cotidiană a carpetanilor. Iniţial, primele urme de locuire, aşa cum au demonstrat rezultatele analizei cu Carbon 14 datează din epoca bronzului (ca şi la Craiva) şi apoi un nivel atribuit carpetanilor (karpetanos în limba greacă), nivel a cărui cronologie relativă se întindea în  intervalul anilor 250-70 î.Chr. datări rezultate din analiza mai multor descoperiri monetare tipice monetăriei celtiberice.

Aşezarea de care vorbim a fiinţat pe un monticul şi pe pantele, terasele, din vecinătate, având o bună poziţie defensivă şi un control vizual asupra împrejurimilor.

Cele câteva locuinţe de forma patrulateră, erau dispuse de-o parte şi de alta a unor stradele pavate. Casele, unele cu etaj, erau construite din bucăţi de piatră nefasonată, aveau pereţi din lemn, acoperiţi cu un strat de lut, iar acoperişul, în două ape, se sprijinea pe o armătură din lemn cu materiale vegetale. Cele cercetate exhausiv dispuneau de două sau trei încăperi, din care cea pentru locuit avea o vatră – cuptor de foc, spaţii de depozitare a inventarului – se remarcă aici râşniţe din tuf vulcanic, ceramică de tradiţie Latene, existenţa unor forme de vase bitronconice şi a unor tipuri de fructiere, lucrate cu mâna sau la roata olarului, chiar şi ceramică pictată cu motive geometrice şi zoomorfe. În Muzeul Arheologic Regional din Alcala un asemenea vas pictat – numit Vasul cailor – îmbină motive geometrice şi reprezentări de cai, animale crescute în toate zonele celtiberilor.

Uneltele din fier, cu similitudini în inventarul fieros al aşezărilor din Dacia preromană, se grupează în jurul ocupaţiilor legate de cultivarea măslinului şi a viţei de vie, respectiv cuţite, foarfeci pentru tuns, felurite grătare, piese de harnaşament, ori arme: vârfuri de lănci şi de săgeţi. Proporţia dintre ustensilele de întrebuinţare curentă şi arme este ca şi la daci, în favoarea celor dintâi.

Ca elemente de podoabă ar fi de menţionat mai multe fibule din bronz – de schemă Latene I-III artefacte ce permit, la rândul lor, datări cronologice.

S-a încercat şi o evaluare demografică ajungându-se la concluzia că aşezarea carpetană ar fi putut număra câteva sute de locuitori, a căror ocupaţie, ca a tuturor celiberilor, predominantă era agricultura bazată pe cultivarea grâului şi a orzului, pe culturi ale măslinului şi viţei de vie, apoi pe creşterea ovicaprinelor şi suinelor. Analiza conţinutului resturilor de hrană din vase demonstrează folosirea în alimentaţie a terciului din grâu, orz, într-un caz concret carne de iepure; într-un alt caz s-au descoperit produse fermentate din cereale sau elaborate pe bază de cereale. Prezenţa Romei în Peninsula Iberică a însemnat şi aici sfârşitul aşezării. Se presupune că după anul 70 î. Chr. populaţia carpetană locală a fost strămutată în teritoriul centrului urban Complutum.

Tot datorită surselor literare antice sunt cunoscute şi majoritatea seminţiilor dacice, alături de  Strabon alţi autori ca spre exemplu Dionisius Periegetul sau Claudius Ptolemeu amintesc printre triburi pe costoboci, biephi, ciasigi, ori nume puse în legătură cu localităţile sau cursurile de apă: Predavenses, Rhatacenses, Buridavenses, Cotenses, Albocenses şa.

În acelaşi context apare semnalată şi seminţia apulilor de la Craiva. În manuscrisele poetului P. Ovidius Naso s-a păstrat un poem - Consolatio ad Liviam - aparţinând unui poet anonim de la începutul veacului I d. Chr. În câteva din cele 474 versuri este prezentată activitatea prinţilor Tiberius şi Drusus, victorioşi în câteva bătălii purtate în ultimele decenii ale secolului I, î. Chr.

Două versuri conţin informaţii care ne interesează:

"Danuviusque rapax et Dacius orbe remoto

Appulus (huic hosti perbreve Pontus iter)" adică:

"Dunărea cea violentă şi îndepărtatul Apulum dacic, un duşman nu prea îndepărtat de Pontus Euxin".

Este vorba, cum deja se cunoaşte, de tribul sau uniunea dacilor apuli cei care au pus bazele aşezării de aici. Acelaşi Claudius Ptolemeu după menţionarea celor mai cunoscute aşezări - dave - din Dacia, pornind din nordul teritoriului dacic menţionează la 49012' longitudine şi 46041' latitudine localitatea Apulon-Apulum. Rezultatele cercetărilor arheologice realuate în anul 2005, au confirmat triplul aspect al sitului de la Piatra Craivii, respectiv o aşezare cu un bogat şi variat inventar arheologic, aşezare ce întreţinea legături comerciale - dovedite prin piese de import de ceramică şi metal, cu lumea înconjurătoare, apoi un centru spiritual documentat prin mai multe sanctuare şi în fine o cetate dacică înglobată în sistemul defensiv  al Daciei preromane, fortificaţie ce supraveghea atât valea mijlocie a Mureşului cât şi zona de intrare spre regiunea auriferă a Munţilor Apuseni.

Analiza mobilierului arheologic la Craiva şi nu numai ilustrează existenţa unor influenţe externe, dintre care, ca şi în cazul carpetanilor iberici, cele venite din lumea celtică sunt detectabile. Influenţa celţilor nu trebuie să ne mai mire (vezi recent cartea lui I.V. Ferencz, "Celţii pe Mureşul Mijlociu", Biblioteca Brukenthal, XVI, 2007) din moment ce în spaţiul intracarpatic (a se vedea recent şi rezultatele săpăturilor preventive de la Cluj, punctul "Polus", unde exista o mare aşezare a triburilor celţilor, aşezare din a doua vârstă a fierului - sec. III-II) prezenţa efectivelor de celţi este o realitate pentru intervalul secolelor  IV şi până în a doua jumătate a veacului II. î. Chr.

Ulterior, după încetarea acestei prezenţe se observă o creştere a puterii dacilor sub regele Rubobostes (Pompeius Trogus, XXXII). Apariţia printre descoperiri a unor cuţite din fier, apoi a unor piese de harnaşament din bronz, a unor fragmente de mărgele din pastă sticloasă sau vase ceramice de factură celtică sunt de netăgăduit. Poate cea mai importantă dovadă o reprezintă, aşa cum am mai spus-o în repetate rânduri, maniera de construcţie a fragmentului din zidul cetăţii de pe vârful stâncii de la Piatra Craivii. Acesta are o particularitate singulară în arhitectura militară a dacilor, respectiv introducerea între asizele orizontale a câte unui stâlp de piatră vertical. Maniera arhitecturală este întâlnită în câteva din fortificaţiile celtice din epoca Latene cercetate în Germania sau Belgia, unde zidăria orizontală cuprinde piatră nefasonată, zidul fiind întărit, la distanţe egale, de câte un stâlp de lemn aşezat vertical.

Aşa cum am afirmat în pagnile de început ale comunicării, prezenţa carpetanilor nu s-a limitat doar la aşezarea cercetărilor arheologice la El Llano de la Horca, ci s-a extins şi în alte puncte dintre Tago şi Anas.

Acelaşi lucru se poate afirma şi în cazul apulilor. Ţinând seama de aşezările dacice din jurul Craivei, unele cercetate recent la Ampoiţa, Cetea sau Tibru, noi credem că întregul areal ar fi putut fi locuit de apuli, al căror centru comercial, militar şi spiritual, singurul semnalat în izvoarele narative antic a fost Apulon-ul dacic.

În sfârşit, o altă paralelă ar fi legată de încetarea locuirii. În ajunul cuceririlor romane a Iberiei (Hispania), carpetanii au fost mutaţi pe locul viitorului centru urban Complutum, în vreme ce după încheierea locuirii dacice de la Craiva, chiar dacă nu avem date despre ceea ce s-a întâmplat cu apulii, toponimul centrului lor politic Apoulon - va fi păstrat de viitoarea aşezare urbană ce s-a înfiripat în jurul castrului XIII Gemina de la Apulum.

Quod erat demonstrandum!

                              Conf. univ. Vasile Moga