Romānia este patria noastrć şi a tuturor romānilor.

     E Romānia celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispćruţi şi a celor ce va sć vie.

Barbu Ştefćnescu Delavrancea

„LA LUMINA ISTORIEI ŞI A LIBERTĂŢII”...

RAPORTURILE ROMĀNILOR CU UNGURII ŞI PRINCIPIELE LIBERTĂŢEI NAŢIONALE

 

 (Continuare din revista Dacoromania, nr. 36)

Discurs rostit la 2/14 mai 1848 īn Catedrala Blajului de Simeon Bărnuţiu.

XXVIII. Ştiţi, că ungurii, mai ales de 12 ani īncoace, şi-au propus ca să topească īntr-una pe toate naţiunile cele de sub coroana ungurească, şi să facă din toate numai o naţiune tare şi mare şi un regim tare şi mare unguresc. Acesta e un lucru foarte mare, bine să īnsemnăm, că e īntr-adevăr mai mare decāt toate victoriile lui Atila şi ale lui Arpįd, pentru că aceştia au supus cu puterea nişte popoare blānde şi le-au ţinut īn ascultare tot cu puterea, pānă ce se stinseră ei; după pierirea lor naţiunile acestea au rămas cu datinele, cu limba şi cu religiunea lor, căci acei cuceritori barbari aveau lipsă numai de braţele, iară nu de limba naţiunilor subjugate, de averea, nu de religiunea şi datinele lor naţionale.

 

XXIX. De tot altmintrelea cugetă ungurii din zilele noastre. Aceştia au aflat că Atila şi Arpįd, Ştefan şi Matia Corvinul au făcut rău, de ce nu i-au ungurit pe toţi locuitorii Panoniei şi ai Daciei şi de ce au lucrat ei după principiul „regnum unius linguae imbecille est”. Aşadar ungurii de astăzi de oare-cāţi ani īncoace lucră la ungurirea şchiailor, romānilor ş.a., cu o īnsufleţire care ar produce fapte demne de mulţumită omenirii īntregi, cānd ar pune atāta osteneală pentru ca să introducă libertatea cea adevărată nu numai la naţiunea ungurească, ci la toate naţiunile de a căror egalitate nu vor să ştie nimica.

XXX. Īn ce chip se apucă un econom bun cu toţi ficiorii şi domesticii, de cultura agrilor săi, īmparte lucrul la toţi, le dă mijloacele cele de lipsă şi stă de ei, ca să se poată bucura la timpul său de un cules bun, de un secerat mănos; aşa s-au apucat şi ungurii cu toate puterile de lucrul lor, ca să-i facă unguri pe toţi. Dieta Ungariei de Ia 1836 puse lege, ca să se ducă ungureşte toate negoaţele administraţiunii publice şi să se bage limba ungurească īn toate şcoalele din Ungaria; jurnalele ungureşti din ambe patriile ungureşti — aşa numesc ei Ţara Ungurească şi Ardealul — lăţesc de mult planul unguririi pretutindenea, īnvaţă pe toate naţiunile, că nu e salute īntr-alt nume, afară de cel unguresc. De este vreun romān aci de faţă, care n-ar fi cetit gazeta de Pesta (Pesti Hirlap), pentru acela mai repeţesc, că decānd īncepu a ieşi această gazetă, redactorul ei Ludovic Kossuth strigă neīncetat cu versul tunetului către toţi ungurii: „Să properăm, să properăm,să ungurim pe toţi croaţii, romānii şi scheii, că de nu perim”! Īn ce chip se repede un torent din munte după frāngere de nor, desrădăcinează arborii, ucide oameni şi vite, spală sămănături şi sate, duce şi răstoarnă tot: aşa se repezi acest bărbat īn contra naţiunilor Ţneţungureşti şi cu atāta furie ameninţă, că le va stānge şi nu va suferi „in secula seculorum” ca să facă măcar īnvăţături morale īn limba naţională prin seminarele lor, īncāt comitele Széchenyi, cel dintāi apostol al unguririi, e constrāns a-i dumeri furia şi a-i striga : ,,Ne kényszeritsük tüzzel, vassal, hanem vegyük bé az alkotmįny sįntzai közzé, hogy ökis bé vegyenek minket magokba, tudni illik, nyelvünket”, adică: ,,Să nu-i constrāngem cu foc şi cu fier, ci să-i recepem īn constituţiune, ca şi ei să ne receapă pe noi, adică limba noastră”. Nicolae Wesselényi dă sfat ungurilor, ca „numai acei romāni să capete drepturi de cetăţean,care se vor face unguri”, şi-i pare rău că Ioan Bob, episcopul romānilor, a făcut toate fundaţiunile sale īn interes naţional. Aşa cugetă şi lucră toată nobilimea cea īnaltă. Ce să zic de corifeii inteligenţei ungurilor? Unul din cei mai renumiţi īnvăţaţi ungureşti, scriind memoria despre apărarea pruncilor mici, arată că lăţirea limbii ungureşti peste toţi locuitorii ţării e mai nainte decāt libertatea şi fericirea ţării: ,,Faceţi ca să vorbească ungureşte toţi locuitorii ţării — striga acest ungur īnvăţat — atunci eu nu voi cere de la voi ca graţie libertatea şi fericirea ţării”. Altul provoca mai an pe episcopii romānilor deadreptul, ca să se apuce numai decāt de traducerea cărţilor bisericeşti de pre limba romānă īn cea ungurească, ca să se bage īn biserica romānilor. Cine să nu fie auzit, cum fierb şi cum se frămāntă ungurii de oare cāţi ani, ca să facă şcoale apărătoare de prunci, īn care să se ungurească mai īntāi pruncii romānilor, īnvăţānd limba ungurească de la 2 ani pānă la 7, apoi īn vreo douăzeci de ani să se ungurească satele şi comunităţile romāne pe calea, aceasta? Care romān nu ştie că īnainte cu şase ani se acceptă planul unguririi şi de către dieta din Cluj, şi se făcu proiect de lege, ca să se pună restimp de 10 ani naţiunilor neungureşti, ca să īnveţe ungureşte, pentru că după aceea vor curge toate īn limba ungurească. Să spună venerabilul consistor din Blaj, care se află de faţă īn biserică, cātă frică şi cutremur i-au cuprins pe toţi, cānd au īnţeles de acest proiect al dietei, şi cu ce īnsufleţire se apucară, ca să īntoarcă răul acesta de la naţiunea romānă!

XXXI. Iată, ce voesc ungurii şi care e scopul lor! Pānă īn 15 martie īncă nu ştiau ce să facă, pentru că le erau legate mīnile şi picioarele de cabinetul din Viena şi nu puteau proceda contra croaţilor şi a schiailor, cum doreau, nici nu puteau apuca toate mijloacele, care erau de lipsă la acest scop; acum au ministerul lor, acesta cunoaşte mijloacele şi pot zice că locul prim īntre mijloacele acestea īl ocupă uniunea — nu e de lipsă a mai adăuga că uniunea Ardealului cu Ţara Ungurească, pentru că cuvīntul acesta se īnţelege de la sine. De ai īntreba pe vreun ungur ce este uniunea: s-ar mira de neştiinţa-ţi, şi dacă ai mai īntreba, ţi-ar mai răspunde, că uniunea e fericirea, e libertatea īnsăşi, uniunea e cornucopia6, care cuprinde toate bunătăţile pămīnteşti; cine are uniunea are toate; uniunea ne dă toate; pentru aceea de acest cuvīnt misterios sīnt pline toate gazetele; uniunea e materia de conversaţiune īn toate cercurile societăţii; uniunea e scrisă pe toţi păreţii; flamura-uniunii e plantată pe case; pe biserici şi chiar şi pe carele călătorilor.

XXXII. Eu īnsă cu toate aceste nu sīnt mulţumit cu uniunea, nici nu mă topesc de bucuria cea universală, ci vreau să cerc mai cu deamănuntul, ce este uniunea pentru unguri şi ce este uniunea pentru romāni?

XXXIII. Ce se ţine de īntrebarea primă: Ce este uniunea pentru unguri? aceasta o poate cunoaşte fiecine, fără să fie politic; ştim toţi, că ungurii vreau să facă ţară ungurească din pămīntul Ardealului; vreau ca să nu mai fie două patrii ungureşti mici, ci să se facă din amīndouă o patrie ungurească mare. Ungurii simt că proprietatea, care şi-au arogat pīnă acuma asupra pămīntului romānilor, nu stă pe temeiu sigur; pentru că din dreptul războiului cuceritor nu se naşte proprietate, ci numai posesiune, pīnă se simte īn putere naţiunea subjugată ca să scuture jugul. Asta bine o ştiu ungurii; ei ştiu, că maurii nici īn 700 de ani nu şi-au cīstigat drept asupra Ispaniei; pentru aceea vreau acum a-şi cīştiga proprietatea, care īn adevăr nu o au avut pīnă acum; prin uniune vreau a-i pleca pe romāni, ca să-şi dee din mīini proprietatea părintească, bunătatea cea adevărată pentru nişte bunătăţi părute si īnşelătoare; īncă pīnă acum numai urmele tiraniei ungureşti sīnt tipărite pe pămīntul romānilor, ca si pe feţele lor; dreptul lor nu e īntabulat nicăiri; cu Verböczi, cu Aprobatele şi cu diplomatele regilor ungurii nu pot proba proprietatea asupra pămīntului altor naţiuni, fiindcă aceste, ca nişte documente fabricate de unguri pe partea lor, n-au putere īnaintea judeţului umanităţii; iară dacă i-ar putea pleca pe romāni la uniune, atunci īnvoirea romānilor le-ar da document nou, cu care şi-ar consolida posesiunea cel puţin īncă pe oarecīte sute de ani, nu pentru totdeauna, fiindcă nici o generaţiune n-are drept ca să pună jug pe grumazii generaţiunii viitoare.

XXXIV. Cīnd ar locui pe pămīntul Ardealului numai unguri şi saşi, şi īmpreună cu aceştia, īn loc de un milion şi jumătate de romāni, ar locui pe atīţi japoni, au altă limbă, atunci eu n-aşi avea să zic nimic īn contra unirii Ardealului cu Ţara Ungurească; īnsă pămīntul acesta nu-1 ţin japoni, nici arabi; ci afară de o mīnă de saşi şi unguri mestecaţi printre romāni, Ardealul e proprietate adevărată a naţiunii romāne, care o a cīştigat cu bună dreptate īnainte cu vreo mie şapte sute de ani, şi de atunci pīnă astăzi o ţine, o apără şi o cultivează cu multă sudoare şi osteneală. Deci eu zic, că nici un romān nu poate fi cu nepăsare, cīnd este īntrebarea: al cui să fie pămīntul acesta, care pīnă acum a fost al romānilor: nu ne este tot una şi nu ne poate fi tot atīt, ori să fie al romānilor, ori al ungurilor, şi apoi romānii iară să fie numai toleraţi īn pămīntul lor. Prin urmare, īnţelesul cel adevărat al īntrebării acesteia: să fie uniune sau să nu fie? este: să ne dăm pămīntul nostru ungurilor, sau să nu-l dăm; să ne vindem ţeara ungurilor, sau să nu o vindem; să fim şi de aci īnainte numai lipiturile altor naţiuni, au să fim liberi? Ce va răspunde adunarea la aceste īntrebări; ce va răspunde tot poporul romān, cīnd va fi de faţă?

XXXV. Ştiu ce zic patronii uniunii, că adică uniunea nu numai că nu ia proprietatea de la nime, ci din contră voeşte să facă proprietari şi pe aceia cari pīnă acum nu erau. La aceasta eu observ, că ungurii numai lor īşi dau proprietatea, care se fac că o dau romānilor; pentru că īn oara cīnd se va proclama uniunea, ştergīndu-se servitutea, se vor şterge totodată şi naţiunile, afară de cea ungurească; numai aceasta va rămīnea vie şi proprietară īnaintea legii, şi proprietatea naţiunilor omorīte prin lege va servi ungurilor de spese pentru īngropăciunea acestor naţiuni. De ar voi ungurii să dee īndărăt proprietatea la domnii cei adevăraţi, precum se laudă că o vor da, atunci ar recunoaşte mai īntīi existenţa naţiunilor, care locuiesc īmpreună cu ei, căci aceste sīnt domnii cei eminenţi ai pămīntului, ca cele ce sīnt nemuritoare, apoi individele oamenilor muritori; ci ungurii nu vreau să ştie nimica de alte naţiuni, afară de cea ungurească, prin urmare nici de proprietatea altor naţiuni, afară de a celei ungureşti; aşadar, cīnd se fac că dau proprietate individelor, atunci īntr-adevăr o iau de la naţiuni şi fac donaţiune nouă naţiunii ungureşti, cu proprietatea romānilor şi altor naţiuni.

XXXVI. Să considerăm drept aceea, că uniunea donează ungurilor o ţară īntreagă fără de nici o osteneală; că Ardealul e patria aurului şi a metalelor nobile, care vor curge toate īn punga naţiunii ungureşti; că sarea şi toate bunătăţile patriei noastre vor adăuga tezaurul ungurilor şi paupertatea romānilor; iară ficiorii romānilor vor forma legiuni, care se vor bate pentru gloria celor ce le-au şters numele cel glorios şi i-au botezat pe nume barbar; că patria noastră e cetate īnconjurată de la natură cu muri cumpliţi, fără de care ungurii de pe cīmpiile Panoniei sīnt expuşi la toate atacurile inimicilor, ca nişte iepuri pe şes; că tăindu-se Ardealul de către statul unguresc, acesta rămīne ca un om fără de picioare, ciung şi desfigurat, de nu poate să se mişte mai ales către Moldova şi Romānia, ca să le cuprindă; că dacă nu se face uniunea cu Ungaria, se rupe legătura, care leagă pe ungurii din Ardeal cu cei din Panonia, şi atunci ungurii din Ardeal fireşte că se vor stinge pe īncet, fiind tăiată comunicaţiunea lor cu creerii ungurismului din Panonia. Din contră, dacă se face uniunea, naţiunea ungurească cea mică, mai creşte cu un milion şi jumătate de romāni, şi cu vreo două sute mii de saşi, pe care īi face unguri uniunea, īndată cum se va proclama; să considerăm īn urmă, că afară de emolumentele acestea, uniunea le dă ungurilor o putere nemărginită peste Ardeal, de a pune legi, de a comanda, de a administra ţara, numai īn folosul naţiunii ungureşti, fiindcă după uniune legea nu va mai cunoaşte alte naţiuni; să le considerăm aceste toate bine, şi vom afla ce este uniunea, pentru unguri şi pentru cei ce aşteaptă ziua mai tare decīt imperatorul oastei, ziua de triumf!

XXXVII. Ce este uniunea pentru romāni? Dacă ne aducem aminte, ce au folosit romānilor toate uniunile de pīnă acum, politice şi religionare, şi vom considera, că şi uniunea cea de acum numai spre binele ungurilor se urzeşte, putem prevedea, ce va fi uniunea pentru romāni. Cu toate acestea să o cercetăm ceva mai cu deamănuntul, ca să vedem şi să ne convingem, că sub larva libertăţii şi a frăţiei, cu care ni se īnfăţişează uniunea, ea nu acopere pentru noi libertate, nici frăţie, ci numai servitute şi o fiară sălbatică, care mănīncă naţiuni.

XXXVIII.  Eu zic că libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decīt naţională. Care om nu se va simţi vătămat pīnă la inimă, dacă īl vei opri să nu vorbească, pe unul pentru ca 1-a făcut natura mai tīrziu, pe altul mai repede la vorbă, pe altul pentru că 1-a făcut natura ungur, pe altul sas; dacă īl vei opri să nu umble, pe unul pentru că are mers mai lin, pe altul căci păşeşte mai repede decīt alţi oameni; au nu li se va turbura ferea, cīnd īşi va auzi unul: „taci tīrziule”, altul: „taci moară de vīnt”, altul: ,,ţine-ţi gura, ungure, sasule” etc.; īntr-adevăr toţi vor ferbe de mīnie, pentru că tot omul are voe să vorbească şi să meargă cum i-a dat natura şi cum poate; şi cīnd i-ai atacat libertatea aceasta, i-ai vătămat totdeodată sentimeritul de onoare, adică: libertatea oricărui om e legată de persoana lui cu cea mai strīnsă legătură, e proprietatea lui cea mai personală şi poartă tipul persoanei fiecărui om, aşa cīt nimenea nu se mişcă, nu cugetă, nu vorbeşte, nu umblă ş.a., decīt fiecare īn formele sale.

Acum să trecem de la persoana omului la persoana naţiunii, care īncă are personalitate. Dacă e drept că persoanele nu-şi perd natura, cīnd se leagă īntr-un corp naţional cu limbă şi datine comune, şi iată că tot aceeaşi vom fi constrīnşi a zice şi de naţiune, ce zicem de o persoană singură: că libertatea naţiunii īncă e legata strīns cu persoana ei, ca şi a persoanelor fireşti, dacă nu mai strīns; libertatea naţiunii īncă poartă tipul naţiunii, cum poartă libertatea personală tipul persoanei omului; naţiunii īncă i-a dat natura forme precum persoanelor fireşti; cu persoana naţiunii deodată se naşte şi libertatea ei, ca şi a persoanelor singuratice şi cu persoana dimpreună se stinge; tot ce ajută şi īmpiedică persoana, ajută şi īmpiedică libertatea naţiunii; tot ce lăţeşte libertatea, aceea creşte preţul şi īnalţă demnitatea naţiunii, cu cīt īşi preţuieşte mai mult persoana sa oarecare naţiune, cu atīt īşi preţuieşte mai mult, cu atīt īşi afirmă mai fierbinte şi libertatea şi cu atīt are mai mare preţ şi respect īnaintea ginţilor, face şi alte lucruri mari pentru onoare, nu sufere nici un scăzămīnt din libertatea sa, pentru că ea simte că fără de libertate nu e onoare pe pămīnt, şi viaţa naţiunii fără onoare e mai amară decīt moartea; pentru libertate īşi pune averea şi viaţa, libertatea e coarda inimii ei cea mai personală, proprietatea ei cea mai naţională, inima ei, sufletul ei, ornamentul ei!

XXXIX. Ce ar face, ungurii, cīnd le-ar cuvīnta īncă odată de pe tron īmpăratul Iosif īn chipul următor: „Ungurilor! acum este epoca libertăţii, eu am pus filosofia, ca să fie dătătoare de legi īn īmpărăţia mea, fiţi liberi toţi, vorbiţi ce vreţi, īnsă numai nemţeşte; ridicaţi-vă şcoale şi īnvăţaţi, īnsă, numai nemţeşte; ridicaţi-vă teatre şi tipografii, faceţi şi tipăriţi ce vă place, īnsă numai nemţeşte; lăpădaţi-vă portul naţional şi limba voastră, cea necultă, pentru că aşa cere unitatea şi salutea statului, ca să fie numai o limbă īn şcoale şi īn teatre, īn case şi īn piaţe, īn biserică şi īn judeţe”. Au n-ar ridica ungurii iarăşi furci ca să spīnzure portul nemţesc, cum au făcut după moartea īmpăratului Iosif? Ce ar zice şi cum s-ar purta germanii, cīnd i-ar face alt Napoleon Bonaparte ca să-şi lepede limba cea aspră şi cīnd le-ar impune limbă, legi, gubern şi datine frīnceşti, fire-ar acestea cīt de liberale, chiar şi pīnă la gradul cel mai īnalt republican? Cum s-ar mulţămi cu rusismul cabinetele, dietele şi universităţile de la Pesta pīnă la Berlin şi Gotinga, cīnd i-ar mai constrīnge rusul pe unguri şi germani la limba şi la religiunea ortodoxă, apoi să-1 īmbrace de o sută de ori mai liberalmente decīt e īmbrăcat maghiarismul? Acum īnchipuiţi-vă, că vin nişte deputaţi de la dieta ungurească īn mijlocul acestei adunări şi īncep, a cuvīnta īn chipul următor: „Romānilor! Astăzi e, ziua libertăţii tuturor, pentru voi īncă sīnt puse scaune la masa libertăţii, veniţi de şedeţi şi voi judecători de la comitate pīnă la cancelaria de curte şi luaţi parte la toate onorurile politice şi militare, īnsă numai cei ce ştiţi ungureşte ca ungurii născuţi; acum e ziua dreptăţii pentru toţi, veniţi toţi cei asupriţi şi dăunaţi, de luaţi dreptate ieftină şi repede, īnsă vedeţi ca să vă fie scrise instanţele ungureşte şi să vă luaţi totdeauna cīte un ungur līngă voi, ca să vorbească pentru voi la judecător, pentru că, ştiţi că mama noastră cea dulce, patria comună, nu mai sufere īn judeţe altă limbă, fără numai cea ungurească, nici să i se plīngă cineva, fără numai cu lacrimi ungureşti; astăzi e ziua luminii, şcoalele ţărei sīnt deschise şi pentru voi, nu ca īnainte de īmpăratul Iosif, īnvăţaţi drept aceea toţi şi vă luminaţi, īnsă numai ungureşte, pentru că aşa cere unitatea statului!” Nu vă īntreb, dacă s-ar afla romāni, care să accepte vreo diregătorie, īn care văd că le caută să lucre īn contra naţiunii sale, pentru că vīnzătorii au fost la toată naţiunea şi vor fi; nu vă īntreb, dacă vor merge romānii, la judecători, cīnd vor vedea dreptatea legată de limba ungurească, şi la şcoalele ungureşti, cīnd va fi acoperită luminarea cu limba ungurească; ci vă īntreb: Au este aceea libertate, care leagă onorurile ţărei numai de o limbă īn ţara aceea unde sīnt mai multe limbi; au dreptate e aceea, care o face statul numai celor ce ştiu ungureşte; lumină adevărată e aceea, de la care opreşte statul pe toţi cei ce nu ştiu ungureşte? Eu zic că aceasta nu e libertate, nici dreptate, ci este o calamitate mare pe acele popoare nefericite, care au căzut īn astă groapă īntunecoasă ce poartă nume de stat.

XL. Ce folos va avea naţiunea romānă de libertatea de tipar, care o promit ungurii, cīnd tipografia cea liberă nu va umbla fără numai pe folosul ungurismului, şi dacă va cuteza vreun romān a apăra interesele naţiunii sale, tiparul unguresc īl va nota īnaintea lumii ca pe un criminal şi judeţele īl vor certa? Ce-i vor folosi miniştrii cei responsabili ai naţiunii ungureşti, care nu vor suferi īn sīnul lor nici un element străin neasemănat? Ce-i vor folosi chiar şi la aceea īntīmplare, cīnd ar fi romāni toţi miniştrii din Buda-Pesta, dacă aceştia nu īnfăţişează naţiunea romānă şi interesele ei? Apoi dieta cea anuă au nu va fi aceea dieta ţării şi a naţiunii ungureşti, legiferă, persecutătoare şi stingătoare de naţiuni? Care romān poate crede că dieta asta va purta grije pentru īnflorirea romānilor prin cultură naţională, cīnd ne-o spun īn faţă că sub coroana ungurească nu pot fi mai multe naţiuni?

XLI. Egalitatea civilă? Aceasta atunci ar avea loc īn stat, cīnd ar apăra legile statului īntr-o formă pe toţi cetăţenii şi le-ar face dreptate, fără ca să-i īntrebe dacă sīnt nobili sau plebei, miseri sau avuţi, creştini sau păgīni, albi sau negri, barbari sau romāni şi cīnd le-ar deschide calea spre cāştigarea mijloacelor vieţii şi spre cultura tuturor īntr-o formă; īnsă lucrurile nu merg aşa, ci din contră vedem că la judeţe īşi face dreptate sieşi fiecare naţiune, şi afară de acestea īşi cearcă fiecare numai fericirea şi cultura sa; şi īn specie ungurii şi saşii, de cīnd locuiesc īmpreună cu romānii, numai īntr-aceea se adoperă, cum să le iee locurile şi cum să-i ţină īn paupertate şi īn īntuneric. Deci nu poate să zică nimenea că romānului tot una īi e, dacă īl va judeca judeţ unguresc sau săsec, sau din contră un judeţ ales şi aşezat de romāni.

Ştiu că ungurului şi sasului nu-i e tot atīt, de cine să fie judecat; pentru aceea şi-au apărat ei totdeauna cu atīta furoare privilegiile chiar şi asupra altora: pentru ce au cuprins ei toate diregătoriile līngă īmpărat, la gubern şi la toate judeţele, şi pentru ce vreau să le facă acum toate ungureşti ? Doară ca să facă dreptate şi uşurare romānilor? Nici-decum; ci chiar din contră, ca să-şi facă singuri dreptate loruşi, şi romānului să nu-i rămīnă nici un mijloc de apărare; ci ştiu că dreptatea e cum o fac oamenii, şi fiind oameni şi judecătorii, judecīnd fiecare după plecarea şi patima sa, ca toţi oamenii, de i-ai īngrădi cu o mie de legi, totuşi: „plus valet favor in judice, quam miile leges in codice”; de unde urmează, că nici o naţiune nu poate spera dreptate pentru sine şi pentru fiii săi, cīnd e supusă la judeţele altei naţiuni, căci dreptatea nu depinde numai de la legi bune, ci şi de la judecători buni şi drepţi; şi precum nu poate fi nimeni judecător drept īn cauza sa, aşa nu poate să fie nici o naţiune judecătoare dreaptă peste alte naţiuni. Īn deşert vorbesc de independenţa judeţelor, pentru că fiecare judeţ va judeca totdeauna după plăcerea şi īn folosul acelui ce 1-a aşezat, temīndu-se ca să nu-1 răstoarne; īn deşert se zice că judecătorului se cade a fi mai presus de toate respectele de confesiune, de naţionalitate, de naştere şi altele asemenea; īn deşert, pentru că această lege morală nu garantează dreptate nici plebeului la judeţul aristocraţilor, nici Iudeului la judeţul creştinului, nici romānului la judeţele ungureşti şi săseşti; aceştia vor face totdeauna plăcere şi vor cerca folosul particular al castei, confesiunii si naţiunii de care se ţin. La judeţele aceste ungureşti, fireşte că şi limba īncă va fi ungurească; romānul nu va putea duce nici un proces īn limba lui; mărturisirile romānilor sau ale altora mărturisiri şi documente asupra romānilor aceştia nu le vor īnţelege; nu se vor putea īnţelege nici cu advocaţii, nici cu judecătorii, nici aceştia cu romānii; şi romānii numai atunci vor şti cum le-au curs legea pe la judeţe, cīnd vor vedea pe executori că le iau ereditatea şi-i duc la furci.

XLII. Acum judecaţi, cum va putea fi romānul egal cu ungurul īnaintea legii īn asemenea īmprejurări, cīnd romānul numai cu gura ungurului va putea vorbi cu judecătorii şi aceştia vor judeca toţi după plăcerea ministrului dreptăţii ungureşti, acestei dreptăţi de cabinet, care īi ucide de 904 de ani pe romāni!

XLIII. De egalitate religionară nici nu mai voi să vorbesc. Ce egalitate pot să aştepte romānii īn anul 1848, cīnd īncă īn anul 1842 deputaţii ungurilor īn Cluj stau de episcopii romānilor, ca să traducă numaidecīt cărţile bisericeşti īn limba ungurească? Frăţia asta nouă a ungurilor către miniştrii bisericii romāne va sta numai īntr-aceea, că-i vor mulţumi pre unii, episcopi sau preoţi mai de frunte, ca prin aceştia să-i tămīnde si să-i īnşele pe toţi cu vorbe bune şi speranţe mincinoase. Văstu-aţi numai īnainte de oare-cīţi ani biserica unită din Boian coperită cu tulei de cucuruz şi altarul īngropat īn nea; văstu-aţi casa popii unit din Abuş, mai umilită decīt o colibă de munte, desgrădită cu totul şi fără de nici un edificiu de economie?

Cine să creadă, că după unirea asta nouă politică vor fi mai bine prevăzuţi preoţii, mai bine coperite bisericile şi casele lor? Domeniul bisericii romāne din Oarda, poses īn sute de ani, l-a perdut biserica romānă la 1714, sub uniune, cu proces de o zi. Iată ce egalitate a produs uniunea religionară! Dacă a produs o egalitate ca aceasta uniunea cea sacră, ce egalitate se poate aştepta de la uniunea cea profană, care se urzeşte acum!

XLIV. Se promite mai īncolo ridicarea servitutei, unindu-se Ardealul cu Ungaria. Asta o cred. Ci eu cred că se va ridica şi dacă nu se va uni, pentru că i-a venit timpul ca să cadă. O putere cumplită şi nevăzută, care lucră īn contra despotismului pretutindenea, lucră demult şi la surparea acestei cetăţi barbare şi murii ei se vor răsturna amuşi pe aceia care nu vor să o dărīme din amoare cătră omenire. Vedem că ea s-a şters īn Ungaria; şi va cădea şi īn Ardeal; dar dacă se va face Ardealul ţeară ungurească prin uniune, atunci libertatea romānilor nu va custa7 doară nici un an, şi iarăşi va cădea īn servitute; şi pentru ce? pentru că īn ţeara ungurească şi libertatea īncă va fi ungurească, şi aceasta va fi legată de condiţiuni, care romānul nu le va putea īmplini sau au le va īmplini după aşteptarea şi plăcerea ungurilor; ungurii vor da libertate numai celor ce vor voi a se face unguri, pe aceştia īi vor ajuta la diregătorii politice, scolastice, bisericeşti etc., le vor face venituri şi īi vor lăuda īn public; iar din contră pe care īi vor simţi că nutresc sentimente naţionale, īi vor depărta şi īi vor certa. Care cunoaşte firea romānilor poate prevedea că nu se vor supune aşa uşor la măsurile unguritoare; ungurii īi vor lua cu răul, ca să-i ungurească prin şcoală, biserică şi prin toate mijloacele cele mai egoistice, care īi pot veni īn minte unui guvern teroristic şi tirănos. Romānii nu vor asculta, le vor sta īn contră, şi aşa īi vor lipsi de libertate, cum i-au lipsit īn secolii trecuţi nu numai pe romāni, ci chiar şi pe fraţii lor. Ce cugetaţi, dacă scrie Wesselényi īnainte cu oarecīţi ani, că numai acelora romāni să se dee drepturi de cetăţeni, care se vor face unguri, au nu o va pune condiţiunea asta ministerul şi dicta ungurească acum după ce va avea putere nemărginită peste romāni? Ba o va pune fără īndoinţă; şi eu cred că şi ştergerea servitutei cea de acum e numai o rīmă īn unghiţa a tot īnghiţătorului ungurism, cu care vreau să-i prindă pe romāni ca pe nişte peşti fără de pricepere.

XLV. Ce e drept, garda naţională, care se apromite īn punctele ungureşti, e cetatea cea mai tare a libertăţii şi onoarea fiecărei naţiuni, aşa cīt fără de aceasta şi fără representaţiune naţională, poporul e numai o ciurdă de vite, o turmă de oi, pe care le mulge, le tunde şi le ucide un tiran de păcurar, fără să se poată apăra de el; īnsă ce bucurie vor avea romānii, cīnd īşi vor vedea ficiorii īnşiraţi īn gardele naţionale şi īn regimente, cīnd aceste toate vor fi ungureşti? Garda naţională, paladiul libertăţii popoarelor celor culte, pentru romānii īncorporaţi cu Ţeara Ungurească va fi numai instrument de asuprire, de stoarcere şi de ucidere la mīna comandanţilor ungureşti. Pe romānii din un sat īi vor ridica asupra altui sat romān, care nu va voi a se unguri; la urmă īi vor face să şi jure, că vor apăra constituţiunea ungurească şi vor custodi cu sanctitate legile ungureşti, care sīnt făcute şi se vor mai face pentru stīngerea naţiunii romāne.

XLVI. Īnsă la ce să memorăm mai multe libertăţi ungureşti: cīnd nu numai īn 12, dară nici īntr-o mie de puncte ca aceste nu vei afla nici măcar o libertate, precum nici īntr-o mie de trupuri moarte nu se află nici măcar o viaţă, pentru că a ieşit sufletul din toate; aşa scoate şi uniunea sufletul din toate libertăţile, omorīnd naţionalitatea; pentru aceea zisei, că libertatea fiecărei naţiuni nu poate fi decīt naţională, şi că libertatea fără de naţionalitate nu se poate īnţelege nici la un popor de pe pămīnt.

XLVII. Dacă e nimicită libertatea poporului fără de naţionalitate, e nimicită totdeodată şi cultura şi fericirea aceluia, fiindcă fără de libertate nu e cu putinţă cultura; deci observaţiunea asta singură ar ajunge ca să vedem unde ne duce uniunea, periclitīnd naţionalitatea ; ci, fiindcă cultura fiecărui popor astăzi e măsura fericirii şi a sigurităţii lui doară mai mult decīt a fost oarecīnd, să cercetăm mai deaproape legătura culturii şi a libertăţii naţionale.

XLVIII. Poporul, care cunoaşte că lumina ştiinţelor şi a artelor mai mult nu poate fi proprietatea unor clase privilegiate, ci trebuie să se facă bun comun a toată naţiunea, acela trebuie să facă din cultură negoţ comun a toată naţiunea. Să cercăm la popoarele luminate, care sīnt mijloacele culturii? şi vom afla că acele sīnt şcoalele şi institutele naţionale pentru ştiinţe şi arte, iară mijlocul culturii politice īn specie īl aflăm īn universităţi; universităţile nu sīnt nicidecum mijloc arbitrar, ci sīnt un mijloc necesar, dictat de aceeaşi indeginţă8 firească a popoarelor chemate la viaţa politică, care i-au īnvăţat pe oameni a semăna şi a coace pīine ca să trăiască: numai de la universităţi se poate aştepta jurisprudenţă luminată, de la scoale şi institute naţionale, cultura naţiunii; īnsă chiar pentru că cultura e puterea cea mai tare pe pāmīnt şi e o cetate nouă a unităţii naţionale, naţiunea īntreagă trebuie să-şi īmpreune puterile īntru ridicarea acestor aşezăminte şi să facă negoţ comun din cultură, de vrea să se bucure de fructele ei ca de un bun comun; īnsă cum se va putea apuca naţiunea de acest negoţ comun fără de limba naţională? Să luăm de exemplu, că guvernul republicii franceşti demandă īnvăţătorilor de prin institutele ţerii, ca să nu mai facă īnvăţăturile īn limba francescă, ci īn cea latină; să zicem, că tot asemenea demandă şi guvernul anglesc, guvernele italice şi germane: ce ar urma din această strămutare? Nu zic că īnvăţătorii acestor naţiuni luminate n-ar fi īn stare a face īnvăţaturi şi īn limba latina, dar mă leg, că n-ar trece mult şi universităţile acestor popoare n-ar fi mai luminoase decīt liceul catolicilor din Cluj; īndată ai vedea că nu le e īndemīnă nici īnvăţătorilor, nici īnvăţăceilor a cugeta īn limba lui Cicerone ca īn limbele lor, mintea s-ar osteni sub greutatea cea străină, ştiinţa din zi īn zi tot mai mult s-ar īntuneca, s-ar face mai grea de īnvăţat şi mai uşoară de uitat, toate regiunile ei, şi cele mai luminoase, s-ar umplea de erori, cum era pe timpul despotismului limbii scolastice, şi rătăcind odată mintea de la calea cea adevărată, ar trece cente de ani pīnă şi-ar veni īn ori, ca să-şi cunoască rătăcirea; religiunea s-ar īngropa īn fanatism şi filosofia n-ar fi īn stare să ridice piatra de pe uşa mormīntului; invenţiunile şi descoperirile īn arte şi īn ştiinţă ar īnceta īndată; industria şi comerciul, care numai la lumina ştiinţei īnfloresc si numai arta le poartă, mult s-ar īmpiedica şi parte ar cădea cu totul; starea cea īnfloritoare a omenimii de astăzi s-ar vesteji, sentimentul de libertate ar amorţi şi la naţiunile libere, de n-ar mai rămīnea cine să lucre pentru desjugarea naţiunilor aservite, īnsă eu vă asigurez, că naţiunile aceste luminate niciodată nu vor lua limba străină pentru īnvăţătură; ci vor demonstra totdeauna, cu consens universal, că natura pentru aceea i-a dat limbă fiecărei naţiuni, ca să se folosească cu aceeaşi īn toate negoaţele vieţii, precum i-a dat picioare omului ca să umble pe picioarele sale, urechi ca sa auză cu urechile sale, ochi ca să vadă cu ochii săi; vai de omul pe care īl poartă altul, vai şi de naţiunea care nu umblă pe picioarele sa!e sau nu vede decīt cu ochii altei naţiuni: niciodată nu va pătrunde raza de cultură Ia creerii acestei naţiunii, ci va rămīnea pururea īntunecată ca orbul şi servă naţiunilor răpitoare.

XLIX. Aşa vor păţi romānii, dacă vor băga limba ungurească īn şcoalele naţionale; şi cu atīt vor merita mai mult despreţul lumii, fiindcă trăim īn secolul luminilor, vedem descoperirile ginţilor luminate, ne spun toate acestea că cultura lor cea adevărată numai de atunci se īncepe, de cīnd au īnceput a īnvăţa īn limbele naţionale. Anglii ne arată că cultura lor nu se poate īnainta decīt angleste, a francilor franceste, a italienilor italieneşte, a germanilor nemţeşte, şi īn urmă ungurii strigă de răsună toată lumea, că naţiunea ungurească nu se poate cultiva decīt ungureşte; ce absurditate ar fi din partea romānilor, cīnd ar zice īn contra consensului tuturor ginţilor: Aşa este, că romānul īncă nu poate īnvăţa, nici i se cade a se cultiva, fără numai ungureşte. Dacă vor īnvăţa tinerii romānilor la scoale ungureşti, nu vor fi nici de un folos naţiunii romāne, pentru că īn şcoalele ungurilor se vor deprinde ca să-i īnveţe pe unguri, nu pe romāni. Ştim cītă īmpedecare a fost pīnă acum pentru cultură, limba latină, ca limba īnvăţămīntului, şi, afară de aceasta, pentru romāni lipsa şcoalelor naţionale; cīt asudau tinerii romānilor şi ne miram de unde vine, că au atīt de puţine cunoştinţe; şi pīnă acum romānii tot au mai īnvăţat şi īn, limba lor, cel puţin īn Blaj; dar dacă se vor propune toate ştiinţele īn limba străină, ce lumină poate să aştepte naţiunea noastră de la atari şcoale? E lucru cunoscut, că preoţii ungurilor reformaţi sīnt mai buni oratori decīt ai catolicilor şi ai romānilor, pentru că īnvaţă ştiinţele şi aria retorică īn limba naţională din tinereţe: cīţi oratori şi poeţi cu renume ar fi creat şcoalele Blajului, cīnd ar fi īnvăţat a perora tinerimea noastră nu numai pro Milone şi pro domo sua, ci şi pentru naţiunea noastră, nu numai latineşte contra răpirilor lui Verres şi a conjuratului Catilina9, ci şi romāneşte asupra tiraniei sub care gem romānii! Ci să nu vă īndoiţi cītuşi de puţin, că dacă nu vor avea romānii scoale naţionale, cu limba lor pentru toate ramurile cunoştinţei omeneşti, nu vor avea īn etern nici politici, nici jurişti, nici advocaţi buni, nici oratori şi poeţi, care să răspundă numelui lor; literatura noastră īncă nu va apuca niciodată peste mediocritate, ca şi cunoştinţa limbilor clasice; şi tot tezaurul cunoştinţelor anticităţii şi al lumii de astăzi numai cu ajutorul limbii naţionale se poate cīştiga. Cum va detuna deputatul naţiunii īn contra despotismului īn adunări, dacă nu se va īnvăţa din tinereţe a-1 cunoaşte şi a-1 urī; cum se va aprinde de amoarea libertăţii, cīnd se va naşte serv altei naţiuni? Şcoalele ungureşti vor smulge din piepturile tinerilor naţiunii noastre şi amoarea aceea care o plantase īntr-īnsele matrele romāne; şi cu cīt vor īnvăţa mai mulţi romāni la şcoale străine, cu atīt va perde naţiunea mai mulţi fii; lăcomia onorurilor şi folosul privat īi va trage către străini, ei vor ama numai limba ungurească, se vor incinta de frumuseţile acesteia şi vor admira faptele naţiunii ungureşti, pentru că numai aceste le vor cunoaşte toată viaţa şi dorul lor va fi legat singur de naţiunea care-i va amăgi cu frumseţea şi cu bunătăţile sale, de naţiunea romānă nu-i va mai lega nimic, rupīndu-se odată legătura cea dinţii şi cea din urmă a limbii naţionale.

L. Drept aceea, dacă-şi vrea cultura oarecare naţiune, să se unească, ce e drept, īnsă nu cu altă naţiune, care vrea să-i iee naţionalitatea dim­preună cu cultura care o are, ci să se unească mai īntīi cu sine īnsăşi, ca să se apuce de cultura naţională cu puteri unite. Ce se ţine de romāni, ar fi nebunie, dacă s-ar lăpăda de naţionalitate-si — şi s-ar uni cu ungurii pentru cultură, īnţelepciunea spune că romānul să se unească cu romān, germanul cu german, schiaul cu schiau, pentru īnaintarea culturii. Aşadar romānii mai īntīi să se unească īntre sine spre acest scop de la Nistru pīn’la Em, si de la Em pīn’la Tisa; apoi să se unească cu celelalte familii romane, pentru identitatea limbii şi cumnăţia cea firească a cugetelor şi a sentimentelor. O īnsoţire ca aceasta poate să aibă loc, şi fiind oarecare naţiune īmpărţită sub mai multe guberne, fiindcă n-are fire şi tendenţă politica, ci este destinată singur spre īnaintarea culturii umanităţii, pe calea cea firească a naţionalităţii oricărui popor. Aşa īi vedem pe germani şi italieni foarte uniţi īntru īnaintarea ştiinţelor şi artelor, cu toate că sīnt despicaţi īn mai multe guberne; īnsă unitatea limbii īi leagă pe toţi, fire-ar sub gubern, de sultan au republican.

LI. Iată ce īnsemnătate are limba naţională la toate ginţile: ea regulează mişcările vieţii la toate, ca creerii mişcările trupului, le īnsufleţeşte şi le īnalţă, dacă o stimă cum se cade; lipsa ei le duce la barbarie, dacă nu ştiu să se servească cu ea, numai īn braţele ei creşte arta şi ştiinţa, numai cu aripile artei şi ale ştiinţei sboara industria şi negoţul, numai īn aceste grădini īnfloreşte fericirea naţiunilor, deci care zice că naţiunea romānă se poate cultiva şi īn şcolile streinilor, acesta vrea ca să rămīnă oarbă şi şerba altor naţiuni: ,,hic niger est, hunc tu Romane caveto”10.

LII . Acum să vedem cīt adevăr cuprinde īn sine acea teorie faimoasă a politicilor din Buda-Pesta, şi a celor dimpreună cu ei advocaţi ai uniunii, care zic că, precum cere unitatea statului uniformitate de drept, aşa cere neapărat şi uniformitate de limbă pentru legi, pentru īnlesnirea gubernării, pentru ştiinţă, şi cum că celelalte limbi nici din acea cauză nu se pot suferi, pentru că acele nu sīnt culte deajuns,

LIII. Un gubern de fiare sălbatice ia numai zeciueala din inimile cele blīnde, şi apoi le lasă să cīnte, să răgească, să sboare şi să se guberne fiecare după firea speciei sale. Deci un gubern de oameni e mai sălbatic decīt fiarele, dacă nu sufere limbile altor naţiuni, şi pe aceste a se guberna fiecare după natura şi indigenţele sale. Īnsă mintea cea sănătoasă nu poate aproba atare stat. Dacă e de lipsă ca să fie state pe pămīnt, şi dacă e statul tocmai o necesitate de la natură, atunci statul fără de īndoinţă numai pentru aceea e de lipsă, ca, fiind īn stat, oamenii să se poată apăra mai uşor īntrīnsul, decīt afară de stat; adică: statul e un aşezămīnt omenesc spre apărarea persoanei şi a bunurilor omenirii. Cīnd zic că e aşezămīnt omenesc, atunci voi să īnţeleg că nici nu e aşezămīnt īngeresc mai presus de fire, nici nu trebuie să fie institut diavolesc, iad īnghiţitor de libertate şi spaima ginţilor neputincioase; cīnd zic spre apărarea persoanei, atunci īnţeleg totdeodată şi libertatea şi onoarea, căci oamenii fără libertate şi onoare mai mult sīnt vite, care acum trag īn, jugul unui, acum īntr-al altui tiran, decīt oameni; cīnd zic spre apărarea bunurilor, atunci īnţeleg nu numai mīncarea şi băutura, īmbrăcămintea şi locuinţa, ci, afară de libertate, īnţeleg şi limba, căci cine va zice că limba e numai un lucru de prisos pentru oameni şi naţiuni, şi că ar fi mai bine de oameni cīnd ar fi muţi? cīnd vorbesc de omenire, atunci īnţeleg toate naţiunile, căci cine va zice că naţiunile nu sīnt părţile omenirii? īn urmă, cīnd zic naţiune, atunci īnţeleg persoana unui popor īntreg, care e legat īntre sine cu aceeaşi limbă şi datini, căci cine va zice că natura i-ar fi desbrăcat pe oameni de demnitatea de persoană, cīnd i-a unit īntr-un corp naţional cu legăturile frăţiei acestei minunate?

LIV. Dacă odată e persoană fiecare om, atunci nu poate să fie un om mai persoană decīt altul, prin urmare nu poate să zică cătră alţi oameni: „Eu sīnt statul, voea mea e lege pentru toţi”. Dacă e persoană oricare naţiune, atunci o naţiune nu poate fi mai persoană decīt alta, prin urmare nu poate să zică către celelalte naţiuni din acelaşi stat: „Numai eu sīnt statul, numai limba mea poate fi limbă diplomatică, iar ale voastre trebuie să se smulgă ca neghina din grīu; eu singură voi pune diregători iară să īntreb pe turmele neungureşti ce păcurari să le pun, nu mă voi uita dacă vă veţi putea īnţelege cu ei sau ba, dacă veţi avea īncredere īn ei sau ba, pentru că eu am voe şi putere să aşez pretutindenea oameni credincioşi planurilor mele; şi voi n-aveţi să mă īntrebaţi, de ce fac aşa, ci voi sīnteţi datori numai să ascultaţi şi să daţi dare şi ostaşi”. Omul ce umblă să ucidă pe altul şi-a pierdut dreptul de a fi suferit īn societatea omenească; aşa şi-a pierdut dreptul de a fi suferită īntre naţiunile de pe pămīnt şi naţiunea care lucră spre stingerea altora după atari maxime; o naţiune cuminte recunoaşte drepturi şi obligaţiuni īmprumutate şi nu provoacă pe altele, ca să se apere de ea ca de o fiară sălbatică. Bine a dispus natura, ca libertatea omului să nu fie restrīnsă, decīt pīnă cīnd este aceasta sub gubernul cel firesc al părinţilor săi, care nu-i cade greu nimănui, tocmai pentru că este firesc; iar dacă iese de sub gubernul părintesc, natura nu va ca să fie un om serv altui om, ci va să fie liber īn toată viaţa, ea vrea, ca mai mulţi oameni liberi să facă comunităţi, sate şi state libere, şi aceste să se guberneze de guberne aşezate cu votul tuturor liberilor, după legi puse de universitatea tuturor liberilor, nu cu mandate.

LV. Cu această egalitate a naţiunilor e legată strīns libertatea lor de a se dezvolta fiecare după firea sa īn toate părţile vieţii statului. De aci urmează că pe līngă toată unitatea statului nu este de lipsă nici uniformitate de drept, cu atīt mai puţin uniformitate de limbă. Ce e drept, se zice, că dacă n-ar fi atītea drepturi īntr-un stat, cum sīnt de ex. īn Austria: drept austriac, unguresc, săsesc, afară de cele bisericeşti, al căror număr e şi mai īnsemnat; ci dacă ar fi numai un drept īn tot ţinutul statului, prin aceasta ar creşte amoarea cetăţenilor către patria comună; din contră, varietatea drepturilor particulare micşorează amoarea către aceeaşi şi flăcesce11 statul. La aceasta au observat de mult politicii cei mai mari, că sănătatea statului, ca şi a altui corp organic depinde de la proporţiunea părţilor şi a īntregului, īn care se face dreptate fiecărei părţi. Un cetăţean, o cetate, o provincie poate să-şi uite de statul de care se ţine, asta e o īntīmplare de toate zilele, dar contranaturală; īnsă amoare adevărată numai către un stat ca acela pot să aibă cetăţenii, īn care toţi iau parte la toate negoaţele statului. Este o părere falsă, dacă crede cineva, că dobīndeşte statul, dar nimiceşte formele individuale; cīnd ar putea crea cineva īn toată urbea, īn tot satul un sentiment, īncīt să se ţină măreţ oricare că e membru al statului: prin aceasta īntregul statului ar dobīndi putere nouă; aşa dobīndeşte şi prin drepturile particulare, cīnd aceste sīnt puse de voia cea universală a popoarelor diferite; din contră, impunīndu-le un drept, care nu răspunde firii lor, īnceată a lua parte la lucrurile statului, se īnstrăinează de către el şi-l părăsesc (Savigny)12.

 

Continuarea discursului īn revista

DACOROMANIA nr. 38

 

Articolul a fost preluat din volumul I “1848 la romāni” - o istorie īn date şi mărturii, de Cornelia Bodea (pag. 446-459)