|
|
Unul dintre cei care a
reuşit să facă o radiografie benefică culturii
şi civilizaţiei relaţiilor româno-chineze de-a
lungul timpului alături de distinsa lui soţie Anna Eva
Budura, rămâne prof. univ. Romulus Ioan Budura ambasador al
României în R. Chineză autor al mai multor lucrări
şi coordonator al recentului volum - “Politica independentă
a României şi relaţiile româno-chineze - 1954-1975 -
documente”
Lucrarea
a apărut sub egida Arhivelor Naţionale ale României
recent la Bucureşti (iunie 2008).
Fragmentul
pe care îl publicăm în revista Dacoromania, considerăm a
fi edificator în acest sens.
|
|
STUDIU INTRODUCTIV
Scrisoarea adresată
de Caro! I, Principele României, împăratului Chinei, Guangxu, la
8/20 aprilie 1880, prin care anunţa proclamarea solemnă a
independenţei României. ,,ca stat liber şi suveran” şi
în care exprima speranţa în „stabilirea de bună şi
cordială prietenie” între România şi Imperiul Qing -
document prin care debutează prezentul corpus de documente -
prilejuieşte, prin răspunsul consemnat la 26 ianuarie 1881,
recunoaşterea reciprocă a celor două state: România şi
China, ca şi exprimarea de către suveranul chinez „de urări
fierbinţi de prosperitate şi bunăstare ţării
şi poporului României”. Motivarea recunoaşterii reciproce a
celor două state prin proclamarea independenţei României pare să
fi avut o semnificaţie particulară, de vreme ce, peste multe
decenii - după instaurarea regimurilor de democraţie populară
în cele două ţări —independenţa de stat şi
suveranitatea naţională au devenit valori în jurul cărora
au fost construite între România şi China relaţii de
solidaritate speciale, principiile respectării independenţei
şi suveranităţii, observării egalităţii în
drepturi, respingerii amestecului în treburile interne şi altele
devenind temelie solidă a acestora.
Relatarea memorialistică
privind primirea de către Zhou Enlai, premierul Republicii Populare
Chineze, a ultimului oaspete străin - Ilie Verdeţ, secretar al
C.C. al Partidului Comunist Român, la 7 septembrie 1975 - document prin
care se încheie prezentul corpus de documente - învederează
consideraţia aparte de care se bucura România în ochii liderilor
chinezi, împrejurarea prilejuieşte - fapt extrem de important - anunţarea
preluării de către Deng Xiaoping, cu asentimentul preşedintelui
Mao Zedong, a tuturor funcţiilor superioare de conducere în
Republica Populară Chineză, ca şi formularea - nu mai puţin
importantă — a câtorva precizări: a. „Poporul chinez va sta
întotdeauna alături de poporul român, va sprijini lupta poporului
român pentru cauza dreaptă a apărării independenţei
şi suveranităţii naţionale, însă - a adăugat
el - b. „în China este o zicală antică, care sună aşa:
.,Apa de departe nu te scapă de focul de deaproape”. La urma
urmelor, China şi România sunt foarte departe una de cealaltă.
Treburile din Europa nu pot fi controlate după bunul plac de cele două
puteri: U.R.S.S. şi S.U.A. Ţările mici şi mijlocii nu-şi
pot pune speranţele, în ceea ce priveşte securitatea lor, în
cele două super-puteri; numai prin unirea acestor ţări,
prin statornicirea între ele de raporturi de bună vecinătate,
prin colaborare mutual avantajoasă poate fi câştigată
şi apărată independenţa naţională”, c. ,,Vă
rog să credeţi, prietenia Chinei faţă de România nu
se va schimba, cel ce va conduce dezvoltarea viitoare a Chinei este Deng
Xiaoping, iar Deng Xiaoping este un prieten credincios al României”.
Între cele două
texte expuse mai sus, volumul înserează un şir de documente
elocvente pentru demonstrarea adevărului istoric că făurirea
solidarităţii româno-chineze în anii democraţiilor
populare a fost un proiect inspirat, înfăptuit cu - perseverenţă
şi măiestrie, în vederea afirmării şi apărării
independenţei de stat şi suveranităţii naţionale,
a protejării şi sporirii avuţiei ţării, a asigurării
prosperităţii si bunăstării, a câştigării
libertăţii de mişcare în viata internaţională în
beneficiul intereselor naţionale.
Înainte de a purcede la
relevarea adevărului istoric demonstrat de documentele cuprinse în
volum, se impune semnatarului tentaţia de a aminti cititorului fapte
ce ţin de geneza celor două puteri democrat-populare în România
şi în China.
Actul de la 23 august
1944, act Ia realizarea căruia participă şi comuniştii
reprezentaţi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care-şi vor instaura
puterea democrat-populară, le-a fost reproşat acestora de
cominterniştii reprezentaţi de Ana Pauker, care socoteau că
actul a fost o greşeală, că ar fi fost mai bine ca
România să fi fost eliberată de Armata Roşie, deoarece
astfel nu ar mal fi fost necesară o etapă de tranziţie în
care să se coopereze cu monarhia şi partidele istorice, trecându-se
direct la instaurarea dictaturii proletariatului. Eliberării
integrale a Chinei de către comunişti i se opusese o bună
bucată de vreme, până s-a văzut în faţa faptului împlinit,
însuşi Iosif V. Stalin, care se înţelesese cu Franklin D.
Roosevelt la Yalta în 1945 ca Republica China să rămână
naţionalistă, guvernată de Jiang Jieshi, şi dependentă
de Statele Unite ale Americii, după ce va fi consimţit la câteva
concesiuni în favoarea U.R.S.S. In ambele cazuri, comuniştii români
autohtoni şi comuniştii chinezi maoişti au înţeles să
opereze independent, în consens cu interese naţionale majore.
În această ordine de
idei, documentele ne mai oferă un fapt semnificativ. Prin 1953-1954,
Mao Zedong îşi dă seama că emanciparea economică a
Chinei conform planurilor cincinale numai cu concursul Uniunii Sovietice
şi, în oarecare măsură a ţărilor de democraţie
populară, va fi un proces lent şi îndelungat, de-a lungul căruia
China se va găsi într-o deranjantă dependenţă de
U.R.S.S., dependenţă ce fusese acceptată în împrejurările
date ca un aranjament provizoriu. Aşa se face că liderul chinez
conchide că se impune realizarea de urgenţă a transformărilor
socialiste în agricultură, industrie şi comerţ, pentru a
concentra în mâna statului resursele materiale necesare angajării
Chinei în realizarea unui program viguros de dezvoltare economico-socială
prin forţe proprii. Cu prilejul vizitei ce o întreprinde în China
în octombrie 1954, Dr. Petru Groza, preşedintele Prezidiului Marii
Adunări Naţionale, este abordat direct de Mao Zedong, preşedintele
C.C. al Partidului Comunist Chinez, cu rugămintea ,,de a-i da o mână
de ajutor”. Acceptarea rugăminţii a presupus folosirea de către
Dr. Petru Groza a călătoriei prin marile oraşe ale Chinei,
de-a lungul a patru săptămâni, şi în scopul întâlnirii
reprezentanţilor industriaşilor şi comercianţilor
chinezi spre a le recomanda, folosind drept exemplu propria experienţă,
să colaboreze cu comuniştii şi să accepte benevol, în
interesul naţiunii şi al lor propriu, transformarea socialistă
a întreprinderilor şi societăţilor lor. Se ştie că
această operaţiune, înfăptuită într-o manieră
chinezească (patronilor li s-au acordat dividente proporţional
cu activele ai căror proprietari fuseseră şi li s-au păstrat
poziţiile ocupate în administrarea unităţilor date, fiind
retribuiţi în mod corespunzător), a fost înfăptuită
cu succes în anul 1956. Ritmul de dezvoltare al Chinei s-a accelerat în
mod simţitor, iar contribuţia foştilor capitalişti a
fost resimţită mai în toate planurile.
Şi mai semnificativă
în această ordine de idei este convorbirea dintre Gheorghe
Gheorghiu-Dej şi Mao Zedong din septembrie 1956, prilejuită de
prezenţa primului la lucrările Congresului al VIII-lea al
Partidului Comunist Chinez. Liderului român i s-a acordat o atenţie
remarcată de observatori. La recepţia oferită de C.C. al
P.C.C., Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a aflat la masă în stânga preşedintelui
Mao Zedong, în dreapta fiind plasat delegatul P.C.U.S. Peste ani, lideri
români şi chinezi vor aminti de această convorbire ca fiind una
foarte importantă, ea prilejuind constatarea unei simpatii şi
aprecieri reciproce între cei doi conducători.
Nota privind convorbirea,
notă pusă la dispoziţia editorilor de Arhivele C.C. al
P.C.C, nu este completă, din ea fiind omisă expunerea
primului-secretar a! C.C. al P.M.R. referitoare la „greutăţile
cu care s-au confruntat comuniştii” reprezentaţi de Gheorghe
Gheorghiu-Dej. Este greu şi riscant de a reconstitui greutăţile
despre care intenţiona să vorbească liderul român şi
totuşi nu ne-am hazarda prea tare presupunând că s-a referit la
confruntarea cu gruparea cominternistă din P.M.R., pierderile
pricinuite de seceta severă din 1946, povara despăgubirilor de război
şi inechitatea schimburilor economice şi comerciale cu Uniunea
Sovietică, aranjamentul spoliator implicat de societăţile
mixte „sov-rom”, ca şi la atitudinea dictatorială a
liderilor sovietici faţă de conducătorii români. Această
presupunere nu este hazardată, deoarece în convorbiri ulterioare cu
delegaţi chinezi, mijlocite ca interpret de semnatarul acestor rânduri,
liderul român a vorbit „de aceste greutăţi”. Această
expunere nu putea să nu aibe o anume rezonantă în mintea şi
sufletul conducătorului chinez, el însuşi având o experienţă
asemănătoare.
Nota evidenţiază
un substanţial consens al celor doi lideri în ceea ce priveşte
sistemul sovietic, care - potrivit spuselor lui Mao Zedong -„este mai
bun ca cele din trecut dar nu este bun la modul absolut”. Ideea chestionării
infailibilităţii conducătorilor sovietici şi cea a
punerii la îndoială ca panaceu la toate a experienţei sovietice
sunt prezente în schimbul de gânduri dintre cei doi interlocutori, ca
şi de altfel cea a responsabilităţii fiecărei
conduceri de a soluţiona problemele dezvoltării conform condiţiilor
din flecare ţară. Nota mai evidenţiază că România
a făcut progrese însemnate în promovarea schimburilor economice
şi, în general, în normalizarea relaţiilor cu statele
capitaliste occidentale, inclusiv S,U.A., şi că Mao Zedong se
arată foarte interesat de experienţa României în această
privinţă. Este un consens pe care îl vom găsi prezent
peste ani. în diverse ipostaze, în convorbirile dintre conducătorii
români şi conducătorii chinezi.
Conducători români
în viaţă îşi amintesc că formularea ce fusese lansată
în public în ajunul Congresului al VIII-lea al P.C.C.: „lagărul păcii,
democraţiei şi socialismului, în frunte cu Uniunea Sovietică
şi China Populară”, fusese îmbrăţişată
şi de conducerea României, de vreme ce şeful delegaţiei
Partidului Muncitoresc Român la Consfătuirea din 1957 de la Moscova
a Partidelor din Ţările Socialiste, Stoica Chivu făcuse uz
de ea. Mao Zedong va socoti însă oportun ca, în faţa studenţilor
chinezi aflaţi la studii la Moscova, să precizeze că„ Aşa
cum imperialismul are o căpetenie şi aceea este imperialismul
american, şi socialismul are o căpetenie şi aceea este
Uniunea Sovietică”.
Cercetători chinezi
nu exclud posibilitatea, deocamdată ne-probată, ca încheierea
în anii ’50 a prezenţei trupelor sovietice şi a bazei
maritime sovietice pe teritoriul Republicii Populare Chineze să fi
inspirat conducerea României în promovarea demersului vizând retragerea
armatei sovietice în 1958 de pe teritoriul României.
Încheind semnalarea
faptelor în ordinea de idei expusă mai sus, istoria ne impune
constatarea că odată cu publicarea suitei de articole „Trăiască
Leninismul” în publicaţii importante din China, în primăvara
anului 1960, articole care formulau critici la adresa tezelor ideologice
şi politice curente ale primului secretar al C.C. al P.C.U.S.-,
Nikita S. Hruşciov, fără a-1 nominaliza, se deschide o nouă
etapă în raporturile dintre ţările socialiste, dintre
partidele comuniste şi muncitoreşti. Nikita S. Hruşciov hotărăşte
să reglementeze disputa incipientă şi, în acest scop,
profită de convocarea Congresului al III-lea al P.M.R. pentru a
organiza la Bucureşti, în iunie 1960, cunoscuta Consfătuire a
Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti. Consfătuirea, în
cursul căreia delegaţia P.C.U.S. difuzează o
„scrisoare-informativă” în care sunt criticate şi
condamnate tezele profesate de Partidul Comunist Chinez nu reglementează
divergenţele care acum sunt aduse în faţa mişcării
comuniste şi muncitoreşti internaţionale, ci le agravează.
Chiar dacă delegaţia P.C.C. semnează comunicatul Consfătuirii,
difuzarea de către aceasta a unei declaraţii, în care sunt
expuse propriile puncte de vedere şi răspunsurile la criticile
sovietice, semnalează intensificarea polemicii sino-sovietice. în
acea împrejurare, pentru prima oară comuniştii chinezi se ridică
împotriva poziţiei dominante pe care şi-o aroga P.C.U.S., lansând
formulări de genul ..raporturile dintre partidul-tată şi
partid u l-fiu”, „bagheta conducătoare” şi cerând
respectarea celorlalte partide şi tratarea lor ca parteneri egali în
drepturi.
Conducerea P.M.R.,
Gheorghe Gheorghiu-Dej au fost puşi într-o situaţie delicată
şi incomodă pentru că nu puteau să se achite cum ar fi
dorit de îndatoririle de gazdă ospitalieră şi au fost
constrânşi să se plieze aranjamentelor liderului sovietic. „S
cri soarea-in format i vă” le-a parvenit românilor în ajunul
conferinţei, la orele 22, iar cererea lui Gheorghe-Gheorghiu-Dej, ca
lucrările conferinţei să fie prezidate prin rotaţie de
toţi şefii delegaţiilor prezente, nu a fost acceptată
de Nikita S. Hruşciov - în fapt el a fost acela care a prezidat lucrările.
Peste patru ani, liderii chinezi au declarat că ştiu cum s-au
desfăşurat lucrurile atunci şi că românii nu au fost
implicaţi, însă întâlnirea improvizată în noaptea de
25/26 iunie la reşedinţa liderului român, la care erau prezenţi
o bună parte din membrii conducerii alese la Congres, avea să
capete peste timp o semnificaţie cu totul aparte. La iritarea şi
nemulţumirea exprimate de şeful delegaţiei P.C.C., Peng
Zhen vis a vis de „atacul prin surprindere” aranjat de Nikita S. Hruşciov,
Gheorghe Gheorghiu-Dej a răspuns prin elogierea meritelor Partidului
Comunist Chinez şi ale preşedintelui Mao Zedong, prin evocarea
convorbirii cu liderul chinez şi, mai apoi, prin recomandarea ca
situaţia dată să fie tratată cu calm şi
luciditate, ţinându-se seama de temperamentul şi înţelegerea
oamenilor, ca şi de nivelul lor. Liderul român a evocat vremea când
era tratat cu brutalitate de Molotov, Kaganovici şi alţi lideri
sovietici, când însuşi Stalin a ridicat pumnul la el şi i-a
strigat: „Nu am încredere în tine”, însă în spusele liderului
român nu rezona numai plângerea că şi P.M.R., şi conducătorii
români, şi România erau victime ale abuzurilor conducătorilor
sovietici, ci şi o anume încredere că prin fermitate şi
abilitate raporturile cu sovieticii pot fi reglementate cu timpul în mod
satisfăcător.*1 Delegaţia chineză
s-a despărţit în termeni cordiali de conducătorii români.
Când în toamna aceluiaşi
an s-au întrunit la Moscova Comisia Redacţională şi
Conferinţa Mondială a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti,
delegaţiile Partidului Muncitoresc Român erau pregătite să
se angajeze într-un dialog cu delegaţiile Partidului Comunist
Chinez*2,
în vederea calmării spiritelor şi călăuzirii disputei
pe făgaşul reglementării principiale a raporturilor dintre
partidele comuniste şi muncitoreşti, ca şi a relaţiilor
dintre ţările socialiste. Delegaţiile române nu au avut
oportunitatea de a iniţia acest dialog, de vreme ce liderul vietnamez
Ho Chi Minh a încercat să-şi exercite bunele oficii între
delegaţiile chineză şi sovietică. De altfel, şi
chinezii şi sovieticii ajunseseră pe atunci la concluzia că
se impunea o demonstrare a unităţii mişcării comuniste
şi, ca urmare, delegaţia Partidului Comunist Chinez, condusă
de Liu Shaoqi a întreprins o vizită de prietenie în U.R.S.S., fiind
primită pretutindeni cu curtoazie şi prietenie. Dacă, prin
formulările în ceea ce priveşte tezele ideologice şi
politice, Declaraţia adoptată de Conferinţă dădea
satisfacţie, uneori prin ambiguitate, tuturor, prin formulările
în ceea ce priveşte raporturile dintre partide şi relaţiile
dintre state, Declaraţia preciza cu claritate principiile şi
normele ce se impuneau a sta la temelia acestora. Şi românii, şi
chinezii se puteau declara mulţumiţi.
Disputa sino-sovietică
era mult mai complexă, ea nu se circumscria doar principiilor şi
normelor chemate să reglementeze raporturile dintre partide şi
relaţiile dintre state. De aceea, în a doua sa cuvântare rostită
în plenul Conferinţei, Gheorghe Gheorghiu-Dej se pronunţă
critic la adresa Partidului Comunist Chinez. „Cuvântarea tovarăşului
Deng Xiaoping reprezintă o respingere totală a absolut tuturor
criticilor făcute aici. Mai mult decât atât, după părerea
noastră, în această cuvântare tovarăşii chinezi merg
şi mai departe, căutând nu o apropiere a poziţiilor de
cele ale marii majorităţi a partidelor comuniste, ci dimpotrivă,
să lărgească breşa care îi desparte de celelalte
partide frăţeşti. Numai astfel de urmări poate avea
enunţarea tezei, care ocupă locul central în intervenţia
de astăzi a delegatului chinez, cum că în ultima vreme întreaga
mişcare comunistă internaţională a fost cuprinsă
de oportunism, a slăbit lupta împotriva imperialismului şi
revizionismului şi că numai apariţia culegerii „Trăiască
Leninismul” ar fi stăvilit asemenea stări de lucruri. Cu
diferite prilejuri, tovarăşii chinezi au afirmat că P.C.
Chinez nu doreşte să-şi atribuie un rol aparte în mişcarea
comunistă internaţională. Dar cum se împacă aceste
afirmaţii cu încercarea de a prezenta P.C. Chinez ca
„salvatorul” mişcării comuniste internaţionale. [...]
Este de aceea cel puţin straniu să-i auzim pe tovarăşii
chinezi afirmând cum că ei ar fi determinat o „schimbare de poziţie”
a partidelor comuniste şi a ţărilor socialiste, în loc de
a recunoaşte că în fapt articolele şi cuvântările
lor prezentau, într-o lumină necorespunzătoare cu realitatea,
poziţia partidelor comuniste frăţeşti, a Uniunii
Sovietice, a celorlalte ţări socialiste, că în problemele
fundamentale ale politicii internaţionale şi ale luptei de clasă
pe tărâm mondial - probleme ale coexistenţei paşnice, ale
posibilităţii preîntâmpinării războiului, ale luptei
pentru dezarmarea generală şi totală, ale diversităţii
formelor de trecere de la capitalism la socialism, ale însemnătăţii
Congreselor XX şi XXI ale P.C.U.S., ale normelor leniniste în relaţiile
dintre partide - ei au ocupat şi continuă să ocupe poziţii
greşite, deosebite de poziţia comună a aproape tuturor
partidelor comuniste şi muncitoreşti [...]. Nouă ni se pare
cu desăvârşire clar că această poziţie atestă
în mod deschis intenţia tovarăşilor chinezi de a continua
şi în viitor acţiunile care să submineze unitatea mişcării
comuniste, că poziţia lor urmăreşte să consacre
existenta a două linii divergente în mişcarea muncitorească,
ceea ce ar constitui un grav pericol pentru unitatea mişcării
noastre. Ca şi alte partide frăţeşti, ne-am referit în
intervenţia noastră la această Consfătuire la
numeroasele cazuri de încălcare de către tovarăşii
chinezi a normelor leniniste în relaţiile dintre partide, de acţiuni
peste capul şi în spatele Comitetelor Centrale ale partidelor frăţeşti,
de încercare de recrutare a aderenţilor pentru poziţiile lor în
rândurile membrilor unor partide frăţeşti, de activitate
de grup desfăşurată în sânul organizaţiilor internaţionale
de masă.” Această opinie a fost afirmată în următorii
ani de conducerea P.M.R., fapt care le-a servit drept temei liderilor
chinezi de a insinua la început că, în demersul întreprins în
martie 1964. delegaţia C.C. al P.M.R. ar reprezenta P.C.U.S.
Se cuvine a reţine însă
că ultima intervenţie polemică a unui lider român, ce a
fost dată publicităţii, este cea a lui Petre Borilă -
cuvântarea rostită în decembrie 1961 la şedinţa plenară
a C.C. al P.M.R. convocată imediat după Congresul al XXII-lea al
P.C.U.S.: „Însemnătatea combaterii cultului personalităţii
de către P.C.U.S. - spunea Petre Borilă - apare şi mai
evidentă dacă avem în vedere atitudinea conducătorilor
Partidului Muncii din Albania care, acţionând ca un grup scizionist,
aventurist în mişcarea comunistă internaţională, se
ridică împotriva liniei Congreselor al XX-lea şi al XXII-lea
ale P.C.U.S., calcă în picioare documentele Consfătuirilor de
la Moscova din 1957 şi 1960, promovează cu ostentaţie
zgomotoasă cultul personalităţii lui Stalin, ale lui Hodja,
Shehu şi altora. Ei au trecut la atac deschis împotriva
leninismului, a P.C.U.S., calomniază zi de zi prin cuvântări,
presă şi radio U.R.S.S., ţările socialiste, partidele
marxist-leniniste şi pe conducătorii acestora, persecută
şi extermină pe membrii de partid care se pronunţă
pentru prietenia cu U.R.S.S. şi cu ţările socialiste. Este
cu totul regretabil şi de neînţeles cum aceste materiale sunt
republicate în presa chineză”. Ulterior acestei date. Partidul
Muncitoresc Român nu a mai participat la polemica publică, ce lua
treptat, treptat amploare.
La 19 iunie 1963, din
dispoziţia conducerii superioare, Leonte Răutu, membru supleant
al Biroului Politic al C.C. al P.M.R., îl primeşte în audienţă
pe Xu Jianguo, ambasadorul Republicii Populare Chineze, căruia îi
aduce la cunoştinţă hotărârea conducerii Partidului
de a se publica în presă ,,o redare” a scrisorii C.C. al P.C.C.
din 14 iunie 1963 adresată C.C. al P.C.U.S. „aşa cum s-a
procedat şi cu scrisoarea C.C. al P.C.U.S. din 30 martie 1963. A doua
zi, într-o manieră ce va fi practicată şi în viitor,
ziarul Scânteia va publica alăturat cele două scrisori pe spaţii
egale. Se dădea astfel expresie echidistanţei pe care Partidul
Muncitoresc Român înţelegea să o păstreze în public faţă
de cele două părţi aflate în divergenţă,
echidistanţă ce presupunea în fapt o apropiere de P.C.C. şi
o detaşare de P.C.U.S. Cu acest prilej, secretarul C.C. al P.M.R.,
face două precizări importante: a. „Partidul nostru a salutat
propunerile cu privire la încetarea polemicii publice şi îşi
exprimă speranţa că întâlnirea dintre delegaţiile
P.C.U.S. şi P.C.C va duce la apropierea punctelor de vedere, la înlăturarea
divergenţelor şi la pregătirea condiţiilor pentru
viitoarea consfătuire a partidelor comuniste şi muncitoreşti”;
b. „Tovarăşul ambasador cunoaşte faptul că P.M.R.
s-a abţinut de a publica în presă materiale care să
alimenteze polemica. Desigur, problemele mişcării comuniste
internaţionale sunt multiple şi complexe; Partidul nostru are
considerentele sale în toate aceste probleme şi îşi va expune
punctul de vedere într-un cadru potrivit, fie la consfătuirea
partidelor, fie cu alt prilej, astfel încât să contribuie la încetarea
polemicii deschise, la lichidarea divergenţelor, la întărirea
unităţii.” Nota de audienţă, care poartă
frecvent notările: fb, ffb, fjust, fi, ale lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, atestă implicarea nemijlocită a liderului român
în călăuzirea atitudinii P.M.R. în complicatul proces al
disputei sovieto-chineze.
Eşecul convorbirilor
sino-sovietice de la Moscova, din iulie 1963, menite a clarifica divergenţele
dintre Partidul Comunist Chinez şi Partidul Comunist al Uniunii
Sovietice, spre a se crea premiza convocării Conferinţei
partidelor comuniste şi muncitoreşti, i-a determinat pe liderii
sovietici să se adreseze lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să semneze
pentru revista „Problemele Păcii şi Socialismului” un
articol, în care să critice P.C.C. şi să condamne poziţiile
acestuia în mişcarea comunistă şi muncitorească
internaţională. Liderul român a refuzat, în schimb, în
revista dată a fost publicat, sub semnătura lui Ion Gheorghe
Maurer, articolul intitulat „Temelia de neclintit a unităţii
mişcării comuniste internaţionale”, în care Partidul
Muncitoresc Român îşi expune public, pentru prima oară, o poziţie
cuprinzătoare privind problematica internaţională a vremii,
România se pronunţa pentru întreţinerea de raporturi normale
cu toate marile puteri şi pentru dezvoltarea de relaţii de
colaborare cu toate statele lumii. Articolul va deveni „cartea de căpătâi”
a diplomaţiei româneşti a acelor ani.
Necazurile şi
dificultăţile cu care încep să fie confruntaţi românii,
ca urmare a introducerii în uz a noţiunii de „diviziune internaţională
socialistă a muncii şi a termenului de „întreprinderi
comune”, a iniţierii şi promovării de către Nikita
S.Hruşciov a „planului unic” şi ridicării C.A.E.R. la
statutul unei structuri supra-statale, ca şi a lansării de către
E.B.Valev a conceptului de .,complexe economice interstatale” devin din
ce în ce mai cunoscute şi chinezilor. Deja în decembrie 1962, prin
participarea reprezentativă a conducerii chineze la recepţia
oferită de Ambasada României la Beijing cu prilejul zilei „proclamării
republicii”, partea română este încunoştinţată de
faptul că liderii chinezi sunt sensibili la situaţia primejdioasă
în care se află România. Prin iniţiativele sovietice,
sprijinite de alte state socialiste europene, României i se puneau în
primejdie independenţa de stat, suveranitatea naţională,
integritatea teritoria1ă, avuţia naţională, dreptul de
a se dezvolta complex şi multilateral potrivit potenţialului său
şi aspiraţiilor legitime ale poporului român Or, presiunea cu
care erau promovate aceste iniţiative era uriaşă, rezistenţa
în faţa lor până în punctul în care sovieticii se vedeau
nevoiţi să renunţe la ele solicitau curaj, capacitate de
argumentare şi energie. Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer,
Emil Bodnăraş, Alexandru Bârlădeanu şi alţii, ca
şi diplomaţia românească, au militat neobosit, cu stăruinţă
şi fermitate, pentru apărarea intereselor naţionale ale României,
atât în cadrul C.A.E.R. şi al convorbirilor bilaterale, cât şi
în mass-media şi în contactele cu oficialităţile, diplomaţii
şi cetăţenii de rând (aceştia din urmă îndoctrinaţi
fiind într-o mentalitate adversă românilor) din U.R.S.S. şi
alte ţări socialiste europene.
Între timp, chinezii făcuseră
faţă acţiunii unilaterale a Uniunii Sovietice de retragere
a tuturor specialiştilor sovietici aflaţi pe teritoriul Chinei
şi de anulare a convenţiilor şi contractelor bilaterale vizând
asistenţa destinată Chinei şi, în pofida dificultăţilor
economice pricinuite de producţiile slabe - agricolă şi
industrială din anii 1960-1961, rambursaseră toate datoriile către
Uniunea Sovietică.
În vara anului 1963,
favorizat probabil şi de desfăşurarea la Moscova a
convorbirilor sino-sovietice, Gheorghe Gheorghiu-Dej profită de
prezenţa în România a adjunctului ministrului Afacerilor Externe al
Republicii Populare Chineze, Zeng Yongquan, şi îl invită la un
dineu la Snagov, în prezenţa altor lideri români: Ion Gh. Maurer,
Emil Bodnăraş, Alexandru Bârlădeanu etc. Dineul, început
la orele 7 p.m., continuă până la 12 noaptea. De-a lungul a
cinci ore, timp în care aproape a monopolizat conversaţia, Gheorghe
Gheorghiu-Dej i-a pus la curent pe liderii chinezi cu necazurile şi
dificultăţile cu care se confrunta România. Mai târziu, cu
prilejul unei recepţii, în cursul căreia diplomaţii
socialişti îl înconjuraseră pe ambasadorul sovietic, Gheorghe
Gheorghiu-Dej s-a apropiat de ambasadorul Republicii Populare Chineze, Xu
Jianguo, căruia i-a sugerat o întrevedere. Audienţa
ambasadorului chinez la Gheorghe Gheorghiu-Dej are loc în noaptea de 12
decembrie 1963, la Snagov. Liderul român a exprimat dorinţa
conducerii Partidului Muncitoresc Român ,, de a ne putea întâlni la
nivel corespunzător pentru a face un schimb de păreri, care să
marcheze începutul unei colaborări, ce urmează să se
refere atât la problema relaţiilor dintre noi, partide şi
state, cât şi la problemele care interesează mişcarea
comunistă şi muncitorească intenaţională”.
Diplomatul, care 1-a însoţit pe ambasador, relatează mai apoi
în memoriile sale că iniţiativa dialogului româno-chinez, vis
a vis de problematica internaţională a vremii, aparţine României.*3
În acel timp, şi
conducerea chineză - potrivit constatării redactorului şef
al ziarului Renmin ribao, Wu Lengxi - ajunsese la concluzia că
este oportun a iniţia sau a accepta dialoguri cu partidele dispuse să
adopte o poziţie ne-partizană în disputa sino-sovietică. Aşa
se face că, la 17 decembrie 1963, ambasadorul Republicii Populare Române.
Dumitru Gheorghiu este invitat în audienţă la Liu Shaoqi.
vice-preşedinte ai C.C. al P.C.C., preşedintele Republicii
Populare Chineze, ca răspuns la audienţa de la Snagov. Audienţa
are loc în deplină confidenţialitate, mai ales fată de
interesul serviciilor de informaţii străine. Ambasadorul român
este surprins de căldura şi prietenia cu care este salutat de
liderul chinez. El reţine că Partidul Comunist Chinez este de
acord cu , punctele de vedere expuse de Gheorghe Gheorghiu-Dej
ambasadorului chinez la Bucureşti în ceea ce priveşte, în
terminologia chineză a vremii, „clica Hruşciov”. relaţiile
României cu Uniunea Sovietică, normele relaţiilor dintre
partidele frăţeşti, cultul lui Iosif V. Stalin etc. El mai
reţine, odată cu recomandarea ca cele discutate să fie
transmise „tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej personal”, mulţumirile
pentru poziţia principială a P.M.R. „de a nu participa la mişcarea
anti-chineză şi anti-marxistă condusă de Hruşciov”.
„Noi ne exprimăm
admiraţia faţă de Partidul Muncitoresc Român - a spus Liu
Shaoqi - pentru faptul că în condiţii grele a adoptat o poziţie
independentă, de sine-stătătoare faţă de C.A.E.R.,
faţă de Albania şi Uniunea Sovietică, faţă
de relaţiile dintre R.P. Chineză şi U.R.S.S. Noi înţelegem
poziţia în care se află C.C. al P.M.R. şi tovarăşul
Gheorghiu-Dej; nu este uşor să te afli într-o situaţie de
izolare. [...] Având în vedere situaţia în care se află
Partidul Muncitoresc Român, suntem de acord ca în rezolvarea problemelor
dintre România şi Uniunea Sovietică şi a altor probleme
importante să adoptaţi o poziţie principială, iar faţă
de noi să adoptaţi o poziţie corespunzătoare. Susţinem
adoptarea unor asemenea poziţii în favoarea izolării clicii lui
Hruşciov. Atragerea unor tovarăşi din partidele din
ţările din Europa Răsăriteană ar putea evita
unele pagube, ele ar putea fi prevenite. Este cu totul posibil şi
necesar ca Partidul Muncitoresc Român să menţină o
oarecare distanţă faţă de Partidul Comunist Chinez. De
fapt între noi există unele deosebiri de puncte de vedere. Dar
aceste deosebiri nu fac imposibile prietenia şi solidaritatea dintre
noi.’” Liderul chinez a exprimat disponibilitatea Partidului Comunist
Chinez de a intensifica contactele şi schimburile de păreri cu
Partidul Muncitoresc Român, ca şi dorinţa acestuia ca
schimburile comerciale şi colaborarea economică dintre România
şi China să se desfăşoare fără dificultăţi.
Făcându-se trimitere
la spusele primului secretar al C.C. al P.M.R., Deng Xiaoping şi Peng
Zhen, care asistau la convorbire, au remarcat: ,,Cu acest statut (al
C.A.E.R. n.n.), lucrurile nu pot să meargă mai departe”, „Hruşciov
controlează toate, problemele şi foloseşte C.A.E.R.-ul ca
pe un mijloc al clicii sale pentru a pricinui pagube suveranităţii
ţărilor frăţeşti. Concluzionând, Liu Shaoqi a
spus: „Putem să luăm în consideraţie problema participării
sau ne-participării Chinei la C.A.E.R. în momentul de faţă,
când Uniunea Sovietică exercită o influenţă negativă
în C.A.E.R., China nu se gândeşte la aceasta, dar P.M.R. poate să
ridice această problemă. Partidul Muncitoresc Român poate să
ridice problema participării Chinei. Albaniei, Vietnamului şi
Coreei în C.A.E.R. Când Uniunea Sovietică va dori să ridice
această problemă, atunci o să-i spunem părerea Chinei
şi anume: „să fie modificat caracterul C.A.E.R.-ului”.
„Polemica-a spus spre sfârşit
Liu Shaoqi, răspunzând apelului primului secretar al C.C. al P.M.R.
- va trebui să înceteze, dar nu numai între cele două partide,
nu numai între P.C.C. şi P.C.U.S. Va trebui să găsim o
modalitate acceptabilă pentru toate partidele interesate.”
Nota, adusă prin
curier special la Bucureşti, a fost remisă personal lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej. Ea a declanşat imediat procesul pregătirii
trimiterii delegaţiei C.C. al P.M.R. la Beijing. Amânată pentru
câteva zile. din dorinţa conducerii P.M.R. de a obţine acordul
atât al P.C.U.S. cât şi al P.C.C. ca pe durata misiunii delegaţiei
să înceteze polemica publică, deplasarea la Beijing are loc la
1-2 martie 1964, evitându-se în mod deliberat Moscova. Delegaţia
este formată din membri ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R.: Ion
Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri, Emil Bodnăraş,
vice preşedinte al Consiliului de Miniştri, Stoica Chivu,
secretar al C.C. al P.M.R. şi Nicolae Ceauşescu, secretar al
C.C. al P.M.R. în scrisoarea destinată preşedintelui C.C. al
P.C.C.. Mao Zedong, Gheorghe Gheorghiu-Dej scria: „Comitetul nostru
Central şi eu personal ne exprimăm încrederea fermă că
discuţiile dintre delegaţiile noastre de partid vor fi rodnice,
că ele vor aduce o însemnată contribuţie la rezolvarea
celei mai presante sarcini ce revine în prezent partidelor
marxist-leniniste: salvgardarea unităţii lagărului
socialist şi a mişcării comuniste şi muncitoreşti
mondiale şi, totodată, vor sluji la dezvoltarea relaţiilor
frăţeşti dintre partidele şi ţările
noastre”. Deschizând această scrisoare, Liu Shaoqi, şeful
delegaţiei chineze, a spus: „Este o scrisoare bună”.
(continuare
în numărişl următor, Dacoromania,nr. 38)
Ambasador Romulus
Ioan BUDURA, sinolog
N.A.
*1 Convorbirea
era mijlocită ca interpret de semnatarul acestor rânduri
*2 Delegaţiile
române au fost însoţite de un interpret de limba chineză
*3 Li
Xiling Guo Junqing „Yi zai Luomaniya de wangshi” Waijiaoguan Dierji
Beijing Shijie zhishi chubanshe 2003; Li Xiling Guo Junqing
„Amintindu-ne de întâmplări ce le-am trăit în România”
Diplomaţii Ediţia a II-a Editura Cunoştinţe despre
Lume Beijing, 2003
|
|
