NICOLAE LASCU

 Numele profesorului Nicolae Lascu rămâne întipărit cu slove de aur în memoria culturii româneşti, mărturie a unui rafinat traducător şi istoric al literaturii antice, un excepţional clasicist, îndrumător, părinte cultural. Nicolae Lascu este amintit de foştii elevi şi cunoscuţi ca fiind o personalitate complexă, de o rară distincţie, un caracter solar ce se nutrea dintr-o paternă simplitate care însă tăinuia un impresionant sipet cultural.

S-a născut la 20 aprilie 1908, în satul Benic, aproape de Alba Iulia, fiind al şaselea copil, mezinul familiei făurarului Amos Laslo şi al Savetei (născută Frâncu).  În anul 1938 reuşeşte să îşi reia vechiul nume, Lascu, purtat înaintea politicii de deznaţionalizare de familia sa românească. Copilăria sa poartă o pecete grea a două evenimente importante: moartea fratelui său, Silviu, răpus la o vârstă fragedă pe câmpul de luptă a primei conflagraţii mondiale, şi gestul nobil de a ţese împreună cu surorile sale Raveca, Anica şi Măriuca, drapelul localităţii natale, pentru Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Copilul Nicolae Lascu porneşte pe calea studiilor la şcoala din satul natal, urmând apoi cursurile Liceului ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde, sub oblăduirea unor profesori iluştri, i se va înfiripa pentru prima oară în suflet dorinţa acerbă de a cunoaşte rădăcinile istoriei, îngropate adânc în pământul fertil al antichităţii clasice.  Se remarcă a fi un student eminent, iar în anul 1927 susţine bacalaureatul în mod exemplar, clasându-se pe primul loc. Va urma apoi cursuri de filologie clasică în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, iar în anul 1931, îşi va lua licenţa universitară, magna cum laudae, cu o lucrare despre traducerile româneşti ale poetului latin Vergilius. Lucrarea va atrage atenţia, fiind premiată, fapt ce va constitui un imbold pentru tânărul Nicolae Lascu spre a-şi dedica destinul profesional studiului literaturii antice.

Prin intermediul unei burse, va urma specializări postuniversitare la Şcoala Română din Roma ,,Accademia di Romania” în perioada anilor 1932-1934, obţinând titlul de doctor în anul 1936, cu tema Riflessi d’arte figurate nella Metamorfosi di Ovidio. Urmează a fi bursier  la École Pratique des Hautes Études din Paris în anii 1938-1939, iar apoi la cursurile de vară de filologie clasică din Anglia, la Oxford şi Cambridge.

Studiile sale vor fi încununate cu o frumoasă carieră universitară: va fi asistent (1934-1943), lector (1943-1948), conferenţiar (1948-1950), profesor (1950-1973) la Catedra de Filologie clasice, apoi la cea de Istorie antică a Universităţii din Cluj. În 1959 şi 1960 activează ca decan, iar între 1962 şi 1968 ca prorector.

Va debuta publicistic în 1923 la ,,Anuarul Liceului «Mihai Viteazul»” din Alba Iulia, continuând o colaborare cu publicaţiile ,,Societatea de mâine”, ,,Ausonia”, ,,Maia” (Florenţa), ,,Revista Clasică”, ,,Studii ovidianii” (Roma), ,,Studii literare”, ,,Transilvania”, ,,Ţara nouă”, ,,Circolo Letterario (Sulmona, Italia) etc. semnând şi cu pseudonimele N.Beniceanul şi N.N.Romanul.  Nicolae Lascu va avea şansa să materializeze în opera sa, întreaga sa experienţă, atât profesională, cât şi umană, acumulată în urma numeroaselor studii şi călătorii.

Opera profesorului Nicolae Lascu, însumează aproape 300 de lucrări, dedicate unei tematici variate de cercetări în domeniul filologiei clasice, studii de gramatică a limbii latine, istorie antică, cercetări ovidiene etc. Alcătuieşte manuale, cărţi de popularizare, crestomaţii şi culegeri de texte, articole cu conţinut politic, comentarii, recenzii, precum şi numeroase traduceri (în volume distincte, antologii şi în reviste) din scrierile Antichităţii, din poeţi şi istorici greci şi latini (Ovidiu, Tibul, Horaţiu, Herodot, Strabo, Plutarh, Xenophon, Polzbiu, Arrian, C. Rufus, Tacit ş.a.). A îngrijit şi prefaţat/postfaţat ediţia din opera lui Ovidiu (1957), Tacit, Sallustius ş.a. Pentru o fructuoasă activitate de cercetare dedicată înlesnirii cunoaşterii istorice şi culturale,  Nicolae Lascu va primi Premiul Academiei în anul 1947.

Titluri care se remarcă în cadrul operei lui Nicolae Lascu: Cum trăiau romanii (1965), Omul şi poetul (1971), Ovidiu, poetul exilat la Tomis (1973), Lui Ovidiu (1977), Clasicii antici în România (1974).

În Cum trăiau romanii, Lascu urmăreşte evoluţia vieţii latinilor, înregistrând numeroase informaţii de civilizaţie materială, de existenţă cotidiană. Reuşeşte cu multă minuţiozitate să anime crochiul datelor exacte, realizând o frescă încărcată de culoare a lumii evocate. După o cercetare asiduă dedicată operei ovidiene, va culege rodul informaţiilor în rândurile monografiei intitulate Ovidiu. Omul şi poetul, prima lucrare consacrată poetului latin în România, ale cărei date esenţiale vor fi concentrate în compendiul Ovidiu, poetul exilat la Tomis. Autorul oferă date preţioase privind  personalitatea clasicului latin, creaţia sa, analizând şi atitudinea posterităţii europene, inclusiv a celei româneşti. Propune o decriptare riguroasă a mesajului profund uman al unei opere-efigie pentru noua sensibilitate născută în Roma secolului I d.Hr. şi îl invită pe cititor să participe la lectura poeziei lui Ovidiu. Pledează pentru o cunoaştere şi receptare în amănunt a operei elegiacului latin, realizând o valoroasă  antologie de evocări literare ale poetului antic în spaţiul românesc intitulată Lui Ovidiu (1977),  înregistrând piese folclorice, până la creaţiile unor autori consacraţi, ca Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Baltag ş.a. În anul 1974 realizează o complexă bibliografie, precedată de un studiu istoric şi critic, intitulată Clasicii antici în România, oferind un instrument de lucru indispensabil specialiştilor: alături de o minuţioasă analiză a diferitelor căi de pătrundere a literaturilor clasice în cultura română, de la învăţământ la iniţiativele Academiei Române, adaugă un repertoriu bibliografic aproape exhaustiv al traducerilor – integrale sau fragmentare, publicate în periodice şi în volume sau rămase în manuscrise – din opera a 157 de autori greci şi a 80 de autori latini. Receptând cu multă migală ecourile scrierilor antice în România, Lascu evidenţiază sentimentul clasic drept componentă esenţială a spiritului românesc şi pune în valoare adeziunea la valorile antice ca semn al apartenenţei la spaţiul istoric şi cultural al Romei.

În ziua de 24 iunie 1988, la Cluj, apune un astru tutelar, un profesor emerit, părintele cultural,  savantul care şi-a dedicat existenţa cu multă rigoare şi sensibilitate, studiului rădăcinilor culturale ale unui popor nobil. 

,,Dar, cu toate că m-am folosit de o bogată documentare ştiinţifică, nu am urmărit elaborarea unui manual de antichităţi private romane. Scopul meu a fost să cuprind într-un volum de proporţii mijlocii aspectele esenţiale şi cele mai caracteristice din viaţa de toate zilele a oamenilor şi să le prezint într-o formă accesibilă atât specialiştilor sau celor cu preocupări înrudite, cât mai ales cercurilor mai largi ale cititorilor, care manifestă un interes tot mai viu pentru antichitatea romană.” (Nicolae Lascu, Cum trăiau romanii, Bucureşti,  Editura Ştiinţifică, 1965.)

                                          Cristina Cofaru