România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Sfântul cuviosul Sofronie de la Cioara

Cronologie neterminată

 

(Continuare din revista Dacoromania, nr. 35)

 

Fundaţia "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României" prin statutul său de organizare şi-a propus, pe lângă alte obiective importante de realizat şi prezentarea pe diferite căi, a unor evenimente şi personalităţi culturale şi istorice mai puţin cunoscute, sau care au fost prezentate parţial, sau denaturat, până la evenimentele din decembrie 1989.

În acest sens s-a acordat prioritate evenimentelor şi personalităţilor de pe meleagurile Albei şi a celor care s-au sacrificat pentru unitatea neamului românesc.

Evocările, aniversările şi comemorările organizate anual în municipiul Alba Iulia, privind pe M. Eminescu, N. Iorga, L. Blaga, O. Goga, I.L. Caragiale, George Coşbuc, I. Agârbiceanu, I. Lăncarănjan, Rubin Patiţia, Zaharie Muntean, Ion Arion, Samoilă Mârza, Eugen Hulea,, Camil Velican, etc. la care se adaugă cele organizate în timp, la mormântul lui Aron Pumnul de la Cernăuţi, a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea de la Iaşi (cimitirul Eternitatea) a lui Badea Cârţan de la Sinaia, a lui Alexandru Papiu Ilarian, Gh. Bariţiu, I. Raţiu, Alex. Vaida Voievod, Iosif Sterca Suluţiu şi Onisifor Ghibu de la Sibiu, precum şi a lui Puia Maria şi Ştefan Manciulea de la Blaj, iar la Arad la mormântul lui Vasile Goldiş etc. au constituit fapte de recunoaştere şi preţuire din partea membrilor şi a simpatizanţilor fundaţiei, faţă de înaintaşii noştri.

Plăcile comemorative amplasate în Alba Iulia cu sprijinul Primăriei municipiului, a Consiliului jud. Alba şi a Muzeului Naţional al Unirii, cu privire la personalitatea primului unificator al neamului românesc Mihai Viteazul, a lui Avram Iancu, Samoilă Mârza (fotograful unirii), George Coşbuc iar recent (5,06,2008) placa de marmură, amplasată pe fosta clădire a Penitenciarului Alba, în amintirea martirei de la Blaj - Puia Maria, la care se adaugă placa comemorativă amplasată de fundaţia noastră, pe locul unde a poposit M. Eminescu (27-28 aug. 1866) cu ocazia participării la Adunarea Generală a Astrei care s-a desfăşurat la Alba Iulia, la fel şi ridicarea statuii lui Mihai Viteazul la biserica “Sfânta Treime” din cartierul Maieri (Biserica a fost construită din materiale recuperate din clădirea Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, construită de domnitor şi dărâmată de habsburgi la începutul sec. 18) precum şi statuia Cuviosului Sofronie de la Cioara construită la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Lipoveni (locul unde s-a desfăşurat Sinodul Naţional Bisericesc în perioada 14-18 febr. 1761) toate acestea fiind de asemenea manifestări de preţuire şi recunoştinţă faţă de personalităţile neamului românesc.

Prin paginile revistei "DACOROMANIA" care a ajuns la nr. 37 am reuşit să prezentăm o serie de materiale istorice şi culturale bazate pe adevăr şi documente care au fost apreciate de cititori.

Autorilor materialelor publicate până în prezent (dezinteresaţi material) le mulţumim şi pe această cale.

Membrii fundaţiei "Alba Iulia pentru unitatea şi integritatea României" preocupaţi de această temă importantă privind evenimente şi personalităţi de pe meleagurile Albei şi nu numai, în funcţie şi de posibilităţile de care dispun, continuă documentarea pe anumite probleme, care urmează să fie prezentate în revista "DACOROMANIA" precum şi în alte ocazii organizate.

În acest context se înscrie şi materialul prezent, în continuarea celui publicat în revista DACOROMANIA Nr. 35, "Sfântul cuviosul Sofronie de la Cioara - cronologie neterminată". Importanţa  activităţii călugărului Sofronie, împreună cu preoţii şi credincioşii ortodocşi din zona Sibiului, Zarandului, a Munţilor Apuseni, a Clujului, a Mureşului Superior etc. privind apărarea credinţei străbune, a fost decisivă în dăinuirea bisericii strămoşeşti şi a unităţii  neamului românesc, care s-a realizat cu multe sacrificii umane şi materiale mai ales în deceniile V-VI- VII a sec. 18-lea. Cei care au stăpânit Transilvania până la 1 Dec. 1918, au prezentat activitatea şi personalitatea călugărului Sofronie prin prisma intereselor lor, fiind considerat ca un răzvrătit, hoţ de cai etc., aprecieri regretabile care au fost preluate până în zilele noastre de cei interesaţi, care profită de lipsa documentelor necunoscute, distruse sau sustrase în decursul timpului.

La acestea se adaugă în mod regretabil, lipsa de preocupare a celor în drept, care au posibilitatea de a prelucra şi traduce documentele care mai există pe această temă importantă prin diferite biblioteci şi arhive.

În viaţa şi activitatea călugărului Sofronie, sunt perioade mai puţin cunoscute sau necunoscute, determinat de cele menţionate mai sus.

O astfel de perioadă necunoscută, a fost şi cea începând din primăvara anului 1757 şi până în toamna anului 1759, când călugărul Sofronie de la Schitul Afteia care s-a împotrivit catolicizării, a scăpat doar cu fuga pentru a nu fi arestat şi ucis.

Istoricul Silviu Dragomir în lucrarea sa importantă "Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în sec. XVIII", vol. II, pag. 147 menţionează: "Astfel, în primăvara anului 1757, izgonit din schitul său (de la Afteia) călugărul Sofronie trebui să ia lumea în cap. Nu ştim ce a făcut până în toamna anului 1759, când s-a încins cu sabia, pentru a-şi apăra credinţa", menţiune care a fost preluată în continuare şi de alţi autori.  

Datorită istoricului Florian Dudaş de la Oradea, avem posibilitatea de a prezenta date şi documente despre călugărul Sofronie din perioada necunoscută (1757-1759).

Prof. Florian Dudaş în lucrarea: "Cărturari şi artişti din Munteania şi Moldova peregrini în Crişana" la pag. 395-412 a prezentat un material despre peregrinul "popa Mihai Munteanu Râmniceanu care în drum spre Banat, a poposit şi la Mănăstirea Cozia, unde s-a întâlnit cu călugărul Sofronie şi care l-a "înarmat" cu un OCTOIH, (editat la Râmnic în anul 1750) la data de 23 aprilie 1759.

Având în vedere importanţa acestui document care are dedicaţia călugărului Sofronie, îl redăm în continuare.

 

"Ştim, de asemenea, că, în drum spre Banat, Popa Mihai a trecut pe la Mănăstirea Cozia, unde, cu trei zile înainte, la 23 aprilie, s-a întâlnit cu ieromonahul Sofronie, eclesiarhul sfântului lăcaş. Acesta i-a dăruit, în semn de aducere aminte, un exemplar din Octoihul tipărit, în 1750, la Râmnic. Pe coperta ultimă interioară a cărţii, sub două însemnări în limbile latină şi greacă, a lui Sofronie, se păstrează şi următoarea mărturie:

"Acum, de vreme (= din moment ce - n.n., F.D.) cu mila lui Dumnezeu fiind acest sfânt Ohtoih al lui Mihai Cel din Ugrovlahii(a) Noul Severin,

ca să fie în lumina cea dumnezeiască,

care luminează şi îndestulează pre toţi

cu hrana şi băutura cea sufletească,

care cei drepţi gustând dintr-însa, să satură

în care lipsă nu va fi

nici săvârişit (=sfârşit - n.n.,F.D.) nu va avea,

pentru care, fiind şi eu părtaş

să nu fiu îndelungat de acolo şi de înpărăţia Lui,

care o doresc drepţii,

plâng sihastri,

caută-o călugării,

pentru ea îşi varsă mucenicii sângele, ca s-o dobândească,

că-i mare bunătate dumnezăiască.

Avram pentru ea îşi lăsa legea şi îşi căută moşia,

Iosif îşi lăsă văşme(n)tu

că-şi dorea pământul.

Dar David înpărat,

pentru un păcat,

multe lacrămi au vărsat

şi groapă ş-au săpat,

apa cu cenuşă au mestecat

şi el încă s-au băgat,

pentru acel păcat

toată Psalteria au scriiat

şi nici aşa nu s-au spălat

cetatea de acel păcat"5 (fig. l).

Alături de versificaţia ce surprinde plăcut, tâlcul daniei, făcută spre a fi peregrinului îndreptar "în lumina cea dumnezeiască" sta, precum însuşi donatorul, întru totul în crugul vremii. Pentru că monahul de la Cozia cunoscuse el însuşi experienţa peregrinării."

 

La sfârşitul materialului prezentat, la poziţia 14, "Note", istoricul Florian Dudaş ne-a prezentat o informaţie deosebit de importantă privind această perioadă necunoscută a călugărului Sofronie: "În 1982, cu prilejul cercetărilor privind răspândirea Cazaniei lui Varlaam în Transilvania, am găsit în fondul de carte veche al Bibliotecii  documentare "TELEKI" din Târgu Mureş un exemplar din "Biblia de la Bucureşti" (1688) ce a fost dăruită, la 1787, de către ieromonahul Sofronie, Mănăstirii Cozia. Însemnarea păstrată pe coperta 2, este următoarea: "Sfânta Biblie a sfintei mănăstiri Cozia, să se ştie că e această sfântă şi dumnezeiască carte, ce se cheamă Biblie este a Sfintei Mănăstiri Cozia şi s-au dat părinţilor de cinstire şi nouă de veşnică pomenire. Anii domnului 1787 Fevr. 7. Sofronius Ieromonahus a eclesiarhus Cozie (inv. 1199).

Apelând la d-na prof. Elena Mihu de la Târgu Mureş specialistă în această problemă de "carte veche", cu multă bunăvoinţă a cercetat "documentul" pe care l-a trimis în copie şi pe care avem posibilitatea să-l prezentăm cititorilor în continuare

Cu această ocazie a constatat că anul donaţiei "Bibliei" a fost 1757 şi nu 1787, fapt ce atestă fără echivoc prezenţa călugărului Sofronie la Mănăstirea Cozia la începutul anului 1757.

 

Din cele două documente cercetate şi prezentate, rezultă faptul, că, din primăvara anului 1757 şi până în toamna anului 1759 (perioada necunoscută) călugărul Sofronie s-a aflat la Mănăstirea Cozia.

La această susţinere se mai adaugă şi alte două argumente demne de luat în consideraţie.

În anul 1750, Sofronie a primit cinul monahal la această mănăstire, iar schitul Afteia din Plăişorul Ciorii a fost închinat acesteia.

În perioada 1757-1759, călugărului Sofronie s-a deplasat şi la Mitropolia Ortodoxă Sârbă de la Carlovitz, pentru ajutor în apărarea credinţei străbune din Transilvania.

De asemenea a avut relaţii strânse cu arhimandritul Nichifor Balomireanul de la Curtea de Argeş care anterior a fost protopopul său de la Balomir (jud. Alba) cu numele de Nicolae Pop.

În perioada episcopului gr. catolic Inocentiu Micu Klein, Nicolae Pop de la Balomir a trecut la catolicism, fiind ridicat la rangul de vicar al episcopiei gr. catolice de la Blaj, iar după anul 1744 când Inocentiu Micu Klein a fost obligat să plece în surghiun la Roma, N. Pop fiind susţinătorul acestuia, a revenit la credinţa străbună. Ajuns în disgraţia Curţii de la Viena, pentru a scăpa cu viaţă a trebuit să fugă peste Carpaţi.

La începutul toamnei anului 1748 Nicolae Pop cu plângerile românilor ortodocşi din Transilvania în "traistă", cu dorinţa şi speranţa în ajutorul ţarinei Elisaveta (ocrotitoarea ortodoxiei ruse) s-a încumetat şi a plecat pe jos în condiţiile grele de iarnă (1748-1749) în lungul drum de cca. 4000 km (dus-întors) în Rusia.

La întoarcere, cu sprijinul domnitorului Ţării Româneşti a ajuns arhimandritul Mănăstirii de la Curtea de Argeş.

În acelaş timp coordona şi sprijinea pe ţăranii  români din Ardeal care din cauza iobăgiei şi a catolicismului erau obligaţi să-şi părăsească vatra strămoşească. În aceste condiţii călugărul Sofronie a ajuns arhimandrit la Mănăstirea Robaia iar după moartea lui Nichifor Balomireanu, a fost ales arhimandrit la Mănăstirea Curtea de Argeş.

În următoarele numere ale revistei DACOROMANIA, avem posibilitatea de a prezenta şi alte acţiuni importante ale călugărului Sofronie bazate pe documente reale.

                              Ec. Ioan STRĂJAN