Eram bucuroasă, fericită, eram în faţa mormântului marelui om, despre care Timotei Cipariu a spus:

“Vasile Pop - românul cel mai învăţat întru împărăţia noastră”.

Cine a fost, ce a făcut pentru noi?

În istoria culturii româneşti din Transilvania este cunoscut prin lucrări în domeniul medicinei, prin preocupările etnografice, prin strădania în domeniul istoriografiei naţionale şi prin preocupări în literatură. La loc de cinste stă cotribuţia la bibliografia naţională prin lucrarea: “Disertaţie despre tipografiile româneşti”, Sibiu, 1838.

Doctorul de la Zlatna, Vasile Pop este comparat, sub aspectul moştenirii culturale şi a diversităţii documentelor investigate, cu Dimitrie Cantemir.

S-a născut în anul 1789 în satul Chimitelnic, jud. Mureş, într-o familie de intelectuali. Anii de studii au debutat în gimnaziul catolic din Tg. Mureş.

Din informaţiile existente, puţine date sunt găsite despre perioada petrecută aici.  Urmează anii de studii de la Liceul Piarist din Cluj. A fost găzduit la Seminarul Sf. Iosif, fiind întreţinut de Fundaţia “Bobiana” a episcolului Bob, directorul şcolilor din Blaj.

Calificativele obţinute sunt strălucite, atât în liceu, cât şi la facultatea de filosofie şi de drept, ele dovedind o serioasă pregătire umanistică. La aceasta se adaugă şi debutul promiţător în activitatea culturală, prin suita de elegii, dovedind certe înclinaţii poetice.

În anul 1811 îl găsim înscris la Universitatea din Viena, urmând să se pregătească în domeniul filosofiei şi medicinei. Tatăl îl dorea avocat, mama, preot. În 24 decembrie 1814 primeşte titlu de doctor în filosofie. După opinia lui Gh. Asachi, Vasile Pop este primul intelectual român, care a primit această recunoaştere academică. În urma absolvirii facultăţii de medicină, s-a pregătit pentru doctorat. În iulie 1817 a primit titlul de doctor în medicină.

În a doua jumătate a anului 1817 începe o nouă etapă în activitatea lui, prin stabilirea la Braşov. Experienţa acumulată în anii de studii universitare o pune în aplicare. El îmbină profesionalismul slujitorului lui Hipocrate, cu datoria patriotului pentru alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale neamului românesc.

Tot aici, la Braşov, publică lucrarea “Despre apele minerale” de la Arpătac, Bodoc şi Covasna”, considerată de istoriografia medicinei naţionale, prima lucrare medicală în limba română.

Pentru dreptul de practică liberă în medicină, dr. Vasile Pop cere de la magistratul oraşului Braşov un certificat, pe care îl obţine ca urmare a caracterizării făcută de doctor, de conducerea oraşului şi de comunitatea românescă din Schei. Caracterizare comunităţii româneşti suna aşa: “Noi mai jos subscrişii parohi bătrâni şi confesori din suburbiile de sus şi de jos ale Braşovului, facem cunoscut prin prezenta că venerabilul domn  Basiliu Pop, doctor în medicină şi filosofie, timp de 10 ani petrecuţi în Braşov, nu numai că a salvat prin asistenţă medicală, cu cea mai mare sârguinţă mulţi bolnavi bogaţi şi săraci, de diferite boli foarte periculoase, dar şi mai mult, ceea ce este foarte vrednic de laudă – chiar pe poporul de jos foarte sărac, care înainte se înspăimânta de toţi medicii şi de medicină spre marea lui pagubă şi a bunului obştesc, l-a îndrumat şi ajutat cu asemenea poveţe sănătoase, încât acesta se folosea cu deplin succes şi în mod gratuit de ajutorul său, lucru care ne este cunoscut nu numai din gura acestui popor oropsit şi sărac care zilnic lăuda ajutorul gratuit şi binefăcător al anumitului medic, dar chiar din propria noastră constatare”.

Un moment de referinţă, în schimbul cărturăresc interromânesc, are loc odată cu angajarea doctorului Vasile Pop la Seminarul de la Socola reorganizat de Veniamin Costache. În toamna anului 1820, Gh. Asachi recrutează intelectuali români din Transilvania, printre care şi pe Vasile Pop, pentru şcolile superioare din capitala Moldovei. Pe lângă direcţia seminarului, lui Vasile Pop i s-a propus şi predarea cursului de filosofie şi filologie. A îndeplinit funcţia de director şi a predat “filosofia şi filologia sau comparaţiunea limbei române şi derivaţiunile ei cu limba mumă – latina”.

După numai câteva luni, interesanta experienţă culturală şi politică de la Iaşi a încetat din cauza evenimentelor revoluţionare ale anului 1821.

Încetarea activităţii lui Vasile Pop, în capitala Moldovei, a reprezentat o pierdere pentru învăţământul moldovean.

În anul 1828 guberniul îl numeşte medic în ţinutul Făgăraşului, cu o remuneraţie anuală de 250 florini. Primeşte o circulară , adresată şi lui, în vederea luării de măsuri, pentru combaterea ciumei ce ameninţa Transilvania,  dinspre Ţara Românească şi Moldova.

În primăvara anului 1829 participă la un concurs pentru ocuparea postului “phisicus cameralis” al domeniului Zlatnei. Aici la Zlatna începe o nouă etapă, ultima din viaţa şi activitatea lui.

În mai 1829, Curtea imperială înştiinţa Tezaurariatul Montanistic că a fost numit medic cameral al domeniului, cu un salariu anual de 1004 florini

Din sârguinţa lui rezultă că a efectuat mai multe călătorii în zona montană, pentru a cunoaşte viaţa minerilor, a elaborat recomandări pentru organizarea serviciului medical şi a asistenţei sociale în zonele miniere. În cei 13 ani petrecuţi la Zlatna a dovedit un înalt simţ al răspunderii umane, un grad superior al competenţei profesionale, o mare şi sinceră dragoste pentru oameni în general şi faţă de suferinzi în special, având o aleasă ţinută etică. S-a dovedit a fi un competent îndrumător al cadrelor medicale de pe domeniul Zlatnei. Rapoartele cu observaţiile medicale din primăvara anului 1830 până în ultimii ani de activitate au vizat probleme majore ale minerilor şi ale locuitorilor din Munţii Apuseni ca: bolile profesionale, accidentele de muncă, vaccinarea copiilor, lupta contra bolilor endemice, condiţii mai bune pentru cadrele medicale. A încercat fără succes să înfiinţeze la Liceul Medico-Chirurgical din Cluj catedra de “politia medica”

Încă din primul an de funcţionare ca medic în Zlatna a susţinut în mod constant asigurarea personalului necesar circumscripţiilor medicale aflate sub controlul său. A organizat inspecţii anuale medicilor de la mine, cerându-le să informeze trimestrial, despre numărul şi starea minerilor bolnavi. Încă din deceniile 3-4 ale secolului al XIX-lea, Vasile Pop a subliniat necesitatea redactării unei “Tipografii medicale”, lucrare ce n-a fost definitivată din lipsă de sprijin din partea forurilor superioare şi din cauza morţii premature.

Într-un document, ce poartă data de 6 mai 1835, înaintat administraţiei, critică abuzurile repetate ale unor medici şi farmacişti şi cere măsuri urgente şi severe. Despre doctorul Vasile Pop se poate spune că a avut preocupări constante şi în ceea ce priveşte medicina veterinară. În raportul său din 17 iunie 1833 informa, în termeni realişti, administraţia minieră despre rezultatele inspecţiei sanitare, măsurile luate pentru înlăturarea febrei aftoase la Zlatna, Galaţi, Feneş, Presaca, Petroşiani. În cele 5 localităţi a vizitat 240 familii cu 530 boi de jug, atinşi de febră aftoasă. Rapoartele economico-sociale cu care s-au confruntat comunităţile româneşti din Munţii Apuseni sunt convingătoare pentru relităţile economico-sociale ale domeniului.

Perioada trăită de dr. Vasile Pop la Zlatna menţionează o prietenie rar întâlnită cu G. Bariţiu. Corespondenţa dintre ei este convingătoare prin cele 39 scrisori, schimbul dintre ei prezentând importanţă politică şi culturală, pentru istoria ideilor româneşti din Transilvania.

Despre dr. Vasile Pop, G. Bariţiu spunea: „Cel de la care n-a rămas pe seama poporului român bunuri materiale, Vasile Pop lăsând moştenire alte tezaure  nepieritoare ne dovedeşte dorinţa lui pentru luminarea şi progresul naţiunii sale”.

Prietenia dintre cei doi porneşte de la colaborarea lor la periodicele braşovene, în special la „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”. Era bucuros să dea sfaturi prudente redactorului de la Braşov când acesta lua o hotărâre importantă, alături de politica culturală urmărită în periodice.

O scrisoare din 30 martie 1838 dovedeşte acest lucru: „Nu pot să-ţi scriu bucuria care mi-au făcut poşta de pe urmă, văzând gazeta politicească. Aceasta e epohă pentru naţia noastră, fără a se putea preţui şi pentru domnia ta un câmp în care poţi să-ţi arăţi toate puterile spre fericirea naţiunii şi în special şi însuşi a domniei tale”.

În altă scrisoare, sfatul lui Vasile Pop este: „Numai atâta-ţi scriu ca să fii statornic, în lucrul ce ai primit peste domnia ta, şi despre ajutorul meu câtu-mi va fi prin putinţă să fii încredinţat”.

Rostul politic şi cultural al foilor şi lectura lor o înţelegem din scrisoarea datată 3 aprilie 1838: „Batăr cât de târziu, totuş încep oamenii notri a se deştepta şi vedea că şi noi suntem în stare a face ceva”.

Vasile Pop sugerează lui G. Bariţiu un schimb cărturăresc interromânesc: „Cât puteţi, te rog fă-ne cunoştinţă cu literatura Ţării Româneşti şi a Moldovei”.

Importanţa culturală şi politică, pe lângă valoarea personală a sfaturilor pentru redactorul de la Braşov, a fost mărturisită mai târziu în următorii termeni: „Doctorul Pop a fost alăturea cu alţi opt până la nouă bărbaţi cei dintâi şi cei mai tari şi mai constanţi apărători, ajutători şi înaintători ai tinerei literaturi româneşti de atunci adevăraţi pilaştri pe care stă publicistica noastră românească din Transilvania, iar mai anume consiliile sănătoase şi practice pe care le întindea bărbatul trecut de ani 50 junelui redactor şi prin care-i modera fervoarea firească în acea etate, a folosit naţiunii mai mult decât ar fi folosit un tom de disertaţiuni din cauză că într-o epocă pe când românul scria numai din graţie, iar nu că ar fi avut vreun drept fundat pe legi, consiliul de moderaţiune fu asiguratorul atât pentru gazetă cât şi pentru foaie şi pentru mai multe alte producte literare, care au apucat a ieşi până în anul 1848”.

Îi găsim alături pe cei doi colaborând la o serie de articole, abordând diferite domenii culturale. Vasile Pop dezbate în repetate rânduri probleme de filologie (ortografie) care sunt trimise spre Braşov.

În istoriografia naţională, relaţia dintre Vasile Pop, G. Bariţiu şi T. Cipariu reprezintă unul dintre cele mai interesante capitole din dezvoltarea culturii româneşti din Transilvania.

În perioada 1834-1837, V. Pop trimite cinci scrisori, preţioase sub aspect informaţional pentru etapa pregătitoare a lucrării sale „Disertaţie despre tipografiile româneşti”. Ele reprezintă un schimb de idei din deceniul patru al secolului trecut între Zlatna şi Blaj.

Pentru lucrarea „Disertaţie despre tipografiile româeşti”, V. Pop s-a documentat intens, dar a apelat şi la cunoştinţele lui T. Cipariu.

Doctorul de Zlatna scria: „Douăzeci de ani sunt de când mă străduiesc în adunarea şi orânduirea tipografiilor româneşti.

Pentru aceea prin călătoria mea prin Ungaria, Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Basarabia nu au rămas o biserică, un preot, sau un dascălaş la care nu m-aş fi abătut ori nu aş fi cercetat şi întrebat despre acest fel de cărţi, din care se pot afla batar urmele tipografiilor noastre.

Pe lângă această călătorie scris-am o mulţime de cărţi la felurimi de bărbaţi tipografi şi bibliofoli cerând cataloage şi însemnări de cărţi româneşti, dar batăr că nu-i ruşine a spune, de la mulţi nici răspuns nu am căpătat. La atâta apatie ajunsese râvna către literatura noastră. Unul a fost, pe care aicea cu mulţumită îl numesc părintele Timotei Ţipar, profesor al limbilor orientale în Academia Blajului şi director tipografiilor de acolo, care la întâia mea scrisoare mi-au trimis catalogul cărţilor româneşti, care se află în Biblioteca Seminarului şi a părinţilor călugări de acolo. Prin aceste îndelungate ale mele osteneli am avut acea norocire cât am aflat cărţi (adeseori la oameni cu prea puţină învăţătură) despre care mai nainte nici un literator român nici că a visat... Cine au ştiut ceva până acum despre acea veche tipografie din Sâmbăta Mare, despre cea  din Cluj în Transilvania. Poate au mai fost şi alte tipografii româneşti, care acum cu totul s-au stins însă, a căror producturi cine ştie întru cui mâini se află sau cu ce praf stau acoperite. Descoperirea acestora o las celor viitori. Mie mi-e destul, că am putut adăuga aceste oase care erau răsipite prin alte locuri şi a le pune fieştecare la scheletul său şi că am deschis calea pe care cu mai lesnire să poată călători cei următori”.

La 6 martie 1842, survenea moartea dr. Vasile Pop. După cum mărturiseşte  emoţionant G. Bariţiu căruia i-a trimis cu o lună şi jumătate înainte de a-şi da obştescul sfârşit, ultima scrisoare (24 ianuarie 1842). V Pop a fost jelit nu numai de familia sa, ci de naţiunea întreagă. În zilele în care se afla V. Pop pe patul durerilor, comunele româneşti din acel ţinut trimiteau la Zlatna, oameni însărcinaţi înadins, pentru ca să le aducă ştire despre starea binefăcătorului lor.

Piaţa din faţa locuinţei lui din Zlatna totdeauna era plină de oameni, iar în momentele când aflară că medicul lor şi-a dat sufletul, un plânset comun pornise între dânşii”.

Textul rămâne cât se poate de elocvent pentru dragostea de care s-a bucurat acest OM în rândul zlătnenilor pe care i-a ajutat, i-a sfătuit, în cei 13 ani cât a activat la Zlatna.

Poţi să ne ierţi că te-am uitat atâţia zeci de ani? Promitem că mormântul tău şi ce ai făcut pentru neamul românesc nu vor fi uitate.

                           Ec. Melania FOROSIGAN