In prezent componentă a oraşului Teiuş, localitatea Peţelca este situată la intersecţia meridianului de 23°44; longitudine estică cu paralela de 46°13' latitudine nordică, în partea central-vestică a României, în sectorul nord-estic al judeţului Alba, pe versantul stâng al văii râului Mureş. la o altitudine medie de 290 m. La est, teritoriul aşezării se învecinează cu cele ale satelor Şoimuş şi Bucerdea Grânoasă, la sud cu ale Căpudului şi Cisteiului, la vest cu cel al oraşului Teiuş, iar la nord cu cele ale satelor Beldiu şi Meşcreac.

        Cu excepţia reliefului care impune unele restricţii Dl. Gloduri (448,5 m), Dl. La Cruce (410,9 m). Dl. Perii Căpudului (414 m) etc. care se înscriu în Dealurile Lopadei şi pe care se extind vatra şi moşia satului, sunt alcătuiţi din roci plastice, argile şi marno-argile, intercalate cu pietrişuri şi nisipuri, au versanţii cu pante mari fapt pentru care sunt afectaţi de alunecări de teren, şiroire şi eroziune în suprafaţă şi a apei freatice aflată în cantităţi reduse, condiţiile naturale sunt favorabile locuirii; a) climatul este continental-moderat cu influente foehnale, cu temperaturi medii anuale de circa 9°C şi precipitaţii înjur de 550 mm/an; b) reţeaua hidrografică este bogată, reprezentată de râul Mureş (cu debitul mediu de circa 80 m3/s) şi de pârâul Valea Peţelcii (cu regim semipermanet pe aproape întreaga lungime a cursului); c) vegetaţia forestieră iniţială (păduri nemorale) a fost înlocuită cu pajişti secundare xerofile şi mezoxerofile valorificate ca fâneţe şi păşuni; d) soluri cu fertilitate medie (pseudorendzine, brune eu-mezobazice, negre clinohidromorfe şi aluviale) utile pentru cultivarea plantelor.

Peţelca, sat de agricultori români, a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1264, sub numele de terra Bolcholka. Toponimul „Sălişte” care denumeşte trupul nordic al localităţii ne îndreptăţeşte să afirmăm că satul a fost întemeiat şi a evoluat (cel puţin parţial) într-o poiană rezultată în urma defrişării pădurii. Patru decenii mai târziu, în anul 1303, localitatea apare cu numele de Pachalca, o formă destul de apropiată de cea actuală, care confirmă faptul că denumirea sa a suferit o serie de modificări.

Mai multe secole la rând, referirile la satul Peţelca lipsesc, începând din secolul XVIII, informaţiile despre localitate sunt tot mai numeroase şi mai complexe, în anul 1733, în conscripţia episcopului Ioan Inocenţiu Micu, Peţelca (..Peczelka”) număra 20 de familii (circa 100 locuitori), iar în cea a generalului Bukkow („Dismembraţia legii”), dintre anii 1760-1762, satul („Paczalka”) număra 39 de familii de români (aproximativ 200 persoane), din care 31 ortodoxe şi 8 unite.

În anul 1835, sub păstorirea preotului Iosif Domşa (1824-1849) a fost construită prima biserică a satului, din lemn, iar în 1872, în timpul preotului Ilie Luca (1861-1884) a fost înfiinţată o şcoală confesională. Numărul elevilor care i-au frecventat cursurile a crescut aproape continuu până în perioada interbelică: 55 în 1876. 51 în 1880, 90 în 1896. 86 în 1900 şi 114 în 1932. în această instituţie şi-au desfăşurat activitatea o serie de dascăli precum Nicolae Ignat, George David şi Iuliu Domşa.

La 13 mai 1848 spiritul revoluţionar şi solidaritatea locuitorilor - români şi maghiari - s-a manifestat pregnant, aceştia sărind cu mic cu mare în apărarea unui tânăr ungur arestat de autorităţi. Animaţi de acest elan revoluţionar, locuitorii din Peţelca se vor fi înrolat ca luptători în Legiunea I „Blăjana” organizată de prefectul Ioan Axente-Sever. În această calitate vor fi participat la sângeroasele încleştări, din octombrie 1848, de la Noşlaca, Sâncrai şi Ciumbrud.

Între anii 1855-1857 preotul satului Iacob Domşa a îndeplinit funcţia de administrator protopopesc al Districtului Protopopesc Băgau. Aceeaşi funcţie, precum şi cea de viceprotopop al aceleiaşi instituţii a fost îndeplinită, între 1864-1879, de parohul Peţelcii, Elie (Ilie) Luca.

În anul 1900 în Peţelca locuiau 647 persoane - 620 (95.8%) români, 3 (0,4%) maghiari şi 24 (3,8%) de alte naţionalităţi -, iar în 1910. 610 persoane.

În prima parte a secolului XX satul se prezenta ca o aşezare rurală răsfirată, constituită din gospodării situate la distanţe relativ mici unele de altele, separate de grădini. În cazul localităţii Peţelca structura şi textura vetrei au fost impuse de relief în proporţie covârşitoare. Astfel, fiind situată doar pe versantul din stânga Mureşului, gospodăriile au fost ridicate numai pe porţiunile mai netede, pe suprafeţele care asigurau o relativă stabilitate. Dacă în anul 1930 în sat se găseau 128 de gospodării locuite, în a doua parte a secolului XX numărul lor a scăzut continuu: 126 gospodării în anul 1966, 121 în 1978, 102 în 1992 şi numai 78 în 2002. În funcţie de forma vetrei satului, în preajma anului 1950 Peţelca avea aspect poligonal (romboidal), cu trenă stradală simplă, radială. Suprafaţa perimetrului construibil ocupa circa 460.000 m2, iar reţeaua stradală însuma 4.100 m şi acoperea 20.500 m .

Izbucnirea primului război mondial a însemnat pentru locuitorii satului, ca pentru toţi cei din teritoriile româneşti aflate sub stăpânire străină, darea unei jertfe de sânge nedorite pe câmpurile de luptă ale Europei în Serbia, Bosnia-Herţegovina, Italia şi Galiţia.

După Marea Unire din l Decembrie 1918, Peţelca, la fel ca toate localităţile ţării, s-a bucurat din plin de binefacerile regimului democrat-constituţional instaurat în România. In anul 1930 populaţia satului număra 657 locuitori (656 români şi un maghiar), din care 47,5% erau tineri între O şi 19 ani.

În timpul celui de-al doilea război mondial locuitorii satului Peţelca şi-au adus şi contribuţia lor de sânge pe fronturile din est şi vest, iar după instaurarea regimului comunist asupra satului s-au abătut vicisitudinile dictaturii (confiscarea averilor, naţionalizări şi colectivizarea), întinse pe durata a peste patru decenii, până în decembrie 1989. Totuşi, în această perioadă a fost construită o şcoală nouă, a fost instalată o moară electrică pentru mălai şi a fost ridicată o nouă biserică ortodoxă, iar muncitorii şi elevii făceau naveta, cu autobuzul, în special la Teiuş şi Aiud.

Ca urmare a colectivizării forţate a satului şi a industrializării ţării, în Peţelca s-a declanşat un proces de scădere continuă a numărului de locuitori. La procesul de depopulară a aşezării au contribuit şi acele persoane care s-au stabilit definitiv în aşezările mari cu capacităţi economice din Culoarul Mureşului (Aiud, Teiuş, Alba Iulia). Astfel, dacă în anul 1956, conform recensământului din 21 februarie, aici locuiau 596 persoane (295 bărbaţi şi 301 femei), la recensământul din 1966 au fost înregistraţi 497 locuitori (245 bărbaţi şi 252 femei), iar în anul 1977, numai 452. In 1986 localitatea număra 363 persoane, iar în 1992, numai 280 (138 bărbaţi şi 142 femei), din care tinerii sub 20 de ani ocupau o pondere de doar 18,2%. Din lipsă de copii şcoala din sat a fost închisă.

Evoluţia numerică a populaţiei satului Peţelca

ANUL                                         NUMĂR LOCUITORI

1733                                          cca. 100*

1760-1762                                cca. 200*

1896                                          cca. 600*

1900                                          610

1930                                          657

1932                                          673

1956                                          596

1966                                          497

1977                                          452

1986                                          363

1992                                          280

2002                                          202

*valorile se referă doar la locuitorii de etnie română

Procesul de îmbătrânire demografică a început să genereze o presiune a populaţiei vârstnice asupra celei adulte şi a crescut numărul pensionarilor (193 persoane, în anul 1992) în raport cu populaţia activă (120 persoane, din care 67 funcţionau în agricultură. 36 în industrie, 5 în transporturi şi 12 în alte ramuri economice). Procesele de îmbătrânire şi depopulare a satului au fost şi sunt cauzate şi de condiţiile naturale ostile (frecvente alunecări de teren în vatra satului, inundaţii în lunca Mureşului, relativa lipsă a apei potabile) şi de izolare (lipsa unui pod fix peste Mureş şi a unor curse regulate de autobuz spre Teiuş şi Aiud).

În a doua parte a secolului XX s-a înregistrat şi o transformare majoră a satului. Casele vechi au fost extinse sau demolate şi construite altele noi (cele mai multe în vinclu, cu trei camere), din cărămidă şi acoperite cu ţiglă. Sub multe au fost construite pivniţe. Gospodăriile aveau curţi duble şi au fost împrejmuite cu garduri din lemn, fier, cărămidă sau prefabricate din beton. După anii ’50, străzile au fost pietruite în mai multe rânduri, iar în anii ’60 satul a fost electrificat.

Multe dintre tradiţiile laice au avut de suferit. Nunţile şi botezurile s-au abătut în bună măsură de la vechile ritualuri, urmând un curs firesc de modernizare. Dintre obiectele şi obiceiurile legate de ritualul nunţii au dispărut: steagul (brad împodobit cu o năframă cu franjuri şi cu panglici de diferite culori) - purtat de un fecior (stegar) pregătit de naş - şi mersul terfarilor (mersul cu daruri al socrilor mici, împreună cu rudele lor, la casa mirelui).

Nu se mai practică ritualul „Sângeorgiului”’. In trecut, în ziua de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), după ieşirea de la biserică, un flăcău învelit în ramuri verzi şi încadrat de alţi doi tineri, băteau la porţi şi urau de belşug. Gazdele, după ce îi udau cu apă, îi omeneau. In acest timp copiii din sat se urzicau (se loveau cu urzici).

Folclorul coregrafic şi muzical din sat se încadrează în stilul sud-transilvănean. Intre creaţiile coregrafice locale cel care a dus faima satului în anii ’70 şi ’80 a fost jocul „haidăul”. Grupul de dansatori din sat (acum desfiinţat) a obţinut cu acest frumos dans mixt nenumărate premii şi a efectuat o serie de turnee în ţară şi străinătate (Cehoslovacia, Polonia, Ungaria ş.a.).

După revoluţia din decembrie 1989, în intervalul 1992-2002 populaţia satului a scăzut cu 78 persoane ajungând la 202 locuitori. Din aceştia 197 erau români, 3 maghiari şi 2 rromi. În cazul celor 78 de familii existente în august 2002 se constată predominanţa în onomastica numelor de familie a celor de Domşa (25 familii; 32%), Ciortea (16 familii; 20,5%) şi Popa (6 familii; 7,6%).

Dramatic este faptul că dacă numărul populaţiei va continua să scadă în ritmul actual şi autorităţile nu vor identifica măsuri de stagnare, localitatea Peţelca va fi în pericol de a deveni total depopulată în intervalul 2015-2020.

Prof. drd. Ioan MĂRCULEŢ

Asist, cercet. drd. Cătălina MĂRCULEŢ

Bibliografie selectivă

1. Ardelean L (1994), Oraşul Teiuş - schiţă monografică, Ed. SC. ALT 1P SA, Alba lulia.

2. Bunea A. (1900), Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (l 728-1751). Blaj.

3. Ciobanu V. (1926), Statistica românilor din Ardeal făcută de administraţia austriacă la 1760-1762, Cluj.

4. Mazere N. (1909), Supliment la harta etnografică a Transilvaniei, Iaşi,

5. Mărculeţ I., Mărculeţ V.. Mărculeţ Cătălina (1998). Monografia localităţii Peţelca, judeţul Alba. Ed. Cătălina Mărcuieţ. Bucureşti.

6. Mărculeţ L, Mărculeţ Cătălina. Mărculeţ V. (2003). Peţelca (judeţul Alba). Natură-istorie-societate. Blaj.

7. Mărculeţ I.. Mărculeţ Cătălina (2004), Istoria unui sat ce se stinge: Peţelca - 740 de ani de atestare documentară, în Agricultura României, Anul XV, Nr. 29 (706), Bucureşti.

8. *** Recensămintele populaţiei României din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002, Bucureşti.

9. ***Şematismul Arhidiecezei Metropolitane greco-catolice a Alba Iuliei şi Făgăraşului pentru, anii 1865, 1876, 1880, 1896, 1900. Blaj.