România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Simion Bărnuţiu - scurtă biografie

  Ilustru cărturar şi om politic român al secolului al XIX- lea, cunoscut mai ales ca unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848 din Transilvania, Simion Bărnuţiu vede lumina zilei în data de 21 iulie 1808 în satul Bocşa Română din comitatul Zarandului, (azi judeţul Sălaj). Tot aici învaţă tainele scrisului şi ale cititului la şcoala comunală, după care urmează gimnaziul la complexul monahal al piastrilor din Careii Mari, continuând apoi cu facultatea teologică din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic.

Calităţile şi spiritul său deosebit au făcut să fie repede remarcat şi apreciat de profesorii şi colaboratorii săi. Ocupă catedra de sintaxă la gimnaziul din Blaj, concomitent deţinând postul de arhivar al consistoriului din Blaj, devenind apoi profesor la catedra de studii de la seminar, unde predă istoria universală şi filozofia. Între anii 1834-1839 deţine funcţia de notar al consistoriului, după care revine la catedră până în 1845.

Funcţiile pe care le-a deţinut l-au adus în contact direct cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, adversar al ortodoxiei şi supus al Dietei din Cluj.

Un prim conflict cu acesta apare în 1837 când Bărnuţiu a protestat împotriva faptului că Lemeni a refuzat să-l secondeze pe episcopul ortodox de la Sibiu, Vasile Moga, să ia apărarea românilor din Fundus Regius. În 1839 conflictul reizbucneşte pe motivul că Simion Bărnuţiu a îndrăznit să predea filozofia la Blaj în limba română, lucru cu care Lemeni nu era de acord.1

În această perioadă de mare efervescenţă politică, românii, atât din Transilvania, cât şi de peste munţi, au de înfruntat încercările marilor imperii ale vremii de a-i deznaţionaliza şi de a-i determina să renunţe la credinţa lor strămoşească. În Transilvania, nobilimea maghiară avea ca principală preocupare în prima jumătate a secolului al XIX-lea maghiarizarea forţată a românilor. Un prim proiect al unei astfel de lege apare în lucrările Dietei de la Cluj în 1836 şi va fi legalizată în 1842. Legea prevedea că „în întregul principat, toate jurisdicţiunile bisericeşti, după numai zece ani, sunt obligate să întrebuinţeze numai limba maghiară şi, după acel termen, nimeni nu va putea deţine vreo slujbă dacă nu cunoaşte limba maghiară. În şcoli se va întrebuinţa de asemenea numai limba maghiară”.

Împotriva legii protestează şi saşii, care-şi văd ameninţată fiinţa naţională, iar din partea românilor, Simion Bărnuţiu, care ca secretar al episcopului Lemeni a asistat la toate dezbaterile legii, protestează împotriva votării ei, prin articolul intitulat „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă2 devenind mai târziu ideologul revoluţiei de la 1848.

Principalele căi de realizare a maghiarizării erau: 1. înmatricularea cu nume ungureşti a nou născuţilor. 2. convertirea la catolicism, calvinism sau unitarianism a tuturor românilor. 3. maghiarizarea numelui tuturor elevilor înscrişi întruna din şcolile confesionale ale ungurilor.

La insistenţele lui Simion Bărnuţiu, Consistoriul din Blaj protestează şi el dar episcopul Lemeni refuză să convoace sinodul diecezan, fapt ce reaprinde conflictul cu Bărnuţiu. În 1843, G. Bariţiu, întruna din foile lui de la Braşov, publică articolul lui Bărnuţiu „Soborul cel mare al episcopiei Făgăraşului”,în care denunţă absolutismul bisericesc şi despotismul episcopului Lemeni.3 Inevitabil, înrăutăţirea raporturilor lui Simion Bărnuţiu cu Lemeni se produce. În 1845 acesta îl suspendă din învăţământ, târându-l printr-un proces ruşinos şi silindu-l astfel să părăsească Blajul.

De la Blaj, Bărnuţiu va merge la Sibiu, unde, la 37 de ani se înscrie ca student la Academia juridică săsească, sperând ca după absolvire să poată practica avocatura sau să ocupe vreo catedră la una din şcolile din Sibiu.

Astfel evenimentele anului 1848 îl găsesc pe Simion Bărnuţiu la Sibiu, unde în seara zilei de 24 martie dicta colegului său Ioan Puşcariu, primul manifest al revoluţiei române intitulat „Fraţi români”, document care a doua zi circula în formă de manuscris printre românii din Sibiu şi care formula încă de atunci principiul fundamental după care se va călăuzi revoluţia română, şi anume, emanciparea naţională: „Naţia română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor şi saşilor, limba noastră trebuie să aibă cinste cuviincioasă înaintea statului şi a legilor…Naţionalitatea noastră trebuie să se recunoască şi să se asigureze”. 4 

Aceeaşi formulare va sta la baza programului din 2/14 mai 1848 când în catedrala Blajului, Bărnuţiu rostea cel mai „măduvos” discurs politic din istoria românilor.5

Principalele idei care au stat la baza discursului au fost:

1.Marea Adunare Naţională trebuie să şteargă iobăgia şi să proclame independenţa naţiunii române, şi

2. Unio Trium Naţionum, Tripartitul, Aprobatele şi Compilatele să fie abrogate şi să nu fie înlocuite cu o unire nefirească.6

A doua zi 3/15 mai, pe câmpul de la Blaj, care de atunci se va numi al „Libertăţii”, Bărnuţiu va fi ales vicepreşedinte al Marei Adunări Naţionale şi apoi preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei şi preşedinte al Comitetului de pacificaţiune. De acum implicarea lui Bărnuţiu în problemele centrale ale revoluţiei devine şi mai importantă, aproape că nu există act care să fie dat publicităţii, hotărâre mai importantă, fără ca să nu fie consultat.

După înfrângerea revoluţiei, conducătorii români sunt nevoiţi să fugă din Transilvania. Simion Bărnuţiu călătorind cu vaporul pe la Constantinopol şi Fiume  ajunge pe drum ocolit la Viena. Aici se înscrie ca student la facultatea de drept. În 1852, atât el cât şi Al. Papiu Ilarian, datorită deselor intervenţii ale poliţiei imperiale, care nu agrea prezenţa unor studenţi ce militau pentru libertate şi egalitate naţională, hotărăsc să-şi continue studiile în Italia. Astfel Simion Bărnuţiu ajunge la Pavia, unde urmează cursurile facultăţii juridice, iar Al. Papiu Ilarian la Padova.

La Pavia Simion Bărnuţiu s-a remarcat ca un student eminent, luându-şi doctoratul în ştiinţe juridice, dar în acelaşi timp făcând cunoscută situaţia poporului român şi cauza pentru care lupta, fiind apreciat de italieni care trăiau o situaţie asemănătoare şi luptau împotriva aceluiaşi asupritor. Astfel chiar „magnificus rector” al universităţii, căruia Bărnuţiu ia dat să citească Teutamen Criticum al lui A. T. Laurian, când i-a restituit documentul i-a mărturisit că a discutat şi cu alţi profesori cuprinsul lucrării şi au rămas încredinţaţi că limba rămână este un dialect al limbii italiene7.

De asemenea, impresionat de relicvele romane Bărnuţiu afirmă într-o scrisoare8 către Al. Papiu Ilarian că: „Nu am venit în Italia numai să învăţăm Corpus Juris şi Il codice austriaco, ci, afară de acesta, să vedem cu ochii noştri şi monumentele măririi strămoşilor noştri, ca să putem aduce şi noi de aici câte un surcel la vetrele noastre din DACIA şi să ţinem focul naţionalităţii noastre ca să nu-l stingă boarea getică şi sarmatică

Părerile lui cu referire la limba naţională sunt subliniate în „Suveniruri din Italia”, studiu publicat în 1853.

Cu puţin timp înainte de a părăsi Italia publică studiul „Congresele ştiinţifice” în care stăruie ca în Transilvania să se înfiinţeze institute şcolare economice şi subliniază importanţa şi necesitatea congreselor ştiinţifice9.

După ce pe 6 iunie 1854 obţine diploma de doctor în drept la Universitatea din Pavia, pleacă la Viena unde i se oferă un post important pe care însă îl refuză neacceptând să servească absolutismul. Acceptă însă invitaţia lui A. T. Laurian, inspector general al şcoalelor din Moldova, de a merge la Iaşi, unde domnitorul Al. Ghica, la recomandarea lui A. T. Laurian îi oferă un post de profesor la fosta Academie Mihăileană. Din 1860 trece la facultatea de drept, unde predă dreptul roman, dreptul natural, privat şi public, logica şi filozofia.

Când a sosit la Iaşi a fost primit cu mare entuziasm de intelectualii locali, C. Hurmuzachi întâmpinându-l cu cuvintele „clarissime Doamne îl asigură că venirea Dvoastră aici e cea mai mare binefacere pentru noi10

Spirit elevat, erudit şi patriot înflăcărat, la Iaşi Bărnuţiu s-a făcut iubit de toată lumea. Cu ocazia înfiinţării universităţii, domnitorul Al. Ioan Cuza i-a propus rectoratul dar a refuzat.

Preocupat însă de problemele sociale politice şi culturale ale vremii, Simion Bărnuţiu ia atitudine în favoarea reformelor burghezo-democratice realizate sau în curs de înfăptuire în timpul domniei lui Al. Ioan Cuza, îşi aduce contribuţia la întemeierea universităţii ieşene şi a reuşit să creeze chiar o şcoală în care s-au format o serie de oameni politici care au cerut reforme democratice, ca votul universal şi exproprierea moşiilor moşiereşti şi mănăstireşti. Tot la Iaşi a elaborat numeroase lucrări cu caracter juridic, ştiinţific sau pedagogic.

Activitatea sa ca profesor şi îndrumător al tinerilor studenţi este la fel de importantă ca şi contribuţia lui la revoluţia de la 1848.

Încă din timpul şederii sale în Italia, când a publicat studiul „Congresele ştiinţifice”, Simion Bărnuţiu reliefa importanţa pe care o acorda învăţământului , deoarece el vedea în şcoală şi în eradicarea analfabetismului un mijloc prin care vor putea fi scoase masele populare din mizeria în care erau ţinute de clasa exploatatoare.

Răpus de boală, în ianuarie 1864, pe când era găzduit în casa lui Ştefan Miele, el îşi exprimă dorinţa de a fi dus în Transilvania, spre locurile natale.

Într-o trăsură special amenajată, pusă la dispoziţie de domnitorul Al. Ioan Cuza, Bărnuţiu a trecut Carpaţii însoţit de nepotul său Ion Maniu. Nu apucă însă să revadă locurile natale, încetând din viaţă pe când trecea valea Almaşului.

Pe monumentul ridicat mai târziu pe mormântul său din Bocşa Română sunt scrise cuvintele: libertate, frăţietate, egalitate, naţionalitate – cuvinte ce i-au marcat personalitatea, existenţa şi activitatea.

Tot timpul a fost un fervent susţinător al latinităţii limbii române, un orator înnăscut şi un patriot înflăcărat.

Discursul rostit la 2/14 mai 1848 în catedrala Blajului demonstrează cu prisosinţă toate calităţile sale, iar întreaga lui activitate, până în ceasul morţii pusă în slujba emancipării naţiunii române, îl aşază în rândurile celor mai de seamă bărbaţi ai ţării, cu care ne mândrim şi care pentru noi rămâne o pildă vie.

                              Prof. Ioan Dorin Popescu

 

Bibliografie:

* Corneliu Albu, „Lumina din trecut”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992.

* Iosif Pervian şi Ioan Chindriş, „Corespondenţa lui Al. Papiu Ilarian”, vol. II, Ed. Dacia, Cluj, 1972.

* ASTRA Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj „1848 Blajul şi amintirea revoluţiei”, Blaj 1998.

* Cartea revistei ASTRA Blajană 1996-2006, Editura ASTRA, Blaj, 2006.

* Nicolae Josan „Ioan Puşcariu (1824-1912) viaţa şi activitatea”, Alba Iulia 1997.

* Ioan Chindriş,”Simion Bărnuţiu la 1848", în vol. Transilvanica, Ed. Cartimpex, Cluj Napoca, 2003.

 

Note

1 Scrisoarea către G. Bariţiu din 17 oct. 1839, în „Tribuna poporului”, an VII , nr.18 din martie 1903; Corneliu Albu, „Lumina din trecut”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p.139

2 „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, an XVI, nr. 30 din iunie 1853; Corneliu Albu, op. cit. p. 139

3 Corneliu Albu, ibidem

4 Mircea Popa „Manifestele lui Simion Bărnuţiu”, în „1848 Blajul şi amintirea  revoluţiei”, Blaj, 1998, p. 134

5 Simion Bărnuţiu „Dreptul politic al românilor”, Iaşi, 1867, p.337; Corneliu Albu, op. cit. p. 140

6 Corneliu Albu, op. cit. p. 141

7 Scrisoarea către Alesandru Papiu Ilarian şi Iosif Hodoşi din 24 noiembrie 1852; Iosif Pervian şi Ioan Chindriş, „Corespondenţa lui Al. Papiu Ilarian”, vol. II, Ed. Dacia, Cluj, 1972;

8 Ibidem, scrisoarea din 8 mai 1852.

9 Corneliu Albu, op. cit. p. 142

10 Ibidem, p.143