Ilustru cărturar şi om politic român al secolului al XIX- lea,
cunoscut mai ales ca unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848
din Transilvania, Simion Bărnuţiu vede lumina zilei în data de
21 iulie 1808 în satul Bocşa Română din comitatul Zarandului,
(azi judeţul Sălaj). Tot aici învaţă tainele
scrisului şi ale cititului la şcoala comunală, după
care urmează gimnaziul la complexul monahal al piastrilor din Careii
Mari, continuând apoi cu facultatea teologică din Blaj, unde a fost
hirotonit preot celib greco-catolic.
Calităţile şi spiritul său deosebit au făcut să
fie repede remarcat şi apreciat de profesorii şi colaboratorii săi.
Ocupă catedra de sintaxă la gimnaziul din Blaj, concomitent deţinând
postul de arhivar al consistoriului din Blaj, devenind apoi profesor la
catedra de studii de la seminar, unde predă istoria universală
şi filozofia. Între anii 1834-1839 deţine funcţia de notar
al consistoriului, după care revine la catedră până în
1845.
Funcţiile pe care le-a deţinut l-au adus în contact direct cu
episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, adversar al ortodoxiei şi supus
al Dietei din Cluj.
Un prim conflict cu acesta apare în 1837 când Bărnuţiu a
protestat împotriva faptului că Lemeni a refuzat să-l secondeze
pe episcopul ortodox de la Sibiu, Vasile Moga, să ia apărarea
românilor din Fundus Regius. În 1839 conflictul reizbucneşte pe
motivul că Simion Bărnuţiu a îndrăznit să predea
filozofia la Blaj în limba română, lucru cu care Lemeni nu era de
acord.1
În această perioadă de mare efervescenţă politică,
românii, atât din Transilvania, cât şi de peste munţi, au de
înfruntat încercările marilor imperii ale vremii de a-i deznaţionaliza
şi de a-i determina să renunţe la credinţa lor strămoşească.
În Transilvania, nobilimea maghiară avea ca principală
preocupare în prima jumătate a secolului al XIX-lea maghiarizarea
forţată a românilor. Un prim proiect al unei astfel de lege
apare în lucrările Dietei de la Cluj în 1836 şi va fi
legalizată în 1842. Legea prevedea că „în întregul
principat, toate jurisdicţiunile bisericeşti, după numai
zece ani, sunt obligate să întrebuinţeze numai limba maghiară
şi, după acel termen, nimeni nu va putea deţine vreo slujbă
dacă nu cunoaşte limba maghiară. În şcoli se va întrebuinţa
de asemenea numai limba maghiară”.
Împotriva legii protestează şi saşii, care-şi văd
ameninţată fiinţa naţională, iar din partea românilor,
Simion Bărnuţiu, care ca secretar al episcopului Lemeni a
asistat la toate dezbaterile legii, protestează împotriva votării
ei, prin articolul intitulat „O tocmeală de ruşine şi
o lege nedreaptă”2 devenind
mai târziu ideologul revoluţiei de la 1848.
Principalele căi de realizare a maghiarizării erau: 1. înmatricularea
cu nume ungureşti a nou născuţilor. 2. convertirea la
catolicism, calvinism sau unitarianism a tuturor românilor. 3.
maghiarizarea numelui tuturor elevilor înscrişi întruna din şcolile
confesionale ale ungurilor.
La insistenţele lui Simion Bărnuţiu, Consistoriul din Blaj
protestează şi el dar episcopul Lemeni refuză să
convoace sinodul diecezan, fapt ce reaprinde conflictul cu Bărnuţiu.
În 1843, G. Bariţiu, întruna din foile lui de la Braşov,
publică articolul lui Bărnuţiu „Soborul cel mare al
episcopiei Făgăraşului”,în care denunţă
absolutismul bisericesc şi despotismul episcopului Lemeni.3 Inevitabil,
înrăutăţirea raporturilor
lui Simion Bărnuţiu cu Lemeni se produce. În 1845 acesta îl
suspendă din învăţământ, târându-l printr-un
proces ruşinos şi silindu-l astfel să părăsească
Blajul.
De la Blaj, Bărnuţiu va merge la Sibiu, unde, la 37 de ani se înscrie
ca student la Academia juridică săsească, sperând ca după
absolvire să poată practica avocatura sau să ocupe vreo
catedră la una din şcolile din Sibiu.
Astfel evenimentele anului 1848 îl găsesc pe Simion Bărnuţiu
la Sibiu, unde în seara zilei de 24 martie dicta colegului său Ioan
Puşcariu, primul manifest al revoluţiei române intitulat „Fraţi
români”, document care a doua zi circula în formă de manuscris
printre românii din Sibiu şi care formula încă de atunci
principiul fundamental după care se va călăuzi revoluţia
română, şi anume, emanciparea naţională: „Naţia
română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor şi saşilor,
limba noastră trebuie să aibă cinste cuviincioasă înaintea
statului şi a legilor…Naţionalitatea noastră trebuie să
se recunoască şi să se asigureze”. 4
Aceeaşi formulare va sta la baza programului din 2/14 mai 1848 când în
catedrala Blajului, Bărnuţiu rostea cel mai „măduvos”
discurs politic din istoria românilor.5
Principalele idei care au stat la baza
discursului au fost:
1.Marea Adunare Naţională trebuie să şteargă iobăgia
şi să proclame independenţa naţiunii române, şi
2. Unio Trium Naţionum, Tripartitul, Aprobatele şi Compilatele să
fie abrogate şi să nu fie înlocuite cu o unire nefirească.6
A doua zi 3/15 mai, pe câmpul de la Blaj, care
de atunci se va numi al „Libertăţii”, Bărnuţiu
va fi ales vicepreşedinte al Marei Adunări Naţionale şi
apoi preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei
şi preşedinte al Comitetului de pacificaţiune. De acum
implicarea lui Bărnuţiu în problemele centrale ale revoluţiei
devine şi mai importantă, aproape că nu există act
care să fie dat publicităţii, hotărâre mai importantă,
fără ca să nu fie consultat.
După înfrângerea revoluţiei, conducătorii români sunt
nevoiţi să fugă din Transilvania. Simion Bărnuţiu
călătorind cu vaporul pe la Constantinopol şi Fiume
ajunge pe drum ocolit la Viena. Aici se înscrie ca student la
facultatea de drept. În 1852, atât el cât şi Al. Papiu Ilarian,
datorită deselor intervenţii ale poliţiei imperiale, care
nu agrea prezenţa unor studenţi ce militau pentru libertate
şi egalitate naţională, hotărăsc să-şi
continue studiile în Italia. Astfel Simion Bărnuţiu ajunge la
Pavia, unde urmează cursurile facultăţii juridice, iar Al.
Papiu Ilarian la Padova.
La Pavia Simion Bărnuţiu s-a remarcat ca un student eminent, luându-şi
doctoratul în ştiinţe juridice, dar în acelaşi timp făcând
cunoscută situaţia poporului român şi cauza pentru care
lupta, fiind apreciat de italieni care trăiau o situaţie asemănătoare
şi luptau împotriva aceluiaşi asupritor. Astfel chiar „magnificus
rector” al universităţii, căruia Bărnuţiu ia
dat să citească Teutamen Criticum al lui A. T. Laurian, când
i-a restituit documentul i-a mărturisit că a discutat şi cu
alţi profesori cuprinsul lucrării şi au rămas încredinţaţi
că limba rămână este un dialect al limbii italiene7.
De asemenea, impresionat de relicvele romane Bărnuţiu
afirmă într-o scrisoare8 către
Al. Papiu Ilarian că: „Nu am venit în Italia numai să învăţăm
Corpus Juris şi Il codice austriaco, ci, afară de acesta, să
vedem cu ochii noştri şi monumentele măririi strămoşilor
noştri, ca să putem aduce şi noi de aici câte un surcel la
vetrele noastre din DACIA şi să ţinem focul naţionalităţii
noastre ca să nu-l stingă boarea getică şi sarmatică”
Părerile lui cu referire la limba naţională sunt subliniate
în „Suveniruri din Italia”, studiu publicat în 1853.
Cu puţin timp înainte de a părăsi Italia publică
studiul „Congresele ştiinţifice” în care stăruie ca în
Transilvania să se înfiinţeze institute şcolare economice
şi subliniază importanţa şi necesitatea congreselor
ştiinţifice9.
După ce pe 6 iunie 1854 obţine diploma de doctor în drept la
Universitatea din Pavia, pleacă la Viena unde i se oferă un post
important pe care însă îl refuză neacceptând să servească
absolutismul. Acceptă însă invitaţia lui A. T. Laurian,
inspector general al şcoalelor din Moldova, de a merge la Iaşi,
unde domnitorul Al. Ghica, la recomandarea lui A. T. Laurian îi oferă
un post de profesor la fosta Academie Mihăileană. Din 1860 trece
la facultatea de drept, unde predă dreptul roman, dreptul natural,
privat şi public, logica şi filozofia.
Când a sosit la Iaşi a fost primit cu mare entuziasm de intelectualii
locali, C. Hurmuzachi întâmpinându-l cu cuvintele „clarissime
Doamne îl asigură că venirea Dvoastră aici e cea mai mare
binefacere pentru noi”10
Spirit elevat, erudit şi patriot înflăcărat, la Iaşi Bărnuţiu
s-a făcut iubit de toată lumea. Cu ocazia înfiinţării
universităţii, domnitorul Al. Ioan Cuza i-a propus rectoratul
dar a refuzat.
Preocupat însă de problemele sociale politice şi culturale ale
vremii, Simion Bărnuţiu ia atitudine în favoarea reformelor
burghezo-democratice realizate sau în curs de înfăptuire în timpul
domniei lui Al. Ioan Cuza, îşi aduce contribuţia la întemeierea
universităţii ieşene şi a reuşit să creeze
chiar o şcoală în care s-au format o serie de oameni politici
care au cerut reforme democratice, ca votul universal şi exproprierea
moşiilor moşiereşti şi mănăstireşti.
Tot la Iaşi a elaborat numeroase lucrări cu caracter juridic,
ştiinţific sau pedagogic.
Activitatea sa ca profesor şi îndrumător al tinerilor studenţi
este la fel de importantă ca şi contribuţia lui la revoluţia
de la 1848.
Încă din timpul şederii sale în Italia, când a publicat studiul
„Congresele ştiinţifice”, Simion Bărnuţiu reliefa
importanţa pe care o acorda învăţământului ,
deoarece el vedea în şcoală şi în eradicarea
analfabetismului un mijloc prin care vor putea fi scoase masele populare
din mizeria în care erau ţinute de clasa exploatatoare.
Răpus de boală, în ianuarie 1864, pe când era găzduit în
casa lui Ştefan Miele, el îşi exprimă dorinţa de a fi
dus în Transilvania, spre locurile natale.
Într-o trăsură special amenajată, pusă la dispoziţie
de domnitorul Al. Ioan Cuza, Bărnuţiu a trecut Carpaţii însoţit
de nepotul său Ion Maniu. Nu apucă însă să revadă
locurile natale, încetând din viaţă pe când trecea valea Almaşului.
Pe monumentul ridicat mai târziu pe mormântul său din Bocşa Română
sunt scrise cuvintele: libertate, frăţietate, egalitate, naţionalitate
– cuvinte ce i-au marcat personalitatea, existenţa şi
activitatea.
Tot timpul a fost un fervent susţinător al latinităţii
limbii române, un orator înnăscut şi un patriot înflăcărat.
Discursul rostit la 2/14 mai 1848 în catedrala Blajului demonstrează
cu prisosinţă toate calităţile sale, iar întreaga lui
activitate, până în ceasul morţii pusă în slujba emancipării
naţiunii române, îl aşază în rândurile celor mai de
seamă bărbaţi ai ţării, cu care ne mândrim
şi care pentru noi rămâne o pildă vie.
Prof. Ioan Dorin Popescu
Bibliografie:
*
Corneliu Albu, „Lumina din trecut”, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti 1992.
*
Iosif Pervian şi Ioan Chindriş, „Corespondenţa lui Al.
Papiu Ilarian”, vol. II, Ed. Dacia, Cluj, 1972.
*
ASTRA Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj „1848
Blajul şi amintirea revoluţiei”, Blaj 1998.
*
Cartea revistei ASTRA Blajană 1996-2006, Editura ASTRA, Blaj, 2006.
*
Nicolae Josan „Ioan Puşcariu (1824-1912) viaţa şi
activitatea”, Alba Iulia 1997.
*
Ioan Chindriş,”Simion Bărnuţiu la 1848", în vol.
Transilvanica, Ed. Cartimpex, Cluj Napoca, 2003.
Note
1 Scrisoarea
către G. Bariţiu din 17 oct. 1839, în „Tribuna poporului”,
an
VII
, nr.18
din martie 1903; Corneliu Albu, „Lumina din trecut”, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti 1992, p.139
2 „Foaie
pentru minte, inimă şi literatură”, an XVI, nr. 30 din
iunie 1853; Corneliu Albu, op. cit. p. 139
3 Corneliu
Albu, ibidem
4 Mircea Popa
„Manifestele lui Simion Bărnuţiu”, în „1848 Blajul şi
amintirea revoluţiei”,
Blaj, 1998, p. 134
5 Simion Bărnuţiu
„Dreptul politic al românilor”, Iaşi, 1867, p.337; Corneliu Albu,
op. cit. p. 140
6 Corneliu
Albu, op. cit. p. 141
7 Scrisoarea
către Alesandru Papiu Ilarian şi Iosif Hodoşi din 24
noiembrie 1852; Iosif Pervian şi Ioan Chindriş, „Corespondenţa
lui Al. Papiu Ilarian”, vol. II, Ed. Dacia, Cluj, 1972;
8 Ibidem,
scrisoarea din 8 mai 1852.
9 Corneliu
Albu, op. cit. p. 142
10 Ibidem,
p.143
|