România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Chişinăul – o hartă a hărţilor limbii române

     Acolo, pe râul Bâc, apa aceea modestă, şifonată de buruieni, cărări şi arbori, pâlcuri de linişte şi nelinişte, dar orgolioasă, fiindcă ea este chiar arborele genealogic al capitalei Basarabiei (alias Republica Moldova), atestată documentar, ca aşezare rurală, din 1436 (“Cheşenăul lui Aebaş”) îşi află Chişinăul obârşia, ca viitor municipiu, reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume – în partea centrală a ţării ce se aşterne, pe 3,5 mii km2, cu peste un milion două sute de locuitori, având oraşe principale: Anenii Noi, Criuleni, Ialoveni, Străşeni, cu un relief format din înlănţuirea unor dealuri, culmi colinare la o altitudine de 300-400 m, fragmentat de văi şi vâlcele, pierzându-se prin crăpăturile pământului, prin secetă şi caniculă ca afluenţi ai râurilor Bâc, Ichel, Işnovăţ, Borna… Chişinăul, o hartă a hărţilor în care istoria a intrat când cu dreptul, când cu stângul, dar chipul lui, de-a lungul şi de-a latul frământărilor vremii a încăput şi încape şi azi mai mult ca niciodată, în moştenirea sa: Simbolul voievodal al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel ce a adunat o jumătate de secol aproape râu şi ram într-un singur arbore de rezonanţă, o Ţară, râvnită, muşcată de hoarde, mereu alinată pe frunte de semnul crucii şi măreţia Nistrului, de viscolirea Prutului, şi iubirea de moşie, de cetăţile mirifice înălţate strajă la hotare, apărătoare, până la urmă, a Europei, creştinismului, mereu treze ca un arc peste timp.

 

 

… Goneam spre Chişinău, oaza această de lux, fierbinte de românitate, cu o delegaţie, să prindem din zborul tihnit o sărbătoare unică printre sărbătorile lumii: “Limba noastră – cea română – şi recapitulam: localitatea, prin 1677, era un Târg, centru administrativ (din 1817) al regiunii (apoi al guberniei) Basarabia (în componenţa imperiului rus). La 27 martie (9 aprilie 1918, sfatul Ţării a votat aici Actul Unirii Basarabiei cu România. Ocupat de Uniunea Sovietică, devine Capitală Republicii Socialiste Moldoveneşti (1940), reîntregindu-se României (1941-1944), apoi recucerit de armata Roşie în 1944… Închizi ochii şi revezi măreţia liniştită a acestei metropole a culturii şi civilizaţiei româneşti, şi nu numai, dai mâna cu cei aproape un milion de locuitori şi, te laşi purtat prin segmentele ei industriale, economice, politice, cu uzinele de tractoare, fabrici de frigidere, televizoare, maşini de spălat şi utilaje electronice, de covoare, tricotaje, alimentară – vinuri şi coniacuri, de dulciuri, produse farmaceutice, dar şi nod de comunicaţii, aeroport internaţional, Academia de Ştiinţe, de Muzică (“G. Musicescu”), Biblioteci: “Naţională”, “B.P. Haşdeu” – municipală – şi “Alba Iulia” – pruncul tău de suflet aflat la cel de al zecelea an aniversar, teatre (M. Eminescu, “E. Ionesco”, Luceafărul” etc.) Muzee, catedrale: Naşterea Domnului (1834-1836), “St. Mucenic Teodor Tiron” (1858), Catedrala Neamului, biserici (“Naşterea Maicii Domnului” 1757, din 1963 – “Acoperământul Maicii Domnului”, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena – 1777, Sf. Arhanghel Mihail 1825 etc.) cu Uniune a Scriitorilor, condusă de un academician – blândul – în aparenţă – dar tobă de înţelepciune, istoricul literar Mihai Cimpoi, de asemenea reviste, cotidiene, periodice, edituri de stat şi particulare, cu o preafrumoasă Alee a Scriitorilor, şi o Piaţă furtunoasă a Unităţii Naţionale, acolo unde a ieşit triumfătoare, ca un nufăr din glodul istoriei, ipocriziei, sclaviei, însăşi Măria sa – Limba Română, cu societăţi culturale, radiouri şi televiziune, monumente istorice vestigii arheologice medievale, rezervaţii naturale etc. … Te fascinează un bulevard periferic: Alba Iulia, dar te reîncreştineşti cu slava românească când dai peste un vlăstar îmbrăcat în veşmânt aniversar - Biblioteca publică – “Alba Iulia”, nr. 202, devenită cea mai bună pe capitală şi nu numai, condusă de-o fiinţă măruntă cât un pumn de vocale şi consoane, de nepieritoare silabe ale veşniciei – Elena Roşca, care la stânga şi la dreapta şi-a crescut un  colectiv receptiv, harnic, pasionat, răbdător. În punctul acesta te afli: într-o clădire renovată în interior şi exterior prin sprijinul primăriei (Preturii) raionului Buiucani bine controlat şi încurajat de noul primar general al capitalei – înaltul, subţirelul la trup, dar noduros şi viforos la  minte – Dorin Chirtoacă; cu secţii care mai de care mai aranjate cu un singur personaj: cartea, cu istoria şi demnitatea ei. Delegaţia albaiuliană, scriitori şi redactori, ziariştii şi funcţionarii superiori de la Consiliul Judeţean Alba, Primăria şi Consiliul local municipal Alba Iulia, de la editurile “Reînregirea”, “Altip”, “Unirea” – Cornel Nistea, Ioan Străjan, Ioan Hănţulescu, măicuţa Elisabeta şi sora ei întru creştinătate – Corina, domnul Bogăţan, domnul Bumb, doamna Lucia, Mioara Pop, Sanda Nicolae, Comăneci, sărută acest fel de frumuseţe adăugându-i noi sute de titluri de carte, albume, periodice, tipărituri calde încă, peste care se suprapun cadourile strict necesare ale Primăriei Alba Iulia şi Consiliului Local: ceşti pentru cafea, farfurii, bani pentru a se îmbogăţi fondul de carte, pentru a se cumpăra un aparat foto, sau de filmat, un calculator, şi un gest cu totul extraordinar al lui Ion Străjan în numele Fundaţiei “Alba Iulia – 1918” şi al publicaţiei “DACOROMANIA”,  de asemenea donaţiile personale de carte ale familie Mărgineanu (Ioan şi Maria de Alba, 75 de titluri), ale dr.-lui Cozin, Nistea, editurilor, toate constituind o gură de aer proaspăt pentru o instituţie românească. Şi-o voce caldă, hrănitoare de peste tot, la momentul oportun: Biblioteca  municipală “B.P. haşdeu” prin prof. dr. conf. Lidia Rulikovski, şefa dominatoare a bibliotecomaniei, cea care a deschis oficial, în 30 august dimineaţa, la orele 11, clipa aniversară a deceniului de activitate a bibliotecii “Alba Iulia”, înfiinţată cu zece ani în urmă, dintr-un pariu al scriitorului Ion Mărgineanu de la Inspectoratul judeţean pentru cultură Alba, cu Departamentul de cultură al Primăriei capitalei, cu Uniunea Scriitorilor prin Cimpoi, Filip, Suceveanu (Ţurcanu, Matei, Butnaru, Vlad Z. dar şi funcţionarul T. Bodruc). Clipa a fost aplaudată de Dorin Chirtoacă, pretorul raionului, de delegaţia albaiuliană, Mihai Cimpoi, Elena Roşca, Tămăzlăcaru, Tamara şi Vasile Malaneţchi, pictorul Anatol de la Botanica, astrişti, radiouri şi televiziuni, publicaţii, cotidiene, revărsând în sărbătoarea naţională suflul încrederii în seva literei păstrătoare de nemoarte: “Florile, preafrumoase tăceri în toate culorile, în ritmuri de fanfară, şi nuclee intelectuale, au prefaţat, clinchetul naţional al sărbătorii la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmat de recitalul liric emoţional şi sensibil întreţinut de scriitori, printre care Ion Mărgineanu, membru şi al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, recitaluri, solişti vocali, animatori culturali, de delegaţia noastră, cerută de public să urce pe “bină”, – de înmânarea premiilor Uniunii Scriitorilor pe 2007, de salonul internaţional de carte de la Biblioteca Naţională, unde Ion M., într-un cadru restrâns a prezentat editurile “Altip”, “Reîntregirea”, “Unirea”, de  simpozionul şi lansarea unor tipărituri de la Biblioteca municipală “B.P. Haşdeu”, ancorate în hărnicia şi colaborarea instituţională dintre biblioteci şi edituri din România şi Chişinău. Seara târziu şi a doua zi cea care a câştigat măreţie şi supleţe a fost sărbătorita: “Limba noastră”, care pe scena imensă din Piaţa Mare a  răsunat în ritm de cântece şi dans, de poezie şi chemări la unitate, la tinereţea unui portret. Din acest portret, dincolo de paradoxuri, (la ambasada română sunt 16 funcţionari, la cea rusească peste 300, în mass-media proporţia este unul la peste 1280 funcţionari, în tipărituri disproporţia creşte, presingul rusofil; uneori deşănţat), am remarcat tinereţea, născută după 31 august 1989, ce nu mai poate fi rusificată, şi o mare întrebare: Cine crede că limba română nu trebuie ajutată concret, nu cu promisiuni deşarte, să capete în cât mai multe medii “cetăţenia română”, cu promptitudine, nu cu stagiaturi de 3-5 ani, să strălucească prin tipărituri, obiecte, înlesniri culturale, economice, se înşeală amarnic… Închizi din nou ochii. Te bucuri. Chişinăul ţi-a dat totuşi o lecţie de românitate. Biblioteca “Alba Iulia”, la fel. Du-o la buze, absoarbe-o apă vie şi întoarce-te mereu s-o uzi la rădăcină. Ca final deschis: Mulţumirea, ca interior judeţean, ca neînteruptă fereastră deschisă spre lume: adică Limba Română. Chişinăul îşi ridică tinereţea, născută după 31 august 1989.

Prof. Ioan de Lopadea Veche