Declaraţie
Adunarea
românilor de peste Carpaţi la Ateneu (18 noiembrie)
Românii
din Capitală au ţinut să-şi manifeste sentimentele
şi ideile lor în ziua în care la Alba Iulia s-a proclamat, după
ştiri sigure, unirea cu România. După o scurtă motivare
expusa de Bogdan-Duica, s-a votat următoarea
DECLARAŢIUNE
Românii
de peste Carpaţi strânşi astăzi, duminica 18 noiembrie în
Sala Ateneului Român din Bucureşti, declarăm:
Plini
de admiraţie pentru entuziasmul şi grăbirea eu care fraţii
noştri de aicea, se adună astăzi la Alba Iulia, ea să
proclame unirea cu regatul României a tuturor teritoriilor romaneşti
subjugate de unguri şi încrezători în sfârşitul fericit
al luptelor pe care proclamarea unirii de la Alba Iulia le va dezlănţui
în fostele ţări ale palidei coroane a Sf. Ştefan;
Românii
de peste Carpaţi aşezaţi de mai de mult în Bucureşti,
precum şi ei rămaşi aici de curând: refugiaţi şi
foşti ostaşi, declarăm:
1.
că ne solidarizăm cu proclamarea unirii săvârşite la
Alba Iulia;
2.
că părăsind cu desăvârşire orice idee de
autonomie constituţională, cerem o încorporare deplina în
Statul Român, sub pavăza întâiului rege al tuturor românilor;
3.
şi exprimăm veşnica recunoştinţă acelor
voinici conducători transcarpatini ai naţiunii, care înţelegând
însemnătatea şi mărimea momentului istoric sosit, stare
din acesta tot el poate da pentru creşterea şi fala patriei române
unite.
1918 Decembrie 1, Bucuresti, - Declaratia romanilor de peste Carpati
(Ardeal), aflati in capitala Romaniei, ca se solidarizeaza in unanimitate
cu proclamarea unirii de la Alba Iulia.
În
ziua cea de judecată ...
În ajunul adunării de la Alba-Iulia.
În ziua cea de judecată,
Când faţa-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă va fi-ntrebată,
Ce ai făcut pe-acest pământ ?
Ce
va răspunde?
Ce
va răspunde latina gintă - neamul românesc din Ardeal şi
Ţara Ungurească - în clipa istorică înălţătoare,
când cătuşele sclaviei de veacuri s-au sfărâmat la
picioarele ei?
Cum
va îndrăzni să-şi ridice glasul, după atâtea umilinţe;
cum va încerca să-şi întindă braţele spre libertatea
mântuitoare, când ele poartă încă urmele lanţurilor
urgisite, ce i-au pătruns pană la măduva oaselor?
Cum
va răspunde, când paloşul stăpânilor de ieri, mai fulgera
încă deasupra capetelor noastre, şi călăii mai au
destule ştreanguri, ca să ni le atârne de gât?
Ea
va răspunde totuşi!
Ea
va răspunde sus şi tare: “Slava Ţie Dumnezeule
atotputernic; şi mărire ţie geniu al neamului românesc, ca
ne-ai învrednicit să ajungem după atâtea veacuri de amar -
ceasul sfânt al libertăţii!
“Pornit-am
sub pavăza biruitoare a acvilei române, pe plaiurile Danubiului, ca
să rămânem, mai apoi, sclavi în propria noastră ţară.
“Veacuri
au trecut, şi când sentinela română ne-a adus vestea dureroasă,
că Roma nu mai este, ne-am plecat şi noi capul în ţărână
şi am plâns eu amar ...
“Eram
rupţi acum de sânul şi braţul ocrotitor al Romei; eram o
neînsemnată epavă, un rest din o grandioasă corabie
naufragiată, azvârlit la mal.
“Am
răbdat şi am tăcut.
“Am
robotit în glia străinului, pe care am stropit-o cu sudoarea şi
lacrimile noastre.
“Am
fost boi de jug şi cal de ham, şi din vreme în vreme, când
paharul era plin cu vârf, - ca o amintire ştearsă a obârşiei
noastre - puneam mâna pe coase şi pe topoare şi izbeam la mir,
pe asupritori.
“Dar
tot noi eram apoi cei călcaţi în picioare, cei frânţi în
roată, cei spânzuraţi, la încrucişarea drumurilor.
“A
venit mai apoi - după veacuri de suferinţe - cumplitul măcel
al războiului.
“Am
fost trimişi ca vitele la abator. Ne-am dus, cu gândul ca tot ni se
va face şi nouă dreptate, după atâtea jertfe! Am sângerat
pe toate fronturile, sute de mii - şi nu ştim pentru cine; nu
ştim pentru ce.
Ştim
însă, că cei rămaşi acasă, au fost târâţi
în temniţi, au fost pălmuiţi, scuipaţi şi bătuţi
până la sânge;
Ştim
că ni s-au închis atâtea şcoli cu forţa;
că
s-a alcătuit un drept de alegere cu excludenţa noastră;
că
ni s-a luat dreptul să cumpărăm, măcar cu banii noştri,
un iugăr de pământ, pentru care sufeream şi muream;
că
s-a proiectat o nouă arondare a comitatelor, cu scopul făţiş,
ca drepturile noastre să nu poată ieşi la iveală, nici
în proporţia de până acum; că sute de mii de dorobanţi
- sânge din sângele nostru - au murit moarte de eroi pe coastele Carpaţi1or,
ca să ne scape din sclavie.
Le
ştim toate.
“Am
răbdat şi am tăcut. “De-acum nu mai răbdăm!
“În
virtutea principiilor fixate de prezidentul Wilson, avem şi noi
dreptul de a ne hotărî soarta după cum dorim.
,,0
spunem pe şleau, şi dacă va fi lipsă, “am pecetlui-o
cu sângele nostru
“Dorim
dezrobia noastră de sub jugul austro-ungar;
“Dorim
unirea tuturor românilor;
“TRĂIASCĂ
ROMÂNIA MARE !”
Al.
Ciura
1918 Decembrie 1, Blaj - Editorialul ziarului "Unirea" din Blaj,
cu titlul "In ziua cea de judecata...." si semnat de Al. Ciura,
privind istoricul luptei poporului roman pentru drepturi sociale si
nationale si drepturile sale legitime de a hotara "unirea tuturor
romanilor".
|