Declaraţie

 Adunarea românilor de peste Carpaţi la Ateneu (18 noiembrie)

 Românii din Capitală au ţinut să-şi manifeste sentimentele şi ideile lor în ziua în care la Alba Iulia s-a proclamat, după ştiri sigure, unirea cu România. După o scurtă motivare expusa de Bogdan-Duica, s-a votat următoarea

DECLARAŢIUNE

Românii de peste Carpaţi strânşi astăzi, duminica 18 noiembrie în Sala Ateneului Român din Bucureşti, declarăm:

Plini de admiraţie pentru entuziasmul şi grăbirea eu care fraţii noştri de aicea, se adună astăzi la Alba Iulia, ea să proclame unirea cu regatul României a tuturor teritoriilor romaneşti subjugate de unguri şi încrezători în sfârşitul fericit al luptelor pe care proclamarea unirii de la Alba Iulia le va dezlănţui în fostele ţări ale palidei coroane a Sf. Ştefan;

Românii de peste Carpaţi aşezaţi de mai de mult în Bucureşti, precum şi ei rămaşi aici de curând: refugiaţi şi foşti ostaşi, declarăm:

1. că ne solidarizăm cu proclamarea unirii săvârşite la Alba Iulia;

2. că părăsind cu desăvârşire orice idee de autonomie constituţională, cerem o încorporare deplina în Statul Român, sub pavăza întâiului rege al tuturor românilor;

3. şi exprimăm veşnica recunoştinţă acelor voinici conducători transcarpatini ai naţiunii, care înţelegând însemnătatea şi mărimea momentului istoric sosit, stare din acesta tot el poate da pentru creşterea şi fala patriei române unite.

      1918 Decembrie 1, Bucuresti, - Declaratia romanilor de peste Carpati (Ardeal), aflati in capitala Romaniei, ca se solidarizeaza in unanimitate cu proclamarea unirii de la Alba Iulia.

În ziua cea de judecată ...

            În ajunul adunării de la Alba-Iulia.

            În ziua cea de judecată,

            Când faţa-n cer cu Domnul sfânt,

            Latina gintă va fi-ntrebată,

            Ce ai făcut pe-acest pământ ?

Ce va răspunde?

Ce va răspunde latina gintă - neamul românesc din Ardeal şi Ţara Ungurească - în clipa istorică înălţătoare, când cătuşele sclaviei de veacuri s-au sfărâmat la picioarele ei?

Cum va îndrăzni să-şi ridice glasul, după atâtea umilinţe; cum va încerca să-şi întindă braţele spre libertatea mântuitoare, când ele poartă încă urmele lanţurilor urgisite, ce i-au pătruns pană la măduva oaselor?

Cum va răspunde, când paloşul stăpânilor de ieri, mai fulgera încă deasupra capetelor noastre, şi călăii mai au destule ştreanguri, ca să ni le atârne de gât?

Ea va răspunde totuşi!

Ea va răspunde sus şi tare: “Slava Ţie Dumnezeule atotputernic; şi mărire ţie geniu al neamului românesc, ca ne-ai învrednicit să ajungem după atâtea veacuri de amar - ceasul sfânt al libertăţii!

“Pornit-am sub pavăza biruitoare a acvilei române, pe plaiurile Danubiului, ca să rămânem, mai apoi, sclavi în propria noastră ţară.

“Veacuri au trecut, şi când sentinela română ne-a adus vestea dureroasă, că Roma nu mai este, ne-am plecat şi noi capul în ţărână şi am plâns eu amar ...

“Eram rupţi acum de sânul şi braţul ocrotitor al Romei; eram o neînsemnată epavă, un rest din o grandioasă corabie naufragiată, azvârlit la mal.

“Am răbdat şi am tăcut.

“Am robotit în glia străinului, pe care am stropit-o cu sudoarea şi lacrimile noastre.

“Am fost boi de jug şi cal de ham, şi din vreme în vreme, când paharul era plin cu vârf, - ca o amintire ştearsă a obârşiei noastre - puneam mâna pe coase şi pe topoare şi izbeam la mir, pe asupritori.

“Dar tot noi eram apoi cei călcaţi în picioare, cei frânţi în roată, cei spânzuraţi, la încrucişarea drumurilor.

“A venit mai apoi - după veacuri de suferinţe - cumplitul măcel al războiului.

“Am fost trimişi ca vitele la abator. Ne-am dus, cu gândul ca tot ni se va face şi nouă dreptate, după atâtea jertfe! Am sângerat pe toate fronturile, sute de mii - şi nu ştim pentru cine; nu ştim pentru ce.

Ştim însă, că cei rămaşi acasă, au fost târâţi în temniţi, au fost pălmuiţi, scuipaţi şi bătuţi până la sânge;

Ştim că ni s-au închis atâtea şcoli cu forţa;

că s-a alcătuit un drept de alegere cu excludenţa noastră;

că ni s-a luat dreptul să cumpărăm, măcar cu banii noştri, un iugăr de pământ, pentru care sufeream şi muream;

că s-a proiectat o nouă arondare a comitatelor, cu scopul făţiş, ca drepturile noastre să nu poată ieşi la iveală, nici în proporţia de până acum; că sute de mii de dorobanţi - sânge din sângele nostru - au murit moarte de eroi pe coastele Carpaţi1or, ca să ne scape din sclavie.

Le ştim toate.

“Am răbdat şi am tăcut. “De-acum nu mai răbdăm!

“În virtutea principiilor fixate de prezidentul Wilson, avem şi noi dreptul de a ne hotărî soarta după cum dorim.

,,0 spunem pe şleau, şi dacă va fi lipsă, “am pecetlui-o cu sângele nostru

 “Dorim dezrobia noastră de sub jugul austro-ungar;

“Dorim unirea tuturor românilor;

“TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE !”

Al. Ciura

         1918 Decembrie 1, Blaj - Editorialul ziarului "Unirea" din Blaj, cu titlul "In ziua cea de judecata...." si semnat de Al. Ciura, privind istoricul luptei poporului roman pentru drepturi sociale si nationale si drepturile sale legitime de a hotara "unirea tuturor romanilor".