Domnule,

Adunarea naţională a tuturor şvabilor din Banat, care s-a ţinut la 10 august 1919 în Timişoara, ne-a însărcinat să susţinem cauza poporului şvăbesc pe lîngă Conferinţa de pace, prin intermediul reprezentanţilor României.

Această adunare a fost convocată de către conducătorii instituţiilor naţionale ale şvabilor din Banat şi ea a fost compusă din reprezentanţi tuturor comunelor locuite de şvabi […]

Cîteva zile după intrarea trupelor române, conducătorii poporului şvăbesc au convocat această adunare naţională pentru a cunoaşte voinţa poporului lor privitoare la soarta Banatului.

Numărul delegaţiilor a fost de mai multe mii şi regiunile ocupate actualmente de trupele sîrbe au ţinut dinadins să fie reprezentate integral şi fără nici o excepţie cu scopul ca deciziunile acestei Adunări să poată fi considerate ca voinţa matur exprimată a întregului popor şvăbesc…

După ce s-a exprimat, prin glasul celor mai autorizaţi reprezentanţi, simpatia pentru poporul român a cărui francheţe, dreptate, elan de civilizaţie şi larg liberalism au creat între noi şi ei, în cursul secolelor de opresiune maghiară, o prietenie şi o colaborare dintre cele mai strînse, adunarea a decis să trimită o delegaţie la Conferinţa de pace din Paris şi a votat în unanimitate, rezoluţia următoare […].

Votînd această rezoluţie de unire cu România, adunarea naţională a poporului şvăbesc a ţinut să accentueze două fapte, pe care ne permitem, domnule preşedinte, să le supunem în mod special atenţiei Dumneavoastră.

Este vorba mai întîi de dorinţa puternic exprimată de unanimitatea adunării, ca tot poporul şvăbesc să fie reunit cu poporul român, de civilizaţie superioară, pe care îl iubeşte şi pe care îl respectă şi de care se simte legat prin originea multor din fiii săi de rasă comună latină (o parte din şvabi sunt de origine franceză, italiană şi spaniolă – n.n.).

Secole de viaţă comună ne-au învăţat să apreciem pe vecinii şi conlocuitorii noştri la justa lor valoare şi experienţa din timpurile din urmă n-a făcut decît să ne întărească convingerea că numai unirea cu România va putea să ne ofere garanţiile suficiente pentru existenţa şi progresul nostru.

[…] În urma faptului că principiile anunţate prin deciziunile Adunării de la Alba Iulia au fost puse de acum în vigoare şi noi suntem siguri că ele vor fi aplicate la fel şi în viitor, ne dau toate garanţiile că viaţa noastră naţională va fi respectată integral.

Celălalt punct capitol al rezoluţiei adunării naţionale a şvabilor din Banat este dorinţa ca Banatul să rămînă întreg şi să nu fie împărţit între două sau mai multe state, şi în consecinţă să fie în întregime alipit României […].

În virtutea mandatului pe care subsemnaţii l-au primit de la Adunarea Naţională a poporului şvăbesc, vă rugăm, domnule preşedinte, să binevoiţi a aduce la cunoştinţa Conferinţei de pace toate consideraţiile susmenţionate, precum şi rezoluţia Adunării, cerînd alipirea integrală a Banatului la România.

Primiţi, vă rugăm, domnule preşedinte, asigurarea deosebitei noastre stime şi consideraţiuni.

ss. Dr. Ştefan Frecot,

ss. Dr. Andrei Buschmann

ss. Franz Timon

ss. Thomas Fernbacher

delegaţii Adunării Naţionale a şvabilor din Banat.

1919 august 19, Paris - Memoriul prezentat Conferintei de Pace de la Paris (personal presedintelui Georges Clémenceau) de catre delegatia svabilor din Banat, pentru mentinerea integritatii Banatului si unirea lui cu Romania.