România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

… cu Eminescu

     

 

- TIMP I. Am devenit etnic român din prima clipă a naşterii, când m-a luat Mama la sân. Originea etnică mi-au dat-o părinţii. Nu şi starea de românitate. Decât parţială, ca şi şcoala. Ca şi oştirea… Starea de românitate adâncă, cu o ţesătură de vase comunicante implantată în timpul românesc absolut, mi-a dat-o Eminescu. Prin OPERA POLITICĂ. Două volume, ediţie îngrijită de profesorul Ion Creţu, apărută în 1941 la editura “Georgescu – Delafras”. Fiind eu elev în clasa VII -a ştiinţifică a liceului timişorean “Constantin Diaconovici Loga”. Căutându-mă cu disperare într-un moment de răscruce a neamului. După sfârşirea României Mari prin raptul săvârşit de sovietici, nemţii lui Hitler şi bulgari cu un an înainte. Sufleteşte crucificat. Spiritual căutând repere ale eternităţii româneşti. Generalul asumându-şi conducerea statului, dăduse răspunsuri parţiale patriotismului ultragiat prin istoricul: - Ostaşi! Vă ordon treceţi Prutul!

 

Rămăseseră fără răspuns probleme cheie ale istoriei românilor. De ce invazia Basarabiei? De ce sfâşierea Transilvaniei? De ce barbariile şi atrocităţile săvârşite împotriva românilor de bandele evreieşti, bolşevizare în Basarabia şi de cele hunicizate în Transilvania? Unde în istorie se aflau motivaţiile? Mai la urma urmei cine suntem? Care sunt argumentele mele şi ale neamului îndemnătoare cu greutatea definitivului spre a deveni ofiţer de aviaţie în plin război mondial şi a-mi răspunde întrebărilor care la vârsta de 17 ani puteau anula un destin, după cum îl puteau împlini, în simbioza activă cu latenţele, cu rudimentele de posibilităţi cu care eram conştient că eu coexist.

În acel moment crucial al vieţii mele interioare l-am întâlnit pe Eminescu.

- TIMP II. Sau timpul acumulărilor în ritm accelerat. Să nu-i zic dement. Timpul în care am devorat cu o lăcomie sălbatecă OPERA POLITICĂ. Timpul în care m-am regăsit în esenţial în care m-am identificat cu viziunea lui pluridimensională. Îmbrăţişând totalitatea românităţii ca problemă a istoriei, de la această primă lectură au început priceperile şi cunoaşterea. Şi trecerea de la starea de etnic român, la starea de românitate. Apoi au fost şi sunt mereu alte lecturi. De la 17 ani câţi aveam când l-am descoperit, la ’85 când scriu aceste rânduri, românii şi-au trăit istoria sub orânduiri politice la antipozi. Când într-un fel de capitalism sărăcitor pentru majoritatea populaţiei, dominat de finanţe trăind secătuitoare de snagă când într-un fel de socialism alogeno-moscovitean la început şi el secătuitor de snagă; mai apoi într-un socialism valahizat, adunător de vlagă naţională şi de valori autohtone; după decembriadă întorşi în istorie la un capitalism primitiv în care s-au lăsat jefuiţi de cei mai tâlhari dintre ei în folos propriu, dar mai ales în folosul străinilor.

La fiecare relectură, indiferent de orânduirea politică pe care o suportăm, indiferent de curgerea istoriei, de jocul de putere zonal, continental sau mondial, Eminescu era şi este actual. Întărindu-mi românitatea cu înţelesuri mereu noi care ţâşnesc limpede din studiile şi articolele lui socio-economice şi politice scrise cu începere de pe la 1870 până în 1888.

- TIMP III. De unde veşnica lui contemporaneitate? De unde harul cu care mi-a răspuns întrebărilor puse la răscruci de istorie, când ordinea tehnico-civilizatorie revoluţionează urbanismul, mijloacele de comunicaţie, infrastructurile statelor, mijloacele de producţie, când s-a dezvoltat uluitor avionul, motorul cu  reacţie, racheta, industria atomică, industria informaţională, şi cea spaţială?

A schimbat cumva revoluţia tehnico-ştiinţifică mesajul de atunci al articolului-studiu: Idealul istoric al Rusiei? Sau al articolului Misiunea noastră ca stat? Sau Impertinenţe semito-maghiare? Sau Cauza mizeriei ţărăneşti? Sau Tinerii noştri domnişori de la Paris? Dar Nimicirea naţionalităţii române? Dar Responsabilitatea puterilor în statul român… O ficţiune?... Sau Cauza relelor noastre, lipsa de muncă? Sau Amestecul străinilor?

- TIMP IV. Descifrând cu forţa de penetraţie a geniului dinamica interioară a fenomenelor socio-economice şi politice, constantele fenomenelor istorice, esenţializând structuri permanente din multiplicitatea manifestărilor individuale, de grup, comunitare, statale, rasiale, analizându-le sub aspectul raporturilor multiple cu România ca stat, cu românii ca popor şi cu românitatea ca expresie identitară perenă. Eminescu a fundamentat un sistem referenţial de vectori activi interni şi externi care acţionează singuri sau aglutinaţi în alianţe funcţie de oportunităţile geopolitice, geoeconomice, geostrategice cei externi; cei interni coalizându-se fie identitar, fie antiidentitar funcţie de valoarea şi forţa românităţii la un moment dat; fie de reculul ei şi ascensiunea forţelor antiidentitare în alt moment istoric, în alianţă cu o ofensivă externă, tipică sau atipică, declanşată împotriva României stat ţintă, pentru a obţine avantaje economice-concesiuni petrolifere, să zicem; sociale/ acordarea cetăţeniei maselor de invazie khazare, să zicem/ ; teritoriale/ Transilvania, Basarabia, Insula Şerpilor cu platforma continentală aferentă, să zicem, sistemul referenţial eminescian sau grila lui politică individualizând trei vectori de agresiune externi, fiecare din ei coalizând, interesând în mod arborescent terţe forţe regionale, continentale sau mondiale.

- VECTOR I: Sionismul în toate variantele lui tinzând să sedentarizeze mase de khazari, cu scopul de a acapara economia şi prin ea, de a cuceri puterea politică.

- VECTOR 2: Hungarismul.

- VECTOR 3: Panslavismul.

Grila vectorilor de agresiune externi stabilită de Eminescu acum 130 de ani a funcţionat şi funcţionează fără greş de atunci până la zi.

- VECTORI INTERNI, se nominalizează în publicistica lui politică, conform titlurilor din volumele amintite: - Corupţia aparatului de stat, Concesiunile economice, Dezbinarea forţelor interne, Falimentul literalismului român, Puterea ca mijloc de înavuţire, Ficţiunea parlamentară, Politica creditelor, Responsabilitatea în publicistică, Fiscalitatea… spre a nu mă referi decât la câţiva din vectorii numiţi de el în sferele politicului, socialului, economicului, spiritualului, identitarului, de o mai pregnantă prezenţă astăzi decât acum un veac, când i-a depistat încă de la formarea statului român modern, moştenire a epocii fanariote şi post-fanariote, a domniilor pământene.

- VECTORII INTERNI POZITIVI sugerează un stat naţional corporatist, a cărui forţă economică rezidă în exploatarea resurselor prin munca autohtonă, eliminând capitalul străin, mijloc de imixtiune economico-politică.

- TIMP V. Neavând decât început biologic, reflectând românitatea în absolut, Eminescu nu are sfârşit. Actualitatea operei politice a stârnit şi stârneşte reacţii furibunde în momentele istorice de radicalizare agresivă a unuia din cei trei vectori mai sus, sau a alianţei lor, după cum vectorul naţional o potenţează spre a fi conştientizată şi însuşită măcar de cei care-şi asumă apărarea identităţii româneşti.

Astăzi, agenţi ai războiului atipic purtat împotriva României, au declanşat o ofensivă mârşavă asupra lui Eminescu vezi banda lui H.R. Patapievici impusă fără drept de replică guvernanţilor; actualitatea lui fiind zdrobitoare pentru ei şi benefică pentru purtătorii stindardului naţional.

Mărturisesc că în toată opera mea epică există teme, teze, idee activă, din cartea de căpătâi a oricărui intelectual român responsabil, devenite structuri dinamice ale demersului auctorial, capabile să germineze la infinit românitatea şi geste valahe.

Şi că, iată, de o viaţă, pe masa mea de lucru, în stânga manuscrisului la care trudesc, alături de BIBLIE, stă ca un îndreptar: EMINESCU, OPERA POLITICĂ, volumele din ediţia Profesor I. Creţu, cumpărate în anul de răscruce 1991 de elevul Theodoru C. Ioan-Radu din clasa VII -a Ştiinţifică a liceului timişorean “Constantin Diaconivici Loga” spre a se converti întru sacră şi neştirbită românitate.

 

Grădiştea de Argeş, 3/4 ianuarie 2009

Radu THEODORU