România este patria noastră şi a tuturor românilor.
     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

ISTORICUL COLEGIULUI NAŢIONAL „HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN” ALBA IULIA        1919-2009  –  90 de ani

     Sursele bibliografice ce privesc dezvoltarea învăţământului din ţară noastră, precum şi cele ce se referă la evenimentele istorice ce s-au derulat, de-a lungul timpurilor, pe meleagurile Albei, demonstrează că actualul Colegiu Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia (l) a fost primul liceu românesc de stat din Transilvania, înfiinţat după Marea Unire din anul 1918.

O scurtă retrospectivă istorică asupra evenimentelor ce s-au petrecut la Alba Iulia acum nouă decenii este necesară pentru a înţelege că înfiinţarea liceului în oraşul unităţii naţionale a fost firească. Se cunoaşte bine aportul deosebit al Consiliului Naţional Român, cel al gărzii naţionale şi al Legiunii Române din localitate în pregătirea şi buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale din l Decembrie 1918, care a proclamat Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Patria Mamă, încheind procesul de unificare naţională şi de stat a tuturor românilor.(2)

La 2 decembrie 1918, în timp ce Marele Sfat Naţional Român ales în Adunarea Constituantă din ziua precedentă, alegea, la rândul său. Consiliul Dirigent, menit să conducă provizoriu teritoriile unite cu România până la realizarea faptică, sub toate aspectele, a unităţii de stat, profesorii români care au reprezentat la Adunarea Naţională instituţiile de învăţământ româneşti din teritoriile unite s-au constituit într-o conferinţă cu scopul de a decide primele măsuri ce urmau a se lua în învăţământ pentru ca acesta să corespundă marii înfăptuiri politice. La această conferinţă a fost prezent şi Traian Popa, candidat de profesor din Blaj(3), rămas mai apoi să funcţioneze în Alba Iulia.

Într-una dintre şedinţele sale de lucru ţinute la Alba Iulia, mai precis în cea din 3 decembrie 1918, Consiliul Dirigent hotărăşte preluarea administraţiei locale de către români, fără a se folosi forţa, dându-se în acest scop ordine consiliilor naţionale din comitate (judeţe).(4)

În consecinţă. Consiliul Naţional Român din Alba Iulia, în şedinţa sa din 4 decembrie 1918, în condiţiile în care Consiliul Dirigent îşi mai desfăşura încă lucrările în localitate, hotărăşte preluarea administraţiei oraşului, printr-o comisie alcătuită din preşedintele său, protopopul Ioan Teculescu, şi încă doi membri. Comisia urma să ceară predarea primăriei şi depunerea jurământului de fidelitate faţă de Consiliul Dirigent de către personalul aflat în funcţiune. În ziua de 5 decembrie operaţiunea s-a şi executat, fiind instalat pe postul de primar Av. Camil Velican, pe cel de primcăpitan al poliţiei Rubin Patiţia Junior, amândoi membrii ai consiliului naţional, iar pe cel de căpitan al poliţiei Ovidiu Gritta.(5)

Astfel, apreciem că Alba Iulia a fost prima localitate din Transilvania în care administraţia locală a fost preluată de către români, după actul istoric de la l Decembrie 1918.(6)

În zilele ce au urmat, atât consiliul naţional cât şi primăria oraşului au luat şi alte măsuri menite să consolideze organizarea de stat pe plan local şi pe plan judeţean. Astfel, pe lângă introducerea limbii române, ca limbă oficială în administraţia oraşului, în şedinţa sa din 6 decembrie 1918, consiliul naţional hotărăşte să se treacă la preluarea administraţiei în comune, în cea din 20 decembrie hotărăşte preluarea prefecturii judeţene de la Aiud şi mutarea reşedinţei judeţului la Alba Iulia, iar în şedinţele din 27 şi 30 decembrie decide schimbarea denumirilor străzilor din oraş. Sub impulsul consiliului naţional, primăria convoacă, la 4 ianuarie 1919, consiliul său pentru a proceda la schimbarea faptică a denumirilor străzilor. În sfârşit, la 21 ianuarie 1919, CNR local constituie o comisie care avea misiunea să preia muzeul şi biblioteca documentară din cetate, în scopul protejării bunurilor de patrimoniu aflate în custodia acestora.(7)

În această atmosferă de entuziasm patriotic şi de hărnicie, dusă până la sacrificiu, pentru progresul naţiunii române întregite, s-a născut şi ideea înfiinţării unui liceu românesc în oraşul simbol al unităţii naţionale. Ea trebuie să fi prins contur după conferinţa profesorilor români din 2 decembrie 1918 şi s-a putut consolida după ce la 3 ianuarie 1919 Consiliul Dirigent a hotărât preluarea şcolilor, cu întregul lor inventar, prin delegaţi desemnaţi de către prefecţii judeţelor.(8) Măsurile pe linie de învăţământ luate de către Consiliul Dirigent, prin Resortul cultelor şi al instrucţiunii publice, aflat sub conducerea lui Vasile Goldiş, în perioada decembrie 1918-ianuarie 1919 şi publicate în Gazeta Oficială a Consiliului Dirigent,(9) au încurajat pe iniţiatori.

Din lipsă de documente, este greu să stabilim astăzi cine a fost, de fapt, iniţiatorul şi câţi sprijinitori a avut în acţiunile sale concrete. Luând în considerare însă realizarea faptică a ideii, precum şi datele rezultate din documentele ulterioare, putem presupune că iniţiativa au luat-o cadrele didactice de origine română din oraş, indiferent că au locuit acolo sau au ajuns conlocuitori prin forţa împrejurărilor, care, mai apoi, au găsit un sprijin de nădejde atât în Consiliul naţional local, cât şi în prefectul judeţului, Dr. Ioan Pop, fost membru al consiliului, care de ia 11 ianuarie 1919 îşi ocupase postul la sediul prefecturii din Aiud.(10)

Ziua înfiinţării liceului din Alba Iulia, care avea să primească numele simbolic de “Mihai Viteazul”, poate fi considerată cea de luni, 3 februarie 1919, când s-a făcut deschiderea oficială a cursurilor, printr-un serviciu divin oficiat la cele două biserici protopopeşti din oraş (ortodoxă din centru şi greco-catolică din cartierul Lipoveni; aceleaşi în care s-a oficiat, prin ierarhii celor două biserici, şi în ziua de l Decembrie 1918), în faţa elevilor, a profesorilor şi a unei mari mulţimi de popor şi prin instalarea în funcţie a cadrelor didactice: Traian Popa ca director şi Emanoil Comănescu, Ioan Dăncilă, Horia Teculescu (fiul protopopului local ortodox Ioan Teculescu), Nicolae Vasiu şi Emil Pop ca profesori. Cursurile au început apoi efectiv în ziua de marţi, 4 februarie 1919.(11)

Prezenţa la deschidere a celor 6 cadre didactice înainte de a fi numite oficial (cu excepţia lui Traian Popa, care a fost propus ca director provizoriu la şcoala civilă de stat locală, prin raportul din 22 ianuarie 1919 al prefectului de Alba, trimis Resortului Instrucţiunii Publice) ne face să presupunem că ele sunt, în totalitate sau în parte, cele care au iniţiat înfiinţarea liceului. Se pare că acţiunile lor de organizare au început la 1 ianuarie 1919, dacă nu chiar mai devreme, întrucât prin ordinul Nr. 2013 din 12 august 1919 al Resortului Cultelor şi al Instrucţiunii publice din Sibiu li se expediază salariile pe perioada l ianuarie - 31 august 1919.(12)

Din acest ordin aflăm că Traian Popa, Horia Teculescu, Emil Pop şi Nicolae Vasiu erau profesori şi că Emanoil Comănescu a funcţionat anterior ca învăţător, iar Ioan Dăncilă ca preot.

Pentru a obţine aprobarea Resortului Cultelor şi al Instrucţiunii publice din Sibiu, la 12 februarie 1919, prefectul judeţului Alba intervine şi cere numirea oficială a personalului didactic, iar o zi mai târziu, la 13 februarie, Consiliul naţional român din Alba Iulia face cunoscută aceluiaşi resort înfiinţarea noului liceu. Luând act, resortul, sub semnătura lui Vasile Goldiş, prin ordinul său Nr. 1046 din 20 februarie 1919, numeşte, în mod provizoriu, ca suplinitori, pe Traian Popa ca director, pe Emanoil Comănescu ca profesor de matematică şi geometrie, pe Ioan Dăncilă ca profesor de istorie şi geografie, pe Horia Teculescu ca profesor de limba română, pe Emil Pop ca profesor de istoria naturală şi geografie şi pe Nicolae Vasiu ca profesor de latină şi germană. (13)

Noul liceu de stat “Mihai Viteazul” din Alba Iulia era de băieţi. Fetele erau primite numai ca particulare. Iniţial, se pare că liceul a funcţionat cu 4 clase, în localul fostei scoli civile de stat maghiare de pe actuala str. Primăverii, colţ cu str. George Coşbuc ( ocupat de Grădiniţa Nr. l ), acolo unde fusese numit provizoriu director Traian Popa, devenit mai apoi, la 20 februarie 1918, director al liceului. (14)

Din păcate, pentru primul an şcolar, redus ca durată, între 3 februarie şi luna iunie 1919, din motivele cunoscute, nu avem documentele necesare, pentru a stabili numărul exact al claselor şi al elevilor. Se presupune că au funcţionat patru clase, cu un total de 127 elevi ordinari şi 45 particulari, dintre care 37 erau fete.(14)

La începutul lunii martie 1919, profesorii liceului au o frumoasă iniţiativă patriotică, lansând un apel pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării monumentului Unirii la Alba Iulia şi donând ei înşişi suma de 600 coroane.(15) La intervenţia din 12 martie 1919 a primarului oraşului Alba Iulia, prefectul judeţului Alba a numit apoi Eforia şcolară pentru şcolile din localitate, menită să asigure sprijinirea materială şi morală a acestora.(16)

În anul şcolar 1919/1920 se produc modificări importante. Astfel, la 6 iulie 1919, cu ordinul Nr. 7670, Resortul instrucţiunii publice numeşte ca director al liceului pe prof. Zefleanu Enea (17), iar, mai apoi, un nou corp didactic alcătuit, după mai multe mişcări, din 8 profesori.

Dintre cei 6 profesori care au funcţionat în perioada februarie-iunie 1919, nu a mai fost numit niciunul. Ei şi-au continuat însă activitatea la alte şcoli româneşti, Emil Pop ajungând profesor universitar la Cluj şi reputat om de ştiinţă (membru al Academiei Române din 1955).

În anul şcolar 1919/1920, în cele 5 clase ale liceului (17a)  au fost înmatriculaţi 297 de elevi, dintre care 216 ordinari şi 81 particulari, la sfârşitul anului rămânând doar 271 ( 204 ordinari şi 67 particulari).

Spaţiul prea redus din clădirea situată pe str. Primăverii, a determinat mutarea liceului în clădirea orfelinatului orăşenesc de pe str. Moldovei, colţ cu strada Iaşilor ( actualul local al Şcolii generale Nr.3 ), cu data de l octombrie 1919.

Localul Liceului "Mihai Viteazul" din anul 1919 (februarie-iunuie) situat pe str. Primăverii

La aceasta au contribuit Andrei Bârseanu, directorul regional pentru învăţământ din Sibiu, Eforia şcolară, care a hotărât închirierea localului, şi primăria oraşului, care a dat aprobările necesare şi a efectuat reparaţiile şi amenajările ce s-au impus, inclusiv introducerea curentului electric.

În programa şcolară au apărut şi alte materii, faţă de primul an şi anume: l. greacă, zoologia, fizica, chimia, l. franceză, botanica, geologia, instrucţia civică, muzica, gimnastica, desenul artistic şi caligrafia. (18)

Localul Liceului "Mihai Viteazul" din anul 1919 - 1920 situat pe str. Moldovei

Nevoile de cazare ale elevilor veniţi la liceu de la distanţe mai mari, precum şi numărul lor din ce în ce mai mare, fac ca direcţiunea liceului să se adreseze atât forurilor administrative locale şi judeţene pentru construirea unui local de internat, cât şi celor militare pentru cedarea, în acest scop, a unei cazărmi din cetate.

Drept urmare, în luna februarie 1920, prefectura, susţinută de preturi şi de primăriile orăşeneşti, lansează un apel pentru strângerea fondurilor necesare construirii internatului. În apel se arată că 95% dintre elevii liceului proveneau din mediul rural, iar în anuarul pe 1919/1920 se apreciază că cei ce locuiau la diferiţi particulari nu aveau condiţii corespunzătoare din nici un punct de vedere.(19)

În anul şcolar 1919/1920 se remarcă vizitele la liceu şi în oraş ale lui Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod, precum şi al cohortei de cercetaşi “Simion Bărnuţiu” a elevilor din Blaj. La rândul lor, elevii liceului, conduşi de profesori, au făcut excursii de studii în jurul oraşului, precum şi la Sebeş, Detunata, Blaj şi Bucureşti, unde au participat la concursul de religie şi istorie organizat de către Societatea “Tinerimea Română”, obţinând un premiu şi câteva diplome.

Localul Liceului "Mihai Viteazul" din anii scolari 1920 - 1921 situat - 6 noiembrie 1940 situat str. Calarasi

În acelaşi an, elevii au fost organizaţi în cohorta de cercetaşi “Axente Sever” şi au pus bazele Societăţii de lectură “George Coşbuc”. Acestă organizare le-a permis să pregătească şi să dea două serbări şcolare în localităţile Şard şi Zlatna.

S-au pus, deasemenea, bazele bibliotecilor pentru profesori si, separat, pentru elevi, precum şi ale unor fonduri băneşti, cum au fost cele ale bibliotecii, de excursii, ale cercetaşilor şi ale societăţii de lectură.

În afara preocupărilor legate de procesul de instruire şi educaţie, profesorii liceului au început şi o seamă de acţiuni extraşcolare, cum au fost redeschiderea şcolii pentru ucenici de comerţ şi meserii şi şezătorile literare de la Reuniunea meseriaşilor români din localitate(20), contribuind şi la reactivarea Despărţământului “Astra” din Alba Iulia (20a).

Localul actual de la date de 7 noiembrie 1940 (Colegiul "Horea, Closca si Crisan"), fost Liceul "Mihai Viteazul"

Începând cu anul 1920 a apărut şi anuarul liceului. Înmulţirea elevilor optanţi pentru liceul “Mihai Viteazul” şi condiţiile precare ale localului în care acesta îşi desfăşura activitatea (în care funcţiona, în acelaşi timp, şi orfelinatul orăşenesc), determină intelectualitatea din oraş şi din împrejurimile sale să facă un memoriu la Secretariatul general din Cluj al Ministerului de Culte şi Instrucţiune Publică pentru instituirea unui ciclu de 8 clase. Secretariatul general îşi exprimă, la 22 iulie 1920, reţinerile din lipsă de cadre didactice şi fonduri băneşti, dar aprobă mutarea liceului în localul scolii primare de stat “Avram Iancu” de pe strada Călăraşi, urmând ca şcoala să ocupe localul ce va fi părăsit de către liceu (fără a-şi schimba denumirea).

După câteva zile, Secretariatul general din Cluj va reveni asupra reţinerilor sale şi va împuternici pe prefectul judeţului Alba să facă cunoscut tuturor forurilor interesate că din anul şcolar 1920/1921 liceul “Mihai Viteazul” din Alba Iulia va funcţiona cu 8 clase.(21) În anul şcolar 1920/1921 au fost înscrişi 383 elevi ordinari şi 152 particulari, dintre care 109 fete, promovând 365 ordinari şi 109 particulari, dintre care 85 fete.

Numărul profesorilor, inclusiv a celor de religie, a crescut la 16. În urma demisiei fostului director al liceului, Enea Zefleanu, este numit în locul său Eugen Mera, care era şi profesor de l. română şi l. germană. Unii dintre profesorii numiţi în vara anului 1919, precum şi unii dintre cei numiţi în vara anului următor vor sluji cu credinţă liceul “Mihai Viteazul” câteva decenii. Este vorba de profesorii Enea Zefleanu, Ioan Codrea, Leonte Opriş, Virgil Cucuiu, Lucian Muntean şi alţii. Remarcăm revenirea în colectivul didactic al liceului, în toamna anului 1920, a lui Horia Teculescu, care, între timp, îşi luase examenul de capacitate (l. română).

În ce privesc materiile de învăţământ, acestea erau cele prevăzute în programa analitică a şcolilor secundare din Ardeal. Liceul a fost vizitat de către numeroşi excursionişti din şcolile Vechiului Regat, din Basarabia şi Bucovina, precum şi de către o seamă de personalităţi ale vieţii culturale şi religioase, între care şi cardinalul Marmaggi.

Cu elevii liceului au fost organizate excursii pe Valea Oltului, la Orăştie şi Blaj, şezători culturale şi manifestări artistice. S-au pus bazele Societăţii muzicale “Iacob Mureşanu”, la activitatea căreia au participat şi trei profesori.

O acţiune deosebit de utilă a avut profesorul Virgil Cucuiu, care, apelând la sprijinul unor societăţi de binefacere şi donatori, a reuşit să instituie “masa elevilor”, la care elevii mai săraci puteau servi prânzul gratuit sau la preţuri foarte reduse. Acelaşi profesor a pus bazele Muzeului istoric al liceului, începând colectarea asiduă a vestigiilor istorice din zonă cu ajutorul elevilor. Progrese s-au înregistrat şi în sporirea patrimoniului bibliotecilor, în activităţile societăţii de lectură, ale cercetaşilor şi în cele sportive (gimnastică, cu participare la concursul de la Bucureşti al Tinerimii Române şi fotbal).(22)

Dat fiind numărul mare al fetelor care urmau cursurile particulare ale liceului “Mihai Viteazul”, în vara anului 1921 (la începutul lunii iulie), Secretariatul general din Cluj al Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor se adresează primăriei oraşului Alba Iulia, aducându-i la cunoştinţă că a decis înfiinţarea în oraş a unei şcoli civile de fete,cu 4 clase. O asemenea şcoală exista pe atunci la Zlatna, dar era slab frecventată. Din aceste motive, Secretariatul general preconiza mutarea la Alba Iulia a acestei şcoli, pentru care cerea un local corespunzător, precum şi un local separat pentru internat, necesar fetelor din Zlatna şi împrejurimile ei.

Primăria oraşului acceptă ideea şi oferă pentru cursuri localul de pe strada Primăverii, în care a funcţionat în februarie-iunie 1919 liceul “Mihai Viteazul”, iar pentru internat “Reduta” din parcul oraşului, la care trebuiau făcute însă adaptările necesare.

În urma intervenţiilor locuitorilor din Zlatna, Secretariatul general din Cluj va trebui să renunţe la ideea mutării la Alba Iulia a şcolii civile de fete de acolo. La 23 noiembrie 1921 el comunică însă primăriei oraşului că va prevedea fondurile necesare pentru ca în anul şcolar viitor (1922/1923) să deschidă cursul clasei I-a a şcolii. Întradevăr, şcoala civilă de fete din Alba Iulia va intra în funcţiune în toamna anului 1922, mai întâi cu 2 clase şi mai apoi cu 4 clase. În anul 1924 ea se va transforma în liceu de fete, care, în 1928, va da prima promoţie de absolvente.

Pe parcursul acestor ani, liceul de fete a funcţionat în acelaşi local cu liceul “Minai Viteazul”, iar din septembrie 1928 într-un local separat închiriat (fostul local al întreprinderii “Vinalcool” de pe str. Tudor Vladimirescu - astăzi demolat).

Din toamna anului 1924, peisajul şcolar al oraşului Alba Iulia se îmbogăţeşte cu apariţia Scolii superioare de Comerţ, devenită mai târziu Liceul comercial, înfiinţată din iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie Alba Iulia”.(23)

În aceste condiţii, la Alba Iulia se punea acut problema construirii unui local nou pentru liceul “Mihai Viteazul”, aflat în continuă dezvoltare. Luarea în discuţie a acestei probleme a început cu primul ministru, generalul Averescu, care, la 31 august 1921, vizitând şantierul Catedralei încoronării de la Alba Iulia, în contextul pregătirilor pentru încoronarea suveranilor, s-a întâlnit şi cu corpul profesoral al liceului. Aflând cum se prezintă situaţia, el a promis că în anul şcolar următor va începe construirea noului local al liceului. In timpul discuţiilor s-a propus ca acesta să se numească “Liceul încoronării”,(24) propunere care nu s-a mai luat în considerare ulterior.

Din această perioadă ni se par interesante două evenimente şi anume: succesul din luna octombrie 1921 al echipei de fotbal a liceului “Mihai Viteazul” în meciul cu echipa din Sebeş, pe terenul acesteia din urmă (3-0), şi intervenţiile Cercului militar de recrutare din Alba Iulia adresate Primăriei oraşului, prin care se cerea clarificarea dispenselor pentru serviciul militar ale unor profesori care, făcându-şi, probabil, studiile la institute teologice (în special la cel din Blaj), au renunţat, între timp, la “reverandă”, adică la profesiunea de preot. În această situaţie au fost profesorii Cucuiu Virgil, Lucian Muntean, Achim Traian, Codrea Ioan, Leonte Opriş, Debu Vasile şi Haţegan Silviu.

La 25 iunie 1922 liceul a fost vizitat de către ministrul învăţământului, Constantin Anghelescu, care, impresionat de ordinea şi disciplina din sălile de clasă dar şi de condiţiile improprii de lucru din local, a promis suma de l milion de lei pentru începerea construcţiei unui local nou. Mai apoi, Parlamentul României a votat, în acest scop, suma de 25 de milioane lei.

În anul şcolar 1922/1923, pe când liceul era condus de către directorul Ioan Sandu, s-au început şi lucrările la noul local. Astfel, la 29 martie 1923, arhitectul Gaal Alexandru din Braşov prezenta primăriei oraşului cererea sa de a i se încredinţa construcţia, la care a ataşat 14 planşe cu proiectul acesteia. Primăria raportează, la 13 aprilie, Ministerului de Interne situaţia, iar acesta, la 30 aprilie, aprobă construcţia şi cere exproprierea terenului necesar. Terenul afectat a fost în suprafaţă totală de 7 iugăre şi 1032 stânjeni pătraţi (200/200 m), dintre care 5 iugăre şi 1082 stânjeni pătraţi au fost donate de către proprietarii Cirlea loan şi fiul său Aurel, iar restul de l iugăr şi 1550 stânjeni pătraţi a fost expropriat de la alţi 4 proprietari, care au cerut în schimb loturile în altă parte. Lucrările au început pe la mijlocul lunii aprilie. Cu prilejul efectuării săpăturilor pentru fundaţie s-au găsit obiecte de interes arheologic. La 18 mai 1923, primăria a cerut antreprenorului predarea acestor vestigii. Din raportul inginerului de specialitate al Prefecturii judeţului Alba rezultă că turnările de beton s-au reluat la 31 martie 1924, până la 8 aprilie realizându-se primul planşeu, probabil cel dintre demisol şi parter sau cel dintre parter şi etajul I.

În anul şcolar 1922/1923 numărul elevilor ordinari înscrişi a ajuns la 545, iar al celor particulari la 57. Dintre aceştia, la sfârşitul anului, s-au clasificat 516 ordinari şi 30 particulari. Activităţile şcolare şi extraşcolare s-au înmulţit şi s-au amplificat. Liceul, prin profesorii şi prin elevii lui, a început să devină un focar de cultură, fiind aproape de neconceput ca ei să nu fie prezenţi la orice eveniment local.

Ca noutăţi, semnalăm acordarea de burse elevilor săraci dar buni la învăţătură (25 de burse), instituirea colecţiei de ştiinţe naturale (botanică, zoologie, mineralogie) şi sporirea tuturor celorlalte colecţii şi fonduri băneşti (28).

În anul şcolar următor, 1923/1924, s-au luat măsuri pentru continuarea construirii noului local. De la l octombrie 1923 s-a început zidirea cu cărămidă, astfel încât la sfârşitul anului şcolar (iunie 1924) clădirea era ridicată până la plafonul etajului întâi. Deşi tardivă, Ia 29 iunie 1924 are loc, în prezenţa ministrului Instrucţiunii Publice Anghelescu, solemnitatea punerii pietrei de temelie a clădirii, serviciul divin fiind oficiat de către episcopul militar de Alba Iulia, Justinian Teculescu (fostul protopop Ioan Teculescu). Cu acest prilej, elevii liceului au prezentat un exerciţiu de gimnastică, iar seara, în sala “Caragiale”, un frumos program artistic. În acelaşi timp, s-au făcut eforturi pentru cumpărarea localului din strada Avram Iancu Nr. l, al grădiniţei de copii (astăzi demolat, în locul său apărând complexul meşteşugăresc şi blocul de locuinţe al fostei întreprinderi “4 Ardeal” de explorări miniere), pentru transformarea lui în internat al elevilor. De asemenea, liceul a făcut oferte pentru a cumpăra o parte din suprafaţa fostului cimitir romano-catolic din aceeaşi zonă.

În ce priveşte activitatea extraşcolară a elevilor, semnalăm apariţia unei noi Societăţi literare, “Ion Creangă”, a celor din cursul inferior (clasele I-IV).

Încă din anul 1923, liceul a închiriat localul restaurantului oraşului din parc (Reduta) pentru a putea servi masa elevilor. Ani în şir contractul pentru acest local va fi mereu reînnoit, în ciuda unor contracandidaţi care doreau să redeschidă restaurantul din mijlocul parcului orăşenesc (30).

La 30 martie 1926 prefectul judeţului Alba trimite o telegramă ministrului Instrucţiunii Publice Anghelescu, prin care mulţumeşte pentru şcolile şi liceele înfiinţate în Aiud şi Alba Iulia şi pentru noul edificiu al liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, ceea ce ne face să presupunem că acesta era deja ridicat în roşu.

O foarte bogată corespondenţă s-a purtat în anul 1927 cu autorităţile orăşeneşti şi judeţene în legătură cu terenul din faţa liceului, întins până la zidurile cetăţii, care, conform înţelegerilor iniţiale, trebuia să fie amenajat ca parc, primăria optând chiar ca pe acest teren, în viitor, să se ţină marile manifestări de interes naţional, asemănătoare celor ale încoronării suveranilor. Din păcate acest teren a fost parcelat şi distribuit ca loturi de casă, conform prevederilor legii reformei agrare din anul 1921.

Funcţionând încă în localul de pe strada Călăraşi, în paralel cu liceul de fete care ţinea cursurile după masa, liceul “Mihai Viteazul” va cere primăriei locale să-i asfalteze trotuarele din jurul localului, pentru a se putea întreţine mai uşor curăţenia. În 13 mai 1927, elevii şi elevele celor două licee au prezentat în sala “Caragiale” piesa de teatru “Floarea de cicoare”, fondurile încasate fiind destinate sporirii numărului de publicaţii din bibliotecile proprii.

Localul nou ridicat şi acoperit în 1927, a fost, mai apoi, abandonat din lipsă de fonduri şi de interes. Cu toate că în anul 1928 s-au publicat mai multe licitaţii pentru continuarea lucrărilor la local (închiderea lui cu geamuri, executarea instalaţiei de încălzire cu aburi, construirea cantinei şi spălătoriei) nu s-au mai găsit posibilităţi de executare a acestora.

În timpul crizei economice din perioada 1929-1933, localul a fost abandonat, degradându-se treptat sub influenţa intemperiilor.

Criza va determina direcţiunea liceului să ceară primăriei repararea localului din parc şi a fântânii aferente, unde luau masa elevii mai săraci, precum şi a localului internatului, iar, în final, sistarea chiriei acestora şi darea lor în folosinţă gratuit. De asemenea, sunt tot mai numeroase cererile de scutiri şi reduceri de taxe şi de acordare a unor ajutoare băneşti.

Astfel, Clubul sportiv “Mihai Viteazul”, din care făceau parte elevii fotbalişti de la liceu, cerea jumătate din veniturile ce se realizau prin folosirea terenului de sport “dintre iazuri”.(34)

Din anuarul liceului pe anul şcolar 1933/1934 aflăm că apariţia acestei publicaţii a fost întreruptă timp de 10 ani, deci din anul 1924. Directorul liceului îşi exprima nădejdea că revenirea la conducerea Ministerului Instrucţiunii a Dr. Anghelescu, va da un nou impuls condiţiilor materiale din învăţământ, inclusiv pentru reluarea lucrărilor la localul nou şi finalizarea acestora.

Sub conducerea directorului Hulea Eugen funcţionau încă 13 profesori titulari şi 2 cu ore în completare. Printre noii profesori veniţi la liceu se remarcă francezul Pierre Chanier, din Misiunea franceză, pentru limba franceză. Alexiu Marin pentru muzică şi Tămaş Emil pentru Educaţie fizică şi sport.

Numărul de elevi din cele 7 clase ale liceului a coborât la nivelul anului şcolar 1919/1920 (296 ordinari şi 46 particulari). Se remarcă apariţia unor noi societăţi ale elevilor, cum au fost: “Lumina”, societate religioasă a elevilor ortodocşi (înfiinţată în 1925) şi “Sfânta Maria”, societate religioasă a elevilor greco-catolici (1933).

Colecţiile au sporit, în special cele ale muzeului de istorie şi arheologic şi cele de ştiinţele naturii. În grădina liceului a fost creată o mică grădină botanică. La 30 mai 1934 a debutat şi orchestra elevilor liceului sub bagheta profesorului Marin Alexiu. In inventarul modest al liceului a apărut şi un aparat de radio.(35)

La 15 mai 1934 s-a constituit şi Societatea de “Cruce Roşie” a tinerimii din liceu.(36)

Este interesantă, pentru cunoaşterea unor probleme ale administraţiei orăşeneşti, comunicarea din 31 martie 1934 a Primăriei către direcţiunea liceului, prin care se făcea cunoscut că elevii sunt scutiţi de taxa şederii pe băncile din parc, sub rezerva de a se comporta civilizat.

La 16 iulie 1934, prefectul de Alba s-a adresat cu un raport primului ministru, cerându-i sprijinul pentru reluarea şi terminarea lucrărilor la localul liceului din faţa Catedralei încoronării, degradat, în mare măsură, după 10 ani în care nimeni nu i-a mai purtat de grijă. Chestiunea era legată atât de rolul cultural al liceului cât şi de rezolvarea  globală a problemei spaţiilor pentru învăţământul secundar şi primar din oraş. (38)

Rezultatul a fost începerea investigaţiilor asupra lucrărilor ce trebuiau executate, ale căror concluzii prefectul le-a înaintat, la 24 octombrie 1934, ministrului Instrucţiunii pentru a le aproba şi porni executarea lor. Lucrările au durat până în anul 1936, când s-a făcut o recepţie provizorie a lor. Ele vor continua însă, pe mici operaţiuni, astfel încât directorul liceului este nevoit, la 7 aprilie 1938, să ceară prefectului de Alba mijlocirea unei audienţe la ministrul educaţiunii, PSS episcopul Nicolae Colan, pentru solicitarea terminării definitive a acestora.(39)

Diferite autorităţi ale statului, (primăria oraşului. Inspectoratul Regional al Educaţiunii, Cluj), fără a cunoaşte situaţia reală a noului local al liceului sau sperând că aceasta se va termina curând, au dat dispoziţii pentru mutarea liceului şi eliberarea localului de pe str. Călăraşi, acesta urmând a fi predat liceului de fete.

Între timp, liceul îşi desfăşura activitatea în vechiul local cu acelaşi număr redus de elevi în anul şcolar 1934/1935 şi ceva mai mare (330) în anul şcolar 1935/1936.

Dintre evenimentele mai deosebite din această perioadă menţionăm revederea de 10 ani a promoţiei anului 1925, prima care a inaugurat această frumoasă tradiţie. Cei care s-au revăzut au aşezat o placă comemorativă pe frontispiciul liceului, dedicată lui Mihail Eminescu (astăzi nu mai este la locul ei) şi au instituit un fond de 3000 lei pentru premierea, timp de trei ani, a celor mai bune lucrări ale elevilor dedicate marelui poet, lui Coşbuc sau lui Caragiale. Promoţia 1925 a donat liceului şi un portret a lui Eminescu, motiv pentru care ea a fost botezată “Seria Eminescu” (27+7 particulari). De menţionat că dirigintele promoţiei a fost prof. Horia Teculescu, care a onorat revederea cu prezenţa şi cu elocinţa discursurilor sale (la acea dată era directorul liceului din Sighişoara). De asemenea, este remarcabilă activitatea orchestrei şi a corului liceului (30, respectiv 120 elevi), ale căror spectacole sunt entuziasmante pentru publicul din oraş. O foarte importantă acţiune a avut liceul “Mihai Viteazul” la sfârşitul anului şcolar 1936/1937, când, organizând o tabără străjerească în satul Crăciuneşti din Secuime pentru tencuirea şcolii locale, au revigorat viaţa şi cultura românească a locuitorilor români de acolo.(41)

Soarta implacabilă va face ca nici în anul şcolar 1938/1939 liceul să nu se poată muta în noul său local, aproape terminat. După instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea la 10 februarie 1938, prin legea de reorganizare administrativă promulgată cu Decretul Regal Nr. 2919 din 13 august 1938, în ţară s-au instituit 10 ţinuturi administrative, printre care şi Ţinutul Mureş (9 judeţe) cu reşedinţa la Alba-Iulia. Evident că acest organism birocratic, cu un personal numeros, cu multe părţi structurale şi cu numeroase inspectorate şi servicii regionale subordonate, reprezentând pe plan ţinutal toate ministerele şi alte organe centrale din Capitală, a ocupat imediat localul liceului. Singurul avantaj al prezenţei Rezidenţei Regale a Ţinutului Mureş în localul liceului a fost acela că s-au finalizat toate lucrările de construcţii, amenajări şi dotări şi că s-a împrejmuit întregul teren cu un zid masiv de cărămidă.(42)

După înlăturarea, la 6 septembrie 1940, a dictaturii regale, prin Decretul Lege Nr. 3219/1940 ţinuturile au fost desfiinţate şi  s-a revenit la organizarea administrativ-teritorială dinainte de luna august 1938. Odată Ţinutul Mureş desfiinţat, Prefectura judeţului Alba, care a preluat localul a decis predarea acestuia liceului “Mihai Viteazul”, alături de care urmau să mai ocupe diferite spaţii liceul comercial, Divizia 20 Infanterie şi Inspectoratul Şcolar Regional Alba Iulia.

Liceul” Mihai Viteazul”, care a început anul şcolar 1940/1941 în vechiul local de pe strada Călăraşi, s-a mutat în localul său propriu la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie 1940, ţinând prima zi de cursuri în acest local la 7 noiembrie 1940. El ocupa, deocamdată, cea 1/3 din spaţiul localului.

În 1941, în urma şedinţei Consiliului de Miniştri din 6 februarie, prezidată de mareşalul Ion Antonescu, s-a emis Jurnalul Consiliului de Miniştri Nr.87, publicat la 15 februarie 1941, prin care localul liceului s-a restituit proprietarului de drept.

Un singur lucru mai nemulţumea încă conducerea liceului şi anume faptul că, deşi se turnaseră fundaţiile necesare (în spatele liceului) nu s-au mai clădit sala de sport, sala festivă, capela, şi încăperile destinate internatului.

În anul şcolar 1940/1941 au frecventat liceul 408 elevi, dintre care au fost clasificaţi 381, şi 92 de elevi refugiaţi din Ardealul de NV, dintre care au fost clasificaţi 76. Aceştia din urmă au fost ajutaţi cu cărţi, rechizite, îmbrăcăminte şi bani. Situaţia politică internaţională foarte încordată a impus efectuarea cu elevii a unor exerciţii de apărare pasivă contra atacurilor aeriene şi concentrarea în armată a unor profesori. În acest an şcolar apare şi catedra de l. italiană, sub îndrumarea prof. Baffi Mariano, iar în anul următor a prof. Amici Raffaelle din Misiunea italiană.

Dintre activităţile extraşcolare menţionăm participarea elevilor şi a profesorilor la aniversarea zilei de l Decembrie, când, pe Platoul Romanilor, au ascultat cuvântarea conducătorului Stalului, mareşalul Ion Antonescu. La 9 martie 1941, cu concursul Institutului Italian din Alba Iulia, la liceu s-a organizat aniversarea marelui compozitor Giuseppe Verdi. Orchestra elevilor şi două soliste de la liceul de fete au interpretat melodii ale compozitorului aniversat.

În bugetul liceului a fost prevăzut un fond pentru executarea unui bust a lui Mihai Viteazul, patronul liceului. (43)

Începând cu anul şcolar 1941-1942 învăţământul se va desfăşura în condiţiile precare şi instabile provocate de războiul al II-lea mondial în care a fost angajată şi ţara noastră.

Funcţionând în local împreună cu celelalte 3 instituţii mai sus amintite, lipsit de laboratoare şi de sălile necesare practicării sportului şi activităţilor culturale, dar şi de suficiente resurse financiare (în buget figurează un modest articol privind construcţiile) pentru a continua lucrările de amenajări, liceul “Mihai Viteazul” va desfăşura totuşi, ca şi până atunci, o activitate destul de complexă, atât în procesul de învăţământ, cât şi în afara acestuia.

Condiţiile impuse de război provoacă instabilitatea cadrelor didactice, care pleacă şi sunt înlocuite chiar şi pe parcursul anului şcolar. De asemenea, se înregistrează sporirea numărului elevilor refugiaţi din diferitele teritorii cedate sau devenite teatru de război. Numărul cadrelor didactice s-a ridicat la 18 , al elevilor ordinari la 404, al celor particulari la 92, iar al celor refugiaţi la 83.

În lipsa sălii de sport, acesta se practica în curtea liceului sau pe terenurile din afara zidului împrejmuitor.

Condiţiile au impus apoi sporirea exerciţiilor şi a amenajărilor de apărare pasivă .

O activitate nouă, care a apărut în mod firesc, este cea a muncii de folos obştesc şi de război, la care au fost obligaţi atât elevii, cât şi profesorii. Aici pot fi remarcate: strângerea recoltelor, colectarea de bani, îmbrăcăminte, alimente şi a altor bunuri pentru front şi pentru familiile celor trimişi pe front sau doar mobilizaţi în armată. Între cei mobilizaţi, inclusiv pentru front, au fost şi 4 profesori ai liceului.

Următorul an şcolar 1942/1943 agravează situaţia generală dar nu şi munca din liceu şi din afara lui.

Anul şcolar a fost scurtat, de la 27 septembrie 1942 la 30 mai 1943 şi împărţit în două semestre. În schimb, vacanţele au fost prelungite (20 zile la Crăciun şi 16 zile la Sf. Paşti). Fluctuaţia profesorilor a continuat, 4 fiind mobilizaţi pe front. În total, au funcţionat 19 cadre didactice. Numărul elevilor a rămas oarecum constant: 403 ordinari, 106 particulari şi 67 refugiaţi. Aceştia din urmă au fost ajutaţi cu burse, îmbrăcăminte şi întreţinere prin comitetul şcolar, Consiliul de Patronaj şi Regimentul 91 Infanterie local.

Dintre activităţile extraşcolare ale profesorilor, în afara colectelor pentru front şi pentru diferite categorii sociale ale populaţiei civile şi de munca pentru front, s-au remarcat în mod deosebit câteva şi anume: activitatea culturală a “Astrei” aflate sub preşedenţia prof. Eugen Hulea, mai ales în organizarea şi inaugurarea cimitirului eroilor căzuţi pe front ( simbolic ) de la Sântimbru, aşezat în apropierea bisericii vechi clădite de Iancu de Hunedoara, din 27 iunie 1943, transformată într-o manifestare de proporţii naţionale, apoi sprijinirea pregătirii şi educării premilitarilor din oraş, participarea la activităţile Cercului Franco-Român, aflat sub conducerea prof. francez Maurice Quandalle (din Misiunea franceză, profesor de franceză la liceu), sprijinirea activităţii Muzeului Regional din localitate (aflat sub conducerea prof. Ioan Berciu, care prin săpăturile arheologice de la Căpâlna, Ţelna şi Ighiel şi prin publicarea unor studii în periodicul “Apulum”, a atras atenţia specialiştilor şi autorităţilor asupra trecutului istoric al oraşului) şi altele. La 6 septembrie 1943 s-a reuşit şi deschiderea bibliotecii oraşului care avea peste 6000 de volume.

Educaţia religioasă a elevilor s-a realizat mai ales prin societăţile nou create, “Sf. Gheorghe” pentru ortodocşi şi “Sf. Dumitru” pentru greco-catolici. În şedinţele cercului de ştiinţe naturale s-au realizat preparate de botanică, zoologie şi geologie puse în cutii cu pereţii de sticlă. O parte dintre aceste exponate au fost premiate la Bucureşti (expoziţia de lucru manual) cu un aparat de radio.

O mare parte de timp a fost utilizată pentru organizarea elevilor în echipe şi antrenarea acestora în sistemul apărării pasive şi în pregătirea premilitară. Impresionantă a fost vizita elevilor la Spitalul militar din localitate, plin cu răniţi de pe front. Ei au prezentat acolo un frumos program artistic şi au împărţit ţigări răniţilor. Munca de război a elevilor s-a executat peste tot unde a fost nevoie, mai ales în timpul vacanţelor.

Profitând de mutarea din local a Inspectoratului Şcolar Regional, liceul şi-a coborât clasele la parter şi etajul l şi a organizat la etajul 2 un internat experimental. Pentru acesta s-a amenajat în demisolul din spatele liceului o bucătărie şi o sală de mese. Scutirile de taxe şcolare, premierile, operele de binefacere şi alte asemenea probleme s-au rezolvat, ca de obicei, prin comitetul şcolar al liceului.

Conjunctura alianţelor politice ale vremii se reflectă şi în programa şcolară, în care orele de limba germană şi italiană sporesc în detrimentul celorlalte, iar în ce privesc elevii dornici să îmbrăţişeze cariera militară şi să intre la şcolile de ofiţeri, cursurile s-au încheiat la 31 martie 1943, iar situaţia lor şcolară la 22 aprilie 1943.

Situaţia politică şi socială se agravează în anii următori, influenţând negativ asupra procesului de învăţământ, îndeosebi în anul şcolar 1944/1945, când ţara noastră, inclusiv judeţul Alba, devine teatru de război.

În acest an şcolar, liceul “Mihai Viteazul”, care a trebuit să-şi părăsească localul, acesta fiind transformat în spital militar sovietic, şi-a putut desfăşura activitatea (iarăşi în vechiul local de pe str. Călăraşi, cedat în noiembrie 1940 liceului de fete) doar câte 3 zile pe săptămână în perioada 15 noiembrie 1944 - 10 ianuarie 1945 şi câte 2 zile pe săptămână, în continuare, până la 23 martie. Abia în perioada 23 martie - 23iunie 1945 cursurile s-au putut desfăşura normal. În aceste condiţii, disciplina a scăzut simţitor, elevii au prins “gustul străzii” au început să fie influenţaţi de către elementele turbulente sau chiar atraşii de către noii politicieni, apăruţi ca din pământ, odată cu trupele sovietice. Corpul profesoral, aflat şi el în degringoladă, a trebuit să lupte din greu pentru a reinstaura o oarecare ordine şi disciplină în liceu.

În aceste condiţii şi nivelul procesului de învăţământ a scăzut simţitor, înregistrându-se un procentaj de doar 63,20% promovaţi, restul de 34,33% aparţinând corigenţilor, iar 2,46% repetenţilor.

În timpul anului s-au perindat la catedre aproape 40 de profesori, succedându-se unii pe alţii. S-au înregistrat multe absenţe de la ore, rămânând neacoperite cu suplinitori zeci de ore, la materiile de bază.

Drept urmare, a scăzut şi disciplina elevilor. S-au înregistrat frecvente absenţe nemotivate, plecări în grup de la ore sau de la activităţile extraşcolare, ireverenţe la adresa profesorilor sau a unor persoane oficiale, distrugeri de bunuri, furturi, bătăi violente şi practicarea fumatului în incinta şcolii şi în afara ei.

Serbările şcolare şi activităţile extraşcolare s-au redus mult, fiind doar sporadice şi cu o participare slabă.

Acţiuni lăudabile a avut doar Societatea de Gimnastică şi Sport a liceului, prin curăţirea incintei liceului de gunoaiele şi materialele rămase în urma spitalului şi cantinei militare sovietice, prin manifestările sportive, în special a celei de sfârşit de an şi prin unele succese sportive, cum a fost câştigarea cupei puse în joc de către liceul comercial la fotbal, pentru a doua oară.

În condiţiile de atunci şi activitatea extraşcolară a profesorilor s-a redus mult. Prezenţa lor s-a mai făcut simţită ici-colo, în activităţile Astrei, ale Cercului Franco-Român, ale Tineretului Progresist şi ale Arlusului.

Pentru cadrele didactice va începe calvarul epurărilor din învăţământ pe motive politice şi al “reeducării” lor în spiritul noii democraţii importate din marea ţară vecină.(46)

În această perioadă, poate chiar cu ocazia evacuării liceului pentru a face loc spitalului militar sovietic, a fost dusă la Muzeul Regional local biblioteca liceului, care avea un pronunţat caracter documentar. Colecţiile din muzeul istoric al liceului probabil că au fost integrate între cele ale Muzeului Regional anterior (1942/1943), întrucât nu mai sunt amintite în anuare şi în celelalte documente, după anul şcolar 1941/1942.

În vara anului 1945 liceul va trebui să ia măsuri pentru repararea localului, afectat destul de serios în timpul folosirii lui ca spital sovietic. Reparaţiile vor dura mai bine de un an, executându-se în parte, în timpul şi paralel cu procesul de învăţământ. În anul şcolar 1945/1946 apar primele măsuri de reorganizare a procesului de învăţământ. În funcţie de noua politică a guvernului prezidat de dr. Petru Groza. Astfel, la liceul “Mihai Viteazul”, pe lângă cele opt clase, va fi creat şi un “gimnaziu unic” cu trei ani de studiu, aceştia echivalând cu clasele 1-4 de liceu, pentru a da acces spre învăţământul mediu mai multor fii ai oamenilor muncii. Din programele şcolare se scot unele materii şi se introduc altele, printre care şi limba rusă. încep să apară liniile directoare ale procesului de învăţământ elaborate de partidul comunist şi anume: curăţirea aparatului didactic de elementele “necorespunzătoare”, politizarea, copierea sistemului sovietic de învăţământ, ruperea contactelor cu ţările din afara “lagărului socialist”, “nivelarea” cunoştinţelor transmise elevilor, cuprinderea elevilor în organizaţii de tineret politizate şi a cadrelor didactice în sindicate şi în partidele politice “legale” şi altele. Spre exemplu, prin circulara din 13 noiembrie 1945 a Frontului Naţional Democratic din judeţul Alba se cerea prefectului să ia măsuri de înlăturare imediată din învăţământ a profesorilor şi învăţătorilor care încă mai practică “metode fasciste” sau care se dovedesc inapţi pentru a aplica noua disciplină în spirit democratic, precum şi a elevilor indisciplinaţi care vin nepregătiţi la cursuri sau ameninţă “fie cu cuţite, fie cu pistoale” pe profesori. Se cerea, de asemenea, încadrarea elevilor în organizaţii progresiste ale tineretului, sub conducerea profesorilor celor mai democraţi, în scopul reeducării lor şi a desfăşurării tuturor activităţilor extraşcolare prin aceste organizaţii. În caz de nevoie, se cerea concursul organelor poliţieneşti pentru luarea tuturor măsurilor “de siguranţă”.

Publicaţiile vor fi supuse unei severe cenzuri, cele care nu mai corespundeau ideologic fiind suspendate.

În acest sens, la 19 iunie 1947, prefectul de Alba face cunoscut redacţiei revistei “Gând tineresc” la care era redactor profesorul Aristide Păsărescu de la liceul “Mihai Viteazul” şi la care majoritatea colabolatorilor erau elevi şi foşti elevi ai liceului, că este obligatoriu să depună manuscrisele materialelor ce urmau să fie publicate în numerele următoare la cabinetul său, întrucât numai după avizarea lor mai puteau fi tipărite. Din lipsă de posibilităţi de informare, exemplarele din revistă fiind foarte rare, nu s-a putut constata dacă, nu cumva, aceasta a şi fost suspendată (a fost înregistrată la Tribunalul Alba Iulia în anul 1946, ca revistă ştiinţifică şi literară, din care un singur exemplar: anul 1 nr.3 din ianuarie 1947, se mai păstrează în biblioteca liceului “Horea, Cloşca şi Crişan”).

Un alt moment de cotitură în activitatea liceului “Mihai Viteazul” a fost reforma învăţământului din anul 1948.

Conform prevederilor ei, absolvenţii anului 3 ai gimnaziului unic şi cei ai clasei a patra de la liceu au fost puşi în situaţia de a da un examen de admitere, cei reuşiţi fiind cuprinşi, prin fuzionare, în clasa a opta. Ciclul liceului era stabilit la clasele 8-11. Din programele şcolare au dispărut limbile clasice şi occidentale, acestea fiind înlocuite cu limba rusă. Învăţământul preliceal a fost reorganizat corespunzător, prin instituirea şcolilor elementare de 4 şi 7 clase. Absolvenţii clasei a şaptea puteau da examene de admitere în liceu.

O sarcină nou apărută în procesul de învăţământ al vremii era aceea a lichidării analfabetismului. Cadrele didactice, printre celelalte laturi ale activităţilor extraşcolare, aveau şi această misiune.

Astfel, în luna februarie 1950, profesorii de la liceul “Mihai Viteazul”, alături de celelalte cadre didactice din oraş, lucrau pentru alfabetizarea a 224 cetăţeni ai oraşului, apţi de a-şi însuşi minimul necesar acordării certificatului respectiv. După câţiva ani, regimul avea să raporteze, ca pe un mare succes al său, lichidarea completă a analfabetismului din ţară, considerat ca fiind una dintre “racilele” regimului burghezo-moşieresc din trecut, deşi mulţi dintre cursanţi abia dacă au învăţat propria lor semnătură.

Pentru orientarea, în direcţia urmărită de către regimul politic, a procesului de învăţământ, s-a introdus învăţământul politic şi perfecţionarea cadrelor didactice prin Institutele de Perfecţionare a Cadrelor Didactice (I.P.C.D) înfiinţate în acest scop. Tendinţa generală era cuprinderea în învăţământ şi promovarea în masă a tuturor copiilor de vârstă şcolară, pentru formarea unor oameni noi, devotaţi ideii şi cauzei socialismului. Astfel, cerându-se îmbinarea educaţiei cu instrucţia şi străduinţa cadrelor didactice de a promova în procentaje de 100% sau apropiate acestora, se urmărea cantitatea şi se eluda interesul pentru vârfurile dotate. Omul nou trebuia să fie instruit multilateral, educat în spirit socialist şi executant docil al “sarcinilor puse în faţa sa”. De multe ori, exagerându-se dreptul la învăţătură al unor categorii şi clase sociale, s-a dat acces în învăţământ unor absolvenţi de patru clase, cu media minimă de 5, fără a mai depune examene de admitere (vezi pentru şcoala de tractorişti din Alba Iulia, circulara Prefecturii judeţului Alba nr. 8595 din 12 septembrie 1948).

Discriminări sau făcut şi în repartizările de absolvenţi, fii de muncitori şi de ţărani săraci trebuind să ocupe posturile cele mai bune, pe cât posibil cele de conducere şi administrative. Aceasta a fost cauza fenomenelor de impostură ce sau manifestat mai târziu, până în zilele noastre, cu toate consecinţele lor negative din viaţa politică, socială, economică, culturală, administrativă, etc.

Măsurile de accelerare a procesului de obţinere de noi promoţii de absolvenţi, necesare pentru acoperirea nevoilor de cadre şi a celor din economia naţională, s-au reflectat şi în învăţământul liceal. Astfel, la liceul “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, începând cu anul şcolar 1953/1954, cursurile sau redus la zece clase. În acel an, clasele a X-a şi a XI-a au absolvit deodată. Absolvenţii, la vârsta de numai 16-17 ani erau nematurizaţi şi nepregătiţi pentru a lua viaţa în piept pe cont propriu, fără a mai vorbi de pregătirea lor teoretică şi practică cu totul superficială. Cu acest prilej s-a schimbat şi denumirea liceului în Şcoala Medie de Băieţi de 10 ani, Alba Iulia. Acest ciclu de 10 clase a durat 5 ani, până în anul şcolar 1957/1958, când s-a revenit la cel cu XI clase.

Ca urmare a hotărârilor organelor superioare de “a se moderniza” sistemul de învăţământ, în sensul creării şcolilor medii mixte, de băieţi şi de fete, pentru ca aceştia să devină tovarăşi şi camarazi încă de pe băncile şcolilor, pentru a putea să-şi continue, pe aceeaşi linie, activitatea în producţie sau în diferite alte sectoare de activitate, asistăm, începând cu anul şcolar 1956/1957, la o nouă schimbare a denumirii liceului, acesta devenind “Şcoala Medie Mixtă nr.1”, Alba-Iulia, în timp ce fostul liceu de fete (din 1953/1954 Şcoala Medie de fete de 10 ani) va deveni “Şcoala Medie Mixtă nr. 2, “ Alba Iulia.

La 9 ianuarie 1959, prin ordinul nr. 6 al Ministerului învăţământului şi Culturii, se dispune ca Şcoala Medie Mixtă nr.2 din Alba Iulia să poarte denumirea “Horea, Cloşca şi Crişan”.

După mai bine de un an şi jumătate, mai precis la 1 septembrie 1960, cu adresa Nr.16671, Secţia de învăţământ şi Cultură a raionului Alba făcea cunoscută hotărârea Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Hunedoara, din Deva, ca la Alba Iulia să funcţioneze o singură şcoală medie, cu denumirea Şcoala Medie “Horea, Cloşca şi Crişan”, dispunând, deci, comasarea fostelor şcoli medii mixte Nr.1 şi Nr.2. Acest lucru se va şi realiza, comasarea efectuându-se în localul actual al liceului, în timp ce localul din parcul Cetăţii, al fostei Scoli medii mixte Nr.2, va fi predat Scolii generale Nr.2 din Alba Iulia.

Din anul şcolar 1960/1961 se va renunţa la denumirea de şcoală medie şi se va reveni la cea de liceu, astfel că cel din Alba Iulia va deveni Liceul “Horea, Cloşca şi Crişan”.

În toţi aceşti ani numărul elevilor a crescut continuu, fiind necesare mai multe clase paralele. Din anul şcolar 1953/1954 la acestea s-au adăugat şi clasele cursurilor fără frecvenţă, iar din anul şcolar 1954/1955 şi cele ale cursurilor serale.

Au fost ani şcolari în care numărul claselor paralele la anii de început (clasa a VIII, mai apoi a IX-a) a ajuns la 7 (A-G).

Din anul şcolar 1967/1968, de când şcolile generale au fost organizate pe două cicluri: I=clasele I-IV şi II clasele V-VIII, la liceu numărul claselor a sporit la XII, iar pentru cursul seral la XIII.

Deci, liceul avea clasele IX-XII, la admiterea în liceu candidând absolvenţii claselor a VIII de la şcolile generale.

Începând cu anul şcolar 1972/1973, cu cei mai dotaţi elevi ai secţiei reale, s-au organizat clase de “suprareal”, cu o activitate mai intensă şi mai specializată pe ştiinţele exacte (în special matematică şi fizică). Experimentul a durat până prin anul şcolar 1976/1977 când a fost abandonat. Din anul şcolar 1975/1976 învăţământul liceal este reorganizat pe două trepte - treapta I-a clasele IX-X şi treapta II-a clasele XI-X1I.

Pentru trecerea la treapta a II-a era necesar un examen “de treaptă”. Cei care nu reuşeau trecerea la treapta a II-a erau îndreptaţi spre şcolile profesionale sau spre producţie, în vederea calificării într-o meserie.

Din anul şcolar 1977/1978 liceul “Horea, Cloşca şi Crişan” devine de matematică şi fizică, secţiile umaniste fiind practic desfiinţate.

În sfârşit, după revoluţia din decembrie 1989, mai precis din luna martie 1990, liceul îşi va adăuga vechea denumire de “teoretic”.

Succesele obţinute an de an în procesul de învăţământ, în concursurile de toate genurile, numărul mare al absolvenţilor intraţi pe merit în învăţământul superior, au făcut ca la 26 noiembrie 1993, liceul să fie ridicat la rangul de colegiu naţional.

Evoluţia numerică a elevilor şi a cadrelor didactice, nevoile sporite de clase, ateliere, laboratoare, cabinete pe specialităţi şi altele, au ridicat mereu probleme de spaţiu.

După reluarea în primire a clădirii liceului în anul şcolar 1945/1946, acesta îşi va împărţi spaţiul cu liceul comercial, care ocupă aripa de sud (din dreapta clădirii). În anul şcolar 1952/1953 liceul comercial va fi desfiinţat şi transformat în Şcoală Medie Tehnică Agricolă. Foarte curând (1954-1955), aceasta va fi dezmembrată şi mutată în mai multe localităţi (Dobra, Geoagiu de Jos, Turda), iar spaţiul ei va fi ocupat de şcoala de mecanici agricoli Alba Iulia. Această situaţie se va menţine până la înfiinţarea Judeţului Alba când Şcoala de mecanici agricoli a fost mutată la Aiud iar liceul a putut, în sfârşit, să-şi ocupe întreaga clădire.

Pe parcursul timpului, s-au realizat clădirile anexe ce lipseau atât da mult bunei desfăşurări a activităţii şi anume: cantina cu gospodăria anexă (1963), internatul cu parter şi etaj (1970), sala de sport (1979) şi noua cantină (1982).

Dezvoltarea continuă a liceului a dus, fireşte, şi la creşterea numerică corespunzătoare a corpului profesoral, în funcţie de programele şcolare care s-au diversificat, urmărind într-o anumită perioadă (dar fără rezultate spectaculoase, datorită lipsei condiţiilor materiale şi financiare), o strânsă legătură a învăţământului cu practica productivă, la colectivul de profesori şi pedagogi adăugându-se un număr de specialişti, ingineri şi maiştri. Cu toate aceste foarte dese schimbări şi transformări, o constantă se poate urmări în evoluţia liceului “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia şi anume - lansarea în viaţă a numeroase generaţii de elevi care s-au realizat, unii ajungând personalităţi în diferite domenii de activitate. Şi aceasta datorită prestigiului câştigat pe parcurs de către profesorii lui, dintre care unii au evoluat spre învăţământul superior, au devenit oameni de ştiinţă sau de artă, publicişti, etc.

Dacă generaţiile din perioada dictaturii comuniste s-au realizat totuşi, aceasta s-a datorat numai pregătirii, competenţei, tactului şi orientării pedagogice pe care le-au avut corpul profesoral, în ciuda reţetelor şi lozincilor recomandate. Această formă de rezistenţă la uniformizare, docilizare, veneraţie faţă de partid şi conducătorii lui, şi-a avut riscurile ei, dar a dat rezultate. Mulţi profesori şi elevi ai liceului, datorită atitudinii lor protestatare, au avut de suferit, fiind îndepărtaţi din şcoală, unii suferind arestări, mutări forţate de domiciliu, exproprieri de bunuri materiale şi averi şi chiar detenţii în puşcării şi lagăre de muncă. Acuza generală era cea a periclitării orânduirii socialiste şi a siguranţei statului. Astăzi, când aniversăm  90 de ani de la înfiinţarea liceului nostru, se impune să aducem un omagiu celor care au avut curajul să se opună regimului totalitar comunist şi au avut de suferit din cauza aceasta.

Numărul profesorilor care s-au remarcat de-a lungul anilor instruind şi educând generaţiile de elevi ai liceului, dar mai ales al elevilor care au dus faima acestuia, este prea mare pentru a putea fi înşirat aici, existând şi riscul de a se face neiertate omisiuni.

De aceea, aducem omagiul nostru tuturor acelora care, pentru mai mult sau mai puţin timp, şi-au legat numele de prestigioasa instituţie de cultură care a fost, este şi va fi liceul, devenit pe merit Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia şi care au demonstrat buna lor pregătire pentru viaţă. Modesta schiţă monografic-istorică pe care am prezentat-o mai sus şi pe care o consacram aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea liceului nostru, o considerăm doar un început de drum. Vechimea, prestigiul, eficienţa şi tendinţa de permanentă dezvoltare pe trepte calitative superioare a acestei instituţii de cultură, prea bine cunoscută de altfel în întreaga ţară şi, poate, chiar peste hotare, impun elaborarea, în viitor, a unei ample monografii care să-i pună în lumină, în toată complexitatea sa, originea, structura, evoluţia şi rezultatele. Să sperăm că generaţiile mai tinere de cercetători nu vor întârzia să o facă, cu atât mai mult cu cât, în ultimii 15 ani, baza tehnico-materială a instituţiei a ajuns la standarde europene.

 

Ediţia a III-a revizuită, corectată şi completată de

prof. Ioan PLEŞA (promoţia 1952)

 

 

Note

 

1) De la data de 26 noiembrie 1993 a fost ridicat la rangul de colegiu naţional, prin ordinul Ministerului Învăţământului cu Nr. 11003.

2) Ioan Pleşa “Contribuţia maselor din judeţul Alba la realizarea actului Unirii Transilvaniei cu România, din l Decembrie 1918, în Alba Iulia-2000, Alba Iulia 1975, pp 377-430.

3) Direcţia  Arhivelor Naţionale judeţul Alba (în continuare DAN jud. Alba), fond Liceul greco-catolic “Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, acte înregistrate, Nr. 658/1918, f. 1-2.

4) Gheorghe Iancu, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional român (1918-1920), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, pp 17; 19; 23; 25; 26; 45; 125.

5) Liviu Palihovici “Situaţia politică dintre cele două războaie mondiale, în Alba Iulia-2000, p 464, DAN jud. Alba, fond Tribunalul Alba Iulia dosar penal Nr. 589/1919, Registrul de procese verbale al CNR Alba Iulia pp 20-26.

6) Ioan Pleşa, Câteva prezenţe notabile ale lui Iuliu Maniu la Alba Iulia, în Acta Musei Porolissensis vol. XVII, Zalău, 1993, pp. 311-316.

7) DAN Jud. Alba, fond Tribunalul Alba Iulia, dos. 589/1919 reg. de procese verbale al CNR Alba Iulia pp 30-31; 46; 48- 49; 54-55; 64; 65; fond Primăria oraşului Alba Iulia, registrul de procese verbale Nr. 14/1918-1919; f. 89-90.

8) Gheorghe Iancu, op cit. p 266

9) Gazeta oficială a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi părţilor româneşti din Ungaria, Sibiu, 1918-1919, începând cu Nr. 5 din 18 ianuarie 1919 (vezi şi DAN Jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate Nr. 1137/1919)

10) Liviu Palihovici, op cit. p467; În apelul lansat de către autorităţile judeţene în luna februarie 1920 pentru strângerea fondurilor necesare construirii unui internat pentru liceu se afirmă că iniţiativa a aparţinut Consiliului Naţional local (fond Prefectura jud. Alba, acte înregistrate, Nr. 1357/1920), iar pe placa comemorativă aşezată pe frontispiciul localului vechi al Şcolii generale Nr. l din Alba Iulia (str. Călăraşi Nr.2) în amintirea prof. Horia Teculescu se arată că acesta a fost “ctitorul” liceului (vezi şi Breviar, Alba Iulia. 1993, p 251 , publicaţie a Inspectoratului pentru Cultură a jud. Alba).

11) Ziarul Alba Iulia-organ al proclamării unităţii naţionale, anul II, Nr. 5 din 22 ianuarie/4 februarie 1919, p 4.

12) DAN Jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 3142/1919; Cabinetul prefectului, dos. 8/1919, f. l

13) Ibidem, actul Nr. 558/1919

14) Ioan Truţă, Din istoria Lic. “Mihai Viteazul”, Alba Iulia, manuscris, 1993, p. 9 (vezi şi Anuarul I al liceului de stat “Mihai Viteazul”, din Alba Iulia, pe anul şcolar 1919/1920, situaţia numerică a claselor II - V)

15) Ziarul “Alba Iulia” - organ al … anul II, Nr. 9 din 4 martie 1919, pp. l şi 4.

16) DAN Jud. Alba, fond cit. acte înregistrate, Nr. 687/1919

17) Ibidem, actul Nr. 2343/1919;

17a) Gazeta Oficială a Consiliului Dirigent al Transilvaniei Nr. 35 din 16 iunie 1919, p. 234 (ordinul Nr. 5742 din 14 iunie 1919 al Resortului Culte şi Instrucţiune Publică)

18) Anuarul I al liceului de stat “Mihaiu Viteazul” din Alba Iulia, pe anul şcolar 1919/1920, DAN Jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate, Nr. 6954/1919; Nr. 1746/1920.

19) DAN Jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate Nr. 321; 705; 1357/1920; Anuarul liceului pe 1919/1920, p. 6; fond Primăria oraşului Alba Iulia, registre de evidenţă ale actelor Nr. 19/1920; Nr de înregistrare l383; 1438; 2006; 5484;

20) Anuarul liceului pe anul şcolar 19l9/1920, pp. 3-12

20a) Valer Moga “Despărţământul Alba Iulia al Astrei (1918-1948)“, în Apulum, vol. XXXI, Alba Iulia, 1994, pp. 441-443 şi următoarele.

21) DAN Jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia. acte înregistrate Nr. 4616; 4839; 4963/1920; registre de evidenţă a actelor Nr. 19/1920; Nr. de înreg. 4616; 4839 şi 4963;

22) Anuarul II al liceului de stat” Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul şcolar 1920/1921, pp. 3-15

23) DAN jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate, Nr. 4623; 4813; 5394; 8263/1921; registre de evidenţă Nr. 21/1921; Nr. de înregistrare 4623; 4813; 5394; 8263; Ziarul “Alba Iulia” - organ — Nr/14 septembrie 1924; Nr.31 din 2 august 1925; Anuarul liceului de fete din Alba Iulia pe anul şcolar 1940/1941, p. 5.

24) Ziarul”Alba Iulia”, organ— Nr. 10 din 4 septembrie 1921 şi Nr. 11 din 11 septembrie 1921, p. 1.

25) Ziarul “Alba Iulia organ...” din 30 octombrie 1921 DAN jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia, registre de evidenţă ale actelor, Nr. 21/1921, Nr. de înregistrare 4238; 7259; 8072;

26) Ziarul “Alba Iulia organ...” Nr. 29 din iunie 1922

27) DAN J ud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate, Nr. 1919/1930-Ia care s-au anexat şi lucrările mai vechi, începând din anul 1923; registre de evidenţă ale actelor Nr. 25/1923, Nr. de înregistrare 2605; 2985; 3477; 4020; Ziarul “Vestea” din Alba Iulia, Nr. 12 din 21 martie 1925;

28) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, anul şcolar 1922/1923; pp 45-56

29) DAN jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 2827/1924; fond Primăria oraşului Alba  Iulia,  acte înregistrate  Nr.   1886;  4062;  9340;  9467;  9866/1924;  Nr.  586/1926,  Nr. 1919/1930.Registre de evidenţă ale actelor, Nr. 25/1923; Nr. de înregistrare 6883; 7270; 9340; 9467; 9714. Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Anul şcolar 1923/1924; p 25; Ziarul “Vestea”, Alba Iulia Nr. 24 din 16 iunie 1923; Ziarul “Alba Iulia organ...” Nr. 26 din 29 iunie 1924;

30) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Anul şcolar 1923/1924, pe 114; DAN Jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia, registre de evidenţă ale actelor Nr. 25/1923, Nr. de înregistrare 9341; Nr. 31/1925, Nr. de înregistrare 2229; 2411; 2519; 2769; 3170; Nr. 34/1926, Nr. de înregistrare 3989; 4039; 4396; 5735; 7369; 7574.

31) DAN Jud. Alba, fond Prefectura Jud. Alba - Cabinetul prefectului, dos 14/1926, f 1.

32) Idem, fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate, Nr. 591 şi 620/1927, Nr. 1919/1930, registre de evidenţă, Nr. 36/1927, Nr. de înregistrare 563; 1136; 1875; 5924; 5969; 6086; 6391; Nr. 41/1929, Nr. de înregistrare 6150.

33) Ibidem, registre de evidenţă, Nr.39/1928; Nr. de înregistrare 587; 916; 1267; 6148;

34) Ibidem, Nr.41/1929, Nr. de înregistrare 2237; Nr.43/1930, Nr. de înregistrare 5345; 3546; 5500; 6610; 7601; Nr. 45/1931, Nr. de înregistrare 3550; 4686; 5486; 6038; 6049; 6257; Nr. 47/1932, Nr. de înregistrare: 3560; 3665; 3796; 4293; 6320; Nr. 49/1933, Nr. de înregistrare: 310; 2941; 5380; 6139; 6265; 6302; fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate Nr. 22012/1932.

35) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, anul şcolar 1933/1934.

36) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anii şcolari 1934/1935 şi 1935/1936; p 57-58.

37) DAN Jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate, Nr. 1746/1934; registre de evidenţă a actelor Nr. 50/1934, Nr. de înregistrare 1746.

38) Idem, fond Prefectura judeţului Alba - Cabinetul prefectului, dos Nr. 4/1934, f. 12.

39) Ibidem, dos Nr. 7/1938, f.1; acte înregistrate, actul Nr. 15.699/1934; fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate, actul Nr.1764/1936; registre de evidenţă a actelor, Nr. 54/1936, Nr. de înregistrare 1764.

40) Idem, fond Primăria oraşului Alba Iulia, registre de evidenţă ale actelor, Nr. 59/1938, Nr. de înregistrare 4697; 4834; 4877;

41) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” Alba Iulia pe anii 1934/1935 şi 1935/1936; DAN Jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 8030/1937; fond Primăria oraşului Alba Iulia, acte înregistrate nr. 4071/1937;

42) Ioan Piesa, Rezidenţa Regală a ţinutului Mureş, în Îndrumător în Arhivele Statului Judeţul Alba, vol.I, Bucureşti, 1989, pp 15- 42; DAN Jud. Alba, fond Primăria oraşului Alba Iulia registre de evidenţă a actelor, Nr. 59/1938, Nr. de înregistrare 10.432; Nr. 61/1939, Nr. de înregistrare 17; 8926; Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul şcolar 1940-1941, p 5.

43) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul şcolar 1940/1941; DAN Jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate Nr. 14790/1940; Anuarul liceului pe anul şcolar 1941/1942, p.32.

44) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul şcolar 1941-1942.

45) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul şcolar 1942/1943.

46) Anuarul liceului “Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul şcolar 1944/1945.

47) DAN Jud. Alba, fond Prefectura judeţului Alba, registre de evidenţă, Nr.249/1945, Nr. de înregistrare 6340; 8293; Nr.252/1946; Nr. de înregistrare 7496; Anuarul liceului “ Mihai Viteazul” pe anul 1942/1943, pp 11-12 şi pe anul. 1944/1945, p.52.

48) DAN jud. Alba, fond Liceul “Mihai Viteazul” Alba Iulia, cataloage Nr. 1/1945; fond Prefectura jud. Alba-Cabinetul prefectului, dos Nr.13/1945, f.4.

49) Idem, fond Prefectura jud. Alba - Cabinetul Prefectului, dos. Nr.8/1947, f.1

50) Ibidem dos 2/1950 în întregime, dar mai ales secţiunile ce se referă la învăţământ şi cultură, îndeosebi din Alba Iulia; fond Liceul “Mihai Viteazul” Alba Iulia, dosare cu corespondenţă, Nr.1-3/1945; 1-3/1946; 1-2/1947; 1-2/1948; 2-4/1949; 1-2/1950; registre de procese verbale ale corpului didactic 3/1946; 6- 7/1948; 2/1950;

51) Idem, fond Prefectura jud. Alba - Cabinetul prefectului, dos 16/1948, f. l8-19.

52) Idem, dos 20/1949, f.14.

53) Idem, fond liceul “Mihai Viteazul” Alba Iulia, cataloagele pe anii şcolari 1953-1954 până la 1958-1959 inclusiv; Registrele de procese verbale ale consiliului pedagogic Nr.1/1954; 2/1955; 1/1956; 2/1957; 2/1958.

54) Ibidem, cataloagele anilor şcolari 1956-1957 până la 1959- 1960; Cartea de Aur a liceului “Horea, Cloşca şi Crişan”, f.l; registrele de procese verbale ale consiliului pedagogic Nr.1/1956; 2/1957; 1-2/1958; 1/1959; 2/1960.

55) Ibidem Cartea de Aur a liceului, f.2; cataloagele anilor şcolari 1958/1959 până la 1964/1965; Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, Alba Iulia, arhiva proprie, matricolele şi cataloagele din perioada 1960/1961-1993/1994.

56) Ibidem, Cartea de Aur-f.3; Cataloagele şi matricolele şcolare şi registrele de procese verbale ale Consiliului pedagogic din perioada 1965/1966-1993/1994; DAN jud. Alba, fond liceul “Mihai Viteazul” Alba Iulia, cataloagele din anii şcolari 1960/1961- 1964/1965; registrele de procese verbale ale Consiliului pedagogic Nr.2/1960;2/1961; 1/1963.