Revendicările
masive de bunuri mobile şi imobile, formulate de către urmaşii
«OPTANŢILOR
UNGURI» în faţa autorităţilor româneşti şi
europene, au repus pe tapet un proces intrat în istorie, acum 84 de ani,
desfăşurat în faţa Consiliului Societăţii Naţiunilor
Unite, sub numele de “PROCESUL OPTANŢILOR UNGURI”.
Acum,
după atâta amar de ani, putem analiza cu detaşare, “sine
ira et studio”, dosarele prăfuite care închid între coperţile
lor dovezile unei încleştări încrâncenate între reprezentanţii
României Mari şi cei ai unei Ungarii reduse la proporţiile ei
fireşti, având ca obiect executarea obligaţiilor ce reveneau
semnatarilor Tratatului de la Trianon.
CONSILIUL
SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR, sesizat de către Ungaria,
trebuia să răspundă la următoarele întrebări:
1. Care sunt, după tratatele de pace, drepturile
optanţilor unguri şi supuşilor unguri în materie de
proprietate funciară?
2. Care este, după dreptul internaţional
regimul proprietăţii străinilor?
3.
Ce se înţelege prin optant?
4. Care este corelaţia dintre executarea obligaţiunilor
dintr-un tratat şi drepturile corelative?
5. Ce este o lichidare în sensul art. 250 din Tratatul
de la Trianon?
6. Care sunt limitele competenţei tribunalelor
mixte în asemenea cazuri ?
7.
Care este soarta excesului de putere în dreptul internaţional ?
8.
A avut Consiliul Societăţii Naţiunilor dreptul de a numi un
judecător?
9.
Dreptul de apreciere a tratatelor de pace?
10. Care sunt puterile Consiliului în virtutea art.
11, paragraful 2 , din tratat?
11. Care au fost limitele puterii politice şi
puterii judecătoreşti în drept internaţional?
DE
CE S-AU ADRESAT “OPTANŢII UNGURI” SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR?
În
legătură cu “OPTANŢII UNGURI” din Transilvania s-au
scris şi se vor scrie multe studii şi comentarii în funcţie
de interesele politice ale unora şi ale altora dintre istoricii
şi juriştii unguri, subordonaţi ideologiei “HUNGARISTE”,
cu rădăcini şi năravuri feudale, care, propagă
şi în zilele noastre apartenenţa Ardealului la Ungaria, în
frontierele lui “SZENT 1STVAN” (Sfanţul Ştefan).
Prin
aducerea în atenţia opiniei publice din ţară şi din
străinătate , a unui eveniment petrecut în urmă cu 84 de
ani în faţa Naţiunilor Unite, semnatarii prezentului material
doresc să reamintească românilor “DE LA VLĂDICĂ LA
OPINCĂ”, faptul că România, ca stat unitar, suveran,
independent şi inalienabil, şi-a îndeplinit toate obligaţiile
naţionale şi internaţionale, asumate prin tratatul de la
Trianon, intervenit după actul de voinţă al tuturor românilor
săvârşit cu demnitate în capitala UNIRII DE LA ALBA IULIA LA 1
DECEMBRIE 1918.
Din
noianul de lucrări, scrise de istorici, politicieni şi jurişti,
se desprinde o situaţie politico-juridică pe cât de complexă,
pe atât de disputată, conflictul de drept internaţional dintre
România şi Ungaria ţinând, ani în şir, primele pagini
ale publicaţiilor din Europa.
Am considerat că diferendul dintre Ungaria şi România ,
dedus de judecătorii Consiliului Societăţii Naţiunilor,
a fost cel mai bine analizat de către Nicolae Titulescu în
expunerea acestuia ţinută în faţa consiliului
Societăţii Naţiunilor din 5 iulie 1923 , apărută
în: “La Reforme Agraire en Roumanie et les
Optants Hongrois de Transylvanie devant la Societe des Nations”
(Reforma Agrară din România şi problema optanţilor
în faţa Societăţii Naţiunilor, în 5 iulie
1923 ). Pentru edificare recomandăm şi : “Nicolae
Titulescu, Discursuri, Editura Casa Scânteii, Bucureşti,
1967 , p. 269-293.) |

|
Pornind
de la această expunere, autorii au sistematizat materialul pentru a
facilita accesul cititorilor prestigioasei reviste Dacoromania la informaţiile
exhaustive prezentate de Nicolae Titulescu în faţa forumului
jurisdicţional internaţional.
Problema
“OPTANŢILOR UNGURI”, adică a acelor proprietari din
Transilvania care “au optat” pentru cetăţenia ungurească
în virtutea dreptului acordat de Statul Român după unirea
Transilvaniei cu România, a apărut temeiul unei interpretări
eronate a legilor româneşti privitoare la Reforma Agrară din
1921, interpretare care a dus Guvernul Ungariei la concluzia existenţei
unei incompatibilităţi între legislaţia Reformei Agrare
şi Tratatul de la Trianon.
După
ce s-a adresat diferitelor foruri naţionale româneşti şi
internaţionale, Guvernul Ungariei, conştient că nu are de
intentat o acţiune precisă, a dus problema “optanţilor
unguri” în faţa Consiliului Societăţii Naţiunilor.
Din
1923 şi până în 1930 această problemă a făcut
obiectul cercetării celor mai celebri jurişti din lume. Nicolae
Titulescu, în calitate de reprezentant permanent al României la “Liga
Naţiunilor”, a apărat cu talent, demnitate şi tact
diplomatic, timp de şapte ani, poziţia României, repurtând un
strălucit succes.
Îndelungatul
proces al “optanţilor unguri” din Transilvania s-a stins în 1930
prin crearea unui fond agrar internaţional, alimentat de drepturile
de creanţă ale României, Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi a
altor ţări asupra datoriilor ungare rezultate de obligaţiile
reparaţiilor de război.
EXPUNEREA
LUI NICOLAE TITULESCU ÎN FAŢA CONSILIULUI SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR
DIN 5 IULIE 1923
“Schimbarea
neaşteptată a atitudinii Guvernului Ungariei şi dezavuarea
pe care a considerat necesar să o aplice plenipotenţiarului său,
pentru a putea redeschide astăzi o dezbatere care fusese definitiv închisă
prin acordul nostru din 29 mai 1922, aşa cum a recunoscut şi
Guvernul Ungariei şi reprezentanţii Naţiunilor prezenţi
la Bruxelles , îmi impune îndatorirea preliminară foarte precisă
de a fixa poziţia României în această dezbatere şi de a
declara în mod deschis, de la început, că nu voi urma onorabilul
reprezentant al Ungariei în toate amănuntele noii sale dispute.
Dacă
aş proceda altfel, mi s-ar părea ca n-aş răspunde
obligaţiei pe care o am în interesul bunei vecinătăţi
cu Ungaria, în înţelesul funcţionării normale a Societăţii
Naţiunilor, în interesul prestigiului acestuia din urmă, să
nu permit ca două lungi şedinţe în faţa Onoratului
Consiliu - cele din zilele din 20 şi 23 aprilie 1923 - şi munca
desfăşurată la Bruxelles de unsprezece persoane timp de
cinci zile , cu rezultate constatate în scris şi legal parafate, să
rămână pur şi simplu literă moartă “.
***
“În
adevăr, ce vrea Guvernul Ungariei în această problemă? Am
să rezum, situaţia în câteva cuvinte: Guvernul Ungariei face
apel la Societatea Naţiunilor ca să-i atragă atenţia ,
în mod amical, potrivit articolului 11, aliniatul 2 , asupra pericolului
în care s-ar putea găsi pacea în viitor, din faptul că noi
interpretăm drepturile “optanţilor unguri”, în
privinţa exproprierilor din Transilvania, altfel decât o face el.
Concluzia acestei cereri era “restituirea imediată “ a pământurilor
şi a construcţiilor - aşa e scris negru pe alb - şi
plata în aur a despăgubirilor.
Nu
vă ascund că cererea Ungariei, frumos tipărită, aducând
la cunoştinţa publicului fapte de care auzea vorbindu-se pentru
prima dată, a creat o oarecare impresie favorabilă.
Guvernul
României, care nu fusese informat de această cerere decât cu puţin
timp înainte de susţinerea ei orală la Geneva, şi-a expus
pentru prima dată punctul său de vedere la 20 aprilie 1923. El
arăta că dacă tratatul acordă “optanţilor
unguri” dreptul de a-şi păstra bunurile şi imobilele,
aceasta înseamnă că Tratatul nu-l obligă sa-şi
lichideze bunurile lor aşa cum îi obligă pe străini, foşti
inamici, să facă şi că “optanţii unguri” puteau
să-şi păstreze aceste bunuri imobile în cadrul legilor româneşti,
adică în aceleaşi condiţii, din punct de vedere juridic
şi material, ca şi supuşii români. “
***
“
Se
pare că expunerea noastră a impresionat pe reprezentanţii
Guvernului Ungariei şi mai ales pe ei, pentru că, de îndată,
al doilea reprezentant al Regatului Ungar, acela pe care mi-aş
permite să-l numesc reprezentantul permanent - pentru că am avut
plăcerea să-l vedem tot timpul, pe când primii delegaţi se
schimba mereu - a declarat că nu era incompatibilitate între tratate
şi expropriere.
Această
declaraţie era foarte importantă, pentru că am fi putut s-o
constatăm imediat într-un proces-verbal, partea spinoasă din
dezbaterea noastră ar fi fost încheiată”.
***
In
adevăr nu există problemă internaţională, decât
dacă există contradicţie între un tratat şi dreptul
de expropriere. Dar, din moment ce declaraţi că exproprierea
este compatibilă cu tratatul, amănuntele, modul de aplicare a
acestei exproprieri aparţin dreptului intern al ţării
suverane, căci nu vedem care ar fi altă autoritate de stat care
ar putea stabili condiţiile de aplicare a unui drept pe care l-aţi
recunoscut în mod public, în afară de Parlamentul Statului căruia
îi recunoaşteţi dreptul de expropriere.
Al
doilea delegat al Guvernului Ungariei şi-a revenit de îndată
după ce am semnalat contradicţia dintre punctul său de
vedere şi al domnului Lukacs, reprezentantul Ungariei, şi în
urma unei întrebări foarte fine puse de domnul ambasador,
reprezentantul Japoniei în Consiliul Societăţii, a arătat
că dacă a declarat că exproprierea era posibilă, a făcut-o
pentru că s-a gândit la exproprierea care îi cuvenea, cum sunt cele
din Iugoslavia sau Cehoslovacia . In cele din urmă s-a retractat, iar
prima problemă care ne despărţea a rămas o problemă
de interpretare a tratatelor.
De
aceea, în şedinţa din 23 aprilie 1923, Consiliul ne-a cerut să
supunem această chestiune înaltei Curţi de Justiţie“.
***
“Am
explicat atunci motivele pentru care, din nefericire, nu puteam să
urmez această sugestie. Pentru cei care n-au trăit neliniştile
noastre, această problemă o simpla chestiune juridică.
Pentru noi, ar fi să aducem în faţa arbitrajului întreaga
structură socială a României şi să punem în discuţie
soluţii care sunt fructul a zece ani de luptă şi de
diferite compromisuri între interesele de clasă şi interesele
partidelor. A judeca aşa nu înseamnă să aşezi
Constituţia unei ţări deasupra legilor internaţionale,
în scopul de a anihila afectul celei din urma, aşa cum a pretins
contele Apponyi.”
***
“Însa
toată lumea a recunoscut că arbitrajul nu era obligatoriu şi
în consecinţă v-am învederat, dar, motivele psihologice pentru
care, după părerea mea, am făcut alegerea care mă împiedică
să urmez sugestia onorabilului ambasador al Japoniei. Totodată,
am declarat că nu voi fugi de lumină şi că eram gata să
angajez cu Ungaria , în faţa domnului ambasador al Japoniei şi
a funcţionarilor Societăţii Naţiunilor, o dezbatere
exact în aceleaşi condiţiuni în care am fi putut să o
facem în faţa Curţii de la Haga şi că dacă
moralmente as fi ieşit învins din această dezbatere, Ungariei
i-ar fi rămas, totuşi, ceva mai mult în favoarea ei decât a
putut obţine în urma cererii pe care a formulat-o”.
***
“Am
fost convocaţi, aşadar la Bruxelles la domnul ambasador al
Japoniei şi am început să discutăm punct cu punct cererea
Ungariei în prezenţa unor înalţi funcţionari ai Societăţii
Naţiunilor. Mai întâi am căutat să cercetăm care
sunt punctele juridice care se ascund sub bogatele dumneavoastră
argumente de detaliu şi am reţinut cinci. Este adevărat că
analizând cererea Ungariei, am constatat că era destul de slăbuţă.
Din cele 28 de pagini tipărite, abia am putut găsi patru puncte
asupra cărora s-ar fi putut angaja discuţii, şi din aceste
patru puncte, doar trei făcură obiectul unui acord “
***
“Primul
punct: există, da sau nu, incompatibilitatea între legea română
şi dispoziţiile tratatului referitoare la drepturile “optanţilor
unguri”? Al doilea punct: Există da sau nu, o agravare a
exproprierii prin dispoziţiile referitoare la absenţă? Al
treilea punct: Există da sau nu, un preţ just fixat prin
exproprierea Română? Al patrulea punct: Articolul 19 din antiproiect,
respectiv 18 din Constituţia actuală, agravează situaţia
“optanţilor unguri” când e vorba de posesiunea asupra pământului
şi a construcţiilor?
“În
cele din urmă, pentru a putea înjgheba un al cincilea punct, care
astăzi a făcut obiectul expozeului pe cât de bun pe atât de
interesant al excelenţei sale contele Apponyi, a trebuit să-i
rugăm pe delegaţii unguri să ne spună ce înţelegeau
prin afirmaţia de cerere: “ca şi alte dispoziţii din
Legea Agrară ar fi violat, de asemenea tratatul” şi atunci
s-au enunţat alte cinci subpuncte mai mult cu titluri ale unor
capitole comportând dezvoltări viitoare.”
***
“Prima
chestiune şi cea mai importantă era aceea de a se şti dacă,
da sau nu, există o incompatibilitate între tratate şi Legea
Română de expropriere ? Pentru această chestiune aţi cerut
un judecător? Dar, îl aveţi: sunteţi dumneavoastră înşivă.
V-aţi autojudecat la Bruxelles, apoi v-aţi luat cuvântul înapoi
şi aţi cerut un alt judecător. Daţi-mi voie să nu
vă urmez.
În
adevăr, în procesul verbal care constituie , pentru mine , prima
parte a acordului definit dintre Guvernul României şi Guvernul
Ungariei, şi pe care l-aţi citit, l-aţi corectat şi
din care o mare parte este scrisă negru pe alb ceea ce urmează:
“ Asupra problemei incompatibilităţii dintre Legea Română
şi dispoziţiile tratatului referitoare la drepturile optanţilor
unguri, este admis, şi reprezentanţii unguri nu contestă, că
tratatul nu se opune la o expropriere a bunurilor optanţilor unguri
pentru cauza de utilitate publică, precum şi pentru necesităţile
sociale ale unei Reforme Agrare. “
***
“Vreţi
să merg la Curtea de la Haga, după ce v-aţi retras aeastă
declaraţie? Nu sunt de acord, pentru că ar însemna să
renunţ la părerea semnată de dumneavoastră. Vreţi
să merg la Curtea de la Haga doar ca să ratific acordul de la
Bruxelles ? Nu, căci aş provoca în mod inutil posibilitatea
unei agitaţii şi ştiţi că există persoane
care au interes să o facă.
Declar,
prin urmare că, din moment ce am recunoaşterea formală a
Guvernului Ungar, parafată de unul din reprezentanţii săi,
nu există incompatibilitate între tratate şi legile noastre
agrare. Chestiunea prin care pretindeţi Judecata Curţii de la
Haga este închisă, definitiv închisă.”
***
“Al
doilea punct: Asupra chestiunii absenţei, credeţi că noi am
fost atât de ingenioşi pe cât o pretinde astăzi onorabilul
conte Apponyi? Că am întocmit dispoziţii care, tocmai prin
forma lor, n-aveau să atingă decât interesele optanţilor
unguri? De ce să mai discutăm din nou? Iată ce aţi
spus şi ce aţi semnat la Bruxelles : In ceea ce priveşte
contradicţia dintre transferul obligatoriu al domiciliului optanţilor
unguri şi înrăutăţirea condiţiilor de
expropriere pentru cauza de absentă, invocata prin cererea ungară,
este locul să reţin că reprezentantul Ungariei nu contestă
că perioada de absentă prevăzută de lege nu a coincis
cu perioada fixată de tratat. Aşa fiind, nu era o imposibilitate
legală pentru optanţii unguri să fie prezenţi în
teritoriile cedate, în perioada prevăzută de legile agrare din
Transilvania. Totuşi, reprezentanţii unguri atrag atenţia că
un număr mare de viitori optanţi erau obligaţi să
anticipeze transferul domiciliului lor, din motive oarecum psihologice. În
consecinţă, se recunoaşte că această împrejurare
are o valoare morală şi juridică. Reprezentantul României
ţine să se constate că, prin urmare, nu era nici
imposibilitatea logică, nici fizică, nici juridică ,
aşa cum susţine plângerea Guvernului Ungariei.”
Este
adevărat, că autorităţile române au împiedicat în
mod abuziv intrarea optanţilor unguri pe teritoriul românesc?
Aţi
depus la dosar, acum două zile, nişte acte fotografiate . Ele
n-au pentru mine nici o forţă probantă. Voi cere amănunte
guvernului. Dar vă rog să constataţi că la Bruxelles,
în faţa onorabilului raportor al Consiliului, am făcut unele
declaraţii în legătură cu acest subiect. Iată ce am
declarat: “Reprezentantul Guvernului Român atrage atenţia că
această chestiune scoate discuţia din domeniul principiilor
juridice generale, pentru că ea se referă numai la cazuri
aparte, care nu fac obiectul plângerii, şi că asemenea
chestiuni nu s-ar putea ridica decât în fata autorităţilor
competente şi la timpul potrivit. Reprezentantul Guvernului Ungar
consideră ca chestiunea aceasta are o importantă generală,
pentru că ea permite să se arate că legislaţia agrară
din Transilvania dovedeşte intenţii tendenţioase, pentru că
termenul prevăzut în această lege a fost stabilit pentru a lovi
în persoanele care, din motive de forţă majoră, se găseau
în imposibilitatea de a intra în România. Reprezentantul Guvernului României
contestă acest caracter tendenţios, precizând că dispoziţiile
acestei legi nu sunt mai aspre decât alte dispoziţii ale Legii
Agrare Române. El declară în sfârşit, că nu are cunoştinţă
de nici un caz individual de acest fel şi că nici un asemenea
caz n-a fost formulat în mod concret în plângerea ungurească.
Şi că, prin urmare, această chestiune nu ar fi cazul să
formeze obiect de discuţie. Totuşi dacă asemenea cazuri
s-au produs, fără să fi făcut obiectul vreunei hotărâri
judecătoreşti, reprezentantului Guvernului Român, nu se îndoieşte
că aceste cazuri vor fi examinate cu toată obiectivitatea în
limitele legilor româneşti şi a autorităţii de lucru
judecat”.
***
“Al
patrulea punct: Articolul 18 din actuala Constituţie îngreunează
situaţia obtanţilor unguri, în privinţa deţinerii de
pământ şi anexe?
Interpretarea
pe care a dat-o contele Apponyi articolul 18 din Constituţia Română
este eronată şi nu urmăreşte decât să
discrediteze Guvernul Român , pentru că iată ce am declarat la
Bruxelles : “optanţii unguri” care au fost obiectul măsurilor
de expropriere în baza Legii Agrare Române , sunt asiguraţi să-şi
păstreze bunurile lor imobile care le rămân , cu toate dispoziţiile
articolului 18 din Constituţia României”.
***
“Al
cincilea punct: Deosebiri dintre legislaţia agrară din Vechiul
Regat al României şi Transilvaniei.
Permiteţi-mi
domnilor să vă spun că aceste deosebiri nu sunt importante
decât atunci când sunt expuse de talentul contelui Apponyi. Dacă aţi
vrea să priviţi situaţia din apropiere, veţi vedea că
toată această discuţie se reduce la mai nimic.
Când
am procedat la expropriere, n-am pornit de la interesele proprietarului,
am făcut opera de colonizare naţională, am făcut opera
de consolidare socială. Am vrut să mărim interesul
ţăranului român pentru apărarea pământului naţional
înainte de a ne fi ocupat de ceea ce numiţi dumneavoastră, ţinuturile
desprinse din Ungaria şi ceea ce numim noi pământul românesc
al Transilvaniei. Am vrut să construim un tip de proprietate
ţărănească pentru o categorie deosebită de
ţărani: acei care au făcut războiul, orfani şi văduve
de răzeşi.
Întreb
pe bună dreptate Consiliul dacă era cu putinţă să
se fi creat această proprietate ţărănească pe
care am întemeiat-o, ca urmare a marii noastre revoluţii paşnice,
n-ar fi fost acelaşi în Transilvania şi în Vechiul Regat?
Dacă
există totuşi mici deosebiri, acestea sunt datorită
faptului că raportul dintre populaţie şi suprafaţa pământului
arabil nu este acelaşi în Transilvania şi în Vechiul Regat o
regiune de întinse câmpii arabile.
Într-adevăr,
în Vechiul Regat, unde recunoaşteţi că proprietatea era în
mâna unui număr mic de proprietari, ca să creăm acest tip
de proprietate ţărănească a fost nevoie să
expropriem trei milioane de hectare de pământ arabil adică
aproape şase milioane de iugăre. Ştiţi cât pământ
arabil am expropriat în Transilvania, Banat ,Crişana şi
Maramureş? Vă dau cifra: 663 000 de righere, adică aproape
330 000 de hectare. Numai adăugând păşunile şi pădurile
- care în Vechiul Regat sunt supuse regimului noii Constituţii - am
putut atinge în aceste regiuni cifra de un sfert de million de hectare pământ
arabil şi păşuni, faţă de trei milioane de
hectare pământ arabil fără păduri din Vechiul Regat.
Apoi,
când aceasta este situaţia, când unitatea economică pentru măsurarea
suprafeţei este inevitabil mai mica în Transilvania decât în
Vechiul Regat, s-ar putea vedea, în mod serios, în necesităţile
economice de adaptare locală, nedreptăţi individuale , ba
chiar persecutarea străinilor.
După
ce voi aduce la cunoştinţa Guvernului României toate amănuntele
argumentării dumneavoastră, îmi rezerv dreptul să depun la
dosar, chiar dacă ar fi închis, un memoriu, răspunzând punct
cu punct la tot ceea ce aţi afirmat asupra acestor mici diferenţe.
Contele
Apponyi a mai declarat că deosebirea se vădeşte nu numai cu
privire la întinderea reformei, dar chiar cu privire la preţ. Spuneţi
că în Transilvania se plăteşte preţul din 1913, în
lei devalorizaţi, pe când la noi se ia media ultimilor cinci ani
dinainte de război.
Îngăduiţi-mi
să vă spun că v-aţi înşelat şi v-aţi
grăbit când aţi citit legea. Ştiţi ce înseamnă
pentru vechiul Regat, preţul mediu pe ultimii cinci ani? Nu este preţul
pieţii calculat după arenda actuala, este preţul maxim al
economiei regionale. “
***
“După
agitaţiile ţărăneşti din 1907, o lege asupra
contractelor agricole interzicea proprietarilor să-şi arendeze pământurile
ţăranilor pe un preţ superior celui fixat de unele comisii
locale. Aceste preţuri au fost atât de scăzute şi au fost
atât de puţin majorate, încât după 1907, cu prilejul
revizuirii lor, când au fost înmulţite cu douăzeci pentru a se
stabili preţul exproprierii, s-a observat imediat că pământurile
erau subevaluate. De aceea a trebuit ca, pentru Vechiul Regat, să se
înmulţească aceste preţuri cu 40 pentru a se ajunge la un
preţ asemănător celui pe care legea îl acorda
proprietarilor din Transilvania.
În
Camera, opoziţia a declarat ca ţăranul nu trebuie să
suporte această majorare de preţ pe care o adăugasem pentru
egalizarea preţurilor din Vechiul Regat cu cel din Transilvania,
şi de aceea ea a fost pusă în 1921 în sarcina proprietarilor,
fixându-se o taxă specială pe averile ce depăşeau 200
000 lei. Iată cum se pune problema preţului, care în nici un
caz, nu vă poate folosi ca un argument favorabil. “
***
“Aşa
stând lucrurile, la ce bun să se spună: Proporţia
proprietarilor unguri din Transilvania este de 86% ? Nu vreau să
intru în statistici, în acest moment, dar voi spune că chiar dacă
ar fi 86% , s-a făcut dreptate , pentru că ar fi foarte greu
pentru consolidarea interna a statului, ca proprietatea ţărănească
din Vechiul Regal să aibe ca bază nevoile locale şi să
lase proprietarilor români o foarte mică suprafaţă de pământ,
în timp ce proprietatea ţărănească din Transilvania să
aibă ca bază interesele proprietarilor români, foşti
unguri, care şi-ar păstra tot ce-ar voi, după bunul plac.
Dar,
aveţi 86% proprietari unguri în Transilvania? Atunci unde sunt românii,
domnule reprezentant al Guvernului Ungar, românii a căror prezenţă
în Transilvania justifică Tratatul de la Trianon?
Îngăduiţi-mi
să vă spun că dacă noii latifundiari din Vechiul
Regat, care am justificat această expropriere , eram aproape 4000 de
români din Transilvania desigur că trebuie să existe ca
proprietari în carne şi oase, la vreme ce în această regiune,
unde pământul arabil este atât de puţin întins, 518 români
au avut această soartă ca şi dumneavoastră proprietari
unguri, şi ca noi, proprietarii din Vechiul Regat. Iată numărul
lor pe judeţe; Arad 42, Trei Scaune 8, Bihor 4, Bistriţa Năsăud
3, Caras Severin 4, Cojocna 26, Hunedoara 91,
Maramureş 48, Mureş - Turda 18, Satu Mare 21, Sibiu 4,
Solnoc- Dabaca 61, Sălaj 25, Târnava Mare 16, Târnava Mică 8,
Timiş Torontal 54, Turda - Arieş 26 şi Făgăraş
9. In plus, în departamentul Târnava Mare au fost expropriate
172 proprietăţi româneşti aparţinând comunelor
politice. De asemenea, 12 proprietăţi în departamentul Arad,
tot aşa, 34 proprietăţi în departamentul Sibiu.”
***
“Veţi
admite împreună cu mine, conte Appony, că n-am vrut sa
schilodim din punct de vedere economic cei 518 proprietari şi cele
peste 200 proprietăţi colective. Cu ei am asimilat pe optanţi
şi composesoratele ungureşti. Când v-am asimilat cu cei 518
români n-am vrut nici pe departe să vă fim mai neplăcuţi
decât ne obligau necesităţile locale.
Am
dat toate aceste amănunte numai pentru a dovedi buna noastră
credinţă, pentru ca asupra acestei probleme pe care onorabilul
conte Apponyi a dezvoltat-o cu atâta elocvenţă şi amănunte
există un acord între noi, care spune că chiar dacă ar
exista diferenţe între legislaţia Vechiului Regat şi
Transilvania, n-aveţi dreptul să o invocaţi ca să susţineţi
că aţi fost păgubiţi. Iată în adevăr ce găsesc
într-un paragraf din procesul-verbal de la Bruxelles, asupra căruia
am căzut de acord, după multe discuţii: Se constată că
expozeul comparativ comunicat de delegatul Ungariei nu poate servi ca bază
pentru a dovedi alte atingeri aduse intereselor “optanţilor
unguri”pentru că nu ne presupune dreptul, pentru “optanţii
unguri”, de a se prevala de dispoziţiile legii Vechiului Regat
pentru a dovedi o vătămare”.
Nu
numai că reprezentanţii dumneavoastră au acceptat ideea că
nu există drept pentru “optanţii unguri”de a se prevala de
dispoziţiile Vechiului Regat, pentru a dovedi o vătămare,
dar chiar delegatul Ungariei, prezent aici şi niciodată
dezavuat, domnul Gagzago, a adăugat că acest expozeu comparativ
dintre dispoziţiile legii agrare din Transilvania şi cele din
Legea Agrară din Vechiul Regat nu avea decât un scop pur documentar.
Aşadar, furnizaţi aceste explicaţii cu titlu documentar
şi vă rezervaţi dreptul de a le amplifica. Citez:
“Reprezentantul Ungariei răspunde că acest expozeu comparativ
dintre dispoziţiile legii agrare din Transilvania şi alte legi
agrare din România Veche n-avea decât un scop pur documentar. “Şi
adaug : aceasta nu anulează paragraful l, care constată că
nu există dreptul pentru optanţii unguri să invoce vătămarea
cauzată de diferenţa dintre legi.
Ca
să termin cu acest punct şi pentru că onorabilul ambasador
al Japoniei cerea , în expozeul său, care ar fi poziţia României
cu privire la declaraţiile pe care le-am făcut la Bruxelles
şi despre care am spus că nu le menţin decât în cazul în
care negocierile noastre vor ajunge la acceptarea unei rezoluţii,
punctul de vedere al Guvernului Roman care este următorul: ‘Dat
fiind că noi considerăm Guvernul Ungariei legat prin acordul de
la Bruxelles, şi noi ne considerăm legaţi prin declaraţiile
noastre. Dar, evident, obligaţia noastră presupune ca Guvernul
Ungar saşi recunoască propria obligaţie”.
In
acest spirit şi cu precizările făcute mai sus, voi cita
declaraţia mea de la Bruxelles pentru a răspunde contelui
Apponyi, cu privire la exemplele anonime pe care le-a citat şi după
care “supuşii unguri” erau mai puţin bine trataţi decât
românii: “Dacă , în fapt, Legea Agrară din Transilvania a
fost aplicată, cu privire la “optanţii unguri” altfel decât
pentru cetăţenii români care se găsesc în situaţii
materiale asemănătoare, fiecare caz concret adus la cunoştinţa
guvernului român va face obiectul unei cercetări speciale din partea
sa, în vederea asigurării unui tratament egal pentru toţi
potrivit dispoziţiilor legii’.
În
temeiul acestui acord de care sunteţi legaţi, aduceţi la
cunoştinţa guvernului cazurile la care vă referiţi. In
toate cazurile, personal voi face totul pentru îndreptarea nedreptăţii,
dacă ar exista “
***
“Domnilor,
la Bruxelles ne despărţea o singură problemă :
chestiunea preţului. Reprezentantul Ungariei spunea: ‘Preţul
pe care mi-l daţi este prea mic’.
Am
răspuns atunci: ‘Preţul pe care vi-l acordă legea
este acelaşi preţ care mi-a fost dat şi mie, proprietar român,
şi acest preţ, plătit în lei, este mult mai convenabil
pentru dumneavoastră, deoarece cursul coroanei ungureşti fiind,
din păcate , foarte scăzut, suma în lei pe care o veţi
cheltui în Ungaria reprezintă, totuşi, o valoare mai mare decât
aceeaşi suma aţi cheltuit-o în România’. Şi am mai adăugat:
“Nu pot să vă ofer mai mult pentru că, mai întâi, ar fi
să se creeze un privilegiu pe care nici dumneavoastră nu-l
pretindeţi şi, în al doilea rând, pentru că aşa ceva
n-ar fi posibil din punct de vedere bugetar”. In adevăr, dacă
ar fi să vă plătim în aur, dvs. care formaţi 86% din
proprietarii din Transilvania, aşa cum susţineţi, am ajunge
la sume fabuloase. Chiar dacă dobânda ar fi 2%, ar fi să dublăm
preţul întregii exproprieri, dacă ţinem seama de cursul
actual al francului în aur raportat la leul - hârtie. Credeţi că
ţăranul ar primi să plătească de două ori
preţul pământului numai ca să mulţumească pe
‘optanţii unguri’? Mai pretindeţi că interesele
dumneavoastră în cadrul exproprierii sunt mult mai mari decât 2%,
întrucât reprezentaţi 86% din numărul proprietarilor din
Transilvania. Aşa că ar trebui să plătim în aur
tuturor celor din Transilvania. Şi dacă plătim în aur în
Transilvania, ar trebui să plătim tot în aur toate provinciile
din România. Ştiţi ce~ar însemna plata exproprierii în aur? Vă
răspund 250 de milioane de franci - aur; adică 33 miliarde lei-hârtie,
de astăzi. Şi nu uitaţi că bugetul global actual al
României este de 13 miliarde lei.
***
“Vedeţi
vreun guvern care poate să se apare în problema “optantilor
unguri” aşa cum o poate face Guvernul Român care poate invoca în
faţa lumii întregi, că în faţa unor judecători,
propriile dumneavoastră declaraţii de la Bruselles asupra altor
elemente ale problemei, care rezolvă implicit şi chestiunea preţului,
vedeţi vreun guvern , zic, care să primească o soluţie
a acestei probleme care ar tinde să înscrie 33 miliarde de lei în
capitalul unui buget, a cărui cifra globală este de 13 miliarde
?
Ne-am
întrebat, atunci, dacă ar trebui să se irosească toată
munca de la Bruxelles, pentru că n-am putut să cădem de
acord asupra acestui al cincilea punct .Neam gândit că, dimpotrivă
ar trebui să aruncăm totuşi o punte între noi, să încercăm
să aşternem pe hârtie înţelegerea la care ajunsesem
şi să înlocuim acordul asupra punctului cinci cu o hotărâre
politică de conciliere “.
***
“Excelenţa
Sa domnul Adatei ambasadorul Japoniei a avut amabilitatea să ne
comunice intenţiile sale şi să ne propună un proiect
de rezoluţie. Ii mulţumesc pentru aceasta, în numele Guvernului
României. Şi după ce am discutat patruzeci şi opt de ore
această rezoluţie acum o înlăturaţi. Fiecare cuvânt
a fost cântărit şi, după numeroase modificări, am
semnat această rezoluţie, la Ambasada Japoniei.
Această
rezoluţie, acceptată de împuterniciţii dumneavoastră
constituie o a doua parte a acordului nostru de la Bruxelles. De aceea mă
aşteptam, ajungând din nou în faţa Consiliului, să nu-l
mai plictisesc cu acest lung expozeu, pe care îl fac pentru a treia oară
în răstimp de două luni, ci, dimpotrivă, să asist la
ratificarea acordului dintre noi.
Acum.
nu se mai găseşte în faţa dumneavoastră nici procesul
României, nici o problemă românească, ci o problemă a
Societăţii Naţiunilor. Credeţi, conte Aponnyi, că
este de ajuns pentru a înlătura acordul de la Bruxelles să
declaraţi în faţa Societăţii Naţiunilor că
nu e pentru prima dată când un guvern şi-a dezavuat împuternicitul
său? Timp de o oră şi jumătate aţi pledat
admirabil, dar n-aţi spus nici un cuvânt despre chestiunea principală
pentru care mă aşteptam să primesc lămuriri din partea
dumneavoastră şi anume: de ce ar trebui să dispară
deodată acordul de la Bruxelles?”
***
“Îngăduiţi-mi
să fac eu ce n-aţi făcut dumneavoastră şi să
lămuresc eu Consiliul în această problemă.
De
ce ar fi inoperant, astăzi, acordul de la Bruselles, care este alcătuit
din: 1. dintr-un proces verbal şi 2. dintr-o rezoluţie?
Nota
domnului Ministru al Afacerilor Externe al Ungariei dă două
motive: l), împuternicitul Ungariei şi-ar fi depăşit
deplinele puteri şi 2).ar fi semnat în condiţiuni care nu-i
asigurau îndeajuns liberul arbitru.
Tehnic
vorbind, aş spune că invocaţi: l). Excesul de putere şi
2). Viciul de consimţământ.
Îngăduiţi-mi
să evit orice dezbatere penibilă în faţa Consiliului
şi să trec repede la cel de-al doilea motiv de nulitate,
amintind că am semnat la orele 11 şi jumătate dimineaţa,
la Ambasada Japoniei, în prezenţa Excelenţei Sale d-lui ADA TE
şi ai înalţilor funcţionari ai Societăţii Naţiunilor.
Ar fi fost cu neputinţă ca la Bruxelles, lucrurile să se
petreacă într-o atmosferă mai bună cu garanţii morale
superioare decât în aceste condiţii. A fost, da sau nu, exces de
putere? Aceasta este prima întrebare, şi cea mai importantă .
Dumneavoastră spuneţi că da. Eu mă întreb care dintre
noi are în acest moment puteri atât de întinse pe cât a avut contele
Csaky când a discutat, la Bruxelles, această problema?
În
continuare o să dam citire deplinelor sale puteri, data la 23 mai
1923 , la Budapesta . ‘Subsemnatul Ministru Regal Ungar de Justiţie,
însărcinat cu girarea Ministrului Afacerilor Externe, certific prin
prezenţa că Guvernul Regal a însărcinat pe Excelenta Sa
domnul Conte EMERIC DE CSAKY, fost Ministru al Afacerilor Străine,
în calitate de delegat şi pe domnul LADISLAU GAJZACO, consilier
ministerial în Ministerul Afacerilor Străine, în calitate de
delegat-adjunct, să reprezinte Regatul Ungariei la
negocierile ce se vor purta, cu privire la exproprierea bunurilor mobile
şi imobile ale optanţilor unguri, la 26 mai a.c., la
Bruxelles, între Regatul Ungariei şi Regatul României. Delegaţii
sus menţionaţi au primit depline puteri pentru a trata
şi a semna, în numele Guvernului Regal Ungar, clauzele Convenţiei
ce se va încheia”.
Semnează
GEZA DE DARVARY”.
***
“Care
sunt obiecţiunile domnului Ministru al Afacerilor Externe al
Ungariei? Contele CSAKY avea depline puteri să negocieze cu
reprezentanţii României, dar să nu trateze cu Societatea Naţiunilor!
Sunt
două posibilităţi de a ajunge la un acord: să primeşti
contrapropunerile părţii cu care se discută sau cu amândouă
părţile să se pună de acord cu propunerile făcute
de un al treilea. Or, în speţă, acest terţ era dintre cei
mai calificaţi, pentru că era vorba de Societatea Naţiunilor,
care, în baza pactului, are sarcina să menţină acordul
dintre membrii săi, fiind reprezentată prin domnul ADA TE,
personalitate eminentă din toate punctele de vedere.
Dar,
domnilor, chiar dacă aş vrea să vă urez şi să
admit că aţi putea discuta angajamentul dumneavoastră, faţă
de Societatea Naţiunilor în temeiul argumentelor pe care le găsesc
în nota Domnului DARNVARY, asta n-ar avea nici o legătură cu
angajamentul dumneavoastră faţă de mine şi cu ceea ce
a tratat cu mine domnul Csaky faţă de Societatea Naţiunilor,
sunteţi liberi s-o faceţi .Dar acest angajament reprezintă
un contract, faţă de mine. In adevăr, dacă contele
CSAKY, în baza deplinelor sale puteri, ar fi putut să reducă până
la zero drepturile ţării sale, cu privire la optanţii
unguri, eu cred că ar fi putut mai mult, să înfăţişeze
punctele de drept şi de fapt în această problemă, să
facă declaraţii care să lege guvernul şi să
stipuleze clauze în care să nu se vorbească decât de bunăvoinţă
şi de înţelegere. Cine poate mai mult, poate şi mai puţin.
Dacă
s-ar admite teoria pe care Guvernul Ungar şi-ar putea dezavua pur
şi simplu împuternicitul său, mi se pare că s-ar ajunge să
se facă imposibilă funcţionarea Societăţii Naţiunilor.
Opera Societăţii Naţiunilor ar putea fi nimicită în
orice moment printr-o dezarmare.
Iată,
domnilor, motivele pentru care Guvernul României se ţine legat de
termenii acordului de la Bruxelles şi roagă Consiliul să
binevoiască să caute o soluţie potrivită cu această
bază.
Încă
n-am terminat. Aţi putea spune: “România se menţine pe un
teren strict drept”. Poate v-aţi gândi: “România se menţine
pe poziţie legală comodă, ca să nu pună în discuţie
cerinţele sentimentului de dreptate”.
Aş
fi primul care ar suferi, dacă ar fi aşa, şi-mi voi permite
să vă arăt în câteva cuvinte soluţia pe care v-o
propun şi pe care să o puteţi adopta, fiind echitabilă.”
***
“Să
lăsăm la o parte pentru un moment şi la Tratatul de la
Trianon şi legislaţia agrară din România şi acordul
de la Bruxelles şi să ne întrebăm, ca oameni, ce este, în
definitiv, această faimoasă afacere a optanţilor unguri?
Pentru
fiecare aspect sub care am privi această problemă, se poate da
un răspuns.
Pentru
marele public, pentru cei care se hrănesc cu frânturi din ziare,
afacerea optanţilor unguri este, poate, povestea nefericită a câtorva
oameni cumsecade, cărora un guvern lacom le-a confiscat averile
pentru simplul motiv că sunt străini şi învinşi.
Pentru
optanţii unguri, înşişi, această afacere apare ca o
încercare, vai! legitimă, pe aceste vremuri de mizerie, ca să
obţină sub forma câtorva galbeni strălucitori o compensare
pentru atâtea necazuri personale şi politice.
Pentru
cei care au interesul să agite ţăranul român, afacerea
optanţilor unguri este sabia lui ‘DAMOCLES’ aşezată
deasupra ogorului său.
Pentru
noi, pentru acest pumn de oameni de toate naţionalităţile
care, împrejurul acestei mese , căutăm ca nişte auguri să
vedem clar până în adâncul acestei afaceri, ea constituie prin
forma sub care vrea să ne-o prezinte Guvernul Ungariei, un monument
de rafinament juridic, ridicând controverse demne de faimoasa dispută
dintre PROCULIENI şi SABINI, iar pe fond, o afacere foarte complexă,
pentru că, dacă o priveşti de aproape, atinge nu numai
ordinea socială a unei ţări europene, dar încă şi,
mai ales, problema executării tratatelor în ansamblul lor. “
***
“Să
plecăm de la ipoteza că România se găseşte, aşa
cum vreţi dumneavoastră conte APPONY1, în faţa unui
indiscutabil act de autoritate, constând din violarea Tratatului de la
Trianon. Pentru a evita consecinţele acestei constatări, nimic
mai firesc decât dreptul României de a se plânge, cu titlul reconvenţional,
de toate violările altor articole din acelaşi Tratat de la
Trianon, comise, la rândul său, de Guvernul Ungariei. Şi dacă
ţineţi să împingeţi această ipoteză până
la capăt, vă veţi da seama imediat că am parcurs acest
calvar de discuţii delicate şi spinoase ca să ajungem, în
cele din urma, să ne întrebăm dacă, da sau nu, chestiunea
optanţilor unguri poate constitui un articol de contabilitate într-un
bilanţ încă neînchis, care, pentru a se lichida soldul, se va
închide la o dată pe care o cunoaştem şi mai puţin.
Dacă
aşa stau lucrurile, se face cu adevărat opera de pace dacă
luaţi unul din elementele care clocotesc în acel cazan teribil care
este politica europeană actuală, îl trataţi fără
să ţineţi seama de ceilalţi, pentru că, mândru
de acest examen , să răsturnaţi ordinea lucrurilor
stabilite într-o ţară din Europa ? Mie mi se pare că nu. “
***
“Mai
mult ca niciodată noi avem nevoie să se rezolve greutăţile
prin concepţii generale şi unitare, mai mult ca oricând îmi
face impresia că diviziunea particularismul constituie o proastă
metodă în politică, dacă se urmăreşte caprin
mijlocirea ei, să se răstoarne ordinea existentă a
lucrurilor.
Atunci
veţi spune, abţinerea constituie în ochii voştri înţelepciunea
supremă. Nu. Mi se pare că ceea ce face mai cu seama de
nerezolvat problemele politice este faptul că le tratăm poate
cam prea geometric, uitând prea adesea ca principiile logice cele mai
rigide cedează atunci când sunt asociate cu încrederea sau cu
simpatia.
Trebuie
să creăm această încredere, mai cu seamă, între
popoarele care au interese contrarii”.
***
“Acordul
de la Bruxelles deschidea calea acestei metode. Era un prim pas, timid
poate , în această direcţie. Celor două state le revenea
misiunea să învioreze prin contactul lor de zi cu zi palidele
expresii ale stilului nostru diplomatic ; şi mulţumită
destinderii care în mod firesc ar fi creat-o în spirite reglementarea
amiabila a celor dintâi dificultăţi dintre noi, am fi găsit
orizonturi noi acestui acord, orizonturi tot mai îndepărtate, dar
mereu accesibile .
Vă
mărturisesc cu toată sinceritatea, în cadrul actual al
tratatelor care trebuie accceptate cu toată sinceritatea, România
doreşte să obţină prietenia Ungariei.
Românii
şi ungurii de astăzi nu mai sunt răspunzători de tot
trecutul istoric care i-a separat de-a lungul veacurilor. In viaţă
ne găsim cot la cot; nu ştim de ce; şi nici dumneavoastră.
Cred că în loc de a vă consuma energia ca să vă
modificaţi poziţiile şi să vă lărgiţi
ajutorul politic, aţi face mai bine să folosiţi această
energie pentru a găsi o formulă care ne-ar permite să facem
drumul împreună.“
***
“Ca
să ajungem la un asemenea rezultat, îngăduiţi-mi să vă
spun că ar fi trebuit să sprijiniţi mai ales acei
reprezentanţi ai dumneavoastră care au dat dovadă de spirit
internaţional în ceea ce mă priveşte, socotesc că aş
face o mare greşeală politică dacă aş îngădui
astăzi comportării dure a contelui APPONYI ceea ce n-am îngăduit
amabilităţii predecesorului său.
Domnilor,
cred că am făcut, şi eu, oarecari eforturi ca să se
ajungă la acordul de la Bruxelles şi ca să nu mă îndepărtez,
astăzi, în faţa dumneavoastră, de la spiritul său, cu
toată noua atitudine a Guvernului Ungariei. Ce putea proiecta deodată
o lumină în culisele din care ieşim fiecare ca să ne îndeplinim
rolul nostru oficial. Dar şi ce umilire a misiunii noastre, dacă
s-ar putea procura atât de uşor nişte satisfacţii răsunătoare
pentru viaţa noastră tăcută şi plină de
griji şi de plictiseli!
De
aceea, în deplin acord cu cunoştinţa mea, declar în numele
Guvernului României că noi ne menţinem pe terenul acordului de
la Bruselles, care, pentru noi, are forţa obligatorie şi ne încredinţăm
înţelepciunii Consiliului ca să găsească o rezolvare
conformă principiilor sale.”
QUOD
ERAT DEMOSTRANDUM! (CEEA CE ERA DE DEMONSTRAT!)
Din
punctul nostru de vedere, procesul optanţilor ar trebui să fie
un capitol închis al istoriei, iar dosarele lui să fie lăsate
la dispoziţia cercetătorilor. Din păcate, duhul optanţilor
unguri s-a transformat într-un virus, care scapă din când în când
din etuvele nostalgicilor şi inflamează minţile tulburate
ale unor hungariţi care speră să întoarcă roata
istoriei. Dar, vorba românului, “mortul nu se mai întoarce de la
groapă niciodată!”
prof. dr. Ioan CORNEANU
avocat Vasile MOIŞ
avocat Anca PETREAN
prof. Anca ONESC
|
|