Câteva repere anterioare luptelor din zona Abrud

 La Zlatna, acţiunea de dezarmare a gărzilor maghiare a avut un deznodământ tragic. În timp ce se purtau tratative pentru dezarmarea ungurilor, în ziua de 23 octombrie 1848, comandantul acestora, Nemegyei, a ordonat deschiderea focului. Sunt ucişi mulţi români. Românii scăpaţi cu fuga au dat alarma şi s-au adunat satele care se răzbună pe laşii care au ucis în timpul tratativelor. Meritată soartă a avut şi Nemegyei.

După această nenorocire soseşte la Zlatna şi Avram Iancu şi îi ia sub protecţia sa pe ungurii scăpaţi şi îi mută la Abrud.

Situaţia românilor de la poalele Munţilor Apuseni, de pe văile Crişului Alb, Someşului Mic, Mureşului, Târnavelor, Oltului (de pe teritoriul transilvănean şi Arieşului - zona Iara-Turda) (vezi harta Balint) era dramatică.

Armata maghiară şi gărzile secuieşti îndeplineau cu mult zel sentinţele tribunalelor maghiare de condamnare la moarte a românilor, fără deosebire de sex sau vârstă. Incendiau casele pe oameni, împuşcau şi spânzurau pe cei prinşi.

Anul 1849 a fost catastrofal pentru românii slab înarmaţi, şi mai ales pentru cei neînarmaţi. Atunci au căzut victime cea mai mare parte din cei 40.000 de români ucişi.

Generalul Bem a reuşit să înfrângă armata imperială şi să o alunge peste Carpaţi. Au găsit la Sibiu o mare cantitate de armament şi muniţie. În acest mod imperialii i-au înzestrat cu arme şi mai mult pe unguri, iar pe români îi puneau în situaţia să lupte cu lancea şi îmblăcii.

Cel mai mare obstacol în calea victoriei totale care stătea în cale era Cetatea Apusenilor, stăpânită de oastea română a lui Avram Iancu.

Această redută românească nu putea fi cucerită prin forţă, ci numai prin vicleşug.

În această situaţie, Kossuth hotărăşte să-l sacrifice pe unul dintre adepţii săi. Acesta era deputatul român din Bihor, Ion Dragoş. La cererea lui Kossuth, acesta face două deplasări la Avram Iancu - 25 aprilie 1849 până la Mihăileni, lângă Brad şi în 3 mai 1849 până la Abrud pentru a-i cere prefectului să depună armele.

Kossuth ştia bine că oastea lui Avram Iancu profita de orice răgaz pentru a pleca pe la casele lor să-şi mai aducă ceva merinde. În acest fel, la porţile de intrare în munţi - în cazul de faţă Buceş - rămâneau puţini ostaşi de strajă. Aceştia puteau fi uşor înlăturaţi din calea armatei maghiare.

Vasile Moldovan, în memoriile sale, scria: „Cred, că la locul acesta ar fi de interes să reproduc în traducerea românească o poruncă, ce a dat Kossuth lui Hatvani, numai câteva zile după ce a trimis la noi în munţi pe nefericitul Dragoş, cu planuri de a propune românilor pacea şi dezarmarea.

Din acest document se va vedea mai bine, cu câtă perfidie şi răutate s-au purtat Kossuth şi maghiarii faţă de noi, când pe  faţă ne propuneau pace, iar pe din dos şi pe sub mână urzeau planul infernal de a ne nimici şi de a pune mâna pe munţi”.

„Să vedem dară, ce zice Kossuth în ordinul trimis comandantului Hatvani”.

„Guvernatorul ţării, către domnul comandant de trupă Emeric Hatvani”.

„În urma adresei dumitale din data de 6 luna curentă nr. 73, te încunoştinţez, că după ce sub comanda d-tale de până acum sunt concentrate trupe regulate de oştire, şi peste tot o astfel de putere, care recere un membru expert în arta belică, ca comandant, ministeriul de război a fost provocat ca locul maiorului Csutak să-l suplinească cât mai curând prin un ofiţer de ştab de rang mai înalt, căruia şi d-ta vei fi subordonat”...

„Raportul d-tale cu privire la procedura deputatului Dragoş îl primesc cu mulţumită, şi te încunoştinţez, că şi eu împărtăşesc părerile referitoare la acelea, iar la raportul lui Dragoş, trimis prin ştafeta d-tale, am răspuns, că nu mă demit la nici un fel de tocmeli cu rebelii, nici nu mă las în explicaţiuni de amnistie - cui îi trebuie graţiere să o ceară - guvernul o să ştie să graţieze, unde va fi cazul. Totodată te îndrumez, ca sub pretextul armistiţiului cerut, ori al tocmelei, să nu sistezi sub nici un chip războiul (s.n.)”. Aceasta ţi-o împărtăşesc, pentru ca, până la sosirea urmaşului d-tale, să-ţi continui activitatea în înţelesul acesta şi încă cu plină energie, nebăgând în seamă nici un interes lateral”.

„Dat  în Debreţin, mai 1849

Guvernatorul ţării Ludovic Kossuth m.p.”

În ziua de 5 mai 1849 (duminica) s-au purtat din nou tratative în biserica reformată din piaţa Abrudului (V. Moldovan). Atunci vine vestea că Hatvani e aproape de Abrud.

Avram Iancu reuşeşte să plece la Câmpeni înainte ca Hatvani să onoreze invitaţia ungurilor abrudeni de a intra în Abrud. Ajuns stăpân peste Abrud, Hatvani dă ordin să fie arestaţi mai mulţi români. Aşa s-a întâmplat cu prefectul Petre Dobra, care în curând este ucis. Prefectul Ion Buteanu este ferecat în lanţuri şi dus în zona Gura Honţ unde în 23 mai 1849 este spânzurat.

Aşa a început dezastrul Abrudului şi a locuitorilor săi.

În prima fază, bărbaţii unguri din Abrud (cca 600) şi din Roşia Montană (cca 400) au participat alături de cei 1400 de oşteni aduşi de Hatvani, la arestarea, molestare, tăierea cu sabia, spânzurarea sau împuşcarea românilor (vezi anexele)

În faza a doua, armata lui Avram Iancu încercuieşte Abrudul şi îl bate pe Hatvani (vezi harta). Acesta a profitat de ceaţă fugind la Brad.

Orgoliosul Hatvani se întoarce la Abrud unde este înfrânt din nou şi fuge pe la Bucium-Cerbu la După Piatră unde primeşte ultima lovitură (vezi harta).

Cetatea Apusenilor trebuia cucerită.

Îşi încearcă norocul şi Kemeny Farkaş cu o armată şi mai numeroasă.

Harta cu bătăliile arată cine au fost cei care cu tunuri de lemn, lănci şi îmblăcii au învins trufaşa oaste dotată cu arme, tunuri şi rachete incendiare.

Cred că cititorul s-a convins cine este vinovatul, sau mai bine zis vinovaţii de măcelul şi incendierea Abrudului.

       Prof. Ilie FURDUIU

Bibliografie:

       1. I. Ranca, V. Niţu (1974), Avram Iancu. Documente.

       2. Vasilie Moldovan (1895), Memorii.

       3. Ilie Furduiu (2002), Revoluţia de la 1848-1849. Martiri şi eroi.  

Abrud. Aici s-au dat bataile din mai-iunie 1849.	Bucium Cerbu. Aici e monumentul amplasat pe locul unde Avram Iancu a invins
	Abrud. Bustul lui Avram Iancu
	Dupa Piatra. Monumentul inchinat victoriilor motilor din mai 1849.