România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Pagini de poezie

    

 Turist prin istorie

  Si pruncul de şcoală prea bine o ştie

 Că dacica glie-i bogată-n de toate

 Si cine se-ndeamnă cu plugul va scoate,

 Alături de roadele toamnei de aur,

 Topoare şi coifuri şi seceri făcute de-un faur

 Ce şi el, de secole, doarme sub glie…

 

 Poposind, ca turist, sub tufanul din deal,  

Tu cauţi un drum peste plai…

 ,,Apucă-nainte pe drumu’ aista!”

 Îţi spune moşneagu-ntâlnit la răscruce...

 Si drumul de ţară încet te va duce

 Spre mitica davă a lui Burebista...

 

 Tufanul sub care, pe coastă de deal,

 Tu stai în ceasul amiezii,- adumbrit,

 Sorbind, însetat, din rece-a izvorului vână,

 Şopteşte, în taină, ca-n murmur de nai,

 Străvechea poveste , columnă şi mit:

 ,,Tocmai aici, pe locul ce stai,

 Eroică moarte, cu propria mână,

 Şi-a dat cel ce la Sarmis a fost Decebal...

 Tu fruntea, pios, ţi-o apleacă spre recea ţărână!”

...........................................................

 Pământul ce vouă pare-vă mut

 Nouă ne spune când ziua se stinge,

 De trudă şi jertfe, de lacrimi şi sânge,

 De Gelu, de Glad şi de Monumerut...

 De Mircea şi Ştefan, de Bravul Mihai,

 De alţii şi alţii, bravi voievozi,

 Ce-aici au domnit peste oameni de plai...

 Iar vechii istorici, ce-i credeţi nărozi,

 Şi-asmuţiţi înspre ei ai minciunii zăvozi,

 Au scris, admirând, despre-un harnic popor,

 Eroic, statornic prin veacuri, de-atunci,

 Urzindu-şi tenace viaţa cu spor,

 Cu-o mână pe armă,. cu alta pe plug,

 Din trudă şi sânge scoţându-şi belşug...

 

 Ca brazii din munte şi iarba din lunci,

 Veac după veac el învie... prin prunci!...

 

 Prof. I. CIOARA

 

 

  DOR

 

 Copiilor le este dor de mama.

 Acestui azi i-e dor de altădată.

 Izvoarelor, să se arunce-n mare.

 Bătrânelor, de faţa lor de fată.

 

 Ţăranului doar de pământ i-e dor,

 Iar cărturarului, de-o carte bună.

 Tăcerii îi e dor după cuvânt.

 Surorilor, să râdă împreună.

 

 In toamnă ne e dor de primăvară,

 Iar prafului de jos i-e dor de stele.

 Hotarelor le este dor să strângă

 In braţe trupul tot al ţării mele.

 

 De mierea şi de ceara limbii noastre

 Ne este dor cu buzele-amândouă,

 Cum florii îi e dor să prindă rod,

 Cum frunzei îi e dor să pice rouă.

 

 Spune-mi, iubitule, de ce ţi-e dor

 Când mie-mi este încă dor de tine?

 Dar nu de tot ce nu avem mi-e dor,

 Ci doar de ceea ce ni se cuvine.

 

 Ologilor,să fie iar întregi,

 Iar orbilor să afle ce-i lumina

 Dar ţie, Maică Ţară, nu ţi-e dor

 De Basarabia şi Bucovina?

 

 Istoriei îi este cel mai dor

 De adevăr adevărat şi nume.

 Iar mie,de aici,îmi este dor

 De toţi românii revărsaţi în lume.

 Carolina ILICA  

 

 

TRUPUL BĂTRÂN

 

 Mi-e trupul o biserică-n ruină,

 Cu geamuri sparte şi găuri în tavan.

 La mine credincioşii-au încetat să vină,

 Iar preotul, sărmanul, s-a atins acum un an…

 

 Şuieră vântul cu amar în turlă,

 Când scoate câte-o piatră din trupu-i ruginit.

 Sub bolta rece numai pustiul urlă

 Şi clopotul, săracul, de mult a amuţit…

 

 Când ploaia se prelinge pe zidurile negre

 De lumânări aprinse ce le-au ţinut părinţii,

 Din mici icoane şi din picturi măiestre,

 Domol încep să plângă-atuncea sfinţii…

 

 Doar în altar, un muc de lumânare

 Mai fumegă cu para lui gălbuie…

 Si când acesta viaţă nu mai are,

 Biserica-n ruină va trece-n veşnicie…

 Leontina ARDEU

 

DOR DE-ACASĂ

De voi uita, pământ al meu,

C-am fost al tău odată,

Tu să mă chemi mereu, mereu,

Să mă întorc la vatră.

 

Nu mă lăsa să rătăcesc

Pe aspre căi străine,

Ajută-mă să regăsec

Întoarceri către tine!

 

Sădeşte-n mine vraja ta,

În sfori să mă struneşti

Şi nu goli inima mea

De doruri româneşti!

 

Trimite unde mă găsesc

Imaginea de plai

Şi strigă cu glas îngeresc:

Haide acasă, hai!

 

Pe  ,,Mioriţa” s-o păstrezi,

Ca pe-un obol de soi,

Căci din tezaurul ei vezi

Ce suflet avem noi.

 

De voi uita, pământ frumos,

Acasă să mai vin,

Tu să cânţi doina-n viers duios,

S-alerg din loc străin.

 

Tot plaiul ţării să-l colind,

Să calc cu talpa-n ierburi,

Să simt cum seve mă cuprind

Ca pe-un copac în cercuri,

 

S-alerg desculţ iar pe maidan,

Cu toată ceata într-un zbor,

Să respir aerul natal,

S-alin copilărescul dor.

 

Să stau pe brazdă răstignit,

Intr-o atingere frăţească,

Privind pierdut până-n zenit,

Pe liniştita boltă-albastră.

 

Mi-e dor de glie românească

Mi-e dor de vorba ei frumoasă

Şi rog pe Domnul să-mi croiască

O cale de-a mă-ntoarce-acasă.

                         

Să m-aşteptaţi, părinţii mei !

Să vă găsesc în poartă !

Şi lângă voi să stea Grivei,

Cum m-aştepta odată.

 

Căci vreau să mângâi ani bătrăni,

Cât mai aveţi de trai,

Precum e taina la români:

Ce ai primit, să dai!

 

Vor mai veni şi pentru noi

Zile de trai mai bune,

Rătăcitori duşi de nevoi

Să nu mai plece-n lume?

 

Adună-ţi, ţară, fiii-acasă!

Durerea tuturor alină!

Prinde-i în hora cea voioasă

Cântată în limba ta latină

 

Întinde-ocrotitorul braţ,

Părinte pentru toţi să fii

Şi, ca s-aduci fraţi lângă fraţi,

Trece-o pe ordinea de zi!

 

Trezeşte-ţi corul de eroi!

Căci ei au rotunjit glia,

Prin ei suntem şi tu şi noi

ROMÂNI şi ROMÂNIA.

 Prof. Georgeta Ciobotă