România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

REFORMELE AGRARE DIN ROMÂNIA

 

 În procesul dezvoltării societăţii româneşti, agricultura a constituit întotdeauna o ramură de bază a producţiei materiale. Ea a avut ca obiect: cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a pomiculturii, a horticulturii, a viticulturii, creşterea păsărilor şi a animalelor, în vederea obţinerii unor produse agro-alimentare şi a materiilor prime, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea industriei de prelucrare a acestora.

În agricultură, principalul mijloc de producţie a fost şi a rămas pământul, ceea ce face ca rezultatele economice să depindă de modul de repartizare, de gospodărirea şi utilizarea eficientă a acestuia.

Acapararea unor imense terenuri arabile, păduri, fâneţe. islazuri şi cursuri de ape de către baroni, conţi şi moşieri, luate cu forţa de la ţărani, sub oblăduirea statului, au generat multe răscoale ţărăneşti cu grave consecinţe, distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.

Distribuirea pământului celor ce-1 muncesc de la sate. a constituit o preocupare primordială a unor reformatori şi gânditori progresişti, pentru desfiinţarea servituţilor feudale şi a iobăgimii.

Printre reformele de substanţă din Agricultură Românească amintim pe cele din 1864, 1921 şi 1945.

 

1. REFORMA AGRARĂ DIN 1864

 

În luna octombrie 1863, Alexandru Ioan Cuza 1-a numit ca prim ministru pe Mihail Kogălniceanu, cu ajutorul căruia va iniţia un complex program de reforme.

În decembrie 1863. Legislativul a adaptat cu o majoritate zdrobitoare Proiectul de Lege privind „…      secularizarea averilor mănăstireşti, ce reprezentau 26,26% din teritoriul ţării.”

La 25 aprilie 1864, Mihail Kogălniceanu .,om de stat remarcabil” depune în Camera Deputaţilor „Proiectul de Lege Rurală, care prevedea desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor.”

La 26 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza promulgă printr-un Decret (...) „....ce avea putere de lege, Legea Rurală”. Această lege urma să între în vigoare la 23 aprilie 1865.  

Alexandru Ioan Cuza Mihail Kogalniceanu

Legea Rurală elibera pe ţărani de sarcinile feudale, privind desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea cu loturi de pământ prin răscumpărare.

Prin „Legea Rurală” se prevedea (...) „... împroprietărirea a 515.422 de familii de ţărani, cu o suprafaţă totală de 1.892.927 hectare, la care se mai adăugau 228.328 hectare cu care au fost împroprietăriţi, tot în temeiul „Legii Rurale”, 48.342 de familii de însurăţei, ceea ce înseamnă în total 2.038.640 hectare.”

Aplicarea „Legii Rurale” a fost îngreunată de tergiversări, împotriviri şi falsuri „Ţăranii au primit, în parte, pământuri inferioare celor pe care le lucraseră”.

„Legea Rurală” a fost adoptată în luna august 1864, care prevedea (...) „....emanciparea ţăranilor clăcaşi prin răscumpărare şi împroprietărirea lor pe loturi aflate în folosinţă în funcţie de numărul de vite, pentru că existau trei categorii de clăcaşi: cu patru boi, cu doi boi şi pălmaşii; ţăranii trebuiau să plătească o răscumpărare în timp de 15 ani, cu o dobândă de 5%, iar loturile primite nu puteau fi vândute timp de 30 de ani.”

„Legea Rurală” mai prevedea şi (...) „...secularizarea averilor mănăstireşti închinate sub ascultarea Patriarhiei Orientului”.

În Muntenia aceste bunuri reprezentau 11,14%, adică a noua parte din teritoriul naţional, iar în Moldova 12,16%. La aceste terenuri dacă se mai adăugau şi suprafeţele deţinute de mănăstirile pământene, rezulta pentru cele două teritorii româneşti 25,6% din suprafaţa agricolă. Această situaţie ne arată că un sfert din bogăţia ţării aparţinea clerului.

Alexandru Ioan Cuza, în Proclamaţia către Săteni, în luna august 1864 spunea: (...) „Claca este desfiinţată de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile supuse stăpânirii voastre. De astăzi voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre. Voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşie a voastră. De astăzi voi aveţi o Patrie de iubit şi de apărat.” (...)

 

2. REFORMA AGRARĂ DIN 1921

 

Agricultura, deşi constituia principala ramură economică suprafaţa arabilă a crescut de la 6,6 milioane hectare, în 1913, la 13 milioane hectare. (...) „Totuşi trebuie să subliniem şi faptul că agricultura se găsea într-o situaţie grea, datorită slabei înzestrări tehnice şi a lipsei vitelor de muncă.”

La acestea se mai adaugă nedreapta împărţire a pământului şi persistenţa unui sistem anacronic în relaţiile dintre marii proprietari şi ţărănime (...) „în anul 1921, aproximativ un milion de familii ţărăneşti deţineau abia 46,7% din terenul cultivabil al ţării, în timp ce numai 1.171 de mari proprietari stăpâneau 42,5%.”

Aceste stări de fapte au făcut ca problema agrară să constituie principala problemă a societăţii româneşti, în anii imediat postbelici, rezolvarea ei impunându-se ca o necesitate ce nu mai suferea amânare.

Factorii de decizie a României Mari au înţeles că prosperitatea ţării depinde în mare măsură de (...) „ridicare a satului printr-o Reformă Agrară, cerinţă formulată de Ioan I. Brăteanu încă în 1913.”

Împroprietărirea a fost promisă şi în anul 1917, pe front, de către Regele Ferdinand, (...) „ca un act de Justiţie socială dar şi o recunoaştere a contribuţiei ţăranilor la Războiul de Reîntregire Naţională.”

Reforma Agrară s-a legiferat treptat: (...) În 1917, Parlamentul refugiat la Iaşi a înscris dreptul de expropriere în Constituţie; apoi Legea s-a aplicat în mod progresiv, pe regiuni pentru Basarabia a fost adoptată în 1920, iar în Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina, în 1921.”

În baza Legii Reformei Agrare se declara expropriate suprafeţele cultivabile mai mari de 100 de hectare (...) „cu excepţia viilor, pădurilor, plantaţiilor de pomi roditori, lacurilor, bălţilor şi a pământului irigat.”

Au fost expropriate peste 6 milioane de hectare, din care aproape 4 milioane de hectare de teren arabil, adică 66% din suprafaţa stăpânită de marii proprietari. Au primit pământ aproximativ 2 milioane de familii ţărăneşti.  

Ion I. Bratianu Regele Ferdinand

Reforma Agrară din 1921, (…) „a fost cea mai mare din Istoria Modernă a României şi una din cele mai ample din Europa.” Reforma Agrară  a avut urmări benefice pentru ţărănime contribuind la dezvoltarea generală a ţării, la consolidarea MARII UNIRI A STATULUI UNITAR ROMÂN, la modernizarea agriculturii, producând schimbări profunde şi în viaţa social-politică românească.

 

3. REFORMA AGRARĂ DIN 1945

 

Din păcate, despre reforma Agrară din 1945, se spune şi se scrie în mod eronat şi tendenţios, fiind caracterizată de politruci, analişti politici, mass-media vizuală, scrise şi vorbită, ca o „Reformă comunistă”, aşa cum din păcate unii istorici - politici şi analişti politici, precum şi Societatea Civilă Bucureşteană „cântă” şi „scriu” fără să le tremure mâna după cum le cere „puterea politică” specifică „capitalismului sălbatic” de după evenimentele sângeroase din decembrie 1989.

Punctul nostru de vedere se întemeiază pe faptul că: Dr. Petru Groza (l884-1958), a fost UN OM AL EPOCII SALE, mai ales că a fost participant direct la MAREA ADUNARE DE LA ALBA IUL1A de la 1 Decembrie 1918, unde s-a desăvârşit PROCESUL DE FĂURIRE A ROMÂNIEI MARI. A mai fost de şase ori DEPUTAT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI în perioada 1919-1927. De asemenea a mai îndeplinit funcţia de MINISTRU în guvernarea MAREŞALULUI AVERESCU în anii 1920-1921 şi 1926-1927. În anul 1933 a întemeiat FRONTUL PLUGARILOR al cărui preşedinte a fost până în anul 1953. După 23 August 1944, din luna noiembrie 1944 şi până în februarie 1945 şi până la 3 iunie 1952 a fost PRIM MINISTRU AL ROMÂNIEI. Din 2 iunie 1952 şi până în 7 ianuarie 1958, a fost PREŞEDINTELE PREZIDULUI MARII ADUNĂRI NAŢIONALE. El nu a fost niciodată MEMBRU AL P.C.R. Meritul „CRUCIAL” de „MARE RĂSUNET NAŢIONAL” a fost schimbul de scrisori cu I.V. STALIN, prin care la 8 martie 1945, Ardealul de Nord-Vest a revenit la „PATRIA MAMĂ”. Prin acel act a fost anulat criminalul Diktat fascisto-nazisto-horthyst de la Viena din 30 August 1940. E dureros că după 1989, STATUIA SA DE LA DEVA E ŞI ACUM ARUNCATĂ ÎN UITARE, în jur creşte iarba şi alte buruieni. Dacă ar fi fost „ALOGEN” credem că ar fi fost lăsat în pace. Păcatul lui cel mai mare că s-a născut român.  

Dr. Petru Groza

Autorii prezentului material, consideră că nu este corect să te referi la această reformă fără o cercetare atentă a perioadei, deoarece ea s-a desfăşurat în cu totul în alte condiţii istorice.

În perioada anilor 1945-1946, după Marea Conflagraţie Mondială, în mai multe ţări europene, un mare număr de familii ţărăneşti au fost împroprietărite cu pământ arabil, fără mijloace necesare de a pune în valoare suprafeţele primite (lipsa uneltelor mecanice, a animalelor de tracţiune, a seminţelor şi a materialului săditor). În acest context, tendinţa micilor producători agricoli, a dominat dorinţa de a se uni în forme organizatorice de tip cooperativ, ca singura cale de a valorifica pe o treaptă superioară a celor 1-2 iugăre de pământ arabil primite prin reforma agrară din 1945.

În analizele pe care le facem e bine de precizat şi faptul că formele cooperative din agricultură românească nu au fost o invenţie de după 1945. Ele s-au regăsit în mod constant şi în programele Partidului Ţărănesc în frunte cu Ion Mihalache.

Considerăm că în prima parte a perioadei istorice 1945-1946, formele cooperatiste din agricultură românească au constituit un act progresist, pentru milioanele de ţărani săraci, pentru lucrarea pământului în comun, pentru creşterea producţiei vegetale şi animaliere.

Şi în al doilea Război Mondial, s-a promis ţăranilor români ca o recunoaştere a participării lor la război, să se înfăptuiască o nouă Reformă Agrară.

La 6 martie 1945 se instaurează Guvernul Democratic condus de Dr. Petru Groza, reprezentând coaliţia guvernamentală a forţelor politice ale acelor vremuri, în Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p.388 se arată „Principala măsură înfăptuită de Guvernul Dr. Petru Groza, imediat după preluarea puterii, a fost legiferarea Reformei Agrare. (...) Pe baza legii din 25 martie 1945, au fost expropriate 1.468.946 hectare teren APARŢINÂND ELEMENTELOR FASCISTE, CRIMINALILOR DE RĂZBOI ŞI CELOR VINOVAŢI DE DEZASTRUL ŢĂRII A ACELORA CARE AU FUGIT CU ARMATELE NAZISTE ŞI HORTHISTE, PRECUM ŞI TERENURILE AGRICOLE CE DEPĂŞEAU 50 DE HECTARE. Pământul a fost dat ţăranilor în deplină proprietate. Au beneficiat de împroprietărire peste 900.000 de familii - participanţi pe front, văduvele de război, orfanilor şi ţăranilor fără pământ”.

 

4. REFORMA AGRARĂ DIN JUDEŢUL SATU MARE

 

În ajunul legiferării Reformei Agrare, situaţia social - economică a ţărănimii din judeţul Satu Mare se agravase foarte mult, având în vedere consecinţele nefaste generate de război. Din documentele Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, dosar Armistiţiu se arată : (...) „Judeţul Satu Mare a făcut parte din teatrul de război. În ziua de 25 octombrie 1944 au fost eliberate oraşele Satu Mare şi Carei. Pagubele înregistrate prin distrugeri de armatele nazisto-horthyste au depăşit peste 20 miliarde lei curs 1944.(…) Au fost rechiziţionate pentru front: 6.557harnaşamente, 8.344 căruţe, 46.431 încălţăminte, 37.718 costume bărbăteşti, 47.501 porcine, 63.355 bovine, 9.913 cabaline, 269.517 ovine şi caprine, 177.437 păsări, 5.175.396 kg. furaje-fân şi lucernă, 2.900.429 kg. alimente, 1.922.109 litri băuturi spirtoase şi 1.352 autovehicule”.

De asemenea, lipsa cerealelor şi a animalelor sunt redate într-un alt document păstrat la Arhivele Naţionale, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 8/1945, p. 5-10 în care se arată: (...) „Deşi în temeiul Legii Agrare din 1921, au fost împroprietărite 20.245 de familii, totuşi persistă, în continuare, un mare număr de ţărani fără nici o palmă de pământ sau cu pământ insuficient (...). Potrivit Raportului din 15 aprilie 1945, al Prefecturii judeţului Satu Mare, adresat Inspectoratului General Administrativ Cluj, din totalul de 298.663 locuitori cât numără judeţul, 239.913 locuiau în mediul rural”.

Potrivit „Legii Reformei Agrare” pe judeţ şi în fiecare comună sau oraş, s-au constituit comisii locale formate din 9-15 membri, care întocmeau listele de împroprietăriţi.

Ordonanţa din 22 martie 1945 a Prefectului judeţului Satu Mare prevedea în mod expres: (...) „La împărţirea pământului să se ţină seama de mai multe criterii. Să fie împroprietăriţi în primul rând cei care luptă pe front împotriva fascismului şi nazismului; văduvele şi orfanii de război; cei deportaţi sau expulzaţi de horthyşti şi nazişti (...) De împroprietărire vor beneficia toţi cei în drept, indiferent de naţionalitate.”

La Arhivele Judeţului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 18/1945. p. l -5 se arată că: (...)”Lucrările de împroprietărire s-au desfăşurat în condiţii destul de anevoioase având în vedere că o serie de persoane supuse de a fi expropriate, au făcut “front comun”, fiind ajutaţi şi de elementele fasciste ungureşti rămase în mod masiv în administraţie. Prin tot felul de boicotări au reuşit să învrăjbească relaţiile dintre români şi unguri, în Comuna Ardud, câteva elemente expropriate, provocau pagube ţăranilor împroprietăriţi, obligând-i să îşi ridice recolta încă în stare verde.” (...) „în Comuna Gherta Mică ţăranii erau manipulaţi să îşi vândă terenul cu care au fost împroprietăriţi pe motivul că tot nu au cu ce să îl lucreze”.

După cum rezultă şi din Nota Informativă transmisă de Comandantul Legiuni de Jandarmi Satu Mare către Prefectul Judeţului Satu Mare: (...) pe judeţ s-au înregistrat 25 de cazuri de revânzare a pământului către foşti proprietari”.

În comuna Vama, mai multe văduve de război, au fost deposedate: “cu forţa de loturile atribuite. În fruntea elementelor turbulente a fost chiar preşedintele comitetului comunal de împroprietărire” (...) „cazuri de împotrivire şi manipulare a ţăranilor s-au mai înregistrat şi în localităţile: Roteşti, Beltiug, Socond, Craidorolţ. Au mai fost înregistrate şi cazuri de sustragere de la expropriere: Titu Damian cu 120 de iugăre la Mărtineşti; doctor Victor Marcu cu 118 iugăre la Şomcuta Mare; Pop Gheorghe cu 362 iugăre la Botiz, doctor loan Hossu cu 108 iugăre în Botiz; Lazin Teodor cu 119 iugăre la Dorolţ; Ioan Puşcaş cu 119 iugare în Apateu”.

De remarcat este şi faptul că tot din Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 8/1945, p. 14-18, rezultă că: (...) unele comisii comunale au expropriat numai cetăţeni români, de etnie română fără a respecta prevederile legale ale Reformei Agrare. Au fost expropriate şi proprietari ce aveau sub 50 ha, care erau scutite de lege. Această stare de fapte a creat confuzii şi neînţelegeri între proprietari şi ţăranii cu drept de a fi împroprietăriţi. Faptul că în administraţie se găseau elemente fasciste ungureşti, acestea au părtinit proprietarii unguri, punând accent numai pe propritarii români”.

Aceste stări de fapte au dus la necunoaşterea dreptului de către ţăranii împroprietăriţi de a face lucrările agricole. Aceasta a făcut ca în anul 1945 să rămână nelucrate mari suprafeţe de terenuri agricole.

În vara anului 1946, cu excepţia Plaşii Satu Mare, lucrările de expropriere erau terminate. Au fost expropriate 26000 de iugăre de la 2500 de proprietari. Au fost admişi pentru a fi împroprietăriţi aproximativ 19000 de familii de ţărani.

După definitivarea listelor cu împroprietăriţii la primirea suprafeţelor de pământ, Comisia Judeţeană de Reformă Agrară şi-a început lucrările de verificare începând cu ziua de 23 mai 1946.

De remarcat este şi faptul că pe lângă “Lotul tip de 2 jughere, cei fără casă au fost împroprietăriţi şi cu câte un loc de casă în suprafaţa de 400-900 m.p. la preţul de 10,80 lei stângenul pătrat. În acest fel, începând cu luna septembrie 1945: “au fost împroprietărite 61 de familii în hotarul comunei Tătărăşti, constituindu-se o nouă vatră de sat numită Tireac”.

O problemă deosebită a constituit-o împroprietărirea din Plasa Oaş. La Arhivele Statului, Fond Camera Agricolă a Judeţului Satu Mare, Dosar 410/1945, p. 66-67. Ibidem, Dosar 26/1945, p. 6-7. Ibidem, Dosar 789/1945, p. 19-20 se arată “(...) în Plasa Oaş, pământul arabil era puţin şi destul de neproductiv. Sesizată de această stare de fapte, Comisia Agricolă a Judeţului Satu Mare, prin adresa 23 mai 1945, adresată Comisiei de Plasa Satu Mare rugămintea prin care se preciza că ţăranii din Plasa Satu Mare au fost în marea lor majoritate împroprietăriţi prin Reforma Agrară din 1921, şi în plus şi cu reforma Agrară din 1945, «lotul tip»„ în comunele Livada, Agriş, Micula învecinate cu Plasa Oaş, să fie mai mic, urmând să se transfere din Plasa Satu Mare îndreptăţiţilor din Plasa Oaş, circa 1500 iughere sub forma de «loturi tip de 3 iughere». Cert este că din moşiile baronilor, Sztaray Mihaly şi Kende Sigismund din Livada, care au fost cele mai mari şi întinse proprietăţi din Judeţul Satu Mare, au fost împroprietărite familii de ţărani din Gherla Mica, Certeze, Bixad, Boineşti, Racşa, Călineşti, Dumbrava şi Livada”.

Moşii întinse erau concentrate şi în zona localităţilor: Ardud, Beltiug unde „... au fost împroprietăriţi ţărani din Ghirişa, Giungi, Bolda, Răteşti şi Sandra.”

Potrivit prevederilor Legi de Reformă Agrară, suprafeţele aparţinând celor fugiţi cu armatele germane şi ungureşti, au fost expropriate în întregime. Astfel de cazuri au fost în Homorodul de Jos, Lipau, Cărăşeu, Borleşti şi Sâi „(...)unde au fost expropriate suprafeţele şvabilor şi a ungurilor fugiţi.”

În Plasa Ardusat „(…) majoritatea îndreptăţiţilor au fost: împroprietăriţi din întinsele moşii ale lui Degenfeld Paul şi Maximilian, iar cei din Plasa Şomcuta Mare din moşiile conţilor Telaky Pal şi Adam. “

Dorim să mai precizăm că aspecte ale împotrivirilor faţă de Reforma Agrară din 1945 s-au întâlnit şi în Plasa Baia Mare în localităţile Firiza, Chuzbaia, Baia Mare şi Seini, (...) „Îndreptăţiţii din localităţile prezentate au fost împroprietăriţi cu loturi de pământ în localităţile Sâi, Borleşi şi în Medieşul Aurit.

În comunele învecinate cu Municipiul Satu Mare: Apateu, Amaţi Ambud, Păuleşti, Petin, Sătmărel (jidani) şi Culciu Mare, ţăranii au fost împroprietăriţi din moşiile aparţinând de Boszormeny Karol şi Emil, Ilie C. Barbu, Horvath Gheorghe, Szarea Andrei.

Din suprafeţe expropriate cu destinaţia (...) „rezervă de stat, au fost create în cadrul comunelor loturi pentru grădina comunală de legume în suprafaţa de 200 m.p. de familie, sau rezerve de stat câte 0,5 -1,5 ha în vederea înfiinţării culturii duzilor pentru creşterea viermilor de mătase.” (vezi Arhivele Statului Satu Mare, Dosar 1058/1945, p. 1-94; Dosar 1002/1945, p. 1-95; Dosar 1939/1945., p. 3-52; Dosar 1053/1945, p. 1-100; Dosar 419/1945, p. 5-171)

Tot din „Rezerva de stat”, o parte era destinată împroprietăririi celor decoraţi cu „Ordinul Mihai Viteazu...” în Plasa Satu Mare însuma 95 ha”, (arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 420/1945, p. 15-17).

În Municipiul Satu Mare au fost împroprietărite 935 de familii, din care 339 în Mintiu, unde s-au expropriat 612 iughere. Restul de 596 de familii au fost împroprietăriţi în partea de dincolo de pod, pe moşiile: Farkas Alexa, 98 familii, Horvath Ioan, 47 familii. Antal Emilia, 259 familii. Aceste moşii se aflau în părţile numite: Râtu Morii, Calea Viilor, Drumul Amaţului, Drumul Satarelului (Arhivele Statului, Dosar 339/1945, p. 1-171, Dosar 200/1945, p. 1-15, Dosar 408/1945, p. 25-40).

Aplicarea Reformei Agrare în Plăşile Cărei şi Tăşnad (în acea perioadă tăceau parte din judeţul Sălaj) şi în aceste Plase, pe baza verificării Comisiilor de Reformă Agrară din 2 oct. 1946, s-a aplicat în 24 de localităţi, fiind expropriate 2577 ha de la 224 de proprietari “(...) numărul familiilor împroprietărite fiind de 2495” ( Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Plăşii Cărei, Dosar 3/1945, p. 40-45). „(...) dintre moşiile expropriate au fost a Contelui Eszterhazi cu 808 iughere, Berger Adalbert cu 590 iughere, Domahidy Ştefan cu 580 iughere şi Mayteny Nicoiae cu 150 iughere” (ibidem . p. 50-53).

Din adresa Ocolului Agricol Carei , trimisă Prefecturii Sălaj, rezultă că ... „(...) toate bunurile expropiate de la familia conţilor Karoly, au fost declarate rezervă de stat şi trecute în patrimoniul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, exceptând Castelul din Carei, care, a fost trecut în patrimoniul Ministerului de Război. Prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor 155012/1946, fosta proprietate Karoly din oraşul Carei, în suprafaţă de 105 iugăre, împreună cu castelul şi clădiri aferente cât şi plantaţiile de pomi, au fost făcute rezerve de stat, în vederea înfiinţării unei şcoli de agricultură şi a unei ferme de stat” (Ibidem, p. 12-14)

În Plasa Tăşnad, în urma aplicării Reformei Agrare, au fost expropriaţi 30 de proprietari, însumând o suprafaţă de 1307,25 hectare. (Ibidem, p, 15, Mai vezi şi arhivele Statului Satu Mare, Fond, Prefectura Tăşnad, Dosar 5/1946, p. 34-35).

Începând cu toamna anului 1946, Prefectura Judeţului Satu Mare a început acţiunea de atribuire a titlurilor de proprietate. Cotidianul „Sătmarul” numărul 54 din 17 septembrie 1946... „(...)informează despre distribuirea titlurilor de proprietate pentru ţăranii din Plasa Ugocea, care singuri şi-au făcut măsurătorile pe teren” (Mai vezi şi cotidianul „Faklya” nr. 9 din 6 octombrie 1946), la Ardud în ziua de 6 octombrie 1946, la Calciu Mare în 10 octombrie 1946. „(…) Împărţirea titlurilor de proprietate s-au făcut în cadru festiv, în prezenţa unor mari adunări populare” (Ibidem).

În municipiul Satu Mare şi în oraşul Cărei primele titluri de proprietate au fost înmânate de Primul Ministru Dr. Petru Groza la Satu Mare pe stadionul de fotbal , iar la Carei în centrul oraşului „(…) Cu ocazia manifestărilor organizate în ziua de 13 octombrie 1946, Dr. Petru Groza a fost primit şi ovaţionat de zeci de mii de oameni” (Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 21/1946, p.7-10).

Într-un raport al Prefectului Judeţului Satu Mare privind repartizarea proprietăţii agricole se arăta că: „(...)până la Reforma Agrară din 1945 existau 22 de moşieri cu suprafeţe peste de 500 ha; 356 gospodării mari între 50-500 ha; 761 gospodării mijlocii cu 20-50 ha şi 44431 gospodării 1-2 ha. După aplicarea Reformei Agrare au rămas 3 gospodării mari; 985 gospodării mijlocii şi 46566 gospodării mici” ( Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Armistiţii, Dosar 22/3946, p. 7-80).

Deci, se poate constata că au fost micşorate marile proprietăţi, consolidându-se gospodăriile mici şi mijlocii. Menţionăm că „(...) forestiera Beltiug, mai deţinea în luna martie 1947 circa 5000 de iugăre, care în acelaşi an au fost expropriate” (Cotidianul „Sătmarul” nr. 210 din 21 martie 1947)

Prin efectul Legii Reformei Agrare din 23 martie 1945 (...) „... au fost desfiinţate 1224 de moşii, iar în conformitate cu prevederile articolului 13, au fost înfiinţate în Judeţul Satu Mare 4 ferme model în localităţile: Dorolţ, cu 115,10 ha; Medieşul Aurit cu 111,565 ha; Martineşti cu 95,53 ha şi Ardud cu 61 ha” (vezi „Lupta poporului” nr. 15 din 23 noiembrie 1946).

Pentru a veni în sprijinul agricultorilor au fost înfiinţate 4 centre de maşini agricole la Satu Mare; Şomcuta Mare, Halmeu şi Medieşul Aurit (...) „ele dispuneau în toamna anului 1946 de: 18 tractoare; 18 batoze; 10 locomobile; 10 semănători; 6 trioare; 2 cultivatoare şi 3polidiscuri” („Lupta poporului” nr. 4 din 8 septembrie 1946).

Prin grija statului, în toată perioada de aplicarea a Reformei Agrare, au fost repartizate ţăranilor pentru însămânţări (...) „... 825.570 kg grâu; 150.193 kg secară; 129.953 kg orz; 10.000 kg seminţe trifoi; 375.000 kg porumb; 370.000 kg ovăz; 2.000 kg fasole şi 562.000 kg floare soarelui” ( „Lupta poporului” nr. 15 din 23 noiembrie 1946).

Pentru încurajarea dezvoltării producţiei agricole, statul a acordat cu prioritate importante avantaje ţăranilor constituiţi în asociaţii agricole recunoscute ca persoane juridice (...) „ la finele anului 1945, în Judeţul Satu Mare au existat 25 de astfel de asociaţii după cum urmează: Asociaţia bunilor gospodari din localităţile Drăguşeni, Bucium, Botiz, Baba Novac, Viile Satu Mare, Negreşti, Micula, Medieşul Aurit, Lăpuşel, Voievodul Mihai. Apoi, au mai existat asociaţii agricole a îndreptăţiţilor: Viile Satu Mare, Văleni, Sătmărel, Tămâia, Valea Vinului, Gercusa, Hrideaga, Hădisa, Finteuşul Mare, Farcaşa, Hrip. Au mai existat Sindicatul Agronomilor la Viile Satu Mare, Reuniunea micilor agricultori din Municipiul Satu Mare, Sindicatul agricol din Satu Mare, şi Reuniunea posesoratului de grădini din Bercu „ (vezi Arhivele Statului Satu Mare, Fond Camera Agricolă a Judeţului Satu Mare, Dosat 401/1945, p. 120-129).

Pentru pregătirea cadrelor în agricultură, în localitatea Livada „ a fost înfiinţată o Şcoala Agricolă în castelul expropriat de la Contele Mihai Sztarvay împreună cu celelalte construcţii cât şi parcul din incinta, şi un modern centru de cercetări agricole". („Lupta poporului, nr. 15 din 23 noiembrie 1946. De remarcat că această moşie a făcut obiectul „PROCESULUI OPTANTILOR” plătit de Statul Român, în prezent e în curs la Satu Mare un mare proces prin care a „şasea spiţă” revendică: 1200 ha teren arabil şi 14 clădiri).

În baza Decretului - Lege 83 din 2 martie 1949, privind încheierea Reformei Agrare din 1945, (...) „....au mai fost micşorate proprietăţile moşiereşti. În virtutea acestui Decret -Lege au mai fost expropriate în Judeţul Satu Mare încă 6.455,50 hectare de la peste 100 de proprietari. Odată cu pământul au fost expropriate în favoarea statului şi 34 de conace, precum şi cazane de fiert ţuică, bunuri şi materiale destinate exploatării agricole.” (Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 66/1949, p. 3-15, p. 30-35, p. 35-37. Au fost expropriate: Plasa Satu Mare 904,49 hectare, Plasa Baia Mare 245,51 hectare, Plasa Şomcuta Mare 404,33 hectare, Plasa Mănăştiur 112,89 hectare, Plasa Ardusat 155,52 hectare, Plasa Ardud 283,03 hectare, Plasa Oaş 276,84 hectare, Plasa Seini 886,57 hectare, Plasa Someş 1915,26 hectare, Plasa Ugocea 596,12 hectare şi municipiul Satu Mare 702,03 hectare).

Constituirea primelor Cooperative Agricole de producţie din Judeţul Satu Mare: (...) „... la 11 iunie 1949 la Botiz, la 30 iunie 1949 la Berveni, la 29 august 1949 la Păuleşti. Aceste cooperative se numără printre cele 46 de CAP -uri înfiinţate în România în anul 1949. “(Vezi Judeţele Patriei. Satu Mare - Monografie, Editura Sport - Turism. Bucureşti, 1980, p. 62-65).

Prin Reforma Agrară din 1945, realizată de guvernul de largă concentrare democratică condus de Dr. Petru Groza, a fost soluţionată una din dezideratele fundamentale încă din Programul revoluţiei paşoptiste.

Regimul „aşa zis democratic”instaurat după „Lovitura de Stat din decembrie 1989", a dat LOVITURA DE GRAŢIE şi ţărănimii în mod direct şi statului românesc.

Această situaţie s-a datorat şi faptului că au existat şi s-au consolidat grupuri de presiune de interese, externe şi interne, care, acţionează în mod constant, pentru a transforma România într-o ţară exportatoare de forţă de muncă şi o ţară importatoare de produse industriale şi agro-alimentare. Prin acest mod, sub deviza „libera concurenţă” şi a „economiei de piaţă”, să fie eliminată România de pe piaţa europeană.

Toate guvernele instaurate în cei 20 ani de la tragicele evenimente din decembrie 1989, au fost incapabile, neputincioase şi răuvoitoare să emită o „strategie economico - socială” logică, pentru a lichida haosul din agricultura românească.

În cei 20 ani, ţăranilor le-a fost luată singura sursă de existenţă, iar formele organizatorice cooperatiste şi de stat unde îşi asigurau venituri corespunzătoare, au fost desfiinţate şi lichidate.

Destrămarea formelor de organizare agricolă, ţăranii, în marea lor majoritate bătrâni, au primit câte „o palmă de pământ”. Ţăranii nu mai puteau să se întoarcă la metodele de muncă antebelice. În societatea socialistă, proprietatea privată si-a pierdut componenţa, a primat proprietatea individuală, cooperatistă de grup şi proprietatea de stat, reprezentând bun al întregului popor.

Ţăranii din zilele noastre, în majoritatea lor sunt formaţi dintr-o populaţie îmbătrânită şi pensionari, lipsiţi de mijloace moderne de muncă. În parcele mici, ţăranul nu poate lucra decât cu plugul şi alte atelaje cu tracţiune animală, cu o slabă productivitate.

În aceste condiţii, ţăranii îmbătrâniţi şi bolnavi, abia pot să-şi producă cele necesare traiului de zi cu zi. Această situaţie dezastruoasă face ca milioane de hectare de teren arabil să rămână ani la rând „pârloagă”, iar producţia vegetală, animală, pomicolă şi horticolă, să scadă foarte mult. Această stare extrem de gravă, a făcut ca România postdecembristă să fie obligată să importe trei sferturi din alimentele de bază: cereale, carne, lapte, ouă, legume, fructe şi zarzavaturi.

Dar, cea mai dezolantă decădere morală a ţăranului şi a statului românesc, este provocată şi de colapsul „industriei de fiare vechi”, şi scăderea drastică a nivelului de viaţă. cât şi pierderea oricărei speranţe şi perspective. Din păcate, noua generaţie de la sate nu se mai consacră lucrării pământului, şi pentru faptul că această îndeletnicire „e foarte costisitoare”. Tinerii nu mai pot migra spre „industrie” sau pe „şantiere”, care în cei 20 ani au fost aproape desfiinţate.

În aceste condiţii, când nu mai există „motivaţie” şi nici accesul la „instrucţie şcolară” şi spre „cultură”, populaţia satelor în marea lor majoritate se alcoolizează.

Abia au ce pune pe masă şi cu ce să se îmbrace, mulţi dintre ţărani se uită absenţi cum li se dărăpănă gospodăria , în schimb cu suma de bani de care mai dispune, şi în mod criminal „alocaţiile copiilor”, o cheltuiesc pe alcool contrafăcut ce le distruge sănătatea şi la mulţi „le ia minţile”. Au fost lichidate fără nici o remuşcare cinematografele, căminele culturale, bibliotecile şi alte lăcaşuri de cultură. În locul lor au apărut ca ciupercile după ploaie: cârciumi, bufete, discoteci, unde principala preocupare este consumul exagerat de băuturi alcoolice urmate de scandaluri şi orgii greu de suportat.

La cârciumi sau la discoteci, ţăranii de la sate, fie tineri fie bătrâni, intră de mai multe ori pe zi pentru„a da pe gât drogul” pe care îl consideră „un fel de uitare de necazuri”.

   

      prof. dr. Ioan CORNEANU

      avocat Vasile MOIŞ

      avocat Anca Violeta PETRAN

      prof. Anca Cristina ONESC