|
În procesul dezvoltării societăţii româneşti,
agricultura a constituit întotdeauna o ramură de bază a producţiei
materiale. Ea a avut ca obiect: cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a
pomiculturii, a horticulturii, a viticulturii, creşterea păsărilor
şi a animalelor, în vederea obţinerii unor produse
agro-alimentare şi a materiilor prime, pentru înfiinţarea
şi dezvoltarea industriei de prelucrare a acestora.
În agricultură, principalul mijloc de producţie
a fost şi a rămas pământul, ceea ce face ca rezultatele
economice să depindă de modul de repartizare, de gospodărirea
şi utilizarea eficientă a acestuia.
Acapararea unor imense terenuri arabile, păduri, fâneţe.
islazuri şi cursuri de ape de către baroni, conţi şi
moşieri, luate cu forţa de la ţărani, sub oblăduirea
statului, au generat multe răscoale ţărăneşti cu
grave consecinţe, distrugeri materiale şi pierderi de vieţi
omeneşti.
Distribuirea pământului celor ce-1 muncesc de la
sate. a constituit o preocupare primordială a unor reformatori şi
gânditori progresişti, pentru desfiinţarea servituţilor
feudale şi a iobăgimii.
Printre reformele de substanţă din Agricultură
Românească amintim pe cele din 1864, 1921 şi 1945.
1.
REFORMA AGRARĂ DIN 1864
În luna octombrie 1863, Alexandru Ioan Cuza 1-a numit
ca prim ministru pe Mihail Kogălniceanu, cu ajutorul căruia va
iniţia un complex program de reforme.
În decembrie 1863. Legislativul a adaptat cu o
majoritate zdrobitoare Proiectul de Lege privind „… secularizarea averilor mănăstireşti,
ce reprezentau 26,26% din teritoriul ţării.”
La 25 aprilie 1864, Mihail Kogălniceanu .,om de
stat remarcabil” depune în Camera Deputaţilor „Proiectul de
Lege Rurală, care prevedea desfiinţarea clăcii şi
împroprietărirea ţăranilor.”
La 26 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza promulgă
printr-un Decret (...) „....ce avea putere de lege, Legea Rurală”.
Această lege urma să între în vigoare la 23 aprilie 1865.
 |
 |
| Alexandru
Ioan Cuza |
Mihail
Kogalniceanu |
Legea Rurală elibera pe ţărani de
sarcinile feudale, privind desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea
cu loturi de pământ prin răscumpărare.
Prin „Legea Rurală” se prevedea (...) „... împroprietărirea
a 515.422 de familii de ţărani, cu o suprafaţă totală
de 1.892.927 hectare, la care se mai adăugau 228.328 hectare cu care
au fost împroprietăriţi, tot în temeiul „Legii Rurale”,
48.342 de familii de însurăţei, ceea ce înseamnă în
total 2.038.640 hectare.”
Aplicarea „Legii Rurale” a fost îngreunată de
tergiversări, împotriviri şi falsuri „Ţăranii au
primit, în parte, pământuri inferioare celor pe care le lucraseră”.
„Legea Rurală” a fost adoptată în luna
august 1864, care prevedea (...) „....emanciparea ţăranilor
clăcaşi prin răscumpărare şi împroprietărirea
lor pe loturi aflate în folosinţă în funcţie de numărul
de vite, pentru că existau trei categorii de clăcaşi:
cu patru boi, cu doi boi şi pălmaşii; ţăranii
trebuiau să plătească o răscumpărare în timp de
15 ani, cu o dobândă de 5%, iar loturile primite nu puteau fi vândute
timp de 30 de ani.”
„Legea Rurală” mai prevedea şi (...) „...secularizarea
averilor mănăstireşti închinate sub ascultarea Patriarhiei
Orientului”.
În Muntenia aceste bunuri reprezentau 11,14%, adică
a noua parte din teritoriul naţional, iar în Moldova 12,16%. La
aceste terenuri dacă se mai adăugau şi suprafeţele deţinute
de mănăstirile pământene, rezulta pentru cele două
teritorii româneşti 25,6% din suprafaţa agricolă. Această
situaţie ne arată că un sfert din bogăţia
ţării aparţinea clerului.
Alexandru Ioan Cuza, în Proclamaţia către Săteni,
în luna august 1864 spunea: (...) „Claca este desfiinţată
de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe
locurile supuse stăpânirii voastre. De astăzi voi sunteţi
stăpâni pe braţele voastre. Voi aveţi o părticică
de pământ, proprietate şi moşie a voastră. De astăzi
voi aveţi o Patrie de iubit şi de apărat.” (...)
2.
REFORMA AGRARĂ DIN 1921
Agricultura, deşi constituia principala ramură
economică suprafaţa arabilă a crescut de la 6,6 milioane
hectare, în 1913, la 13 milioane hectare. (...) „Totuşi trebuie
să subliniem şi faptul că agricultura se găsea într-o
situaţie grea, datorită slabei înzestrări tehnice şi
a lipsei vitelor de muncă.”
La acestea se mai adaugă nedreapta împărţire
a pământului şi persistenţa unui sistem anacronic în relaţiile
dintre marii proprietari şi ţărănime (...) „în
anul 1921, aproximativ un milion de familii ţărăneşti
deţineau abia 46,7% din terenul cultivabil al ţării, în
timp ce numai 1.171 de mari proprietari stăpâneau 42,5%.”
Aceste stări de fapte au făcut ca problema
agrară să constituie principala problemă a societăţii
româneşti, în anii imediat postbelici, rezolvarea ei impunându-se
ca o necesitate ce nu mai suferea amânare.
Factorii de decizie a României Mari au înţeles că
prosperitatea ţării depinde în mare măsură de (...) „ridicare
a satului printr-o Reformă Agrară, cerinţă formulată
de Ioan I. Brăteanu încă în 1913.”
Împroprietărirea a fost promisă şi în
anul 1917, pe front, de către Regele Ferdinand, (...) „ca un act
de Justiţie socială dar şi o recunoaştere a contribuţiei
ţăranilor la Războiul de Reîntregire Naţională.”
Reforma Agrară s-a legiferat treptat: (...) În
1917, Parlamentul refugiat la Iaşi a înscris dreptul de expropriere
în Constituţie; apoi Legea s-a aplicat în mod progresiv, pe regiuni
pentru Basarabia a fost adoptată în 1920, iar în Vechiul Regat,
Transilvania şi Bucovina, în 1921.”
În baza Legii Reformei Agrare se declara expropriate
suprafeţele cultivabile mai mari de 100 de hectare (...) „cu
excepţia viilor, pădurilor, plantaţiilor de pomi roditori,
lacurilor, bălţilor şi a pământului irigat.”
Au fost expropriate peste 6 milioane de hectare, din
care aproape 4 milioane de hectare de teren arabil, adică 66% din
suprafaţa stăpânită de marii proprietari. Au primit pământ
aproximativ 2 milioane de familii ţărăneşti.
 |
 |
| Ion
I. Bratianu |
Regele
Ferdinand |
Reforma Agrară din 1921, (…) „a fost cea
mai mare din Istoria Modernă a României şi una din cele mai
ample din Europa.” Reforma Agrară
a avut urmări benefice pentru ţărănime
contribuind la dezvoltarea generală a ţării, la
consolidarea MARII UNIRI A STATULUI UNITAR ROMÂN, la modernizarea
agriculturii, producând schimbări profunde şi în viaţa
social-politică românească.
3. REFORMA AGRARĂ DIN 1945
Din păcate, despre reforma Agrară din 1945,
se spune şi se scrie în mod eronat şi tendenţios, fiind
caracterizată de politruci, analişti politici, mass-media vizuală,
scrise şi vorbită, ca o „Reformă comunistă”,
aşa cum din păcate unii istorici - politici şi analişti
politici, precum şi Societatea Civilă Bucureşteană
„cântă” şi „scriu” fără să le tremure mâna
după cum le cere „puterea politică” specifică
„capitalismului sălbatic” de după evenimentele sângeroase
din decembrie 1989.
Punctul nostru de vedere se întemeiază pe faptul
că: Dr. Petru Groza (l884-1958), a fost UN OM AL EPOCII SALE, mai
ales că a fost participant direct la MAREA ADUNARE DE LA ALBA IUL1A
de la 1 Decembrie 1918, unde s-a desăvârşit PROCESUL DE FĂURIRE
A ROMÂNIEI MARI. A mai fost de şase ori DEPUTAT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI
în perioada 1919-1927. De asemenea a mai îndeplinit funcţia de
MINISTRU în guvernarea MAREŞALULUI AVERESCU în anii 1920-1921
şi 1926-1927. În anul 1933 a întemeiat FRONTUL PLUGARILOR al cărui
preşedinte a fost până în anul 1953. După 23 August 1944,
din luna noiembrie 1944 şi până în februarie 1945 şi până
la 3 iunie 1952 a fost PRIM MINISTRU AL ROMÂNIEI. Din 2 iunie 1952 şi
până în 7 ianuarie 1958, a fost PREŞEDINTELE PREZIDULUI MARII
ADUNĂRI NAŢIONALE. El nu a fost niciodată MEMBRU AL P.C.R.
Meritul „CRUCIAL” de „MARE RĂSUNET NAŢIONAL” a fost
schimbul de scrisori cu I.V. STALIN, prin care la 8 martie 1945, Ardealul
de Nord-Vest a revenit la „PATRIA MAMĂ”. Prin acel act a fost
anulat criminalul Diktat fascisto-nazisto-horthyst de la Viena din 30
August 1940. E dureros că după 1989, STATUIA SA DE LA DEVA E
ŞI ACUM ARUNCATĂ ÎN UITARE, în jur creşte iarba şi
alte buruieni. Dacă ar fi fost „ALOGEN” credem că ar fi fost
lăsat în pace. Păcatul lui cel mai mare că s-a născut
român.
 |
|
Dr.
Petru Groza |
Autorii prezentului material, consideră că nu
este corect să te referi la această reformă fără
o cercetare atentă a perioadei, deoarece ea s-a desfăşurat
în cu totul în alte condiţii istorice.
În perioada anilor 1945-1946, după Marea
Conflagraţie Mondială, în mai multe ţări europene, un
mare număr de familii ţărăneşti au fost împroprietărite
cu pământ arabil, fără mijloace necesare de a pune în
valoare suprafeţele primite (lipsa uneltelor mecanice, a animalelor
de tracţiune, a seminţelor şi a materialului săditor).
În acest context, tendinţa micilor producători agricoli, a
dominat dorinţa de a se uni în forme organizatorice de tip
cooperativ, ca singura cale de a valorifica pe o treaptă superioară
a celor 1-2 iugăre de pământ arabil primite prin reforma agrară
din 1945.
În analizele pe care le facem e bine de precizat
şi faptul că formele cooperative din agricultură românească
nu au fost o invenţie de după 1945. Ele s-au regăsit în
mod constant şi în programele Partidului Ţărănesc în
frunte cu Ion Mihalache.
Considerăm că în prima parte a perioadei
istorice 1945-1946, formele cooperatiste din agricultură românească
au constituit un act progresist, pentru milioanele de ţărani săraci,
pentru lucrarea pământului în comun, pentru creşterea producţiei
vegetale şi animaliere.
Şi în al doilea Război Mondial, s-a promis
ţăranilor români ca o recunoaştere a participării lor
la război, să se înfăptuiască o nouă Reformă
Agrară.
La 6 martie 1945 se instaurează Guvernul
Democratic condus de Dr. Petru Groza, reprezentând coaliţia
guvernamentală a forţelor politice ale acelor vremuri, în
Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română,
Bucureşti, 1971, p.388 se arată „Principala măsură
înfăptuită de Guvernul Dr. Petru Groza, imediat după
preluarea puterii, a fost legiferarea Reformei Agrare. (...) Pe baza legii
din 25 martie 1945, au fost expropriate 1.468.946 hectare teren APARŢINÂND
ELEMENTELOR FASCISTE, CRIMINALILOR DE RĂZBOI ŞI CELOR
VINOVAŢI DE DEZASTRUL ŢĂRII A ACELORA
CARE
AU FUGIT CU ARMATELE NAZISTE ŞI HORTHISTE, PRECUM ŞI TERENURILE
AGRICOLE CE DEPĂŞEAU 50 DE HECTARE. Pământul a fost dat ţăranilor în
deplină proprietate. Au beneficiat de împroprietărire peste
900.000 de familii - participanţi pe front, văduvele de război,
orfanilor şi ţăranilor fără pământ”.
4. REFORMA AGRARĂ DIN JUDEŢUL SATU MARE
În ajunul legiferării Reformei Agrare, situaţia
social - economică a ţărănimii din judeţul Satu
Mare se agravase foarte mult, având în vedere consecinţele nefaste
generate de război. Din documentele Arhivelor Naţionale, Direcţia
Judeţeană Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare,
dosar Armistiţiu se arată : (...) „Judeţul
Satu Mare a făcut parte din teatrul de război. În ziua de 25
octombrie 1944 au fost eliberate oraşele Satu Mare şi Carei.
Pagubele înregistrate prin distrugeri de armatele nazisto-horthyste au
depăşit peste 20 miliarde lei curs 1944.(…) Au fost rechiziţionate
pentru front: 6.557harnaşamente, 8.344 căruţe, 46.431 încălţăminte,
37.718 costume bărbăteşti, 47.501 porcine, 63.355 bovine,
9.913 cabaline, 269.517 ovine şi caprine, 177.437 păsări,
5.175.396 kg. furaje-fân şi lucernă, 2.900.429 kg. alimente,
1.922.109 litri băuturi spirtoase şi 1.352 autovehicule”.
De asemenea, lipsa cerealelor şi a animalelor sunt
redate într-un alt document păstrat la Arhivele Naţionale, Fond
Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 8/1945, p. 5-10 în care se
arată: (...) „Deşi în temeiul Legii Agrare din 1921, au
fost împroprietărite 20.245 de familii, totuşi persistă,
în continuare, un mare număr de ţărani fără nici
o palmă de pământ sau cu pământ insuficient (...).
Potrivit Raportului din 15 aprilie 1945, al Prefecturii judeţului
Satu Mare, adresat Inspectoratului General Administrativ Cluj, din totalul
de 298.663 locuitori cât numără judeţul, 239.913 locuiau
în mediul rural”.
Potrivit „Legii Reformei Agrare” pe judeţ
şi în fiecare comună sau oraş, s-au constituit comisii
locale formate din 9-15 membri, care întocmeau listele de împroprietăriţi.
Ordonanţa din 22 martie 1945 a Prefectului judeţului
Satu Mare prevedea în mod expres: (...) „La împărţirea
pământului să se ţină seama de mai multe criterii. Să
fie împroprietăriţi în primul rând cei care luptă pe
front împotriva fascismului şi nazismului; văduvele şi
orfanii de război; cei deportaţi sau expulzaţi de horthyşti
şi nazişti (...) De împroprietărire vor beneficia toţi
cei în drept, indiferent de naţionalitate.”
La Arhivele Judeţului Satu Mare, Fond Prefectura
Judeţului Satu Mare, Dosar 18/1945. p. l -5 se arată că: (...)”Lucrările
de împroprietărire s-au desfăşurat în condiţii
destul de anevoioase având în vedere că o serie de persoane supuse
de a fi expropriate, au făcut “front comun”, fiind ajutaţi
şi de elementele fasciste ungureşti rămase în mod masiv în
administraţie. Prin tot felul de boicotări au reuşit să
învrăjbească relaţiile dintre români şi unguri, în
Comuna Ardud, câteva elemente expropriate, provocau pagube ţăranilor
împroprietăriţi, obligând-i să îşi ridice recolta
încă în stare verde.” (...) „în Comuna Gherta Mică
ţăranii erau manipulaţi să îşi vândă
terenul cu care au fost împroprietăriţi pe motivul că tot
nu au cu ce să îl lucreze”.
După cum rezultă şi din Nota Informativă
transmisă de Comandantul Legiuni de Jandarmi Satu Mare către
Prefectul Judeţului Satu Mare: (...) “pe judeţ s-au înregistrat
25 de cazuri de revânzare a pământului către foşti
proprietari”.
În comuna Vama, mai multe văduve de război,
au fost deposedate: “cu forţa de loturile atribuite. În
fruntea elementelor turbulente a fost chiar preşedintele comitetului
comunal de împroprietărire” (...) „cazuri de împotrivire şi
manipulare a ţăranilor s-au mai înregistrat şi în localităţile:
Roteşti, Beltiug, Socond, Craidorolţ. Au mai fost înregistrate
şi cazuri de sustragere de la expropriere: Titu Damian cu 120 de iugăre
la Mărtineşti; doctor Victor Marcu cu 118 iugăre la Şomcuta
Mare; Pop Gheorghe cu 362 iugăre la Botiz, doctor loan Hossu cu 108
iugăre în Botiz; Lazin Teodor cu 119 iugăre la Dorolţ;
Ioan Puşcaş cu 119 iugare în Apateu”.
De remarcat este şi faptul că tot din
Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare,
Dosar 8/1945, p. 14-18, rezultă că: „(...) unele comisii
comunale au expropriat numai cetăţeni români, de etnie română
fără a respecta prevederile legale ale Reformei Agrare. Au fost
expropriate şi proprietari ce aveau sub 50 ha, care erau scutite de
lege. Această stare de fapte a creat confuzii şi neînţelegeri
între proprietari şi ţăranii cu drept de a fi împroprietăriţi.
Faptul că în administraţie se găseau elemente fasciste
ungureşti, acestea au părtinit proprietarii unguri, punând
accent numai pe propritarii români”.
Aceste stări de fapte au dus la necunoaşterea
dreptului de către ţăranii împroprietăriţi de a
face lucrările agricole. Aceasta a făcut ca în anul 1945 să
rămână nelucrate mari suprafeţe de terenuri agricole.
În vara anului 1946, cu excepţia Plaşii Satu
Mare, lucrările de expropriere erau terminate. Au fost expropriate
26000 de iugăre de la 2500 de proprietari. Au fost admişi pentru
a fi împroprietăriţi aproximativ 19000 de familii de
ţărani.
După definitivarea listelor cu împroprietăriţii
la primirea suprafeţelor de pământ, Comisia Judeţeană
de Reformă Agrară şi-a început lucrările de
verificare începând cu ziua de 23 mai 1946.
De remarcat este şi faptul că pe lângă
“Lotul tip de 2 jughere, cei fără casă au fost împroprietăriţi
şi cu câte un loc de casă în suprafaţa de 400-900 m.p. la
preţul de 10,80 lei stângenul pătrat. În acest fel, începând
cu luna septembrie 1945: “au fost împroprietărite 61 de familii
în hotarul comunei Tătărăşti, constituindu-se o nouă
vatră de sat numită Tireac”.
O problemă deosebită a constituit-o împroprietărirea
din Plasa Oaş. La Arhivele Statului, Fond Camera Agricolă a Judeţului
Satu Mare, Dosar 410/1945, p. 66-67. Ibidem, Dosar 26/1945, p. 6-7.
Ibidem, Dosar 789/1945, p. 19-20 se arată “(...) în Plasa Oaş,
pământul arabil era puţin şi destul de neproductiv.
Sesizată de această stare de fapte, Comisia Agricolă a Judeţului
Satu Mare, prin adresa 23 mai 1945, adresată Comisiei de Plasa Satu
Mare rugămintea prin care se preciza că ţăranii din
Plasa Satu Mare au fost în marea lor majoritate împroprietăriţi
prin Reforma Agrară din 1921, şi în plus şi cu reforma
Agrară din 1945, «lotul tip»„ în comunele Livada, Agriş,
Micula învecinate cu Plasa Oaş, să fie mai mic, urmând să
se transfere din Plasa Satu Mare îndreptăţiţilor din Plasa
Oaş, circa 1500 iughere sub forma de «loturi tip de 3 iughere».
Cert este că din moşiile baronilor, Sztaray Mihaly şi Kende
Sigismund din Livada, care au fost cele mai mari şi întinse proprietăţi
din Judeţul Satu Mare, au fost împroprietărite familii de
ţărani din Gherla Mica, Certeze, Bixad, Boineşti, Racşa,
Călineşti, Dumbrava şi Livada”.
Moşii întinse erau concentrate şi în zona
localităţilor: Ardud, Beltiug unde „... au fost împroprietăriţi
ţărani din Ghirişa, Giungi, Bolda, Răteşti şi
Sandra.”
Potrivit prevederilor Legi de Reformă Agrară,
suprafeţele aparţinând celor fugiţi cu armatele germane
şi ungureşti, au fost expropriate în întregime. Astfel de
cazuri au fost în Homorodul de Jos, Lipau, Cărăşeu, Borleşti
şi Sâi „(...)unde au fost expropriate suprafeţele şvabilor
şi a ungurilor fugiţi.”
În Plasa Ardusat „(…) majoritatea îndreptăţiţilor
au fost: împroprietăriţi din întinsele moşii ale lui
Degenfeld Paul şi Maximilian, iar cei din Plasa Şomcuta Mare din
moşiile conţilor Telaky Pal şi Adam. “
Dorim să mai precizăm că aspecte ale împotrivirilor
faţă de Reforma Agrară din 1945 s-au întâlnit şi în
Plasa Baia Mare în localităţile Firiza, Chuzbaia, Baia Mare
şi Seini, (...) „Îndreptăţiţii din localităţile
prezentate au fost împroprietăriţi cu loturi de pământ în
localităţile Sâi, Borleşi şi în Medieşul Aurit.
“
În comunele învecinate cu Municipiul Satu Mare:
Apateu, Amaţi Ambud, Păuleşti, Petin, Sătmărel
(jidani) şi Culciu Mare, ţăranii au fost împroprietăriţi
din moşiile aparţinând de Boszormeny Karol şi Emil, Ilie
C. Barbu, Horvath Gheorghe, Szarea Andrei.
Din suprafeţe expropriate cu destinaţia (...)
„rezervă de stat, au fost create în cadrul comunelor loturi pentru
grădina comunală de legume în suprafaţa de 200 m.p. de
familie, sau rezerve de stat câte 0,5 -1,5 ha în vederea înfiinţării
culturii duzilor pentru creşterea viermilor de mătase.” (vezi
Arhivele Statului Satu Mare, Dosar 1058/1945, p. 1-94; Dosar 1002/1945, p.
1-95; Dosar 1939/1945., p. 3-52; Dosar 1053/1945, p. 1-100; Dosar
419/1945, p. 5-171)
Tot din „Rezerva de stat”, o parte era destinată
împroprietăririi celor decoraţi cu „Ordinul Mihai Viteazu...”
în Plasa Satu Mare însuma 95 ha”, (arhivele Statului Satu Mare,
Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 420/1945, p. 15-17).
În Municipiul Satu Mare au fost împroprietărite
935 de familii, din care 339 în Mintiu, unde s-au expropriat 612 iughere.
Restul de 596 de familii au fost împroprietăriţi în partea de
dincolo de pod, pe moşiile: Farkas Alexa, 98 familii, Horvath Ioan,
47 familii. Antal Emilia, 259 familii. Aceste moşii se aflau în părţile
numite: Râtu Morii, Calea Viilor, Drumul Amaţului, Drumul
Satarelului (Arhivele Statului, Dosar 339/1945, p. 1-171, Dosar 200/1945,
p. 1-15, Dosar 408/1945, p. 25-40).
Aplicarea Reformei Agrare în Plăşile Cărei
şi Tăşnad (în acea perioadă tăceau parte din
judeţul Sălaj) şi în aceste Plase, pe baza verificării
Comisiilor de Reformă Agrară din 2 oct. 1946, s-a aplicat în 24
de localităţi, fiind expropriate 2577 ha de la 224 de
proprietari “(...) numărul familiilor împroprietărite
fiind de 2495” ( Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Plăşii
Cărei, Dosar 3/1945, p. 40-45). „(...) dintre moşiile
expropriate au fost a Contelui Eszterhazi cu 808 iughere, Berger
Adalbert cu 590 iughere, Domahidy Ştefan cu 580 iughere şi
Mayteny Nicoiae cu 150 iughere” (ibidem . p. 50-53).
Din adresa Ocolului Agricol Carei , trimisă
Prefecturii Sălaj, rezultă că ... „(...) toate
bunurile expropiate de la familia conţilor Karoly, au fost declarate
rezervă de stat şi trecute în patrimoniul Ministerului
Agriculturii şi Domeniilor, exceptând Castelul din Carei, care, a
fost trecut în patrimoniul Ministerului de Război. Prin Ordinul
Ministerului Agriculturii şi Domeniilor 155012/1946, fosta
proprietate Karoly din oraşul Carei, în suprafaţă de 105
iugăre, împreună cu castelul şi clădiri aferente cât
şi plantaţiile de pomi, au fost făcute rezerve de stat, în
vederea înfiinţării unei şcoli de agricultură şi
a unei ferme de stat” (Ibidem, p. 12-14)
În Plasa Tăşnad, în urma aplicării
Reformei Agrare, au fost expropriaţi 30 de proprietari, însumând o
suprafaţă de 1307,25 hectare. (Ibidem, p, 15, Mai vezi şi
arhivele Statului Satu Mare, Fond, Prefectura Tăşnad, Dosar
5/1946, p. 34-35).
Începând cu toamna anului 1946, Prefectura Judeţului
Satu Mare a început acţiunea de atribuire a titlurilor de
proprietate. Cotidianul „Sătmarul” numărul 54 din 17
septembrie 1946... „(...)informează despre distribuirea
titlurilor de proprietate pentru ţăranii din Plasa Ugocea, care
singuri şi-au făcut măsurătorile pe teren” (Mai
vezi şi cotidianul „Faklya” nr. 9 din 6 octombrie 1946), la Ardud
în ziua de 6 octombrie 1946, la Calciu Mare în 10 octombrie 1946. „(…)
Împărţirea titlurilor de proprietate s-au făcut în cadru
festiv, în prezenţa unor mari adunări populare” (Ibidem).
În municipiul Satu Mare şi în oraşul Cărei
primele titluri de proprietate au fost înmânate de Primul Ministru Dr.
Petru Groza la Satu Mare pe stadionul de fotbal , iar la Carei în centrul
oraşului „(…) Cu ocazia manifestărilor organizate în
ziua de 13 octombrie 1946, Dr. Petru Groza a fost primit şi
ovaţionat de zeci de mii de oameni” (Arhivele Statului Satu
Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 21/1946, p.7-10).
Într-un raport al Prefectului Judeţului Satu Mare
privind repartizarea proprietăţii agricole se arăta că:
„(...)până la Reforma Agrară din 1945 existau 22 de moşieri
cu suprafeţe peste de 500 ha; 356 gospodării mari între 50-500
ha; 761 gospodării mijlocii cu 20-50 ha şi 44431 gospodării
1-2 ha. După aplicarea Reformei Agrare au rămas 3 gospodării
mari; 985 gospodării mijlocii şi 46566 gospodării mici” (
Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare,
Armistiţii, Dosar 22/3946, p. 7-80).
Deci, se poate constata că au fost micşorate
marile proprietăţi, consolidându-se gospodăriile mici
şi mijlocii. Menţionăm că „(...) forestiera
Beltiug, mai deţinea în luna martie 1947 circa 5000 de iugăre,
care în acelaşi an au fost expropriate” (Cotidianul „Sătmarul”
nr. 210 din 21 martie 1947)
Prin efectul Legii Reformei Agrare din 23 martie 1945
(...) „... au fost desfiinţate 1224 de moşii, iar în
conformitate cu prevederile articolului 13, au fost înfiinţate în
Judeţul Satu Mare 4 ferme model în localităţile: Dorolţ,
cu 115,10 ha; Medieşul Aurit cu 111,565 ha; Martineşti cu 95,53
ha şi Ardud cu 61 ha” (vezi „Lupta poporului” nr. 15 din 23
noiembrie 1946).
Pentru a veni în sprijinul agricultorilor au fost înfiinţate
4 centre de maşini agricole la Satu Mare; Şomcuta Mare, Halmeu
şi Medieşul Aurit (...) „ele dispuneau în toamna anului
1946 de: 18 tractoare; 18 batoze; 10 locomobile; 10 semănători;
6 trioare; 2 cultivatoare şi 3polidiscuri” („Lupta
poporului” nr. 4 din 8 septembrie 1946).
Prin grija statului, în toată perioada de
aplicarea a Reformei Agrare, au fost repartizate ţăranilor
pentru însămânţări (...) „... 825.570 kg grâu;
150.193 kg secară; 129.953 kg orz; 10.000 kg seminţe trifoi;
375.000 kg porumb; 370.000 kg ovăz; 2.000 kg fasole şi 562.000
kg floare soarelui” ( „Lupta poporului” nr. 15 din 23 noiembrie
1946).
Pentru încurajarea dezvoltării producţiei
agricole, statul a acordat cu prioritate importante avantaje ţăranilor
constituiţi în asociaţii agricole recunoscute ca persoane
juridice (...) „ la finele anului 1945, în Judeţul Satu Mare au
existat 25 de astfel de asociaţii după cum urmează: Asociaţia
bunilor gospodari din localităţile Drăguşeni, Bucium,
Botiz, Baba Novac, Viile Satu Mare, Negreşti, Micula, Medieşul
Aurit, Lăpuşel, Voievodul Mihai. Apoi, au mai existat asociaţii
agricole a îndreptăţiţilor: Viile Satu Mare, Văleni,
Sătmărel, Tămâia, Valea Vinului, Gercusa, Hrideaga, Hădisa,
Finteuşul Mare, Farcaşa, Hrip. Au mai existat Sindicatul
Agronomilor la Viile Satu Mare, Reuniunea micilor agricultori din
Municipiul Satu Mare, Sindicatul agricol din Satu Mare, şi Reuniunea
posesoratului de grădini din Bercu „ (vezi Arhivele Statului
Satu Mare, Fond Camera Agricolă a Judeţului Satu Mare, Dosat
401/1945, p. 120-129).
Pentru pregătirea cadrelor în agricultură,
în localitatea Livada „ a fost înfiinţată o Şcoala
Agricolă în castelul expropriat de la Contele Mihai Sztarvay împreună
cu celelalte construcţii cât şi parcul din incinta, şi un
modern centru de cercetări agricole". („Lupta poporului,
nr. 15 din 23 noiembrie 1946. De remarcat că această moşie
a făcut obiectul „PROCESULUI OPTANTILOR” plătit de Statul
Român, în prezent e în curs la Satu Mare un mare proces prin care a „şasea
spiţă” revendică: 1200 ha teren arabil şi 14 clădiri).
În baza Decretului - Lege 83 din 2 martie 1949,
privind încheierea Reformei Agrare din 1945, (...) „....au mai fost
micşorate proprietăţile moşiereşti. În virtutea
acestui Decret -Lege au mai fost expropriate în Judeţul Satu Mare încă
6.455,50 hectare de la peste 100 de proprietari. Odată cu pământul
au fost expropriate în favoarea statului şi 34 de conace, precum
şi cazane de fiert ţuică, bunuri şi materiale
destinate exploatării agricole.” (Arhivele Statului Satu Mare,
Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 66/1949, p. 3-15, p.
30-35, p. 35-37. Au fost expropriate: Plasa Satu Mare 904,49 hectare,
Plasa Baia Mare 245,51 hectare, Plasa Şomcuta Mare 404,33 hectare,
Plasa Mănăştiur 112,89 hectare, Plasa Ardusat 155,52
hectare, Plasa Ardud 283,03 hectare, Plasa Oaş 276,84 hectare, Plasa
Seini 886,57 hectare, Plasa Someş 1915,26 hectare, Plasa Ugocea
596,12 hectare şi municipiul Satu Mare 702,03 hectare).
Constituirea primelor Cooperative Agricole de producţie
din Judeţul Satu Mare: (...) „... la 11 iunie 1949 la Botiz, la
30 iunie 1949 la Berveni, la 29 august 1949 la Păuleşti. Aceste
cooperative se numără printre cele 46 de
CAP
-uri
înfiinţate în România în anul 1949. “(Vezi Judeţele Patriei. Satu
Mare - Monografie, Editura Sport - Turism. Bucureşti, 1980, p.
62-65).
Prin Reforma Agrară din 1945, realizată de
guvernul de largă concentrare democratică condus de Dr. Petru
Groza, a fost soluţionată una din dezideratele fundamentale încă
din Programul revoluţiei paşoptiste.
Regimul „aşa zis democratic”instaurat după
„Lovitura de Stat din decembrie 1989", a dat LOVITURA DE GRAŢIE
şi ţărănimii în mod direct şi statului românesc.
Această situaţie s-a datorat şi faptului
că au existat şi s-au consolidat grupuri de presiune de
interese, externe şi interne, care, acţionează în mod
constant, pentru a transforma România într-o ţară exportatoare
de forţă de muncă şi o ţară importatoare de
produse industriale şi agro-alimentare. Prin acest mod, sub deviza
„libera concurenţă” şi a „economiei de piaţă”,
să fie eliminată România de pe piaţa europeană.
Toate guvernele instaurate în cei 20 ani de la
tragicele evenimente din decembrie 1989, au fost incapabile, neputincioase
şi răuvoitoare să emită o „strategie economico -
socială” logică, pentru a lichida haosul din agricultura românească.
În cei 20 ani, ţăranilor le-a fost luată
singura sursă de existenţă, iar formele organizatorice
cooperatiste şi de stat unde îşi asigurau venituri corespunzătoare,
au fost desfiinţate şi lichidate.
Destrămarea formelor de organizare agricolă,
ţăranii, în marea lor majoritate bătrâni, au primit câte
„o palmă de pământ”. Ţăranii nu mai puteau să
se întoarcă la metodele de muncă antebelice. În societatea
socialistă, proprietatea privată si-a pierdut componenţa, a
primat proprietatea individuală, cooperatistă de grup şi
proprietatea de stat, reprezentând bun al întregului popor.
Ţăranii din zilele noastre, în majoritatea
lor sunt formaţi dintr-o populaţie îmbătrânită
şi pensionari, lipsiţi de mijloace moderne de muncă. În
parcele mici, ţăranul nu poate lucra decât cu plugul şi
alte atelaje cu tracţiune animală, cu o slabă
productivitate.
În aceste condiţii, ţăranii îmbătrâniţi
şi bolnavi, abia pot să-şi producă cele necesare
traiului de zi cu zi. Această situaţie dezastruoasă face ca
milioane de hectare de teren arabil să rămână ani la rând
„pârloagă”, iar producţia vegetală, animală,
pomicolă şi horticolă, să scadă foarte mult.
Această stare extrem de gravă, a făcut ca România
postdecembristă să fie obligată să importe trei
sferturi din alimentele de bază: cereale, carne, lapte, ouă,
legume, fructe şi zarzavaturi.
Dar, cea mai dezolantă decădere morală a
ţăranului şi a statului românesc, este provocată
şi de colapsul „industriei de fiare vechi”, şi scăderea
drastică a nivelului de viaţă. cât şi pierderea oricărei
speranţe şi perspective. Din păcate, noua generaţie de
la sate nu se mai consacră lucrării pământului, şi
pentru faptul că această îndeletnicire „e foarte
costisitoare”. Tinerii nu mai pot migra spre „industrie” sau
pe „şantiere”, care în cei 20 ani au fost aproape desfiinţate.
În aceste condiţii, când nu mai există
„motivaţie” şi nici accesul la „instrucţie şcolară”
şi spre „cultură”, populaţia satelor în marea lor
majoritate se alcoolizează.
Abia au ce pune pe masă şi cu ce să se
îmbrace, mulţi dintre ţărani se uită absenţi cum
li se dărăpănă gospodăria , în schimb cu suma de
bani de care mai dispune, şi în mod criminal „alocaţiile
copiilor”, o cheltuiesc pe alcool contrafăcut ce le distruge sănătatea
şi la mulţi „le ia minţile”. Au fost lichidate fără
nici o remuşcare cinematografele, căminele culturale,
bibliotecile şi alte lăcaşuri de cultură. În locul
lor au apărut ca ciupercile după ploaie: cârciumi, bufete,
discoteci, unde principala preocupare este consumul exagerat de băuturi
alcoolice urmate de scandaluri şi orgii greu de suportat.
La cârciumi sau la discoteci, ţăranii de la
sate, fie tineri fie bătrâni, intră de mai multe ori pe zi
pentru„a da pe gât drogul” pe care îl consideră „un fel de
uitare de necazuri”.
prof. dr. Ioan
CORNEANU
avocat Vasile
MOIŞ
avocat Anca
Violeta PETRAN
prof. Anca
Cristina ONESC
|
|
