România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

CEI DOI... din dreapta Limbii Române

 Din volumul «VIAŢA DE TOATE ZILELE LA IAŞI», (în curs de finalizare )

 

Necruţător a fost anul 2009... În volumul SCRIITORI Şl PUBLICIŞTI IEŞENI al lui Nicolae Busuioc am însemnat cu litere cernite două zile de doliu: 2 februarie 2009 şi 17 mai 2009. Iaşul a pierdut atunci doi oameni de excepţie: academicianul Constantin Ciopraga şi profesorul univ. dr. Alexandru Husar.

Scriu aceste însemnări în preziua înmormântării profesorului Husar: 20 mai 2009,la cimitirul de la Galata.

Aş îndrăzni să spun că m-am bucurat de prietenia acestor personalităţi. Cîteva zile înainte de decesul academicianului, îi adusesem, în locuinţa sa din strada Golia nr. 10, volumul TĂMÎIE ŞI OTRAVĂ, frumoasa reeditare (după 75 de ani de la apariţie) datorată profesorului Ilie Dan. Academicianul era la masa de lucru şi nimic nu prevestea dramaticul final. Magda, fiica profesorului, mi-a spus că tatăl ei a avut în mână volumul până în ultimele clipe.

Dar mai am şi o altă motivaţie: în 1999, la centenarul «Uzinei de lumină» - uzina electrică a oraşului Iaşi - am inclus în monografia festivă (UZINA DE LUMINĂ 1899- 1999) capitolul ELECTRICITATE Şl LITERATURĂ. Deţineam de la familia Teodoreanu informaţii despre primul director al uzinei - inginerul Laurenţiu Teodoreanu,unchiul lui Ionel Teodoreanu,cel care l-a evocat, sub chipul lui «Herr Direktor», în romanul LA MEDELENI. Pusesem, cu ani în urmă, aceste informaţii la dispoziţia academicianului. Profesorul Ciopraga aprecia preocupările culturale ale colectivului întreprinderii Regionale de Electricitate ( I.R.E.) Iaşi şi participa cu plăcere la serile literare pe care noi, «electricienii», le organizam la Casa Pogor (Muzeul de Literatură al Moldovei) , cu subiecte precum: «Centenar Mihail Sadoveanu», «Centenar Ion Minulescu», «O seară ca la Junimea» etc. În acest sens, în 1986, la sărbătorirea a 25 de ani de la înfiinţarea I.R.E. Iaşi... Dar să lăsăm «să vorbească» documentele din capitolul amintit (capitolul 16):

« ...Academicianul prof. dr. docent Constantin Ciopraga ne-a făcut cinstea să ne ofere pentru monografia întocmită în 1986 (întreprinderea de Reţele Electrice Iaşi 1961-1986)... schiţa Precursorii (inginerul Laurenţiu Teodoreanu), apărută apoi cu un alt titlu în Almanahul CONVORBIRI LITERARE (1988), din care redăm un fragment: «... Iată realizări demonstrând că priorităţile ieşene în materie de umanism (istorie, literatură, arte) erau însoţite de priorităţi în domeniul culturii materiale. Interesant e că, dezminţind teza lui G. Ibrăileanu despre rezervele faţă de idei noi, câteva personalităţi din epocă au dovedit prompt receptivitate, acţionând hotărât pentru introducerea electricităţii. Faţă de perspectivele deschise de aceştia, junimiştii Vasile Pogor, primar în două rânduri, Nicu Gane, de cinci ori primar al Iaşilor şi Leon Negruzzi (fiul lui Costache Negruzzi), fost, ca şi ceilalţi, primar şi prefect, înţeleg să fie în pas cu timpul. Însoţit de fraţii Iacob şi Leon Negruzzi, Nicu Gane călătorise în Franţa şi Elveţia. Ca primar al Iaşilor, Leon Negruzzi fusese trimis în 1883 la Viena şi Paris pentru a se informa despre ce se realizase acolo în domeniul electrificării. Exemplu de «europenizare», casa lui Vasile Pogor, astăzi sediul Muzeului de Literatură al Moldovei,- a fost primul edificiu ieşean civil luminat electric...

Academicianul Constantin Ciopraga (n. 12 mai 1916 - d. 2 februarie 2009)

Prof. univ. dr. Alecsandru Husar (n. 26 aprilie 1920 - d. 17 mai 2009)

... Două capitole din “La Medeleni”, «Herr Direktor» şi «Mediul moldovenesc» sunt dominate de prezenţa dinamicului personaj care era Laurenţiu Teodoreanu (...) Construit după prototipul real, energicul Herr Direktor din romanul lui Ionel Teodoreanu e primul personaj inginer din literatura română (s.n.). Graţie cuvântului scris, el va supravieţui nelimitat omului care a fost Laurenţiu Teodoreanu ... ».

Reamintesc faptul că, în 1994, cînd , la “Casa Pogor” s-a sărbătorit centenarul naşterii lui Alexandru O. Teodoreanu - Păstorel, de faţă fiind «electricienii» de la I.R.E. cât şi domnul Alexandru Teodoreanu - vărul fraţilor Teodoreanu, venit din Bucureşti, profesorul Ciopraga a prezentat o caldă evocare a autorului volumului TĂMÂIE Şl OTRAVĂ.

.... Dar, pentru mine, profesorul Constantin Ciopraga mai reprezintă ceva, de domeniul afectiv. Domnia sa a fost combatant în cel de al doilea război mondial pe frontul de răsărit. Căzut prizonier, a avut de suferit ani de detenţie în lagărele sovietice (vezi CAIETELE PRIVITORULUI TĂCUT , 2001).

Ori subsemnatul, născut «la apa Nistrului», eram în acea fatală zi de 28 iunie 1940, cu familia pe malul Nistrului, în satul Cosăuţi din judeţul Soroca. Acolo, fără vreun preaviz, au trecut Nistrul hoardele roşii, în casa noastră fusese găzduit comandantul trupelor de grăniceri, căpitanul Epure, Deci, prima percheziţie a trupei de ocupaţie s-a făcut la casa tatălui meu, preotul Vasile Ostap. Nu ne-am putut, deci, refugia şi am rămas un an de zile (1940-1941) sub ocupaţie sovietică. Trăiam sub teroarea deportărilor care începuseră din primăvara anului 1941, preoţii basarabeni fiind printre primii vizaţi... Dovada că ocuparea Basarabiei n-a fost - oficial şi în timp util - anunţată, este următoarea: cu o zi înainte, plutonul comandat de căpitanul Epure se retrăsese în pădurea de lângă sat. El nu spusese nimic părinţilor mei despre iminenta ocupare a Basarabiei. Deci, în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, eu şi tata plecasem la cosit. Dar, când ridicam dealul, câţiva oameni au strigat: «Părinte, părinte, uită-te pe Nistru!...»

Revăd şi acum - după 69 de ani! - scena de groază: treceau, cu bărci pneumatice, trupele sovietice de ocupaţie. Prima percheziţie au făcut-o la casa părinţilor mei. Nu pot uita scena când ofiţerul sovietic, străjuit de ostaşii lui, s-a urcat în podul casei, căutând pe cineva. Fusese, desigur, informat că aici locuise căpitanul Epure. Un «va urma» al acelei zile este consemnat şi de către scriitorul Dimitrie Iov, în volumul Gospodarul din Orhei (1941) şi l-am auzit din gura sătenilor îngroziţi, care au asistat la dramatica scenă. Iat-o: aflând că «se întâmplă ceva pe Nistru», căpitanul cavalerist a revenit în sat. Nu înţelegea nimic: malul Nistrului se umpluse de ostaşi în uniforme streine şi el - comandantul grănicerilor - nu fusese prevenit, nu primise ordin de retragere! A încercat să discute cu comandantul năvălitorilor. Urmarea a fost că bravul ofiţer român a fost împuşcat acolo, la apa Nistrului! Deci, pentru mine, căpitanul Epure este martirul!...

Iar sublocotenentul Constantin Ciopraga este salvatorul! Căci el, în iunie 1941, «a trecut Prutul» în fruntea ostaşilor săi şi ne-a eliberat. Nu ştiu care a fost traseul batalionului lui, dar am rămas cu credinţa că el a trecut prin Soroca mea natală...

De alt ordin, dar tot legat de Basarabia mea, sunt amintirile referitoare la ardeleanul Alexandru Husar. Se ştie că, între ardeleni şi basarabeni a existat şi există o afinitate sufletească, motivată, posibil, de destinele istorice ale celor două provincii româneşti, Transilvania şi Basarabia, vremelnic despărţite de patria mamă şi fericit regăsite în luminosul moment 1 decembrie 1918. Cert este - în cazul subsemnatului - că, elev fiind al Liceului Internat din Iaşi, aveam prieteni de suflet printre elevii veniţi din părţile de dincolo de Carpaţi, numindu-se Ioan Turcuş, Alexandru Romoşanu, Mihai Pop, Gavril Chindriş etc.

Şi acum, la anii senectuţii, întreţin legături de suflet cu FUNDAŢIA «ALBA IULIA 1918, PENTRU UNITATEA Şl INTEGRITATEA ROMÂNIEI», ai cărei reprezentanţi au venit în anul 2003 la Iaşi, aducând pământ «de acolo», pe care l-au presărat pe mormântul din cimitirul ETERNITATEA al lui Delavrancea. (Revista pe care o publică la Alba Iulia DACOROMANIA, care îmi face onoarea de a-mi publica unele articole, are drept motto cuvintele acestuia: “România este patria noastră şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi a celor de apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie”). Revin la profesorul Husar. Dispariţia celui născut la Ilva Mare a îndurerat pe numeroşii lui prieteni ieşeni şi ziarele locale sunt pline de anunţuri de condoleanţe adresate doamnei Margareta Husar şi familiei. Notez aici publicarea, în pagina 2 a ZIARULUI DE IAŞI, a evocării, în chenar îndoliat, semnată de profesorul Petru Ioan - ALEXANDRU HUSAR (26 aprilie 1920 - 17 mai 2009). Cel trecut în lumea umbrelor era numit, cu îndreptăţire, «Personalitate remarcabilă a spiritualităţii transilvane şi a celei româneşti în ansamblu ...». După doctoratul din 1951, dat sub coordonarea lui Lucian Blaga, a venit la Iaşi în 1959, la chemarea altui ardelean împământenit la Iaşi, profesorul Gavril Istrate, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii «Al. I. Cuza». De atunci, numele lui a fost mereu alăturat celui al viitorului academician Constantin Ciopraga. Profesorul Husar avea, ca şi Sadoveanu (vezi ORHEI Şl SOROCA, 1922), o dragoste sinceră faţă de năpăstuitul (şi acum...) ţinut dintre Prut şi Nistru (profesorul Ioan Caproşu are în biroul său o hartă a Moldovei din vremea lui Ştefan cel Mare, când «Ţinutul Ieşilor» se învecina cu «Ţinutul Sorocii», ajungând, în nord, la cca. 10 kilometri de Nistru)... Aceasta explică prezenţa numelui său în volumul CETĂŢI DE PE NISTRU, pe care l-am citit dintr-o suflare. Mai mult, am îndrăznit să public, în revista LIMBA ROMÂNĂ (Chişinău, nr. 3-5, 1999) un fel de recenzie entuziastă, intitulată DE STRAJĂ LA APA NISTRULUI . Recitesc, cu emoţie, fraza de acolo: «Profesorul Alexandru Husar, ardelean (n. 1920 la Ilva Mare jud. Năsăud) dar ieşean prin adopţiune, este un iremediabil îndrăgostit de Moldova dintre Prut şi Nistru (...) Prin volumul CETĂŢI DE PE NISTRU el adaogă încă o superbă lecţie (celei din volumul CETĂŢI MEDIEVALE), dăruind-o celor care vor să cunoască adevărata istorie a acelor locuri străjuite de cetăţile care se oglindesc, de veacuri, în apa Nistrului (...) Cine va citi acest volum va găsi şi alte «LECŢII ALE ISTORIEI» (volum semnat de Alexandru Husar, n.n.) - ale istoriei adevărate, consemnate cu dragoste pentru adevăr de către Alexandru Husar...»

Recitesc acum, în altă stare sufletească decât cea de atunci , relatările profesorului Alexandru Husar despre cetatea Hotinului: « ... Iată de ce ,vorbind de cetatea Hotinului, A.H. nu omite să reamintească un vechi cântec care porneşte aşa:

«Hotine, Hotine / Păzeşte-te bine / Că muscalul vine / Cu oaste spre tine...» ... Şi astfel de trimiteri găsim şi în capitolul, scris tot de Alexandru Husar, CHILIA ŞI CETATEA ALBĂ...». Dar profesorul Husar nu omitea să adaoge în paranteză: «Mai degrabă ajungi azi din Iaşi până la Aachen, adică din capitala Moldovei de odinioară în vestul Germaniei, decât din Iaşi la Belgorod-Dnestrovski, cum se numeşte astăzi Cetatea Albă -traversând frontiere secole în şir inexistente în această parte a lumii...».

Şi nu omite să redea întâmplarea povestită de academicianul Mihai Cimpoi: «... Cetatea Albă este o cetate ucraineană, de totdeauna, de când lumea - spune ghidul vizitatorilor ei, în zilele noastre. Asta e cetatea lui Ştefan cel Mare... Ghidul sare ca ars: “Sunteţi din Chişinău? Avem alt ghid centru Moldoveni, cu altă istorie...”

Se vor scrie în viitor multe lucruri despre vrednicul ardelean... moldovenizat, Alexandru Husar. Am dorit să las aceste însemnări, dovedind că, asemenea lui Mihail Sadoveanu şi multor altora, Alexandru Husar a iubit cu inimă largă ţinutul meu natal - Basarabia.

 

ing. Constantin OSTAP