În decembrie 1999, la Alba Iulia, prin grija Fundaţiei „Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” apărea primul număr al unei reviste româneşti, cu 32 de pagini, intitulată „Dacoromania”. Prietenul meu, arheologul Cloşca Băluţă, care acum ne priveşte de Sus, din înaltul Cerului, mi-a trimis şi mie un exemplar. L-am citit cu nerăbdare şi de atunci, pot confirma, că revista a cunoscut o evoluţie care impresionează cu fiecare apariţie.

Au trecut zece ani de trudă şi dăruire,de perseverenţă şi sacrificii materiale, în care inimosul colegiu redacţional, mereu împrospătat, a reuşit, să sporească permanent prestigiul revistei prin adevărul exprimat, corectitudine în prezentarea problemelor şi mai ales,prin cuprinderea acelor aspecte care ne privesc pe toţi Românii,din ţară şi diasporă. Ele se referă la vechimea şi statornicia neamului nostru,la lupta necontenită a acestuia pentru afirmarea sa naţională, pentru apărarea gliei străbune, a credinţei şi limbii române, cu imensele sacrificii şi jertfe de-a lungul veacurilor.

Editată în condiţii grafice din ce în ce mai bune,în Cetatea Marii Uniri, unde fiecare piatră ne aduce aminte de înaintaşi,redacţia ,în care un rol deosebit îl are d-1 economisi, Ioan Străjan, „bălgrădean” sută la sută, a reuşit să adune cercetători din zonă şi din Ţară,de peste graniţe, care, pe baza documentelor de arhivă, unele prezentate în premieră, să scoată la lumină, modul în care românii au luptat şi au făurit Marea Unire şi România Mare, cu începutul la Chişinău, apoi Ia Cernăuţi, încheind apoteotic în Cetatea în care, Mihai Viteazul făurea, pentru prima oară, unirea politică a celor trei Ţări Româneşti, la 1600.

Revista, mesager al Marii Uniri, a surprins, de-a lungul celor zece ani, momente importante din istoria, credinţa şi cultura Neamului Românesc, vitregiile soartei şi mai ales dorinţa tuturor Românilor de a realiza, vorba versului eminescian „o ţară de glorii, cu mare viitor”. Studiile temeinice au evidenţiat cititorilor, la fiecare apariţie, că şi astăzi, vrăjmăşia şi pisma împotriva noastră este mare. Se încearcă din nou, ca de atâtea ori de-alungul vremurilor, scoaterea noastră din istorie (din manualele şcolare istoria adevărată a Românilor a fost eludată şi scrisă mai rău decât pe vremea lui Rosler şi Roller), globalizarea şi aducerea la un numitor comun, în care să ne renegăm înaintaşii cei bravi şi demni (Slavă Domnului,am avut şi noi uscăturile noastre!), eroi ai Neamului şi să introducem în minţile generaţiilor mai tinere, culpabilizarea pentru „Holocaustul din România” şi pentru cei 40 de ani de comunism. Să uite că, la început, după 23 august 1944, tancurile Armatei Roşii, cu accepţia S.U.A şi Marii Britanii, au adus „bolşevismul” în România, că „ciuma roşie” nu se putea instaura fără de cozile de topor din România, străine de Neamul Românesc, în care pe primul loc 1-aş pune, fără să-mi fie jenă, pe fostul rege Mihai I, din pricina căruia a fost condamnat şi împuşcat Mareşalul Ion Antonescu, considerat de trădătorii neamului drept „criminal de război” iar Tata şi cei peste 150.000 de ostaşi ai Armatei Române au fost trecuţi peste Prut, în septembrie 1944, trăind calvarul prizonieratului.

Colegiul redacţional, n-a cedat, în cei zece ani, presiunilor politice în modul de scriere a Istoriei Românilor. Şi-a păstrat, spre cinste lui, coloana vertebrală, ba mai mult, a scos curajos la iveală, noi mărturii despre vitejia neamului, demnitatea şi sacrificiile românilor. A primit un ajutor preţios din parte colaboratorilor din Ţară şi diasporă. A fost ecoul Congresului Spiritualităţii Româneşti, mai ales de când Congresele acestuia se ţin la Alba Iulia. A întreţinut o strânsă colaborare cu fraţii din Bucovina şi Basarabia amintindu-le că nu i-am uitat,că „sângele apă nu se face” cu toată opoziţia celor ce nu ne iubesc.

Am răspândit şi eu la Timişoara şi în Banat, în mediile intelectuale revista. I-am surprins pe bănăţeni, cu evoluţia tot mai bună a acesteia, cu faptul că astăzi, revista „Dacoromania” este o „bijuterie” a presei istorice româneşti. De fiecare dată când trimit revista la Academia Română, d-nei dr. Dorina Rusu şi academicianului Florin Constantiniu, aceştia rămân impresionaţi de calitatea şi conţinutul revistei.

Cu rădăcini la Alba Iulia, am scris şi eu, cu pasiune şi dragoste pentru adevăr, studii care mi s-au publicat în revistă. Am considerat acest lucru ca o părticică a mea adusă prestigiului revistei şi ca respect pentru prietenii mei din redacţie.

Acum, la împlinirea celor zece ani de apariţie a revistei „Dacoromania”, vă doresc, dragi prieteni, viaţă lungă şi sănătate iar acesteia un viitor luminos.

LA MULŢI ANI, REVISTEI „DACOROMÂNIA”!

Constantin C. GOMBOŞ - Timişoara