Însemnătatea acestui oraş clădit pe o aşezare dacică THARMIS (TARNIS), după cucerirea romană, din punct de vedere militar, politic, economic, cultural şi mai ales religios a fost bine cunoscut în decursul istoriei, în această parte a Europei.

Numeroasele denumiri pe care le-a avut oraşul nostru, confirmă cu certitudine desfăşurarea „frământată” cu numeroase evenimente importante din istoria bimilenară a acestei aşezări, între care au fost evenimentele istorico-religioase cunoscute, iar altele mai puţin cunoscute, dar care au avut un rol hotărâtor pentru dăinuirea neamului românesc şi a creştinismului, mai ales în Transilvania, şi în ISTORIA ROMÂNIEI.

Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare creştine din Europa.

Procesul de încreştinare a strămoşilor noştri a fost complet şi îndelungat. Încreştinarea lor a fost favorizată de o serie de elemente ale religiei geto-dacilor apropiate de cele ale creştinismului precum: rolul divinităţii supreme, Zamolxis ca zeu unic, credinţa în nemurire, ideea sacrificiului de sine, austeritatea şi puritatea vieţii preoţilor geto-daci etc.

Istoricul Mircea Eliade afirma că: „CREDINŢELE RELATIVE LA ZAMOLXIS ŞI LA CULTUL SĂU AU FOST ABSORBITE ŞI TRANSFORMATE RADICAL DE CREŞTINISM”.

Schimbarea religiei s-a făcut paşnic, nu prin lupte sau dărâmare de temple, iar P.P. Panaitescu afirma că: „POPORUL DE LA SATE ŞI-A PĂSTRAT VECHILE OBICEIURI ŞI NU VEDEAU O CONTRADICŢIE ÎNTRE VECHEA RELIGIE ŞI NOUA RELIGIE, IAR OBICEIURILE LEGATE DE CALENDARUL AGRICOL AU FOST ÎNLOCUITE UŞOR CU ÎNVĂŢĂTURA CREŞTINĂ”.

Termeni de credinţă au fost creaţi direct de strămoşii noştri prin preoţii lor, fiind diferiţi de cei folosiţi în Biserica Apuseană, dovedindu-se cu aceste argumente că românii n-au fost încreştinaţi prin misionari de la Roma.

Biserica strămoşească nu a fost niciodată sub jurisdicţia Romei, mai ales că în primele trei secole fiecare biserică îşi avea episcopul său, bucurându-se de o deplină independenţă şi nedepinzând canonic de nici un alt ierarh.

Creştinismul pe meleagurile Albei a apărut mai pregnant în a doua parte a sec. IV aşa după cum rezultă din datele prezentate de specialiştii Muzeului Unirii din Alba Iulia în urma cercetărilor efectuate în decursul timpului.

Întârzierea a fost influenţată de cucerirea şi stăpânirea Daciei de către romani şi mai ales de stabilirea guvernatorului roman precum şi a sediului Legiunii XIII Gemina, la Alba Iulia.

Persecuţiile sângeroase împotriva creştinilor începute în anul 64 de împăratul Nero (54-68) au continuat şi în perioada împăratului Traian.

Începând cu secolul II în Imperiul Roman s-a desfăşurat o politică oficială împotriva credinţei creştine, iar împăratul Traian (110-112) a decis pedeapsa cu moartea împotriva creştinilor acuzaţi de subminarea ordinelor religioase şi politice tradiţionale.

Edificatoare în acest sens sunt scrisorile/rapoartele guvernatorului din BITYNIA (din S-E Mării Negre), Plinius cel Tânăr, către Împăratul Traian privind anchetarea şi măsurile întreprinse împotriva creştinilor (Pliniu cel Tânăr - „Opere complete”, ale cărei traducere, note şi prefaţă au fost realizate de Lina Manolache la Editura „Univers” din Bucureşti). Redăm un extras edificator:

„DEOCAMDATĂ ACEIA CARE MI-AU FOST DENUNŢAŢI DREPT CREŞTINI AM PROCEDAT ÎN FELUL URMĂTOR: I-AM ÎNTREBAT PE EI DACĂ SUNT CREŞTINI, PE CEI CARE RECUNOŞTEAU, I-AM ÎNTREBAT A DOUA OARĂ ŞI A TREIA OARĂ, AMENINŢÂNDU-I CU MOARTEA, PE ACEIEA CARE RĂMÂNEAU STATORNICI ÎN AFIRMĂRILE LOR, NU M-AM ÎNDOIT NICI O CLIPĂ, CĂ TREBUIA PEDEPSITĂ MĂCAR ÎNCĂPĂŢĂNAREA ŞI ÎNDĂRĂTNICIA LOR NECLINTITĂ”.

Cu toate acestea, trebuie să menţionăm că Legiunea XIII Gemina care îşi avea reşedinţa la Alba Iulia era formată majoritar din soldaţi aduşi din Orientul Apropiat, care credeau în zeul MITHRAS, iar unele precepte ale credinţei acestuia se apropiau de cele ale dacilor, fapt ce a ajutat în procesul de încreştinare.

Strămoşii românilor au fost creştini încă înainte de apariţia goţilor în părţile Daciei.

Aceasta se poate dovedi şi printr-o piatră de mormânt din jurul anului 230 găsită în Dacia lângă, Cluj Napoca. Probabil din perioada aducerii (165) din Palestina a Legiunii a V-a Macedonica şi menţinerii acesteia  pentru apărarea celor trei Dacii -Dacia Porelissensis, Dacia Superior şi Dacia Inferior împotriva dacilor liberi. Pe această piatră era săpat semnul crucii după regulile creştineşti cu iniţialele celor 4 cuvine „SIT TIBI TERRA LEVIS”, adică „SĂ-ŢI FIE ŢĂRÂNA UŞOARĂ”, ROSTIRE CARE S-A PĂSTRAT PÂNĂ ÎN ZILELEL NOASTRE, LA ÎNGROPĂCIUNEA CREŞTINILOR.

De asemenea donariul sau tăbliţa votivă de la Biertan „EGO ZENOVIUS, VOTUM POSUI” - „Eu Zenovius am făgăduit” - cu disc cu monogramă creştină (sec. IV).

O situaţie deosebită de pe meleagurile Albei, desfăşurată după ocuparea Daciei şi ajungerea romanilor în inima aurului Apusenilor, la Abrudion (Abrud), a fost prezentată de scriitorul şi ziaristul Ion Rusu Abrudeanu în lucrarea „Tragedia Aurului”, apărută în perioada interbelică (Ioan Rusu Abrudeanu a făcut parte dintr-o recunoscută familie veche de români ortodocşi şi patrioţi din Abrud). În casa strămoşilor săi - Grigore - a fost găzduit şi ocrotit călugărul Sofronie, care fiind urmărit şi trădat împreună cu gazda Grigore, s-au ascuns în biserica de unde a fost arestat de garda de husari condusă de lt. Halmeghi, trimisă de la Alba Iulia.

Urmaşii lor au făcut parte, în perioada 1848/1849, din armata lui Avram Iancu.

Prezentăm în această situaţie un extras din descrierea respectivă care merită să fie cunoscută, având în vedere importanţa acesteia.

„CU O PASIUNE MEREU CRESCÂNDĂ, SPARGA DEVENISE PROZELITĂ ŞI CAUTĂ SĂ SE INIŢIEZE ÎN TAINELE NOUEI RELIGII, CARE ÎN CREDINŢA EI DESVĂLUIA ADEVĂRATUL ROST AL VIEŢEI, DÂND ŞI PROBLEMEI MORALE O SOLUŢIUNE GRAŢIE UNUI DISCIPOL AL EVANGHELISTULUI IOAN, UN GREC CU NUMELE DE CRISTU THEFILATOS, AJUNS ÎN PROPAGANDA SECRETĂ CREŞTINĂ PÂNĂ ÎN MUNŢII APUSENI, SPARGA ŞI FICA EI TAMYRA AU PRIMIT BOTEZUL DOMNULUI ÎN APA CURATĂ CA ŞI CRISTALUL AL VĂII

CERNIŢA. ELE VEDEAU CREŞTINISMUL, PENTRU VIAŢA VIITOARE CEL MAI DESĂVÂRŞIT OPTIMISM SUB MANIFESTAŢIA ÎNŢELEAPTĂ A VOINŢEI LUI DUMNEZEU”.

După confiscarea bogăţiilor soţului său Bruda, un mare patriot, care avusese îndrăzneala să sprijine cu aurul său pe Decebal pentru purtarea războiului cu romanii şi după dispariţia acestuia, familia a fost exilată într-un bordei din mahalaua Sebina.

Cu cât traiul vieţii era mai greu cu atât mai des îşi aducea aminte de învăţăturile lui Isus Hristos şi cele ale apostolilor. Ea găsea că suferinţa constituie o mare putere de educaţie morală şi în flacăra conştiinţei sale îşi zicea că rostul vieţii este să-l trăieşti în dispreţul materialismului vulgar, din care gustase destul în urma lăcomiei bărbatului său.

Factorul principal, care a contribuit la răspândirea creştinismului, l-a constituit EDICTUL DE LA MILANO din anul 313 a lui Constantin cel Mare prin care s-a proclamat libertatea de credinţă şi egalitate în drepturi pentru creştinii din imperiu la care s-a adăugat în anul 325, la Niceea PRIMUL CONCILIU ECUMENIC AL BISERICII CREŞTINE UNDE S-AU PUS BAZELE DOGMATICE ŞI CANONICE ALE ORTODOXIEI.

Cu toate acestea, primul stat care a recunoscut oficial creştinismul al fost Armenia în anul 301, deşi evocarea momentului la 1700 de ani (2001) a trecut neobservat în lumea creştină.

Împăratul Constantin cel Mare, dardan de origine, care la data de 11 mai 330 a inaugurat oficial fosta colonie grecească BYZANTION, ca noua capitală a Imperiului Roman sub numele de Constantinopol, cunoscând bogăţiile Daciei şi în special cele ale Munţilor Apuseni, a întreprins o serie de acţiuni pregătitoare strategiei propuse pentru recucerirea acesteia.

În anul 328 a inaugurat podul peste Dunăre în dreptul Sucidavei (CELEI), lucrare a arhitectului Teophilus Patricius şi a restaurat drumul pe Valea Oltului către Transilvania pentru deplasarea trupelor, cunoscut şi prin harta antică TABULA PEUNTINGERIANA.

Această cale de comunicare folosită şi de către Traian la cucerirea Daciei a contribuit în mod special la dezvoltarea creştinismului cu o serie de evenimente istorice religioase cunoscute şi mai puţin cunoscute pe meleagurile Albei Iulia.

Retragerea aureliană, năvălirea în valuri a popoarelor migratoare: goţii, hunii, gepizii, slavii etc., în perioada anilor 270-860 şi pe teritoriul Daciei au stânjenit în mare măsură organizarea creştinismului pe meleagurile Albei, oraşul fiind cunoscut într-o perioada şi ca ORAŞUL DE AUR - CHRYSOPOLIS.

Cu toate acestea specialiştii arheologi de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, prin cercetările efectuate, au constatat din perioada prefeudală, sec. IV-VI urme materiale paleocreştine.

Astfel în zona Albei s-au descoperit printre altele: tiparul de turnat cruciuliţe de la Sânmiclăuş - „GRUIŞOR” (jud. Alba), cataramele din bronz cu cruce ajurată de tip  Sucidava la Noşlac , Bratei şi Alba Iulia, precum şi unele artefacte provenite din morminte şi diferite aşezări care aveau marcat semnul crucii.

Prima descoperire cu caracter creştin din feudalismul timpuriu (sec. X) a fost un vas de lut care avea în relief o ştampilă care reda CHRISMONUL, iar monograma era compusă din literele greceşti XP, care împreună cu alte obiecte au fost apreciate culturii Dridu (sec. X-XI). În cursul cercetărilor arheoelgice (2001-2005) la locul „Izvorul Împăratului” unde s-au dezvelit 49 de morminte de înhumaţie, d-na Elvira Raţiu şi prof. M. Blăjan au descoperit în trei morminte, cruci bizantine (sec. X-XI) din perioada episcopului HIEROTEUS, astfel:

- o cruce dublă relicvar;

- o cruce dublă din bronz de tip relicvar, identică în privinţa formei cu exemplarul precedent.

Pe o faţă piesa are incizată imaginea Maicii Domnului cu mâinile ridicate (oranta) iar pe cealaltă parte avea redat pe ISUS CHRISTOS răstignit pe cruce, cruci folosite de ierarhi ai Bisericii Răsăritene.

În mormântul unei femei adulte s-a aflat o cruciuliţă pectorală, turnată din plumb.

Cel mai important argument concret, în lumina adevărului istoric, privind populaţia românească sedentară şi creştină din Alba Iulia îl reprezintă ROTONDA BAPTISTERIU, care a fost dărâmată şi ale cărei fundaţii se află sub pardoseală „în nava laterală de sud a catedralei romano-catolice «Sf. Mihai», din partea de S-V a cetăţii”.

Probabil că în acest lăcaş de cult creştin a slujit călugărul HIEROTEUS, devenit episcop misionar.

Pe locul respectiv, iniţial, din perioada stăpânirii romane, se ştie că a fost un templu roman care după încreştinarea românilor din oraş a fost transformat într-un lăcaş de cult creştin al românilor din Alba Iulia.

Constantin Economu în lucrarea sa „ALBA IULIA - ITINERAR TURISTIC”, referitor la cele de mai sus, menţionează că: „PRINTRE PIETRELE CARE COMPUN ACEASTĂ CLĂDIRE (catedrala romano-catolică) S-A GĂSIT PRIN 1550 UN ALTAR ROMAN DEDICAT LUI JUPITER ŞI IUNONEI DE CĂTRE UN SOLDAT, MUCIANOS, CARE ARATĂ CĂ A ZIDIT ŞI UN TEMPLU HOROLOGIAR PE VREMEA LUI MARCUS AURELIUS”.

Monumentul a fost identificat în anul 1907 de către Ştefan Müller, cu ocazia lucrărilor de restaurare a catedralei construită în stil romanic în secolul XIII, iar ulterior de alţi cercetători recunoscuţi ca Radu Heitel, Mihai Blăjan, Nicolae Gudea etc.

Existenţa unui centru creştin puternic la Alba Iulia , care era binecunoscut în această parte a Europei, l-a determinat pe împăratul Bizanţului Constantin Porfirogenetul (al VII-lea) în jurul anilor 950/956 să-l invite la Constantinopol pe Gilas / Iuliu cel Bătrân împreună cu CĂLUGĂRUL HIEROTEUS.

Delegaţia de la Alba Iulia a fost primită la Constantinopol cu mult fast iar împăratul Constantin Porfirogenetul i-a acordat titlul de PATRICIUS  lui Gilas, iar pe călugărul HIEROTEUS, patriarhul bizanţului Theopilactus, l-a uns EPISCOP. La întoarcere, după o lună de zile, delegaţia s-a întors cu multe daruri, printre care obiecte şi cărţi bisericeşti.

În acest fel la Alba Iulia , la mijlocul sec. X, s-a creat prima organizare bisericească prin înfiinţarea episcopiei organizată şi condusă de HIEROTEUS, dependentă direct de PATRIARHIA DE LA CONSTANTINOPOL.

Arheologul Radu Heitel, în perioada 1968- 1976 a efectuat cercetări arheologice amănunţite asupra Catedralei romano-catolice „Sf. Mihail”, afirmând despre „biserica rotundă” că este primul  monument eclezistic de tradiţie bizantină ce poate fi legat de „PERIOADA LUI HYEROTEUS - ŞI CEL MAI VECHI MONUMENT ECLEZIASTIC DE ORIGINE BIZANTINĂ APARŢINÂND BISERICII RĂSĂRITENE DE PE TERITORIUL TRANSILVANIEI”.

Descoperirea pe Valea Mureşului a rotondelor de la Orăştie , Geoagiu şi chiar Kis-Zombor în apropierea graniţei între Ungaria şi România, rotondă care, în interior, la baza planului de construcţie are sistemul de cruce bizantină iar în jurul acestui lăcaş de cult, în urma săpăturilor s-au aflat monede bizantine ale împăratului CONSTANTINUS ROMANUS, având în vedere contextul istoric al voievodatelor lui GLAD şi MENUMORUT. Acelaşi cercetător, Radu Heitel, tot pe valea Mureşului a identificat în anul 1977 o rotondă la VINEŞTI , lângă Săvârşin.

Din cele prezentate mai sus rezultă, fără echivoc, activitatea misionară privind credinţa ortodoxă care s-a desfăşurat de către episcopul Hieroteus şi urmaşii săi cunoscuţi TEOFILACT, IOAN şi ANTONIE.

Istoricul I. Lupaş, la fel ca şi alţi istorici români, a susţinut că organizarea BISERICII RĂSĂRITENE este mai veche decât a celei apusene, argumentând că în Transilvania a existat o episcopie ortodoxă înaintea întemeierii regatului ungar şi înainte de năvălirea lor în Transilvania.

În vederea susţinerii celor menţionate mai sus, mai amintim câteva exemple edificatoare cu privire la răspândirea creştinismului răsăritean în această parte a Europei.

În tezaurul de la Sânicolaul Mare s-au descoperit obiecte de cult de rit răsăritean din secolul X-XI.

În muzeul de la Giula (R. Ungară) a ajuns un relicvier de bronz de tip bizantin din secolul X-XI.

Între Socodor şi Pil a fost găsită o amuletă din lut ars în care a fost gravată o cruce (sec. X-XI).

La Sânicolaul Mare , Szoreg şi Oroshaza din Republica Ungară s-au găsit câteva cruci pectorale de TIP BIZANTIN.

O descoperire importantă s-a realizat la Arad unde s-a aflat o cruce bizantină emailată, probabil episcopală, datată tot din sec. X-XI. Istoricul Mircea Dogaru care s-a documentat şi la faţa locului, în lucrarea sa: „ROMÂNII ŞI MAGHIARII ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI”, apărută în anul 2003 la Editura „GLYKON” şi „FORTUNA” din Bucureşti, menţionează următoarele:  „IMPORTANT ESTE FAPTUL CĂ ODATĂ LA ALBA «GEULA» IULIU A ÎNTREPRINS O OPERĂ CONSTRUCTIVĂ, TRANSFORMÂND AŞEZAREA ÎN SEDIU ARHIEPISCOPAL, MĂRTURIE STÂND DUPĂ RADU HEITEL, ROTONDA BAPTISTERIU, PE CARE, ODATĂ INTRATĂ ÎN FAMILIA ARPADIANO-ROMÂNĂ A LUI GEISA (tatăl lui VOICU) «SAROLTHA» O VA COPIA ÎN CATEDRALELE DE LA VESPREM ŞI ALBA REGALĂ, RIVALA UNGARĂ A ALBEI TRANSILVANE”.

Arheologul Radul Heitel, în perioada anilor 1968-1975, s-a preocupat prin cercetările arheologice în mod deosebit de „rotonda baptisteriu” care a fost primul lăcaş de cult ortodox al românilor din Alba Iulia şi Transilvania, care după anul 956 a devenit EPISCOPIA ORTODOXĂ CONDUSĂ DE PRIMUL EPISCOP - HYEROTHEUS.

Aceste lucrări s-au efectuat în cadrul cercetărilor arheologice amănunţite efectuate la Catedrala romano-catolică „Sf. Mihail” din Alba Iulia care  a fost construită exact pe locul unde a existat ROTONDA BAPTISTERIU a lui HYEROTHEUS.

Despre zona Aradului, privind existenţa creştinismului răsăritean din aceeaşi perioadă, sec. X-XI, de asemenea cu o activitate intensă, mai ales din perioada voievodatului lui Menumorut stâpânite de Ahtum va trebui să constituie o preocupare deosebită a specialiştilor, având în vedere importanţa acesteia şi soarta similară cu ROTONDA BAPTISTERIU de la Alba Iulia.

Ştefan I, regele maghiarilor prin trădarea lui CENADINUS, l-a învins pe Ahtum iar mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” de la Morisena a fost luată de maghiari iar călugării alungaţi, fiind transformată în biserică catolică şi adus din Veneţia călugărul GERARD.

Astfel urbs MORISENA a devenit CENAD iar după uciderea episcopului Gerard din partea unor barbari maghiari, a fost canonizat.

În anul 2005, părţi din moaştele Sf. Gerard au fost aduse din Veneţia şi depuse la Episcopia Romano-Catolică din Timişoara cu ocazia împlinirii a 975 de ani de la înfiinţarea Diocezei Romano Catolice, fără a se menţiona

în întregime adevărata istorie, începând cu existenţa creştinismului răsăritean pe acele meleaguri şi mai ales despre mănăstirea ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul” de la Morisena.

O situaţie deosebit de gravă o reprezintă însă dispariţia documentelor privind cercetările şi constatările specialistului Radu Heitel, având în vedere valoarea şi importanţa constatărilor efectuate, atât pentru istoria creştinismului pe aceste meleaguri şi chiar pentru istoria României.

De asemenea, este regretabil că reprezentanţii instituţiilor competente din Alba Iulia, din ceea ce cunoştea până în prezent, nu au întreprins măsurile normale care erau necesare.

Cu toate acestea, voi menţiona că în perioada anilor 2000-2002, un colectiv al Muzeului Civilizaţiei Dacice de la Deva a efectuat cercetări arheologice la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail” şi la Palatul Episcopal din Alba Iulia, sprijinit de Fundaţia „TELEKI LASZLO” din Budapesta şi Asociaţia Culturală „HERONIMUS”.

Lucrarea a fost tradusă şi în limba română cu ajutorul financiar la Consiliului Judeţean Alba.

În privinţa temei prezentate, un merit deosebit referitor la lucrarea prezentată îl are d-na Daniela Marcu Istrate, care prezintă şi „PERIOADA HIEROTHEUS” (sec. X), evidenţiindu-se dispariţia misterioasă a documentelor specialistului Radu Heitel, cu bună ştiinţă, prin cei interesaţi şi complicii acestora.

În acest sens merită să se cunoască în întregime concluzia specialistei Daniela Marcu Istrate, referitor la documentele respective (pagina 25): „DEŞI SĂPĂTURILE AU FOST REALIZATE DIN BANI PUBLICI, RAPOARTELE LOR NU SE PĂSTREAZĂ NICI ÎN ARHIVA FOSTEI DIRECŢII A MONUMENTELOR ISTORICE (astăzi ARHIVA INSTITUTULUI MONUMENTELOR ISTORICE). AŞA CUM AR FI FOST FIRESC. ÎN DOSARELE RESPECTIVE SE AFLĂ DOAR UN PROCES VERBAL DE PREDARE A RAPORTULUI SAU EVENTUAL UN RAPORT ADMINISTRATIV FOARTE SCURT. RAPOARTELE PROPRIU-ZISE DE SĂPĂTURI AU FOST EXTRASE ÎNTRE TIMP DISPĂRÂND FĂRĂ URMĂ.

DOCUMENTAŢIA NU A RĂMAS NICI ÎN ARHIVA INSTITUTULUI DE ARHEOLOGIE, UNDE DL. HEITEL A FOST ANGAJAT DUPĂ DESFIINŢAREA D.M.I., AŞA DUPĂ CUM DIN NOU AR FI FOST FIRESC.

TOATE ÎNCERCĂRILE MELE DIN ULTIMII 10 ANI DE A VEDEA ACEASTĂ DOCUMENTAŢIE, RĂMASĂ ÎN POSESIA FAMILIEI HEITEL, NU AU AVUT NICI CEL MAI MIC SUCCES. POATE CĂ ACEST VOLUM VA CONSTITUI UN IMPULS ÎN ACEASTĂ DIRECŢIE, CONVINGÂND  PE MOŞTENITORII ARHIVEI DOMNULUI HEITEL DE BUNELE NOASTRE INTENŢII.

ADĂUGĂM AICI CĂ ÎN TOAMNA ANULUI 2006, DINTR-O ÎNTÂMPLARE AM GĂSIT ÎNTR-O ALTĂ ARHIVĂ PĂSTRATĂ LA CLUJ-NAPOCA , DESENELE CII 71968” .

Dezvoltarea creştinismului în perioada episcopului Hieroteus şi a urmaşilor săi în zona Albei şi nu numai, a fost de netăgăduit, având în vedere faptul că Imperiul Bizantin în perioada respectivă a fost în plină ascensiune. În acest sens, amintim domnia împăratului Constantin Porfirogenetul şi mai ales domnia împăratului Vasile al II-lea Bulgarotonul, când forţa militară a Bizanţului a atins apogeul.

Cu toate acestea, datele cunoscute până în prezent despre această perioadă a episcopului Hieroteus, importantă pentru istoria creştinismului din această zonă, până în Panonia, sunt confuze şi neelucidate, fapt ce rezultă şi din cronicele şi descrierile unor cronicari bizantini sau a unor istorici maghiari şi saşi mai ales în privinţa episcopului Hieroteus, dar şi referitor la reşedinţa episcopiei răsăritene fără a efectua comentariile logice care s-ar impune

Unele dovezi convingătoare despre încreştinarea iniţială a maghiarilor de biserica răsăriteană, au fost prezentate de istoricul maghiar Farkas Joszef, astfel: „ESTE APROAPE INCONTESTABIL, CĂ CEA MAI MARE PARTE A POPOARELOR AFLATE DE STRĂMOŞII NOŞTRI ÎN ACEASTĂ PATRIE -ANUME BULGARII LUI ZALAN, SCLAVII LUI SVATOPLUK, ROMÂNII LUI VLAD ŞI SUPUŞII LUI MAROT - ÎNTRE CARE S-AU AŞEZAT STRĂBUNII NOŞTRI ŞI CARI CHIAR ŞI ÎN CALITATEA LOR DE SUPUŞI AU INFLUENŢAT VEROSIMIL PRIN SPIRITUL CULTURII LOR RELIGIOASE ASUPRA PĂRINŢILOR NOŞTRI CARE ERAU CREDINCIOŞI AI BISERICII RĂSĂRITENE ŞI ASTFEL PUTEM ACCEPTA CA ADEVĂR ISTORIC, CA BISERICA CREŞTINĂ MAGHIARĂ ÎNAINTE DE ŞTEFAN CEL SFÂNT S-A TRANSFORMAT APROAPE ÎN ÎNTREGIME SUB INFLUENŢA SPIRITUALĂ A BISERICII RĂSĂRITENE”.

O situaţie deosebită şi regretabilă o reprezintă lipsa oricăror documente româneşti din perioada respectivă care au existat în mod sigur şi care au fost sustrase şi distruse de cei interesaţi la care s-a adăugat lipsa noastră de documentare şi cercetare atât în ţară cât mai ales în arhivele şi bibliotecile cunoscute ale Imperiului Austro-Ungar, Bizantin şi la arhivele Vaticanului.

O astfel de exemplificare convingătoare avem posibilitatea de a o reprezenta în continuare printr-un extras din SEMATISMUL VENERATULUI CLER AL ARHIDIECEZEI METROPOLITANE GRECO-CATOLICE ROMÂNE DE LA ALBA IULIA ŞI FĂGĂRAŞ PRE ANUL DOMNULUI 1900 - DE LA SFÂNTA UNIRE 200 ANI”.

După mare trădare a credinţei strămoşeşti din 7 octombrie 1698 de aici de la Alba Iulia , săvârşită de mitropolitul Atanasie Anghel, coordonată de Primatul catolic de la Esztergon (Strigoniu) şi cu sprijinul Curţii de la Viena , procatolică, s-au preluat în întregime de către greco-catolici clădirile Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului cu întreg patrimoniul existent

Între acestea, în mod sigur, se aflau şi documente importante privind istoria neamului românesc, dar mai ales documente şi cărţi privind credinţa strămoşească ortodoxă precum şi cele existente din perioada primei organizări bisericeşti de la Alba Iulia prin înfiinţarea episcopiei şi numirea lui Hieroteu ca episcop, documente care au dispărut şi probabil au fost distruse.

După trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsurgilor, imediat, la începutul sec. al XVIII-lea pentru a dispărea orice urmă a credinţei ortodoxe din Alba Iulia, clădirile Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului au fost dărâmate, „justificat” după opinia istoricilor maghiari şi austrieci pentru construirea cetăţii, fapt nereal, care rezultă clar din evenimentele religioase desfăşurate ulterior, mai ales în Alba Iulia şi în unele localităţi din Transilvania.

Regretele târzii ale lui Athanasie Anghel, devenit episcop greco-catolic din mitropolit ortodox, care a decedat la data de 19 auguste 1713, au alarmat pe cei care erau în spatele unirii bisericii româneşti cu Roma.

În SEMATISMUL VENERATULUI CLER AL ARHIDIOCEZEI METROPOLITANE GRECO-CATOLICE ROMÂNE DE LA ALBA IULIA ŞI FĂGĂRAŞ DIN ANUL 1900 rezultă clar hotărârea Curţii de la Viena , menţionată la pag. 20:  „PÂNĂ LA COMPLETAREA SCAUNULUI EPISCOPESC, RÂNDUI CA BISERICA UNITĂ SĂ FIE GUVERNATĂ DE VICARUL GENERAL EPISCOPESC ŞI DE TEOLOGUL IEZUIT. ASTFEL DE LA 1716- 1721 A FOST DIRECTOR ŞI APĂRĂTOR AL UNIŢILOR, IESUITUL GEORGE REGAI, CARE ŞTIA ŞI ROMÂNEŞTE ŞI CARE ARE MERITUL DE A FI ADUNAT MAI MULTE DOCUMENTE RELATIV LA ISTORIA ROMÂNILOR ÎNAINTE DE UNIRE”.

Cele menţionate mai sus exclud orice explicaţie pe tema prezentată în acest material.

În încheiere, având în vedere importanţa perioadei episcopului Hieroteu şi a urmaşilor săi pentru ISTORIA CREŞTINISMULUI şi pentru ISTORIA ROMÂNIEI în general, propun a se analiza constituirea unei comisii formată din specialişti, împreună cu tineri studenţi, care pe baza unui plan de acţiune bine stabilit să se cerceteze această perioadă a sec. X-XII din Alba Iulia şi împrejurimi, precum şi din ţările vecine.

                                    Ec. Ioan STRĂJAN