România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

File de legendă:

ALEXANDRU IOAN CUZA  domn român pentru unirea românilor

 

           Cuza-Vodă (Folclor)

 

Straşnic domn a mai fost Cuza-Vodă.

El a făcut şcoalele, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece baniţe de porumb în tot anul şi, când să-şi ia şi el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei baniţe din tot ce pusese.

Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat şoarecii, şi porumbul era mâncat de cioclii satului.

Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir şi să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum.

Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla aşa ca noi şi, de multe ori, ca să prinză pe mulţi slujbaşi cu ocaua mică, îşi schimba faţa şi hainele, să nu-l cunoască nimeni.

Unde pomeneai la el trăsuri şi slugi puzderie şi bogăţii strânse grămadă, cum era la Bibescu ?

Tot Cuza-Vodă a unit ţărişoarele noastre, pe Valahia cu Ţara Moldovenească, de a făcut ţara noastră straşnic de mare şi puternică, cum e azi.

Când s-a dus, cică, la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni neturburat peste amândouă ţările, a făcut lucruri aşa de minunate, că a pus pe gânduri pe turci. Ştiţi ce? Era obiceiul ca domnii ţării noastre, când intrau la împărat, se târau de la poarta curţii palatului până la picioarele împăratului în genunchi. Cuza nu era însă omul să sufere ruşinea asta.

- Îngenunche şi mergi târându-te, băiete, dacă vrei să fii primit, i-au strigat paznicii de la poartă.

- Asta n-oi face-o eu niciodată, a strigat Cuza supărat. Şi dacă vi-i vorba pe-aşa, mă duc de unde-am venit!

Dacă 1-au văzut plecând, turcii au spus împăratului, şi acesta a dat porunca să-1 primească aşa.

A intrat Cuza-Vodă.

- Bună ziua, înălţate împărate!

I-a mulţumit în limba lui şi apoi, mirat că-1 vede  înainte-i drept, soldăţeşte şi fără sfială, l-a întrebat:

- De ce ai venit aşa?

- Aşa m-a timis pe mine Ţara, a răspuns Cuza cu aşa mândrie şi aşa curaj, că s-a mirat şi împăratul.

Şi el ştie cum o fi vorbit şi ce o fi mai vorbit, că a îmblânzit inima turcului şi a ascultat împăratul dorinţa lui Cuza.

L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit ei ba de una ba de alta şi când să plece, l-au adus turcii pe vodă Cuza cu o cinste nemaipomenită, până la Constanţa. Se mirau turcii, se mirau cadânele, se mirau paşii şi boierii lor când îl vedeau şi-1 priveau ca pe un viteaz din poveşti:

— Bre, bre, bre! La noi n-am văzut aşa om.

(C. Rădulescu-Codin, Legende, tradiţii şi amintiri istorice adunate din Oltenia şi Muscel, Buc. 1910)

„...Şi-aşa a scăpat Cuza ţara de bir. Să fi trăit Cuza, he, he! Dumnezeu ştie ce-ar mai fi făcut! Ocaua lui Cuza era dreaptă! “(I-A.Candrea şi alţii, Material din Câşlaru-Tulcea)

Ziua de 24 Ianuarie, Unirea Principatelor Romane, sarbatorita la Alba Iulia. 2010

 

Basmul pomului doborât

 

Odinioară, în România,

Crescuse pomul cel roditor,

Falnic ca bradul, purtând trufia,

Purtând trufia unui popor!

 

Cu el venise şi fericirea,

Roadele sale avură spor,

Căci ne-au dat viaţa, ne-au dat unirea,

Ne-au dat unirea unui popor.

 

Şapte ani trecură...Gâzii pun umăr

Şi-un vânt răstoarnă pomul uşor,

Zicând că şapte-i fatalul număr,

Fatalul număr la un popor!

 

Iar grădinarii planul combină

Şi-depărtare plecând cu zor,

Aduc sămânţa foarte străină,

Foarte străină de-acest popor!

 

Adusă-n ţară şi-al naţiunii

 Sânge scurgându-1 fără de dor,

Ne dete pomul corupţiunii,

Prin marele jăcmănitor!

 

Şapte ani trecură...şi şapte încă,

Şi alţii vor trece în urma lor,

Căci buruiana stă ca o stâncă,

Stă ca o stâncă peste popor!

 

Dar uraganul când creşte tare,

Orice-ntâlneşe rupe uşor;

Astfel ajunge în desperare,

Subt domnul străin, bietul popor!

(Cronică ilustrată a unei lumi apuse, Ed. politică, Buc. 1959)

 

 

Din poezia UNIRII: IMN

 

O, Românie, frumoasă ţară!

Te pregăteşte de sărbători,

În alb te-mbracă, ca o fecioară,

Pe cap îţi pune ghirlănzi de flori;

Aruncă haina tristă-n coloară

Ce ţi-au fost dat-o duşmanii tăi.

Că azi pe tronu-ţi fiii-ţi chemară

Pe Alexandru Ioan întâi.

 

Tronul lui Ştefan, domnul cel mare,

Ca prin minune s-o-ngemănat

Cu tronul unde Mihai cel tare.

Mihai ne-nvinsul falnic a stat!

Ş-o inspiraţie sfântă cerească

Şoptit-au falnic fiilor tăi,

La ei să cheme ca să domnească

Pe Alexandru Ioan întâi.

……………………..

 

Români de şesuri, români de munte,

La Milcov astăzi vă adunaţi,

Ghirlănzi de roze purtând pe frunte,

Jucaţi la hore, vă-mbrăţoşaţi,

Jucaţi cu toţii hora frăţească,

Apoi pe Domnul cu sfinţii săi,

Ani mulţi rugaţi-1 să dăruiască

Lui Alexandru Ioan întâi.

 

În urmă însă cu frunţi voioase

Sub tronul ţării să ne grupăm,

Şi cu-ale noastre braţe vânjoase

De neprieteni să-1 apărăm.

Să ne combatem cu tot streinul

Ce-ar vrea a ne face iobagii săi.

Să se mai vadă cine-i românul

Sub Alexandru Ioan întâi.

(Gh. Tăutu, Poezii, Iaşi, 1862)

 

 

HORA ARDEALULUI

 

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima romană,

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

 

A sosit ziua dreptăţii!

Ziua sfântă-a libertăţii!

Tot românu-nveseleşte,

România-ntinereşte.

 

Ardelean, copil de munte,

Ian ridică-acum cea frunte

Şi te-nsuflă de mândrie.

Că eşti fiu de Românie!

 

Ardeleni, lumea ne vede!

România-n noi se-ncrede,

Căci de-acum românu-n lume

A fi vrednic de-al său nume!

 

Ura,fraţi, în fericire!

Ura, fraţi, într-o unire,

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

(V. Alecsandri, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1848, 14 iunie)

 

"Cuza mi-o făcut dreptate.

Dumnezeu să-i facă parte,

Raiu să îl lumineze

Şi la dreapta să-l aşeze"

(Ionel Oprişan, Pluguşor, Folclor din Moldova, colecţie inedită)

 

„...Să cadă chiar cerul asupra noastră, noi nu ne vom înspăimânta în lupta ce-o purtăm pentru limbă şi credinţă!“

(Augustin Bunea, anticipaţie cu vreo zece ani înainte de l Decembrie 1918)

               Selecţia textelor, prof. Georgeta CIOBOTĂ

Decret din 4 iulie 1864 privind infiintarea Universitatii Bucuresti.

Stema Principatelor Unite.