|
|
|
S-a
născut la 30 septembrie 1810 în satul Copand de pe Câmpie.
Primii ani de şcoală îi face la Cluj, între anii 1817
– 1822, de unde se transferă la Blaj şi apoi la Sibiu,
în perioada 1823 – 1826. După terminarea cursurilor
secundare, se înscrie la seminarul teologic din Blaj, unde, între
anii 1830 – 1834, studiază sub îndrumarea lui Simion Bărnuţiu.
În anul 1834, după absolvirea seminarului, merge la Roşia
Montană, unde se căsătoreşte la 27
august cu Carolina, fiica preotului Zachei Golgoţi, din
această localitate. Este investit capelan la 21 septembrie
1834, urmându-l ca preot pe părintele Golgoţi, din anul
1842. Simion şi Carolina Balint au avut o singură
fiică, pe Ana, căsătorită cu dr. Iosif
Hodoş, avocat, subprefect al judeţului Zarand, deputat în
Camera de la Budapesta şi membru al Academiei Române. Soţii
Ana şi Iosif Hodoş au avut trei fii:Alexandru (I. Gorun)
Nerva şi Enea, scriitori şi oameni de mare cultură. |
|
Anul revoluţionar 1848 îl găseşte în
plină activitate în străvechea aşezare minieră
Roşia Montană vestită prin oamenii săi şi
bogăţiile sale în aur. A fost cunoscut pretutindeni în Munţii
Apuseni sub denumirea familiară de „Popa Balint", datorită
prestigiului dobândit în anii 1848 – 1849 şi
activităţii desfăşurată ulterior pe tărâm
cultural. Un cântec drag roşienilor suna astfel: Popa Balint
ca paroh, Peste Roşia ţine foc, Ţine foc, ţine
bătaie, Pe duşmani pe toţi să-i taie, ………”.
Acest cântec era nelipsit până
prin anii 1980 de la diferite serbări culturale, petreceri şi
înmormântări. Odată cu generaţiile trecute a pierit
şi acest minunat cântec patriotic. Simion Balint a fost poliglot, stăpânea
bine limbile latină, maghiară şi germană.
Pregătirea şi nivelul său cultural îl situează peste
nivelul mediu al generaţiei sale, acordând un interes sporit
culturii, presei româneşti şi îmbunătăţirii
condiţiilor sociale ale poporului de rând.
Simion Balint îşi începe activitatea în luna
martie 1848, după ce ia legătura cu primele manifestări
revoluţionare şi tendinţele lor. Împreună cu „bărbatul
adânc p olitic" cum
îl caracterizează pe Ion Buteanu, desfăşoară o
intensă propagandă în satele din jurul Abrudului şi Câmpeniului,
la care s-a alăturat şi Avram Iancu de îndată ce s-a reîntors
în munţi, la 6 aprilie 1848, creându-se spontan un triumvirat care
a luat cu fermitate conducerea populaţiei din munţii Apuseni până
la sfârşitul revoluţiei. După sărbătorile de
Paşti, în duminica Tomii, tineretul român organizează o
adunare la Blaj, unde Balint a fost singurul preot prezent. De la episcop
a primit ordin să părăsească imediat Blajul. A plecat
prin satele din jur, îndemnând poporul să participe la adunare.
Tineretul studios şi cărturarii Blajului,
împreună cu cei 200 de „cancelişti” din
toată Transilvania s-au aflat în fruntea organizării şi
desfăşurării Marii
Adunări Naţionale de pe Câmpul Libertăţii din Blaj,
în ziua de 3/15 mai 1848, unde au manifestat împotriva asupririi naţionale
şi sociale a românilor din Transilvania şi au adoptat un
program în 16 puncte cu revendicări. În mijlocul coloanei de moţi
s-a aflat Avram Iancu, Ion Buteanu şi Simion Balint, care în
continuare vor fi în fruntea mişcării revoluţionare în
anii 1848 – 1849, fiind socotiţi de autorităţi de „trădare
criminală”.
Prin mai multe cuvântări, Balint explică
populaţiei programul adoptat de adunare. În continuare trece prin
grele încercări. Populaţia era neliniştită, înfuriată,
de situaţia ei social economică, fiind gata în orice moment să
se năpăstuiască asupra autorităţilor ostile
doleanţelor românilor. Se încearcă fără izbândă,
arestarea lui Avram Iancu. În schimb, la 1 iulie este arestat Simion
Balint, împreună cu Iosif Moga, iar mai târziu preotul Ilie
Cojocaru şi Teoc Teodor. A fost întemniţat timp de o lună
la Abrud, de unde a fost transferat la închisoarea din Aiud unde a stat o
lună şi jumătate. Pe timpul detenţei a fost crunt
torturat. Pentru eliberarea lor au intervenit Andrei Şaguna şi
avocatul Petru Dobra, pe lângă guvernul de la Pesta, fără
un rezultat. Sub îndrumarea lui Avram Iancu, în munţi se
conturează tot mai bine o veritabilă oştire
ţărănească. Simion Balint împreună cu
ceilalţi deţinuţi politici au fost eliberaţi în luna
septembrie, apărând în mijlocul mulţimii „galbeni la
faţă, pieriţi şi căzniţi ca vai de ei,
căci suferiră mult, fără vină”.
Reîntors în munţi, Simion Balint a fost
permanent alături de Avram Iancu, remarcându-se cu ocazia dezarmării
gărzii maghiare din Abrud şi ajutorului acordat lui Ion Buteanu,
între 13 – 18 noiembrie în Zarand. În data de 10 decembrie 1848,
Comitetul naţional român prin decizia nr. 638, numeşte pe
Balint, prefect, „al gardiei naţionale în prefectura ce se
întinde în părţile Arieşului”. Schimbându-şi
haina de preot cu cea de ostaş şi comandant,
părăseşte familia la 27 decembrie, stabilindu-se în „lagărul”
de la Ocolişul Mare, unde timp de cinci luni, apără
valea Arieşului ca inamicul să nu pătrundă în munţi.
A făcut faţă cu vitejie tuturor incursiunilor folosindu-se
în luptă şi de două tunuri din lemn.
Cetatea munţii Apuseni era supusă unei mari
presiuni militare, ducând lipsă de alimente şi mijloace de
luptă. La sfârşitul lui aprilie era în situaţia de a
continua rezistenţa cu orice preţ sau a accepta oferta de
armistiţiu adusă de deputatul Dragoş din partea guvernului
lui Kossuth. Aflându-se de acestea, în timp ce era în tabăra de la
Sălciua, la 29 aprilie, Balint îi trimite o scrisoare lui Avram
Iancu prin care se pronunţă ferm împotriva armistiţiului
şi depunerii armelor. Evenimentele care au urmat, pătrunderea
lui Hatvany în Abrud şi sfârşitul tragic a lui Dobra şi
Buteanu, au confirmat scepticismul şi opoziţia lui.
Avram Iancu îl solicită pe Balint să
participe cu oamenii săi la luptă împotriva trupelor maghiare
conduse de Hatvany. La 6 mai, lasă lagărul din Sălciua în
apărare şi se îndreaptă spre câmpul de luptă de la
Abrud contribuind la victoria asupra duşmanului. Reîntors la Sălciua,
este chemat din nou în 16 mai de Avram Iancu la Abrud, pentru a respinge
o nouă tentativă de ocupare a oraşului. Balint,
relatează că a sosit cu oamenii în ziua de 19 mai, deasupra
Abrudului „desculţi şi flămânzi, în aceeaşi
zi după amiază, Hatvany fu crunt bătut”.
Încurajat de acest răsunător succes militar,
într-o consfătuire cu Avram Iancu şi ceilalţi
prefecţi, Balint propune „deschiderea cetăţii”
din Alba Iulia asediată de trupele revoluţionare maghiare,
considerând-o strategică pentru situaţia din munţi.
Această tentativă a eşuat, dovedindu-se că oastea
ţărănească din munţi poate fi folosită cu
succes în acţiuni cu caracter defensiv. Acest adevăr a fost
ilustrat în luptele cu corpul expediţionar comandat de colonelul
Kemeny Farcaş, pe care l-au înfruntat între 8 – 17 iunie 1849.
Simion Balint în fruntea a 1500 oameni, se remarcă din nou în luptă,
obligându-i să se retragă până în Gura Cornii.
După aceste lupte cu Hatvany şi Kemeny,
Balint se mai confruntă cu unele tentative de infiltrare ale
inamicului pe valea Arieşului. Urmează o relativă
linişte în care Balint se întâlneşte la Câmpeni cu Bălcescu
care rămâne impresionat de poziţia neclintită a
moţilor. După înfrângerea revoluţiei, comandantul şi
luptătorul cu sabia, Simion Balint, prin actul final de la 31 august
1849 de la Petrid, dizolvă lagărul şi ordonă bravilor
săi oşteni să depună armele şi să se reîntoarcă
la casele şi ocupaţiile lor paşnice.
Pentru rolul pe care l-a jucat în anii revoluţiei
române din 1848 – 1849, a primit Ordinul Francisc Iosif I în rang de
cavaler şi Crucea de aur cu coroană din partea împăratului
Francisc Iosif I şi Ordinul rusesc Ana din partea ţarului
Nicolae I.
Simion Balint, cu toate că nu a fost un literat
în sensul adevărat al cuvântului, a lăsat câteva preţioase
însemnări documentare din perioada 1848 – 1852, cum ar fi:
Scurtă descriere a evenimentelor din munţii Apuseni în anul
1848, începând din martie până în octombrie aceluiaşi an;
Scurtă descriere a unor evenimente întâmplate în munţii
Apuseni ai Transilvaniei, în comunele Bucium, Abrud-sat şi
Cărpiniş; Schimb de scrisori cu Avram Iancu şi cu
alţii; Scrisori adresate lui Alex. Papiu Ilarian; Scurte descrieri.
În timpul revoluţiei a avut un rol de frunte în vâltoarea
evenimentelor şi a luptei dârze pentru apărarea munţilor,
ce a pus pecetea pe dimensiunile personalităţii sale, pe care
le-a descris amănunţit în „Raportul său”, publicat în
limba germană.
După revoluţie, Simion Balint „mâna
dreaptă a feciorului din Vi dra",
se reîntoarce la îndatoririle sale profesionale, continuând să
lucreze pe tărâm spiritual şi cultural. În februarie 1850 îl
însoţeşte pe Avram Iancu şi pe viceprefectul Maior la
Viena, în vederea obţinerii de drepturi pentru români. Pe tot
traseul călătoriei de la Vidra la Pesta, au fost întâmpinaţi
cu dragoste de români şi chiar de maghiari. Speranţa într-un
viitor mai bun l-au determinat să-l însoţească în vara
lui 1852 pe Iancu şi Andreica la Sibiu, să sprijine planurile
„Craiului Munţilor” de a înfiinţa o Academie de drept
şi o societate literară. Eforturile făcute au fost
zadarnice în faţa intransigenţei şi înverşunării
autorităţii absolute, în faţa năzuinţei de
emancipare a popoarelor stăpânite.
După înăbuşirea revoluţiei, Simion
Balint a ţinut o legătură strânsă cu unii din
tovarăşii de arme, cu prefecţi şi tribuni, centurioni
şi lănceri, cu Axente Sever, Mihai Andreica, George Gritta etc.
Nu scăpa din vedere situaţia lui Avram Iancu, despre care în
1852 îl informează pe Al. Papiu, aflat la Padova: „În zilele
trecute fu la mine şi după mai lungă conversiune îl văzui
că a scăzut din spirit şi debilitat de tot, nu citeşte
nimic, nici scrie, mi-i teamă că se va prăpădi cu
totul prin un deliriu pe care acum ca de un an e propens”.
Marele cărturar bucovinean Bogdan Petriceicu
Haşdeu împreună cu un grup de cercetători şi
studenţi întreprinde în anul 1863 o călătorie de studii
în munţii Apuseni, poposind la Roşia Montană. Aici au fost
primiţi bine. După slujba religioasă şi programul
artistic, prezentat în cinstea lor, au fost invitaţi de Simion
Balint la o masă pregătită în casa parohială. Aici,
la masă au servit tinere românce din cele mai bune familii îmbrăcate
în costume naţionale. Cu această ocazie a cunoscut-o pe
frumoasa Iulia Faliciu, nepoata Carolinei, soţia lui Balint, cu care
se va căsători la 10 iunie 1865. Bogăţia în aur i-a
inspirat lui Haşdeu cunoscutele versuri: „Aţi fost
vreodată la Abrud?”………
Uniunea Transilvaniei cu Ungaria în anul 1867 a fost
primită cu indignare şi mânie de toţi românii, inclusiv
de Simion Balint care îşi exprimă punctul său de vedere
în documentul „Epistola Volantă”, întitulată „Fraţi
români”, care a avut un ecou deosebit în mijlocul românilor.
Documentul a creat nelinişte în clasele dominante din imperiul
dualist care se temeau de reacţia locuitorilor din această
zonă românească cu puternice tradiţii revoluţionare,
motiv pentru care autorităţile au propus ministrului de interne,
ca Simion Balint, „agitator periculos",
să fie mutat din Roşia Montană, într-o parohie din
secuime, fapt neîmplinit.
După 1868 ştirile referitoare la Simion
Balint sunt tot mai rare. În 1869, Balint alături de Avram Iancu,
participă la Iosăşel la dezvelirea monumentului lui Ion
Buteanu. La 13 septembrie 1872, oficiază, în fruntea unui sobor de
36 preoţi, la Ţebea, slujba de înmormântare a „Craiului
munţilor”, prieten şi tovarăş de arme,
alături de care în anii 1848 – 1849, au repurtat fapte de vitejie
pentru apărarea pământului strămoşesc.
Din scrisoarea adresată lui I.M. Moldovan la 16
ianuarie 1879, aflăm că Simion Balint şi-a propus să
scrie o istorie a evenimentelor de la 1848 – 1849. Această
dorinţă nu s-a mai realizat fiindcă la 16 aprilie
1880 se stinge din viaţă, fiind înmormântat în
cimitirul bisericii unite din Roşia Montană, nu departe de
casă parohială în care a locuit.
La „200 de ani de la
naştere şi 130 ani de la moarte” ,
faptele şi vitejia acestui mare bărbat al neamului românesc,
luptător neînfricat cu crucea şi sabia, important om politic
şi mecenat al culturii naţionale, fiu adoptiv al Munţilor
Apuseni şi al Roşiei Montane, unde şi-a petrecut cea mai
mare parte a vieţii sale „ne obligă să-l
sărbătorim şi să-i înălţăm un monument”.
|
|
Rosia Montana, Biserica unita "Pogorarea
Duhului Sfant", construita in 1741, unde a fost preot si
protopop Simion Balint. |
Rosia Montana, casa parohiala construita in
1854, unde a locuit Simion Balint. |
ing. Aurel Sîntimbrean
Fundaţia culturală Roşia Montană
Bibliografie:
1. Simion Balint, Eugen Hulea, Apulum, X,
1972, p. 421-431
2. Câteva date privind
viaţa şi activitatea lui Simion Balint, Traian Rus,
Apulum, XVI, 1978, p. 391 – 395
3. Pe urmele lui Avram Iancu, Ionela Simona Mircea,
Autel S.R.L. Alba Iulia, 2009, p. 32
|
|
|