România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

SIMION BALINT

1810 – 1880

Prefectul Legiunii Auraria şi Saline în revoluţia de la 1848 – 1849 din Munţii Apuseni

 
S-a născut la 30 septembrie 1810 în satul Copand de pe Câmpie. Primii ani de şcoală îi face la Cluj, între anii 1817 – 1822, de unde se transferă la Blaj şi apoi la Sibiu, în perioada 1823 – 1826. După terminarea cursurilor secundare, se înscrie la seminarul teologic din Blaj, unde, între anii 1830 – 1834, studiază sub îndrumarea lui Simion Bărnuţiu. În anul 1834, după absolvirea seminarului, merge la Roşia Montană, unde se căsătoreşte la 27 august cu Carolina, fiica preotului Zachei Golgoţi, din această localitate. Este investit capelan la 21 septembrie 1834, urmându-l ca preot pe părintele Golgoţi, din anul 1842. Simion şi Carolina Balint au avut o singură fiică, pe Ana, căsătorită cu dr. Iosif Hodoş, avocat, subprefect al judeţului Zarand, deputat în Camera de la Budapesta şi membru al Academiei Române. Soţii Ana şi Iosif Hodoş au avut trei fii:Alexandru (I. Gorun) Nerva şi Enea, scriitori şi oameni de mare cultură.

Anul revoluţionar 1848 îl găseşte în plină activitate în străvechea aşezare minieră Roşia Montană vestită prin oamenii săi şi bogăţiile sale în aur. A fost cunoscut pretutindeni în Munţii Apuseni sub denumirea familiară de „Popa Balint", datorită prestigiului dobândit în anii 1848 – 1849 şi activităţii desfăşurată ulterior pe tărâm cultural. Un cântec drag roşienilor suna astfel: Popa Balint ca paroh, Peste Roşia ţine foc, Ţine foc, ţine bătaie, Pe duşmani pe toţi să-i taie, ………”. Acest cântec era nelipsit până prin anii 1980 de la diferite serbări culturale, petreceri şi înmormântări. Odată cu generaţiile trecute a pierit şi acest minunat cântec patriotic. Simion Balint a fost poliglot, stăpânea bine limbile latină, maghiară şi germană. Pregătirea şi nivelul său cultural îl situează peste nivelul mediu al generaţiei sale, acordând un interes sporit culturii, presei româneşti şi îmbunătăţirii condiţiilor sociale ale poporului de rând.

Simion Balint îşi începe activitatea în luna martie 1848, după ce ia legătura cu primele manifestări revoluţionare şi tendinţele lor. Împreună cu „bărbatul adânc politic" cum îl caracterizează pe Ion Buteanu, desfăşoară o intensă propagandă în satele din jurul Abrudului şi Câmpeniului, la care s-a alăturat şi Avram Iancu de îndată ce s-a reîntors în munţi, la 6 aprilie 1848, creându-se spontan un triumvirat care a luat cu fermitate conducerea populaţiei din munţii Apuseni până la sfârşitul revoluţiei. După sărbătorile de Paşti, în duminica Tomii, tineretul român organizează o adunare la Blaj, unde Balint a fost singurul preot prezent. De la episcop a primit ordin să părăsească imediat Blajul. A plecat prin satele din jur, îndemnând poporul să participe la adunare.

Tineretul studios şi cărturarii Blajului, împreună cu cei 200 de „cancelişti” din toată Transilvania s-au aflat în fruntea organizării şi desfăşurării Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Libertăţii din Blaj, în ziua de 3/15 mai 1848, unde au manifestat împotriva asupririi naţionale şi sociale a românilor din Transilvania şi au adoptat un program în 16 puncte cu revendicări. În mijlocul coloanei de moţi s-a aflat Avram Iancu, Ion Buteanu şi Simion Balint, care în continuare vor fi în fruntea mişcării revoluţionare în anii 1848 – 1849, fiind socotiţi de autorităţi de „trădare criminală”.

Prin mai multe cuvântări, Balint explică populaţiei programul adoptat de adunare. În continuare trece prin grele încercări. Populaţia era neliniştită, înfuriată, de situaţia ei social economică, fiind gata în orice moment să se năpăstuiască asupra autorităţilor ostile doleanţelor românilor. Se încearcă fără izbândă, arestarea lui Avram Iancu. În schimb, la 1 iulie este arestat Simion Balint, împreună cu Iosif Moga, iar mai târziu preotul Ilie Cojocaru şi Teoc Teodor. A fost întemniţat timp de o lună la Abrud, de unde a fost transferat la închisoarea din Aiud unde a stat o lună şi jumătate. Pe timpul detenţei a fost crunt torturat. Pentru eliberarea lor au intervenit Andrei Şaguna şi avocatul Petru Dobra, pe lângă guvernul de la Pesta, fără un rezultat. Sub îndrumarea lui Avram Iancu, în munţi se conturează tot mai bine o veritabilă oştire ţărănească. Simion Balint împreună cu ceilalţi deţinuţi politici au fost eliberaţi în luna septembrie, apărând în mijlocul mulţimii „galbeni la faţă, pieriţi şi căzniţi ca vai de ei, căci suferiră mult, fără vină”.

Reîntors în munţi, Simion Balint a fost permanent alături de Avram Iancu, remarcându-se cu ocazia dezarmării gărzii maghiare din Abrud şi ajutorului acordat lui Ion Buteanu, între 13 – 18 noiembrie în Zarand. În data de 10 decembrie 1848, Comitetul naţional român prin decizia nr. 638, numeşte pe Balint, prefect, „al gardiei naţionale în prefectura ce se întinde în părţile Arieşului”. Schimbându-şi haina de preot cu cea de ostaş şi comandant, părăseşte familia la 27 decembrie, stabilindu-se în „lagărul” de la Ocolişul Mare, unde timp de cinci luni, apără valea Arieşului ca inamicul să nu pătrundă în munţi. A făcut faţă cu vitejie tuturor incursiunilor folosindu-se în luptă şi de două tunuri din lemn.

Cetatea munţii Apuseni era supusă unei mari presiuni militare, ducând lipsă de alimente şi mijloace de luptă. La sfârşitul lui aprilie era în situaţia de a continua rezistenţa cu orice preţ sau a accepta oferta de armistiţiu adusă de deputatul Dragoş din partea guvernului lui Kossuth. Aflându-se de acestea, în timp ce era în tabăra de la Sălciua, la 29 aprilie, Balint îi trimite o scrisoare lui Avram Iancu prin care se pronunţă ferm împotriva armistiţiului şi depunerii armelor. Evenimentele care au urmat, pătrunderea lui Hatvany în Abrud şi sfârşitul tragic a lui Dobra şi Buteanu, au confirmat scepticismul şi opoziţia lui.

Avram Iancu îl solicită pe Balint să participe cu oamenii săi la luptă împotriva trupelor maghiare conduse de Hatvany. La 6 mai, lasă lagărul din Sălciua în apărare şi se îndreaptă spre câmpul de luptă de la Abrud contribuind la victoria asupra duşmanului. Reîntors la Sălciua, este chemat din nou în 16 mai de Avram Iancu la Abrud, pentru a respinge o nouă tentativă de ocupare a oraşului. Balint, relatează că a sosit cu oamenii în ziua de 19 mai, deasupra Abrudului „desculţi şi flămânzi, în aceeaşi zi după amiază, Hatvany fu crunt bătut”.

Încurajat de acest răsunător succes militar, într-o consfătuire cu Avram Iancu şi ceilalţi prefecţi, Balint propune „deschiderea cetăţii” din Alba Iulia asediată de trupele revoluţionare maghiare, considerând-o strategică pentru situaţia din munţi. Această tentativă a eşuat, dovedindu-se că oastea ţărănească din munţi poate fi folosită cu succes în acţiuni cu caracter defensiv. Acest adevăr a fost ilustrat în luptele cu corpul expediţionar comandat de colonelul Kemeny Farcaş, pe care l-au înfruntat între 8 – 17 iunie 1849. Simion Balint în fruntea a 1500 oameni, se remarcă din nou în luptă, obligându-i să se retragă până în Gura Cornii.

După aceste lupte cu Hatvany şi Kemeny, Balint se mai confruntă cu unele tentative de infiltrare ale inamicului pe valea Arieşului. Urmează o relativă linişte în care Balint se întâlneşte la Câmpeni cu Bălcescu care rămâne impresionat de poziţia neclintită a moţilor. După înfrângerea revoluţiei, comandantul şi luptătorul cu sabia, Simion Balint, prin actul final de la 31 august 1849 de la Petrid, dizolvă lagărul şi ordonă bravilor săi oşteni să depună armele şi să se reîntoarcă la casele şi ocupaţiile lor paşnice.

Pentru rolul pe care l-a jucat în anii revoluţiei române din 1848 – 1849, a primit Ordinul Francisc Iosif I în rang de cavaler şi Crucea de aur cu coroană din partea împăratului Francisc Iosif I şi Ordinul rusesc Ana din partea ţarului Nicolae I.

Simion Balint, cu toate că nu a fost un literat în sensul adevărat al cuvântului, a lăsat câteva preţioase însemnări documentare din perioada 1848 – 1852, cum ar fi: Scurtă descriere a evenimentelor din munţii Apuseni în anul 1848, începând din martie până în octombrie aceluiaşi an; Scurtă descriere a unor evenimente întâmplate în munţii Apuseni ai Transilvaniei, în comunele Bucium, Abrud-sat şi Cărpiniş; Schimb de scrisori cu Avram Iancu şi cu alţii; Scrisori adresate lui Alex. Papiu Ilarian; Scurte descrieri. În timpul revoluţiei a avut un rol de frunte în vâltoarea evenimentelor şi a luptei dârze pentru apărarea munţilor, ce a pus pecetea pe dimensiunile personalităţii sale, pe care le-a descris amănunţit în „Raportul său”, publicat în limba germană.

După revoluţie, Simion Balint „mâna dreaptă a feciorului din Vidra", se reîntoarce la îndatoririle sale profesionale, continuând să lucreze pe tărâm spiritual şi cultural. În februarie 1850 îl însoţeşte pe Avram Iancu şi pe viceprefectul Maior la Viena, în vederea obţinerii de drepturi pentru români. Pe tot traseul călătoriei de la Vidra la Pesta, au fost întâmpinaţi cu dragoste de români şi chiar de maghiari. Speranţa într-un viitor mai bun l-au determinat să-l însoţească în vara lui 1852 pe Iancu şi Andreica la Sibiu, să sprijine planurile „Craiului Munţilor” de a înfiinţa o Academie de drept şi o societate literară. Eforturile făcute au fost zadarnice în faţa intransigenţei şi înverşunării autorităţii absolute, în faţa năzuinţei de emancipare a popoarelor stăpânite.

După înăbuşirea revoluţiei, Simion Balint a ţinut o legătură strânsă cu unii din tovarăşii de arme, cu prefecţi şi tribuni, centurioni şi lănceri, cu Axente Sever, Mihai Andreica, George Gritta etc. Nu scăpa din vedere situaţia lui Avram Iancu, despre care în 1852 îl informează pe Al. Papiu, aflat la Padova: „În zilele trecute fu la mine şi după mai lungă conversiune îl văzui că a scăzut din spirit şi debilitat de tot, nu citeşte nimic, nici scrie, mi-i teamă că se va prăpădi cu totul prin un deliriu pe care acum ca de un an e propens”.

Marele cărturar bucovinean Bogdan Petriceicu Haşdeu împreună cu un grup de cercetători şi studenţi întreprinde în anul 1863 o călătorie de studii în munţii Apuseni, poposind la Roşia Montană. Aici au fost primiţi bine. După slujba religioasă şi programul artistic, prezentat în cinstea lor, au fost invitaţi de Simion Balint la o masă pregătită în casa parohială. Aici, la masă au servit tinere românce din cele mai bune familii îmbrăcate în costume naţionale. Cu această ocazie a cunoscut-o pe frumoasa Iulia Faliciu, nepoata Carolinei, soţia lui Balint, cu care se va căsători la 10 iunie 1865. Bogăţia în aur i-a inspirat lui Haşdeu cunoscutele versuri: „Aţi fost vreodată la Abrud?”………

Uniunea Transilvaniei cu Ungaria în anul 1867 a fost primită cu indignare şi mânie de toţi românii, inclusiv de Simion Balint care îşi exprimă punctul său de vedere în documentul „Epistola Volantă”, întitulată „Fraţi români”, care a avut un ecou deosebit în mijlocul românilor. Documentul a creat nelinişte în clasele dominante din imperiul dualist care se temeau de reacţia locuitorilor din această zonă românească cu puternice tradiţii revoluţionare, motiv pentru care autorităţile au propus ministrului de interne, ca Simion Balint, „agitator periculos", să fie mutat din Roşia Montană, într-o parohie din secuime, fapt neîmplinit.

După 1868 ştirile referitoare la Simion Balint sunt tot mai rare. În 1869, Balint alături de Avram Iancu, participă la Iosăşel la dezvelirea monumentului lui Ion Buteanu. La 13 septembrie 1872, oficiază, în fruntea unui sobor de 36 preoţi, la Ţebea, slujba de înmormântare a „Craiului munţilor”, prieten şi tovarăş de arme, alături de care în anii 1848 – 1849, au repurtat fapte de vitejie pentru apărarea pământului strămoşesc.

Din scrisoarea adresată lui I.M. Moldovan la 16 ianuarie 1879, aflăm că Simion Balint şi-a propus să scrie o istorie a evenimentelor de la 1848 – 1849. Această dorinţă nu s-a mai realizat fiindcă la 16 aprilie 1880 se stinge din viaţă, fiind înmormântat în cimitirul bisericii unite din Roşia Montană, nu departe de casă parohială în care a locuit.

La „200 de ani de la naştere şi 130 ani de la moarte” , faptele şi vitejia acestui mare bărbat al neamului românesc, luptător neînfricat cu crucea şi sabia, important om politic şi mecenat al culturii naţionale, fiu adoptiv al Munţilor Apuseni şi al Roşiei Montane, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale „ne obligă să-l sărbătorim şi să-i înălţăm un monument”.

Rosia Montana, Biserica unita "Pogorarea Duhului Sfant", construita in 1741, unde a fost preot si protopop Simion Balint.

Rosia Montana, casa parohiala construita in 1854, unde a locuit Simion Balint.

 

ing. Aurel Sîntimbrean

Fundaţia culturală Roşia Montană

 

            Bibliografie:

1. Simion Balint, Eugen Hulea, Apulum, X, 1972, p. 421-431

2. Câteva date privind viaţa şi activitatea lui Simion Balint, Traian Rus, Apulum, XVI, 1978, p. 391 – 395

3. Pe urmele lui Avram Iancu, Ionela Simona Mircea, Autel S.R.L. Alba Iulia, 2009, p. 32