România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

PROFESORUL EUGEN HULEA (1899-1982)

 

 

      La 22 iunie 1982, destinul inexorabil l-a răpit pentru totdeauna dintre noi, pornindu-l pe drumul fără întoarcere, pe unul dintre cei mai distinşi cărturari ai oraşului Alba Iulia şi ai judeţului Alba, ilustrul profesor Eugen Hulea. Toţi cei care l-au cunoscut — şi au fost şi sunt atât de mulţi aceştia — au primit cu profund şi îndreptăţit regret vestea dispariţiei omului care a purtat şi a cinstit cu o rară vrednicie şi demnitate titlul de profesor, a valorosului cercetător al trecutului neamului românesc şi, nu în ultimă instanţă, a veteranului Marii Uniri de la l Decembrie 1918. Este cu atât mai greu pentru noi, cei care am avut şansa de a-i fi ultimii învăţăcei şi colaboratori în acelaşi timp, să ne împăcăm cu gândul că profesorul Hulea, cu ţinuta sa dreaptă, impunătoare, cu capacitatea intelectuală integrală până în pragul sfârşitului, nu mai este, că de acum înainte momentele aniversative de l Decembrie la Alba Iulia vor fi lipsite de mişcătoarele sale evocări „pe viu” ale grandiosului eveniment, căruia avusese fericirea de a-i fi vrednic părtaş.

A văzut lumina zilei la 18 septembrie 1899 în comuna Galda de Jos, judeţul Alba, provenind dintr-o veche şi respectabilă familie de intelectuali patrioţi, din rândul căreia se remarcă figura intrată în istorie a bunicului său Maxim Hulea, tribun şi secretar personal al prefectului revoluţionar din 1848-1849, Axente Sever. Tatăl său, Aurel Hulea, de asemenea un intelectual elevat, s-a numărat printre cei care, în mai 1894 s-au aflat în fruntea maselor de ţărani, sosiţi cu miile la Cluj pentru a protesta împotriva odiosului proces intentat de autorităţile austro-ungare conducătorilor mişcării memorandiste.

Primele clase ale şcolii primare le-a urmat la Bărăbanţ (jud. Alba), unde locuia unchiul său dinspre mamă, Francisc Boţian, fruntaş al luptei naţionale a românilor din zonă, faţă de care a nutrit toată viaţa o puternică şi sinceră afecţiune. Le-a continuat la Alba Iulia şi tot aici s-a înscris în 1910 la Liceul romano-catolic din localitate, ale cărui cursuri a fost nevoit să le părăsească în 1914, ca urmare a discriminării naţionale la care a fost supus în această instituţie de învăţământ. Din septembrie 1914 până în aprilie 1917, în condiţiile vitrege ale primului război mondial, când a trăit şi zguduitoarea dramă a pierderii premature a ambilor părinţi, îşi continuă studiile liceale în mediul cultural-naţional remarcabil al şcolilor Blajului, care îşi va pune amprenta puternică şi definitivă asupra formaţiei sale de intelectual şi patriot angajat. La mai puţin de 18 ani este smuls de pe băncile şcolii pentru a fi înrolat în armata austro-ungară, asemenea altor zeci de mii de tineri români transilvăneni, fiind trimis să urmeze cursurile unei şcoli de subofiţeri din Oraşul Szarvas (Ungaria) şi apoi ale celei de ofiţeri din Cluj. Datorând unei îmbolnăviri de pneumonie scutirea de a fi trimis pe front, este surprins de evenimentele revoluţionare din toamna anului 1918, în concediu de refacere la Bucium Şasa (judeţul Alba), unde unul din fraţii săi mai mari funcţiona ca notar comunal.

Urmându-şi simţămintele izvorâte din patriotismul său înflăcărat şi din conştiinţa clară a faptului că neamul său trăia un moment de răscruce, s-a înrolat din prima clipă şi a activat în garda naţională din Bucium, una dintre primele formaţiuni de acest gen constituite pe teritoriul judeţului. În preajma măreţului act de la 1 Decembrie 1918, s-a pus la dispoziţia vrednicului căpitan Florian Medrea, comandantul Legiunii române de la Alba Iulia , din partea căruia a primit importante misiuni patriotice; acum, în acele zile fierbinţii, tânărul de 19 ani a colindat neobosit satele judeţului, contribuind împreună cu zeci şi zeci de alţi intelectuali patrioţi la organizarea şi pregătirea poporului pentru apropiata împlinire naţională.

Memorabila zi a Unirii l-a găsit la datorie, cu sarcini de mare răspundere în cadrul sistemului de siguranţă a Marii Adunări Naţionale, comandând o companie de gardişti a cărei îndatorire era supravegherea căilor de acces în oraş dinspre Teiuş şi Zlatna. Legat timp de 12 ore de postul său, nu a putut lua parte personal la istorica Adunare care avea să decidă, într-un entuziasm indescriptibil, unirea pentru vecie a Transilvaniei cu patria mamă, România; a văzut însă cu proprii săi ochi uriaşul pelerinaj spre cetatea istorică a lui Mihai Viteazul al zecilor de mii de oameni, a auzit ecoul prelung şi puternic al glasurilor mulţimii de pe Platoul Romanilor aclamând Unirea cea mare, simţind profund importanţa inegalabilă a măreţei zile. Aşa cum adeseori ne-a mărturisit cu emoţie, ziua de l Decembrie 1918 a reprezentat cea mai înălţătoare clipă din viaţa sa şi i-a păstrat întreaga amintire cu sfinţenie, nealterată de scurgerea anilor şi deceniilor.

Dând curs marii sale înclinaţii spre învăţătură şi dorinţei fierbinţi de a fi cât mai de folos patriei întregite, la începutul anului 1919, s-a înscris la Facultatea de litere, secţia istorie, din cadrul Universităţii din Bucureşti; în anul următor, odată cu înfiinţarea universităţii clujene, a trecut la Facultatea de litere din cadrul acesteia, pe care a absolvit-o în anul 1922 cu calificativul suprem — magna cum laudae.

Cu repartizarea ca profesor suplinitor la nou înfiinţatul liceu românesc „Titu Maiorescu” din Aiud aflat sub direcţiunea fratelui său, poetul Ovidiu Hulea, unde a funcţionat în anii 1922-1925, Eugen Hulea îşi începea prodigioasa sa activitate didactică, ce-i va aduce o mare şi binemeritată reputaţie.

După ce în 1925-1926, la recomandarea profesorului Alexandru Lapedatu de la Universitatea din Cluj, s-a aflat în capitala Franţei, Paris, spre a-şi completa studiile de specialitate, s-a reîntors în ţară, fiind numit profesor titular la Liceul real din Braşov (1926-1932). În anul 1932, a fost transferat ca profesor de istorie şi director la prestigiosul liceu „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde îşi va afirma din plin excelenta sa pregătire profesională, alesele calităţi pedagogice şi de conducător al amintitei instituţii şcolare. În semn de deosebită apreciere, în 1938 a fost promovat ca inspector general cu probleme de învăţământ al ţinutului Mureş, importanta funcţie deţinând-o până în 1942, când a revenit la catedra liceului albaiulian, unde a profesat până în 1947. Menţionăm că, din toamna anului 1944 şi până la începutul lui 1945, a mai îndeplinit atribuţiile de prim consilier pentru probleme de învăţământ în cadrul Comisariatului Ardealului de Nord, eliberat de sub odioasa stăpânire horthistă.

Dovedind în permanenţă în munca profesională, la catedră, o exemplară conştiinciozitate şi o exigenţă devenită proverbială, profesorul Eugen Hulea s-a preocupat intens nu numai de instruirea şi educarea tinerei generaţii şcolare în spiritul celui mai fierbinte patriotism, ci a desfăşurat în acelaşi timp o amplă activitate de cărturar militant în scopul ridicării culturale şi educării în general, a maselor. Din mulţimea strădaniilor depuse în acest sens amintim: editarea în 1923-1924, împreună cu fratele său Ovidiu Hulea, a primului ziar în limba română din oraşul Aiud, săptămânalul Zorile; colaborarea cu articole de istorie şi pedagogice la periodicele Alba Iulia, Gazeta Transilvaniei, Revista învăţământului şi la publicaţia „Astrei”, Transilvania; larga activitate de conferenţiar, îndeosebi pe teme de istoria patriei, desfăşurată în cadrul „Astrei”. Ca o încununare şi recunoaştere a bogatei sale activităţi cultural-educative, a fost ales preşedinte al despărţământului judeţean Alba al „Astrei”, în care calitate, între altele a iniţiat şi a coordonat acţiunea de edificare a impunătorului obelisc din faţa porţii a III-a a cetăţii Alba Iulia, dedicat martirilor Horea, Cloşca şi Crişan şi dezvelit în mod solemn la 14 octombrie 1937, proiectat de arh. Mihălţan din Alba Iulia.

În anii de după eliberare, s-a dedicat în principal cercetării trecutului patriei, cu deosebire a problemelor complexe ale luptei pentru emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni în epoca modernă.

Acumulările de material informativ, preocupările ştiinţifice în general, concretizate în 1944 într-o valoroasă carte dedicată „Astrei” şi în aportul său substanţial la realizarea sub conducerea istoricului Silviu Dragomir a volumului al II-lea al documentelor revoluţiei din 1848- 1849 a românilor din Transilvania, ca şi în mai multe studii şi articole publicate în primele două numere ale anuarului Apulum şi în paginile revistei Transilvania în 1943-1944, au dat roade deosebit de bogate în ultimii 15 ani ai vieţii. Legate indisolubil de remarcabila sa prezenţă ca muzeograf la Muzeul Unirii din Alba Iulia în anii 1966-1974, aceste roade s-au materializat în seria celor 16 documentate şi frumos redactate studii, publicate în intervalul 1967-1982 în buletinul ştiinţific al instituţiei, Apulum, în mai multe comunicări susţinute la diverse sesiuni ştiinţifice, în colaborări pe diverse teme istorice la ziarul Unirea din Alba Iulia, la revista Tribuna din Cluj, la publicaţia Îndrumător pastoral din Alba Iulia etc.

Nu putem, desigur, să încheiem prezentarea principalelor împliniri ale prodigioasei sale vieţi fără a menţiona la loc de cinste faptul că prof. Eugen Hulea a contribuit decisiv în 1966-1968 la întemeierea Secţiei de istorie modernă şi contemporană, numită şi „Secţia Unirii”, din cadrul muzeului albaiulian, la îmbogăţirea patrimoniului acestuia cu mii şi mii de piese documentare şi la organizarea expoziţiei de bază inaugurată în 1968

 

 în contextul sărbătoresc al aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.

Dispariţia sa dintre cei vii, adânc regretată de către colectivul Muzeului Unirii, în sânul căruia s-a bucurat de cea mai înaltă apreciere şi preţuire, de către toţii cei cu care a colaborat sau care 1-au cunoscut, a lăsat în urma sa un mare gol, dar şi de o aleasă moştenire. La despărţirea pentru totdeauna de omul care a fost pentru noi toţi un exemplu de competenţă, rigurozitate şi pasiune în domeniul cercetării istoriei, de omenie, cinste şi corectitudine în toate împrejurările, ne angajăm faţă de memoria sa că vom îmbogăţi neîncetat această moştenire, iar lui, profesorului Eugen Hulea îi vom păstra cuvenita pioasă amintire.

Nicolae JOSAN,  Ioan I. ŞERBAN

(Articol apărut în “Apulum” nr. XXI/1983)

 

Bibliografia selectiva a scrierilor ştiinţifice ale prof. Eugen Hulea

1. La aniversarea luptei de la Sîntimbru , în Apulum, I, 1943, pp. 319-324.

2. Cîmpeni, în Transilvania, anul 74, nr. 3-4, martie-aprilie 1943, pp. 223-230.

3. În cetatea Alba Iuliei, în Transilvania, 74, nr. 11-12, noiembrie - decembrie 1943, pp. 926-931.

4. Parastas pentru Horia la Alba Iulia în anul 1885, faur 28, în Transilvania,anul 75, nr. 3, martie 1944, pp. 359-363.

5. Rubin Patiţia, Amintiri din timpul memorandului (publicate de E. Hulea), în Transilvania, 75, nr. 4-5, aprilie - mai 1944, pp. 79-308.

6. „Astra”. Istoric, organizare, activitate, statute şi regulamente, Ed. Bibi. „Astra”, Sibiu, 1944, p. 130.

7. Studii şi documente privitoare la revoluţia românilor din Transilvania  în anii 1848-1849, publicate de Silviu Dragomir în colaborare cu prof.  Eugen Hulea şi prof. Dr. Lazăr Nichi, vol. II, Cluj-Sibiu, 1944.

8. Contribuţii la cunoaşterea rezistenţei româneşti din 1848 în Munţii Apuseni, în Apulum, II, 1946, pp. 257-268.

9. Un capitol din luptele antifeudale ale ţărănimii din judeţul Alba, în Apulum,VI, 1987, pp. 425-440.

 

În semn de omagiu adus prof. Eugen HULEA, Fundaţia "Alba Iulia pentru unitatea şi integritatea României" (între membrii căreia se găsesc şi foşti elevi ai săi) a organizat, în ziua aniversării zilei sale de naştere, 18 sept. a.c. o slujbă de pomenire cu parastas la Catadrala Reîntregirii precum şi depunerea de jerbe şi coroane de flori la mormântul său din cimitirul "Maieri".

Membrilor fundaţiei li s-au alăturat, la această omagiere, urmaşi ai prof. Eugen HULEA, membrii ai ASTREI albaiuliene, precum şi tineri din organizaţia locală a partidului liberal.