|
O
coajă de mălai de ieri
De-o
vezi la noi, tu ne-o apuci,
Bâieţii
tu-n război ni-i duci,
Pe
fete ni le ceri.
Înjuri
ce-avem noi drag şi sfânt;
Nici
milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi
copiii-n drum ne mor
Şi
ne sfârşim de mila lor,
Dar
toate le-am trăi uşor,
De-ar
fi pământ!
De-avem
un cimitir în sat,
Ni-l
faceţi lan, noi boi în jug,
Şi-n
urma lacomului plug
Ies
oase, şi-i păcat!
Sunt
oase dintr-al nostru os;
Dar
ce vă pasă? Voi ne-aţi scos
Din
case goi în ger şi-n vânt,
Ne-aţi
scos şi morţii din mormânt –
O,
pentru morţi şi-al lor prinos
Noi
vrem pământ!
Şi-am
vrea şi noi, şi noi să ştim
Că
ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că
nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani
şi cei ce dragi ne sânt
De-ar
vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei
n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci
nici pentru mormânt n-avem
Pământ
– şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!
N-avem
nici vreme de-nchinat,
Căci
vremea ni-e în mâni la voi;
Avem
un suflet încă-n noi
Şi
parcă l-aţi uitat!
Aţi
pus cu toţii jurământ
Să
n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi
şi chinuri , când ţipăm,
Obezi
şi lanţ, când ne mişcăm,
Şi
plumb, când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!
Voi
ce-aveţi îngropat aici?
Voi
grâu? Dar noi strămoşi şi taţi,
Noi
mame, şi surori, şi frati!
În
lături, venetici!
Pământul
nostru-i scump şi sfânt,
Că
el ni-e leagăn şi mormânt:
Cu
sânge cald l-am apărat,
Şi
câte ape l-au udat
Sunt
numai lacrimi ce-am vărsat –
Noi
vrem pământ!
N-avem
puteri şi chip de-acum
Să
mai trăim cerşind mereu,
Că
prea ne schingiuesc cum vreu
Stăpâni
luaţi din drum!
Să
nu dea Dumnezeu cel sfânt
Să
vrem noi sânge, nu pământ!
Când
nu vom mai putea răbda,
Când
foamea ne va răscula,
Hristoşi
să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
(1894)
Un strigăt de durere, de revoltă şi hotărâre. Să
fie reauzit şi de maghiari, şi de români! ,,Că
prea ne schingiuesc” sufletele cum vor -
primii cu ameninţările, ceilalţi cu tăcerea!
Noi
apărăm ce a fost şi este al nostru.
|
