România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Istoria umilinţei românilor din Ardeal sub dominaţie austro-ungară               

 

NOI VREM PAMÂNT

                                                                       

                        De George Coşbuc

                        (144 de ani de la naşterea poetului)

 

Flămând şi gol, făr-adăpost,

Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,

Şi m-ai scuipat, şi m-ai bătut,

            Şi câne eu ţi-am fost!

Ciocoi pribeag, adus de vânt,

De ai cu iadul legământ

Să-ţi fim toţi câni, loveşte-n noi!

Răbdăm poveri, răbdăm nevoi,

Şi ham de cai, şi jug de boi:

            Dar vrem pământ!  

 

Statuia lui GEORGE COSBUC aflata pe Aleea Scriitorilor - in Parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia

O coajă de mălai de ieri

De-o vezi la noi, tu ne-o apuci,

Bâieţii tu-n război ni-i duci,

            Pe fete ni le ceri.

Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt;

Nici milă n-ai, nici crezământ!

Flămânzi copiii-n drum ne mor

Şi ne sfârşim de mila lor,

Dar toate le-am trăi uşor,

            De-ar fi pământ!

 

De-avem un cimitir în sat,

Ni-l faceţi lan, noi boi în jug,

Şi-n urma lacomului plug

            Ies oase, şi-i păcat!

Sunt oase dintr-al nostru os;

Dar ce vă pasă? Voi ne-aţi scos

Din case goi în ger şi-n vânt,

Ne-aţi scos şi morţii din mormânt –

O, pentru morţi şi-al lor prinos

            Noi vrem pământ!

 

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim

Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,

Că nu-şi vor bate-ai voştri joc

            De noi, dacă murim.

Orfani şi cei ce dragi ne sânt

De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,

Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,

Căci nici pentru mormânt n-avem

Pământ – şi noi creştini suntem!

            Şi vrem pământ!

 

N-avem nici vreme de-nchinat,

Căci vremea ni-e în mâni la voi;

Avem un suflet încă-n noi

            Şi parcă l-aţi uitat!

Aţi pus cu toţii jurământ

Să n-avem drepturi şi cuvânt;

Bătăi şi chinuri , când ţipăm,

Obezi şi lanţ, când ne mişcăm,

Şi plumb, când istoviţi strigăm

            Că vrem pământ!

 

Voi ce-aveţi îngropat aici?

Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi,

Noi mame, şi surori, şi frati!

            În lături, venetici!

Pământul nostru-i scump şi sfânt,

Că el ni-e leagăn şi mormânt:

Cu sânge cald l-am apărat,

Şi câte ape l-au udat

Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –

            Noi vrem pământ!

 

N-avem puteri şi chip de-acum

Să mai trăim cerşind mereu,

Că prea ne schingiuesc cum vreu

            Stăpâni luaţi din drum!

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt

Să vrem noi sânge, nu pământ!

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa

            Nici în mormânt!

                       (1894)

Un strigăt de durere, de revoltă şi hotărâre. Să fie reauzit şi de maghiari, şi de români! ,,Că prea ne schingiuesc” sufletele cum vor -  primii cu ameninţările, ceilalţi cu tăcerea! Noi apărăm ce a fost şi este al nostru.