Ceea ce era de aşteptat, s-a petrecut!... Se īmplinesc 70 de
ani de la agresiunea neprovocată şi brutală a URSS īmpotriva
Romāniei - mai īntīi, notele ultimative celebre din 26-27 iunie
1940 destinate guvernului de
la Bucureşti
, lansate sub ameninţarea
recurgerii la forţa armată īn cazul respingerii, iar, cu
īncepere din 28 iunie 1940, ocuparea Basarabiei, Nordului Bucovinei
şi Ţinutului Herţa de către unităţile
Armatei Roşii. Acţiunea s-a desfăşurat integral
īn litera şi īn spiritul Pactului de neagresiune şi
Protocolului său secret, ambele convenite şi subscrise la
23 august 1939 de către V. M. Molotov şi Joachim von
Ribbentrop, delegaţii celor doi lideri totalitari ai străvechiului
continent - Adolf Hitler şi I. V. Stalin.
Intervenţia URSS a provocat, īn primul rīnd, extinderea războiului
īn limitele spaţiului european est-central şi
sud-est-european, iar, īn ce priveşte ţara noastră,
a detonat procesul prăbuşirii Romāniei Mari, la numai 22
de ani de existenţă, de vreme ce provinciilor istorice răsăritene
menţionate le-au urmat īn robie străină Nord-Vestul
Transilvaniei şi Cadrilaterul, subjugate īn august-septembrie
1940 de Ungaria şi, respectiv, Bulgaria. |

|
Să
reţinem că rapturile teritoriale săvīrşite oferă
şi īn prezent condiţii prielnice pentru falsificări
grosolane unor istorici de conjunctură, lipsiţi de pregătire
şi de conştiinţă, dar specialişti īn provocări,
aşa precum Serghei Nazaria din Chişinău ş.a. După
cum prea bine se ştie, răspunsul neīntīrziat şi ferm al
Romāniei la agresiunea URSS din 28 iunie 1940 poartă un nume: 22
iunie 1941, cīnd ilustrul general Ion Antonescu a declanşat Războiul
Sfīnt, pentru eliberarea provinciilor răsăritene şi pentru
distrugerea regimului criminal comunist. A urmat un război greu
şi lung (1941-1944), din care Romānia avea să iasă īnvinsă,
īn primul rīnd prin trădare şi serioase deficienţe de
planificare şi conducere, de mobilizare a tuturor forţelor
şi rezervelor absolut necesare pentru victorie. Este remarcabil că,
la 24 iunie 1941, chestionat de V. M. Molotov īn privinţa rostului
prezenţei Romāniei pe frontul antisovietic, de partea lui Hitler
şi a aliaţilor săi, marele diplomat Grigore Gafencu, demn
succesor al inegalabilului N. Titulescu şi ministru īn exerciţiu
al Romāniei
la Moscova
, a replicat liderului
sovietic, cu demnitate şi apăsat, aşa cum impunea momentul
menit să rămīnă gravat īn istorie cu puterea adevărului
absolut: Īn ce mă priveşte, nu pot avea faţă de
evenimentele de azi, pe care istoria le va judeca, decīt o atitudine de
diplomat, adică de soldat al ţării mele. Să-mi fie īngăduit
īn această calitate să-mi exprim părerea de rău că,
prin politica lui urmată īn timpul din urmă, guvernul sovietic
nu a făcut nimic pentru a īmpiedica īntre ţările noastre
durerosul deznodămīnt de azi. Prin brutalul ultimatum din anul
trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei şi chiar a unei părţi
din vechea Moldovă, despre care am avut prilejul să vorbesc
d-lui Molotov īn mai multe rīnduri, prin īncălcarea teritoriului
nostru, prin actele de forţă care au intervenit pe Dunăre
(...), Uniunea Sovietică a distrus īn Romānia orice simţămīnt
de siguranţă şi de īncredere şi a stīrnit īndreptăţita
teamă că īnsăşi fiinţa statului romān este īn
primejdie. Am căutat atunci un sprijin īn altă parte (...)
Lovitura cea dintīi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Romānii,
chezăşie de siguranţă şi de pace, acoperire
firească şi atīt de folositoare a unui hotar īntins şi īnsemnat
al Rusiei, a fost dată, din nenorocire, de guvernul sovietic. Cele ce
se īntīmplă azi sīnt urmările acestei nenorociri, care a dus
acum la un război īntre cele două popoare, care niciodată
īn istorie nu au luptat unul īmpotriva altuia.
Pentru
toţi romānii din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul
Herţa subjugarea acestor provincii a coincis cu debutul tragediei lor
nemărginite şi greu de exprimat īn cuvinte, de proporţii
şi o intensitate imposibil de surprins şi descris. Era triumful
īnsuşi al barbariei, extinsă īn lunile următoare asupra
altor ţinuturi străvechi romāneşti, sinonimă - fără
urmă de exagerare - cu gulagul şi holocaustul roşu, coborīte
după 23 august 1944 peste ţara īntreagă, şi cu nimic
mai prejos decīt holocaustul brun sau nazist. Dimpotrivă, ambele,
holocaustul roşu şi cel nazist, izvorīte şi exersate īn
această ordine, au reprezentat variante ale Răului Absolut, care
a bīntuit cu forţă īn plin veac al XX-lea!
Asemenea
crunte realităţi, ne place să credem că irepetabile pe
viitor, ne determină să opinăm că īn nici un caz nu
trebuie să-i neglijăm pe marii responsabili. Care au fost, īn
prima ordine, Stalin şi Hitler, regimurile totalitare bolşevic
şi nazist, cărora le-au căzut victimă populaţia
şi teritoriul dintre Prut şi Nistru, invadate de trupele Armatei
Roşii şi de forţele NKVD-ului la 26 iunie 1940. Din prima
clipă, acestea din urmă au beneficiat - plănuind şi
executīnd invazia - de cooperarea unor largi pături ale
minoritarilor din zonă, fie ei comunişti ori nu, după cum,
nu mai puţin, şi a unora dintre romāni, unelte oribile ale bolşevicilor
eliberatori. Dar, mergīnd mai departe, īn ţara rămasă
neocupată şi
la Bucureşti
, aflăm forţe
politice inconştiente şi incapabile, guvernul liberal al lui Gh.
Tătărescu, regele Carol II īnsuşi şi sfetnicii săi,
care au pregătit calea agresorilor, īnlesnindu-le invazia, la īnceput
parţială şi, īn final, după 1944, totală. Faţă
de o atare involuţie, īn epocă s-au impus şi au cīştigat
o substanţială şi binemeritată notorietate demersurile
incisive şi decisive ale generalului Ion Antonescu. Acesta, īn urma
unor acţiuni insistente, a obţinut să fie primit īn audienţă
de către Carol al II-lea, la 1 iulie 1940. Fără nici un
efect evident īnsă. Numai că, la plecare, solicitantul a predat
suveranului o scrisoare de protest vehement faţă de cele
intervenite după abandonarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi
Ţinutului Herţa īn robia comunistă rusească. Acest
document, redactat īn termeni radicali, dar exprimīnd corect realităţile,
a fost rapid difuzat şi perceput ca atare de opinia publică naţională.
Generalul Antonescu a fost cel dintīi pedepsit, fiind, din ordinul
personal al Regelui, trimis īntr-un surghiun de aproape două luni
la Mīnăstirea Bistriţa
din Oltenia (iulie-august
1940). Īn perioada ce a urmat, Ion Antonescu avea să revină
adeseori asupra erorilor din iunie 1940 privind evacuarea fără
luptă a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.
La 1 octombrie 1940, de pildă, el considera:
Pentru
salvarea ţării, pentru păstrarea onoarei, pentru mīndria
tradiţiilor ei şi pentru respectul morţilor ei, armata s-ar
fi luptat. Ea s-ar fi
sacrificat, chiar fără folos, dacă i s-ar fi cerut.
Conducerea i-a refuzat īnsă această supremă satisfacţie.
Dar,
īn bilanţul general, ceea ce finalmente a contat īn chip copleşitor
a constat īn faptul că generalul (ulterior mareşalul) Antonescu
a dovedit prin faptă că rămăsese pe deplin ataşat
libertăţii provinciilor pierdute şi fidel reīmplinirii
idealului Romāniei Mari. Pe acest tărīm, al refacerii Romāniei
Mari, N. Iorga s-a īntīlnit - defel īntīmplător - cu Ion
Antonescu. Aşa după cum este cunoscut, N. Iorga s-a impus la
confluenţa secolelor XIX-XX printre liderii luptei pentru unitatea naţională
a tuturor romānilor, fiind proclamat şi recunoscut la un moment dat,
netăgăduit, drept Apostolul cauzei Marii Uniri din 1918. Strălucitului
istoric i-a fost rezervat rolul major şi simbolic de a prezida, la 29
decembrie 1919, şedinţa Camerei Deputaţilor īn care s-au
adoptat legile Unirii Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei, Crişanei
şi Maramureşului cu Ţara-Mamă, context īn care a
proclamat Neamul Romānesc pentru vecie unit. Īn 1940, prăbuşirea
Romāniei Mari - care avea să coincidă īn chip tragic, dar
simbolic, cu sfīrşitul īnsuşi al istoricului - nu putea să-l
lase indiferent. Nu insistăm asupra īmprejurărilor, dat fiind,
mai ales, că numeroşii biografi ai lui N. Iorga au examinat deja
faptele survenite. Īn condiţiile īn care prăbuşirea Romāniei
Mari a debutat, practic, cu ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei
de către URSS, istoricul a reacţionat imediat şi plenar, īn
articolele politice tipărite īn presa zilnică, īn intervenţiile
la Parlament
şi
la Academia Romānă
sau īn conciliabulele oficiale
şi, nu mai puţin, īn lucrările sale ştiinţifice.
Sub acest ultim aspect, se impune a reţine că una dintre
micro-sintezele sale bine cunoscute, īn speţă Adevărul
asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, care se bucurase deja
de două ediţii īn limba franceză (1922, 1931), a fost
imediat reeditată şi, mai mult, tradusă şi difuzată
īn limbile romānă şi rusă. Semnificaţia deosebită
a apariţiei simultane a Adevărului...", īn condiţiile
date, īn mai multe limbi şi sub semnătura prestigioasă a
unui mare istoric, s-a impus de la sine, iar ulterior, o dată cu
impunerea cenzurii comuniste, prin 1944-1947, cartea avea să fie
interzisă, pentru ca abia īn ultima vreme, după 1989-1990, să
revină īn atenţie.
Fapt
de o remarcabilă semnificaţie, īn anul 1940, la prima ediţie
romānească a Adevărului..., autorul - īn raport cu
evenimentele survenite, ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către
URSS - a considerat necesar să facă, finalmente, modificările
ce se impuneau; īn fond, el a adăugat două paragrafe simbolice.
Apreciem că, īn acest fel, īn mod concret, N. Iorga şi I.
Antonescu s-au reīntīlnit īn privinţa unei probleme
fundamentale a Romāniei Mari: prăbuşirea construcţiei din
1918 şi necesitatea absolută a refacerii ei grabnice. Antonescu
a ales calea războiului, purtat alături de Germania după 22
iunie 1941 şi care, pīnă la capăt, la 23 august
1944, a
rămas unul drept. Istoricul,
asasinat īn noiembrie 1940, nu avea cum să se pronunţe īn
devans asupra deciziei lui Antonescu. Avem īnsă convingerea că
N. Iorga, ţinīnd seama de scopul pe care l-a avut acţiunea īn
Est din 1941-1944, nu avea cum să respingă drumul urmat, mai
ales că, de īndată după notele ultimative ale lui V. M.
Molotov din 26-27 iunie 1940, el a observat - īn adagiul micro-sintezei
amintite, Adevărul asupra trecutului şi prezentului
Basarabiei - că partea de ţară ocupată de URSS
reprezenta un teritoriu de istorie naţională şi de drept
naţional şi care, netăgăduit, va fi reluat la
cel dintīi prilej favorabil. Acel prilej favorabil a coincis zilei de
22 iunie 1941.
Īn
existenţa tuturor neamurilor şi statelor lumii intervin - cu o
frecvenţă şi forţă pe care nu le stabilesc
guvernele ori istoricii, ci destinele - momente grozave de prăbuşire,
dar şi atītea altele de renaştere, de revanşă,
veritabile minute astrale ce rămīn īnscrise cu litere de aur īn
analele trecutului. Pentru noi, se cunoaşte prea bine, revanşa
istorică pentru oribilul şi blestematul 28 iunie 1940 n-a prea
īntīrziat; ea s-a chemat, tot simplu dar binefăcător, salvator
prin şi pentru veacuri al onoarei noastre naţionale, 22 iunie
1941 ... Indiferent de orice intenţii şi iniţiative
nenorocite ce i s-au atribuit īn epocă ori continuă a-i fi
imputate, Ion Antonescu, cel de-al III-lea Mareşal al Romāniei, după
22 august
1941 a
fost singurul lider politic şi
militar de
la Bucureşti
capabil a pregăti, declanşa
şi purta Războiul din Est (1941-1944), alături de Germania
şi aliaţii ei, īmpotriva URSS şi a Naţiunilor Unite.
Un război condus, īnainte de orice şi mai presus de toate,
pentru refacerea Romāniei Mari şi zdrobirea comunismului. Şi,
nu mai puţin, pentru Basarabia şi Bucovina. Nu a fost nicidecum
īntīmplător că, īn după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, īnainte
de-a fi condus spre locul de execuţie din Valea Piersicilor de
la Jilava
, Mareşalul Antonescu s-a despărţit
de mama sa, asigurīnd-o fără pic de ezitare: Dacă mor,
este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reīncep, aş
face la fel ...
Īn
contextul faptelor şi proceselor relevate, nu poate lipsi o īntrebare:
Ce va fi? Īn context, nu este posibil să neglijăm rostul
politicienilor patrioţi şi al istoricilor, din ţară
sau de
la Chişinău. Unde
, mai cu seamă după
impresionanta reuniune ştiinţifică internaţională
din iunie 1991 consacrată Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939
şi consecinţelor sale, s-a lucrat intens pentru studierea, īnţelegerea
şi explicarea faptelor incriminate. S-a afirmat şi s-a dovedit că,
dacă īn prezent sīntem īn situaţia favorabilă ca Pactul
din 1939 să fi fost repudiat īn integralitate de comunitatea internaţională
politică sau ştiinţifică, totuşi realităţile
istorice desprinse din aplicarea Pactului respectiv īn 1939-1940 sau la
sfīrşitul celui de-al II-lea război mondial pentru Ţările
Baltice, Polonia şi Romānia, se menţin. Iată de ce, ca
atare, sīntem pe deplin īndreptăţiţi să īntrebăm
şi să ne īntrebăm: de ce, sau pīnă cīnd? Se impune
să-mi exprim convingerea că timpul acţionează eficace.
Potrivit calculelor unui reputat istoric francez (l-am numit pe
Jean-Baptiste Duroselle), durata medie de supravieţuire a imperiilor,
care nu se suprapun marilor puteri ori super-puterilor, ci
reprezintă cel mult excrescenţe ale acestora din urmă,
s-ar limita la aproximativ 250-300 de ani, moartea lor impunīndu-se
īn prezent ca una dintre regularităţile (permanenţele)
istoriei. Aşadar, sfīrşitul Imperiului - iar Duroselle s-a
aplecat īndeosebi asupra cazului celui rus, salvat ori
prelungit de cel sovietic (?) - este īntr-un fel pe-aproape. Finalul,
depinzīnd, evident, de atīţia factori imponderabili, nu-l stabilesc
anume indivizi, precum un arbitru o partidă de fotbal. Decisiv este
faptul că finalul este previzibil, putīnd surveni oricīnd. Că
este aşa, trebuie să consemnăm că nu mai departe decīt
zilele trecute preşedintele interimar al Republicii Moldova, Excelenţa
Sa dl. Mihai Ghimpu, căruia este absolut necesar să-i aducem
omagiul nostru, a semnat Decretul nr. 373-V/24 iunie 2010, prin care s-a
instituit data de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice şi
a comemorării victimelor regimului autoritar comunist. O zi care,
stabileşte decretul menţionat, va fi marcată īn toate
localităţile Republicii Moldova, stabilindu-se că vor fi
coborīte īn bernă drapelele de stat (art. 3/a); vor fi
organizate depuneri de flori la mormintele, monumentele memoriale ale
victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului comunist
(art. 3/b); va fi organizată o oră a memoriei īn şcoli
şi taberele de odihnă (art. 5) şi va fi edificat, īn Piaţa
Marii Adunări Naţionale din Chişinău, un monument īn
memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului
totalitar comunist (art. 6/b). Īn sfīrşit, dar nu şi cel
mai puţin important, Decretul reclamă ca Federaţia Rusă,
īn calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, să-şi
retragă necondiţionat, urgent şi transparent trupele şi
armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova (art. 8).
Netăgăduit,
nu mai aflăm spaţiu pentru comentarii. Īntrucīt
acesta-i chiar Sfīrşitul!
Doamne,
ocroteşte-i pe romāni!
acad.
Gheorghe BUZATU
|
|