MOTIVAŢIE
Tema
este deosebit de vastă şi pretenţioasă şi cere
pentru spaţiul limitat al unei publicaţii, o concentrare maximă
de idei şi fapte pentru a lămuri, cât de cât, poziţia bănăţenilor
din Banatul istoric în sprijinul şi realizarea Marii Uniri de la 1
decembrie 1918.
În
condiţiile actuale, când pe diferite căi, inclusiv oculte, se
încearcă din răsputeri să fie condamnat orice act de naţionalism
(fie el şi cel de sărbătorire a Zilei Naţionale a României
la 1 decembrie) din afară dar şi din interior (mai zilele
trecute citisem pe pereţii unor clădiri din Piaţa Traian
din Timişoara inscripţii gen: “Naţionalişti în anul
2010?!”; Patria mea este lumea întreagă; Nu vrem să fim neam
de legionari; Naţionaliştii sunt dovada vie a reîncarnării.
Nu ai cum să fii atât de prost într-o singură viaţă.
Pe aici. Turmă!” etc, etc) şi mai ales acele acte care ne
definesc pe noi românii, aşa cum a fost cel înfăptuit, cu
imense sacrificii după Primul război mondial, de întreaga
suflare românească “de
la Nistru
pân’
la Tisa
” cum ar fi
spus Poetul Naţional M. Eminescu, cel de a realiza România Mare. Se
înfăptuia din nou visul de o clipă al istoriei românilor, cel
făurit de Mihai Viteazul la 1600. Prea mulţi duşmani aveam
în acele vremuri pentru a menţine unirea.
Astăzi,
când privim peste vremuri şi oameni, evenimentele care au dus la înfăptuirea
României Mari, prin unirea Basarabiei (27 martie 1918), a Bucovinei (27
octombrie 1918) şi a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului (1 decembrie 1918) cu Regatul român ne punem firesc câteva
întrebări: cum de a fost posibilă această unire; care au
fost forţele interne şi cele externe care au determinat călăuzirea
voinţei Neamului Românesc, de a nu mai fi dezbinat, de o parte
şi de alta a Carpaţilor, de a avea o singură Patrie, cu un
popor “unit în cuget şi în simţiri”care să spună
Europei şi întregii lumi că urmaşii lui Traian şi
Decebal, vieţuiesc de milenii în acest spaţiu, luat de atâtea
ori în copitele cailor invadatorilor din cele patru orizonturi şi că
acum, Bunul Dumnezeu s-a oprit o clipă din lucrarea Sa, ca să ne
ajute, nu fără sacrificii, să fim una, să avem aceeaşi
limbă, să ne cultivăm religia, tradiţiile şi
obiceiurile strămoşeşti. Că n-am uitat niciodată
de jertfa pentru credinţă a lui Constantin Brâncoveanu şi
a fiilor săi, pentru dreptate şi libertate a moţilor Horia,
Cloşca şi Crişan, traşi pe roată în faţa
mulţimii în cetatea Bălgradului, a tribunului Avram Iancu ce
n-a putut fi învins de oştile invadatoare ungureşti, ce strigau
“Unire sau Moarte!”, a celui care a sfârşit în faţa
plutonului de execuţie comunist, mareşalul Ion Antonescu. Şi
a miilor de eroi anonimi ai Neamului Românesc care au rămas în glia
Europei, de
la Est
la Vest, în
existenţa sa de patru ori milenară, cum aprecia savantul patriot
Nicolae Iorga.
SITUAŢIA
DEOSEBITĂ A BANATULUI ÎN ANUL 1918
Din
punct de vedere administrativ şi politic Banatul (comitatele Caraş,
Severin, Timiş şi Torontal) se afla sub autoritatea austro-ungară,
instituţie care se va prăbuşi odată cu proclamarea
Austriei ca republică (12 noiembrie 1918) şi a celei ungare (2
noiembrie 1918). Guvernul noii republici ungare îşi va declara
deplina independenţă faţă de Austria şi va căuta,
prin toate mijloacele, să menţină teritoriile Banatului,
Crişanei, Maramureşului şi Ardealului sub conducerea sa. Un
val de mişcări revoluţionare vor cuprinde fosta monarhie în
urma cărora Consiliul Naţional Cehoslovac va proclama unirea cu
Slovacia (30 oct. 1918), Polonia va deveni republică independentă
(7 nov. 1918) şi se va constitui Regatul Sârbilor, Croaţilor
şi Slovenilor (29 oct. 1918)1.
La
13 noiembrie 1918,
la Belgrad
, se va semna
Convenţia de Armistiţiu de reprezentanţii guvernului ungar
Karolyi şi Franchet d’Esperay, comandantul trupelor Antantei în
Balcani. Nu a fost consultat guvernul român şi nici Consiliul Naţional
Român din Transilvania. “Armistiţiul de
la Belgrad
, se sublinia
în protestul guvernului român, viola flagrant drepturile românilor
majoritari în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, cât
şi Tratatul dintre România şi Antantă din 17 aug.
1916”
. Prin armistiţiu,
trupele ungare urmăreau să se retragă la vest de linia
Valea Someşului Mare, Bistriţa, Valea Mureşului până
la confluenţa cu Tisa, cursul Dravei până la atingerea
frontierei cu Slovenia şi Croaţia.2 Din
forţa care dezlănţuise primul război mondial, Ungaria
republicană s-a transformat peste noapte, în cea de apărare a
democraţiei europene şi va reuşi să instaureze, după
1919, primul guvern fascist condus de Horthy Mikloş.
În
această situaţie Banatul urma să fie ocupat militar de
trupele regale sârbe . La 13 nov. 1918 acestea vor intra în Oraviţa,
la 14 în Lugoj iar la 17 nov. în Timişoara.3
La
sfârşitul lunii noiembrie a intrat în Banat, sub pretextul controlării
ocupaţiei militare sârbeşti şi trupe coloniale franceze
care la 3 dec. vor intra în Timişoara. O parte din ofiţerii
francezi vor împărtăşi idei socialiste şi vor
colabora cu socialiştii unguri din Lugoj şi Timişoara,
sprijinind intenţiile acestora ca Banatul să facă parte din
Ungaria.
(Vezi
şi Filaret Barbu, , Jurnal de adolescent”, Ed. Eurostampa, Timişoara,
2003, p. 23-41).
Autorităţile
militare de ocupaţie vor lua unele măsuri împotriva mişcării
naţionale româneşti. O serie de fruntaşi români au fost
arestaţi şi întemniţaţi. S-a încercat stânjenirea
delegaţiilor aşezărilor bănăţene ca să
se deplaseze
la Alba Iulia.4
ÎN
BANAT, AMPLU ECOU AL PROCESULUI DE DEZAGREGARE A MONARHIEI AUSTRO-UNGARE
În
condiţiile arătate mai sus, Banatul este, prima dintre regiunile
oprimate ale imperiului austro-ungar în care se simte un amplu ecou al
procesului de dezagregare al monarhiei.5 Amintesc
câteva momente: 6 oct. 1918.
La Timişoara
are loc o
mare demonstraţie de stradă. Cu acest prilej sunt distruse mai
multe statui ale unor generali austrieci. 27 oct. 1918. Muncitorii din
Lugoj organizează o întrunire populară în care cer Guvernului
de
la Budapesta
să pună
capăt cât mai repede războiului. 29 oct. 1918. O altă
demonstraţie de stradă
la Timişoara
. Se dă
foc unei paiaţe ce-l reprezenta pe premierul ungar Tisza István. 31
oct. 1918. Locuitorii Timişoarei organizează o altă
demonstraţie în care manifestanţii cer înlăturarea
guvernului şi încetarea războiului. Sub presiunea străzii,
autorităţile locale au proclamat constituirea unui organism
regional, consemnat în unele publicaţii ca o Republică a
Banatului.6 Conducerea
acesteia, respectiv “Sfatul Poporului din Banat” îşi avea sediul
la Timişoara
cu o componenţă
complexă (predominau ungurii socialişti de dreapta care executau
ordinele primite de la guvernul ungar) şi era condus de socialistul
dr. Otto Roth (acesta va face parte din delegaţia ungară la
tratativele de
la Arad
, cu membrii
Comitetului Naţional Central Român în care românii s-au proclamat
rupţi de politica celor de
la Budapesta
şi vor
convoca Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie de
la Alba Iulia
). Despre
această Republică a Banatului acad. Ştefan Pascu va
consemna: “Era o alcătuire artificială, neviabilă, lipsită
de orice bază de susţinere, menită de aceea pieirii din naştere”.7
Consiliul
poporal bănăţean (Sfatul poporului) a fost negat prin
refuzul românilor de a participa la activitatea acestuia şi prin
constituirea în aceeaşi zi, de 31 oct. 1918, în salonul
restaurantului „Kronprintz” din Timişoara a celui dintâi
Consiliu Militar Naţional Român din Timişoara, sub preşedinţia
cpt. avocat Aurel Cosma (din iunie 1919, primul prefect al judeţului
Timiş-Torontal n. n.) subordonat întrutotul Consiliului Român
Central şi a Gărzii Naţionale, cu sediul
la Arad
, unde erau
coordonate activităţile pregătitoare pentru Marea Adunare
Naţională de la 1 decembrie 1918, de
la Alba Iulia.
Garda
Naţională din Timişoara îl avea comandant pe cpt. av. dr.
Lucian Georgevici din Recaş.8 Acesta
va înştiinţa pe lt. col. Albert Bartha, şeful statului
major al Comandamentului militar din Timişoara, în numele
Consiliului Militar Naţional Român, că românii şi-au
stabilit definitiv conduita şi linia politică pe care o vor
urma: “aceea a desăvârşirii unităţii naţionale”
dar că vor participa la asigurarea liniştii publice, a avutului
şi a vieţii locuitorilor oraşului în faţa actelor de
vandalism comise de dezertori şi infractori de drept comun eliberaţi
din închisori.
DE
LA VLĂDICĂ
PÂNĂ
LA OPINCĂ
BĂNĂŢENII
ŞI-AU
ALES REPREZENTANŢII PENTRU MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ DE
LA ALBA
IULIA
Încă
din primele zile de după publicarea convocării pentru Adunarea
Naţională (15 nov. 1918)românii bănăţeni, înfruntând
piedici nenumărate se adunau în casele preoţilor, ţăranilor
şi învăţătorilor din sate, organizând numeroase adunări
populare.
Foştii
soldaţi români întorşi de pe front şi din prizonierat
erau în toiul acţiunii şi se constituiau în gărzi naţionale
care să apere viaţa şi avutul localnicilor la atacurile gărzilor
ungureşti şi a soldaţilor armatei regale sârbe. Peste tot,
în întreg Banatul de
la Biserica
Albă
, Vârşeţ,
Lugoj, Făget, Caransebeş, Oraviţa, Alibunar,
la Beba Veche
ş.a., în
pofida greutăţilor ce aveau de întâmpinat, populaţia românească
alegea într-o atmosferă de însufleţire reprezentanţii săi
pentru Adunarea din 1 decembrie 1918. La 25 nov. sunt aleşi delegaţii
din Reşiţa şi Brebu, în 26 cei din Doman şi Văliug,
iar pe 27 -28 nov. au loc în cercul electoral al Caransebeşului,
binecuvântate de episcopul de Caransebeş, dr. Elie Miron Cristea.
Peste tot domnea spiritul de ordine şi disciplină, să fie
aleşi oameni de încredere, fruntaşii satelor şi localităţilor
bănăţene, să fie redactate cu grijă protocoalele
şi procesele verbale pentru a se dovedi legalitatea alegerilor.
Delegaţiilor li se eliberează Credenţionale şi
Mandate, întărite cu sigiliile comunelor şi semnăturile a
zeci şi sute de oameni. Documentele elaborate făceau precizarea
că delegaţii aleşi în numele românilor erau îndreptăţiţi
şi îndatoraţi a lua parte cu vot decisiv
la Marea
Adunare
de
la Alba Iulia.
Misiunea lor
esenţială, pentru care primeau împuternicirea directă a
populaţiei româneşti era de a “contribui la deciderea asupra
sorţii viitoare a neamului românesc din Transilvania şi
Banat”9 Impresionantă
este, hotărârea unanimă a sătenilor din Beba Veche: “Noi
din cuibul nostru, Beba Veche, unde ne zac îngropaţi şi moşii
şi părinţii noştri, morţi cu dorul unui vis neîmplinit,
trimitem azi, când
la Alba Iulia
aleargă
tot românul de bine, măritei noastre Adunări Naţionale,
salutul nostru frăţesc! Iar pe delegaţii noştri dl. învăţător
Nicolae Vasile şi soţii, îi împuternicim, ca în faţa întregii
noastre Adunări Naţionale să fie rostitori înflăcăraţi
ai adevăratelor noastre sentimente româneşti, să adere-n
numele nostru la toate hotărârile Adunării Naţionale,
luate pentru asigurarea binelui şi fericirii traiului, a neamului românesc
de pretutindeni şi să roage pe conducătorii mari ai
neamului nostru să nu-şi uite de cea mai expusă comună
românească, de comuna Beba Veche şi pe locuitorii ei scăpându-i
de sub jugul oricărei dominaţiuni străine să-i încorporeze
la neamul românesc”.10
Din
Banat, în statistica aflată
la Muzeul
Banatului
din Timişoara,
rezultă că din cele 254 localităţi au fost aleşi
270 de delegaţi oficiali( 182 din judeţul Timiş şi 88
din Caraş-Severin) şi au mai participat încă 661
locuitori.11.
Practic, întreaga populaţie românească a Banatului, toate
categoriile sociale, principalele sale organizaţii sociale, politice
şi culturale. Suntem convinşi că în acea mare mulţime
de românime de pe “Platoul Romanilor”care au aclamat Unirea cea Mare
au fost mult mai mulţi bănăţeni.
Se
aflau în primele rânduri fruntaşii mişcării naţionale
şi sociale din Banat: Caius Brediceanu, Aurel Cosma, George Dobrin,
George Adam, Cornel Crăciunescu, Ion Sârbu, Avram Imbroane, Ioan
Boroş, Lucian Georgevici, George Gârda, Nestor Oprean, Cornel
Cornean, Ilie Gropşian, Mihail Gropşian, Pompiliu Ciobanu, Iosif
Renoiu, Traian Novac, George Urzică, Petru Bârnău ş. a.
Biserica naţională din Banat a fost reprezentată de un mare
număr de preoţi dintre care amintim: episcopii Miron Cristea
şi Valeriu Frenţiu, protopopii Gheorghe Popovici, Andrei Ghidiu,
Mihai Gaşpar, Iosif Petean, Lazăr Iacob, Victor Poruţiu,
Ioan Oprea, Ştefan Cioroianu, George Muntean, Gherasim Şerb,
Sebastian Olariu, Virgil Musta, Traian Oprea, Trifon Miclea ş.a.
Şcoala
românească a fost prezentă prin zeci de profesori şi învăţători,
aleşi ai satelor şi oraşelor, între care menţionăm:
Victor Bârlea, Iosif Popovici, Alexandru Buţiu, Moise Ienciu, Ion
Vidu, Iuliu Vuia, Elena Biju, George Neamţu, Teodor Bucurescu,
Constantin Liuba, Constantin Mihaiu, Ştefan Vulpe ş.a.
UN
SINGUR GÂND, O SINGURĂ VOINŢĂ:
LA ALBA
IULIA
!
Trecând
peste greutăţile create de autorităţile de ocupaţie
militară, de numărul puţin de locomotive şi trenuri
puse la dispoziţie de lucrătorii de la calea ferată, în
majoritate unguri, delegaţii din Banat au reuşit să ajungă
la Alba Iulia.
Primii delegaţi
au plecat în 27 noiembrie 1918 din părţile Lugojului cu un tren
special împodobit cu drapele naţionale. În frunte aveau conducătorii
lor recunoscuţi şi aleşi ca delegaţi( 18 locuitori din
Belinţ, 15 din Buziaş, 12 din Silagiu, 40 din Timişoara, 14
din Bata, 12 din Ţela, circa 300 din Lugoj). Toţi se îndreptau
spre, , cetatea de glorie şi de suferinţă-Alba Iulia”
spre a înfăptui o năzuinţă generală: “Unirea
tuturor românilor”.12 Ion
Vidu, participant la eveniment, cu vestitul său cor din Lugoj, a
scris un “Marş al Unirii”, pe care lugojenii l-au cântat în
tren în drum spre Alba Iulia, alături de “Deşteaptă-te,
române!”‚ ”Pui de lei”şi “Pe al nostru steag”. Costumele
frumoase ale portului popular au impresionat românii de-a lungul
traseului, mulţi afirmând că ”Tot Bănatu-i fruncea!”.
Cei
din Caransebeş vor pleca peste Ţara Haţegului, după
multe intervenţii ale dr. Valeriu Branişte la comandamentele
trupelor de ocupaţie . Cei din Bocşa Română vor trece prin
Lugoj-Arad-Simeria-Alba Iulia. Se călătorea cu trenul, cu căruţa,
pe jos, pe un ger cumplit, toţi fiind animaţi de dorinţa de
a ajunge neapărat
la Alba Iulia
şi de a
fi prezenţi la cea mai mare sărbătoare a poporului român.
Nu o dată aceştia s-au intersectat pe drum cu trupele germane
ale lui Mackensen care afluiau spre Germania.
LA ALBA
IULIA
BĂNĂŢENII
AU LUPTAT SĂ NU FIE COMPROMISĂ IDEEA UNIRII
În
seara zilei de 30 noiembrie 1918, la hotelul
“Hungaria”au avut loc dezbateri aprinse între delegaţii
Banatului şi membrii Comitetului Naţional Central asupra redactării
hotărârii ce se va lua de către Marea Adunare Naţională.
Adunarea bănăţenilor prezidată de dr. Aurel Cosma, au
cerut unirea întregului Banat cu România.
De
la Paris
bănăţeanul
Traian Vuia îl sfătuia pe viitorul prefect al Severinului, av.
George Dobrin să ceară mai întâi luarea hotărârii de
dezlipire de Ungaria şi apoi, pe temeiuri egale, să se ceară
unirea cu România. Socialiştii bănăţeni (Traian
Novac, vechi socialist bănăţean, a cerut unirea fără
condiţii şi ca Adunarea să susţină proclamarea
Republicii Democrate România) împărtăşeau ideea.
Conducerea centrală dorea ca toată lumea să fie de acord să
fie votată unirea fără condiţii. Târziu în noapte,
Vasile Goldiş, , care redactase textul Unirii şi alţi
lideri ai conducerii centrale vor cădea de acord asupra unui
compromis care să exprime Unirea fără autonomie locală,
dar s-a admis crearea cu titlul provizoriu a unui Consiliu Dirigent, un
fel de guvern local care să asigure administrarea provinciilor
alipite în perioada de tranziţie, ca să se poată contopi,
după aceea, într-o administrare, adică într-o guvernare unitară
cu România.13
ZIUA
CEA MARE-1 DECEMBRIE 1918
Duminică,
1 decembrie 1918. Oraşul-cetate Alba Iulia va intra din nou în
istoria Neamului Românesc pentru eternitate. De la ora 7, în marea piaţă
a oraşului, a început defilarea celor peste 100. 000 de oameni veniţi
la Alba Iulia
pentru a fi
prezenţi la adoptarea hotărârii de Unire. Episcopul de
Caransebeş, dr. Elie Miron Cristea va rosti o celebră rugăciune
adresată Celui de Sus pentru a binecuvânta Neamul Românesc în
lucrarea sa măreaţă: “Făurirea României Mari”. În
perfectă ordine bănăţenii alături de ceilalţi
reprezentaţi ai românimii de peste Carpaţi, cu steaguri
tricolore şi intonând cântece patriotice, în frumoase straie
populare, cu conducătorii lor în frunte, vor urca dealul cetăţii,
cei cu delegaţii oficiale vor întra în Casina Militară pentru
a forma Marea Adunare Naţională ce va lua istorica hotărâre,
ceilalţi vor aştepta pe “Platoul Romanilor” (unii au denumit
locul “Câmpul lui Horea” fără să ştie că
acesta n-a fost decât în faţa porţii a IV-a a cetăţii,
unde pe 28 februarie 1785, i s-a citit sentinţa de condamnare la
moarte prin tragere pe roată şi pe “Dealul Furcilor” unde
aceasta a fost pusă în aplicare). Atunci entuziasmul era atât de
mare, încât un asemenea amănunt a fost trecut cu vederea.
Va
urma ceremonialul stabilit, cu o zi înainte, la hotelul “Hungaria”,
apoi, preşedintele Gheorghe Pop de Băşeşti, la
venerabila vârstă de 84 de ani, va adresa delegaţilor apelul să
dea glas hotărârii de a realiza “unirea tuturor celor de-o limbă
şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”.
Discursul solemn şi festiv a fost rostit de Vasile Goldiş, care
în încheiere a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale,
ce începea cu aceste cuvinte: “Adunarea Naţională a tuturor
românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească,
adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi
la Alba Iulia
, în ziua de
1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor
teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională
proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la
întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”.
După ce şi-au afirmat opţiunea şi alţi vorbitori,
între care şi episcopul Caransebeşului dr. Elie Miron Cristea,
care a entuziasmat adunarea, s-a pus la vot Rezoluţia, aceasta fiind
adoptată prin vii aclamaţii şi urale. În încheiere, Gh.
Pop de Băseşti a anunţat că Unirea Transilvaniei cu
România “este pentru toate veacurile decisă”. Rezultatul votului
a fost imediat transmis celor care stăteau lângă intrarea în
Casina Militară şi de aici a ajuns rapid pe “Platoul
Romanilor” unde mulţimile aşteptau rezultatul votului pentru
Unirea cea Mare.
Referindu-se
la evenimentele de
la Alba Iulia
, Nicolae
Iorga se exprima astfel: “Foarte frumos s-a făcut ce s-a făcut
la Alba Iulia
, foarte
frumos au făcut-o cărturarii înăuntru, foarte frumos, mai
frumos ce au strigat ţăranii afară”. Acolo,
la Alba Iulia
, în sală
şi pe câmp poporul român din Transilvania “a proclamat veşnica-i
alipire, fără condiţii, de regatul gloriilor şi a
tuturor sacrificiilor. Nu a fost un act politic, ieşit dintr-o
chibzuire rece - continua istoricul - cum nici războiul nostru, al
celor de aici, n-a fost rezultatul unui calcul îngust, a vorbit atunci
voia elementară a veacurilor de avânt zdrobit şi speranţe
împiedicate. Fără a uita pe nimeni din cei care au colaborat la
această faptă a unirii, de la general şi de la fruntaş
ardelean, până la ultimul ostaş şi ţăran,
omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către
poporul acesta întreg şi de oriunde şi din toate veacurile,
martir şi erou”.14
Alba
Iulia era oraşul cu cele mai numeroase şi mai adânci semnificaţii
din istoria românilor din Transilvania. Alba Iulia, sinonimă cu
Unirea cea Mare, a însemnat un moment de cotitură în conştiinţa
neamului românesc. Ea reprezintă, pentru toţi românii, setea
de libertate şi unire sub acelaşi Tricolor.
DE
LA
ENTUZIASM LA
REALITATE
La Alba Iulia
, în zilele
de 1-2 decembrie 1918, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voievod s-a
constituit un organ propriu Consiliul Dirigent (un guvern provizoriu n.
n.) care să conducă, sub controlul unei reprezentaţii a
poporului, agendele administrative şi juridice ale ţinuturilor
unite cu România . Lista Marelui Sfat Naţional, cu un număr de
212 membri, va deveni apoi Consiliul Dirigent al Transilvaniei cu sediul
la Sibiu
, care va fi
desfiinţat după semnarea Tratatelor de Pace de
la Paris. Din
Banat, în
acest organism au fost aleşi: episcopul dr. Elie
Miron Cristea, viitorul Patriarh al României Mari, Iuliu Vuia, Cornel
Cornean şi av. Alexandru Morariu (Caransebeş); episcopul Valeriu
Frenţiu, dr. Avram Imbroane, învăţătorul Ion Vidu
şi Traian Novac (Lugoj); av. Emanoil Ungureanu, Lucian Georghievici,
dr. Aurel Cosma şi ing. Stan Vidrighin (Timişoara); dr. Ioan
Nedelcu şi ţăranul Teodor Lipovan (Oraviţa); preotul
Avram Corcea (Coştei); dr. Aurel Novac şi dr. Tit Mălaiu
(Biserica Albă); av. Victor Mircea (Ghilad); av. Nestor Oprean (Sânmiclăuşul
Mare); av. George Miclea (Alibunar); dr. Alexandru Birăescu (Panciova);
preotul Ioanichie Neagoie (Petrovasela); mecanicul Petru Berman (Reşiţa);economistul
Constantin Aflat (Bocşa Montană) şi ţăranul
Vasile Lez (Ticvaniul Mare).15
Vestea
Unirii celei Mari s-a răspândit imediat în întreg Banatul. Au fost
trase clopotele, oamenii au ieşit pe străzi şi pe uliţe,
manifestându-şi bucuria prin cântece, urale şi nesfârşite
hore populare. Erau cu toţii încredinţaţi că Banatul,
unit cu România va avea o viaţă prosperă pentru toţi
locuitorii indiferent de naţionalitate, credinţă şi
stare socială. Că
la Paris
, Puterile
Antantei vor acorda României atenţia cuvenită imenselor
sacrificii pe care le-a făcut, că întreg Banatul istoric va
reveni României. Dar
jocurile vor fi făcute în culise de cei mari . Banatul va fi rupt, o
parte din locuitorii români vor trece
la Serbia
, suportând
politica acesteia de desnaţionalizare, prin cultură şi
religie, prin învăţământ. Vor fi mari adunări
publice în întreg Banatul în care bănăţenii vor cere cu
fermitate guvernului de
la Bucureşti
să-i
sprijine şi să nu-i trădeze. Odată cu intrarea
trupelor române în Banat, în vara anului 1919 şi instaurarea
administraţiei româneşti se va căuta să se amelioreze
situaţia zonei, să se desfăşoare o intensă
activitate de dezvoltare economică, a învăţământului
şi culturii, în consens cu aspiraţiile şi ale celorlalţi
locuitori de alte etnii, chemaţi să pună umărul la
dezvoltarea zonei.
CONSTANTIN C. GOMBOŞ - Timişoara
NOTE:
1.
Ioan Scurtu: Alba Iulia, 1 decembrie 1918, Ed. Sport-Turism, Buc., 1988,
p. 76-77.
2.
Nicolae Ciobanu: Cronologia Primului Război Mondial 1914-1919,
Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Buc., 2001, p-174.
3.
xxx Făurirea statului naţional unitar român-Contribuţii
documentare bănăţene( 1914-1919), Buc. 1983, p. XVIII
4.,
, Românul”(Arad), VII, nr. 20 din 20 nov. 1918, p. 1
5.
Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu: Banatul şi
Marea Unire-1918, Ed. Mitropoliei Banatului, 1992, p. 37
6.
Vasile Dudaş (coordonator), Ioan Haţegan, Sorin Berghean,
Constantin C. Gomboş, Mariana Cernicova: Din cronologia judeţului
Timiş, ediţia a II-a, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara,
2006, p. 197.
7.
Ştefan Pascu: Marea Adunare Naţională de
la Alba Iulia
, Ed.
Universităţii “Babeş-Bolyai”, Cluj, 1968, p. 335.
8.
Aurel Cosma jr. : Memorii, Ed. Mirton, Timişoara, 2010, p. 145.
9.
Muzeul Unirii Alba Iulia, Credenţionale, vol. VI, P. 557.
10.
Idem.
11.
Aurel Turcuş, Constantin C. Gomboş: Marea Unire reflectată
în presa românească din Banat, Ed. Excelsior Art, Timişoara,
2003, p. 166.
12.
Drapelul (Arad), XVIII, 1918, nr. 123, din 30 noiembrie 1918, p. 3
13.
Aurel Cosma jr. Op. cit. p. 150-151 Vezi şi Destrămarea
monarhiei austro-ungare, 1900-1914, Ed. Academiei R. S. R, Bucureşti,
1964, p. 185.
14.
Aurel Turcuş, Constantin C. Gomboş Op. cit. p. 162-163
15.
Idem. p. 170
|
|