MOTIVAŢIE

Tema este deosebit de vastă şi pretenţioasă şi cere pentru spaţiul limitat al unei publicaţii, o concentrare maximă de idei şi fapte pentru a lămuri, cât de cât, poziţia bănăţenilor din Banatul istoric în sprijinul şi realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

 În condiţiile actuale, când pe diferite căi, inclusiv oculte, se încearcă din răsputeri să fie condamnat orice act de naţionalism (fie el şi cel de sărbătorire a Zilei Naţionale a României la 1 decembrie) din afară dar şi din interior (mai zilele trecute citisem pe pereţii unor clădiri din Piaţa Traian din Timişoara inscripţii gen: “Naţionalişti în anul 2010?!”; Patria mea este lumea întreagă; Nu vrem să fim neam de legionari; Naţionaliştii sunt dovada vie a reîncarnării. Nu ai cum să fii atât de prost într-o singură viaţă. Pe aici. Turmă!” etc, etc) şi mai ales acele acte care ne definesc pe noi românii, aşa cum a fost cel înfăptuit, cu imense sacrificii după Primul război mondial, de întreaga suflare românească “de la Nistru pân’ la Tisa ” cum ar fi spus Poetul Naţional M. Eminescu, cel de a realiza România Mare. Se înfăptuia din nou visul de o clipă al istoriei românilor, cel făurit de Mihai Viteazul la 1600. Prea mulţi duşmani aveam în acele vremuri pentru a menţine unirea.

 Astăzi, când privim peste vremuri şi oameni, evenimentele care au dus la înfăptuirea României Mari, prin unirea Basarabiei (27 martie 1918), a Bucovinei (27 octombrie 1918) şi a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului (1 decembrie 1918) cu Regatul român ne punem firesc câteva întrebări: cum de a fost posibilă această unire; care au fost forţele interne şi cele externe care au determinat călăuzirea voinţei Neamului Românesc, de a nu mai fi dezbinat, de o parte şi de alta a Carpaţilor, de a avea o singură Patrie, cu un popor “unit în cuget şi în simţiri”care să spună Europei şi întregii lumi că urmaşii lui Traian şi Decebal, vieţuiesc de milenii în acest spaţiu, luat de atâtea ori în copitele cailor invadatorilor din cele patru orizonturi şi că acum, Bunul Dumnezeu s-a oprit o clipă din lucrarea Sa, ca să ne ajute, nu fără sacrificii, să fim una, să avem aceeaşi limbă, să ne cultivăm religia, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti. Că n-am uitat niciodată de jertfa pentru credinţă a lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, pentru dreptate şi libertate a moţilor Horia, Cloşca şi Crişan, traşi pe roată în faţa mulţimii în cetatea Bălgradului, a tribunului Avram Iancu ce n-a putut fi învins de oştile invadatoare ungureşti, ce strigau “Unire sau Moarte!”, a celui care a sfârşit în faţa plutonului de execuţie comunist, mareşalul Ion Antonescu. Şi a miilor de eroi anonimi ai Neamului Românesc care au rămas în glia Europei, de la Est la Vest, în existenţa sa de patru ori milenară, cum aprecia savantul patriot Nicolae Iorga.

 SITUAŢIA DEOSEBITĂ A BANATULUI ÎN ANUL 1918

 Din punct de vedere administrativ şi politic Banatul (comitatele Caraş, Severin, Timiş şi Torontal) se afla sub autoritatea austro-ungară, instituţie care se va prăbuşi odată cu proclamarea Austriei ca republică (12 noiembrie 1918) şi a celei ungare (2 noiembrie 1918). Guvernul noii republici ungare îşi va declara deplina independenţă faţă de Austria şi va căuta, prin toate mijloacele, să menţină teritoriile Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Ardealului sub conducerea sa. Un val de mişcări revoluţionare vor cuprinde fosta monarhie în urma cărora Consiliul Naţional Cehoslovac va proclama unirea cu Slovacia (30 oct. 1918), Polonia va deveni republică independentă (7 nov. 1918) şi se va constitui Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (29 oct. 1918)1.

La 13 noiembrie 1918, la Belgrad , se va semna Convenţia de Armistiţiu de reprezentanţii guvernului ungar Karolyi şi Franchet d’Esperay, comandantul trupelor Antantei în Balcani. Nu a fost consultat guvernul român şi nici Consiliul Naţional Român din Transilvania. “Armistiţiul de la Belgrad , se sublinia în protestul guvernului român, viola flagrant drepturile românilor majoritari în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, cât şi Tratatul dintre România şi Antantă din 17 aug. 1916” . Prin armistiţiu, trupele ungare urmăreau să se retragă la vest de linia Valea Someşului Mare, Bistriţa, Valea Mureşului până la confluenţa cu Tisa, cursul Dravei până la atingerea frontierei cu Slovenia şi Croaţia.2 Din forţa care dezlănţuise primul război mondial, Ungaria republicană s-a transformat peste noapte, în cea de apărare a democraţiei europene şi va reuşi să instaureze, după 1919, primul guvern fascist condus de Horthy Mikloş.

 În această situaţie Banatul urma să fie ocupat militar de trupele regale sârbe . La 13 nov. 1918 acestea vor intra în Oraviţa, la 14 în Lugoj iar la 17 nov. în Timişoara.­3

La sfârşitul lunii noiembrie a intrat în Banat, sub pretextul controlării ocupaţiei militare sârbeşti şi trupe coloniale franceze care la 3 dec. vor intra în Timişoara. O parte din ofiţerii francezi vor împărtăşi idei socialiste şi vor colabora cu socialiştii unguri din Lugoj şi Timişoara, sprijinind intenţiile acestora ca Banatul să facă parte din Ungaria.

(Vezi şi Filaret Barbu, , Jurnal de adolescent”, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2003, p. 23-41).

 Autorităţile militare de ocupaţie vor lua unele măsuri împotriva mişcării naţionale româneşti. O serie de fruntaşi români au fost arestaţi şi întemniţaţi. S-a încercat stânjenirea delegaţiilor aşezărilor bănăţene ca să se deplaseze la Alba Iulia.4

ÎN BANAT, AMPLU ECOU AL PROCESULUI DE DEZAGREGARE A MONARHIEI AUSTRO-UNGARE

 În condiţiile arătate mai sus, Banatul este, prima dintre regiunile oprimate ale imperiului austro-ungar în care se simte un amplu ecou al procesului de dezagregare al monarhiei.5 Amintesc câteva momente: 6 oct. 1918. La Timişoara are loc o mare demonstraţie de stradă. Cu acest prilej sunt distruse mai multe statui ale unor generali austrieci. 27 oct. 1918. Muncitorii din Lugoj organizează o întrunire populară în care cer Guvernului de la Budapesta să pună capăt cât mai repede războiului. 29 oct. 1918. O altă demonstraţie de stradă la Timişoara . Se dă foc unei paiaţe ce-l reprezenta pe premierul ungar Tisza István. 31 oct. 1918. Locuitorii Timişoarei organizează o altă demonstraţie în care manifestanţii cer înlăturarea guvernului şi încetarea războiului. Sub presiunea străzii, autorităţile locale au proclamat constituirea unui organism regional, consemnat în unele publicaţii ca o Republică a Banatului.6 Conducerea acesteia, respectiv “Sfatul Poporului din Banat” îşi avea sediul la Timişoara cu o componenţă complexă (predominau ungurii socialişti de dreapta care executau ordinele primite de la guvernul ungar) şi era condus de socialistul dr. Otto Roth (acesta va face parte din delegaţia ungară la tratativele de la Arad , cu membrii Comitetului Naţional Central Român în care românii s-au proclamat rupţi de politica celor de la Budapesta şi vor convoca Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie de la Alba Iulia ). Despre această Republică a Banatului acad. Ştefan Pascu va consemna: “Era o alcătuire artificială, neviabilă, lipsită de orice bază de susţinere, menită de aceea pieirii din naştere”.7

Consiliul poporal bănăţean (Sfatul poporului) a fost negat prin refuzul românilor de a participa la activitatea acestuia şi prin constituirea în aceeaşi zi, de 31 oct. 1918, în salonul restaurantului „Kronprintz” din Timişoara a celui dintâi Consiliu Militar Naţional Român din Timişoara, sub preşedinţia cpt. avocat Aurel Cosma (din iunie 1919, primul prefect al judeţului Timiş-Torontal n. n.) subordonat întrutotul Consiliului Român Central şi a Gărzii Naţionale, cu sediul la Arad , unde erau coordonate activităţile pregătitoare pentru Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.

Garda Naţională din Timişoara îl avea comandant pe cpt. av. dr. Lucian Georgevici din Recaş.8 Acesta va înştiinţa pe lt. col. Albert Bartha, şeful statului major al Comandamentului militar din Timişoara, în numele Consiliului Militar Naţional Român, că românii şi-au stabilit definitiv conduita şi linia politică pe care o vor urma: “aceea a desăvârşirii unităţii naţionale” dar că vor participa la asigurarea liniştii publice, a avutului şi a vieţii locuitorilor oraşului în faţa actelor de vandalism comise de dezertori şi infractori de drept comun eliberaţi din închisori.

DE LA VLĂDICĂ PÂNĂ LA OPINCĂ BĂNĂŢENII ŞI-AU ALES REPREZENTANŢII PENTRU MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ DE LA ALBA IULIA

 Încă din primele zile de după publicarea convocării pentru Adunarea Naţională (15 nov. 1918)românii bănăţeni, înfruntând piedici nenumărate se adunau în casele preoţilor, ţăranilor şi învăţătorilor din sate, organizând numeroase adunări populare.

Foştii soldaţi români întorşi de pe front şi din prizonierat erau în toiul acţiunii şi se constituiau în gărzi naţionale care să apere viaţa şi avutul localnicilor la atacurile gărzilor ungureşti şi a soldaţilor armatei regale sârbe. Peste tot, în întreg Banatul de la Biserica Albă , Vârşeţ, Lugoj, Făget, Caransebeş, Oraviţa, Alibunar, la Beba Veche ş.a., în pofida greutăţilor ce aveau de întâmpinat, populaţia românească alegea într-o atmosferă de însufleţire reprezentanţii săi pentru Adunarea din 1 decembrie 1918. La 25 nov. sunt aleşi delegaţii din Reşiţa şi Brebu, în 26 cei din Doman şi Văliug, iar pe 27 -28 nov. au loc în cercul electoral al Caransebeşului, binecuvântate de episcopul de Caransebeş, dr. Elie Miron Cristea. Peste tot domnea spiritul de ordine şi disciplină, să fie aleşi oameni de încredere, fruntaşii satelor şi localităţilor bănăţene, să fie redactate cu grijă protocoalele şi procesele verbale pentru a se dovedi legalitatea alegerilor. Delegaţiilor li se eliberează Credenţionale şi Mandate, întărite cu sigiliile comunelor şi semnăturile a zeci şi sute de oameni. Documentele elaborate făceau precizarea că delegaţii aleşi în numele românilor erau îndreptăţiţi şi îndatoraţi a lua parte cu vot decisiv la Marea Adunare de la Alba Iulia. Misiunea lor esenţială, pentru care primeau împuternicirea directă a populaţiei româneşti era de a “contribui la deciderea asupra sorţii viitoare a neamului românesc din Transilvania şi Banat”9 Impresionantă este, hotărârea unanimă a sătenilor din Beba Veche: “Noi din cuibul nostru, Beba Veche, unde ne zac îngropaţi şi moşii şi părinţii noştri, morţi cu dorul unui vis neîmplinit, trimitem azi, când la Alba Iulia aleargă tot românul de bine, măritei noastre Adunări Naţionale, salutul nostru frăţesc! Iar pe delegaţii noştri dl. învăţător Nicolae Vasile şi soţii, îi împuternicim, ca în faţa întregii noastre Adunări Naţionale să fie rostitori înflăcăraţi ai adevăratelor noastre sentimente româneşti, să adere-n numele nostru la toate hotărârile Adunării Naţionale, luate pentru asigurarea binelui şi fericirii traiului, a neamului românesc de pretutindeni şi să roage pe conducătorii mari ai neamului nostru să nu-şi uite de cea mai expusă comună românească, de comuna Beba Veche şi pe locuitorii ei scăpându-i de sub jugul oricărei dominaţiuni străine să-i încorporeze la neamul românesc”.10

 Din Banat, în statistica aflată la Muzeul Banatului din Timişoara, rezultă că din cele 254 localităţi au fost aleşi 270 de delegaţi oficiali( 182 din judeţul Timiş şi 88 din Caraş-Severin) şi au mai participat încă 661 locuitori.11. Practic, întreaga populaţie românească a Banatului, toate categoriile sociale, principalele sale organizaţii sociale, politice şi culturale. Suntem convinşi că în acea mare mulţime de românime de pe “Platoul Romanilor”care au aclamat Unirea cea Mare au fost mult mai mulţi bănăţeni.

Se aflau în primele rânduri fruntaşii mişcării naţionale şi sociale din Banat: Caius Brediceanu, Aurel Cosma, George Dobrin, George Adam, Cornel Crăciunescu, Ion Sârbu, Avram Imbroane, Ioan Boroş, Lucian Georgevici, George Gârda, Nestor Oprean, Cornel Cornean, Ilie Gropşian, Mihail Gropşian, Pompiliu Ciobanu, Iosif Renoiu, Traian Novac, George Urzică, Petru Bârnău ş. a. Biserica naţională din Banat a fost reprezentată de un mare număr de preoţi dintre care amintim: episcopii Miron Cristea şi Valeriu Frenţiu, protopopii Gheorghe Popovici, Andrei Ghidiu, Mihai Gaşpar, Iosif Petean, Lazăr Iacob, Victor Poruţiu, Ioan Oprea, Ştefan Cioroianu, George Muntean, Gherasim Şerb, Sebastian Olariu, Virgil Musta, Traian Oprea, Trifon Miclea ş.a.

Şcoala românească a fost prezentă prin zeci de profesori şi învăţători, aleşi ai satelor şi oraşelor, între care menţionăm: Victor Bârlea, Iosif Popovici, Alexandru Buţiu, Moise Ienciu, Ion Vidu, Iuliu Vuia, Elena Biju, George Neamţu, Teodor Bucurescu, Constantin Liuba, Constantin Mihaiu, Ştefan Vulpe ş.a.

 UN SINGUR GÂND, O SINGURĂ VOINŢĂ: LA ALBA IULIA !

 Trecând peste greutăţile create de autorităţile de ocupaţie militară, de numărul puţin de locomotive şi trenuri puse la dispoziţie de lucrătorii de la calea ferată, în majoritate unguri, delegaţii din Banat au reuşit să ajungă la Alba Iulia. Primii delegaţi au plecat în 27 noiembrie 1918 din părţile Lugojului cu un tren special împodobit cu drapele naţionale. În frunte aveau conducătorii lor recunoscuţi şi aleşi ca delegaţi( 18 locuitori din Belinţ, 15 din Buziaş, 12 din Silagiu, 40 din Timişoara, 14 din Bata, 12 din Ţela, circa 300 din Lugoj). Toţi se îndreptau spre, , cetatea de glorie şi de suferinţă-Alba Iulia” spre a înfăptui o năzuinţă generală: “Unirea tuturor românilor”.12 Ion Vidu, participant la eveniment, cu vestitul său cor din Lugoj, a scris un “Marş al Unirii”, pe care lugojenii l-au cântat în tren în drum spre Alba Iulia, alături de “Deşteaptă-te, române!”‚ ”Pui de lei”şi “Pe al nostru steag”. Costumele frumoase ale portului popular au impresionat românii de-a lungul traseului, mulţi afirmând că ”Tot Bănatu-i fruncea!”.

Cei din Caransebeş vor pleca peste Ţara Haţegului, după multe intervenţii ale dr. Valeriu Branişte la comandamentele trupelor de ocupaţie . Cei din Bocşa Română vor trece prin Lugoj-Arad-Simeria-Alba Iulia. Se călătorea cu trenul, cu căruţa, pe jos, pe un ger cumplit, toţi fiind animaţi de dorinţa de a ajunge neapărat la Alba Iulia şi de a fi prezenţi la cea mai mare sărbătoare a poporului român. Nu o dată aceştia s-au intersectat pe drum cu trupele germane ale lui Mackensen care afluiau spre Germania.

  LA ALBA IULIA BĂNĂŢENII AU LUPTAT SĂ NU FIE COMPROMISĂ IDEEA UNIRII

 În seara zilei de 30 noiembrie 1918, la hotelul  “Hungaria”au avut loc dezbateri aprinse între delegaţii Banatului şi membrii Comitetului Naţional Central asupra redactării hotărârii ce se va lua de către Marea Adunare Naţională. Adunarea bănăţenilor prezidată de dr. Aurel Cosma, au cerut unirea întregului Banat cu România.

De la Paris bănăţeanul Traian Vuia îl sfătuia pe viitorul prefect al Severinului, av. George Dobrin să ceară mai întâi luarea hotărârii de dezlipire de Ungaria şi apoi, pe temeiuri egale, să se ceară unirea cu România. Socialiştii bănăţeni (Traian Novac, vechi socialist bănăţean, a cerut unirea fără condiţii şi ca Adunarea să susţină proclamarea Republicii Democrate România) împărtăşeau ideea. Conducerea centrală dorea ca toată lumea să fie de acord să fie votată unirea fără condiţii. Târziu în noapte, Vasile Goldiş, , care redactase textul Unirii şi alţi lideri ai conducerii centrale vor cădea de acord asupra unui compromis care să exprime Unirea fără autonomie locală, dar s-a admis crearea cu titlul provizoriu a unui Consiliu Dirigent, un fel de guvern local care să asigure administrarea provinciilor alipite în perioada de tranziţie, ca să se poată contopi, după aceea, într-o administrare, adică într-o guvernare unitară cu România.13

 ZIUA CEA MARE-1 DECEMBRIE 1918

 Duminică, 1 decembrie 1918. Oraşul-cetate Alba Iulia va intra din nou în istoria Neamului Românesc pentru eternitate. De la ora 7, în marea piaţă a oraşului, a început defilarea celor peste 100. 000 de oameni veniţi la Alba Iulia pentru a fi prezenţi la adoptarea hotărârii de Unire. Episcopul de Caransebeş, dr. Elie Miron Cristea va rosti o celebră rugăciune adresată Celui de Sus pentru a binecuvânta Neamul Românesc în lucrarea sa măreaţă: “Făurirea României Mari”. În perfectă ordine bănăţenii alături de ceilalţi reprezentaţi ai românimii de peste Carpaţi, cu steaguri tricolore şi intonând cântece patriotice, în frumoase straie populare, cu conducătorii lor în frunte, vor urca dealul cetăţii, cei cu delegaţii oficiale vor întra în Casina Militară pentru a forma Marea Adunare Naţională ce va lua istorica hotărâre, ceilalţi vor aştepta pe “Platoul Romanilor” (unii au denumit locul “Câmpul lui Horea” fără să ştie că acesta n-a fost decât în faţa porţii a IV-a a cetăţii, unde pe 28 februarie 1785, i s-a citit sentinţa de condamnare la moarte prin tragere pe roată şi pe “Dealul Furcilor” unde aceasta a fost pusă în aplicare). Atunci entuziasmul era atât de mare, încât un asemenea amănunt a fost trecut cu vederea.

Va urma ceremonialul stabilit, cu o zi înainte, la hotelul “Hungaria”, apoi, preşedintele Gheorghe Pop de Băşeşti, la venerabila vârstă de 84 de ani, va adresa delegaţilor apelul să dea glas hotărârii de a realiza “unirea tuturor celor de-o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”. Discursul solemn şi festiv a fost rostit de Vasile Goldiş, care în încheiere a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, ce începea cu aceste cuvinte: “Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia , în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”. După ce şi-au afirmat opţiunea şi alţi vorbitori, între care şi episcopul Caransebeşului dr. Elie Miron Cristea, care a entuziasmat adunarea, s-a pus la vot Rezoluţia, aceasta fiind adoptată prin vii aclamaţii şi urale. În încheiere, Gh. Pop de Băseşti a anunţat că Unirea Transilvaniei cu România “este pentru toate veacurile decisă”. Rezultatul votului a fost imediat transmis celor care stăteau lângă intrarea în Casina Militară şi de aici a ajuns rapid pe “Platoul Romanilor” unde mulţimile aşteptau rezultatul votului pentru Unirea cea Mare.

 Referindu-se la evenimentele de la Alba Iulia , Nicolae Iorga se exprima astfel: “Foarte frumos s-a făcut ce s-a făcut la Alba Iulia , foarte frumos au făcut-o cărturarii înăuntru, foarte frumos, mai frumos ce au strigat ţăranii afară”. Acolo, la Alba Iulia , în sală şi pe câmp poporul român din Transilvania “a proclamat veşnica-i alipire, fără condiţii, de regatul gloriilor şi a tuturor sacrificiilor. Nu a fost un act politic, ieşit dintr-o chibzuire rece - continua istoricul - cum nici războiul nostru, al celor de aici, n-a fost rezultatul unui calcul îngust, a vorbit atunci voia elementară a veacurilor de avânt zdrobit şi speranţe împiedicate. Fără a uita pe nimeni din cei care au colaborat la această faptă a unirii, de la general şi de la fruntaş ardelean, până la ultimul ostaş şi ţăran, omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către poporul acesta întreg şi de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou”.14

Alba Iulia era oraşul cu cele mai numeroase şi mai adânci semnificaţii din istoria românilor din Transilvania. Alba Iulia, sinonimă cu Unirea cea Mare, a însemnat un moment de cotitură în conştiinţa neamului românesc. Ea reprezintă, pentru toţi românii, setea de libertate şi unire sub acelaşi Tricolor.

 DE LA ENTUZIASM LA REALITATE

  La Alba Iulia , în zilele de 1-2 decembrie 1918, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voievod s-a constituit un organ propriu Consiliul Dirigent (un guvern provizoriu n. n.) care să conducă, sub controlul unei reprezentaţii a poporului, agendele administrative şi juridice ale ţinuturilor unite cu România . Lista Marelui Sfat Naţional, cu un număr de 212 membri, va deveni apoi Consiliul Dirigent al Transilvaniei cu sediul la Sibiu , care va fi desfiinţat după semnarea Tratatelor de Pace de la Paris. Din Banat, în acest organism au fost aleşi: episcopul dr. Elie Miron Cristea, viitorul Patriarh al României Mari, Iuliu Vuia, Cornel Cornean şi av. Alexandru Morariu (Caransebeş); episcopul Valeriu Frenţiu, dr. Avram Imbroane, învăţătorul Ion Vidu şi Traian Novac (Lugoj); av. Emanoil Ungureanu, Lucian Georghievici, dr. Aurel Cosma şi ing. Stan Vidrighin (Timişoara); dr. Ioan Nedelcu şi ţăranul Teodor Lipovan (Oraviţa); preotul Avram Corcea (Coştei); dr. Aurel Novac şi dr. Tit Mălaiu (Biserica Albă); av. Victor Mircea (Ghilad); av. Nestor Oprean (Sânmiclăuşul Mare); av. George Miclea (Alibunar); dr. Alexandru Birăescu (Panciova); preotul Ioanichie Neagoie (Petrovasela); mecanicul Petru Berman (Reşiţa);economistul Constantin Aflat (Bocşa Montană) şi ţăranul Vasile Lez (Ticvaniul Mare).15

 Vestea Unirii celei Mari s-a răspândit imediat în întreg Banatul. Au fost trase clopotele, oamenii au ieşit pe străzi şi pe uliţe, manifestându-şi bucuria prin cântece, urale şi nesfârşite hore populare. Erau cu toţii încredinţaţi că Banatul, unit cu România va avea o viaţă prosperă pentru toţi locuitorii indiferent de naţionalitate, credinţă şi stare socială. Că la Paris , Puterile Antantei vor acorda României atenţia cuvenită imenselor sacrificii pe care le-a făcut, că întreg Banatul istoric va reveni României. Dar jocurile vor fi făcute în culise de cei mari . Banatul va fi rupt, o parte din locuitorii români vor trece la Serbia , suportând politica acesteia de desnaţionalizare, prin cultură şi religie, prin învăţământ. Vor fi mari adunări publice în întreg Banatul în care bănăţenii vor cere cu fermitate guvernului de la Bucureşti să-i sprijine şi să nu-i trădeze. Odată cu intrarea trupelor române în Banat, în vara anului 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti se va căuta să se amelioreze situaţia zonei, să se desfăşoare o intensă activitate de dezvoltare economică, a învăţământului şi culturii, în consens cu aspiraţiile şi ale celorlalţi locuitori de alte etnii, chemaţi să pună umărul la dezvoltarea zonei.

 CONSTANTIN C. GOMBOŞ - Timişoara

NOTE:

1. Ioan Scurtu: Alba Iulia, 1 decembrie 1918, Ed. Sport-Turism, Buc., 1988, p. 76-77.

2. Nicolae Ciobanu: Cronologia Primului Război Mondial 1914-1919, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Buc., 2001, p-174.

3. xxx Făurirea statului naţional unitar român-Contribuţii documentare bănăţene( 1914-1919), Buc. 1983, p. XVIII

4., , Românul”(Arad), VII, nr. 20 din 20 nov. 1918, p. 1

5. Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu: Banatul şi Marea Unire-1918, Ed. Mitropoliei Banatului, 1992, p. 37

6. Vasile Dudaş (coordonator), Ioan Haţegan, Sorin Berghean, Constantin C. Gomboş, Mariana Cernicova: Din cronologia judeţului Timiş, ediţia a II-a, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2006, p. 197.

7. Ştefan Pascu: Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia , Ed. Universităţii “Babeş-Bolyai”, Cluj, 1968, p. 335.

8. Aurel Cosma jr. : Memorii, Ed. Mirton, Timişoara, 2010, p. 145.

9. Muzeul Unirii Alba Iulia, Credenţionale, vol. VI, P. 557.

10. Idem.

11. Aurel Turcuş, Constantin C. Gomboş: Marea Unire reflectată în presa românească din Banat, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2003, p. 166.

12. Drapelul (Arad), XVIII, 1918, nr. 123, din 30 noiembrie 1918, p. 3

13. Aurel Cosma jr. Op. cit. p. 150-151 Vezi şi Destrămarea monarhiei austro-ungare, 1900-1914, Ed. Academiei R. S. R, Bucureşti, 1964, p. 185.

14. Aurel Turcuş, Constantin C. Gomboş Op. cit. p. 162-163

15. Idem. p. 170