Românitatea a trăit câteva zile de profundă rememorare a acţiunii unei personalităţi unice în propulsarea sentimentului naţional: ADRIAN PĂUNESCU. Pentru că, încă de la debutul său produs în 1960 şi apariţia primei cărţi, în 1965, creatorul a devenit continuatorul filonului patriotic în poezia românească, manifestându-se public, atât în lirica sa direct stimulatoare a specificului istoric şi social, cât şi în publicistica menită a îndrepta relele moravuri şi în acţiunea directă de ajutorare a celor aflaţi în nevoi. Astfel încât ultimul sfert al veacului XX nu se poate înţelege în întreaga lui complexitate fără a aşeza personalitatea lui, care încă de atunci era caracterizată ca vulcanică, locomotivă a speranţelor tinerei generaţii, „a generaţiei în blugi” pe care a smuls-o din tăcere şi inactivitatea dictată de regimul totalitar spre ţelul înaltei revoluţii spirituale...

Momentul dureros al înmormântării lui Adrian Păunescu a devenit dovada că românii recunosc această contribuţie de neegalat în planul pe care l-a ocupat poetul atât în România cât şi în Basarabia sa natală. De altfel, acolo, cu doar trei luni în urmă, a fost ales membru de onoare al Academiei de la Chişinău şi i s-a înmânat cea mai înaltă decoraţie a Republicii Moldova.

Înmormântarea a fost ultimul spectacol al Omului. A adunat peste 20.000 de iubitori ai artei şi conştiinţei sale româneşti, care se adaugă celor şapte milioane de participanţi la peste 1600 de manifestări publice pe care le-a promovat, le-a organizat şi s-a manifestat direct creând, chiar în epoca ceauşistă, cea mai puternică acţiune de masă românească pe care nu şi-a pus pecetea dogma de partid, izbutind să reînvie spiritul naţional pe baza istoriei neamului, adusă în prim-plan prin vers şi cântec.

Ca întotdeauna, creatorii care devin reprezentativi ai unei epoci, au avut de întâmpinat contrapunerea unora care nu au rămas în cultură decât ca opozanţi. Aşa s-a întâmplat cu Eminescu. Acelaşi destin l-a avut Arghezi, Iorga sau, mai recent, Marin Preda sau Nichita Stănescu. Aflat încă pe catafalc şi plâns cu adevărat de iubitorii poeziei sale, câteva voci s-au ridicat contra lui Adrian Păunescu, aducându-ne aminte nu de potrivnicia lor, ci de numele de împrumut cu care speră să se afirme în cultura neamului. Dreptatea o va face timpul, pentru că ei simt arsura lavei sub tălpi şi încearcă să o sară, ca saltimbanci ai acestor vremi tulburi. Numai că lava vulcanului Păunescu va continua să le ardă nu numai tălpile, dar şi obrazul şi conştiinţele!

VICTOR CRĂCIUN

(Realitatea în diaspora, decembrie, 2010)

În acest ceas trist al istoriei noastre, îndurerata Basarabie este alături de îndurerata Românie...Adrian Păunescu nu a fost un poet în sensul obişnuit al cuvântului, A fost un rapsod, un cântăreţ epic al neamului, al întregului neam românesc.

Academician MIHAI CIMPOI

preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova

...ADRIAN PĂUNESCU, un admirabil Om de omenie, un intelectual rafinat, un spirit enciclopedic, un ctitor de cuvinte „atins de aripa geniului”, un strălucit valorificator al Limbii Române şi al Istoriei Neamului. O mare personalitate a culturii şi spiritualităţii româneşti, care a devenit legendă şi scriitor clasic încă din timpul vieţii, un patriot adevărat, care s-a dăruit până la sacrificiu poporului său, un Prometeu pornit din Basarabia ca să ne deschidă ochii minţii cu Flacăra lui fermecată, prin care a semănat în sufletele noastre rătăcite căldură, lumină, iubire creştină şi unitate naţională... Oare câţi poeţi trebuie să mai moară ca să înţelegem, atât la Chişinău , cât şi la Bucureşti , că trebuie să ne cinstim şi să ne respectăm creatorii, eroii neamului în timpul vieţii lor, nu după moarte?...

Suntem mândri de faptul că ADRIAN PĂUNESCU a fost dăruit lumii de Basarabia. ADRIAN PĂUNESCU nu a uitat niciodată de noi, a purtat mereu în suflet Basarabia aflată ,, pe Cruce”, ne-a înţeles ca nimeni altul, a scris continuu despre noi şi s-a luptat ca un gladiator pentru basarabenii lui, atât la Bucureşti , cât şi la Bruxelles …

I-am admirat întotdeauna talentul scriitoricesc şi oratoric, precum şi vocea distinctă cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu pentru a deştepta şi lumina pe conaţionalii săi. L-am admirat şi pentru faptul că a fost întotdeauna UN OM LIBER, un misionar şi un clopotar al poporului său, un Om bun şi blajin…

,,Dă, Doamne, ţării mele minima dreptate!”, aşa se ruga ADRIAN PĂUNESCU în ultima sa poezie.

Academician GHEORGHE DUCA

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova

În secolul XX, în spaţiul limbii române, nu cred că există vreun poet care să fi intrat atât de mult în conştiinţa publică şi care să fi fost un însoţitor al vieţii de zi cu zi a românilor aşa cum a fost Adrian Păunescu. El a folosit cuvinte simple pentru teme fundamentale. El nu a scris doar poezie, el a scris psalmi. Temele sale – dragostea de patrie, dragostea de părinţi, dragostea de fii, dragostea de ceilalţi oameni – sunt adesea nu doar poezii, ci sunt rugi. Şi faptul că, pentru astfel de teme, cum este dragostea pentru părinţi, primul om la care ne gândim atunci când vrem să exprimăm cu cuvinte alese, este Adrian Păunescu, este, după părerea mea, cel mai mare omagiu pe care-l poţi aduce, pe pământ, unui poet...

Dacă ar fi să rezum viaţa lui Adrian Păunescu, într-un singur cuvânt, i-aş spune: justiţiar!...

Adrian Păunescu a fost basarabean, a fost şi oltean, a fost şi transilvănean. Puţini poeţi, puţini oameni politici au vorbit pe măsura sentimentelor românilor din Transilvania... Adrian Păunescu a fost Cetăţeanul de Onoare al acestei ţări... A fost un om care a trăit cu patimă şi, dacă în aceste zile, noi am oprit patimile noastre, ca să omagiem patima lui, aceasta este încă o izbândă a poetului. El a lăsat în urmă o ţară neliniştită. Să ne rugăm pentru liniştea lui!

VARUJAN VOSGANIAN

reprezentant al Uniunii Scriitorilor din România

Adrian Păunescu era născut pentru poezie. Ceea ce alţii scriu greu, el scria uşor şi natural, versurile izvorând din mintea lui sclipitoare aidoma unui ,,şirag de piatră rară”...

Adrian Păunescu a fost o celebritate în multe zone ale Europei, şi nu numai printre români, ci şi printre străini...Savantul Mircea Eliade pe el l-a preţuit în mod deosebit. Marele istoric al religiilor nu a avut vorbe de laude pentru foarte mulţi, dar pe Adrian Păunescu l-a considerat un foarte important poet al Culturii Naţionale, iar această apreciere va rămâne în istorie...

Acum, la picioarele LUCEAFĂRULUI se va aşeza, în falduri Tricolore, ca o Cuminţenie a Pământului, un alt scriitor major al Culturii Naţionale, ADRIAN PĂUNESCU...Îl vor troieni zăpezile şi, mai apoi, florile de tei din copacul lui Mihai Eminescu...

CORNELIU VADIM TUDOR  

Albaiulienii au trăit emoţii la spectacolele sale nu doar pe stadionul oraşului. Au asistat la cântările din Catedrala Ortodoxă, unde poetul desfăşura adevărate slujbe de religie patriotică, cu participarea unei asistenţe numeroase, revărsate şi în afara incintei bisericii. Împreună recitau ,,crezul” iubirii de ţară şi cântau ,,Tatăl nostru” întru ajutorul neamului românesc. „Ce rău face acest om ţării?” se întrebau cei trimişi să supravegheze.

Dumnezeu să-l binecuvânteze cu odihna pe care o merită!

Colectivul de redacţie al revistei DACOROMANIA, Alba Iulia