Românitatea a trăit câteva zile de profundă rememorare a acţiunii
unei personalităţi unice în propulsarea sentimentului naţional:
ADRIAN PĂUNESCU. Pentru că, încă de la debutul său
produs în 1960 şi apariţia primei cărţi, în 1965,
creatorul a devenit continuatorul filonului patriotic în poezia românească,
manifestându-se public, atât în lirica sa direct stimulatoare a
specificului istoric şi social, cât şi în publicistica menită
a îndrepta relele moravuri şi în acţiunea directă de
ajutorare a celor aflaţi în nevoi.
Astfel
încât ultimul sfert al veacului XX nu se poate înţelege în
întreaga lui complexitate fără a aşeza
personalitatea lui, care încă de atunci era caracterizată
ca vulcanică, locomotivă a speranţelor tinerei generaţii,
„a generaţiei în blugi” pe care a smuls-o din tăcere
şi inactivitatea dictată de regimul totalitar spre ţelul
înaltei revoluţii spirituale...
|

|
Momentul
dureros al înmormântării lui Adrian Păunescu a devenit dovada
că românii recunosc această contribuţie de neegalat în
planul pe care l-a ocupat poetul atât în România cât şi în
Basarabia sa natală. De altfel, acolo, cu doar trei luni în urmă,
a fost ales membru de onoare al Academiei de
la
Chişinău
şi i s-a înmânat cea mai înaltă decoraţie a Republicii
Moldova.
Înmormântarea
a fost ultimul spectacol al Omului. A adunat peste 20.000 de iubitori ai
artei şi conştiinţei sale româneşti, care se adaugă
celor şapte milioane de participanţi la peste 1600 de manifestări
publice pe care le-a promovat, le-a organizat şi s-a manifestat
direct creând, chiar în epoca ceauşistă, cea mai puternică
acţiune de masă românească pe care nu şi-a pus
pecetea dogma de partid, izbutind să reînvie spiritul naţional
pe baza istoriei neamului, adusă în prim-plan prin vers şi cântec.
Ca
întotdeauna, creatorii care devin reprezentativi ai unei epoci, au avut
de întâmpinat contrapunerea unora care nu au rămas în cultură
decât ca opozanţi. Aşa s-a întâmplat cu Eminescu. Acelaşi
destin l-a avut Arghezi, Iorga sau, mai recent, Marin Preda sau Nichita Stănescu.
Aflat încă pe catafalc şi plâns cu adevărat de iubitorii
poeziei sale, câteva voci s-au ridicat contra lui Adrian Păunescu,
aducându-ne aminte nu de potrivnicia lor, ci de numele de împrumut cu
care speră să se afirme în cultura neamului. Dreptatea o va
face timpul, pentru că ei simt arsura lavei sub tălpi şi încearcă
să o sară, ca saltimbanci ai acestor vremi tulburi. Numai că
lava vulcanului Păunescu va continua să le ardă nu numai tălpile,
dar şi obrazul şi conştiinţele!
VICTOR
CRĂCIUN
(Realitatea
în diaspora, decembrie, 2010)
În
acest ceas trist al istoriei noastre, îndurerata Basarabie este alături
de îndurerata Românie...Adrian Păunescu nu a fost un poet în
sensul obişnuit al cuvântului, A fost un rapsod, un cântăreţ
epic al neamului, al întregului neam românesc.
Academician
MIHAI CIMPOI
preşedintele
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
...ADRIAN
PĂUNESCU, un admirabil Om de omenie, un intelectual rafinat, un
spirit enciclopedic, un ctitor de cuvinte „atins de aripa geniului”,
un strălucit valorificator al Limbii Române şi al Istoriei
Neamului. O mare personalitate a culturii şi spiritualităţii
româneşti, care a devenit legendă şi scriitor clasic încă
din timpul vieţii, un patriot adevărat, care s-a dăruit până
la sacrificiu poporului său, un Prometeu pornit din Basarabia ca să
ne deschidă ochii minţii cu Flacăra lui fermecată,
prin care a semănat în sufletele noastre rătăcite căldură,
lumină, iubire creştină şi unitate naţională...
Oare câţi poeţi trebuie să mai moară ca să înţelegem,
atât
la
Chişinău
,
cât şi
la
Bucureşti
,
că trebuie să ne cinstim şi să ne respectăm
creatorii, eroii neamului în timpul vieţii lor, nu după
moarte?...
Suntem
mândri de faptul că ADRIAN PĂUNESCU a fost dăruit lumii de
Basarabia. ADRIAN PĂUNESCU nu a uitat niciodată de noi, a purtat
mereu în suflet Basarabia aflată ,, pe Cruce”, ne-a înţeles
ca nimeni altul, a scris continuu despre noi şi s-a luptat ca un
gladiator pentru basarabenii lui, atât
la
Bucureşti
,
cât şi
la
Bruxelles
…
I-am
admirat întotdeauna talentul scriitoricesc şi oratoric, precum
şi vocea distinctă cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu pentru
a deştepta şi lumina pe conaţionalii săi. L-am admirat
şi pentru faptul că a fost întotdeauna UN OM LIBER, un misionar
şi un clopotar al poporului său, un Om bun şi blajin…
,,Dă,
Doamne, ţării mele minima dreptate!”, aşa se ruga ADRIAN
PĂUNESCU în ultima sa poezie.
Academician
GHEORGHE DUCA
Preşedintele
Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova
În
secolul XX, în spaţiul limbii române, nu cred că există
vreun poet care să fi intrat atât de mult în conştiinţa
publică şi care să fi fost un însoţitor al vieţii
de zi cu zi a românilor aşa cum a fost Adrian Păunescu. El a
folosit cuvinte simple pentru teme fundamentale. El nu a scris doar
poezie, el a scris psalmi. Temele sale – dragostea de patrie, dragostea
de părinţi, dragostea de fii, dragostea de ceilalţi oameni
– sunt adesea nu doar poezii, ci sunt rugi. Şi faptul că,
pentru astfel de teme, cum este dragostea pentru părinţi, primul
om la care ne gândim atunci când vrem să exprimăm cu cuvinte
alese, este Adrian Păunescu, este, după părerea mea, cel
mai mare omagiu pe care-l poţi aduce, pe pământ, unui poet...
Dacă
ar fi să rezum viaţa lui Adrian Păunescu, într-un singur
cuvânt, i-aş spune: justiţiar!...
Adrian
Păunescu a fost basarabean, a fost şi oltean, a fost şi
transilvănean. Puţini poeţi, puţini oameni politici au
vorbit pe măsura sentimentelor românilor din Transilvania... Adrian
Păunescu a fost Cetăţeanul de Onoare al acestei
ţări... A fost un om care a trăit cu patimă şi,
dacă în aceste zile, noi am oprit patimile noastre, ca să
omagiem patima lui, aceasta este încă o izbândă a poetului. El
a lăsat în urmă o ţară neliniştită. Să
ne rugăm pentru liniştea lui!
VARUJAN
VOSGANIAN
reprezentant
al Uniunii Scriitorilor din România
Adrian
Păunescu era născut pentru poezie. Ceea ce alţii scriu
greu, el scria uşor şi natural, versurile izvorând din mintea
lui sclipitoare aidoma unui ,,şirag de piatră rară”...
Adrian
Păunescu a fost o celebritate în multe zone ale Europei, şi nu
numai printre români, ci şi printre străini...Savantul Mircea
Eliade pe el l-a preţuit în mod deosebit. Marele istoric al
religiilor nu a avut vorbe de laude pentru foarte mulţi, dar pe
Adrian Păunescu l-a considerat un foarte important poet al Culturii
Naţionale, iar această apreciere va rămâne în istorie...
Acum,
la picioarele LUCEAFĂRULUI se va aşeza, în falduri Tricolore,
ca o Cuminţenie a Pământului, un alt scriitor major al Culturii
Naţionale, ADRIAN PĂUNESCU...Îl vor troieni zăpezile
şi, mai apoi, florile de tei din copacul lui Mihai Eminescu...
Ai
milă, Doamne, şi-ndurare
De-acest
colos cu miere-n grai!
Şi
pentru inima lui mare
Dă-i
viaţă veşnică în Rai!
Adio,
ţara te jeleşte,
Românii
doliu pun la steag.
Azi
steaua ta pe cer porneşte.
Adio,
fratele meu drag! (Elegie, fragment)
|
CORNELIU
VADIM TUDOR
Albaiulienii
au trăit emoţii la spectacolele sale nu doar pe stadionul oraşului.
Au asistat la cântările din Catedrala Ortodoxă, unde poetul
desfăşura adevărate slujbe de religie patriotică, cu
participarea unei asistenţe numeroase, revărsate şi în
afara incintei bisericii. Împreună recitau ,,crezul” iubirii de
ţară şi cântau ,,Tatăl nostru” întru ajutorul
neamului românesc. „Ce rău face acest om ţării?” se întrebau
cei trimişi să supravegheze.
Dumnezeu
să-l binecuvânteze cu odihna pe care o merită!
Colectivul
de redacţie al revistei DACOROMANIA, Alba Iulia
|
|