România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Sa ne cunoaştem ISTORIA

 

 O întâlnire de suflet la Biblioteca “Alba Iulia” din Chişinău, cu romanul lui Nicolae Dabija “Tema pentru acasă”

 În aceste vremuri tulburi, pe care le trăim cu toţii, când cetăţenii Republicii Moldova nu s-au dezmeticit bine ce mâncare de peşte a fost Referendumul, când suntem  purtaţi prin alegeri interminabile,  cu  lista de  candidaţi la posturile-cheie ale statului de un metru lungime (nu-i vorba am avut liste şi de  2 metri), o mâna de intelectuali, elevi, studenţi,  liceeni, simpli cititori,  în dorul lecturii, s-au adunat la 4 noiembrie curent în incinta Bibliotecii “Alba Iulia”, pentru a dezbate, a discuta asupra lecturii romanului lui N. Dabija, “Tema pentru acasă”.

Doamna Elena Roşca, directoarea Bibliotecii “Alba Iulia “, care pune mult suflet în a promova cartea şi biblioteca în cartierul Buiucani din Chişinău, a dat start  manifestaţiei, nu înainte de a-i anunţa în prealabil pe fiecare cititor în parte despre evenimentul ce avea să aibă loc.

Părintele Protoiereu Petru Buburuz a binecuvântat  întâlnirea de suflet, menţionând totodată, că n-a venit singur, ci însoţit de un grup de enoriaşi de la Biserica “Sfinţii Apostoli Petru si Pavel”, care au citit romanul  Domnului Dabija, cum ar fi doamnele Nadejda Brânzan,  Ana Buburuz, Maria Panfile, Olga Negru, studenţii Vadim şi Anatol Cobzac şi alţi enoriaşi.

Moderatoarea Elena Tămăzlăcaru a ţinut să-i vorbească publicului  despre creaţia lui N. Dabija de la începuturi, de la debutul cărţii  ”Ochiul al treilea” (1975),   depănându-i  amănunţit  meritele: promovarea scrisului în grafia latină şi  a Tricolorului în funcţie de redactor şef al săptămânalului “Literatura şi Arta” şi de Deputat în Parlament, prezentându-l ca mesager al scrisului basarabean peste hotarele Ţării. Doamna Tămăzlăcaru a prezentat şi o alta lucrare, nu mai puţin valoroasa a lui N. Dabija,  Pe urmele lui Orfeu, îndemnându-ne  s-o căutăm în biblioteci, s-o citim, după care să-l invităm pe N. Dabija la discuţii, ca în cele din urmă să reuşim împreuna să dezlegăm enigma “A fost sau nu Zeul poeziei, Orfeu, prin părţile noastre?”

Cu riscul de a-i pierde urma, Doamna Elena a oferit bibliotecii cartea sa personală.   

Absolut toţi participanţii la această  şezătoare de suflet au venit cu tema pentru acasă pregătită, adică fiecare avea, dacă nu analiza integrală a romanului, cel puţin întrebări iscoditoare adresate scriitorului. 

      Spre exemplu:

 -  Domnule Dabija, Dumneavoastră aţi iubit  vreodată atât de mult, precum a iubit eroul Dumneavoastră, Mihai Ulmu?

-  De ce a murit eroina  romanului Maria? 

- Nu-i aşa că femeile iubesc mai profund, ... ele spre deosebire de bărbaţi, se pot sacrifica în numele dragostei?

Şi tot aşa, la nesfârşit,  se depănau întrebările şi iscoadele în adresa scriitorului.

Spre surprinderea noastră, în sală a fost prezentă şi Svetlana Sârbu, redactorul variantei radiofonice a romanului “Tema pentru acasă” transmisă de Radioul Naţional. Ea a vorbit cu atâta suflet, dorind să ne convingă că munca lor - pregătirea şi transmisiunea textului este pe măsura ascultătorului, că emisiunea este ascultată şi înţeleasă. Au vorbit foarte inspirat si liceenii... Iar Nicolae Dabija nu s-a lăsat nici dânsul mult rugat şi a povestit cu lux de amănunte cum a scris acest roman. Trecând printr-o cumpănă a vieţii, acest roman zăcea în sufletul său şi scriitorului nu-i rămânea decât să se deplaseze în căruciorul cu roţile la masa de scris şi să-l aştearnă pe hârtie. Era de datoria lui să-l aducă în faţa cititorului.

Ne-a vorbit şi despre discuţiile purtate cu cititorii pe marginea acestui  roman, începând cu cei de la  şcolile  şi liceele din oraşul Chişinău,  trecând pe la acei din centrele raionale  şi continuând hăt departe cu cei de la  Bacău şi Berlin.

Nu s-a sinchisit  N. Dabija să ne mărturisească cum face şi acte de caritate cu romanul, distribuindu-l mai mult gratuit, ba colegilor de breaslă, adică scriitorilor,  ba studenţilor, pe motiv că aceştia  niciodată nu au  suficienţi bani, ba unui pensionar, care a venit de trei ori la redacţie, sub  pretextul  că  de fiecare  dată cineva îi tot lua cartea, ba unui regiment întreg de cadeţi şi tot aşa la nesfârşit,  fiind ferm convins că niciodată nu va deveni milionar de pe urma vânzării de carte, dar  şi-ar dori mult să devină milionar în tiraje de carte.     

Am  citit şi eu, subsemnata frazelor anterioare, romanul lui Nicolae Dabija şi, urmând îndemnul scriitorului Gabriel Garsia Marchez, care spune: “... Daţi-vă la o parte, eu vreau să vorbesc cu cititorul...”,  doresc să-mi expun părerea. Am citit-o cu stiloul şi carneţelul în mâini. Cu carneţelul, pentru a-mi face unele notiţe, a copia unele fraze de excepţie. Iniţial am îndrăznit să fac notiţe pe marginea cărţii,  la  care nepoata mea Elizaveta, elevă în clasa a IX-a, mă avertiza că deteriorez cartea.  În unele ţări de peste hotare, în SUA, spre exemplu, se permite a lăsa notiţe pe marginea cărţii, semn că, într-adevăr, s-a lucrat cu cartea.

În fine, am plâns când am citit pasajul de la pagina 195 - confesiunea  eroinei din roman, Vera,  drama  sufletească  prin care trece ea în momentul când se desparte de copilul ei, de Robertino.

Am râs la pagina 305, la fraza când  Mihai Ulmu este  trimis “.... să-i dea lui D.S. Lihaciov gramatica  limbii iugrine la Academia de Ştiinţe  din Moscova, care acum stă şi el intr-un lagăr. Da, veţi ieşi  în libertate în aceeaşi zi”.

Romanul este scris, într-adevăr, pentru cititori şi nu doar pentru cititori simpli, dar şi pentru cititori cu simţul umorului şi cu o imaginaţie dezvoltată.

M-a amuzat fraza “... când s-a despărţit de “terfâloagele, care-l încălziră...” Aveţi o imaginaţie de invidiat. Bravo! Citind această frază m-am regăsit pe mine. Cu doi ani în urmă am mers şi eu, ca tot basarabeanul, la Târgu Mureş , în România, pentru a obţine un paşaport românesc, care mi se cuvenea, atât în baza repatrierii cât şi în baza istoriei neamului nostru. În fine, mergând o noapte întreagă cu trenul Iaşi - Târgu Mureş, pentru ca hoţii de  trenuri să nu-mi sustragă actele, le-am pus într-o basma şi m-am înfăşurat cu ele. Exact ca eroul Dumneavoastră. Dimineaţa, când  am ajuns în faţa Serviciului paşapoarte şi actele mele arătau ca nişte terfăloage, aidoma gramaticii limbii iugrine a lui Luiun. Transpirasem, ştampilele  erau suprapuse una peste alta, dar am răsuflat uşurată că mă debarasasem de aceste acte, care până la urmă chiar că        s-au dovedit a fi simple hârţoage căci nici până în prezent nu am obţinut paşaport românesc. Asta aşa, ca printre altele, dar să revin la roman.

Aţi redat întocmai evenimentele din lagăre, că la un moment dat am avut impresia că Dumneavoastră personal aţi fost plimbat prin Siberia, cer scuze. Am întâlnit în carte cuvinte, pe care eu credeam că numai eu le cunosc de la mama mea. Spre exemplu cuvântul “hurdughie”. Când am dat de acest cuvânt, mi-a apărut în faţă o construcţie veche de pe vremea mea. Asemenea construcţie se numea “Budă”. Era un fel de cuptor, noi îi mai spuneam “Lejanca”. Făceam focul cu paie în ea.  Pe cât de repede se încălzea, tot atât de repede se şi răcea. Mama, la ciudă, îi zicea “Hurdughie”.

Am râs mult şi la pagina 269, când aţi descris penitenciarul “Bezbojenica”. Mi-a plăcut cum aţi scris “.. sa fie convinşi unul de celălalt  că Dumnezeul, în care cred, de vreme ce mai existau alţi Dumnezei, nu este adevărat “.  Am râs şi la pagina 79, când am citit despre Moise...

 

“...moşneagul acela bâlbâit, Moise a botezat apele prin care a trecut Marea Rosie..., a jnăpăit delaolaltă..” Acest cuvânt  ”a jnăpăi”, la fel mi-a amintit de mama mea, de copilăria mea, ea vorbea în termeni de felul acestora. Mi-a plăcut fraza de la pagina 79 “...vrem să schimbăm ţara din temelie. Cu tot cu temelie...” Foarte frumos! Sau cuvintele “putorilor”, “parşive” - cuvinte vechi. Sau la pagina 267 “...schimb de tăceri într-o temniţă lângă pol...”, iar la pagina 277 “...văd că vrei să ajungi în rai fără noi...”. Sunt fraze extraordinare.

Domnul scriitor Nicolae Dabija a pomenit  şi faptul, că scriitorii români i-au clasat romanul printre primele cărţi de o mare valoare din literatura română, alături de Marin Preda Cel mai iubit dintre pământeni, Fănuş Neagu Zeul ploii, Ion Druţă Clopotniţa şi altele.

Am citit şi opinii de-ale unor critici literari. Unii spun că n-ar fi rău, dacă această carte a Dumneavoastră ar fi înaintată la Premiul Nobel. Sunt de acord cu aceasta şi nu numai, toată Ţara Moldovei ar trebui să fie înaintată la Premiul Nobel pe motivul calvarului prin câte i-a fost dat să treacă în cursul istoriei.

Eu aş îndemna pe  semenii mei moldoveni să dea această carte de pomană prin cimitire la Paştele Blajinilor. Prin ea, prin această carte, ar aduce un omagiu celor morţi, sufletele cărora, cu siguranţă, s-ar regăsi în paginile acestei cărţi.

 Tot respectul meu pentru scriitorul Nicolae Dabija.

        Zoia BALAN, pensionară,  oraşul Chişinău.

 

P. S. Romanul lui Nicolae Dabija "Tema pentru acasă" este unul dintre primele care reflectă soarta  basarabenilor deportaţi în Siberia. Este romanul despre rezistenţa intelectualilor basarabeni în Gulag, şi în acelaşi timp este un roman de dragoste, exemplu de demnitate, răbdare şi speranţă în victorie. Este romanul pe care îl citeşte nu numai Chişinăul ci toată Ţara românească, ba chiar şi în afara ei – Cehia, Germania, Bulgaria…

Din acest motiv, ne-am gândit că ar fi bine-venit acest material pentru revista DACOROMÂNIA la capitolul Sa ne cunoaştem ISTORIA.

     Elena ROŞCA, director, Biblioteca “Alba Iulia”, Chişinău