România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Şi totuşi iubirea... rămâne nemuritoare  

 

Am avut privilegiul de a-l întâlni şi a-l cunoaşte pe marele poet naţional şi patriot, Adrian Păunescu. Atât în ipostaza omului de cultură cât şi a politicianului.

În ambele ipostaze s-a remarcat în mod excepţional. Aceasta în pofida faptului că nu toţi i-au împărtăşii ideile şi acţiunile.

A îndrăgit plaiurile mioritice ale Ţării Moţilor, ale judeţului Alba, unde s-a simţit ca la el acasă, iar oamenii acestor locuri i-au fost o sursă importantă de inspiraţie.

I-a admirat pe eroii neamului românesc care au trăit şi au luptat pe aceste meleaguri - Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan - cărora le-a dedicat versuri nemuritoare.

Curajul, neînfricarea , setea de dreptate, iubirea faţă de cei năpăstuiţi de soartă , sacrificiul acestora l-au călăuzit toată viaţa.

Bisericuţa din Albac, Satul Fericet, Casa părintească a lui Avram Iancu, Mormântul şi Gorunul de la Ţebea, Mănăstirea Râmeţ au fost locurile pe care Adrian Păunescu le-a vizitat, închinându-se cu pioşenie şi admiraţie, iar versurile dedicate acestora au devenit cântece nemuritoare.

Alba Iulia a reprezentat pentru Adrian Păunescu simbolul unităţii naţionale a românilor. Oraşului Marii Uniri şi făuritorilor Unirii le-a dedicat versuri şi articole din care răzbate puternicul sentiment al dragostei de neam şi de ţară.

În calitate de Preşedinte al Congresului Spiritualităţii Româneşti, a pledat pentru organizarea acestuia la Alba - Iulia în perioada manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

Tocmai pentru ca românii din afara graniţelor actuale ale ţării să ducă mai departe în suflet şi simţiri simbolul unirii.

Adrian Păunescu a fost un mare patriot. Nu a fost însă un naţionalist extremist. A avut prieteni în rândul oamenilor de cultură şi al oamenilor politici din rândul minorităţii maghiare şi al celorlalte minorităţi.

Ca nimeni altul, a militat pentru întărirea legăturilor culturale şi politice cu românii din Basarabia şi Bucovina, trăind cu visul reînfăptuirii Marii Uniri.

A fost prezent la Alba Iulia şi în alte localităţi ale judeţului cu Cenaclul Flacăra.

Spectacolele cenaclului erau extraordinare. Tinerii, dar şi vârstnicii, le-au urmărit cu un interes extraordinar.

Din cenaclu a făcut parte şi părintele Doru Gheaja, cu vocea-i inegalabilă, care l-a condus pe ultimul drum, participând la slujba de înmormântare alături de alţi preoţi.

Adrian Păunescu a ştiut să promoveze talentele, valorile culturale, muzicale ale perioadei sale. Nu a fost arogant şi nici invidios.

S-a spus, după revoluţie, că l-a omagiat pe Ceauşescu şi a lăudat realizările comunismului. Adevărul este doar în parte.

Multe din poeziile create şi rostite în faţa spectatorilor Cenaclului sau cu alte ocazii cuprindeau critici subtile la adresa cultului personalităţii , precum şi a modului de promovare a nonvalorilor.

Datorită acestora a intrat în dizgraţia familiei Ceauşescu, fiind considerat dizident în ultima perioadă a regimului comunist.

L-am cunoscut pe Adrian Păunescu şi în calitate de parlamentar, de coleg în Partidul Social Democrat.

Luările sale de cuvânt erau pline de substanţă politică. A fost un autentic social - democrat, un intelectual cu orientări de stânga.

A adus critici modului în care după revoluţie a fost prădată avuţia naţională, cum s-au îmbogăţit unii pe căi necinstite şi cum unii guvernanţi prin politica dusă au sărăcit majoritatea populaţiei, luând apărarea celor aflaţi în suferinţă.

Cred că Adrian Păunescu a fost nedreptăţit de partidul din care a făcut parte. Merita să ocupe o funcţie politică la nivel naţional şi în Parlamentul României. Merita să facă parte din guvernele social - democrate. Merita să fie sprijinit mai mult în activitatea culturală.

Nu întotdeauna curajul său , luările de poziţii, au fost pe placul unora din conducerea naţională a partidului.

La trecerea în nefiinţă a poetului naţional am plâns. La fel cum au plâns milioane de români, care s-au regăsit în versurile, în scrierile şi în faptele sale.

La Alba Iulia , Adrian Păunescu merită să aibă un bust alături de prietenul său, poetul Grigore Vieru. Iar o stradă importantă să-i poarte numele!

Pentru creaţia sa genială, Adrian Păunescu va rămâne nemuritor, alături de marile personalităţi ale neamului românesc.

Iar detractorii acestuia vor rămâne nişte anonimi, uitaţi de istorie!

             Avocat, Ioan Rus

 Poesis: Adrian Păunescu

,,Cu noi va mai fi Dumnezeu”  

 

 

MARŞUL UNIRII

 Târziu se alătură frate cu frate

Şi ce pare simplu e greu,

Şi, totuşi, iubind, le vom face pe toate,

Cu noi va mai fi Dumnezeu.

 

Să nu mai vedem niciodată lumina,

Să nu avem drept la mormânt,

Lăsând Basarabia şi Bucovina,

În lanţul străin unde sunt.

 

Românii de-acolo nu au nicio vină

Că nu-şi sunt pe soartă stăpâni,

Eroic sfidând înrobirea străină,

Ei sunt tot aceiaşi români.

Un singur popor şi o singură limbă,

Mai marii ne vor divizaţi,

Dar niciun şantaj, nici teroarea nu schimbă,

Speranţa Unirii de fraţi.

O singură ţară, visată, promisă,

Un imn şi un steag tricolor,

Un stat de la Nistru şi până la Tisa

Şi Prutul în interior.

Fiţi gata, Români, să vă faceţi dreptate,

Nu pierdeţi credinţa în neam,

Şi se va putea tot ce azi nu se poate,

Şi iarăşi să fim cum eram.

  

Mereu răstigniţi şi mereu fără pace,

Cu grijile zilnicei pâini,

Chiar dac-ar fi să murim, tot vom face

Unirea cea Mare, Români

 

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE

…………………………………..

Întâi Decembrie! Ce grup sonor,

ca o dârzenie rememorată,

şi literele se jertfesc şi mor

spre-a re-nvia acum încă o dată.

 

Cea mai frumoasă zi a unui neam

şi cea mai legitimă sărbătoare,

să năzuim a fi precum eram,

acum şi pururi, România Mare!

………………………………..

Şi zile-au fost şi zile vor veni,

ca-ntâi Decembrie nu e niciuna,

ea e suprema României zi,

supremă va rămâne-ntotdeauna.

 

Când sus, la Alba , ţara hotăra

să fie una, dincolo de moarte,

o lacrimă din cer se prăbuşea,

apoteotic început de carte.

Era cu noi atunci şi Dumnezeu,

aproape copleşit de clipa rară,

în care după-un drum atât de greu,

sub ochii lui se împlinea o ţară.

………………..……………..

Şi în puterea dorului de fraţi

se oţelea durerea seculară

c-am fost atâta vreme dezbinaţi

şi că avem şi noi acum o ţară.

…………………………..…

 

 

 

1 Decembrie, un clopot sfânt

mai picură extaze în ureche

şi, cât vor fi Românii pe pământ,

această zi e fără de pereche.

……………………..:……….

Întâi Decembrie, măreaţă zi,

neegalata noastră sărbătoare,

precum ai fost, noi ştim că vei mai fi…

Trăiască România Mare !

                        (fragmente)

 

Poezie - cântec pentru suflet

DOR DE EMINESCU

 

Într-o lume relativă,

Ce-a făcut şi-a desfăcut,

Eminescu-i remuşcarea

Dorului de absolut.

 

Dacă unu şi cu unu

Nu mai vor să facă doi,

Eminescu este chipul

Infinitului din noi.

RUGĂ PENTRU PĂRINŢI

 

Enigmatici şi cuminţi,

Terminându-şi rostul lor,

Lângă noi se sting şi mor

Dragii noştri dragi părinţi.

 

Cheamă-i, Doamne, înapoi,

Că şi-aşa au dus-o prost

Şi fă-i tineri cum au fost,

Fă-i mai tineri decât noi!

Eminescuuuuuuuu…

 

Fără el, oricare lucru

Şi-ar urma cărarea sa,

Fără el, chiar steaua noastră

Dintre stele ar cădea.

 

Pe pământul vechii Dacii,

Când mai mare, când mai mic,

Dacă n-ar fi Eminescu,

Viaţa nu ne-ar fi nimic.

 

Eminescuuuuuuuu…

El Moldovei îi e fiul

Şi Munteniei nepot,

L-a-nfiat întreg Ardealul,

Eminescu-i peste tot.

 

Într-o lume relativă,

Mai avem un nume sfânt,

Eminescu-i România

Tăinuită în cuvânt.

 

Eminescuuuuuuuu…

Pentru cei ce ne-au făcut,

Dă un ordin, dă ceva,

Să mai poţi întârzia,

Să o ia de la-nceput.

 

Au plătit cu viaţa lor

Ale fiilor erori,

Doamne, fă-i nemuritori

Pe părinţii care mor.

 

Ia priviţi-i cum se duc,

Ia priviţi-i cum se sting,

Lumânări în cuib de cuc,

Parcă tac şi parcă ning.

 

Plini de boli şi suferinţi

Ne întoarcem în pământ,

Cât mai suntem, cât mai sunt,

Mângâiaţi-i pe părinţi.

 

E pământul tot mai greu,

Despărtirea-i tot mai grea,

Sărut mâna, tatăl meu!

Sărut mâna, mama mea!

Dar de ce priviţi aşa,

Fata mea şi fiul meu?

Eu sunt cel ce va urma,

Dragii mei, mă duc şi eu.

 

Sărut mâna, tatăl meu,

Sărut mâna, mama mea,

Rămas bun, băiatul meu,

Rămas bun, fetiţa mea.

  

Tatăl meu, băiatul meu,

Mama mea, fetiţa mea.

 

Poezie – interogatoriu la ordinea zilei

 

ORDINEA DE ZI

 

După-atâtea grozăvii care mai sunt

Şi-naintea celor ce vor fi,

Noi, cei simpli şi cei buni de pe pământ,

Vrem o altă ordine de zi.

 

Recunoaştem, sunt probleme fel de fel,

Se tot vinde pielea unui urs,

Dar înaintăm solemn acest apel,

Dar înaintăm acest recurs.

 

Viaţa noastră unde e?

Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

Viaţa noastră unde e?

Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

 

În cuprinsul tablei noastre de valori,

Peste aur şi argint şi diamant,

Pentru noi, ca simpli muritori,

Viaţa-i lucrul cel mai important.

 

Viaţa noastră n-are, parcă, niciun rost,

Viaţa noastră e un ban de schimb.

Pe pământ noi, oamenii, o ducem prost

Şi murim absurd şi la netimp.

 

Dacă-i bal, atunci să fie, totuşi, bal,

Protestăm în modul cel mai crunt!

Nu vrem milă sau concediu medical,

Vrem să ne înscriem la cuvânt!

 

Viaţa noastră unde e?

Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

Viaţa noastră unde e?

Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

 

În cuprinsul tablei noastre de valori,

Peste aur şi argint şi diamant,

Pentru noi, ca simpli muritori,

Viaţa-i lucrul cel mai important.

 

Haideţi să uităm să vieţuim urât,

Mai avem pe lume ce iubi

Şi, sătui de surogate până-n gât,

Să refacem ordinea de zi!

         

Dacă-i bal, atunci să fie, totuşi, bal

Şi un ceai să fiarbă în ibric,

Puneţi viaţa noastră punctul principal

Şi, în rest, să nu vorbiţi nimic!

 

Viaţa noastră unde e?

Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

Viaţa noastră unde e?

Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

 

În cuprinsul tablei noastre de valori,

Peste aur şi argint şi diamant,

Pentru noi, ca simpli muritori,

Viaţa-i lucrul cel mai important.