România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

„TESTAMENTUL POLITIC AL LUI MIHAI VITEAZUL”  

 

Descoperit şi publicat de N. Iorga în 1902, documentul nu este un testament propriu zis  al lui Mihai Viteazul, ci o sumă de cereri ale voievodului enunţate în 12 puncte pe care le-a adresat împăratului Rudolf al II-lea prin comisarul acestuia, Pezzen, venit la Alba Iulia în iulie 1600 pentru a discuta cu voievodul problema stăpânirii asupra Transilvaniei. Documentul se intitulează foarte sugestiv: „Dorinţele lui Mihai Vodă Măria Sa, domnul Ardealului, Moldovei şi Ţării Rumâneşti, de la Înălţimea Sa împăratul Râmului. Acestea sunt dorinţele Măriei Sale”. Acest document a intrat în istoriografia românească şi sub titlul:”Şi hotarul Ardealului…pohta ce-am pohtit…Moldova, Ţara Rumânească1".

Ulterior, neţinându-se seama de precizarea lui Iorga prin care textul holograf al voievodului nu este continuu, ci sub formă de cuvinte scrise pe trei rânduri separate pe dosul paginii albe a documentului, unii istorici l-au reprodus ca fiind conceput într-o singură propoziţie, însoţit de semnătura voievodului care se afla în partea inferioară a documentului sub cele 12 puncte. Chiar dacă valoarea însemnărilor lui Mihai Viteazul pe acest document nu şi-a pierdut importanţa în ceea ce priveşte viziunea lui de a stăpâni cele trei ţări române, el face parte din preocuparea domnului de a cunoaşte conţinutul documentelor oficiale scrise, în alte limbi decât cele în limba română. El avea acest obicei de a nota cu propria-i mână cu litere cirilice în limba română, pe dosul unor documente de mare interes, scurte însemnări, cuvinte sau propoziţii privitoare la conţinutul acestora2.

Documentul a fost descoperit de Iorga în Arhiva Imperială de Război din Viena împreună cu alte trei documente ale voievodului, ceea ce dovedeşte că acestea au ajuns acolo fie direct trimise prin numeroasele sale solii la Viena sau prin comisarii imperiali veniţi la Alba Iulia. Acest document însă a fost capturat de Basta din cortul voievodului după asasinarea acestuia pe câmpia de la Turda în august 1601, opinie enunţată de cercetătorul C. Rezachevici într-un amplu studiu publicat despre acest document cu precizarea că ideile conţinute în cele 12 puncte au constituit baza tratativelor pe care voievodul le-a discutat la Alba Iulia cu Pezzen, comisarul împăratului, în iulie 16003.

Fig 1: Paginile 3 si 4 ale documentului din anul 1600, cu cererile lui Mihai Viteazu catre imparatul Rudolf al II-lea, continand punctele 9-12 cu semnatura voievodului. Pe spatele filei a doua se află insemnarile manuscrise ale voievodului: "Si hotarul Ardealului..... pohta ce-am pohtit..... Moldova si Tara Romaneasca".

Iorga a descoperit la Viena alte trei documente din care două conţin 12 puncte cu aproximativ aceleaşi cereri ale voievodului cărora li se adaugă cel publicat de Szádeczki cu un conţinut minimal de 6 puncte4. În total sunt patru documente cu acelaşi conţinut. Documentele nefiind datate nu putem stabili cronologic mai exact când au fost emise, dar din conţinutul lor reiese că au fost emise în perioada iunie – iulie 1600, deoarece în toate este menţionată cererea de a fi recunoscut şi domn al Moldovei, cucerită în mai 1600.

Documentul care face obiectul studiului de faţă este cel mai complet, sporindu-i mult valoarea şi semnificaţia datorită însemnărilor pe verso ale voievodului şi a semnăturii lui originale. A fost scris în limba maghiară pentru comisarii împăratului care cunoşteau această limbă deoarece veneau din Casovia (Kosice) Slovacia, fostă provincie ce a aparţinut Ungariei până în 1541 când a fost anexată Austriei. Documentul are 4 pagini, prima cuprinde titlul şi primele 3 puncte, a doua următoarele de la 4 până la 9 puncte şi a treia ultimele trei puncte, de la 10 la 12, şi semnătura holografă a voievodului „Io Mihail Voievod”. Însemnările voievodului se află pe a patra pagină rămasă liberă, fiind redactate pe 3 rânduri separate, scrise apăsat şi mare cu litere cirilice. În primul rând de sus se află însemnarea „Şi hotarul Ardealului”, iar celelalte două rânduri se află în josul paginii: „pohta ce-am pohtit” şi sub acesta „Moldova, Ţara Rumânească”.

Însemnările nu se referă la tot conţinutul documentului, ci numai la câteva puncte esenţiale asupra cărora interesul voievodului era deosebit. Prima însemnare „Şi hotarul Ardealului” se referă la punctul 5 şi completează punctul 1 al documentului prin care Mihai Viteazul cere să i se dea întreg teritoriul Transilvaniei, cu „Partium” în care intrau comitatele: Bihorul, Solnocul de Mijloc, Maramureşul, Zarandul şi Crasna care atunci erau ocupate de trupele imperiale conduse de Basta. Aceste comitate au intrat în componenţa Transilvaniei după ocuparea Budei la 1541 de către turci şi au fost date de sultanul Soleiman Magnificul minorului Ioan Sigismund, fiul voievodului Zapolya, devenit apoi primul principe al Transilvaniei şi reconfirmate prin tratatul de la Speyer 1570, aceluiaşi principe. Cealaltă însemnare „pohta ce-am pohtit… Moldova, Ţara Rumânească  se referă la punctul 2 al documentului prin care cere să i se recunoască domnia pe veci asupra Moldovei şi a Ţării Româneşti.

Până s-a ajuns la condiţiile enunţării de către voievod a acestor documente, Mihai Viteazul a trebuit să parcurgă o serie întreagă de momente istorice. A cucerit Transilvania învingându-l la Şelimber pe Andrei Bathory, omul turcilor şi al polonezilor, care l-a somat pe voievod să plece din domnie. A intrat la 1 noiembrie 1599 triumfal în Alba Iulia, stabilind aici capitala, pentru prima dată şi pentru scurt timp, a celor trei ţări române unite sub sceptrul său. Mihai a fost sfătuit de boierii şi de către unii din sfetnicii săi, din care o parte proveneau din sudul Dunării, Baba Novac, Deli Marcu, Banul Mihalcea şi mai ales Dionisie Raly, mitropolitul de Târnovo, să nu rămână în Transilvania, ci să continue lupta împotriva turcilor pentru eliberarea popoarelor din Balcani: „Să lase acest pământ spre care îşi ascut dinţii atâţia câini pentru a merge spre marea sa glorie a împăraţilor bizantini5. Mai mult, episcopul Raly l-a ameninţat cu afurisenia pentru că şi-a călcat vechea promisiune.

Ajuns la Alba Iulia , Mihai şi-a schimbat însă gândurile şi n-a mai vrut să plece din Transilvania pe care a considerat-o prielnică şi situată într-o poziţie strategică mai favorabilă decât Ţara Românească faţă de duşmanul tradiţional, Imperiul Otoman. Participant în Liga Creştină, patronată de Austria, voievodul a început demersurile pentru a convinge pe împăratul Rudolf al II-lea să-i lase lui şi fiului său Transilvania. În acest fel a început un capitol pe care Iorga îl intitulează „Lupta cu oamenii împăratului” care a durat din noiembrie 1599 şi până în august 1600.

Primul pas l-a făcut Mihai trimiţându-l, la începutul lunii noiembrie 1599, pe Petre Armeanul în solie la Praga spre a-l anunţa pe împărat că voievodul a cucerit Transilvania şi spre a-i dărui în semn de omagiu, steagurile cucerite în bătălia de la Şelimbăr. Totodată acesta a primit misiunea voievodului de a cere împăratului să-i trimită 2000 de soldaţi pedeştri şi 2000 de călăreţi pentru a continua lupta împotriva turcilor, precum şi recunoaşterea lui şi a fiului său în calitate de „crai ai Ardealului”. Ca să fie şi mai puternic voievodul propune căsătoria fiului său cu o rudenie a împăratului. Mai cere de asemenea ca prin mijlocirea împăratului să fie recomandat şi ajutat de Franţa, Spania, de Papa şi de oraşele italiene pentru a continua lupta împotriva turcilor.

De la început Consiliul de Război al imperiului hotărăşte la 16 noiembrie 1599 trimiterea lui Basta în Transilvania spre a-l obliga pe Mihai să plece în Ţara Românească, iar pentru funcţia de guvernator a fost propus prinţul Maximilian de Habsburg, fratele împăratului.

La sfârşitul lunii noiembrie 1599 Mihai trimite într-o nouă solie (a doua) la împărat pe Banul Mihalcea şi Vistiernicul Stoica cu noi instrucţiuni şi anume să fie menţinut în starea în care se află acum, adică stăpânul Transilvaniei, să-i dea bani pentru armată şi să-i înapoieze cetăţile Hust, Şimleu, Baia Mare, Oradea şi alte locuri ce ţin de Transilvania. În ceea ce priveşte titlul „poate fi cel mai mare de prinţ, duce şi chiar rege”. E dispus să primească un comisar imperial cu sediul la Caşovia , Crasna, Sătmar sau chiar la Alba Iulia. Mai solicită gardă personală de 2000 de nemţi şi de 2000 de unguri şi cehi6. Ca răspuns împăratul trimite în solie pe comisarul Carlo Magno care a sosit la sfârşitul lunii decembrie 1599 la Alba Iulia. Acesta i-a adus voievodului în dar de la împărat un costum de ceremonie şi o medalie de aur cu efigia împăratului, amăgindu-l cu vorbe frumoase şi felicitări.

Mihai i-a cerut lui Magno să fie onorat de împărat cu titlul de prinţ al Sacrului Imperiu Roman, să-i facă danii şi să-i procure mijloace de a continua războiul cu turcii, să-l recomande Sanctităţii Sale, regelui Spaniei şi altor prinţi străini şi să anuleze deocamdată tot ce au mijlocit solii lui cu Înălţimea Sa Împăratul.

Între timp Mihai şi-a mărit pretenţiile faţă de împărat şi a trimis într-o nouă solie la Viena (a treia) pe Gheorghe Raţ şi să-i declare împăratului în numele său că: „a luat Ardealul cu sabia şi nu se gândeşte de loc să fie alungat de acolo, că-şi va căuta norocul în Moldova cu voia sau fără voia împăratului…Când va fi adus în puterea sa cele trei ţări, atunci cu adevărat va putea apuca pe Turc de barbă şi va aduce cu atât mai mult serviciu creştinătăţii. Împăratul să facă bine să-i dea lui Ardealul7. În ianuarie 1600 Mihai şi-a dat seama că imperialii nu sunt de acord să-i dea Transilvania şi îl acuză pe împărat că acesta ascultă de trădători. Se gândeşte din nou să meargă împotriva turcilor până la Adrianopol. Mitropolitul Raly triumfă şi-i trimite împăratului o icoană ce ar fi aparţinut lui Constantin cel Mare. De Bobotează Raly face slujbă în Catedrală şi stropeşte cu aghiazmă caii. Carlo Magno a dus propunerea lui Mihai Viteazul la Viena care cuprindea voinţa voievodului de a păstra Ardealul cu titlu ereditar sub suzeranitatea împăratului. În acest timp Mihai trimite o nouă solie (a patra) la Viena şi Praga pe logofătul grec Pantazi prin care le cere reprezentanţilor săi acolo să se conformeze noilor porunci în tratativele cu împăratul: „dacă vi se pare că iaste mai bună această tocmeală ce am trimis acum şi pohta ce-am pohtit, iar voi să cunoaşteţi şi să faceţi tocmeala pe această pohtă ce-am trimis acum la voi8.

Instrucţiunile trimise conţin noi cereri arătând totodată sacrificiul pe care voievodul l-a făcut pentru cucerirea Ardealului: „pe care l-a câştigat cu sabia. Ardealul a stat 74 de ani de când a fost închinat turcilor iar Mihai Vodă… a luat Ardealul şi l-a închinat cinstitului împărat de acum înainte se făgăduieşte dumnealui până va fi viu cu mare credinţă. Se roagă împăratului să-i lase Ţara Românească şi Ţara Ardealului să-i fie moşie lui şi cine va ţinea din feciorii lui să-i fie moşie. Ardealul întreg cu Oradea, Hustul, Maramureşul şi părţile de apus Crasna, Solnocul, Sătmarul, Baia Mare şi Baia de Sus (Sprie)”. Să aibă dreptul de a face donaţii şi să păstreze jurisdicţia completă: „ce vom judeca noi să fie judecat şi să nu aibă voie a căuta legile din altă ţară”. Să-i dea titlul lui Sigismund (de principe al Transilvanie), să-i dea lefi pentru soldaţi şi trupe noi. El şi urmaşii lui să aibă moşii şi loc de retragere cu venit de 100.000 de taleri, iar în caz că va fi prins împăratul să-l răscumpere9.

Noua solie trimisă de împărat compusă din comisarii Ungnad şi Szekely a sosit în februarie 1600 la Alba Iulia , fiind întâmpinată cu mare cinste de către voievod, nobili şi o gardă de 400 de soldaţi. Audienţa s-a ţinut la 10 februarie 1600, voievodul primind felicitări din partea comisarilor care nu promit nimic, decât nişte subvenţii pentru armată.

Între timp s-a întors de la Viena solia compusă din Stoica cu un răspuns negativ la solicitările voievodului. Ardealul nu poate fi dat voievodului, căci a fost promis lui Maximilian, iar Basta are dreptul să pună garnizoane în cetăţile ce nu aparţineau Transilvaniei (Partium). Împăratul va cuprinde însă pe voievod şi Ţara Românească în tratatul de  pace cu turcii dacă acesta va fi înfăptuit.

Mihai a primit cu răceală şi chiar cu duritate pe comisarii imperiali spunându-le: „Eu am cucerit Ardealul pentru împăratul, am riscat pentru aceasta trupul meu şi viaţa mea. Am luat cu mine nevastă-mea şi fiul meu şi dacă s-ar fi întâmplat acolo o nenorocire. Am nădăjduit ca Înălţimea Sa, nu numai că mă va cinsti cu însemnate daruri, ci mă va întări cu steaguri împărăteşti, scrisoare şi pecete. Şi acum vrea să mă gonească din Ardeal ca pe o femeie stricată. Aşa ceva nu va vrea Dumnezeu, nu mă voi lăsa gonit şi de mi-aş pune capul, căci am luat Ardealul cu sabia” şi continuă „dacă aş fi făcut acest serviciu sultanului m-ar fi cinstit cu multe daruri”. În schimb împăratul „îmi trimite doar trei coli de hârtie pline de otravă, ruşine şi batjocură şi vrea să mă gonească”. Încheie cu o frază memorabilă: „Mi s-a spus mie să nu mă încred în Neamţ căci voi avea proastă răsplată a slujbei mele credincioasă cum a şi urmat. Voi trimite pretutindeni scrisoare şi Înălţimii Sale ca să vadă toată lumea nerecunoştinţa pentru slujba mea credincioasă10. Ungand uneltea în acest scop împotriva lui Mihai cu nobilii unguri, demnitari puşi de Mihai în consiliul Transilvaniei, Napragy, Kornis, Rakoczy etc. Ungand a continuat să-l denigreze pe Mihai în scrisorile către împărat, considerându-l: „barbar, înşelător, nesincer şi duşmănos faţă de împărat 11.

La 20 februarie 1600 Mihai a plecat cu oastea spre Făgăraş şi a lăsat la Alba Iulia pe Radu Buzescu, pe Sibric şi pe Logofătul Teodosie cu misiunea să nu lase pe comisarii împăratului să meargă la Cluj unde mocnea răscoala nobilimii maghiare împotriva lui. La Făgăraş şi Braşov Mihai primeşte pe Taranovski, solul regelui Poloniei, şi pe solul sultanului Husein Paşa care-i aduce în dar 2 steaguri, o sabie ţintuită cu pietre scumpe, un surgiuc, 100 de pene negre de cocor şi cai de paradă. De la Braşov a plecat cu oastea prin Pasul Oituz şi a cucerit Moldova. La 27 mai într-un hrisov emis la Iaşi s-a intitulat: „Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”. La sfârşitul lui iunie s-a întors la Alba Iulia , mai puternic, reluând lupta cu imperialii. Voievodul avea mare încredere în Pezzen pe care-l cunoştea de când acesta era ambasador la Constantinopol şi pe care l-a chemat încă pe când se afla la Suceava şi la Iaşi să vină la Alba Iulia. Nici acesta nu a fost favorabil voievodului. Pezzen şi-a dat pe faţă sentimentele faţă de voievod într-o scrisoare din 31 mai 1600 către Banul Mihalcea, acuzându-l pe Mihai că vrea să fie domn absolut în Ardeal, luat pe numele împăratului, că a convocat de la sine putere dieta, a impus ţării sarcini grele, a făcut donaţii după placul lui, a răpit proprietăţile Mariei Cristina, fosta soţie a lui Sigismund Bathory, a maltratat pe comisarii imperiali, a primit pe solul sultanului cu cinste şi a închis graniţele spre Ungaria.

Voievodul a trimis la Viena într-o nouă solie (a cincia) pe Kornis şi Logofătul Teodosie cu misiunea de a include în vechile cereri să stăpânească şi Moldova cucerită de curând. Probabil că ei au dus la Viena primul document cuprinzând cele 12 puncte în care a fost inclusă şi Moldova. În sfârşit Pezzen a sosit la Alba Iulia la 11 iulie 1600 fiind întâmpinat cu mari onoruri de 500 de călăreţi şi 400 de trabanţi (infanterişti), precum şi de toţi boierii şi sfetnicii lui Mihai. La 21 iulie a avut loc audienţa la voievod, căruia i-a adus din partea împăratului un colier de aur cu vulturul imperial şi i l-a aşezat la gât.

Voievodul îi declară lui Pezzen că dacă nu se va putea înţelege cu împăratul va căuta să facă lucruri mari „dorind cu orice chip să trăiască şi să moară cu creştinii”, dar Ardealul îl vrea pentru el, lăudându-se că turcii sunt gata să-i dea orice12. La cererile mai vechi voievodul a adăugat şi Moldova. Pezzen nu a promis nimic, s-a eschivat să-i dea lui Mihai un răspuns tranşant. Era şi el un om al împăratului şi un duşman al lui Mihai. Toţi reprezentanţii împăratului îi acreditau pe prinţii imperiali Matei şi Maximilian în calitate de gubernatori ai Transilvaniei. În această atmosferă tensionată între Mihai şi imperiali a apărut documentul pe care-l prezentăm. Era pregătit pentru a fi dat lui Pezzen. Pe el stă însemnarea voievodului: „Duhtor Peţi ce au venit”. Documentul nu a fost luat de Pezzen, ci a rămas în arhiva domnului fiind capturat de Basta la Turda , părere susţinută de Rezachevici.

Conţinutul documentului este următorul:

“Dorinţele lui Mihai – Vodă Măria Sa, Domnul Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, de la Înălţimea Sa Împăratul Râmului. Acestea sunt dorinţile Măriei Sale.”

1. Cu aceasta să încuviinţeze Măria Sa dorinţa Înălţimii Sale, ca să ţină Ardealul şi să-l stăpânească cu numele de gubernatorie, dar cu aşa condiţie, ca Înălţimea Sa să i-l lasă să-l stăpânească toată viaţa; după moarte să rămână fiului său şi urmaşilor lui, de la fiu la fiu; când însă (ceeia ce să ferească Dumnezeu sfântul) Domniei Sale i s-ar strânge neamul, să fie ţara a Măriei Sale Împăratul Râmului.

2. Doreşte Măria Sa, ca şi Moldova să i-o dea Domnia Sa pe veci, de la fiu la fiu ad utrumque sexum, şi Ţara-Românească încă Măriei Sale. Când însă s-ar strânge tot neamul Măriei Sale, aşa că şi viţă bărbătească şi cea femeiască ar lipsi, Înălţimea Sa să dea acestor două ţeri, Moldovei şi Ţerii-Româneşti, o astfel de învoire, ca ele înşile să-şi poată alege Domnul, pe cine vreau, însă în aşa chip, încât să-şi ceară de la Înălţimea Sa Împăratul Râmului, şi să-i slujească lui

Judecăţile, pe care le vor avaea ţerile, pe acelea să le vadă şi să le dezbată Domnul care va fi, împreună cu sfetnicii, şi tot înaintea lui să se sfârşească toate judecăţile; în altă ţară să nu meargă, din pricinile în apelaţie. Nimeni să nu scoată din vechile lor prăvili pe călugări, pe popi şi mănăstiri.

3.  Dorinţa Măriei Sale: doreşte ca să se ţină de Ardeal: Gurghiu, Gilău, Ieciul şi Făgăraşul, cu toate Ţinuturile şi veniturile, pe veci; din Ţara Ungurească însă: Hustu, Chioara, cu Ţinuturile şi veniturile împreună, din fiu în fiu, utrumque sexum ; dacă s-ar strînge neamul de viţă bărbătească, să rămână ramurii de pe fete, şi nimeni să nu-i tulbure într-acelea în slujba Măriei Sale. Şi cu condiţie ca aeasta: adică ar fi alt principe în Ardeal, acela să nu aibă autoritate şi putere să le iea din mâna ramurii după băieţi sau după fete.

4.  Şi aceia doreşte Măria Sa că să aibă şi pentru aceia putere Măria Sa, ca să poată da slobod şi dărui în veci, ori-cui va vrea, sau moşie, sau alt ceva, ori ce vrea, afară de aceia, dacă cineva ar greşi sau împotriva Măriei Sale sau împotriva altora, ori-ce fel de om ar fi, şi atunci să aibă Măria Sa putere ca pe unul ca acela să-l pedepsească, după pravilă şi după cuviinţă şi toate judecăţile, să se sfârşească înnaintea Măriei Sale; într-alt loc să nu apeleze şi să nu se scoată judecăţile.

5.  Dorinţa Măriei Sale este ca acele cinci comitate, Bihorul, Solnocul de Mijloc, Maramureşul, Zarandul şi Crasnă, să le dea Domnia Sa, Ardealului, precum au fost înainte, cu toate cetăţile şi Ţinuturile dimpreună.

6.  Şi aceasta doreşte Măria Sa, ca cetăţile de la hotare, pe care le va putea lua din mâna păgânilor, aşa cum sunt Timişoara, Felnocul, Ceanadul, Becicherecul, Panciova şi Berinul, să fie ale Măriei Sale, cu ţinuturile lor dimpreună, până la Dunăre , pe veci, din fiu în fiu,  ad utrumque sexum,

7.  Dacă Înălţimea Sa vrea să se bată tot înnainte cu turcii, atunci doreşte Măria Sa, ca să-i dea atâţia bani pentru trebuinţa Ardealului, câţi i-ar rânduit lui Sigismund; şi Moldovei să-i rânduiască şi să-i dea Înnălţimea Sa, atâţia bani, câţi i-a orânduit Ţerii-Rumâneşti.

8.  Titlul care i l-a dat  Înălţimea Sa lui Sigismund Bathory, astfel să i-l dea şi Măriei Sale.

9.  Pe aste trei luni, adecă: August, Septembre şi Octombre, să dea Înnălţimea Sa pe fiecare câte o sută de mii de florini, aceia ce face 300 000 de florini; mox et de facto să-i trimeată Înnălţimea Sa.

10. Măria sa se bucură foarte mult  că Înnălţimea Sa a îngăduit să înceapă cu banii Înnălţimii Sale în tot locul mine, şi doreşte Măria Sa să aibă voie, ca, dacă ar găsi vre-o neîngrijire în prefecţii care îngrijesc de mine, să poată scoate pe prefectul nebăgător de samă şi să lase baia unuia care poate fi de folos ţerii.

11. Când va cere nevoia, adecă atunci când se va ivi vre-un duşman ţerii, unde s-ar cere ajutorul căpitanului de Caşovia, şi Măria Sa i-ar scrie căpitanului, să fie dator căpitanul Caşoviei, cu toate puterile lui, să meargă acolo unde spune şi doreşte Măria Sa; să nu trimeată la Înnălţimea Sa Împăratul.

12. Sfetnicul pe care îl trimete Înnălţimea Sa să fie acolo, pe lângă Măria Sa, până  atunci, până se va sfârşi războiul, care să îngrijească de lipsurile oştirii; şi când s-ar începe judecăţi despre pământul câştigat de la Turci şi hotarele aceluia, acelea să fie înnaintea Măriei Sale şi a sfetnicilor săi, şi să dezbată şi împartă, şi tot înnaintea Măriei sale să se sfârşească pricinile, să nu meragă într-alt loc pentru apelaţie. Înnălţimea Sa să nu se amestece într-aceia, şi să nu orândească, nici să dea sau să hotărască dintr-aceia, sau să iea, ci numai singur Măria Sa să dăruiască şi să dispuie, sau să iea, împreună cu sfetnicii săi.

Omul pe care îl trimete Măria Sa să fie pe lângă Înnălţimea Sa, aceluia să-i dea Înnălţimea Sa şi mâncare, şi băutură, şi să fie cinstit atât din partea Înnălţimii Sale, cât şi din a sfetnicilor săi

(În traducere germană modernă, ibid pp. 216-7. Traducere veche românească, în Analele Academiei Române, XX. p. 482. Pe Verso, scrie Mihai: Duhtoor Peţi cu ce-au venit), Hurmuzaki XII, p. 961

Mihai avea dreptul să ceară împăratului cele trei ţări române fiindcă aderase de mai înainte la Liga Creştină patronată de acesta.

În cele peste 10 luni de domnie la Alba Iulia voievodul român a dus o luptă necontenită cu reprezentanţii împăratului pentru recunoaşterea stăpânirii lui asupra ţărilor române, cu deosebire asupra Transilvaniei. În acest scop a trimis la Viena şi la Praga cinci solii şi a tratat cu alte trei solii ale împăratului la Alba Iulia. În toate documentele primul punct se referea la recunoaşterea stăpânirii asupra Transilvaniei „să-i dea Înălţimea Sa în perpetu Ardealul, Moldova şi Ţara Românească lui Mihai Vodă şi fiului său”, mulţumindu-se şi cu titlul de „gubernatorie, dar să-l stăpânească toată viaţa şi să rămână fiului său şi urmaşilor lui de la fiu la fiu şi numai dacă se va stinge neamul să rămână împăratului”. La punctul 2 se preciza că „Moldova să i-o dea pe veci de la fiu la fiu şi la fiice (ad utrunque sexum) şi Ţara Românească şi numai dacă se va stinge neamul de viţă bărbătească şi femeiască aceste două ţări să-şi aleagă domnul pe cine vor vrea şi să ceară steag de la împăratul”. Transilvania o vrea întreagă, insistând la punctul 5 în toate documentele cunoscute să-i lase împăratul comitatele din Partium, adică Bihorul, Solnocul de Mijloc, Sătmarul, Maramureşul, Zarandul şi Crasna.

Mai departe, la punctul 6 voievodul intenţiona să cucerească şi cetăţile deţinute de turci, dar locuite de români: Timişoara, Felnacul, Cenadul, Becicherecul, Panciova şi Berinul până la Dunăre , să fie ale sale „pe veci din fiu în fiu si pe fiice” ce reprezenta partea Banatului cucerit de turci în 1552. Pretenţiile lui se mărginesc numai la teritoriile locuite de români, utilizând în toate documentele denumirea de „Ţara Rumânească” şi nu de Ungrovalahia sau Valahia, titluri utilizate de domnii Ţării Româneşti din sec. XIV-XVI şi de către străini.

O cerere permanentă a voievodului a fost obţinerea de la împărat a unui înalt titlu de nobleţe şi preocuparea de întemeiere a unei dinastii proprii. Titlurile le cerea de la Rudolf al II-lea în calitatea acestuia de senior şi conducător al „Ligii Sfinte” la care a aderat şi Mihai. De la el aştepta voievodul steag de domnie, titluri, domenii, bani şi alte ajutoare pentru continuarea luptei împotriva turcilor. În instrucţiunile date celei de a doua solii trimisă la împărat, formată din Banul Mihalcea şi Vistiernicul Stoica, pe lângă cele cunoscute mai solicita şi titluri „poate fi cel mai mare de prinţ, duce şi chiar rege13. În toate documentele insistă să i se dea titlul pe care l-a avut Sigismund Bathory de principe al Transilvaniei, punctul 8 în documentul cercetat, iar în celelalte documente la punctul 10 cerea: „Înălţimea Sa să mă împodobească şi pe mine şi fiul meu cu titlul pe care i-a fost dat lui Sigismund”. Într-un alt document, cel cu 6 puncte, a cerut să i se dea lui şi fiului lui: „Lâna de Aur ca la Sigismund pentru că atât eu cât şi fiul meu să slujim Înălţimii Sale şi întregii creştinătăţi”. Lâna de Aur era cea mai înaltă decoraţie a Imperiului Romano-German, pe care o puteau dobândi împăratul, fiii şi fraţii acestuia, cei 7 electori, o primeau şi principii care aderau cu provinciile lor la imperiu, cum a fost cazul lui Sigismund Bathory care a cedat Transilvania în schimbul unor două mici ducate din imperiu, Opeln şi Ratibor în Silezia.

Voievodul a fost preocupat în mod deosebit de a obţine pentru el şi pentru urmaşii lui întemeierea unei dinastii care să fie legalizată prin voinţa şi autoritatea împăratului. Cu siguranţă voievodul cunoştea că în cursul sec. al XVI-lea succesiunile la domnia ţărilor române a fost una nefirească, care a atras după sine creşterea fără precedent a obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman şi degradarea instituţiilor tradiţionale ale statelor româneşti, la care au contribuit în permanenţă luptele dintre partidele boiereşti pentru obţinerea domniei. S-a pierdut în mare măsură tradiţia obţinerii tronului pe cale ereditară din „os de domn” şi s-a aplicat principiul electiv al domnului, fiind ales cel care plătea mai mult Porţii otomane. În decursul secolului amintit în Ţara Românească în cei 83 de la domnia lui Radu cel Mare 1508, până la Alexandru cel Rău 1593 s-au perindat 33 de domni, ceea ce reprezintă în medie 2,06 ani pentru fiecare domn, iar în Moldova de la moartea lui Ştefan cel Mare 1504 şi până la Ieramia Movilă 1600 s-au succedat 26 de domni în 96 de ani, ceea ce reprezintă în medie 3,06 ani pentru fiecare domnie. Mihai dorea să reinstaleze o domnie ereditară şi să întemeieze o dinastie prin el şi urmaşii lui. Această dorinţă este conţinută în 4 din cele 12 puncte ale documentului. La punctul 1 „să-i lase Ardealul să-l stăpânească toată viaţa şi după moarte să-i revie fiului său şi urmaşilor lui de la fiu la fiu până se stinge neamul”. Punctul 2 „să-i lase domnia asupra Ţării Rumâneşti şi Moldovei pe veci de la fiu la fiu şi fiice până se va stinge neamul său de viţă bărbătească şi femeiască”. Mai solicită la punctul 3 să i se dea domeniile fiscale ale Transilvaniei „Gurghiul, Gilăul, Ieciul, Făgăraşul, Hustul, Chioarul cu veniturile lor să le stăpânească din fiu în fiu şi dacă se stinge neamul de viţă bărbătească să rămână ramurii de fete şi nimeni să nu-i tulbure” nici dacă va veni un alt principe în Ardeal. La punctul 6 „dacă va putea lua din mâna păgânilor Timişoara, Felnacul, Cenadul, Becicherecul, Panciova şi Berinul să fie a Măriei Sale până la Dunăre pe veci din fiu în fiu şi fiice”. În documentul care conţine doar 6 puncte, program minimal, elaborat foarte probabil de voievod când se afla în bejenie la Viena şi Praga după ce şi-a pierdut tronul, arătând cu ce eforturi a luptat şi „cu multă muncă şi oboseală împăratul să-mi dea mie şi urmaşilor mei aici în ţara aceasta” adică domeniile amintite situate în Transilvania şi altele în Moravia şi Boemia unde să se retragă.

Este un fapt rar, poate unic în istoria medie a românilor în care un voievod propune într-un document scris să poată dobândi tronul nu numai urmaşilor pe filieră bărbătească, ci şi pe a celei feminine. O dinastie se poate menţine şi prin reprezentantele de gen feminin. Avea exemplu pe contemporana sa, Elisabeta I a Angliei şi tradiţia bizantină a împărăteselor Irena (797-802), Zoe şi Teodora (1041-1050) şi Iolanda (1217-1219) împărăteasă în Imperiul Latin din Constantinopol. Stăruinţa cu care Mihai insistă să transmită tronurile Ţărilor Române şi urmaşilor pe filieră feminină poate constitui dovada voinţei sale de a forma o dinastie ereditară.

Se cunoaşte că sec. al XVI-lea sub influenţa ideilor renascentiste şi întărirea puterii centrale a regilor europeni a fost secolul constituirii statelor centralizate europene şi instaurării domniilor absolute. Exemple erau multe: Franţa lui Francisc I şi Henric al IV-lea, Spania lui Filip al II-lea şi a urmaşilor, Anglia Elisabetei I, Rusia lui Ivan cel Groaznic etc. Din toate punctele de vedere Mihai Viteazul prin pretenţiile sale faţă de împărat se încadrează şi el în curentul european de centralizare a statelor feudale şi al exercitării unei domnii absolute, dar sub patronajul împăratului. Mai solicită ca în ţările acelea, judecăţile să le dezbată domnul cu sfetnicii lui şi să nu aibă nimeni dreptul să facă apel în altă parte (punctul 2). Să nu scoată nimeni din vechile pravile pe călugări şi popii români din mănăstiri (punctul 2). Să posede domeniile amintite în Transilvania şi altele în Ungaria, precum şi comitatele menţionate în punctele 3 şi 5. Să poată da „slobod şi dărui pe veci, oricui va vrea moşii şi altceva” şi să aibă putere „să pedepsească după pravilă şi după cuviinţă pe oricine va fi împotriva domnului, iar judecata să se sfârşească înaintea sa şi să nu poată apela în altă parte” (punctul 4). în documentul conţinând doar 6 puncte voievodul în calitate de gubernator al Transilvaniei doreşte „ca oricând vreau eu şi cere nevoia, totdeauna să fac dietă şi să putem isprăvi tot pentru binele şi păstrarea ţării” (punctul 2).

      Placa comemorativa amplasata cu prilejul deschiderii Serbarilor Unirii de la Alba Iulia din anul 2004 din initiativa Fundatiei "Alba Iulia 1918 pentru unitatea si integritatea Romaniei" cu sprijinul financiar al Primariei Municipiului Alba Iulia.

      Monumentul Voievodului MIHAI VITEAZU din Alba Iulia - Cetate, inaugurata in 1968, cu prilejul sarbatoririi implinirii unei jumatati de secol de la Unirea Transilvaniei cu Romania.

         Bustul Primului Unificator al Neamului Romanesc MIHAI VITEAZUL - comandat de Fundaţia  "Alba Iulia 1918 pentru unitatea si integritatea Romaniei", la Biserica ortodoxa Sfanta Treime din Maierii Balgradului, construita in anul 1714 din materialele recuperate din cladirile Mitropoliei Ortodoxe a Balgradului si ale Arhiepiscopiei Ardealului, demolate de habzburgii catolici.

Cetăţile pe care le va putea cuceri de la turci să fie ale lui şi să le moştenească pe veci urmaşii lui, (punctul 6). Dacă împăratul doreşte ca el să continue războiul cu turcii, atunci să-i dea bani cât i-a dat lui Sigismund şi să-i dea şi pentru Moldova cât a rânduit pentru Ţara Românească (punctul 7). Să-i dea titlul pe care l-a avut Sigismund (punctul 8) şi să-i mai dea împăratul 300.000 de florini pentru lunile august, septembrie şi octombrie pentru întreţinerea armatei (punctul 9). Domnul doreşte să aibă voie să deţină veniturile de la băi şi să aibă dreptul să schimbe prefecţii minelor dacă aceştia nu corespund (punctul 10). Această pretenţie a domnului este precizată mai bine în documentul ce conţine doar 6 puncte: „toate foloasele ţării, cum sunt: aur, argint, sare şi alte foloase ale minelor, după cheltuielile mele, să-mi vină mie şi tricesima, dijma din care să-mi pot plăti curtea şi slujitorii la oaste” (punctul 3). În ultimele două puncte ale acestui document voievodul a cerut ajutor militar. Dacă se va ivi un duşman al ţării căpitanul de la Caşovia să fie dator a merge acolo unde va spune Măria Sa voievodul, fără să apeleze la împărat (punctul 11). Sfetnicul pe care împăratul îl va trimite pe lângă voievod până la sfârşitul războiului să se îngrijească de lipsurile oştirii, iar pământul câştigat de la turci să-l împartă tot voievodul cu sfetnicii săi, iar împăratul să nu se amestece şi să nu dispună sau să-l ia (punctul 12). Omului pe care-l va trimite Măria-Sa Domnul pe lângă Înălţimea-Sa Împăratul să i se dea mâncare şi băutură şi să fie cinstit de sfetnicii săi (punctul 12). În celelalte documente Mihai a cerut împăratului să nu încheie pacea cu turcii fără ştirea lui, iar dacă o va face să-l includă şi pe el şi cele trei ţări. Mai cere protecţie pentru el şi familia lui în cazul că va pierde cele trei ţări şi să-i dea împăratul o moşie cu un venit de 100.000 de florini în Ungaria, Moravia sau Boemia, după care să poate trăi.

Din analiza documentelor privitoare la solicitările pe care voievodul le adresează împăratului de la Viena şi pe care n-a ezitat să le pună în practică în scurt sa domnie peste Ţările Române rezultă faptul că ele au vizat concentrarea puterii politice, militare, legislative, judecătoreşti, economice, precum şi protecţia asupra bisericii tradiţionale româneşti, în mâna domnului, trăsături esenţiale de exercitare a unei domnii absolute. Tocmai pentru aceste înfăptuiri şi pretenţii a fost acuzat de duşmanii săi în scrisorile către împărat şi către sfetnicii lui. Cardinalul Malaspina scria împăratului la Viena că „Am descoperit că el doreşte cu tot dinadinsul să fie domn al acestei Ţări pentru că în afară de convocarea dietei, împarte posesiuni cui îi place dintre români şi exercită toate acele acte de jurisdicţie pe care le putea exercita un stăpân absolut14. Aceeaşi caracterizare i-a făcut-o şi Pezzen în scrisoarea către Banul Mihalcea că vrea să fie „domn absolut în Ardeal luat pe numele împăratului, a convocat dieta de la sine putere şi a impus ţării sarcini grele, a făcut donaţii după plac şi a maltratat pe comisarii imperiali şi a primit cu cinste pe solii sultanului15.

Mihai credea sincer că schimbându-şi suzeranul mahomedan (sultanul) cu unul creştin împăratul va putea realiza toate aceste deziderate. S-a înşelat. Creştinii nu erau aceia pentru care el şi-a pus viaţa şi ţara în primejdie. Cererile şi rapoartele lui către împărat şi către alţi prinţi creştini nu l-au ajutat, încât în toamna anului 1600 s-a văzut înconjurat de duşmani.

Omnis contra Mihaelis” (Toţi împotriva lui Mihai) era deviza nobilimii maghiare care a reuşit să-l atragă de partea ei şi pe Basta. Înfrânt la Mirăslău la 18 septembrie 1600 a mai trecut pentru ultima dată prin Alba Iulia să-şi recupereze tezaurul. Apoi a plecat în bejanie la Viena şi Praga. Speranţele lui au renăscut în 1601 şi s-au frânt definitiv în august 1601 pe Câmpia de la Turda.

Cererile sale cuprinse în cele 4 documente şi întărite prin semnătura şi însemnările sale originale de pe ultimul dintre acestea denotă preocuparea domnului de a făuri un prim program ce urmărea unirea celor trei ţări române într-un stat sub domnia sa şi sub protecţia împăratului creştin de la Viena. Aceasta este ilustrarea gândirii politice a lui Mihai Viteazul în contextul evoluţiei statelor feudale europene de la sfârşitul sec. al XVI-lea. Poate fi considerat primul program politic românesc privind realizarea unităţii naţionale.

            prof. dr. GHEORGHE ANGHEL

 

1 Hurmuzaki, Documente vol. IV/I, p.214-216; vol. XII, p.954.

2 N. Iorga, Studii şi documente, IV, p.5-14.

3 C . Rezachevici, Cunoscuta însemnare a lui Mihai Viteazul privind stăpânirea ţărilor române şi semnificaţia ei reală, în Apulum XIII, 1975, p.341-350.

4 Szádeczki, Erdély és Mihály Vaida, 1595-1601, Timişoara, 1893, p.347-352; Rezachevici, op.cit, p.343-344.

5 N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, II, p.21; Hurmuzaki, XII p.569.

6 Hurmuzaki, Documente, XII, p.605-609; XIII, p.551 şi 559.

7 Hurmuzaki, Documente, XII, p.610, 628; Iorga, op.cit.,p.37.

8 Iorga, op.cit.,p.46-47; Documente noi, p.42-44.

9 Iorga, Documente noi, p.42-44.

10 Hurmuzaki, Documente, XII, p.722, 730; Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, II, p.54.

11 Hurmuzaki, Documente, XII, p.919.

12 Hurmuzaki, Documente, XII, p.363-364; Iorga, op. cit., p.85.

13 Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, II, p.35.

14 Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, II, p.17.

15 Hurmuzachi, XII, p.363-364; Iorga, op. cit., p.76.