|
Consiliul
Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi
Mureş (FCRCHM) îşi exprimă profunda indignare faţă
de adoptarea şi promulgarea unei Legi a educaţiei naţionale
cu caracter profund antiromânesc, rod exclusiv al şantajului UDMR.
Pe
tot parcursul elaborării unei asemenea legi, de importanţă
naţională, glasul celor peste 400.000 de români, din "ţinutul"
aflat sub dominaţia U.D.M.R.-ului şi a altor organizaţii
politice, culturale, etnice, paramilitare, transnaţionale, de etnie
maghiară, nu s-a vrut nici ascultat direct şi nici luat în seamă
de guvernanţii ţării, deşi era vorba de adoptarea unor
hotărâri fundamentale pentru viitorul României. Înseşi
recomandările Academiei Române şi celelalte semnale transmise
de reprezentanţii partidelor politice de opoziţie, ai societăţii
civile, ai diasporei şi ai mass-media, nu au fost luate în consideraţie.
Este
regretabil că Preşedintele Traian Băsescu şi-a însuşit
argumentul Declaraţiei de
la
Alba Iulia
din 1918, utilizat insidios şi scos din contextul istoric de către
iredentismul maghiar. A fundamenta Legea educaţiei naţionale pe
Declaraţia de
la
Alba Iulia
din 1918 este o absurditate. Este de notorietate că toate drepturile
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt
deja consacrate de legislaţia română actuală, peste
recomandările europene în materie şi mult mai consistent decât
în statele occidentale cu vechi tradiţii democratice.
Readucem
în memoria politicienilor responsabili de adoptarea acestei legi, mai
atenţi la nevoile identitare ale cetăţenilor români de naţionalitate
maghiară, cetăţeni ai Ungariei în scurt timp, decât la
aceleaşi nevoi ale cetăţenilor români de naţionalitate
română, discriminaţi atât de administraţia centrală
cât şi de administraţiile locale, că după ianuarie
1990, UDMR şi-a luat şi "drepturile" de a-i alunga pe
elevii şi profesorii românii din şcolile "maghiare",
de a impune studierea istoriei Ungariei şi nu a naţionalităţii
maghiaro-secuieşti din Romania, de a numi conducerile de şcoli
şi ale inspectoratelor şcolare pe criteriul etnic, de a preda
limba şi literatura română ca pe o limbă străină,
de a generaliza predarea disciplinelor la secţia română de către
profesorii cu grave carenţe de cunoaştere a limbii române.
Dacă
se apelează de "democraţii" maghiari,
la
Declaraţia
din 1918, ne întrebăm de ce nu şi-au adus aminte şi nu
şi-au cerut scuze pentru atrocităţile săvârşite
în perioada 30 august 1940 - 25 octombrie 1944 împotriva românilor
ardeleni, atrocităţi care au întrecut în cruzime barbariile
evului mediu; sau, mai de curând, în timpul experimentului stalinist al
Regiunii Autonome Maghiare, când elevii români trebuiau să se joace
în pauze în curtea din spatele şcolii, pentru a nu fi atacaţi
de copiii maghiari.
Guvernanţii
noştri ştiu că această lege accentuează
discriminarea elevilor de etnie română faţă de cei de alte
naţionalităţi? Vor ca tinerii de etnie română să-şi
desfăşoare activităţile "în curtea din spatele
şcolii"? Ştiu aceştia că noua lege va accentua
enclavizarea "ţinutului", abandonând astfel peste 400.000
români la "bunăvoinţa" sau bunul plac al formaţiunilor
politice "democratice" maghiare? De facto şi de iure, prin
hotărârea Curţii Constituţionale privind noua lege a educaţiei,
se recunosc drepturile colective ale unei comunităţi etnice
şi nu cele ale persoanelor aparţinând acestor comunităţi,
în cadrul unui stat naţional unitar.
Noua
lege a educaţiei, declarată constituţională, de o
Curte Constituţională redusă, în acest caz, la un simplu
instrument de transpunere în practică a şantajului udemerist,
singura instituţie de la care românii din Arcul Intracarpatic mai
sperau impunerea respectării legii fundamentale a Statului Român, a
deschis cutia Pandorei pe drumul care duce la încălcarea "legală"
a Constituţiei, a lichidării statului naţional unitar, preţ
plătit nedrept de ţară şi de poporul român în baza
unui mezat josnic având drept unic scop menţinerea la putere a unor
personaje a căror prestaţie nu îi recomandă pentru înaltele
demnităţi deţinute.
Solicităm
partidelor politice din opoziţie să-şi ia un angajament
ferm că, atunci când vor veni la putere, vor modifica prevederile
legii educaţiei referitoare la predarea istoriei şi geografiei
în limba maghiară şi a acelor prevederi care conduc la
discriminarea românilor în propria lor Ţară.
Consiliul
Director al FCRCHM va monitoriza situaţiile de discriminare a românilor
din cele trei judeţe, generate de aplicarea legii educaţiei naţionale,
inclusiv sub aspectul închiderii puţinelor şcoli româneşti,
al îndepărtării profesorilor de naţionalitate română
şi a modului de alocare a fondurilor bugetare către unităţile
şcolare, definitiv segregate etnic, prin noua lege (anti)naţională
a educaţiei.
BIROUL
DE PRESĂ AL FORUMULUI CIVIC
AL
ROMÂNILOR DIN COVASNA,
HARGHITA
ŞI MUREŞ
|
|