Fundaţia
„Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României”
constituită în anul 1999 de un grup de intelectuali şi specialişti
albaiulieni în domeniul istoric, şi-a propus cu prioritate
cercetarea şi documentarea, privind unele personalităţi
şi evenimente cultural-istorice mai ales de pe meleagurile Albei, mai
puţin cunoscute, uitate sau omise intenţionat, în decursul
timpului, care să fie redate adevărului istoric prin revista
fundaţiei „Dacoromania”, presa locală şi nu numai.
Faţă
de posibilităţile financiare şi materiale ale fundaţiei,
cu sprijinul colaboratorilor dezinteresaţi material, a unor instituţii
orăşeneşti şi judeţene albaiuliene, am reuşit
în mare măsură să realizăm o serie de acţiuni
importante privind activitatea cultural-istorică pe meleagurile
Albei.
Până
în prezent am reuşit să amplasăm 12 plăci
comemorative, în amintirea unor personalităţi şi
evenimente importante pentru istoria oraşului Alba Iulia şi a
României, la care s-au adăugat construirea prin eforturi deosebite
ale fundaţiei şi amplasarea bustului primului unificator al
neamului românesc Mihai Viteazul,
la
Biserica Sf.
Treime
din Maierii Albei, construită din materialele recuperate în anul
1714, după ce habsburgii au dărâmat fără „pic” de
ruşine şi credinţă, clădirea veche a mitropoliei
precum şi a Mitropoliei ortodoxe a Bălgradului, construită
în anul 1597 de către Mihai Viteazul, devenită şi
Arhiepiscopia Ţării Ardealului.
La
Biserica
„Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Lipoveni unde s-a desfăşurat
„Sinodul Naţional Bisericesc” în perioada 14-18 februarie 1761,
organizat şi coordonat de călugărul Sofronie (de pe
meleagurile Albei) am construit şi sfinţit o statuie pe măsura
importanţei acestuia.
Mişcarea
călugărului Sofronie, sprijinită mai ales de ţăranii
conduşi de preoţii din Mărginimea Sibiului precum şi
de moţii din Apuseni, a prevenit distrugerea în continuare a credinţei
străbune, a deznaţionalizării şi a maghiarizării
românilor din Ardeal.
La
aceeaşi biserică, în anul 2009, fundaţia noastră a
ridicat cu sprijinul unor patrioţi români din cartier un măreţ
monument închinat celor 49 martiri români nevinovaţi, din cartierul
Lipoveni, ucişi mişeleşte de maghiari în timpul Revoluţiei
Române din Transilvania din 1848-1849.
În
acelaşi timp am redescoperit mormântul martirei Puia Maria (1915) de
la Blaj
, celula
de la castelul din Bobâlna unde a fost închis Sf. Sofronie de
la Cioara
(1759-1760), organizând, de asemenea, o serie de evocări ale unor
personalităţi şi evenimente cultural istorice (Martirul de
la 1 Decembrie 1918, Ion Arion, martirii de la 1848-1849 de pe meleagurile
Albei, despre Ştefan Meteş, Ştefan Manciulea, Rubin Patiţia,
Zaharie Muntean, Camil Velican, Eugen Hulea, N. Densuşianu, Alex.
Papiu Ilarian, Badea Cârţan, Barbu Delavrancea, Aron Pumnul (
la Cernăuţi
),
Onisifor Ghibu, Silviu Dragomir, Aurel Vlaicu, ale poeţilor de pe
Aleea Scriitorilor din parcul Mihai Eminescu etc.). Cu toate realizările
pe care le-am obţinut (din care, în mare parte le-am prezentat)
membrii fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi
integritatea României” nu
pot fi pe deplin mulţumiţi întrucât, cele mai importante acţiuni
întreprinse pentru istoria oraşului nostru Alba Iulia şi a României
nu s-au rezolvat până în prezent întrucât posibilităţile
noastre au fost prea reduse faţă de alte interese şi faţă
de adevărul istoric al neamului românesc de pe meleagurile Albei. În
acest sens amintim doar câteva dintre acţiunile întreprinse şi
nerealizate:
Problema
construirii „MONUMENTULUI UNIRII”
la Alba
Iulia
, care nu
întâmplător nu s-a realizat până în prezent, deşi au
trecut peste 90 de ani de la cel mai important act istoric al neamului românesc
de la 1 Decembrie 1918: „Unirea tuturor românilor”;
Ridicarea
unui monument în memoria celor cca. 100 de martiri (identificaţi)
albaiulieni, ucişi în timpul Revoluţiei Române din
Transilvania 1848-1849;
Întrucât
noi românii din Transilvania nu suntem reprezentaţi în STEMA ROMÂNIEI,
care este simbolul principal al naţiunii noastre, am întreprins o
serie de acţiuni şi demersuri, fără cel puţin să
reuşim să sensibilizăm personalităţile şi
instituţiile specializate ale Statului Român (vezi materialul
prezentat în Dacoromania nr. 45/2009, înregistrat şi pe internet:
www.dacoromania.go.ro). Menţionăm că această situaţie
a existat şi înainte de anul 1918, în stemele habsburgice şi
chiar de la sfârşitul secolului 16-lea.
În
stema României actuale, compartimentul Transilvania este reprezentat doar
de secui prin simbolurile lor soarele şi luna, de maghiari prin pasărea
legendară “turu” şi germani prin cele 7 cetăţi.
Problema
reînfiinţării Mitropoliei Ortodoxe a Alba Iuliei.
Datorită
importanţei oraşului nostru în decursul istoriei (până la
distrugerea acestuia, la începutul sec. al 18-lea, prin trecerea
Transilvaniei sub stăpânirea habsburgilor)
la Alba
Iulia
a luat
fiinţă prima organizare bisericească prin înfiinţarea
la mijlocul sec. X, a primei episcopii ortodoxe, organizată şi
condusă de HIEROTHEUS, fiind dependentă direct de Patriarhia
Bizanţului, în timpul domniei împăratului Constantin
Porfirogenetul (al VII-lea) după care în timp, s-a transformat în
mitropolie.
În
anul 1597 primul unificator de neam Mihai Viteazul, a construit o nouă
clădire pentru Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi a
trecut-o în subordinea Târgoviştei ridicând-o în acelaşi
timp la rangul de Arhiepiscopie a Ardealului.
Demersurile
bine argumentate, împreună cu o serie de documente prezentate, au rămas
fără niciun rezultat. La cele trei memorii trimise la diverse
intervale de timp, Sfintei Patriarhii, am primit doar din partea poştei
„confirmarea primirii materialelor înaintate”. Nedreptatea istorică
produsă, ne-a întărit, fapt ce ne-a determinat să reluăm
demersurile respective în perioadele viitoare.
În
cadrul acestor acţiuni nereuşite, se află şi acţiunile
întreprinse până în prezent în ceea ce priveşte ultima parte
a Revoluţiei lui Horea, Cloşca şi Crişan, privind adevăratul
loc „Din Cornul Podeiului” unde a avut loc uciderea prin zdrobirea cu
roata a lui Horea şi Cloşca, la care s-au adăugat ulterior,
din cei 120 de ţărani arestaţi şi un număr de 36
de ţărani din comitatul Albei şi Hunedoarei care au fost
ucişi în chinuri groaznice după Codul Terezian. În acelaşi
loc s-au îngropat inimile lui Horea şi Cloşca împreună cu
alte organe interne ale martirilor.
După
„Răscoala lui Horea” (deşi astăzi nu mai apare în cărţile
de istorie), înainte, majoritatea istoricilor români s-au preocupat de
această perioadă însemnată din istoria românilor din
Transilvania. În această serie de personalităţi istorice,
amintim pe Nicolae Densuşianu, memorandistul Rubin Patiţia,
David Prodan, Eugen Hulea, la care se adaugă specialişti şi
cercetători de
la Muzeul
Naţional
al Unirii
din Alba Iulia.
În
perioada 1881-1900, Rubin Patiţia a fost cel mai de seamă fruntaş
politic român şi cel mai remarcabil reprezentant al Partidului Naţional
Român din zona Albei, iar cele 800-1000 pagini de manuscrise existente la
fondul "Documente" a Muzeului din Alba Iulia constituie o sursă
importantă de cunoaştere reală a evenimentelor istorice din
perioada respectivă.
Aprecierea
memorandistului Rubin Patiţia de către istoricul N. Densuşianu,
rezultă mai ales din deplasarea acestuia
la Alba
Iulia
, în mod
special
la Rubin
Patiţia
, pentru a
obţine informaţii şi documente istorice necunoscute până
atunci. Urmare şi la informaţiile şi documentele obţinute,
N. Densuşianu în anul
1880 a
depus
la
Academia Română
, un număr
de 567 de documente sub denumirea "Din cercetările istorice ale
arhivelor şi a bibliotecilor din Ungaria şi Transilvania"
(Un exemplar din acest material, cu dedicaţia autorului, se află
la Muzeul
Unirii
din Alba
Iulia).
Înainte
de a aborda argumentele reale şi necesare în vederea temei propuse,
de recunoaştere a locului supliciului martirilor Horia şi Cloşca
precum şi rugămintea de a se amplasa un "însemn" de
aducere aminte a acestui moment istoric din Alba Iulia, consider necesar să
reamintesc succint ce a însemnat pentru populaţia oraşului Alba
Iulia (şi nu numai) perioada secolului al XVIII-lea odată cu
trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor.
De
altfel sec. XVIII-lea a fost nefast pentru întreg neamul românesc:
-
Transilvania a trecut sub stăpânirea habsburgilor cu consecinţele
cunoscute;
-
Moldova, la data de 6 oct.
1711 a
trecut
sub regimul fanariot;
-
Ţara Românească, după odiosul masacru săvârşit
împotriva domnitorului creştin Constantin Brâncoveanu şi a
celor 4 fii ai săi (Atenţie! în prezenţa reprezentanţilor
ţărilor celor mai creştine şi puternice din Europa),
la data de 5 ianuarie
1716, a
trecut
deasemenea la regimul fanariot.
La
data de 7 octombrie
1698, a
avut loc
la
Alba Iulia
marea trădare
a credinţei strămoşeşti, prin forţarea uniaţiei.
Majoritatea bisericilor credinţei strămoşeşti au fost
luate de greco-catolici.
În
anii 1703-
1711 a
avut loc
răscoala antihabsburgică din Ungaria şi Transilvania condusă
de Francisc Rakoczi II (răscoala curuţilor împotriva lobonţilor)
care la data de 7 iulie 1704, în Dieta de
la Alba
Iulia
a fost
proclamat principe al Transilvaniei.
Românii
din Ardeal, săturaţi de atâtea stăpâniri străine, au
simpatizat cu mişcarea curuţilor, iar unele grupuri, în frunte
cu preoţii, au fost alături de aceştia.
După
înfrângerea curuţilor, prin trădarea de
la Satu
Mare
din anul
1711, habsburgii victorioşi s-au năpustit asupra oraşului
Alba Iulia pe care l-au distrus, cu excepţia clădirilor şi
a catedralei maghiare.
În
aceste condiţii clădirile vechi ale fostei mitropolii ortodoxe (şi
anexele respective) precum şi cea construită de domnitorul Mihai
Viteazul în anul 1597 au fost dărâmate "justificat" de
construirea cetăţii.
Alba
Iulia care a fost până atunci capitala principatului Transilvaniei,
iar în antichitate capitala Daciei Apulensis, a fost desfiinţată,
iar instituţiile şi conducerea principatului au fost mutate
la Sibiu
unde se
aflau colonişti aduşi din Germania precum şi interesele
majore ale habsburgilor.
Datorită
acestor interese majore habsburgice, Alba Iulia a decăzut cu întreg
Comitatul Albei, ajungând cu nivelul de trai cel mai scăzut din
Transilvania, deşi populaţia românească reprezenta peste
80%, situaţie similară şi în Comitatul Hunedoarei.
În
anul 1714 Dieta Transilvaniei a fixat regimul de obligaţii al
ţărănimii române faţă de stăpânii de pământ,
astfel: iobagii erau obligaţi să presteze săptămânal
o robotă de patru zile iar jelerii de trei zile (pe lângă alte
obligaţii).
Istoricul
N. Densuşianu, după o documentare şi cercetare amănunţită,
privind situaţia dezastruoasă a ţăranilor din
Transilvania, în perioada respectivă, în lucrarea sa “Răscoala
lui Horea” a prezentat suferinţele şi plângerile românilor
adresate reprezentanţilor Curţii de
la Viena
, inclusiv
contelui Iankovits trimis în Transilvania în perioada respectivă,
din care prezentăm cele mai deosebite şi incredibile măsuri
antiumane, de care a avut parte ţăranul român din Transilvania
sub stăpânirea habsburgică în sec. 18-lea.
•
Femeile se plângeau că nobilii şi funcţionarii le-au luat
boii, vacile şi porcii, iar pe bărbaţi i-au dus în închisori
şi dânsele au rămas pe străzi, cu câte doi, trei şi
mai mulţi copii mici;
•
Funcţionarii publici asupresc poporul şi storc de pe
ţărani, mâncare şi băutură şi fac presiuni
asupra lor să le mai dea şi bani;
•
În multe locuri, iobagii erau siliţi să petreacă săptămâna
întreagă la lucru domnului şi să le facă servicii
chiar şi în zilele de duminică şi sărbători;
•
De multe ori “moşia” iobagului se împărţea în 8 sau
10 părţi şi nobilii cereau pentru fiecare parte tot atâtea
servicii ca şi pentru o moşie întreagă;
•
Femeile şi fetele erau silite să meargă la curtea domnească
la lucrările femeieşti, fără ca activitatea lor să
conteze în activitatea iobagului;
•
Alţi iobagi erau siliţi să transporte cu câte 70-80 de
care, bucatele (cereale) în Ţara ungurească, iar dacă
vitele iobagului mureau din cauza drumului lung nu primeau nicio despăgubire;
•
Situaţe de asemenea deosebit de grea şi dureroasă a trebuit
suportată de moţii din zona Zlatnei, care erau obligaţi să
asigure cărbunii şi lemnele necesare pentru “topitoria”
construită în anul 1747 (uzina de prelucrare a minereului de aur).
Numai în perioada anilor 1776-1778 s-au efectuat 4826 de cărăuşii,
dintre care cele mai multe în Valea Jiului, după cărbuni, la
distanţă de peste
400 km
(dus/întors).
Din cauza distanţei şi a drumurilor grele, moţii duceau cu
ei o ţesătură groasă de lână (de cioareci) pe
care o bandaja la copitele vitelor când începeau să sângereze (din
cauza drumurilor grele şi a distanţei).
•
În ziua de Crăciun fiecare iobag trebuia să-i dea domnului său,
câte o găină, de Paşti câte o coastă de porc, iar de
Sân-Giorgiu câte un miel gras;
•
Iobagii din satele mai apropiate ca să fie scutite de dările iobăgeşti
dintre Crăciun şi Paşti, erau siliţi de Crăciun
şi Paşti să-şi aducă la curtea domnului său
vitele, din care domnul alegea câte un bou gras;
•
Fiecare doi sau trei iobagi trebuia să-i dea domnului câte un purcel
gras;
•
Din fiecare 10 oi domnul lua una, cu mielul respectiv;
•
Pentru păşunatul caprelor, iobagul trebuia să efectueze
pentru domn câte o zi de lucru pentru două capre;
•
La grăpatul câmpului, prindeau oameni în jug ca pe vite;
•
Dacă murea iobagul, domnul îi lua toată averea, iar pe copiii
iobagului îi dădea la miliţie sau îi punea slugi la boi;
•
Pescuitul era permis rar, iar dacă iobagul prindea doi peşti
unul era al domnului;
Pe
românii care erau oameni liberi, domnii se sileau cu toate mijloacele
oculte, să-i facă iobagi şi să-i supună obligaţiilor
iobăgeşti etc.
Guvernul
Transivănean de
la Sibiu
a
transmis la data de 11 mai 1773 comitatelor din Transilvania că: M.S.
Împărăteasa Maria Tereza a ordonat că încă mai înainte
de a sosi împăratul Iosif în Transilvania, să se astupe fără
întârziere cadavrele “delicvenţilor”, omorâţi cu ştreangul,
cu roata şi cu ţeapa, ce stau expuse călătorilor pe
drumurile publice.
Cu
adresa oficială Nr. 232, contele Iancovits anunţă Comitatul
Alba de Jos, că plutaşii şi iobagii din comuna Vinţul
de Jos se plâng că nobilii şi funcţionarii le jefuiesc
casele, bisericile şi averile.
Românilor
din unele localităţi din Transilvania le era interzis să
circule pe trotuare, având dreptul doar “pe calea vacii”.
Construirea
cetăţi Vauban (sistem francez) sub conducerea arhitectului
italian G. Visconti a fost realizată timp de 24 ani de bieţii
iobagi români în schimburi de câte trei săptămâni
Episcopul
greco-catolic de
la Blaj
,
Inochentie Micu Klein, apărător al drepturilor românilor din
Ardeal,a trebuit să plece în surghiun
la Roma
, în anul
1744, pentru a nu fi arestat, situaţie care a creat o stare de
tensiune în rândurile românilor greco-catolici.
În
perioada 1757-1761 s-a desfăşurat mişcarea călugărului
Sofronie de
la Cioara
, în urma
căreia Curtea de
la Viena
a trimis
pe generalul Bucow în fruntea unei armate pentru a lichida această
mişcare a românilor ortodocşi din Ardeal. La data de 13 iunie
1761 "bravul" general baron Bucow a ordonat incendierea sau dărâmarea
mănăstirilor ortodoxe româneşti.
Până
la Edictul
de
toleranţă a împăratului Iosif al II-lea, românii ortodocşi
nu aveau voie să-şi construiască biserici trainice din
piatră sau cărămidă, numai din lemn (penru a nu
rezista în timp).
În
această perioadă după "Constitutio Criminalis
Theresiana" se prevedea că pedeapsa
cu moartea era de mai multe feluri.
Pedepse
mai grele:
1.
pedeapsa prin foc sau arderea de viu;
2.
despicarea în patru părţi;
3.
frângerea pe roată de jos în sus, pedepse care puteau fi înăsprite
cu târârea condamnatului la locul supliciului, sfâşierea cu cleştele
înroşit în foc, tăierea limbii şi smulgerea gâtului;
4.
tragerea în ţeapă.
Pedepsele
cu moartea mai uşoare, erau prin tăierea capului cu paloşul
şi cu ajutorul furcilor.
Din
primăvara anului 1784 limba germană a fost declarată limbă
oficială în Transilvania.
Românii
din Ardeal nu erau recunoscuţi decât în calitate de "toleraţi",
iar credinţa străbună nu a fost "receptă"
(recunoscută).
Pe
artera principală a oraşului Alba Iulia s-au amplasat numai
biserici neromâneşti, care se menţin şi astăzi
(Biserica franciscană, Biserica luterană şi Biserica
romano-catolică a călugăriţelor precum şi două
sinagogi ale refarzilor şi askenazilor, din care
a mai rămas una). Bisericile româneşti, în schimb, au
putut fi construite numai la marginea existentă a oraşului la
data construirii acestora.
În
schimb românii care constituiau peste 80% din populaţia comitatului
Albei au avut "prioritate" de construire a două
penitenciare, din care unul în centrul oraşului Alba Iulia (fiind
cea mai importantă clădire din oraşul de jos şi în
zilele noastre, unde funcţionează Prefectura şi Consiliul
Judeţean Alba şi alte instituţii) iar celălalt
la
Aiud
(situaţie similară şi în Comitatul Hunedoarei).
În
vederea susţinerii propunerilor anterioare, cu privire la recunoaşterea
adevăratului loc al supliciului martirilor Revoluţiei de la
1784/1785 precum şi ridicarea unui "însemn" pe măsura
importanţei evenimentului istoric, vom prezenta în continuare într-o
ordine cronologică, argumentele şi documentele care există
la dosarul acestei acţiuni întreprinse de fundaţia noastră
cu mulţi ani în urmă.
Istoricul
Gheorghe Anghel, fost director al Muzeului Unirii din Alba Iulia, împreună
cu alţi specialişti albaiulieni, buni cunoscători ai
evenimentelor desfăşurate pe meleagurile Albei şi a zonelor
respective, pe baza documentelor şi a hărţilor austriece, a
restabilit cu exactitate locul real unde a avut loc execuţia lui
Horia şi Cloşca, precum şi ai altor martiri ai neamului românesc
în Revoluţia din Transilvania de la 1784/1785.
Locul
execuţiei se află pe o terasă înaltă în partea de
sud al oraşului, deasupra drumului principal, care făcea legătura
între Sebeş şi Alba încă din perioada romană,
cunoscută şi sub denumirea de "Cornul (colţul)
Podeiului". Într-o primă hartă a oraşului, a cetăţii
şi a împrejurimilor, datată între 1752 şi 1766, apare
evident în colţul sud estic al terasei, un însemn distinct al spânzurătorii
oraşului inscripţionat în limba germană "Galgen berg"
adică "Dealul furcilor" (vezi Harta pag. 6).
Locul
stabilit a fost bine ales, pe un promontoriu din colţul terasei, cu o
mare vizibilitate de la distanţă de pe întreaga zonă a Văii
Mureşului.
Oricine
poate să constate şi astăzi că locul "spânzurătorii"
amplasat la "vedere" i s-au mai efectuat şi unele amenajări
potrivit scopului stabilit.
Din
cercetările efectuate în zona apropiată locului cunoscut şi
stabilit prin hărţi şi documente cu denumirea de
"Dealul spânzurătorii" rezultă, fără
echivoc, şi din Extrasele funciare ale proprietarilor terenurilor
amplasate sub terasa spânzurătorii, până în strada Viilor
care sunt înregistrate cu denumirea evidentă de "Vie la spânzurătoare"
sau "Fânaţ la spânzurătoare" etc.
Cu
această ocazie s-a aflat şi domiciliul călăului cetăţii
care s-a aflat pe actuala stradă Dobrogeanu Gherea din vecinătatea
cetăţii, precum şi alte acţiuni mai puţin
cunoscute, premergătoare execuţiei lui Horia, Cloşca şi
a celorlalţi martiri.

Harta
cu locul executiei (bulina rosie)
Împăratul
Iosif al II-lea, după prinderea lui Horia şi Cloşca, în
vederea intimidării românilor, a ordonat ca la începutul lunii
februarie 1785, martirii neamului să fie duşi într-un convoi,
pe Valea Mureşului, pe itinerariul Alba Iulia - Vinţ - Şibot
- Orăştie - Deva la dus, iar la întoarcere (pe partea dreaptă
a Mureşului) pe ruta: Şoimuş - Rapolt - Bobâlna - Geoagiu
- Inuri - Vurpăr - Alba Iulia. Horia şi Cloşca au fost
transportaţi legaţi, în care separate, între soldaţi,
fiind escortaţi de 40 husari din Regimentul de Toscana şi de 35
soldaţi din Regimentul "Orosz", precum şi de un număr
însemnat de nobili din comitatele din Ardeal.
La
înfiorătoarea execuţie au fost aduşi cu forţa 2.515
ţărani români din 519 sate (câte trei ţărani tineri
şi trei mai vârstnici din fiecare sat) la care s-a adăugat
populaţia oraşului Alba Iulia.
Acest
spectacol diabolic şi grotesc a fost organizat în vederea intimidării
şi prevenirii eventualelor mişcări revendicatoare
ulterioare.
După
înăbuşirea Revoluţiei lui Horea,Cloşca şi Crişan
(1784-1785) habsburgii au deportat în Banatul Sârbesc mai ales în
ţinutul Panciovei fruntaşii localităţilor din Munţii
Apuseni împreună cu familiile acestora, mai ales din comitatul Alba
de Jos şi a Hunedoarei. Între aceştia s-a
aflat şi Ion (Onu) fiul lui Horea împreună cu soţia
sa. Urmaşi ai acestora trăiesc şi astăzi în zonele
respective.
Despre
epilogul răscoalei ţărăneşti condusă de
Horea, Cloşca şi Crişan, avem posibilitatea de a prezenta
două documente importante, mai puţin cunoscute şi demne de
adevăr.
Scrisoarea
profesorului Iosif Gabri de la gimnaziul maghiar de pe lângă
Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia adresată prietenului său
Daniel Emeric de
la
Roma
,
precum şi cea a omului de afaceri, Iohan Andreas Maetz, adresată
fratelui său Mihael, din Sighişoara:
Primită
la Roma
la 26
martie 1785
Alba Iulia , 2 martie 1785
Iubite
domnule părinte
În sfârşit s-a terminat cu lumea lui Horia !
O
! de nu s-ar mai ivi în primăvara aceasta mai mulţi Horia !
În
dimineaţa zilei de 26 februarie, între orele 10 şi 11 în faţa
Gărzii celei mari, fiind de faţă o mare mulţime, s-a
dat citire în limbile germană şi română a sentinţelor
de condamnare la moarte a lui Horea şi Cloşca; în nemţeşte
a citit-o auditoriul ostaşilor grăniceri, iar în româneşte
domnul Erckard, translatorul Excelentei Sale contele Iankovits. Sentinţa
prevede ca aceştia să fie duşi până sub furci (locul
execuţiei) şi acolo de vii să li se frângă oasele cu
roata, mai întâi lui Cloşca, apoi lui Horea; iar după ce vor
fi frânţi, să fie tăiaţi în bucăţi, măruntaiele
să fie îngropate sub furci, câte o bucată din trupul lor să
fie pusă aici pe roată, iar celelalte părţi să
fie expuse în acele locuri unde au săvârşit atâtea crime,
aprinderi şi prădăciuni.
După
cum prevedea sentinţa, întocmai aşa, în dimineaţa zilei
de 28 februarie pe la ceasurile 9 şi jumătate , Horia şi
Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special,
fiecare fiind însoţit de câte un preot schismatic. Este cu neputinţă
să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă.
Ei au fost însoţiţi de un excadron de cavalerişti din
Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de
aproximativ trei sute de pedestri orăşeni şi de haiduci.
Batalionul pedeştrilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii
s-au aşezat pe cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa
unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în
formă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut
de la început execuţia şi parada, cum văd această
foaie de hârtie în faţa mea. În afară de nobili şi
oameni mai deosebiţi din comitate, au trebuit să fie de faţă
mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul că
din fiecare sat a celor patru comitate au trebuit să ia parte, după
o grea poruncă, câte sase oameni proşti, trei bătrâni
şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel puţin
cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel puţin 20 de lovituri până
şi-a dat sufletul.
În
timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea, legat, a fost ţinut
în picioare de doi ucenici ca să vadă de ce moarte şi prin
ce chinuri grozave a trebuit să moară ucigaşul său
tovarăş.
După
ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi i-a dat leşul
la o parte, l-au urcat pe Horea pe patul său şi
l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu
roata, iar după patru lovituri, din porunca domnului Eckard, au început
să-i lovească pieptul şi astfel, după opt-nouă
lovituri a murit. N-am mai voit să văd şi despicarea lor în
bucăţi, mi-am întors calul şi am venit în cetate, unde am
povestit cele văzute lui Ştefan Regeny, Iosif K. Nagy şi
colegilor mei profesori care m-au aşteptat acasă.
Excelenta
sa contele Iankovits pleacă mâine
la
Timişoara
,
dar cu mai puţin însoritori decât a venit, deoarece însoritorul său,
consilierul Fraycsek s-a mutat pe lumea cealaltă în săptămâna
trecută, iar pe subprefectul legal, pe ilustrul domn Ladislau Bela,
l-au înmormântat în Aiud dimineaţa trecută, după ritul
calviniştilor.
Pe
robii care au mai rămas, i-au predat comitatului ca să-i judece
după faptele lor, iar sentinţa, înainte de a fi pronunţată
să fie înaintată Majestăţii Sale. Între aceştia
se află şi preoţi, care pe lângă că au prădat,
au îndemnat poporul sălbatec la omor şi prădăciuni.
Majestatea
Sa a dat poruncă în toată ţara că oriunde se va găsi
contele Wasseleny să fie prins cu ajutorul soldaţilor. Domnul
comisar, contele Ştefan Daniel, plecat
la
Datori
,
satul aceluia, a încercat cu vorba bună să-l înduplece pe
contele Wasseleny să meargă
la
Sibiu. Au
mai mers acolo şi domni, ca baronul Antonie Orban, groful Alexandru
Bethnel, groful Ladislau Bethlen, baronul Iosif Balintet, baronul Iosif
Bornemisza şi multi altii. Cu toate acestea după ce ei au iesit,
excorta lor (militară) formată din soldaţi, dragoni din
Savoia, au năvălit înăuntru, au apucat pe baronul
Wasseleny de păr şi l-au legat. În zadar a strigat baronul
Wasseleny: “Armă”, “Armă”, pentru că totul a fost
în zadar. Ba chiar şi pe domnii mai sus amintiti, care au rugat
soldaţii să-l trateze mai frumos pe baron, i-au împins cu patul
pustii. O bucată de drum l-au dus pe baronul Wasseleny pe jos, apoi călăuza
l-a legat de calul său şi l-a dus
la
St. Ivan
(Sântioara); aceasta s-a întâmplat la 12 febr. În 19 febr.,
la
St Ivan
l-au pus în careta lui de sticlă şi l-au dus
la
Târgu- Mureş
,
în cetate; până acum cred că l-au pus în fiare şi i-au făcut
identificarea ad notam.
(Domnia
ta a citit sau a auzit noutăţi mai importante decât cele pe
care vi le-am comunicat de la despărţire).
Despre
prinderea lui Gheorghe Crişan şi aducerea lui aici, ştiu că
v-am scris deja. Dar faptul că s-a sugrumat într-o noapte în închisoarea
de sub Gardă cu legătoarele de la izmene, poate că nu v-am
comunicat, şi că gâzii l-au dus sub furci şi l-au tăiat
în patru; o bucată au lăsat-o aici, iar celelalte le-au dus în
alte părţi.
Reutenstrauch
a scris o cărticică în limba germană pe care calvariştii
au tradus-o în ungureşte şi au umplut cu ea tot Ardealul, sub
titlul: “O scrisoare înaintată Sfântului Papă de
la
Roma
,
lui Papa Pius al VI-lea”. Această carte a fost combătută
foarte bine (într-o lucrare) de onorabilul domn Andrei Ferenczi,
predicatorul din Târgu - Mureş, cu titlul “Combaterea scrisorii înaintată
Sfântului Papă Pius al VI-lea, scrisă de Ferenczi Andrei”.
Din numele său a făcut anagramă.
Excelenta
Sa episcopul i-a obţinut aprobarea de
la
Viena
şi zilele trecute i-a tipărit-o în tipografia sa din Cluj.
Partea cea mai mare, după cum se poate observa este lucrarea
Excelentei Sale, pentru că în ea se află foarte multă
ştiinţă.
Acesta
să fie destinul deocamdată. Un bucuros “aleluia”
I(osif)
G(abri)
Prea
onorate frate !
Domnia
Ta m-a onorat cu o scrisoare încă de două luni în urmă
şi eu vă sunt dator cu un răspuns. Vă rog să mă
iertaţi pentru tăcerea mea atât de îndelungată şi
sper că nu-mi veţi face reproşuri, cunoscând că am
fost nevoit să fac faţă multor neplăceri. Noi suntem
cu toţi bucuroşi şi sănătoşi - slavă
şi mulţumită lui Dumnezeu, şi dorim să ne bucurăm
din inimă dacă am afla acelaşi lucru şi despre
dumneavoastră.
În
ceea ce priveşte execuţia căpeteniilor răsculaţilor
din ţara noastră a fost complet îndeplinită tocmai într-o
formă cu totul militară. Delicvenţii au fost transportaţi
până la locul execuţiei, sub paza unei trupe de 300 de soldaţi
infanterişti şi a unui excadron de husari din Toscana. Acolo
domnul general auditor le-a citit, în public, în limbile germană
şi română, sentinţa pentru faptele lor groaznice şi
barbare. După aceea Cloşca a fost cel dintâi zdrobit cu roata
de jos în sus, până la moarte, apoi Horia, prin intervenţia
contelui Iankovitsch a primit , în numele Majestăţii Sale, cele
două lovituri de gratie în piept, iar după aceea a fost zdrobit
cu roata de jos în sus. După îndeplinirea execuţiei cele două
trupuri au fost tăiate în patru bucăţi, capetele au fost
fixate pe casele lor proprii, iar celelalte părţi ale trupului
au fost expuse în locurile în care au comis fapte de adevăraţi
câini turbaţi fiind fixate pe lângă drumuri spre învăţătura
celorlalţi răsculaţi români.
Al
treilea căpitan de oaste, cu numele de Crişan, s-a sugrumat el
însuşi în închisoare, sub (poarta) Gărzii principale, în
cetate, dar cadavrul lui, a fost târât la locul execuţiei şi tăiat
în patru părţi: capul a fost fixat pe casa lui proprie, iar
celelalte părţi ale trupului au fost trimise să fie expuse
pe marginea drumurilor. Ceilalţi (răsculaţi) care au fost
prinşi, au fost pedepsiţi, unii la moarte, alţii la închisoare
pe viată iar alţii cu 90 lovituri (de baston) şi apoi lăsaţi
în libertate; dar mai sunt câţiva deţinuţi despre care nu
se poate afla nimic sigur, despre care va fi soarta lor.
...........................................................
Va
trimit câteva reproduceri ale căpitanilor de oaste ai răsculaţilor,
căre au fost desenaţi după original.
Vă
sărutam pe toţi din inimă şi rămânem al prea
cinstitului domn şi frate.
Foarte
prea îndatorat
Ion
Andr. Maetz m.p.
Scrisă
la Alba
Iulia
(Karlsburg)
la 31 martie 1785
La
împlinirea a 100 de ani de la monstruoasa execuţie a martirilor
revoluţiei de la 1784/1785 - Horea, Cloşca şi a celorlalţi
ţărani arestaţi, memorandistul Rubin Patiţia, cel mai
de seamă fruntaş patriot din comitat, împreună cu patrioţii
români de pe meleagurile Albei, au hotărât să organizeze o
mare manifestare românească pe locul unde a avut loc execuţia,
construind şi un important monument de marmură neagră.
Autorităţile habsburgice alarmate de amploarea şi importanţa
manifestărilor româneşti ce urma să se desfăşoare
la Alba
Iulia
au luat măsuri
excepţionale şi au interzis desfăşurarea acestora.
Regretatul cercetător Nicolae Josan de
la Muzeul
Naţional
al Unirii
din Alba Iulia, în cartea document "Memorandistul moţ Rubin
Patiţia - 1841-1918"
- a redat cu fidelitate momentele respective din "Însemnările
autobiografice ale lui Rubin Patiţia". Relatările perioadei
respective merită a fi cunoscute mai ales că autorul Rubin Patiţia
- principalul erou al acţiunii respective - descrie cu lux de amănunte
desfăşurarea acestei acţiuni, argumentând şi confirmând
cu exactitate locul execuţiei, după cum urmează:
“Locul
acela, unde s-a isprăvi acea esecuţiune (din 28 februarie 1785
– n.n.) se afla în movila apuseană
deasupra vinielor din Maieri, în preaşma edificiului garei drumului
feratu din Alba Iulia. Ungurii îi dicu “bitofadomb”. La magistratul
oraşului se afla o dobă de metal şi o cămeşă
de zale de oţel, despre care se afirma că sunt unelte de alui
Horea. Locul perzarei e foarte frumos situat, căci formează
un promotoriu în cornul podeiului şi de acolo se vede şi în
sus şi în jos pre şesul Mureşului la mare depărtare;
loc acomodat pentru radicarea unui Monument, la care idee ponă acum
nu s-a gândit poporul român, cu toate că Horea şi consoţii
lui cu a lor jertfa de sânge, au mântuit pre plugarii români de sub
sclavia (referire, exagerată,
la
Patenta
lui
Iosif al Il-lea din 1785). Până la anul 1784 poporul român era
sclav, căci era legat de glia, şi robotele nu era sistemizate,
ci domnul pămentului tracta cu ţeranul mai reu decât cu vitele.
Mi-am
ţinut de o sântă datorinţă, ca la centenarul morţii
acestor bărbaţi să le făcu în localitatea acestui oraş,
pre a cărui otaru a fost omorâţi; - un parastas. Publicul român
de aici nu pricepea însemnatatea datorinţei noastre, de a ne areta
mulţamitori celor ce s-a jertfit pentu neamu.
Eram
singur în aceasta lucrare, ceea ce nicidecum nu m-a împedecat în
pornirea mea. Apropiandu-se diua aniversarei am comandat la o fabrica din
Viena 2 cununi de metal aurit şi cu pietrii colorate în tricolorul
român, una cu 6 şi alta cu 4 arcuri, aşa sunt ca coroanele
episcopali. Au gravuri despre însemnătatea, lor şi azi se
folosescu la cununiele mirilor în biserica gr. or. si s-a sânţit în
ziua parastasului. La mandat ministerial inca în Noemvre 1884 şi eu
şi alţi inteligenţi români eram puşi sub pază
poliţial/ă/, ca prin aceasta să se impedece orice demonstraţiune
pentru amintirea lui Horea. Aceasta era urmarea unei denunţiaţuni,
că eu, cu alţi români, avem de gând să ridicăm un
monument de marmură neagră la locul perzarei, ba şi inscripţiunea
de pre acel monument i era comunicata. Aceasta băgase în spaima pre
voinicoşii (jandarmi – n.n.), încât casa mea în toate nopţile
era bine păzită, ca se nu potem ţine adunări secrete.
Am avut din înaltă îngrigire acel folos, ca nu mai potea nime să-mi
fure din curte găini, gâsce şi altele şi dormeam fără
grije, că erau şi vighilli de noapte şi haiduci destui,
cari supraveghiau. Alţii deci habar n-aveau de Horea, dar şi pre
ei i supraveghia, căci nu aveau încredere în neci un român. Sciam
despre toate, dar nimicu nu am zis, şi i-am lăsat a-şi face
deplin (datoria) mandatului primit. Sub astfeliu de auspicii se apropia
ziua de 27 Faur 1885. Cumnatul meu protopr. Tordaşan primi telegrama
de la mitropolitul Miron, ca se nu cuteze a face în sâmbăta acea
vreo sluţbă bisericească, dar eu ’lu sfatuiam se nu dea
ascultare unei aşa porunci ilegale, căci trebuia să se facă
în sembeta morţilor serviţiu Dzeescu. Nu se potea decide şi
aşa neotarat l-am lăsat. Seara în ajunul parastasului era(u)
concentraţi în Alba Iulia vro 30-40 gendarmi, miliţia împărăteasca
din fortăreaţa era în “Bereitschaft” încă din 27
faur.
Din
întâmplare am avut şi de aceasta cunoştinţă, căci
mă aflam tocma la un pahar de vinars cu mai mulţi ofiţiri,
când le veni ordinul. Şeful poliţiei. Ştefan Jenei, cu
vreo 12 spitzli se aşezase în sala otelului “Hungaria” (azi
hotel “Apulum”) înaintea căruia stau mai mulţi gendarmi
şi poliţai, căci aşteptau ca să sosească cu
trenul vreo 2000 români
la Alba
/
Iulia/ traversaţi (travestiţi -n.n.) în costum ţaranescu,
şi la ˝ 9 seara venea acel tren. Ca să mă pot delecta
la atâta prostia am mersu şi eu cu adjunctul meu Demetriu Campean
(acum arhivariu consistorial in Sibiu) la otelul Hungaria, unde ni-am aşezat
ambii la o masa, deosebit între publicul cel mare aci adunat şi
ni-am comantat 2 cese de teia (ceşti de ceai - n.n.). Uşile de
la sala vecina erau de tot deschise şi în faţa uşei era întinsa
o masa lunga, la care era aşezat căpitanul poliţiei cu mai
mulţi spitzii de-a lui. Vis a vis cu acesta masa mă aşezasem
eu, ca să fiu văzut de organul poliţiei, pre care eu înca-l
ochiam, însă mă făceam a fi ocupat cu cetirea de jurnale.
În un târziu veni la mine conducatoriul musicei ţiganesci Coca
Stancoviciu, care avea acolo musica, cu rogare ca să-1 lasu a canta
şi zicali romanesci, la ce i-am respuns ca în postul mare eu n-am
lipsa de musica, deci avend public strain destul zică-le lor. Insista
însă bietul musicant căci îi era să capete parale, deci
în urma i-am zis, ca daca şcia zicala Horei – apoi nu-mi pasa - să
o zică, că pre lângă bani, îi voiu da şi o pareche,
adecă o cupa de vin şi borviz. S-a şi apucat musica la
lucru - însă a cântat zicala lui Butean “sub o culme de
cetate”. A vezut ei în urma că a sfeclit-o, deci cântară
“Deşteaptă-te Române’’. Văzend ca vinul nu mai soseşte
pana când or mai zisu un cuadril, Coca şi-a tramis pre nepotul seu,
un fecioraş de vro 13 ani, care m-a rogat ca se-i cantu eu acea
melodie, căci Coca nu scia, că care e zicala. I-am
împlinit dorinţa şi apoi am cantat zicala Horei, dar fora
refren. Mai întorcându-se acela fecioraşu la mine i-am împărtăşit
şi refrenul şi apoi de nou au început la acea zicala. Capitanul
oraşului numai atât scia, că se canta romanesce, dar că ce
cantari erau, nu scia bietul. Totuşi au venit la masa mea şi me
întreba, ca ce cantari sunt acele, la ce i-am respusu ca “a fele románországi
Hore”, şi el s-a mulţamit. ‘Mi făcusem deplin chefului
meu de ai trage pre sfora şi aşa trecuse tempul preste 9 ore
seara, deci m-am dus catra casa. Când am eşit din Hotel gendarmii se
suiau în căruţe, ca să meargă catra Zlagna, după
ce aci nu sosiseră acei, 2 mii români de ei aşteptaţi.
Neci nu le plesnise ungurilor prin gând, ca ei ascultase cantecul lui
Horea şi că toată goana lor începută n-are zor, cand
ei nu cunoscu viaţa şi cantecele Românului.
În
dimineaţa următoare m-am dus la ˝ 8 ore la biserica unde
aflaiu numai pre d. Ilie Nedelcu (probabil crâsnicul bisericii) şi
pre clopotariul, care-mi spusa că azi nu va fi sluşba. L-am
tramis la par. protopop ca se-i spuna, cum ca daca voieşte sa nu me
vada dus de gendarmi dela biserica, apoi să vină la sluşba,
căci la din contra voiu trage clopotele în o dunga. Aceasta
ameninţare a folosit. Cu facia palida s-a apucat de sluşba, dar
a demandat ca numai un clopot să se traga. A
venit popor mult la sluşba, dar inteligenţa au absentat, cu
toate că a fost avisată.
Cătra finea liturghiei s-a arătat şi advocatul M/atei/
Nicola după ce de două ori am tramis după el, căci el
se tot lauda, că e din neamul lui Horea; ceea ce nu sta / în sensul
că nu corespundea adevărului n.n./ Am dat eu ordin clopotariului
ca să tragă sub tempul liturghiei toate clopotele şi să
se bata şi toaca de oţel. Aşa s-a şi întâmplat
şi după liturghia s-a serbat parastasul şi apoi am încunjurat
tot poporul ca la lithia biserica cu prinosul şi cu cele două
cununi aurite şi cu praporele duse înaintea convoiului. Finindu-se
serviţiul şi pomenirea celor trei martiri la mormentul
tribunului Probu Prodan, preotul din Magina / astăzi monumentul-cruce
de pe acest mormânt, care sa indice exact locul unde pe atunci se afla,
nu mai există / ni-am depărtat cu toţi mulţamiţi
că neconturbaţi am potut aduce rogaciuni
în memoria acelor martiri.”
Un
alt mare patriot român de pe meleagurile Albei, istoricul Eugen Hulea,
preşedintele Despărţământului "Astra" Alba
Iulia (astăzi îi poartă numele) la data de 14 oct.
1937, a
dezvelit
şi sfinţit impunătorul Obelisc - dedicat martirilor Horea,
Cloşca şi Crişan, opera arhitectului O. Mihălţan
din Alba Iulia.
Amplasarea
acestui monument în faţa porţii a III-a a cetăţii
bastionare din Alba Iulia, dominată de statuia împăratului
Carol al VI-lea al Austriei, nu a fost întâmplătoare, mai ales că
profesorul Eugen Hulea cunoştea cu exactitate toate amănuntele
referitoare la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan
inclusiv locul execuţiei, care la orele de istorie le-a prezentat la
toate generaţiile de elevi ai Liceului teoretic Mihai Viteazul (astăzi
Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan) din care am făcut
şi subsemnatul parte.
Amplasarea
acestui monument în acest loc cu scopul simbolic de a-l "înfrunta"
pe împăratul Carol al VI-lea s-a realizat în plină activitate
revizionistă maghiară din Transilvania, din preajma izbucnirii
celui de al doilea război mondial, când Ardealul de Nord a fost răpit
României prin Dictatul odios de
la Viena.
La
acestea a contribuit în mod substanţial şi manifestările
anterioare ale moţilor din Apuseni, prin organizaţia "Şoimii
Munţilor Apuseni" condusă de patriotul român ing. Ioan
Popa Zlatna. Desfăşurarea unei astfel de acţiuni, de
asemenea mai puţin cunoscută, avem
posibilitatea să o prezentăm în continuare celor interesaţi.
Extrasul
prezentat în continuare: “Feudalii, faţă cu iobagii Munţilor
Apuseni” face parte din cartea document “Amintiri din Ţara
Martirilor”, vol. IV, de Ioan Popa Zlatna.
FEUDALII,
faţă cu iobagii Munţilor Apuseni
Despre
comportarea feudalilor, cu iobagii din Munţii Apuseni, N. Densuşianu
scrie: “De la 1715 încoace, încetul cu încetul, românii din Munţii
Abrudului începură să fie consideraţi ca iobagi ai
statului, taxa în bani e privită ca o taxă pentru răscumpărarea
sarcinilor iobăgeşti şi întreg teritoriul munţilor,
cu casele, cu grădinile şi cu arăturile muntenilor, fu
declarat ca domeniu al statului. iar pentru încasarea diferitelor
venituri din munţii Abrudului, se afla încă din vechime,
instituită o administraţie, cu reşedinţa
la
Zlatna
şi,
după numele acestui oraş, întreg teritoriul munţilor se
numi domeniul Zlatnei”. (Divizat în domeniul de sus, de mijloc şi
domeniul Offenbăii, vezi “Rev. lui Horea”, p. 82).
În
1526 (destrămarea Ungariei, de puterea otomană), Transilvania va
fi guvernată de principi ardeleni, supuşi înaltei porţi.
Calvinii ajunseseră să se întărească şi să
exercite guvernarea. Ei îi persecutau pe români, determinându-i pe mulţi
să treacă la religia calvină. După 1715, habsburgii
s-au arătat a fi mult mai haini decât calvinii. Carol
al VI-lea al Austriei a sacrificat zeci de mii de iobagi, cu ridicarea
zidurilor Cetăţii Alba Iulia. Jale, lacrimi, sacrificiu de sânge
românesc, liant între locurile fundaţiei şi arcadelor statuii
ecvestre a împăratului. Vizitatorii Albei admiră opera, -
cunoscătorii jafului habsburgic blestemă pe toţi împăraţii
şi slujitorii lor, care tindeau să extermine neamul românesc,
după felul cum se va proceda cu Horea. La marea adunare
antirevizionistă, de la 1 decembrie 1936, de
la Alba
Iulia
şi
- apoi de
la
Zlatna
, “Şoimii
Munţilor Apuseni”, participă la adunări, nutreau ideea dărâmării
cu dinamită, a neînsufleţitului cal, cu vanitosul împărat,
Pornirea ne-a fost reţinută de gândul că, explozia ar
putea deteriora celula lui Horea şi Cloşca. Datorită
cultului nostru nemărginit, pentru martirii Moţilor, a rămas
Carol - fără cap - pe soclul său. În creştet îl trăsnise
cerul, cu câţiva ani mai devreme. În plin avânt al revizioniştilor
hortişti - care puteau fi întâlniţi şi în munţii noştri
- noi căutam să răspundem documentat despre sclavia în
care ne-a înlănţuit “nobila” gintă maghiară,
protejată de principii calvini şi, după aceştia, de
catolicii habsburgii. Citam şi analizam, cu auditorii, despre
serviciile iobagilor şi jelerilor, despre prestaţiunile impuse
acestora, în plus de robotele ordinare, despre beneficiile, ce domnul de
pământ era dator a le da iobagilor şi jelerilor săi; cum
trebuie să fie constrânşi domnii de pământ, iobagii
şi jelerii săi a împlini ceea ce sunt datori unii altora.
Datele înşirate pe larg, le avem în vol. “Revoluţiunea lui
Horea...:”, de N. Densuşianu, şi în “Istoria românilor
transilvăneni”, de Aug. Bunea.
În
anul 1959, Primăria oraşului Alba Iulia a improvizat şi a
amplasat din greşeală, un monument în partea de nord a terasei
“Dealul Furcilor” şi nu pe locul adevărat al execuţiei
martirilor Horea şi Cloşca şi al “spânzurătorii oraşului”,
deşi au fost încunoştinţaţi la timp de specialiştii
albaiulieni, avertizând-o de greşeala care urma să se producă.
Membrii
Fundaţiei "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea
României" foşti elevi ai istoricului Eugen Hulea care s-a străduit
să construiască în anul 1937 monumentul martirilor Horea, Cloşca
şi Crişan, au continuat îndemnurile dascălului de suflet,
întreprinzând încă de la înfiinţarea fundaţiei, o serie
de acţiuni în vederea aducerii la cunoştinţă a adevărului
istoric privind acest important eveniment pentru meleagurile Albei şi
a istoriei României.
În
acest sens la data de 28 febr. 2007, am dezvelit şi sfinţit o
cruce de lemn, care a fost amplasată provizoriu pe adevăratul
loc unde s-a desfăşurat execuţia martirilor Horea şi
Cloşca, urmând a se desfăşura demersurile necesare în
vederea construirii unui monument, pe măsura evenimentului istoric.
Crucea
de lemn (provizorie) a fost amplasată la marginea terasei, unui teren
arabil (nelucrat de ani de zile) care a fost curăţat de arbuşti
şi mărăcini, ocupând doar câţiva metri pătraţi,
fapt ce se poate constata şi din imaginile prezentate în continuare
precum şi din cele existente la dosarul acestei acţiuni.
La
scurt timp am fost avertizaţi de organele de poliţie că ni
s-a deschis un dosar penal pentru "conturbarea în posesie" în
urma reclamaţiei proprietarului terenului dobândit, urmând să
suportăm consecinţele respective.
Cu
tot sprijinul acordat cu multă bunăvoinţă din partea
Primăriei Municipiului Alba Iulia respectiv prin d-nul vicepreşedinte
P. Voicu, demersurile au fost zadarnice. Propunerile d-lui vicepreşedinte
de a cumpăra cca. 5-
10 m2
sau
a face un schimb parţial de teren, au fost respinse de proprietar. În
această situaţie am aşteptat conştienţi şi
dispuşi să suportăm consecinţele primei hotărâri
judecătoreşti, deşi aveam de partea noastră în primul
rând, adevărul istoric cu documentele respective, la care s-a adăugat
şi existenţa unui PUZ din anul 1996 (4214 - Plan Urbanistic
Zonal, Alba Iulia, str. Dealul Furcilor) la care s-a adăugat faptul că
se cunoştea că zona respectivă era socotită zonă
arheologică.

Harta
PUZ
În
timp ce aşteptam să se desfăşoare procesul respectiv,
crucea de lemn sfinţită şi amplasată la data de 28
febr.
2007 a
fost
scoasă din pământ şi aruncată la gunoi. Nemaifiind
"obiectul" procesului penal, acesta nu s-a mai desfăşurat.
Menţionez
că odată cu îndepărtarea crucii au dispărut şi
toate artefactele existente în zonă, unele din perioada romană,
pe care avem posibilitatea de a le prezenta, prin imaginile care sunt
anexate la dosarul acestei acţiuni pe care-l deţinem.
Istoria
evenimentelor scrise, de regulă, sunt în favoarea celor puternici
şi învingători, evidenţiind faptele şi eroii săi,
în timp ce învinşii trebuie să suporte consecinţele, iar
personalităţile acestora devin criminali, călăi etc.
Unele
evenimente şi personalităţi istorice nu sunt prezentate la
valoarea lor reală, iar promovarea unei istorii alternative a unei
ţări, contribuie direct la crearea unei incertitudini, privind
adevărul istoric, care astăzi la începutul mileniului 3 ar
trebui să fie considerat altfel, "la loc de frunte".
În
astfel de situaţii se creează o serie de păreri,
incertitudini, care influenţează în mod negativ asupra fiecărui
cetăţean interesat şi implicit asupra societăţii
în care ne desfăşurăm activitatea.
În
acest sens, referitor la tema prezentată, neoficial, circulă o
serie de aspecte printre care:
-
Rolul lui Ignatiu Salis de Salfeld în revoluţia de la 1784/1785;
-
Adevărul despre moartea martirului Crişan;
-
Activitatea lui Horea şi rolul său în francmasonerie.
•
Despre Salis, N. Densuşianu în lucrarea sa "Din cercetările
istorice ale arhivelor şi a bibliotecilor din Ungaria şi
Transilvania" a prezentat următoarele date:
•
La data de 23 septembrie 1784 Curtea de
la Viena
a
transmis la oficialităţile habsburgice din Transilvania
descrierea persoanei Ignatiu Salis şi despre emisarii săi.
•
Importanţa rolului lui Salis şi a emisarilor săi în revoluţia
din Transilvania (1784-1785) rezultă şi din urmărirea
acestuia de către locotenenţa din Buda, care a transmis la data
de 8 octombrie 1784 descrierea personală a lui Ignatiu Salis de
Salfeld, Comitatului Bihor, după care la data de 25 oct.
1784 a
transmis
hotărârea M.S. împăratul Iosif al II-lea de a acorda un premiu
de 100 galbeni aceluia care va prinde pe Salis sau pe vreunul din emisarii
săi.
•
La data de 13 noiembrie 1784 de
la Radna
, căpitanul
armatei imperiale Festenberg a raportat că "conducătorii răsculaţilor
români ar fi Salis, Sofronie şi Horea împreună cu cei 3
feciori ai săi".
•
Superiorul Piariştilor din Bistriţa, scria că în
"revoluţiunea" română de la 1784-
1785 a
participat şi Salis
•
Nobilul Valentin Szilvaşi a declarat la data de 23 decembrie 1784, că
a aflat de la căpitanul armatei imperiale "Hendi", că
la devastările întâmplate în comuna Bretea Ungurească a fost
prezentă şi o persoană străină care vorbea limba
franceză, germană şi latină presupunând că acea
persoană era amăgitorul Salis.
Din
datele prezentate de istoricul N. Densuşianu (deşi sumare)
Academiei Române, rezultă fără echivoc, faptul, că
Salis împreună cu emisarii săi, au avut un rol important în
revoluţia din Transilvania de la 1784-1785. Preocupările
speciale ale împăratului Iosif al II-lea, ale locotenenţei de
la Buda
, precum
şi ale conducerilor autorităţilor habsburgice militare
şi civile, din Transilvania cu privire la prinderea
"agitatorului" Salis şi a emisarilor săi confirmă
fără echivoc concluziile menţionate mai sus.
Referitor
la moartea martirului Crişan, nu au apărut până în
prezent documente care să confirme adevărul morţii sale faţă
de variantele neoficiale care au circulat în decursul timpului.
Referitor
la activitatea martirului Horea ca francmason, a fost prezentată doar
sumar în ziarul "Ulpia Jurnal" din 1 martie 2007, cu ocazia
comemorării martirilor
la
Monumentul
"Candela Horea Cloşca şi Crişan" din Dealul
Furcilor, ridicat la data de 13 noiembrie 2004 de Marea Lojă Naţională
a României reprezentată prin regretatul Nicu Filip, primul mare
maestru al masoneriei române de după revoluţie, iar din Alba
Iulia de promarele maestru al Marii Loje Naţionale a Romniei, Mircea
Chira.
Faţă
de cele de mai sus, considerăm că ar fi timpul şi normal,
ca, după 226 ani, a se relua cercetările pe această temă
la instituţiile specializate de
la Viena
,
Budapesta şi
la
Academia Română
, pentru a
se cunoaşte şi a se reda adevărul istoric. (lucrarea
respectivă ar putea fi şi o temă importantă de
doctorat).
La
fel rugăm pe reprezentanţii instituţiilor statului,
inclusiv ai celor specializate (cultural-istorice) de pe meleagurile Albei
să analizeze toate posibilităţile în vederea reparării
acestei erori grave a istoriei albaiuliene, de importanţă naţională.
Ec. Ioan STRĂJAN
|
|