România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Istoria la răscruce

 

Cu secole în urmă cineva afirma:

     „Istoria este un ghid de navigare prin veacuri periculoase.

      Istoria este ceea ce suntem şi de ce suntem aşa cum suntem”.

 

Gândul îmi zboară la istoria zbuciumată a poporului acesta, informaţiile venite din secolele trecute năvălesc în mintea mea şi luptă pentru întâietate.

Literatura filosofică veche, cărţile de popularitate din domeniile psihologic şi istoric încercau să trezească devenirea umană.

În secolele trecute, acest lucru era posibil prin editarea unui număr din ce în ce mai mare de manuale, de cărţi de specialitate, de beletristică, periodice şi broşuri care prezentau metode atractive de „progres interior”. Preocuparea pentru acest „progres interior” se regăsea şi în preţurile atractive, prin gratuitatea acestora pentru şcoli, prin deschiderea de biblioteci (până la Biblioteca Satului ).

Toate statisticile demonstrau faptul că omul era foarte preocupat de progresul personal.

În decursul veacurilor, „clasa politică” solicita formarea unor comisii internaţionale de apropiere intelectuală, de institute de cercetări istorice, formula diferite intervenţii pe lângă instituţiile abilitate ale statului său, precum şi ale altor state, pentru uşurarea accesului la arhivele şi documentele care privesc istoria popoarelor.

Tu, „clasa politică” de astăzi, ai dizolvat aceste comisii, nu aloci fonduri pentru cercetare, arhivele le-ai  dat pe mâna unor incompetenţi sau pe mâna celor „foarte interesaţi” de acestea (duşmanilor acestui neam), care le vor distruge sau înstrăina.

„Clasa politică” de astăzi nu-şi mai iubeşte neamul din care vine şi doreşte ca acesta să rămână întunecat la minte, prost, orb, fără nicio posibilitate de a se mai ridica la rangul de popor.

Astăzi, în secolul al XXI-lea, se afirmă faptul că trăim într-o economie concurenţială, într-o societate a consumului, cu posibilităţi şi potenţiale nemaiîntâlnite, dar cărţile şi publicaţiile de specialitate sunt din ce în ce mai rare, manualele şcolare sunt alternative, au rămas gratuite, dar şcolile nu le au (le cumpără părinţii), unele şcoli, biblioteci şi centre de cercetare sunt închise. Statistici nu se mai fac.

De ce?

Pentru cei care se erijează şi se autonumesc „clasă politică”, cultura acestui popor este precum un geam aburit şi consideră că sunt cei mai îndreptăţiţi să-l şteargă în aşa fel încât nimic să nu mai poată fi reconstituit.

Greşit, domnilor! Foarte greşit.

Dacă voi consideraţi că puteţi  şterge istoria unui popor ca pe un geam aburit, atunci vom fi nevoiţi să vă învăţăm că „stăruinţa într-o singură unitate economică, politică, militară” trebuie să fie şi una „sufletească”.

Tu, „clasă politică”, te chinuieşti să găseşti pentru rostirea propriilor tale convingeri cuvinte neaşteptate, îndrăzneţe şi adânci în discursurile tale, dar suflet, suflet ai pus în ele? Te dezamăgesc: nu s-a simţit nimic.

Consideri că acest popor este dator să-ţi asculte cuvintele fără suflet, dar ţine minte că acestea nu sunt dintre cele care le va uita prea uşor. Cândva vei da socoteală.

Ţările acestui continent şi nu numai s-au dorit închegări „neatârnate”. Popoarele lor s-au dorit suverane şi au trăit împreună în decursul secolelor. În decursul acestor veacuri, „clasa politică” a acestor ţări a fost cea care a vorbit, dar a trebuit să-ţi „scape din dărâmare ţara, neamul, şi vorba lor trebuia să cutremure”. „Vorbele lor trebuiau să zugrăvească singure, fără alte trăsături, înfăţişarea morală, granitică, realistă şi aparte a ţării pe care o reprezintă”.

Tu, „clasă politică”, ai obligaţia morală ca preocupările acestui neam să fie şi preocupările tale. Tu eşti produsul preocupărilor acestui neam (te-a votat) şi tu la rândul tău ar trebui să fii preocupată de preocupările lui.

Astăzi, faptele trădării „clasei politice”sunt prea vădite ca să mai trebuiască să tăcem.

După căderea blocului comunist, intrarea în Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie pentru România o rampă de propulsare spre Occident. Scăpat din Lagărul Comunist, acest neam s-a văzut nevoit să facă un marş de cuceriri paşnice de ordin economic, politic, cultural etc. a ceea ce „clasa politică” numeşte „valori europene”.

Hotărârile pe care le ia acest Parlament European trebuie aduse la cunoştinţa guvernelor, ca să le afle şi să le însuşească, dar şi la cunoştinţa popoarelor, prin această „clasă politică”. Practica de zi cu zi a demonstrat că acest lucru, foarte însemnat, nu a fost făcut.

Dar a avut cineva grijă să lumineze opinia publică referitor la derularea hotărârilor luate de guverne: mass-media. Pentru o mai „bună înţelegere şi informare” a populaţiei cu privire la valoarea programelor de aplicare a acestor hotărâri, „clasa politică” s-a gândit că ar fi mult mai bine să achiziţioneze aceste trusturi de mass-media. Deci unde mă voi duce vei fi tu, şi numai tu, „clasă politică”.

De ce?

Tu eşti cea care a cerut modernizarea statului şi ai schimbat legislaţia, ai creat comisii şi instituţii în acest sens, dar rezultatele muncii tale nu se zăresc, întârzie. Susţii că formele de apropiere între aceste state ale Uniunii Europene ar trebui să aibă mai cu seamă caractere politice şi economice, pentru cristalizarea unor state moderne. Greutatea cea mai mare va fi tocmai să se ajungă la aceste forme de apropiere, pentru ca dintr-o stare mai mult de neîncredere, de observaţie reciprocă sau chiar de amestec în treburile interne ale altui stat, chiar şi de dezinteresare, să se treacă la starea care se urmăreşte de fapt: interesul personal sau de grup. Această Uniune Europeană se găseşte în imposibilitatea de a crea o constituţie, din moment ce este dominată de individualism. În loc de coexistenţă suportabilă prin tăcere, se poate intra într-o stare de fierbere şi de incriminare. Acestea sunt temerile şi ameninţările, raţional îndreptăţite, ale celor care nu mai au încredere în „clasa politică” şi în instituţiile create de ei numai pentru ei. Vorbele tale,  sunt frumoase, sunt ademenitoare, dar faptele dovedesc cu totul altceva.

Controversele politice şi economice, interesele personale nu îţi mai dau voie să creezi acea punte ideală a apropierii sufleteşti de poporul din care vii, popor care te-a ales şi te-a  propulsat în ceea ce ai vrea sa fii astăzi, „clasă politică”.

 „Clasa politică”, prin legile pe care le-a elaborat şi le-a votat, a cauzat, în decursul vremurilor: presiuni, constrângeri, nedreptăţi, surghiunuri şi altele. Nu mai este în stare să facă lucruri trainice, durabile, de care să se servească şi generaţiile viitoare.

Domnilor, dacă nu aţi reuşit ce v-aţi propus din 1989 până în prezent, daţi poporului acesta voie să-şi găsească drumul liniştii.

În decursul istoriei toate eşecurile „clasei politice” s-au răsfrânt asupra propriilor popoare. Ultimul nivel al acestor eşecuri a fost trimiterea poporului în stradă, la răscoale, revoluţii şi, fază finală, la războaie.

De ce?

În contextul actualei crize morale a societăţii româneşti, în general, şi al crizei de identitate colectivă a acestui popor, acţiunile acestei „clase politice” generează criza de identitate a tineretului. Educaţia acestui tineret ar trebui să fie una din problemele majore ale societăţii noastre şi, în genere, ale acestei „clase politice”. De criza serioasă prin care trece tânăra generaţie nu se face doar ea responsabilă. Responsabilitatea ne aparţine şi nouă: părinţi, dascăli, preoţi, precum şi instituţiilor fundamentale ale statului, create de această „clasă politică” prin legile elaborate şi votate de ea.

De această atmosferă de derută şi confuzie, cei mai vinovaţi sunt cei care se erijează astăzi în  „clasa politică” a României. Pe agendele de lucru ale domniilor lor prioritare ar trebui să fie politicile educaţionale.

Dacă am avea o tânără generaţie avidă de cunoaştere, care ar dori să urmeze o şcoală, care ar dori să se pregătească pentru o profesie, care ar dori să-şi dezvolte capacităţile de înţelegere a propriilor căutări, nevoi şi năzuinţe, atunci politicile educaţionale ale „clasei politice” înseamnă că există şi funcţionează.

De ce nu arată tineretul nostru aşa cum am dori???

De ce nu funcţionează politicile educaţionale ale „clasei politice”?

Am şi un răspuns, parafrazându-l pe nenea Iancu:

Sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!

Astăzi, mulţi din cei care constituie tânăra generaţie refuză să meargă la şcoală, nu citesc, sunt lipsiţi de cultură generală şi de educaţie, nu au virtuţi, nu vor avea cunoştinţele necesare pentru a practica o profesie, nu vor avea din ce să-şi asigure existenţa şi din ce să-şi pregătească pensia, în schimb beau, fumează, unii se şi droghează, sunt obraznici şi violenţi.

De ce?

Domnilor „clasă politică”, această criză morală are la bază una şi mai profundă, generată de dumneavoastră şi numai de dumneavoastră, „criza modelelor”. „Aleasa” dumneavoastră cultură atât a putut să facă pentru tânăra generaţie. Ea, tânăra generaţie, este produsul gândirii tale.

Dacă o să mergeţi în continuare pe acest drum ales de voi, o să ne transformaţi dintr-un popor cu o istorie, cu o cultură, într-o populaţie, pentru care mai târziu „a fi român o să devină o meserie”. Statul unitar o să devină unul federal (vezi: Iuliu Maniu), în care copiii noştri vor ajunge chiriaşi în propriile case şi slugi în propria ţară.

De ce?

Nu putem să lăsăm la îndemâna voastră, ”clasă politică”, glasul scump al ţării, care ne-a oblăduit şi ne oblădueşte sub steagul ei pe noi, pe copiii noştri, pe părinţii noştri, pe morţii noştri şi pe înaintaşii acestui neam, care înţelegem şi cultivăm, până şi dincolo de mormânt sentimentele româneşti!

Nu vrem să mai emigrăm, noi şi copiii noştri, nu vrem să ne mai plângem morţii de prin străini!

Emigraţi voi şi familiile voastre, prietenii voştri, voi cei care nu simţiţi româneşte.

            Prof. Dr. Robert STĂNCIUGEL