România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Unde-i ŢARA din iubirea noastră? 

Lecţie de cameleonism sau Halal conştiinţă naţională

 

 Mi-a fost jenă, domnilor participanţi cu funcţii înalte la Oradea , la Congresul UDMR – pentru felul în care v-aţi dedat la o lingogramă deşănţată a valului acestei uniuni în viaţa românităţii! Este inadmisibil ca într-o alocuţiune de câteva minute un reprezentant al unui segment din coaliţie să mulţumească de zeci de ori maghiarilor pentru una, alta care, sintetizate, au dus la o idee stupefiantă: datorită lor România n-a călcat strâmb, n-a derapat. E prea mult domnule D! Prea mult! Ce-aţi vrut să demonstraţi? Că suntem toţi siamezi, fraţi gemeni, că nu putem respira fără maghiari? Total greşit! Derutant este felul în care timp de aproape douăzeci de ani, 18 sub dominaţia lui Marko, UDMR-ul s-a lipit atât de puternic de guvernanţi încât, cu paşi mărunţi şi-a îndeplinit toate ifosele. Ce urmează? Ceva ce a rămas nerezolvat: autonomia teritorială, aşa cum relata şi Bela. Interesant este altceva: felul în care în aceşti 20 de ani unii membri ai UDMR-ului s-au îmbogăţit atât de mult încât nimeni nu le mai ajunge la ceafă, nu-i mai poate trage la răspundere. Dacă veţi vedea o fotografie aeriană o să constataţi cum au defrişat pădurile Ţării, cum au secat bogăţiile, cum au pus stăpânire pe o parte a ţării, fără să se gândească o clipă la interesul naţional. Suntem de râsul Europei. Nu mai avem demnitate. Ni s-a golit înţelepciunea. După laudele îndelungi de la Oradea se poate sintetiza că acei care au condus guvernele au fost UDMR-iştii: ei, oameni integri, demni, cinstiţi, bine angajaţi şi preocupaţi de destinele ţării, de binele ei, oameni fără umbre, nuclee de lumini! Să fim serioşi! Li s-a întins un deget, au luat toată mâna, şi-acum mai tot trupul. Nimeni nu-i mai opreşte din pasul triumfal spre a-şi satisface toate “dorinţele”! Gardă “naţională” ce umblă liberă prin mari centre civice, limba română deteriorată pe statui, busturi, manuale, străzi ce poartă nume ale unor mari oameni ai românităţii purtate de străzi date la o parte, schimbate cu revanşarzi, serbări câmpeneşti cu tot registrul însemnelor maghiarimii, amestecul Budapestei, comenzile venite de acolo, atuurile dublei cetăţenii, atacurile directe la cultura şi civilizaţia românească, tipărituri scandaloase, revendicative şi-atâtea altele sunt de fapt înlesniri ale impotenţei politicienilor români de a-i ţine la respect, cât îi ţine pătura. Pe UDMR-işti nu-i interesează soarta românilor, a ţării, ci obiectivele lor. Programele lor sunt ale unui clan perfecţionat, ce contravine intereselor majorităţii. Când e vorba de autonomie ni se aruncă în faţă Tirolul, Kosovo, etc, cu neruşinare, cu nonşalanţă. O spune şi Kelemen, membru în guvernul României. Până unde merge PDL-ul în trădarea naţională doar de dragul puterii, şi nu numai el. O coaliţie înseamnă un stindard, purtat în numele unei ţări, al bunăstării şi demnităţii unui popor. A-ţi trăda partenerii nu este o noutate, nici o crimă. UDMR n-a trădat. Imnul Ungariei a fost intonat la Oradea , la începutul Congresului. Cum adică? În România un imn al unei ţări străine! Kelermen are conotaţii cameleonice, răspunde numai la întrebările care-i convin. Dar să ne revenim: linguşeala unora la Oradea i-a adus într-o postură ruşinoasă, slugarnică, doar de dragul menţinerii puterii! Halal conştiinţă naţională!

       Ion AIUDEANU

(Preluat din Ziarul Unirea, 2 Martie, 2011)