În sudul Munţilor Apuseni se află Munţii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer, delimitat de localităţile Caraci, Baia de Arieş, Zlatna şi Săcărâmb, cu o suprafaţă de 2500 kmp. Pe acest teritoriu se găsesc unele din cele mai însemnate zăcăminte auro-argentifere, cuprifere şi plumbo-zincifere de la  noi din ţară .

Roşia Montană este situată în partea de NE a Munţilor Metaliferi şi a poligonului aurifer, amplasată într-un mic bazin geologic, din apropierea oraşelor Abrud şi Câmpeni. Pe teritoriul localităţii se află cel mai mare zăcământ auro-argentifer de la noi din ţară şi din Europa, fiind exploatat încă din epoca fierului, când scito-agatârşii şi geto-dacii, primii locuitori ai acestor meleaguri culegeau firicelele de aur şi argint din nisipul râurilor Mureş şi Arieş. Herodot „părintele istoriei” scria: „Agatârşii sunt oameni înstăriţi şi poartă mult aur...”.

Bogăţia minieră a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul Roman (a. 106 p. Chr.). Sub ocupaţia romană (106-275 p.Chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii de extracţie şi prelucrare a minereului, inclusiv cu specialişti aduşi din imperiu. Duritatea rocilor a jucat un rol esenţial în alegerea tehnologiei de lucru. În rocile foarte dure, galeriile şi abatajele au fost făcute cu focul şi apa, şi au forme circulare sau eliptice. Acolo unde erau mai puţin dure, s-a folosit dalta şi ciocanul, rezultând lucrări sub formă trapezoidală, pătrată sau triunghiulară. Dacă roca prezenta un pericol prin desprindere, lucrarea minieră era susţinută cu lemn. Tehnica de lucru folosită de romani a continuat şi după retragerea lor din Dacia, până la descoperirea şi folosirea prafului de puşcă în secolul al XVI-lea. Lucrări miniere daco-romane se întâlnesc peste tot în câmpurile  miniere Cetate, Cârnic, Carpeni, Orlea, Ţarina, Igre, Văidoaie, Leti.

După ocuparea Daciei, împăratul Traian s-a întors la Roma în toamna anului 106 p.Chr., acoperit de glorie şi cu o imensă pradă de război formată din 165.000 kg aur, 331.000 kg argint şi 50.000 prizonieri de război. Cu acest prilej au fost organizate festivităţi şi petreceri ce au durat 123 zile. Din prada de război a construit Columna lui Traian, Farul lui Traian, Basilica Ulpia etc.

Pe teritoriul Roşiei Montane au fost descoperite numeroase mărturii din perioada romană, care atestă o activitate remarcabilă privind aşezarea, organizarea administrativă, comunicaţiile şi sistemul de apărare, forţa de muncă, populaţia, viaţa social-religioasă, valorificarea şi exploatarea aurului etc. Cele mai spectaculoase descoperiri au avut loc între anii 1786-1855, când au fost găsite în minele de aur tăbliţele cerate („cărţi din lemn”), care datează din anii 131-167 p. Chr. Acestea reprezintă texte de drept civil roman privind contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut cu dobândă, convenţii de asociaţie, acte ale colegiilor, dovezi de cheltuieli şi preţuri, etc. S-au găsit 50 piese dintre care s-au păstrat, întregi sau părţi din ele, 25 triptice.

Tăbliţa cerată  - XVIII, datată 6 februarie 131 p.Chr., descoperită în anul 1854 în galeria Ohaba – Sf. Simion din Masivul Cârnic, este cel mai valoros document scris ce atestă vechimea localităţii şi a mineritului de 1880 de ani şi cunoaşterea toponimului localităţii de Alburnus Maior.

În anul 1930, la Aiud , prof. dr. Ioan Bolteriu publică lucrarea „Tripticele din Transilvania. Contribuţii la istoria dreptului roman” în care afirmă „Tăbliţele cerate sunt actul de naştere a poporului român”.

După părăsirea Daciei de către romani au trecut aproape 10 secole fără informaţii certe privind localitatea şi mineritul. Revigorarea mineritului s-a produs începând cu secolul al XIII-lea când regii Ungariei colonizează minerii germani în ţinuturile aurifere ale Apusenilor. Un raport oficial din anul 1552 a comisarului imperial George Werner precizează că „băieşii aurului sunt aproape toţi români”.

Minereul auro-argentifer era prelucrat în mojere de piatră şi fier, cu râşniţa şi şteampurile din lemn. Spălarea şi alegerea aurului se făcea cu şaitrocul, trocuţa, vălăul şi hurca. Aluviunile aurifere se aflau pe hârloste. Aceste mijloace tehnice s-au folosit până în zilele noastre. Şteampurile la început au fost puse în mişcare prin forţa animală şi umană. În secolul XVIII s-a întrodus roata hidraulică după modelul morilor cu apă. Mineritul până la mijlocul secolului al XVIII-lea a fost practicat numai de asociaţii particulare.

Începând cu secolul al XVIII-lea, Imperiul Habsburgic, având nevoie mare de aur, întocmeşte planuri pentru deschiderea în adâncime a zăcământului Roşia Montană. După cum se ştie, Transilvania, era cea mai importantă provincie din cadrul imperiului, cu resurse minerale. Prin aceste planuri se deschid în anul 1746 galeria Vercheşul de Jos (Râzna), în 1769 Vercheşul de Sus, amândouă în muntele Cârnic şi în 1783 galeria Sfânta Cruce din Orlev, la cota 714 m , care deschide toate câmpurile miniere din Roşia Montană. Datorită acestor lucrări producţia de aur a crescut an de an.

La 1 iulie 1846, se constituie prima asociaţie sau întreprindere de stat, sub denumirea „Galeria Regală Sfânta Cruce Orlea”. De la această dată se poate vorbi de mineritul particular şi de stat. Mina statului se organizează în jurul galeriei Sf. Cruce din Orlea, în adâncime pe 60 m , iar deasupra până la + 33 m , orizont ce separa mina statului de minele particulare care se extindeau spre suprafaţă pe o înălţime de 300 m .

Începând cu anul 1850 statul construieşte de la gura galeriei Sfânta Cruce din Orlea la Aprăbuş , o linie ferată îngustă de 3165 m , un loc de depozitare a minereului la Aprăbuş , un plan înclinat automotor în lungime de 570 m , până în Gura Roşia, un canal de aducţiune a apei din râul Abrudel şi instalaţia de şteampuri pentru măcinarea minereului din Gura Roşia. Toate au fost puse în funcţiune în anul 1852.

După 1 decembrie 1918, exploatarea galeriei Sfânta Cruce din Orlea, se reorganizează în anul 1933 în baza legii minelor din 1924, sub numele „Minele Statului din Roşia Montană”. Extracţia minereului aurifer în paralel de asociaţiile particulare şi stat, continuă până în anul 1948 când zăcământul trece în proprietatea statului, înfiinţându-se Exploatarea Minieră Roşia Montană, care îşi desfăşoară activitatea până în anul 2006 când mina se închide ca nerentabilă.

Începând cu anul 1948 pe baza planurilor anuale 1949-1950 şi cincinale 1951-1955, până în 1990, s-a executat un complex de lucrări de cercetare şi deschidere a zăcământului ce au constat din galerii, suitori, puţuri, foraje, probe geologice şi studii de preparare a minereului în fază de laborator, semiindustriale şi industriale. În urma execuţiei acestor lucrări s-a obţinut un volum impresionant de date asupra zăcământului, care a făcut posibil evaluarea potenţialului de rezerve de minereu auro-argentifer în anul 1955 la 350.000 tone. Periodic calculul de rezerve era obligatoriu, fiindcă pe baza lui se fundamentau planurile cincinale.

Evoluţia rezervelor de minereu se prezintă astfel:

Anul 1955 = 350.000 tone

Anul 1961 = 1.307.000 tone

Anul 1970 = 7.142.000 tone

Anul 1978 = 16.197.000 tone

Anul 1985 = 30.000.000 tone

Documentaţia de calcul de rezerve de minereu cuprindea în mare detaliu partea de text, anexele la text şi partea grafică (topografică), fiind apreciată de minister şi dată exemplu de urmat.

În paralel cu dezvoltarea bazei de materii prime, a crescut producţia de minereu:

Anul      Minereu (mii tone)

1949                            69            

1961                            101

1962                            149          

1969                            229          

1970                            300          

1973                            365          

1974                            560          

1990                            580

Producţia de aur nu a crescut în acelaşi raport cu minereul, care avea conţinutul între 1,0-1,3 gr./t Au. Fluxul tehnologic din uzina de preparare de la Gura Roşia a fost modernizat în totalitate cu mori cu bile cu capacitatea de 250-500 t/24 h.

În perioada 1949-1990 au fost extrase şi prelucrate circa 14 milioane tone de minereu, din care s-a obţinut circa 17 tone de aur. Roşia Montană era o producătoarea constantă de aur cu perspective îndelungate de activitate. Rezervele de minereu din anul 1990 asigura producţia pe 50 de ani, chiar dacă nu se mai executau lucrări geologice care să pună în  evidenţă noi rezerve de minereu.

După 1990 mineritul aurifer de la Roşia Montană şi nu numai, nu a fost susţinut de stat. Investiţii nu s-au mai facut. Fluxul tehnologic s-a degradat. Producţia de minereu şi de aur a înregistrat o scădere drastică. Personalul unităţii de la circa 1200 în anul 1990 a ajuns în 2006 la 380 de angajaţi. Statul nu mai este interesat de producţia de aur. Guvernatorul B.N.R., afirmacă aurul este o marfă, dacă ai nevoie te duci la piaţă şi cumperi.

Datorită acestor politici economice greşite, duce Roşia Montană, un tezaur naţional şi universal sub aspect geologic, minier, mineralogic, istoric şi cultural, cel mai mare zăcământ aurifer din ţară şi Europa, în situaţia de colaps, închizând mina în anul 2006.

Am ferma convingere că dacă statul român avea un minim interes la Roşia Montană , mina putea fi reorganizată pe alte baze tehnice şi economice, cu o producţie de aur constantă şi cu beneficii pentru economie şi neamul românesc.

La Roşia Montană după 1995 apar investitori străini, aceşti "salvatori ai mineritului". Perimetrul minier a fost concesionat pe 20 de ani societăţii canadiene "Roşia Montană Gold Corporation", care pe o sumă  derizorie a primit documentaţia cu situaţia zăcământului de la A.N .R.N. Lucrările executate pun în evidenţă 352.000.000 tone minereu auro-argentifer cu un conţinut mediu de 1,3 gr./t Au şi 6,0 gr./t Ag. Din aceste rezerve selectează rezerve exploatabile 218,0 milioane tone de minereu cu 1,52 gr./t Au şi 7,47 gr./t Ag, din care metale recuperabile 330,5 tone aur şi 1.628,4 tone argint. Nu fac nici o precizare ce se întâmplă cu diferenţa de 134,0 milioane tone  minereu. Din contră afirmă, că ar mai putea avea loc selectări de rezerve. Durata exploatării - 17 ani. Exploatarea se va face în 4 cariere de suprafaţă: Cetate, Cârnic, Orlea, Jig-Văidoaia. Minereul va fi prelucrat prin cianuraţie cu un consum de 0,8 kg cianură pe tona de minereu. Investiţia va asigura 1.200 locuri de muncă în faza de construcţie şi 550 în faza operaţională de exploatare. În privinţa forţei de muncă s-au vehiculat multe cifre încât nu şti ce să mai crezi. Desfăşurarea proiectului va ocupa o suprafaţă de 2.000 ha . Programul de strămutare şi relocare a populaţiei afectează 2064 proprietăţi, în jur de 2000 persoane, 7 biserici, 2 case de rugăciuni, cimitire, şcoli, grădiniţe, construcţii social-administrative, etc. Pe Valea Cornei se va construi un iaz de decantare cu suprafaţa de 600 ha , ce va avea la bază un dig cu înălţimea de 180 m . Localităţile Roşia Montană şi Corna vor fi şterse de pe suprafaţa pământului. Aurul Roşiei Montane va pleca peste mări şi ţări, aşa cum a fost dus, în decursul istoriei, la Roma , Budapesta, Viena, Moscova. Moţii tot săraci vor rămâne. O mare parte din populaţie, datorită presiunilor făcute şi a ofertelor financiare tentante, au părăsit zona. Multe case cumpărate au fost demolate, chiar unele de patrimoniu. De ce? Societatea Roşia Montană Gold Corporation cheltuieşte sume fabuloase pentru susţinerea proiectului la radio, televiziune şi presă. Populaţia trăieşte o dramă greu de descris. Statul manifestă o crasă nepăsare faţă de populaţie, de această avuţie naţională şi universală, de vestigiile cultural-istorice, de existenţa noastră multimilenară pe aceste plaiuri. Parcă am fi o ţară fără stăpân.

Planul urbanistic zonal Roşia Montană cuprinde unele zone protejate împotriva exploatării în carieră la zi: centrul istoric până la tăul Ţarina, Cel Mare, Brazi, Anghel; situl arheologic Carpeni, Piatra Corbului şi tăul Găuri. Acestea se află între limitele carierelor sau la periferia lor. Numai nişte naivi pot crede că la prima "puşcare" vor mai rămânea în picioare.

Proiectul Roşia Montană Gold Corporation nu este agreat de o parte din populaţia locală, de oamenii de ştiinţă şi cultură, organizaţii şi instituţii din ţară şi străinătate, în frunte cu Academia Română, Academia de Ştiinţe Economice, Biserica Ortodoxă Română, bisericile maghiare.

Zăcământul Roşia Montană pe lângă aur şi argint mai conţine şi unele metale rare şi disperse. Iată ce conţine analiza chimică generală pe o cantitate de 300 kg făcută în anul 1973 de I.C.E.P.I.M.N.R. Baia Mare:

S = 3,89%              Ag = 11,70 gr./t

As = 5.000 gr./t                  V = 2500 gr./t

Ti = 1.000 gr./t                   Ni = 30 gr./t

Sn = 10 gr./t.                      W = prezent

Mo = 10 gr./t                      Cr = 50 gr./t

Bi = 10 gr./t                        Co = 30 gr./t

Au = 1,50 gr./t                    Ga = 300 gr./t

Despre viitorul acestor metale nu se ştie nimic. Au fost confirmate? Se pot valorifica, în interesul cui? Ce se întâmplă cu ele pe timpul prelucrării minereului? Întrebări fără răspuns?

O altă substanţă minerală utilă este feldspatul. Studiile desfăşurate două decenii au stabilit următoarele:

- dacitul din muntele Cetate şi Cârnic pe lângă celelalte elemente cunoscute conţine 66-70% feldsfat potasic;

 - sterilul din decantoare conţine, Au = 0,2-0,4 gr./t şi Ag = 10-15 gr./t;

- prin prelucrarea dacitului şi a sterilului se obţine un concentrat de pirită auriferă şi altul de feldsfat potasic;

- concentratul de pirită rezultat prin prelucrarea sterilului conţine 12-18 gr./t Au, 100-120 gr./t Ag şi 40-48% S;

- concentratul de feldsfat potasic are compoziţia: 13% K2O, 0,3 % Na2O, 0,3 % Fe2O3, 17,8 % Al2O3 şi 66,5 % SiO2. Din punct de vedere chimic este corespunzător, cu excepţia Fe2O3.

Produsele feldsfatice sunt folosite în industria sticlei, ceramicii şi a materialelor de construcţii.

După acest periplu în istoria tumultuoasă a Roşiei Montane, câteva concluzii:

- Desecretizarea contractului de cesiune şi darea lui publicităţii; Oprirea implementării acestui proiect, indiferent de consecinţe, deoarece nu este în interesul statului român;

- Proiectul prevede exploatarea a 218 milioane tone minereu şi circa 300 tone aur şi 1600 tone argint în 17 ani, lucru ce nu asigură o dezvoltare durabilă;

- Se distruge un mediu frumos şi generos prin ocuparea unei suprafeţe de 2000 ha şi decapitează  4 munţi, Cetate, Cârnic, Orlea, Jig-Văidoaia, cu vestigii arheologice inestimabile;

- Distrugerea unei aşezări cu o vechime atestată de 1880 de ani;

- Creierea unui gropan prin exploatare cu diametrul aproximativ de 8 km şi adâncimea de 200- 400 m , care închide definitiv orice perspectivă minieră sub acesta, cu toate că un foraj de mare adâncime a confirmat prezenţa aurului sub talpa exploatării pe o adâncime de 200 m ;

- Iazul de decantare care va înmagazina peste 200 milioane tone de steril impurificate cu cianură, constituie un pericol pentru o perioadă foarte îndelungată, pentru contaminarea pânzei freatice şi o posibilă prăbuşire, fiind la 4 km amonte de oraşul Abrud;

- Distrugerea unui sit arheologic unic cu valoare naţională şi universală;

- Beneficiile de 19,3% pentru statul român sunt nesemnificative faţă de distrugerile ce se produc;

- Este posibil pe timpul desfăşurării  proiectului ca lucrările să fie sistate ca nerentabile. O astfel de situaţie nu a fost analizată.

Viitorul Roşiei Montane trebuie gândit şi creat de români, de la localnici până la cel mai înalt nivel în stat. Dacă aşteptăm să vină străinii să ne dea  de lucru, ne înşelăm amarnic. Ei au un singur scop, beneficii şi nu dezvoltare durabilă. Noi rămânem săraci şi amărâţi. Trebuie să ne trezim. Nici o generaţie nu are de lucru în Roşia Montană. După aceea ce urmează? Apocalipsa?

O dezvoltare durabilă la Roşia Montană se poate realiza prin infrastructură, diferite meşteşuguri, mici ferme de creştere a animalelor şi printr-un turism cultural. Aurul să-l păstrăm şi pentru alte zile şi generaţii.

       Martie, 2011,

      Aurel Sîntimbrean, geolog