Binecuvântează,
Doamne, ţara aceasta, vatra, casa şi oamenii ei, ştiu că
harta sufletului nostru nu ţi-e străină! Însemnat-ai pe ea
cărările Tale din Veacul veacurilor.
O
seamă din îngerii Tăi de-aicea se trag. Tu i-ai trimis binecuvântându-ne
şesul şi muntele, izvorul şi fântâna, aerul pe care-l
respirăm şi fără de care pulbere am fi.
Învredniceşte-ne
să fim tulpina prin care curge mierea luminii Gândului Tău
şi rădăcinile aceluiaşi Unic Dor, necuprins şi
netradus vreodată deplin. Cine suntem, de când şi de unde
venim?
Aici
ne-a fost dată trezirea din somn, cuvântul înflorind pe buzele
noastre întru rostirea adevărată a Limbii Române, a graiului
nostru în care curge mierea luminii Gândului Tău şi rădăcinile
aceluiaşi Unic Dor, necuprins şi netradus vreodată deplin.
Cine suntem, de când şi de unde venim?
Aici
ne-a fost dată trezirea din somn, cuvântul înflorind pe buzele
noastre întru rostirea adevărată a Limbii Române, a graiului
nostru în care rugatu-ne-am Ţie pe-altarele acestea de piatră sărată.
Şi alte limbi sunt frumoase, adevărate, cuminţi. Dar limba
care te naşte, laptele ei supt, e fără egal!
Un
copil înţărcat de la facere rămâne orb în muţenia
lui.
...................
Zările
au căzut în genunchi şi se roagă de bine înaintea munţilor,
munţii recunoscători câmpiei, pe care îşi reazămă
Cerul.
Câtă
frumuseţe,
câtă-mpăcare
în toate!
Şi
totuşi! Obosit pare gândul...
Proroci
mincinoşi au înnoptat pe la porţile noastre, prevestitori ai răului,
încercând să ne-amăgească voinţa, să ne
strecoare în grâul din pâine-ndoiala în ziua de azi şi în ceasul
de mâine... Valul ne-apasă pe tâmple, dar valul va trece spre
alte-nserări, lăsându-ne urmă dimineţile clare din
rugăciunile noastre.
Stingerea
dacă va fi să fie vreodată, fi-va întru o nouă
Aprindere. Flacăra limpezeşte lamura din noi.
Iartă-i
pe cei care plâng, plângându-se, binecuvântează-i pe cei care plâng
bucurându-se de pacea aceasta mai presus decât toate. Se-aud căzând
în linişte caisele şi piersicile coapte.
Răni
dulci poartă aerul în căderile lor. Clipa aceasta e unică
şi nepreţuită. Să nu treacă paşii noştri
nepăsători şi străini pe lângă adevărul ei.
Clipa cea repede!
Vremurile
sunt tulburi şi grele. Cum norii nu se surpă sub greutatea
ploii, precum a fost scris, credinţa neamului acestuia nu se va prăbuşi
în hăurile istoriei, dăinându-l în văzduhurile ei. Simt,
presimt că el este un Neam ales Ţie, de-aceea încercările
sunt nemăsurate...
Binecuvântează,
Doamne, Ţara aceasta şi Neamul Românesc...!
Nicolae Nicoară-Horia
|