Binecuvântează, Doamne, ţara aceasta, vatra, casa şi oamenii ei, ştiu că harta sufletului nostru nu ţi-e străină! Însemnat-ai pe ea cărările Tale din Veacul veacurilor.

O seamă din îngerii Tăi de-aicea se trag. Tu i-ai trimis binecuvântându-ne şesul şi muntele, izvorul şi fântâna, aerul pe care-l respirăm şi fără de care pulbere am fi.

Învredniceşte-ne să fim tulpina prin care curge mierea luminii Gândului Tău şi rădăcinile aceluiaşi Unic Dor, necuprins şi netradus vreodată deplin. Cine suntem, de când şi de unde venim?

Aici ne-a fost dată trezirea din somn, cuvântul înflorind pe buzele noastre întru rostirea adevărată a Limbii Române, a graiului nostru în care curge mierea luminii Gândului Tău şi rădăcinile aceluiaşi Unic Dor, necuprins şi netradus vreodată deplin. Cine suntem, de când şi de unde venim?

Aici ne-a fost dată trezirea din somn, cuvântul înflorind pe buzele noastre întru rostirea adevărată a Limbii Române, a graiului nostru în care rugatu-ne-am Ţie pe-altarele acestea de piatră sărată. Şi alte limbi sunt frumoase, adevărate, cuminţi. Dar limba care te naşte, laptele ei supt, e fără egal!

Un copil înţărcat de la facere rămâne orb în muţenia lui.

...................

Zările au căzut în genunchi şi se roagă de bine înaintea munţilor, munţii recunoscători câmpiei, pe care îşi reazămă Cerul.

Câtă frumuseţe,

câtă-mpăcare în toate!

Şi totuşi! Obosit pare gândul...

Proroci mincinoşi au înnoptat pe la porţile noastre, prevestitori ai răului, încercând să ne-amăgească voinţa, să ne strecoare în grâul din pâine-ndoiala în ziua de azi şi în ceasul de mâine... Valul ne-apasă pe tâmple, dar valul va trece spre alte-nserări, lăsându-ne urmă dimineţile clare din rugăciunile noastre.

Stingerea dacă va fi să fie vreodată, fi-va întru o nouă Aprindere. Flacăra limpezeşte lamura din noi.

Iartă-i pe cei care plâng, plângându-se, binecuvântează-i pe cei care plâng bucurându-se de pacea aceasta mai presus decât toate. Se-aud căzând în linişte caisele şi piersicile coapte.

Răni dulci poartă aerul în căderile lor. Clipa aceasta e unică şi nepreţuită. Să nu treacă paşii noştri nepăsători şi străini pe lângă adevărul ei. Clipa cea repede!

Vremurile sunt tulburi şi grele. Cum norii nu se surpă sub greutatea ploii, precum a fost scris, credinţa neamului acestuia nu se va prăbuşi în hăurile istoriei, dăinându-l în văzduhurile ei. Simt, presimt că el este un Neam ales Ţie, de-aceea încercările sunt nemăsurate...

Binecuvântează, Doamne, Ţara aceasta şi Neamul Românesc...!

      Nicolae Nicoară-Horia