România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

15 ianuarie - Ziua Naţională a Culturii Române

Bine-ai venit în jilţul tău, Măria Ta!

 

 Strălucirea LUCEAFĂRULUI a străpuns drapa neagră a nimicniciei de astăzi, aşa cum a făcut-o şi în vremea sa, pentru că harul cu care Dumnezeu l-a înzestrat a călcat cu semeţie peste moarte şi l-a trecut în eternitate.

“,…nu nutrea nicio aspiraţie pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ”. (G. Călinescu).

Steaua acestui “exponent” ne luminează calea pe care păşim prin lume, unde convingem despre vibraţia sufletului românesc, despre culorile plaiului mioritic, despre tăria braţului vitejesc al românilor, despre profunzimea gândirii unui neam care şi-a proclamat dreptul la demnitate.

Ce eşti tu, Americă democratică, cu largul tău caleidoscop etnic, cu toată tehnica ta cosmică, dacă n-ai un Eminescu?

Eminescu românescul stă alături de un Shakespeare, de un Balzac şi Corneille, de un Schiller şi Goethe, de un Dante, de un Puşkin. De acolo, de sus, Eminescu trimite raza lui astrală asupra rotundului ţării şi spune: iată România mea! – cu “floare-albastră”, cu “miros de tei adormitor”, cu susur de izvoare şi cântec de tulnic, cu tărăgănarea Doinei care plânge durerea poporului “De la Nistru pân’ la Tisa ”, cu tânguirea înstrăinatului al cărui suflet “arde de dor nemărginit”, o Românie cu “braţele nervoase, arma de tărie” care i-au conferit “fală şi mândrie” ca “ţară de glorii”.

Acesta este EMINESCU, cel care ne poartă stindardul şi deţine sceptrul pe care înaltul for cultural şi stiinţific al ţării, Academia Română, i l-a conferit, recunoscându-i supremaţia prin instituirea datei de naştere a poetului ca Ziua Naţională a Culturii Române.

“Bine-ai (re)venit în casa noastră!”

Să mulţumim academicianului prahovean Eugen Simion că a încununat strădania de a ni-l reda pe Eminescu cu această recentă izbândă!

Pentru cei ce mai au obrăznicia de a mai spune vorbe denigratoare despre Eminescu, e rău că s-au născut, deoarece “putrejunea” îi va şterge de pe răboj.

Să mergem, în această zi, la Panteonul Eminescu şi să depunem florile recunoştinţei!

Cântaţi-l, poeţi, ilustraţi-l, pictori, pe domnitorul Culturii Române!

Prof. Georgeta CIOBOTĂ  

 

 

ASCULTAŢI GLASUL FRĂŢIEI!

 

"De la Nistru pân'la Tisa,…

Din Hotin şi pân'la Mare",

Domnul Eminescu-ntins-a

Etern ROMÂNIA MARE.

Vieru, un greu legământ

Rostit în vorbă măiastră,

Îl strigă şi din mormânt :

"Eu nu mă las de limba noastră!"

 

 

Prin ei, suntem mereu uniţi,

Căci sunt, de moarte, mai presus,

Prin ei, vom fi nedespărţiţi,

Prin ei, am spus ce-aveam de spus.

 

Prin sfântul grai românesc,

Ne-am ţinut de-acelaşi neam.

Graiu-n cei ce rătăcesc

A fost liant de alean!

 

Mrejele Limbii Române

Facă punte peste ape!

Iar cântul ei să răsune,

Sufletul să ni-l adape!

 

S-acoperim cu poduri Prutul,

Peste el, curgă frăţia.

Luând din bucăţi trecutul

Să-ntregim iar România!

 

 

Dă-ne, Doamne-n zdroabă spor!

Adu-ne-aminte ce-am fost!

 

Să ne-anime-acelaşi dor,

Să ne regăsim un rost.

 

Icoanele trecutului,

Cu mari meşteri făurari,

Fie far prezentului,

Să ne-adune-n vechi hotar!

 

Prof. Georgeta Ciobotă