„În
vreme ce românii revendică Transilvania în baza dreptului
majoritar, iar maghiarimea o pretinde invocând dreptul istoric, Pământul
secuiesc este (şi) al secuilor, în baza proporţiei numerice
şi a dreptului istoric.” (Condeiul ardelean, 21-27 ianuarie
2011, pag. 11)
După
ce veacuri la rând, românilor nu li s-a recunoscut dreptul de naţiune,
deşi era naţiune majoritară, astăzi ni se afirmă
dreptul asupra Transilvaniei impus de mult superioara majoritate, contestându-se
insidios dreptul istoric, considerat al maghiarimii, care ar fi fost
primii ocupanţi ai acestui teritoriu. Un fals mai demn de dispreţ
nici că se poate! O confirmare a cercetărilor istorice nu strică.
Se
ştie că ungurii au pătruns în Transilvania în mai multe
etape prin eforturi războinice. Întrebarea este cu cine s-au luptat
în acest teritoriu? Răspunsul este cu atât mai evident cu cât este
cunoscut că la sfârşitul sec. al IX-lea, poporul român era
deja format, cu un regim propriu de viaţă,
mai ales că legiunile coloniilor de militari romani se retrăseseră
deja de mult din Dacia. Reiese că aici n-a fost pustă deşertică.
De aceea ungurii nu pot să-şi aroge „dreptul istoric”,
pentru că şi acesta aparţine românilor. Astfel, rămân
goi de argumente în disperarea care le dirijează simţul revanşard.
Pentru
că adevărurile istorice în legătură cu drepturile
ungurilor asupra Transilvaniei au fost minuţios demonstrate, chiar
şi de istorici maghiari, stirpea hunică se ascunde în spatele
bietei etnii secuieşti, care, aţâţaţi, şi ei îşi
arogă dreptul istoric asupra spaţiului locuit. Istoricul maghiar
SIMON DE KÉZA (Gesta Hunnorum et Hungarorum – Isprăvile
hunilor şi ungurilor) afirmă dezinvolt că ,,secuii au fost
stabiliţi printre români de regii Ungariei, cu rol militar, grăniceresc,
pe la 1283 –
1285”
. Diviziunile teritoriale
atribuite au fost numite ,,scaune” (scaune judecătoreşti),
denumiri date pe la 1325-1327 şi 1366. Cel mai înalt dregător
cu autoritate asupra tuturor scaunelor – comitele secuilor – numit
şi revocat de rege era nu din rândul secuilor, ci dintre marii
nobili unguri. Cercetătorul Simon de Kéza „relatează că
ei au convieţuit paşnic cu populaţia românească din
Transilvania, împrumutând multe elemente de civilizaţie, ca portul,
scrisul şi felul de a-şi face casele”, realitate pentru care
secuii ar trebui să fie recunoscători românilor de la care au
împrumutat maniere de civilizaţie, ceea ce atestă faptul că
între români şi secui există mai multe elemente de legătură
decât între ei şi unguri.
Se
înţelege că atunci când au fost plantaţi aici, secuii
n-au avut nici un fel de statut de independenţă, ci au fost doar
paznici, slugi supuse şi aservite ungurilor. Când, cum şi de ce
au fost desfiinţate scaunele secuieşti nu mai prezintă
nicio importanţă, dar se poate deduce că, la un moment dat,
şi-au cerut şi ei nişte drepturi, îndrăzneală
urmare căreia trebuia să li se şteargă identitatea.
„Au simţit că strategia de înfiinţare a grănicerilor
de către domnia austriacă va conduce la exploatarea secuimii,
lucru ce putea fi împiedicat doar printr-un protest comun – a spus în
legătură cu evenimentele de atunci primarul comunei Siculeni,
Szentes Csaba” (comemorare a 247 de ani de la masacrul de
la Siculeni
), (Condeiul ardelean,
11-17 februarie, 1011) Iată o confirmare!
Secuii
au ajuns să nu mai figureze ca etnie separată. De remarcat că
rubrica pentru etnicii secui nu este inserată în nici un recensământ
dintre anii 1930 şi 2002. Fenomenul este evident chiar din 1900.
Probabil sunt cuprinşi la „alte etnii”, pe care, dacă le însumăm:
Covasna -155, Harghita – 119, Mureş -202, la recensământul
din 2002, se obţine numărul de 476. Câţi dintre ei vor fi
secui?
Anul
Total populaţie
Români
Maghiari
Alte etnii
Covasna
1930
152563
30405
116961
84
1956
172509
31416
136388
23
1966
176858
34099
140472
129
1977
199017
38948
156120
30
1992
233256
54586
175502
148
2002
222449
51790
164158
155
Harghita
1930
250194
24994
216615
75
1956
273 964
25 694
245300
44
1966
282392
31 272
248886
15
1977
326310
44794
277587
199
1992
348335
48948
295204
145
2002
326222
45870
276038
119
Mureş
1930
425721
185367
176990
90
1956
513261
243720
231875
49
1966
561598
278386
249675
50
1977
605545
297205
268251
50
1992
610053
317541
252651
71
2002
580851
309375
228275
202 =476
(Extras
din Recensamântul populaţiei şi al locuinţelor din anul
2002 „Populaţia după etnie la recensămintele din perioada
1930-2002, pe judeţe”)
Pentru
aceştia se cere autonomie? Pe 476 de secui îşi sprijină
politica de autonomie popa Tokes, acest ,,slujitor al lui Dumnezeu” în
sutană satanică, dedat la cele mai diavoleşti intrigi, până
şi cu ungurii udemerişti, instigând şi pe secui împotriva
românilor cu care aceştia au trăit în bună înţelegere
veacuri la rând, aliindu-se chiar în lupte împotriva invaziilor străine.
Datele
ultimului recensământ, din 2002, constituie dovada că nu românii
i-au împuţinat pe secui, ci maghiarizarea i-a înghiţit mişeleşte,
iar astăzi, datorită impunerii limbii maghiare, proclamă
ţinutul secuiesc drept maghiar pentru a-i desfiinţa definitiv.
Pe teritoriul românesc, secuii au avut dreptul de a exista, fie şi
în numărul infim evidenţiat de statistici. Pe un presupus
,,teritoriu maghiar” vor pieri definitiv. Oare nu se întreabă
nimeni dintre secui cum de i-a cuprins, aşa dintr-odată, pe
maghiari dragostea pentru secui. Se pare că istoria maghiarilor pe
teritoriul transilvănean, în urma atâtor dezvăluiri istorice,
prin care s-a demascat falsul teoriilor lor, să fie mai perisabilă
decât a secuilor şi se ascund în spatele acestora cu cea mai
fariseistică atitudine, obligându-i să se considere „o parte
a naţiunii maghiare” (Condeiul ardelean, 18-24 martie, 2011,
p.11), pentru a-şi atinge scopul.
Tot
aici se afirmă : „Credem că acest lucru se poate înfăptui
şi în România” (Condeiul ardelean, 21-27 ianuarie, 2011, p.11) În
ce state s-a mai înfăptuit „acest lucru”? Se ştie că
alte state au refuzat până şi vizita preşedintelui
Ungariei, o atitudine care retează insolenţa ungurilor de a-şi
afirma drepturi istorice teritoriale. Se vehiculează atâtea neadevăruri
prin care se dezvăluie cât de firave sunt
argumentele cererilor de autonomie teritorială.
Curios
şi chiar caraghios, astăzi se afirmă existenţa unui
număr de 650.000 de secui. (C.a., 18-24 ian., 2011). De unde i-au
scos? Au înviat morţii (că tot fu Paştele) şi s-au înscris
în evidenţele administrative?
Au
realizat că este ridicolă pretenţia de a se considera o
colectivitate de 476 indivizi drept „popor secuiesc” care să
revendice şi o „patrie secuiască”. Se afirmă că
secuii dispun de „un statut juridic propriu”, că reprezintă
80 la sută din numărul locuitorilor ţinutului, dar se
consideră „o parte a naţiunii maghiare”. Lămuriţi-o,
domnilor! Cereţi autonomie pentru secui sau pentru maghiari? Ce se va
întâmpla în spaţiul ,,autonom”? Veţi fi două popoare,
două patrii – doi ghimpi în inima României?
Secuii,
cei 476, se consideră colectivitate indigenă, iar spaţiul
locuit „propriul pământ natal”, deşi este cert adevărul
istoric că „au fost stabiliţi printre români de regii
Ungariei”. E greu de explicat cum, în acest spaţiu, românii au
dus o „politică de exterminare a secuilor”, după cum declară
ei, dacă există totuşi 650.000, în loc 476. Însemnă
că românii, ca majoritari, i-au ocrotit, le-au acordat libertatea
şi independenţa vieţii, mai ales că nu există
dovezi de îngrădire a
drepturilor, de obstrucţionare a manifestărilor etnice proprii.
Treziţi la realitate, maghiarii i-au scos din propriul procent de
populaţie şi le-au redat identitatea, mizând că vor reuşi
cu formula secuiască.
Ca
poporul român să fie acuzat de acte discriminatorii, va trebui să
se prezinte dovezi. Cu vorbe goale, otrăvite, nu vor avea succes.
S-ar putea să-i conteste chiar conaţionalii lor cuminţi, înţelepţi
şi drepţi, aşa cum s-a mai întâmplat în decursul
istoriei.
Domnul
Orban, demnitarul maghiar, s-a pronunţat nu o dată că
sprijină obţinerea autonomiei teritoriale a maghiarilor din România.
Cu ce drept? Ce lege atestă dreptul de instalare a puterii unui stat
pe teritoriul altui stat? În ce lege internaţională despre
drepturile omului se emite astfel de înlesnire unor minorităţi
în defavoarea naţiei adăpostitoare?
În
ziarul Condeiul ardelean, 18-24 martie, 2011, p.11, este dată
publicităţii o scrisoare semnată de mai multe „personalităţi
maghiare”, având în frunte pe Borsos Gheza. În scrisoarea adresată
preşedintelui Traian Băsescu, se consemnează, cu ton de
reproş, declaraţia făcută
la Budapesta
, în faţa preşedintelui
Republicii Ungare, că „Pământul secuiesc nu va avea niciodată
autonomie”, cu precizarea că „România este stat naţional
unitar şi nu va recunoaşte niciodată drepturile
colective”, iar în cadrul Adunării generale a Consiliului Europei,
la întrebarea lui Gaudi-Nagy Tamaş, preşedintele român ar fi
afirmat că „noi nu susţinem teoria autonomiei pe criterii
etnice, în locul acesteia promiţându-le comunităţilor
locale o autonomie administrativă”. Bravo! Dârz preşedinte
avem, dacă a fost în stare să răspundă cu îndrăzneală
şi hotărât în atari împrejurări! Şi-a pronunţat
declaraţia în cel mai firesc context european. Ce-aţi fi vrut?
Să tremure la întrebările voastre? Să plece, vinovat,
capul? Preşedintele v-a mai răspuns şi altă dată,
chiar cu ocazia ceremoniilor voastre ostentative că „veţi avea
autonomie aşa cum este
la Calafat
”. Acesta este răspunsul
întregii naţiuni române, pentru că pământul
Transilvaniei este PĂMÂNT ROMÂNESC şi-l administrăm cu
statutul de STĂPÂN, aşa cum dorim noi, în virtutea dreptului
istoric şi al majorităţii!
În
rest:„Lăsaţi orice speranţă!...” (Dante Aligheri)
Prof.
Georgeta Ciobotă
|
|