Primul contact cu inimoşii membri ai FUNDAŢIEI “ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ŞI INTEGRITATEA ROMÂNIEI” a fost cel din 14 mai 2005, la mormântul lui Delavrancea din cimitirul ETERNITATEA din Iaşi. Şi recitesc, cu emoţie, cuvintele domnului Ion Mărgineanu din articolul “PRINTRE  TRĂITORI  ŞI  TRECĂTORI“, DACOROMÂNIA ALBIULIANĂ, publicat în numărul 28/2006 al revistei din Alba Iulia :

“…Amintiţi-vă: anul trecut, noi, colegiul revistei DACOROMANIA, v-am ambiţionat să fiţi martorii unui fapt demn de unicitate: amintirea (pomenirea) lui Delavrancea, acolo, într-un strat de umbre a cimitirului «Eternitatea». I-am curăţat mormântul, l-am stropit cu pământul albiulian cu iz de Unire şi fâlfâit de steaguri,cu neîntrerupta sa culoare a rugăciunii. Stoarceţi pleoapele Aretei Moşu, preşedinte al ASTREI “M.Kogălniceanu“ Iaşi - ale Dumneavoastră şi celor ce au venit să resimtă trăirea unor «trecători» prin melancolia eternităţii ieşene... 

 Prietenul nostru făcea referire la evocarea pe care, în volumul DESPRE IAŞI NUMAI CU DRAGOSTE, o intitulasem ŢĂRÂNA ARDEALULUI PE MORMÂNTUL LUI DELAVRANCEA1). Începea cu aceste cuvinte: «Totdeauna mi-au fost dragi ardelenii...». Mă refeream la colegii ardeleni pe care i-am avut, din 1936, la Liceul Internat din Iaşi, unde a fost profesor Valentin Bude ( 1876- 1933 ), vrednicul transilvănean despre care vreau să amintesc aici. Apoi afecţiunea pentru «cei de dincolo»  s-a extins la mulţi dintre ardelenii pe care i-am cunoscut şi stimat, mai ales la cei «trăitori în Târgu Ieşului», precum îndrăgitul profesor univ. Gavril Istrate (n. 1914) sau cel apropiat inimii mele, trecut acum în eternitate, profesorul universitar Alexandru Husar (1920- 2009).

De mult mă gândeam la un posibil subiect sugerat de titulatura acestor note. Căci în cimitirul din dealul Tătăraşilor dorm somnul de veci mulţi ardeleni veniţi în Iaşi, evocaţi de doamna Olga Rusu în volumul din anul 2008, PATRIMONIUL CULTURAL IEŞEAN – CIMITIRUL ETERNITATEA. În afară de mormântul lui Valentin Bude,există aici mormântul farmacistului Justin Adace (1876- 1947) din Regla- Năsăud,al dirijorului Ion Baciu (1931-1995) din Brateiu Sibiului, al academicianului Aron Densuşeanu (1837- 1900) din Densuş-Hunedoara, al arhitectului Ştefan Emilian (1819–1899) din Bonţida- Cluj, al istoricului Nicolae Gostar (1922–1978) din Deva-Hunedoara, al farmacistului Samuel Conya (1845-1940) din Braşov, al profesorului Ştefan Micle (1817–1879) din Feleac - Cluj, al scriitorului Ioan Paul (1857–1926) din Hiliş –Turda, al prietenului lui Eminescu, Miron Pompiliu (1848–1897) din Ştei - Valea Crişului, al profesorului agronom Emil-Honoriu Roşu (1912–1997) din Geoagiu – Hunedoara, al compozitorului şi dirijorului Achim Stoia (1910–1973) din Mohu- Sibiu, etc.

De ce gândul meu s-a oprit la Valentin Bude ? Motivul este - oarecum – de ordin sentimental. Mă explic. În 1976, la un secol de la naşterea lui, în revista STEAUA din Cluj ( nr. 1/ ianuarie 1976), George Corbu a publicat un amplu articol, intitulat EPIGRAMISTUL VALENTIN BUDE. Atunci a venit în Iaşi autorul articolului şi am mers împreună în cimitirul ETERNITATEA, unde, în parcela 23/I, rândul 5, locul 17 , fusese înmormântat fostul profesor al liceului meu. Vroiam să aprindem acolo o lumânare şi să punem un buchet de flori pe piatra mormântului. Nu l- am putut identifica, căci dispăruse crucea de la acel mormânt. Atunci am apelat la domnul Spiridon, administratorul cimitirului, care ne-a condus la locul de veci al lui Valentin Bude. Cu ajutorul lui şi a unor inimoşi ieşeni, am pus o cruce pe acest mormânt, cu o placă de marmură având cuvenita inscripţionare. De atunci datează dorinţa mea de a şti cine a fost Valentin Bude, căci nu mă puteam împăca cu gândul că a fost doar... un epigramist. Am căutat, deci, alte informaţii despre acest sol al Ardealului, pe care l-am evocat în volumul III «CU IAŞII MANĂ-N MÂNĂ...»2, în nota «Un ieşean fanatic...». Reţinusem din articolul lui G. Corbu: «...Datorită prestigiului său de centru cultural şi renumelui de oraş al şcolilor, Iaşul atrăsese un grup de tineri profesori ardeleni... Cu forţa lui de asimilare,cu viaţa socială atât de aparte şi, în deosebi,cu poezia sa, Iaşul a făcut din toţi aceşti noi veniţi,printre care şi Valentin Bude (s.n.) nişte ieşeni fanatici...»

Păstrez în biblioteca mea acel Anuar jubiliar 1895- 1935 al Liceului Internat3, în care a fost publicat necrologul VALENTIN BUDE, reprodus din ziarul OPINIA din 10 ianuarie 1933, după decesul îndrăgitului profesor ardelean (3 ianuarie 1933). Era cuvântul de adio rostit la mormântul profesorului de către colegul său, Valeriu Buţureanu. Mă emoţionează şi acum acele cuvinte: «... Cunosc iubirea legată de persoana lui Bude în sufletele tuturor celor ce  l-au apropiat.Cuvintele mele , izvorâte din acelaş sentiment de dragoste faţă de fostul meu coleg,nu vor face decât să zgăndărească rana pe care coasa ascuţită a morţii a pricinuit-o în inimile tuturor celor din jurul său... »

Urmau evocări ale unor etape din viaţa celui dispărut: «... Nepotul unui erou care a luptat în regimentele grănicereşti la 1848, Valentin Bude a respirat în casa părintească aerul îmbătător al iubirii de neam,care, din nădejdile moarte ale atâtor generaţii, a făcut să răsară soarele strălucitor al unităţii naţionale (...). Liceul l-a făcut la Braşov în şcoala care poartă numele lui Şaguna şi în care bunicul său a ţinut ca nepotul să-şi primească, odată cu învăţătură de carte,şi o educaţie naţională, dându-l în gazdă la Axente Sever , tovarăşul de luptă al lui Avram Iancu, dela care s-au întipărit în mintea încă fragedă a elevului înălţătoare amintiri...»

Acele amintiri au fost consemnate de V. Bude în broşura intitulată Amintiri din viaţa de elev la Liceul Şaguna din Braşov (1931). «... pe care autorul a ţinut s-o răspândească cu profuziune în rândul elevilor, în mod gratuit – desigur cu credinţa că în acele istorioare naďve ale copilăriei sale se ascund unele sfaturi care pot înnobila gîndirea elevilor din generaţia de azi (…). În aceste amintiri, stilul său glumeţ şi curgător, se aseamănă cu cel al lui Creangă şi îmi explic atracţiunea povestirilor sale, prin bunătatea sa sufletească care-l făcea să găsească, după expresia lui Creangă, cuvintele care merg drept la inimă. M-a impresionat, în deosebi, în acele amintiri,parafrazarea pe care colegii lui Bude,în frunte cu răposatul, o dădeau vorbelor lui Cato, la lecţia de Latină: «Ceterum censo Hungariam esse deledam». Nişte copii de liceu care, la vârsta de 12 ani,se gândeau să dărâme Ungaria! atât de puternic era imperativul sângelui, atât de trează conştiinţa naţională la aceşti copii,care crescuseră sub priveliştea nedreptăţilor de care erau înconjuraţi…».

Aflăm că studiile universitare le-a făcut la Universitatea din Bucureşti (1896-1900), unde i-a avut ca profesori pe Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu şi Constantin Dumitrescu- Iaşi. În 1901 a obţinut licenţa în Litere şi Filosofie . Urmase cu regularitate cursurile marelui filosof Titu Maiorescu, «de la care Bude a împrumutat claritatea desăvârşită a gândirii şi legătura strânsă dintre exprimare şi idei. Pe când alţii luau de la Maiorescu forma emfatică,care tulbura atenţiunea, Bude a împrumutat de la acest maestru al gândirii româneşti puterea de convingere, care-l făcea să găsească întotdeauna argumentul irezistibil pentru apărarea ideilor sale …».

În 1903 şi-a susţinut doctoratul în Filosofie la Iena , cu tema: «Educaţia tineretului». Deci «Bude avea o cultură filosofică şi literară aleasă,cunoscând, cu erudiţia unui humanist, operele mari ale clasicismului antic şi ale filosofiei moderne». Este explicaţia publicării unor lucrări precum «Îndoiala cartesiană şi cea sceptică» (1904), sau «Criza teosofiei» (1904) Se ştie că a fost colaborator al multor publicaţii precum Semănătorul, Alecsandri, Arhiva, Lumea, Gazeta Moldovei, Evenimentul. Volumul său «101 epigrame» a fost tipărit în Iaşi, la tipografia H.Goldner. Tot aici, în 1910, a tipărit traducerea volumului «Din lirica germană modernă». 

În mod nedrept, deci, Bude este cunoscut mai ales prin acele 101 EPIGRAME din 1905 . . Şi dau dreptate lui G.Corbu atunci când afirmă: «... Istoriile literaturii, inclusiv Istoria Magna a lui Călinescu, nu-i reţin numele. Poate fiindcă V.B. şi-a permis să fie şi, mai ales, să rămână un scriitor de epigrame, adăogăm remarcabilă specie de poezie foarte pretenţioasă şi, care,după cum se ştie, nu acordă decât în mod cu totul exepţional certificarea de călătorie în eternitate...»

 Bude era conştient de aceasta,iar catrenele şi epigramele lui o dovedesc. De exemplu, el şi-a conceput acel autoepitaf, care se poate constitui în cea mai succintă ...auto-biografie:

Aici zace B. Românul,

Din regatul unguresc,

Fost profesor de germană

La liceul franţuzesc.

Căci, se ştie, Bude a fost, iniţial, profesor de germană la Liceul Francez din Bucureşti «... Sous le haut patronage de la legation de France».

 În 1904 a venit în Iaşi, ca profesor de l. română, latină şi germană la Liceul Internat , Liceul Naţional şi Liceul Militar, la Institutul de Fete «Humpel», precum şi la Gimnaziul «Alexandru cel Bun». Curând a devenit o figură cunoscută în mediul cultural ieşean, fiind apreciat şi stimat pentru spiritul său şi pentru profunzimea gândirii sale. Căci «... Între prieteni, sclipirile minţii sale luminau ca fulgere în întuneric şi ironia apărea pe buzele sale ca o destindere a minţii,după ce ideile sale străbătuseră cele mai adânci abisuri ale cugetării metafizice... »

 A păstrat o constantă dragoste fostului său profesor, Titu Maiorescu, căruia i-a trimis, în 1905, volumul de epigrame. În scrisoarea acestuia de multumire (9/22 martie 1905), magistrul îi mulţumea, nu fără a face anumite remarci referitoare la epigramele intitulate «Şcolare» şi «Monologul unui profesor mulţumit că s-a scos ETICA din cursul liceal».

Implicarea în atmosfera spirituală a Iaşului acelor vremuri s-a remarcat prin participarea la comemorarea a 15 ani de la moartea lui Vasile Alecsandri, publicând în acel ALBUM omagial din 1906 versurile sale «Marelui poet V.A.»

A fost prieten cu dr. I.I.Mironescu, moldoveanul din Tazlău, cel despre care G.Călinescu a menţionat în a sa ISTORIE A LITERATURII...: «... Autorul compătimeşte pe ţărani, pe victimile răscoalei din 1907». 

Înţelegem, deci, sensul catrenului lui Bude, intitulat

 TALPA ŢĂRII

Ţărănime-i talpa ţării!

De-aici nu urmează oare

Că pe biata ţărănime

Toţi s-o calce în picioare ?...

Valentin Bude devenit un obişnuit al « Acamiei Libere»  de la bodega lui Samoilă din strada Lăpuşneanu, unde a lansat butada : «Viaţa-i scurtă: s-o facem lată»

Dar, într-o anume perioadă, amintirea lui Valentin Bude intrase într-un con de umbră. Nu şi la Iaşi. În tableta «  Valentin Bude- un epigramist uitat ? «  ( MONITORUL,21 februarie 1996 ), Aurel Leon a făcut o caldă evocare a profesorului ardelean, a cărui amintire a rămas luminoasă în memoria afectivă a ieşenilor. Alte dovezi – consemnările despre Valentin Bude în recentele lucrări beletristice publicate în Iaşi. Astfel, Ionel Maftei, volumul 100 personalităţi ieşene LEXICON (2009) nota: “…A venit în Iaşi în 1904 , unde a rămas toată viaţa” Din volumul citat al doamnei Olga Rusu (2008), aflăm informaţii inedite de genul: «... Urmează cursurile şi la Conservatorul din Capitală, Arheologia şi Epigrafia «Să mai consemnăm că Institutul de Filologie Română «A.Philippide» din Iaşi l-a inclus pe Valentin Bude în Dicţionarul de literatură 1900- 1950.

Subsemnatul şi-a declarat afecţiunea pentru profesorul ardelean , notînd în volumul din 1999: «...Valentin Bude s-a integrat din primul moment al intrării lui în Iaşi - şi definitiv - în atmosfera specifică cetăţii, căreia i-a dăruit dragostea sa, beneficiind la rându-i de preţuire şi afecţiune sinceră, cel mai de preţ dar ce i-a fost oferit aici... ». Consemnările de faţă se doresc o altă dovadă că Iaşul nu uită pe ardelenii care au venit pe meleaguri moldovene, contribuind la mărirea zestrei spirituale a târgului lui Eminescu şi Creangă

Constantin OSTAP

BIBLIOGRAFIE

1.Constantin Ostap DESPRE IAŞI-NUMAI CU DRAGOSTE , Editura Vasiliana’ 98 Iaşi, 2005

2.Constantin Ostap, “CU IAŞII MĂNĂ-N MĂNĂ…”, Vol. III; Ion Mitican, Edit. TEHNOPRESS, Iaşi, 1999

3.xxx, PATRUZECI DE ANI AI LICEULUI INTERNAT «C. NEGRUZZI» DIN IASI 1895-1935 INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE «BRAWO» IAŞI, 1937