Primul
contact cu inimoşii membri ai FUNDAŢIEI “ALBA IULIA 1918
PENTRU UNITATEA ŞI INTEGRITATEA ROMÂNIEI” a fost cel din 14 mai
2005, la mormântul lui Delavrancea din cimitirul ETERNITATEA din Iaşi.
Şi recitesc, cu emoţie, cuvintele domnului Ion Mărgineanu
din articolul “PRINTRE TRĂITORI
ŞI TRECĂTORI“,
DACOROMÂNIA ALBIULIANĂ, publicat în numărul 28/2006 al
revistei din Alba Iulia :
“…Amintiţi-vă:
anul trecut, noi, colegiul revistei DACOROMANIA, v-am ambiţionat să
fiţi martorii unui fapt demn de unicitate: amintirea (pomenirea) lui
Delavrancea, acolo, într-un strat de umbre a cimitirului «Eternitatea».
I-am curăţat mormântul, l-am stropit cu pământul
albiulian cu iz de Unire şi fâlfâit de steaguri,cu neîntrerupta sa
culoare a rugăciunii. Stoarceţi pleoapele Aretei Moşu, preşedinte
al ASTREI “M.Kogălniceanu“ Iaşi - ale Dumneavoastră
şi celor ce au venit să resimtă trăirea unor «trecători»
prin melancolia eternităţii ieşene...
Prietenul
nostru făcea referire la evocarea pe care, în volumul DESPRE IAŞI
NUMAI CU DRAGOSTE, o intitulasem ŢĂRÂNA ARDEALULUI PE
MORMÂNTUL LUI DELAVRANCEA1).
Începea cu aceste cuvinte: «Totdeauna mi-au fost dragi ardelenii...».
Mă refeream la colegii ardeleni pe care i-am avut, din 1936,
la
Liceul Internat
din Iaşi, unde a fost profesor Valentin Bude ( 1876- 1933 ),
vrednicul transilvănean despre care vreau să amintesc aici. Apoi
afecţiunea pentru «cei de dincolo»
s-a extins la mulţi dintre ardelenii pe care i-am cunoscut
şi stimat, mai ales la cei «trăitori în Târgu Ieşului»,
precum îndrăgitul profesor univ. Gavril Istrate (n. 1914) sau cel
apropiat inimii mele, trecut acum în eternitate, profesorul universitar
Alexandru Husar (1920- 2009).
De
mult mă gândeam la un posibil subiect sugerat de titulatura acestor
note. Căci în cimitirul din dealul Tătăraşilor dorm
somnul de veci mulţi ardeleni veniţi în Iaşi, evocaţi
de doamna Olga Rusu în volumul din anul 2008, PATRIMONIUL CULTURAL IEŞEAN
– CIMITIRUL ETERNITATEA. În afară de mormântul lui Valentin
Bude,există aici mormântul farmacistului Justin Adace (1876- 1947)
din Regla- Năsăud,al dirijorului Ion Baciu (1931-1995) din
Brateiu Sibiului, al academicianului Aron Densuşeanu (1837- 1900) din
Densuş-Hunedoara, al arhitectului Ştefan Emilian (1819–1899)
din Bonţida- Cluj, al istoricului Nicolae Gostar (1922–1978) din
Deva-Hunedoara, al farmacistului Samuel Conya (1845-1940) din Braşov,
al profesorului Ştefan Micle (1817–1879) din Feleac - Cluj, al
scriitorului Ioan Paul (1857–1926) din Hiliş –Turda, al
prietenului lui Eminescu, Miron Pompiliu (1848–1897) din Ştei -
Valea Crişului, al profesorului agronom Emil-Honoriu Roşu
(1912–1997) din Geoagiu – Hunedoara, al compozitorului şi
dirijorului Achim Stoia (1910–1973) din Mohu- Sibiu, etc.
De
ce gândul meu s-a oprit
la
Valentin Bude
?
Motivul este - oarecum – de ordin sentimental. Mă explic. În 1976,
la un secol de la naşterea lui, în revista STEAUA din Cluj ( nr. 1/
ianuarie 1976), George Corbu a publicat un amplu articol, intitulat EPIGRAMISTUL
VALENTIN BUDE. Atunci a venit în Iaşi autorul articolului şi
am mers împreună în cimitirul ETERNITATEA, unde, în parcela 23/I,
rândul 5, locul 17 , fusese înmormântat fostul profesor al liceului
meu. Vroiam să aprindem acolo o lumânare şi să punem un
buchet de flori pe piatra mormântului. Nu l- am putut identifica, căci
dispăruse crucea de la acel mormânt. Atunci am apelat la domnul
Spiridon, administratorul cimitirului, care ne-a condus la locul de veci
al lui Valentin Bude. Cu ajutorul lui şi a unor inimoşi ieşeni,
am pus o cruce pe acest mormânt, cu o placă de marmură având
cuvenita inscripţionare. De atunci datează dorinţa mea de a
şti cine a fost Valentin Bude, căci nu mă puteam împăca
cu gândul că a fost doar... un epigramist. Am căutat, deci,
alte informaţii despre acest sol al Ardealului, pe care l-am evocat
în volumul III «CU IAŞII MANĂ-N MÂNĂ...»2,
în nota «Un ieşean fanatic...». Reţinusem din
articolul lui G. Corbu: «...Datorită prestigiului său de
centru cultural şi renumelui de oraş al şcolilor, Iaşul
atrăsese un grup de tineri profesori ardeleni... Cu forţa lui de
asimilare,cu viaţa socială atât de aparte şi, în
deosebi,cu poezia sa, Iaşul a făcut din toţi aceşti
noi veniţi,printre care şi Valentin Bude (s.n.) nişte
ieşeni fanatici...»
Păstrez
în biblioteca mea acel Anuar jubiliar 1895- 1935 al Liceului Internat3,
în care a fost publicat necrologul VALENTIN BUDE, reprodus din
ziarul OPINIA din 10 ianuarie 1933, după decesul îndrăgitului
profesor ardelean (3 ianuarie 1933). Era cuvântul de adio rostit la mormântul
profesorului de către colegul său, Valeriu Buţureanu. Mă
emoţionează şi acum acele cuvinte: «... Cunosc iubirea
legată de persoana lui Bude în sufletele tuturor celor ce
l-au apropiat.Cuvintele mele , izvorâte din acelaş sentiment
de dragoste faţă de fostul meu coleg,nu vor face decât să
zgăndărească rana pe care coasa ascuţită a morţii
a pricinuit-o în inimile tuturor celor din jurul său... »
Urmau
evocări ale unor etape din viaţa celui dispărut: «...
Nepotul unui erou care a luptat în regimentele grănicereşti la
1848, Valentin Bude a respirat în casa părintească aerul îmbătător
al iubirii de neam,care, din nădejdile moarte ale atâtor generaţii,
a făcut să răsară soarele strălucitor al unităţii
naţionale (...). Liceul l-a făcut
la
Braşov
în şcoala care poartă numele lui Şaguna şi în care
bunicul său a ţinut ca nepotul să-şi primească,
odată cu învăţătură de carte,şi o educaţie
naţională, dându-l în gazdă
la
Axente Sever
,
tovarăşul de luptă al lui Avram Iancu, dela care s-au întipărit
în mintea încă fragedă a elevului înălţătoare
amintiri...»
Acele
amintiri au fost consemnate de V. Bude în broşura intitulată
Amintiri din viaţa de elev
la
Liceul
Şaguna din Braşov (1931). «... pe care autorul a ţinut
s-o răspândească cu profuziune în rândul elevilor, în mod
gratuit – desigur cu credinţa că în acele istorioare naďve
ale copilăriei sale se ascund unele sfaturi care pot înnobila gîndirea
elevilor din generaţia de azi (…). În aceste amintiri, stilul său
glumeţ şi curgător, se aseamănă cu cel al lui
Creangă şi îmi explic atracţiunea povestirilor sale, prin
bunătatea sa sufletească care-l făcea să găsească,
după expresia lui Creangă, cuvintele care merg drept la inimă.
M-a impresionat, în deosebi, în acele amintiri,parafrazarea pe care
colegii lui Bude,în frunte cu răposatul, o dădeau vorbelor lui
Cato, la lecţia de Latină: «Ceterum censo Hungariam esse
deledam». Nişte copii de liceu care, la vârsta de 12 ani,se gândeau
să dărâme Ungaria! atât de puternic era imperativul sângelui,
atât de trează conştiinţa naţională la aceşti
copii,care crescuseră sub priveliştea nedreptăţilor de
care erau înconjuraţi…».
Aflăm
că studiile universitare le-a făcut
la
Universitatea
din Bucureşti (1896-1900), unde i-a avut ca profesori pe Titu
Maiorescu, Mihail Dragomirescu şi Constantin Dumitrescu- Iaşi.
În
1901
a
obţinut licenţa în Litere şi Filosofie . Urmase cu
regularitate cursurile marelui filosof Titu Maiorescu, «de la care
Bude a împrumutat claritatea desăvârşită a gândirii
şi legătura strânsă dintre exprimare şi idei. Pe când
alţii luau de
la
Maiorescu
forma emfatică,care tulbura atenţiunea, Bude a împrumutat de la
acest maestru al gândirii româneşti puterea de convingere, care-l făcea
să găsească întotdeauna argumentul irezistibil pentru apărarea
ideilor sale …».
În
1903 şi-a susţinut doctoratul în Filosofie
la
Iena
,
cu tema: «Educaţia tineretului». Deci «Bude avea o
cultură filosofică şi literară aleasă,cunoscând,
cu erudiţia unui humanist, operele mari ale clasicismului antic
şi ale filosofiei moderne». Este explicaţia publicării
unor lucrări precum «Îndoiala cartesiană şi cea
sceptică» (1904), sau «Criza teosofiei» (1904) Se
ştie că a fost colaborator al multor publicaţii precum Semănătorul,
Alecsandri, Arhiva, Lumea, Gazeta Moldovei, Evenimentul. Volumul său
«101 epigrame» a fost tipărit în Iaşi, la tipografia
H.Goldner. Tot aici, în
1910,
a
tipărit traducerea volumului «Din lirica germană modernă».
În
mod nedrept, deci, Bude este cunoscut mai ales prin acele 101 EPIGRAME din
1905 . . Şi dau dreptate lui G.Corbu atunci când afirmă: «...
Istoriile literaturii, inclusiv Istoria Magna a lui Călinescu, nu-i
reţin numele. Poate fiindcă V.B. şi-a permis să fie
şi, mai ales, să rămână un scriitor de epigrame, adăogăm
remarcabilă specie de poezie foarte pretenţioasă şi,
care,după cum se ştie, nu acordă decât în mod cu totul
exepţional certificarea de călătorie în eternitate...»
Bude
era conştient de aceasta,iar catrenele şi epigramele lui o
dovedesc. De exemplu, el şi-a conceput acel autoepitaf, care se poate
constitui în cea mai succintă ...auto-biografie:
Aici
zace B. Românul,
Din
regatul unguresc,
Fost
profesor de germană
La
liceul franţuzesc.
Căci,
se ştie, Bude a fost, iniţial, profesor de germană
la
Liceul Francez
din Bucureşti «... Sous le haut patronage de la legation de
France».
În
1904
a
venit în Iaşi, ca profesor de l. română, latină şi
germană
la
Liceul Internat
,
Liceul Naţional şi Liceul Militar,
la
Institutul
de Fete «Humpel», precum şi
la
Gimnaziul
«Alexandru cel Bun». Curând a devenit o figură cunoscută în
mediul cultural ieşean, fiind apreciat şi stimat pentru spiritul
său şi pentru profunzimea gândirii sale. Căci «... Între
prieteni, sclipirile minţii sale luminau ca fulgere în întuneric
şi ironia apărea pe buzele sale ca o destindere a minţii,după
ce ideile sale străbătuseră cele mai adânci abisuri ale
cugetării metafizice... »
A
păstrat o constantă dragoste fostului său profesor, Titu
Maiorescu, căruia i-a trimis, în 1905, volumul de epigrame. În
scrisoarea acestuia de multumire (9/22 martie 1905), magistrul îi mulţumea,
nu fără a face anumite remarci referitoare la epigramele
intitulate «Şcolare» şi «Monologul unui
profesor mulţumit că s-a scos ETICA din cursul liceal».
Implicarea
în atmosfera spirituală a Iaşului acelor vremuri s-a remarcat
prin participarea la comemorarea a 15 ani de la moartea lui Vasile
Alecsandri, publicând în acel ALBUM omagial din 1906 versurile sale «Marelui
poet V.A.»
A
fost prieten cu dr. I.I.Mironescu, moldoveanul din Tazlău, cel despre
care G.Călinescu a menţionat în a sa ISTORIE A LITERATURII...: «...
Autorul compătimeşte pe ţărani, pe victimile răscoalei
din 1907».
Înţelegem,
deci, sensul catrenului lui Bude, intitulat
TALPA
ŢĂRII
Ţărănime-i
talpa ţării!
De-aici
nu urmează oare
Că
pe biata ţărănime
Toţi
s-o calce în picioare ?...
Valentin
Bude devenit un obişnuit al « Acamiei Libere» de
la bodega lui Samoilă din strada Lăpuşneanu, unde a lansat
butada : «Viaţa-i scurtă: s-o facem lată»
Dar,
într-o anume perioadă, amintirea lui Valentin Bude intrase într-un
con de umbră. Nu şi
la
Iaşi.
În tableta « Valentin Bude- un epigramist uitat ? « (
MONITORUL,21 februarie 1996 ), Aurel Leon a făcut o caldă
evocare a profesorului ardelean, a cărui amintire a rămas
luminoasă în memoria afectivă a ieşenilor. Alte dovezi –
consemnările despre Valentin Bude în recentele lucrări
beletristice publicate în Iaşi. Astfel, Ionel Maftei, volumul 100
personalităţi ieşene LEXICON (2009) nota: “…A
venit în Iaşi în 1904 , unde a rămas toată viaţa”
Din volumul citat al doamnei Olga Rusu (2008), aflăm informaţii
inedite de genul: «... Urmează cursurile şi
la
Conservatorul
din Capitală, Arheologia şi Epigrafia «Să
mai consemnăm că Institutul de Filologie Română «A.Philippide» din
Iaşi l-a inclus pe Valentin Bude în Dicţionarul de literatură
1900- 1950.
Subsemnatul
şi-a declarat afecţiunea pentru profesorul ardelean , notînd în
volumul din 1999: «...Valentin Bude s-a integrat din primul moment al
intrării lui în Iaşi - şi definitiv - în atmosfera
specifică cetăţii, căreia i-a dăruit dragostea
sa, beneficiind la rându-i de preţuire şi afecţiune sinceră,
cel mai de preţ dar ce i-a fost oferit aici... ».
Consemnările de faţă se doresc o altă dovadă că
Iaşul nu uită pe ardelenii care au venit pe meleaguri moldovene,
contribuind la mărirea zestrei spirituale a târgului lui Eminescu
şi Creangă
Constantin
OSTAP
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin
Ostap DESPRE IAŞI-NUMAI CU DRAGOSTE , Editura Vasiliana’ 98 Iaşi,
2005
2.Constantin
Ostap, “CU IAŞII MĂNĂ-N MĂNĂ…”, Vol.
III; Ion Mitican, Edit. TEHNOPRESS, Iaşi, 1999
3.xxx,
PATRUZECI DE ANI AI LICEULUI INTERNAT «C. NEGRUZZI» DIN IASI 1895-1935 INSTITUTUL
DE ARTE GRAFICE «BRAWO» IAŞI, 1937
|
|