Când
citim în CARTEA DE AUR a neamului şi în Istoria Universală,
aflăm adevăruri notabile, cum este şi cel subliniat de
savantului Nicolae Iorga, actual şi pentru referirea noastră la trecutul
moţilor. Aceasta
pentru că aşa cum sublinia marele nostru istoric: “...fiecare
loc de pe pământ îşi are o poveste a lui, dar trebuie să
tragi bine cu urechea ca să o auzi şi, trebuie şi un dram
de iubire ca să o înţelegi!”. În istoria popoarelor apar
uneori momente de cumpănă şi de primejdie şi atunci,
voinţa divină aduce în fruntea acelui popor una sau mai multe
personalităţi pentru a-1 călăuzi. Poporul român
şi moţii i-au avut în a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea pe Horea, Cloşca şi Crişan, iar la
mijlocul secolului următor (al XIX-lea), pe Avram Iancu, de-a
pururi nestinse faruri călăuzitoare.
La
1848-1849, alături de Avram Iancu - Craiul Munţilor - s-au
aflat oameni mari, oameni de talia lui Simion Bărnuţiu, Ioan
Buteanu, Simion Balint, Alexandru Papiu Ilarian şi mulţi, mulţi
alţii. Dar niciunul dintre ei nu a intrat atât de adânc în conştiinţa
poporului român, niciunul nu s-a identificat atât de desăvârşit
cu aspiraţiile sale ca tânărul, frumosul şi mândrul
prefect - Regele Munţilor, Eroul Naţional al românilor.
Contemporanii
săi, care 1-au cunoscut, ne-au lăsat aprecieri demne de
memorat. Astfel, Ana Pipoş, gazda lui Iancu, în anii de gimnaziu
de
la Zlatna
, îi relata lui Aron Densuşianu
că “...la 10
ani Iancu era un băiat blând şi foarte modest, şi că
a rămas înmărmurită când în revoluţiune a auzit
deodată de numele lui atât de războinic“.
La
rândul său, Iosif Sterca Şuluţiu, coleg de studenţie
şi biograful eroului, arăta cum, Iancu, era un “student
eminent, cu exterior plăcut, blondin, modest, cu, inima deschisă,
sincer şi cu caracter, avea mult temperament, dar era foarte tolerant
faţă de alte naţiuni şi confesiuni, apoi, ţinea
mult la respectarea (parolei) cuvântului dat”. Şi mai apoi, aflăm
că, Revoluţia i-a călit pregnant puternicul său
temperament de revoluţionar democrat, de talie europeană. Urmărindu-i
una din cele mai cunoscute izbucniri din timpul lucrărilor Dietei de
la Cluj
, din ianuarie 1847, moment
care i-a hotărât definitiv eroului viitorul drum în slujba
poporului român, când, nemulţumit de Legea prin care se aproba
nefastul Urbariu, în baza căruia iobagul era despuiat până la
sânge, dovadă a cinismului şi rapacităţii nobilimii
maghiare. Atunci Iancu, spune Şuluţiu, “gemea
şi tremura ca varga, o convulsiune 1-a cuprins, îl scuturau
frigurile” şi, pentru a-l linişti l-a luat din sală
şi au plecat spre casă. Pe drum, Iancu, i-a spus: “...eram
să mă arunc din galerie între ei şi să-i izbesc de
perete”. Şi a continuat, “...Nu cu argumente filozofice
şi humanitare vei putea convinge pe aceşti tirani, ci cu lancea,
ca Horea”.
Unul
dintre Deputaţii maghiari din Dietă - Kemeny Denes, nemulţumit
şi el de situaţia creată, prin adoptarea acelei legi,
spunea că: “acum
iobagii au fost despuiaţi de toate drepturile omului, de toată
demnitatea omenească punându-li-se sarcini cari le întreceau
puterile. Stăpânul îi ia tot ce a muncit bietul de el, apoi vine al
doilea stăpân — statul; iar în final, acest om în zdrenţe,
onest şi muncitor, ajunge în situaţia ca nici acel pămînt
de trei coţi, care după moarte îi va acoperi trupul să nu
fie al său...” Până şi o gazetă maghiară a
timpului recunoştea în persoana lui Iancu puternice trăsături
de caracter: “...El nu ştia să se încovoie, nici să
se linguşească. Pe figura lui impozantă şi pe faţa
lui superbă, bărbătească, se oglindea timbrul acelei
conştiinţe, pe care singur convingerea meritelor proprii o poate
da”. Deci, şira spinării lui era întotdeauna dreaptă,
fermă, însuşirile sale pozitive l-au impus în fruntea moţilor
săi, fiind unul dintre principalii organizatori ai adunărilor de
la Blaj.
Nemegyei
Janos, directorul Domeniului Montanistic din Zlatna zicea că: “era
urmat fără şovăire... că, nici opt
regimente nu ar fi în stare să ţină rânduiala între
iobagii din Domeniul de Sus ca el singur”. În însemnările lui
Alexandru Roman găsim aprecierea că “poporul credea că
Iancu nu poate fi răpus decât cu glonţ de argint pe care stăpânirea
nu-l avea, exact ca în legenda lui Pintea Viteazul’’. (Un transfer
al mitului popular...)
Acest
om de excepţie, intuia şi scotea la iveală noile necesităţi
sociale, create de evoluţia anterioară a raporturilor dintre
oameni şi, fără îndoială, abolirea iobăgiei era
o astfel de necesitate, ca de altfel şi perfecta egalitate a românului
cu maghiarul în concordanţă cu noul concept democratic
european. În scrisoarea către Ioszef Simonffy, Craiul Munţilor
sublinia: “Fraţilor
maghiari! Libertate, Egalitate, Frăţie! Ascultaţi cuvintele
purcese din adâncul sufletului unui român sincer. Fraţilor! Credeţi-ne
nouă, că noi prea luminat vedem şi prea hotărât
credem, că în aceste două patrii surori (Este vorba de
Ungaria şi Transilvania), maghiarul de azi şi viitor nu
poate vorbi fără român, nici românul fără maghiar...
“ la fel, şi din scrisoarea adresată din Câmpeni prefecţilor
şi tribunilor, purtând numărul de inventar 40, în inventarul
Muzeului Naţional al Unirii de
la Alba Iulia
, reiese cu adevărat
concepţia larg democratică, încărcată de umanism, a
lui Iancu. El le cerea să vegheze atât la: “Rezolvarea
dreaptă a pricinilor judecătoreşti în Munţii Apuseni,
cât şi să asigure tratarea umană a prizonierilor
maghiari”...
Căpitanul
Grontze, raportând superiorilor săi, în ianuarie 1849, insera în
raport şi următoarea apreciere că: “... dacă
s-au adunat miliţiile româneşti, în special în Munţii
Apuseni în număr atât de mare, este meritul lui Iancu. Numai
extraordinara sa influenţă a putut să înlăture
lipsurile înarmării, a hranei şi a menţine totul în
ordine. Prin hotărârile sale clare şi prompte, prin
temperamentu-i dinamic, prin adoptarea unor formule de luptă
potrivite cu împrejurările, s-a arătat a fi un abil conducător
de oşti”. Şi generalul Luders, care-i dispreţuia
profund pe generalii austrieci, a declarat textual că, atunci când a
intrat în Transilvania, „n-a găsit aici decât un singur
general, pe Avram Iancu “...
Aceste
adevăruri, consemnate de istorie, trebuie să fie cunoscute
temeinic de către toţi tinerii şi nu să li se transmită
“teze” false, cu omisiunea adevărurilor, cu formulări de
sorginte fascistă, iredentiste şi defăimătoare la
adresa românilor, cum este şi proiectata hartă a celei de a
cincea regiuni de dezvoltare social economică “copiată”
după harta impusă în 1940, prin odiosul Diktat de
la Viena
, trecută acum după
tactica adoptării “tacite” şi de Senatul României. Toate
aceste răbufniri viclene, tulbură minţile oamenilor şi,
într-adevăr, ele nu mai corespund comandamentelor mileniului III,
dezideratelor unei Europe Democratice Unite. Avem şi noi, MOŢII,
datoria morală faţă de Iancu, de toţi eroii
neamului să ne ridicăm “pumnul cuvântului înţelept, cu
argumente temeinice”, să barăm aceste odioase scenarii născocite
de minţi bolnave, ce vor cu orice preţ să întoarcă
roata istoriei spre întunecatul Ev Mediu, când sub “roată” a
fost frânt Horea. Până când atâtea privilegii?!
În
numele participanţilor la adunarea paşnică din 22 martie
2011, care s-a desfăşurat în Piaţa Avram Iancu din oraşul
Câmpeni, “Capitala” de suflet a Ţării Moţilor, şi
în faţa statuii ecvestre a Craiului Munţilor, statuie care în
toamna lui 1940 n-a mai avut loc în Târgu Mureş... - ambele, şi
Câmpeniul şi Statuia, simboluri ale rezistenţei şi
vitejiei româneşti,
Cerem
hotărât şi
răspicat,
Parlamentului,
Preşedenţiei şi Guvernului României:
1.
Să se dezică şi să condamne cu promptitudine tot ce
aduce atingere integrităţii Statului Român. Să analizeze
cu luciditate acţiunile iredentiste şi xenofobe, indiferent din
partea cui ar veni; declarând “persona non grata”, pe oricine defăimează
cu impertinenţă istoria şi simbolurile naţionale.
2.
Să se
pună în
şcoli şi
universităţi un
accent corespunzător pe cunoaşterea istoriei şi
geografiei României şi, acestea în limba română. Să
protejeze prin lege siturile antice, oglindă a istoriei şi
vechimii poporului român.
3.
Să aibă în permanent pe agenda de lucru, în aceleaşi
proporţii ca şi
pentru alte
zone, dezvoltarea
armonioasă, economică şi socială a arealului Munţilor
Apuseni.
4.
Repararea şi repunerea în circulaţie a “MOCANIŢEI”,
pe traseul: Turda-Câmpeni-Abrud, ca o “perlă” a Văii
Arieşului, cu adevărat de interes turistic naţional şi
internaţional.
Câmpeni,
la 22 martie 2011
Pentru
autenticitate aplicăm sigiliile asociaţiilor
organizatoare şi al Primăriei Câmpeni
Nu
vă jucaţi cu Moţii!...
Vineri,
25 Martie 2011.
Nu
vă jucaţi cu Moţii, în demnitatea lor
Citiţi-le
cu grijă durerea de pe roată,
Prin
tulnice mai arde acelaşi Unic
Dor
În
care Avram Iancu s-a-nveşnicit odată...
Nu
vă jucaţi cu Moţii, nu-i întrebaţi cât pot
În
Tara
lor de piatră să
tacă şi să-ndure,
De
la bătrânul vajnic şi până la nepot
Mai
ştiu să pună mâna pe coasă şi săcure.
Dar
să nu-i scoată nimeni din lacrimă afară,
C-atunci
detună Munţii de fulgerele lor,
Nu
vă jucaţi cu Moţii, că s-ar putea să doară,
Prin
tulnice mai arde acelaşi Unic
Dor
Din
care Crăişorul
mereu
şi iar ne ceartă
Că
nu am ţinut seamă de Testamentul
lui,
Nu
vă jucaţi cu Moţii, tot mâzgălind pe hartă
O
patrie străină, din pofta nu-ştiu-cui!
|
Iancule-Avram,
cel viu!...
15/16 Martie 2011
Mormântul
de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele
Şi
a gemut în lacrimi ţărâna prea sărată,
În
Dorul
lui, cel Unic,
din dorurile mele
Nu-l
vor putea ucide nemernicii vreodată!
Cei
care îl visează şi azi legat cu funii
Şi
spânzurat de Cerul în care s-a ascuns-
Prin
Apuseni detună din rădăcini gorunii,
Toţi
mugurii din codri se-aud plesnind în plâns...
Mă
doare, ce mă doare? Nu mă-ntrebaţi acum,
Un
fluier îşi topeşte în mine întreg amarul,
Îl
judecă pe Iancu şi-l spânzură postum-
Ia
de la mine, Doamne, plin de venin paharul...
.................................................................
Iancule
Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai
treacă de la tine durerea şi ne iartă-
Mormântul
de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi
a gemut sub stele ţărâna prescurată...
Creaţie a poetului moţ - Nicolae Nicoară Horia |
|
|