Când citim în CARTEA DE AUR a neamului şi în Istoria Universală, aflăm adevăruri notabile, cum este şi cel subliniat de savantului Nicolae Iorga, actual şi pentru referirea noastră la trecutul moţilor. Aceasta pentru că aşa cum sublinia marele nostru istoric: “...fiecare loc de pe pământ îşi are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca să o auzi şi, trebuie şi un dram de iubire ca să o înţelegi!”. În istoria popoarelor apar uneori momente de cumpănă şi de primejdie şi atunci, voinţa divină aduce în fruntea acelui popor una sau mai multe personalităţi pentru a-1 călăuzi. Poporul român şi moţii i-au avut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe Horea, Cloşca şi Crişan, iar la mijlocul secolului următor (al XIX-lea), pe Avram Iancu, de-a pururi nestinse faruri călăuzitoare.

La 1848-1849, alături de Avram Iancu - Craiul Munţilor - s-au aflat oameni mari, oameni de talia lui Simion Bărnuţiu, Ioan Buteanu, Simion Balint, Alexandru Papiu Ilarian şi mulţi, mulţi alţii. Dar niciunul dintre ei nu a intrat atât de adânc în conştiinţa poporului român, niciunul nu s-a identificat atât de desăvârşit cu aspiraţiile sale ca tânărul, frumosul şi mândrul prefect - Regele Munţilor, Eroul Naţional al românilor.

Contemporanii săi, care 1-au cunoscut, ne-au lăsat aprecieri demne de memorat. Astfel, Ana Pipoş, gazda lui Iancu, în anii de gimnaziu de la Zlatna , îi relata lui Aron Densuşianu că “...la 10 ani Iancu era un băiat blând şi foarte modest, şi că a rămas înmărmurită când în revoluţiune a auzit deodată de numele lui atât de războinic“.

La rândul său, Iosif Sterca Şuluţiu, coleg de studenţie şi biograful eroului, arăta cum, Iancu, era un “student eminent, cu exterior plăcut, blondin, modest, cu, inima deschisă, sincer şi cu caracter, avea mult temperament, dar era foarte tolerant faţă de alte naţiuni şi confesiuni, apoi, ţinea mult la respectarea (parolei) cuvântului dat”. Şi mai apoi, aflăm că, Revoluţia i-a călit pregnant puternicul său temperament de revoluţionar democrat, de talie europeană. Urmărindu-i una din cele mai cunoscute izbucniri din timpul lucrărilor Dietei de la Cluj , din ianuarie 1847, moment care i-a hotărât definitiv eroului viitorul drum în slujba poporului român, când, nemulţumit de Legea prin care se aproba nefastul Urbariu, în baza căruia iobagul era despuiat până la sânge, dovadă a cinismului şi rapacităţii nobilimii maghiare. Atunci Iancu, spune Şuluţiu, “gemea şi tremura ca varga, o convulsiune 1-a cuprins, îl scuturau frigurile” şi, pentru a-l linişti l-a luat din sală şi au plecat spre casă. Pe drum, Iancu, i-a spus: “...eram să mă arunc din galerie între ei şi să-i izbesc de perete”. Şi a continuat, “...Nu cu argumente filozofice şi humanitare vei putea convinge pe aceşti tirani, ci cu lancea, ca Horea”.

Unul dintre Deputaţii maghiari din Dietă - Kemeny Denes, nemulţumit şi el de situaţia creată, prin adoptarea acelei legi, spunea că: “acum iobagii au fost despuiaţi de toate drepturile omului, de toată demnitatea omenească punându-li-se sarcini cari le întreceau puterile. Stăpânul îi ia tot ce a muncit bietul de el, apoi vine al doilea stăpân — statul; iar în final, acest om în zdrenţe, onest şi muncitor, ajunge în situaţia ca nici acel pămînt de trei coţi, care după moarte îi va acoperi trupul să nu fie al său...” Până şi o gazetă maghiară a timpului recunoştea în persoana lui Iancu puternice trăsături de caracter: “...El nu ştia să se încovoie, nici să se linguşească. Pe figura lui impozantă şi pe faţa lui superbă, bărbătească, se oglindea timbrul acelei conştiinţe, pe care singur convingerea meritelor proprii o poate da”. Deci, şira spinării lui era întotdeauna dreaptă, fermă, însuşirile sale pozitive l-au impus în fruntea moţilor săi, fiind unul dintre principalii organizatori ai adunărilor de la Blaj.

Nemegyei Janos, directorul Domeniului Montanistic din Zlatna zicea că: “era urmat fără şovăire... că, nici opt regimente nu ar fi în stare să ţină rânduiala între iobagii din Domeniul de Sus ca el singur”. În însemnările lui Alexandru Roman găsim aprecierea că “poporul credea că Iancu nu poate fi răpus decât cu glonţ de argint pe care stăpânirea nu-l avea, exact ca în legenda lui Pintea Viteazul’’. (Un transfer al mitului popular...)

Acest om de excepţie, intuia şi scotea la iveală noile necesităţi sociale, create de evoluţia anterioară a raporturilor dintre oameni şi, fără îndoială, abolirea iobăgiei era o astfel de necesitate, ca de altfel şi perfecta egalitate a românului cu maghiarul în concordanţă cu noul concept democratic european. În scrisoarea către Ioszef Simonffy, Craiul Munţilor sublinia: “Fraţilor maghiari! Libertate, Egalitate, Frăţie! Ascultaţi cuvintele purcese din adâncul sufletului unui român sincer. Fraţilor! Credeţi-ne nouă, că noi prea luminat vedem şi prea hotărât credem, că în aceste două patrii surori (Este vorba de Ungaria şi Transilvania), maghiarul de azi şi viitor nu poate vorbi fără român, nici românul fără maghiar... “ la fel, şi din scrisoarea adresată din Câmpeni prefecţilor şi tribunilor, purtând numărul de inventar 40, în inventarul Muzeului Naţional al Unirii de la Alba Iulia , reiese cu adevărat concepţia larg democratică, încărcată de umanism, a lui Iancu. El le cerea să vegheze atât la: “Rezolvarea dreaptă a pricinilor judecătoreşti în Munţii Apuseni, cât şi să asigure tratarea umană a prizonierilor maghiari”...

Căpitanul Grontze, raportând superiorilor săi, în ianuarie 1849, insera în raport şi următoarea apreciere că: “... dacă s-au adunat miliţiile româneşti, în special în Munţii Apuseni în număr atât de mare, este meritul lui Iancu. Numai extraordinara sa influenţă a putut să înlăture lipsurile înarmării, a hranei şi a menţine totul în ordine. Prin hotărârile sale clare şi prompte, prin temperamentu-i dinamic, prin adoptarea unor formule de luptă potrivite cu împrejurările, s-a arătat a fi un abil conducător de oşti”. Şi generalul Luders, care-i dispreţuia profund pe generalii austrieci, a declarat textual că, atunci când a intrat în Transilvania, „n-a găsit aici decât un singur general, pe Avram Iancu “...

Aceste adevăruri, consemnate de istorie, trebuie să fie cunoscute temeinic de către toţi tinerii şi nu să li se transmită “teze” false, cu omisiunea adevărurilor, cu formulări de sorginte fascistă, iredentiste şi defăimătoare la adresa românilor, cum este şi proiectata hartă a celei de a cincea regiuni de dezvoltare social economică “copiată” după harta impusă în 1940, prin odiosul Diktat de la Viena , trecută acum după tactica adoptării “tacite” şi de Senatul României. Toate aceste răbufniri viclene, tulbură minţile oamenilor şi, într-adevăr, ele nu mai corespund comandamentelor mileniului III, dezideratelor unei Europe Democratice Unite. Avem şi noi, MOŢII, datoria morală faţă de Iancu, de toţi eroii neamului să ne ridicăm “pumnul cuvântului înţelept, cu argumente temeinice”, să barăm aceste odioase scenarii născocite de minţi bolnave, ce vor cu orice preţ să întoarcă roata istoriei spre întunecatul Ev Mediu, când sub “roată” a fost frânt Horea. Până când atâtea privilegii?!

În numele participanţilor la adunarea paşnică din 22 martie 2011, care s-a desfăşurat în Piaţa Avram Iancu din oraşul Câmpeni, “Capitala” de suflet a Ţării Moţilor, şi în faţa statuii ecvestre a Craiului Munţilor, statuie care în toamna lui 1940 n-a mai avut loc în Târgu Mureş... - ambele, şi Câmpeniul şi Statuia, simboluri ale rezistenţei şi vitejiei româneşti,

Cerem hotărât şi răspicat,

Parlamentului, Preşedenţiei şi Guvernului României:

1. Să se dezică şi să condamne cu promptitudine tot ce aduce atingere integrităţii Statului Român. Să analizeze cu luciditate acţiunile iredentiste şi xenofobe, indiferent din partea cui ar veni; declarând “persona non grata”, pe oricine defăimează cu impertinenţă istoria şi simbolurile naţionale.

2. Să  se  pună  în  şcoli  şi  universităţi  un  accent corespunzător pe cunoaşterea istoriei şi geografiei României şi, acestea în limba română. Să protejeze prin lege siturile antice, oglindă a istoriei şi vechimii poporului român.

3. Să aibă în permanent pe agenda de lucru, în aceleaşi proporţii  ca şi  pentru  alte  zone,  dezvoltarea armonioasă, economică şi socială a arealului Munţilor Apuseni.

4. Repararea şi repunerea în circulaţie a “MOCANIŢEI”, pe traseul: Turda-Câmpeni-Abrud, ca o “perlă” a Văii Arieşului, cu adevărat de interes turistic naţional şi internaţional.

Câmpeni, la 22 martie 2011

Pentru autenticitate aplicăm sigiliile asociaţiilor organizatoare şi al Primăriei Câmpeni