România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mânia îndreptăţită a unui ardelean

   

Să fii la Cluj-Napoca , paşnic, dar cu totul neîntâmplător, sâmbătă, 2 aprilie 2011, la reinaugurarea statuii lui Matei Corvin, şi să te trezeşti într-o atmosferă profund antiromânească, atinşi de fâlfâirea rece a steagului Ungariei, a steagurilor UDMR-ului şi „Tineretului Secuiesc”, cele ce amintesc de „istoria Ungariei mari cu iz mocirlos de Atila şi  extremişti de la Jobibik ”, fluturate de Garda maghiară şi HVIM – o organizaţie revizionistă până în măduva oaselor a tinerilor maghiari din cele 62 de comitate ale fostei mari Ungarii”, interzisă în ţări ca Slovacia, Canada, dar lăsată să mărşăluiască în voie pe teritoriul Transilvan al României, cu potcoave de cal nărăvaş, cu miros de stepă siberiană, să cauţi cu febrilitate tricolorul românesc şi să nu-l găseşti, pentru că aşa cum a informat „Napoca News”, cel ce încadra steagul Uniunii Europene, a fost înlăturat – coborât anume de autorităţile locale în timpul ceremoniei inaugurării Statuii, ca în locul lui să fie ridicat drapelul Ungariei, în timp ce sub flamurile lui au fost puşi soldaţi – de la şolduri – în ţinută austro-ungară, şi să simţi că eşti într-o ţară străină la tine acasă! Şi colac peste pupăză, să vezi ţinuta ţanţoşă a viceprim-ministrului  guvernului ungar Semyen Zsolt, a ministerului Resurselor Naţionale Rethelyi Miklos, a secretariatului de stat în Ministerul Culturii Szocs Geza, în care să recunoşti o mai veche cunoştinţă: un spion antiromân ajuns cineva în guvernul budapestan, să-l vezi plin de sine pe Kelemen Hunor (Ministrul culturii!) şeful UDMR-ului dar şi pe nelipsitul pastorolofil Laszlo Tokeş, vicepreşedintele Parlamentului European, cel ce nu pierde nici un prilej să nu tragă la răspundere istoria, poporul român, Trianonul, să insufle credinţă în virtuţile secuilor, să ceară autonomia acestora, ce la ultimul recensământ n-au depăşit numărul de 450!... Să-i vezi şi să aştepţi ca viceprimarul Clujului Laszlo Atila să vorbească în limba română, şi când acolo să-i citeşti sfidarea pe buze, pentru că s-a adresat în exclusivitate doar ungurilor, refuzând o sintagmă în limba majorităţii, timp în care primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, dar şi preşedintele Comitetului Judeţean, Alin Tise (să fie pluralul Tiselor?) pe care steagul ungurilor l-a mângâiat tot timpul pe frunte, pe tâmple, ca nişte ace de ceasornic. Să fii dezorientat, deformat, să invoci numele Premierului, al lui Băsescu, după ce Miklos Rethelyi, a spus răspicat, aproape bătând cu pumnul într-o masă invizibilă a istoriei: „Kolozsvar (Clujul, dragi români! Ţineţi minte) e al nostru, şi se vede asta pretutindeni, chiar şi în statuia pe care o inaugurăm astăzi”. Într-o limbă maghiară perfectă! Ceva asemănător auzisem şi la Alba Iulia , în Catedrala romano-catolică! Au lipsit să-l aplaude păpuşarul Csibi Barna, dar şi soţia ambasadorului ungar la Bucureşti Oskar Fusez, dar şi drăgălăşenia lui Baconsky. Ce mai! Limba maghiară a triumfat! Tökes a urlat, a înfierat cu duşmănie „decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Cluj de a nu permite schimbarea aluzivă a străzii „Călăraşilor” din Tg- Murteş cu Lajos Kossuth, marele criminal de război, autorul etnocidului a 40.000 de români între 1848-1849. Cu înfrigurare căutai placa veche, inaugurată de Nicolae Iorga în 1920, cu următorul text: „Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”. Dar ea a dispărut, şi ţi-au trecut prin faţa ochilor cei 800.000 euro asiguraţi de Guvernul României şi Ungariei pentru restaurarea statuii. Îţi aminteşti că placa lui Iorga a mai fost înlăturată şi de Horty, de bolşevicii lui Stalin pe vremea „regiunii Autonome Maghiare”. Şi această înlăturare poartă semnătura ministerului român de etnie maghiară, al Culturii, a ambasadorului Ungariei la Bucureşti. Revenim la sintagma: „Clujul este al nostru!” Ce ziceţi domnule Preşedinte al Ţării? Dar d-voastră „marele” Premier? Şi mai ales dumneavoastră, dragi clujeni? Se poate şi mai rău! Cine să ne mai apere valorile spirituale, istoria, contemporaneitatea? Dragi clujeni, cum vă simţiţi în Clujul acesta, ca oraş al Ungariei? În Clujul românităţii cu arome de demnitate şi înţelepciune europeană? Nu vă speriaţi, ca să vă simţiţi şi mai bine s-a format Grupul de acţiune pentru Demnitatea Naţională, maghiar, bineînţeles pentru apărarea voastră, a românilor! Ce hazard! Ce ipocrizie, ce cameleonism, ce purificare pe faţă! Ce laşitate autohtonă!

Să ne reamintim, spunea cercetătorul Vasile Lechinţan, un brav român, că însuşi Matei Corvin a recunoscut că a încasat bătaie la Baia , prin chiar textul Diplomei de înnobilare dată salvatorului său, un mare român maramureşean, pe nume Corui. Textul, zice Lechinţan, ar fi trebuit completat astfel: „Luaţi aminte că regele a fost, totuşi un umanist, un om al Renaşterii, care umbla deghizat şi în zdrenţe prin popor, de dragul dreptăţii, şi nu un sfidător cu capul în nori, gata să calce totul în picioare de dragul mistificării gloriei sale”  - Subscriem, gândindu-ne la cruzimea cu care  extremistul Barna l-a spânzurat în piaţa publică pe Avram Iancu. Ce să mai învăţăm din asemenea “renovări?”, oricum, orice, numai românitate NU! Nu mai avem coloană vertebrală, ne-a fost amputată moralitatea, iar unele prevederi din Constituţia României sunt doar pe hârtie! O întrebare: De dragul cui răbdam o batjocură ca aceea de la inaugurarea Statuii lui Corvin? Răspuns: pentru ca puterea să stea cu „regele” la masă! Cine-i regele? Să ne spună UDMR-ul! Ha! Ha! Ha! Mai bine nu mergeam la Cluj ! Nu ştiu cât bine  i-am făcut istoriei de azi? Dar, un lucru tot ştiu: „Clujul este al Ţării mele, fereastră sfântă a românităţii spre lume! Cine ca vierme se atinge de el riscă să fie aruncat de la înălţimea acestei ferestre. De acord, dragi români?

Un ardelean,

Ion ARDELEANU-AIUDEANU