România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Maria Botiş-Ciobanu 1866-1950 
descendentă a familiei Gritta din Roşia Montană

 

 

Motto: “Eu toată viaţa mea am scris pentru popor, durerile şi bucuriile lui le-am împărtăşit întotdeauna”.

 S-a născut în comuna Abrud-sat, la 16 august 1866. Tatăl ei, Vasile Ciobanu, se naşte la 22 ianuarie 1829, în comuna Şiclău (Arad), om instruit, cu studii la Arad , Timişoara şi Sibiu. După 1852 vine în Munţii Apuseni, dascăl la Abrud , notar la Lupşa şi Roşia Montană. Mama sa, Iustina Ciobanu, născută Gritta, era fiica tribunului George Gritta din Roşia Montană. Dezamăgit de săracia învăţătorilor din Ţara de piatră, Vasile Ciobanu se stabileşte la Roşia Montană , ocupându-se cu mineritul aurifer. Casa în care au locuit era lângă drumul comunal, nu departe de biserica lui Simion Balint. Au avut patru copii: Maria, Aurel, Virgil şi Pompil. Îşi dorm somnul de veci în grădina bisericii ortodoxe, construită în 1781 de Mihăilă Gritta, bunicul lui Iustina, alături de alţi membri din familia Gritta.

 

       Copiii lui Iustina şi Vasile Ciobanu îşi trag seva din familia lui Mihăilă Gritta (1762-1837) din Roşia Montană, una din cele mai vechi familii de mineri din Munţii Apuseni. Despre această familie se spune că ar fi venit din Roma după cucerirea Daciei de către romani şi care, cu 1700 kg de aur extrase din mină, a construit şapte biserici şi tot atâtea şcoli confesionale pentru moţii Apusenilor. Din această familie se ridică George Gritta, tatăl Iustinei, unul din tribunii lui Avram Iancu în revoluţia de la 1848-1849, care pe cheltuială proprie a cumpărat arme, muniţie şi două tunuri din fontă pentru revoluţionari.

Maria Ciobanu urmează Şcoala primară din Roşia Montană, apoi Şcoala civilă de fete a Astrei din Sibiu, Şcoala normală de stat din Cluj şi Şcoala superioară din Budapesta, obţinând în anul 1891 diploma de “maestră de limba română”. După terminarea cursurilor, între anii 1891-1900 funcţionează ca profesoară particulară în familia notarului Vasile Drăgan din Nădăşel, Şcoala confesională din Prundul Bârgăului şi Şcoala civilă de fete, de pe lângă Astra, din Sibiu. În anul 1895 înfiinţează Reuniunea femeilor române din Roşia Montană. După 1900 se mută la Arad , conducătoarea internatului de fete de pe lângă Şcoala civilă de fete, unde locuieşte până în timpul celui de-al doilea Război mondial. În anul 1907 se căsăstoreşte cu Teodor Botiş, doctor în drept şi teologie, intelectual de frunte din Transilvania şi Banat, profesor la Preparandia (Şcoala normală) din Arad, redactor al ziarului “Românul”. Au avut trei copii: Emil, Aurel şi Virgil. După căsătorie, Maria Botiş-Ciobanu părăseşte cariera didactică, dedicându-se publicisticii şi muncii social-culturale, păstrându-şi numele de familie alături de cel al soţului.

Pe plan social-cultural, Maria Botiş-Ciobanu se distinge prin înfiinţarea Şcolii primare pentru copii fără familie, la Săvârşin (1933), care, mutată în comuna Călugărei, durează până în 1948 şi Şcolii primare pentru copii vagabonzi şi cerşetori din Arad (1938), pe care le conduce în mod direct, instituţii unice în România acelor timpuri, pentru ocrotirea şi educaţia copiilor săraci şi orfani. Susţinearea acestora se făcea din veniturile serbărilor populare organizate la Săvârşin şi Arad şi din contribuţia unor binevoitori (sponsori). În timpul primului război mondial, 1914-1918, desfăşoară o rodnică activitate umanitară şi patriotică. Este preşedinta Crucii Roşii, Filiala Arad, până în 1938, organizând, sub auspiciile acesteia, o şcoală pentru nevăzători. Pentru merite desoebite în activitatea desfăşurată în timpul războiului, i se decernează ordine şi medalii: Meritul Sanitar clasa I, Medalia Crucea Roşie clasa I din partea Belgiei.

Pe lângă munca de conducere a şcolilor pe care le-a înfiinţat, Maria Ciobanu desfăşoară o intensă şi bogată activitate publicistică şi literară. Debutează simultan în anul 1898 cu versuri în Familia (Cercuitorul) şi în Telegraful Român (M-am rugat) unde publică şi studiul de pedagogie “Rolul mamei în familie”. Colaborează la o serie de reviste şi ziare cu povestiri, versuri, legende şi poveşti. Publică versuri originale în Familia, Revista ilustrată, Telegraful român, Convorbiri literare şi legende în proză în Familia, Calendarul săteanului. La Sibiu şi Arad, în anii 1900 şi 1901, tipăreşte Scrisori către eleve, ediţia  I şi a II-a. În anul 1900, în revista “Familia” apare legenda Doina, iar în volumul omagial închinat lui Titu Maiorescu, la a şaizecea aniversare, publică legenda Crăiasa Codrului. În anii următori îşi extinde colaborarea la Amicul poporului, Tribuna literară, Gazeta Transilvaniei, Luceafărul, Semănătorul, la almanahuri etc. Primul volum de versuri intitulat Poezii apare în 1905 la Arad.

Casa familiei Iustina si Vasile Ciobanu, din Rosia Montana (1975), azi demolata.

Trei romance. Sus Elena Goldis (sotia lui Vasile Goldis, luptator pentru unire) si poeta Ecaterina Pitis. Jos Maria Botis Ciobanu.

Maria Ciobanu strânge o parte din scrieri în volumele Poezii (ediţia I şi a II-a, 1905 şi 1927), Scrisori către eleve (1926, trei ediţii), Ţara Moţilor – legende şi credinţe, vol. I, 1928 şi Povestiri (1940).

Maria Ciobanu face parte din primele scriitoare române din Ardeal. Din anul 1900 devine membră a Societăţii scriitorilor români, fiind cunoscută în lumea literară şi apreciată de George Coşbuc, Ilarie Chendi, Nicolae Iorga, Iosif Vulcan şi alţii. Critica literară a timpului a aşezat-o în şcoala coşbuciană, cu evidente influenţe semănătoriste.

Soţul poetei, Teodor Botiş, activează pe tărâm politic şi publicistic, alături de Vasile Goldiş, în favoarea unirii Transilvaniei cu România, fiind prezent la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În anul 1922 îi apare monumentala lucrare Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox român din Arad, iar în 1939, Monografia familiei Mocioni.

George Gritta din Rosia Montana, tribunul de la 1848.

Teodor Botis, viitorul sot al Mariei.

Maria Botiş-Ciobanu, după moartea soţului, în 14 august 1940, se mută la Oradea , unde se stinge din viaţă la 24 noimebrie 1950.

Istoricul literar Ion Iliescu, din Timişoara, la centenarul naşterii poetei, arată că poezia Mariei Botiş Ciobanu este “străbătută de un cald filon patriotic, prezentând în versuri sincere, de insipraţie folclorică, suferinţele moţilor din trecut, viaţa satului, aspectele familiare ale traiului zilnic... Gingăşia lirică şi feminitatea creaţiei sale dau o anumită notă de originalitate faţă de poezia lui G.Coşbuc, a cărei influenţe este incontestabilă”.

În anul 1971, fiul poetei, Emil Botiş, donează Primăriei din Roşia Montană, bustul de bronz al mamei sale, Maria Botiş-Ciobanu, operă a sculptoriţei Ina Popescu, cu speranţa că va fi amplasat la casa părintească pe care o dorea să devină casă memorială, oferindu-şi tot sprijinul. Cu părere de rău, acest lucru nu s-a întâmplat.

Iubirea de ţară şi neam, de trecutul cultural-istoric, m-a îndemnat să scriu aceste rânduri despre Maria Botiş-Ciobanu, la şaizeci de ani de când ne-a părăsit. Rădăcinile ei sunt adânc înfipte în istoria multimilenară a Roşiei Montane. Toată viaţa este presărată cu realizări însemnate pe plan social, cultural, publicistic şi literar. Pentru toate, îi suntem datori ca să marcăm acest moment aniversar, prin amplasarea bustului Mariei Botiş-Ciobanu, într-un loc potrivit în Roşia Montană şi omagierea vieţii şi operei sale.

                        ing. Aurel SÎNTIMBREAN

                  Fundaţia culturală “Roşia Montană”