România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

GHEORGHE POPA DE TEIUŞ (1824-1867)

 

 

Puţini sunt cei care îşi mai aduc aminte de el, de marele „bărbat al neamului”- cum îi spuneau pe drept cuvânt contemporanii-, de cel dintâi comite suprem român  al Aradului  de la 1864 -  Gheorghe Popa de Teiuş.

Arădenii  de azi abia îi mai desluşesc chipul de dincolo de negurile lungi şi încâlcite ale istoriei oraşului  lor.  Ca toţi bărbaţii vestiţi ai locului, scoborâtori în Câmpia Aradului din Desseştii Maramureşului, din Apuseni, de la Brad , de peste tot  spaţiul românesc, şi rădăcinile sale se trag dinspre aceleaşi locuri binecuvântate ale Nordului de Ţară Românească.

De origine, familia Popa vine în Podgoria Aradului din comuna Stremţ (Diod), de lângă Teiuş-Alba Inferioară de atunci, în jurul anului 1777.

 

 

Prin actul oficial „Deliberatum”, scris în limba latină şi datat 28 iunie 1777, Aiud (Nagy Enyed), se certifică faptul că familia Popa a locuit în Stremţ (Diod) în anul 1665, dar în urma foametei de atunci şi a altor împrejurări  a fost nevoită să se mute în podgoria Aradului, la Galşa.

Părinţii săi erau ţărani cu oarecare stare materială. Tatăl său Ioan Popa îşi pierde viaţa în urma evenimentelor din toamna anului 1849, fiind împuşcat, pentru vina de a fi tras în dungă  clopotele bisericii, clopotele bisericii  la care slujea ca preot, anunţând primejdia ce se apropia...

Aici, în localitatea de lângă Şiria lui Slavici de mai târziu, se naşte la 6 februarie 1824 „băiatul genial”- cum îl numea învăţătorul de la şcoala primară din sat. 

Urmează apoi cursurile  de şase clase ale  liceului din Arad (1836-1842), absolvindu-le ca elev eminent. Studiază  timp de patru ani, la Academia de drepturi din Oradea-Mare, unde a lucrat ca practicant în cancelaria mecenatului Emanuel Gojdu. La vârsta  de 22 de ani, în 1846, era deja avocat în Arad, devenind în foarte scurt timp cunoscut şi apreciat de contemporanii săi, atât în rândul intelectualilor vremii cât şi al poporului de rând. Un an mai târziu tânărul avocat se căsătoreşte, cumătru fiindu-i renumitul avocat şi om politic din Arad, Ioan Popovici Desseanu.

El, Gheorghe Popa, avea o fire blândă şi ducea o viaţă retrasă, nu râvnea deloc după măriri şi renume, avea însă o inimă mare, suflet nobil, care îl punea mai presus de cei ce îl înconjurau... Pacea şi înţelegerea o căuta întotdeauna”. (Familia, nr. 32/1866).

Este angajat de către episcopul Aradului, Gherasim Raţ, ca notar consistorial şi secretar la Episcopia Aradului ,  fără să pretindă  un onorar anume.

În luna august 1849 i se oferă postul de pretor la Şimand, de unde în 30 iunie 1852, la 28 de ani, este transferat la Cintei (lângă Chişineu-Criş), ca primpretor.

După doi ani de muncă  îl întâlnim ca primpretor- judecător la Ineu , unde pune  bazele spitalului din localitate, înfiinţat pentru ocrotirea celor bolnavi, „pentru aceia cari nu aveau putinţa de a merge la spitalul judeţean din Arad”.

Pentru felul în care „mâna de fier a lui Gh. Popa ştia să înfrunte pe cei certaţi cu legea şi ordinea”(s.n), în primăvara anului 1854, împăratul Francisc Iosif îl decorează cu crucea de aur cu coroană.

De la Ineu , pe acelaşi post îl găsim în Salonta (Bihor).  Şi aici a căutat să întroneze ordinea, „ să stârpească corupţia, mituirea, aceste burueni veninoase de cari se vede că sufere societatea rămasă în urma războaielor”( s.a.).

În anul 1859 Gheorghe Popa de Teiuş este referent la Tribunalul din Oradea-Mare, iar din anul 1861 la Tribunalul din Arad, înfiinţat la insistenţele sale.         În ziua de 5/17 septembrie 1861 la Arad se întrunesc reprezentanţii de frunte ai românilor din eparhia Aradului, printre care îl regăsim  şi pe Gh. Popa de Teiuş,  care hotărăsc constituirea  unei societăţi de lectură, a unei adevărate asociaţii culturale. Astfel, la  12 mai 1863, în sălile hotelului “Crucea Albă”(Ardealul) din Arad, se înfiinţează “Asociaţiunea naţională arădană  pentru cultura şi conversarea  poporului român”, unde îl întâlnim alături de Miron Romanul, Atanasie Şandor, Vincenţiu Babeş, Anton Mocioni, Ioan Popovici Desseanu s.a.             

Conform Statutelor sale, Asociaţiunea “voieşte a înainta cultura poporului român, prin ajutor material, prin ajutor spiritual..”

Este ales deputat în Dieta de la Budapesta- casa legiutoare, printre cei 11 anteluptători naţionali: Ioan Popovici Desseanu, Iosif Pop, V. Buteanu, Vincenţiu Babeş ş.a.

Aici, în luările de cuvânt, mai ales în „chestia naţională", vorbirea sa „are miros de Viena”. Numit jude suprem la Tabla regească din Budapesta- cel mai înalt for de justiţie de atunci, atrage atenţia Vienei şi după numai 2 ani de activitate, în septembrie 1864 este „referendar aulic la Viena ”, primind în acelaşi timp şi distincţia de „conzilier de curte”,( a fost primul român ajuns pe această treaptă).

În oraşul Arad, aflat în opoziţie faţă de Viena, primul prefect român Teodor Şerb, din motive politice este „absolvat” şi la 8 noiembrie 1864 în locul său este instalat consilierul de curte şi referendar la cancelaria aulică-Gheorghe Popa de Teiuş- comite suprem al  oraşului şi judeţului Arad. (Arad, Nr. 130, p. 3/ 28 oct. 1864).

La aflarea veştii de numire, Gh. Popa de Teiuş înaintează la 26 octombrie 1864 Excelenţei sale, Contelui Hermann de Zichy, primcancelar aulic cererea de abdicare de la demnitatea de prefect acordată lui : „având în vedere că anii trecuţi prin morburi (boli), cazuri de moarte,(soţia sa, Alexandra, moare în anul 1865,s.n.) şi prin transferări, am suferit mult şi că, pentru instalarea unei gospodării de casă nu sunt amenajat şi nu am mijloace, ca să-mi pot procura cele necesare pentru o gospodărie, poate în cel mai însemnat post din ţară, precum este prefectura Aradului, iar în timpul din urmă, trăind singuratic, la oraş,  fără familie nu sunt provăzut de loc, cu cele trebuincioase, rog respectuos pe Excelenţa Voastră, ca încă înainte de a fi dispenzat din postul prezent, să binevoiţi a-mi exopera dela Maj. Sa Apost. Împ. Reg.”

Cu toate acestea, la 8 noiembrie 1864 este instalat ca prefect al oraşului şi judeţului Arad, „fără nici un alai obişnuit la astfel de ocazii”.

Ca prefect al Aradului, pune ordine în administraţie şi justiţie, încât comitat-judeţ, mai bine administrat ca Aradul n-a fost altul. În toamna anului 1865 împăratul Francisc Iosif îl cheamă în audienţă, pentru a-i preda în calitate de prefect “actul de anexare a părţilor banatice la Dieceza Aradului ,” an în care are lor sfinţirea Catedralei ortodoxe din Arad, nou zidită.

Peste doi ani, timp în care a condus destinele oraşului şi judeţului Arad, Gheorghe Popa de Teiuş a numit peste 40 de notari români în localităţile judeţului(s.a)., urmărind astfel introducerea limbii române în administraţie.

În acest timp, la Sibiu apare, din însărcinarea mitropolitului Şaguna “Cartea de citire pentru Şcoalele poporane “, scrisă de profesorul de la Institutul pedagogic –teologic arhidiecezan din Sibiu, Zaharia Boicu (1834-1903).

Înfiinţează “fondul de penziuni” al notarilor din Arad. Istoriograful maghiar Márki Sándor scria că “George Popa are merite în ceea ce priveşte reorganizarea administrativă a comitatului Arad şi că sub el Aradul a devenit un centru al românilor”. Contribuie la înfiinţarea Mitropoliei românilor, împreună cu Andrei Şaguna, Emanuel Gojdu s.a., reorganizeară Episcopia ortodoxă română a Aradului.

În dimineaţa zilei de 17/29 martie 1867, la numai 43 de ani, Gheorghe Popa de Teiuş se stingea ca o lumânare. Părintele Traian  Trebenţiu, în broşura sa publicată în anul  1927 consemna următoarele: ”După Popa n-au rămas averi mari, decât câteva bijuterii şi mobilierul propriu fiecăruia bărbat cu poziţie mai înaltă, iar în bani 6000 de florini...”. Prin Testamentului său,  scris  în Arad, la 7 martie 1867, dispunea ca din această sumă să se dea 1000 de fl.v.a. parohiei din Galşa, ca “fundaţiune de părăstas... odată pe an la Cuvioasa Parascheva , pentru el şi ceilalţi membri ai familiei sale, iar mormântul după putinţă să se ţină în curăţenie. A mai lăsat apoi 500 fl. v.a. Asociaţiunii  culturale arădene...”

La un an după moartea sa, la insistenţele celor apropiaţi osemintele i-au fost depuse în cimitirul din Galşa, alături de ceilalţi membri ai familiei sale.

George Bariţiu, în lucrarea sa, Părţi alese din Istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă,Vol.III, p.443, scria”: În 17/29 martie, 1867 au ajuns mare doliu pe confraţii noştri din Arad şi din comitat, în urma morţii eminentului bărbat Giorgie Popa de Teiuş, consilier ces. reg. de Curte, fost comite suprem, proprietar al crucii de aur cu coroană...”

După 20 de ani de la Alba Iulia , la 3 dec. 1938, din pleiada luptătorilor veterani, care au făcut cinste Aradului, dr.Ioan Suciu (1862-1939), cu prilejul dezvelirii celor trei busturi din faţa Palatului Cultural din Arad, Gheorghe Popa de Teiuş, avocatul Mircea V. Stănescu şi Ioan Rusu Şirianu, fiul Şiriei, busturi  realizate de talentatul sculptor Radu Moga, profesor la Brad , spunea următoarele:” Gheorghe Popa, fostul prefect spre sfârşitul anilor 1860 al judeţului Arad... deşi nu este arădean s-a dovedit administrator excelent, bărbat puritan român înflăcărat şi mai ales un fervent sprijinitor al tineretului românesc de pe acea vreme, pentru intrarea sa în funcţiuni de Stat judeţene şi comunale. Regimul acestui bărbat de o înţelepciune rară a fost un regim îndreptat cu nespus de multa râvnă îndeosebi spre deşteptarea tot mai intensă a poporului nostru la conştiinţa naţională. Sub conducerea lui s-a produs  pe acest teren de muncă naţională succese uimitoare...”

Tot atunci P.S.S. părintele episcop Andrei al Aradului, adresa multimii adunate aceste cuvinte: “Aici a venit tânărul avocat Gheorghe Popa , fiul ţăranului cu diplomă de nobil, Ioan Popa din Galşa ca să fie îndrumătorul Românilor la răspântia vremurilor din 1848. Animat de cea mai nobilă iubire de neam, acest bărbat care a urcat toate treptele ierarhiei  în administraţie, ajungând  prefect al oraşului şi al judeţului Arad... a dat strălucite dovezi de alesele calităţi ale neamului prin simţul său de dreptate şi talentul de bun organizator”.

Anul 1867, cu toate evenimentele sale aduce îndepărtarea acestui mare  român din fruntea oraşului şi al judeţului Arad.

Din presa vremii de atunci (Ştirea, An.VIII, Nr.1937, Duminică, 4 Dcembrie, 1938, p.1-2),  spicuim următoarele: “Cu îndepărtarea prefectului Gheorghe Popa deTeiuş din fruntea Aradului şi pe urma izgonirei şi a celor mai mulţi slujbaşi aşezaţi de dânsul în posturi, dar mai ales de pe urma trădării noastre de către Împărat s-a înstăpânit asupra Românimei din Arad şi judeţ cruntă dezamăgire şi amarnică desorientare...”

Născut în acelaşi an şi din aceeaşi durere cu Avram Iancu- un alt avocat împătimit al românillor din acele timpuri de grea cumpănă, contemporan cu mitropolitul  Andrei Şaguna, Gheorghe Bariţiu şi atâtea alte “umbre sfinte” ale neamului nostru,  Gheorghe Popa de Teiuş a fost omul vremii sale.

Ca semn de preţuire pe lângă bustul ridicat în inima oraşului de pe Mureş, arădenii i-au dăruit o stradă care  să îi poarte  peste veacuri cu cinste numele, strada  unde îşi are sediul una dintre cele mai importanate instituţii culturale ale Aradului, Biblioteca Judeţeană “A. D. Xenopol” şi Secţia de Artă a Complexului Muzeal Arad.                 

            Prelucrare de Nicoară Nicolae Horia

                       (www.taraiancului.ro)

 

Bibliografie

Preot Traian Trebenţiu, Gheorghe Popa de Teiuş, Arad, 1927, Imprimeria Judeţului Arad S. A.

George Manea, Gheorghe Popa de Teiuş (1824-1869), Revista Ziridava, X, 1978.