România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

PAMFIL ALBU (1908-1990) Creatorul Muzeului Etnografic din Lupşa

 

 Muzeul Lupşa are ca bază de pornire o singură colecţie de obiecte de artă populară şi de unelte folosite în gospodăriile lupşenilor, pe care a creat-o pe lângă şcoală, imediat după Marea Unire, Sebastian Ciapa, “învăţător şi popă fără popor”- aşa cum se semna în diverse acte- socrul lui Pamfil Albu. Sebastian Ciapa a fost un intelectual de frunte al satului, cu o vastă cultură, un mare patriot (aruncat în temniţele Clujului, Szeghedinului şi Şopronului din Ungaria în anii Primului  Război Mondial).

Preluând “ comoara” alcătuită de socrul său, tânărul învăţător Pamfil Albu a amenajat, în anul 1937, într-o încăpere lângă clasa unde preda, la şcoala “din deal”, un mic muzeu şcolar, în spiritul ideilor lui Dimitrie Gusti, idei ce fuseseră îmbrăţişate cu entuziasm de tinerii intelectuali ai acelei vremi.

După demersuri insistente la organele de stat locale şi centrale, în anul 1950, dascălul Albu, care era şi profesor la şcoala elementară de şapte ani, Lupşa, a primit, pentru înfiinţarea unui adevărat muzeu, localul vechi al şcolii primare din centrul comunei, cu 11 încăperi, clădire datând din anul 1870, edificată de biserica ortodoxă pentru şcoală, la etaj, şi casa parohială, la parter, unde mai târziu a funcţionat şi postul de jandarmi. Acest local are o  valoare arhitecturală deosebită, fiind obiect de patrimoniu.

Inventarul muzeului cuprinde peste 8 mii de obiecte, din care nici o treime nu sunt prezentate în expoziţia de bază. În cea mai mare parte, obiectele au fost obţinute prin donaţii de la locuitorii satelor Lupşa, Valea Lupşii, Hădărău, Mănăstire, Curmătură, Muşca, Geamăna, Vinţa, Mărgaia, După Deal. O altă parte au fost cumpărate, căci sătenii se desprindeau greu de ele. La început, oricând  era nevoie, dascălul Albu le cumpăra din banii săi, ai familiei, numai să le salveze, să le vadă la muzeu.

Spre cinstea lor, colegii de învăţământ, elevii, lupşenii şi organele de stat şi politice ale vremii, l-au ajutat din plin.

Într-un material publicat în revista “Probleme de muzeografie” din anul 1960, “dascălul nostru”, cum îl numeau lupşenii, spunea:” în funcţie de materialul existent, am stabilit şi am organizat următoarele sectoare tematice: culesul în natură, albinăritul, vânătoarea şi pescuitul, păstoritul, cultura pământului, transportul şi prelucrarea produselor agricole destinate alimentaţiei omului. În sălile de la  etajul clădirii, am organizat sectoarele: aurăritul, lucrul în pădure, şindrilăritul, industrie casnică textilă, portul, obiectele de uz casnic şi interioarele. Ocupaţiile sunt prezentate în ordinea dezvoltărilor istorice; în sectoarele tematice, exponatele sunt aşezate în ordinea întrebuinţării lor în procesul muncii”.

Mii de vizitatori au trecut pragul acestui muzeu, unic în România şi, de ce să n-o spunem cu mândrie, unic şi în lume! Cartea de onoare a muzeului vorbeşte de la sine. Aici apar cu alese cuvinte de laudă, nume de prestigiu: academicieni, oameni de ştiinţă şi cultură, personalităţi politice din ţară şi de peste hotare. Apar şi aprecierile simple, emoţionante ale truditorilor de rând: ţărani, muncitori, dascăli, funcţionari, elevi, studenţi, militari, veniţi în grupuri sau individual.

Din mulţimea extraordinară a obiectelor expuse, unele ne reţin atenţia în mod special: o hartă de mină, săpată în piatră din epoca străveche; unelte primitive de pescuit şi vânat; coşniţele de albine din butură de copac sau din nuiele şi fire de curpen; ciocane, topoare şi fusaiole din comuna primitivă; ţiglă, cărămidă şi ceramică din epoca daco-romană; obiecte din lemn legate de păstorit şi prelucrarea laptelui; unelte pentru prelucrarea cerealelor; mijloace de transport etc. Avem câteva unicate pe plan mondial: gujbele, opinca de lemn, geamul cu băşică de bou.

Dacă Lupşa e binecunoscută, de mult timp, în ţară şi în străinătate, e datorită şi Muzeului Etnografic, care reprezintă nu numai un sat românesc oarecare, ci şi din zona Munţilor Apuseni şi a Ardealului.

                                    Înv. Cristina Andreş

                      Şc. cu cls. I-IV, Valea Lupşii

Bibliografie: LUPŞA - AUR ŞI OAMENI, Antologie monografică, Editura Pastel, Braşov, 2006