România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

PREOTUL IOSIF GOMBOŞ - DASCĂL ŞI PREOT DE CUGET ŞI SIMŢIRE ROMÂNEASCĂ

 

             „Părintele Iosif Gomboş este podoaba clerului din Munţii Apuseni”.

   (Ioan Rusu Abrudeanu, România ilustrată, 1909.)

 

Acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, numit Ţara Moţilor, recunoscut pentru frumuseţea plaiurilor sale mioritice, dar şi pentru eroismul cu care fiii ei s-au ridicat în decursul istoriei împotriva nedreptăţilor cu „lancea lui Horea şi Iancu” a dat la lumină şi mari personalităţi care, prin ascuţişul minţii, au pus piatră de temelie la luminarea şi prosperitatea acestui popor.

Din rândul marilor bărbaţi ai clerului ortodox ce au ostenit în Ţara Moţilor se remarcă în mod deosebit aceea a venerabilului protopop Iosif Gomboş. S-a născut în anul 1863 în comuna Vidra de Sus. Bunica sa, Măria Gomboş, născută Candrea, descindea din neamurile lui Iancu. Era nepoată de vară a eroului. Iar bunicul său, Mihai Gomboş, jude comunal, era fiul lui Urs Gomboş, unul din fruntaşii mişcării revoluţionare din Cîmpeni, de la anul 1782, fiind condamnat la moarte alături de alţi conducători. Un unchi al său, preot în Vidra de Sus, Ioan Gomboş, a fost unul din vitejii tribuni ai lui Avram Iancu, care a condus pe gardiştii Iancului în lupta de la Abrud.

Şcoala primară o termină în comuna natală. Deştept şi harnic, Iosif era primul la învăţătură. Urmează liceul la Alba Iulia şi Sighetul Marmaţiei, facultatea de Teologie la Sibiu unde şi-a luat licenţa. După terminarea studiilor universitare se întoarce „Acasă” pe Valea Arieşului, valea tuturor durerilor celor de un neam cu el. Îl găsim ocupând funcţia de învăţător pe care o deţine timp de 14 ani în Vidra. Se face în acelaşi timp cunoscut, stimat şi apreciat şi în viaţa socială, politică şi culturală a moţilor alături de alţi fruntaşi din munţi

Ca învăţător a ostenit pentru îmbunătăţirea organizării învăţământului, reuşind să ridice calitatea lecţiilor predate. Este unul din cei mai buni dascăli din Tara Moţilor, fiind mereu solicitat cu disertaţii tematice şi practice la adunările generale ale „Reuniunii învăţătorilor din districtul Abrud”. Participă activ alături de conducătorii acţiunii ,,memorandiste” din Munţii Apuseni. Are ca prieten pe avocatul Amos Frâncu, apărătorul memorandiştilor. În fruntea a peste 500 de moţi din Vidra de Sus a participat la Cluj la manifestaţiile de solidaritate cu cauza inculpaţilor.

În anul 1899 intră în rândul clerului ortodox. Este ales preot în parohia Abrud-sat unde desfăşoară o frumoasă activitate pastorală. În 1909 în fruntea moţilor participă la alegerile parlamentare din cercul Aiud, unde fusese candidat dr. Alexandru Vaida-Voievod şi pentru că n-a putut lua cu sine drapelul românesc, a scris pe o pancartă în roşu, galben şi albastru „Trăiască dr. Alexandru-Voievod”. Casa lui era întotdeauna deschisă şi pentru oaspeţii „periculoşi” în ochii oficialităţilor. Nu   i-a fost frică să găzduiască în casa lui pe Ioan Rusu Abrudeanu venit din România să viziteze Ţara Moţilor. Fiul său Ulpiu Gomboş face Şcoală Militară în România şi luptă ca ofiţer în armata română mai întâi în Dobrogea apoi la Mărăşeşti (în 1919 fiind şeful biroului de operaţii al generalului Moşoiu.).

Părintele Iosif Gomboş a participat la Expoziţia Naţională din Bucureşti cu care prilej a fost decorat de Guvernul României, pentru concursul dat cu „Coroana României” şi „Medalia jubiliară”. A scris articole în Familia, România Ilustrată, Transilvania şi Telegraful Român în care trata „evenimentele războiului în lumina sufletului poporului român” susţinând că „după război poporul român nu va mai cerşi ca în trecut drepturile, ci va pretinde realizarea programului Partidului Naţional Român prin urmare, autonomia Ardealului”. A publicat în Transilvania articole despre copilăria eroului Avram Iancu. Aceste articole nu au fost văzute cu ochi buni de către autorităţile timpului. Autorul susţinea în Telegraful Român „articolele mele au fost cele mai româneşti din câte s-au scris până acum”. A scris mult şi despre datinile, legendele, credinţele şi povestirile moţilor. În culegerea de Poezii populare a lui Simion Florea Marin, printre informatori este pomenit şi părintele Iosif Gomboş. S-a remarcat şi ca un bun orator. Au rămas până în zilele noastre cuvântul funebru la moartea „lăutarului Ghiuţ” care prin ascuţişul său fermecat, întocmai ca al lui Barbu Lăutaru, sunt arătate virtuţile de artă muzicală a cântecului nostru popular.

După intrarea României în război părintele Iosif Gomboş împreună cu alţi patrioţi români din Abrud-sat şi Ţara Moţilor au fost arestaţi la 2 octombrie 1916. Astfel credinciosul Ioan Almăşan, curelar în Abrud-Sat, a fost arestat pentru vina de a avea în casă pe perete la loc de cinste, chipurile lui Horea, Cloşca şi Crişan. Cu batjocură i-au fost legate în spinare tablourile cu chipul martirilor şi purtat în văzul mulţimii prin Abrud. Legaţi doi câte doi cu un lanţ comun, cu fiare la picioare au fost purtaţi prin oraş în văzul lumii înspre gară, insultaţi şi scuipaţi drept cei mai mari înrăiţi criminali. În memoriul său pe care îl întocmeşte, părintele Iosif Gomboş mărturiseşte calvarul prin care a trecut în timpul şi după exilul de 6 luni petrecut la Rabold , o localitate pe graniţa Austriei. Se întoarce la Abrud-sat cu sănătatea şubrezită. După eliberare este obligat a se prezenta în fata autorităţilor maghiare din Roşia Montană de două ori într-o săptămână, fiind umilit, batjocorit şi obligat să facă mereu declaraţii de loialitate, în această situaţie de teroare morală are curajul să salveze de la confiscare arhiva „Reuniunii femeilor române” şi arhiva „Casinei române” din localitate, ascunzând-o, pe prima în fânul din şura proprie, iar pe a doua în turnul bisericii la care slujea.

Cu alese înclinaţii spre muzică, părintele Iosif Gomboş, încă din timpul studiilor face parte din corul condus de Gheorghe Dima care i-a fost profesor la Sibiu. În anul 1906 corul din Abrud-sat care purta denumirea „Corul Moţilor” organizat de părintele Iosif Gomboş, a participat la serbările „Expoziţiei Naţionale “ din Bucureşti, unde a concertat sub bagheta fostului profesor Gh, Dima în componenta corurilor unite din Transilvania compus din 900 de persoane, la Arenele Romane. Corul lui Gh. Dima prezenta concerte avându-1 ca tenor pe părintele Iosif Gomboş.

Demn de amintit la părintele Iosif Gomboş este modelul de pastoraţie desfăşurat timp de.12 ani în parohia Abrud-Sat. Câtă pace şi bună înţelegere era în această parohie. Câtă grijă a purtat pentru cele sfinte şi naţionale. Călătorul dornic să cunoască istoria bisericească şi naţională poate vedea până în zilele noastre frumosul local al „Şcoalei de lângă biserică” ridicat tot prin purtare de grijă a părintelui Iosif Gomboş. Aceasta dovedeşte că viata spirituală în străvechea şi plină de istorie Ţară a Moţilor a fost mereu întreţinută de cele două instituţii .reprezentative: biserica şi şcoala.

Mitropolia ortodoxă română din Sibiu, apreciind înaltele calităţi ale părintelui Iosif Gomboş, i-a acordat distincţia de a purta „brâul roşu” şi-1 numeşte protopop în capitala Ţării Moţilor - Cîmpeni, după moartea venerabilului protopop Romul Furdui în anul 1918, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În şirul lung de preoţi care au ocupat această funcţie plină de răspundere, părintele Iosif Gomboş a fost o „întrupare a virtuţii creştine” şi unul din cei  mai de seamă protopopi ai Mitropoliei Sibiului. Slujea cu multă prestanţă şi trăire sufletească rar întâlnită. A fost un mare caracter de o ţinută morală incontestabilă, un model de creştin adevărat, harnic şi priceput, blând şi corect. Părintele Iosif Gomboş a dorit ridicarea credincioşilor săi „moţi” pe o treaptă superioară de trai şi civilizaţie. S-a născut din popor şi a rămas în mijlocul poporului în slujba căruia şi-a pus toate darurile şi toată viata sa. Demnitatea, numele de bun român şi bun creştin au fost bunuri mult mai de preţ decât demnităţile şi măririle. Şi-a dus cu stoicism crucea vieţii, întru slujirea neamului. A trecut fără văicăreli, cu tenacitate peste încercările unor vremuri dure. A fost o mare personalitate, nu numai culturală, ci şi teologică, de ordin moral de care biserica, neamul şi Ţara au avut nevoie în acele vremuri de izbelişte.

Părintele Iosif Gomboş a murit în anul 1926 şi a fost înmormântat în cimitirul bisericii din Câmpeni-Deal lângă streaşină bisericii alături de venerabilii protopopi care au cinstit aceste meleaguri încărcate de istorie sfântă: părintele Ioan Patiţia (1807-1877), părintele Romulus Furdui (1865-1916).

Evocând cu emoţie frânturi din viaţa şi faptele părintelui Iosif Gomboş mi-am îndeplinit o datorie sfântă, o obligaţie de suflet. Din „cronici îngălbenite de vreme” străluceşte chipul unui Preot de altă dată...

Prin întreaga sa activitate pusă în „slujba slujirii bisericii străbune şi a intereselor naţionale” părintele Iosif Gomboş a intrat în istorie şi în conştiinţa acestui colţ de ţară numit Ţara-Moţilor.

Pr. Eugen GOIA

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Romulus Felea, Bijuterii spirituale din Ţara Moţilor, Cluj Napoca, 2001.

2. Ţara Moţilor, Alba Mia, 1977.

3. Ioan Ranca, Avram Iancu, Documente, Bucureşti, 1974.

Monument funerar-protopop Iosif Gombos.