Focşani,
Buftea, Bucureşti. Umilinţele noastre se succed, iar pacea înseamnă,
printre altele, reducerea armatei la 8 divizii de infanterie cu efective
de pace, plus 2 divizii de infanterie şi 2 de cavalerie din Basarabia
care îşi menţin efectivele de război (tampon faţă
de o Rusie bolşevică, ostilă nouă).
După
debarcarea americanilor în Europa, lucrurile nu mai merg bine pentru
Puterile Centrale
pe
celelalte fronturi, iar pe 28 octombrie/10 noiembrie 1918, Regele
Ferdinand decretează remobilizarea generală (cu o zi înaintea
Armistiţiului general din 11 noiembrie).
Printre
marile unităţi militare regăţene implicate se numără
şi cele două divizii de vânători implicate iniţial în
paza frontierei
la
Nistru
,
alături de grăniceri. În componenţa lor intrau 10
regimente de vânători, unităţi de elită remarcate în
bătălii prin profesionalism.
În
cadrul Diviziei 2 Vânători, comandată de gen. Gheorghe Dabija
(moldovean din Iaşi, 57 ani în 1919), intra şi Regimentul 9 Vânători,
condus de col. Gheorghe Rasoviceanu (gorjean din Leleşti, 43 ani),
unde preotul căpitan Gheorghe Cotenescu (muşcelean din Stoeneşti,
33 ani) era confesor militar. Pe tot parcursul campaniei de dezrobire a
Ardealului va fi prezent acest trio purtător de biruinţi.
Regimentul
de fier, la datorie
9
Vânători, “regimentul de fier”, faimos pentru dârzenia cu care
luptase în peste 50 de bătălii, a jucat de multe
ori rolul unei forţe de sacrificiu în ariergardă sau în
avangardă, suferind constant pierderi grele. În întreaga campanie
(1916-1919), trenul său regimentar a transportat cruci de lemn pentru
îngroparea rapidă, din mers, a celor căzuţi, iar Ordinul
militar “Mihai Viteazul” a fost acordat steagului regimentului şi
unui mare număr de ofiţeri.

|
Regina
Maria si Regele Ferdinand, pe malul Tisei, planuind noi operatiuni. |
În
decembrie 1918, Reg. 10 Vânători preia controlul şi pacifică
Valea Jiului (Petroşani), unde muncitorii unguri declanşau greve
în lanţ. Iniţial trebuia să i se alăture şi Reg.
9 Vânători, după ce generalul Alexandru Mărgineanu,
comandantul garnizoanei Bucureşti, îl implicase în reprimarea
grevei organizate de tipografii consiliaţi de agitatori moscoviţi.
Regimentul 9 Vânători ajunge mai întâi în satele din jurul Devei
iar ulterior în zona Brad-Baia de Criş, ţinutul moţilor
lui Horia şi Avram Iancu. Pe 23 februarie/5 martie 1919 revine
la
Brad
din permisie şi preotul Gh. Cotenescu, aducând scrisori inclusiv
rudelor lui Nicolae Iorga, prieteni de familie (ofiţerii Dumitru
Chirescu şi Petru Iorga).
Recrutarea
moţilor
Armistiţiul
de
la
Belgrad
fixase linia demarcaţională pe aliniamentul Mureşului, iar
liniile succesive de demarcaţie impuse ulterior de Consiliul Suprem
de
la
Paris
(America, Anglia, Franţa şi Italia) permit armatei române să
ocupe relativ paşnic noile aliniamente. Din păcate, Parisul lasă
Biharia, importantă zonă compactă românească, în
administrarea temporară a guvernului Karolyi.

|
Bravul
soldat decorat de Regele FERDINAND. |
Gărzile
naţionale româneşti, prima armată proprie a Transilvaniei,
rezistă cu greu incursiunilor formaţiunilor maghiare care dezlănţuie
în zonă un val de teroare. Guvernul român informează Parisul
asupra atrocităţilor comise şi se solicită efectuarea
unei anchete. Printre observatorii trimişi se numără şi
colonelul de Tilly. Acesta vizitează Ţebea şi, impresionat
de bătrânul gorun al lui Horia, sugerează moţilor şi
ofiţerilor regăţeni să sădească un pui de
gorun care să simbolizeze începutul unei noi epoci, a libertăţii
definitiv câştigate.
La
2 martie 1919, col. Rasoviceanu organizează la Ţebea depunerea
jurământului de către Corpul Voluntarilor “Horia”,
transformat în regiment (4.000 de oameni). Compus iniţial din trei
batalioane şi o baterie de
8
mm
(comandate de căpitan Alexandru Drăgoi, maiorul Mihai Stoica,
locotenent Avram Vesa/maior Sabin Banciu, respectiv locotenent Petre
Popoviciu/lt. Alexandru Ianculescu), acesta fusese înfiinţat la
15-16 februarie 1919 de dr. Ioan Suciu şi căpitanul Florian
Medrea prin chemarea sub arme a moţilor din Ţara Zarandului
şi Munţii Apuseni (plăşile Abrud, Baia de Criş,
Brad şi Câmpeni) şi a demobilizaţilor reîntorşi din
prizonierat rusesc.

|
Gen.
Gh. Rasoviceanu. |
Serviciul
divin a fost oficiat de 12 preoţi civili şi militari la steagul
zdrenţuit în lupte al vânătorilor. În urale, colonelul
Rasoviceanu, urcat pe o masă, anunţă că moţii ies
de sub jurisdicţia Consiliului Dirigent şi se subordonează
Diviziei 2 Vânători, cu rol de avangardă în viitoarele lupte.
Căştile metalice regăţene salută voluntarii în
uniforme amestecate (austro-ungare, ruseşti şi româneşti),
purtând chipiuri decorate cu tricolorul românesc şi o bandă
albă inscripţionată „Horia”.
Peste
trei săptămâni,
la
Brad
,
generalul Dabija inspectează cu mândrie trupele din zonă
(12.000 oameni), iar protopopul Vasile Damian îmbărbătează
oştenii, în timp ce ofiţerii vor merge în pelerinaj la Ţebea
ca să sădească puiul de gorun promis, simbol al unei libertăţi
definitiv câştigate. După puţin timp, e rândul familiei
regale să meargă în pelerinaj la Ţebea şi să sădească
alţi 2 pui de gorun, unul pentru Regele Ferdinand şi celălalt
pentru Regina Maria, simboluri ale înfrăţirii veşnice
dintre speranţele de odinioară cu cele ale prezentului.
Ofensivă
generală
După
proclamarea Republicii Sfaturilor, condusă de Kun Bela şi Garbai
Sandor, provocările şi crimele se înteţesc pe întregul
front (inclusiv trenuri blindate din care desantau trupe). Comitetele de
soldaţi, coordonate de comisari politici bolşevici, printre care
şi viitorul filosof american Lukacs Gyorgy, înlătură
corpul ofiţeresc timorat şi îşi aleg proprii conducători
ai unei armate formate în principal din mercenari, egală numeric
şi superioară în mitraliere, artilerie grea, trenuri blindate
şi aviaţie “moştenite” şi de
la
Mackensen.

|
Pr
Capitan COTENESCU. |
În
aceste condiţii, armata română este obligată să
declanşeze ofensiva generală la 16 aprilie 1919. În Biharia,
Divizia 2 Vânători atacă prin defileurile văilor Crişului
Alb şi Crişului Negru. În numai 2 zile, inamicul este
rostogolit din munţi şi se retrage în dezordine spre Tisa.
Printre localităţile eliberate prin luptă de regimentele înfrăţite
9 Vânători şi “Horia” (3 batalioane grupate în Detaşamentul
Rasoviceanu, plus cel de rezervă, con dus de preotul lt. Simion
Pop-Zaslo) se numără Vaşcăul, Beiuşul, Tinca
şi Salonta.
Prima
Înviere în libertate
La
intrarea armatei române eliberatoare în Beiuş, entuziasmul populaţiei
a fost pe măsură. I-a ieşit în cale delegaţia formată
din avocatul Traian-Amos Pinteru, secretarul Consiliului Naţional
local, şi profesorul Vasile Ştefănică, directorul
liceului greco-catolic “Samuil Vulcan”. Regimentele înfrăţite,
moţii şi vânătorii, au celebrat Sfintele Paşti
la
Beiuş
,
unde recent numitul protopop ortodox Petru E. Papp a oficiat prima slujbă
în libertate a Învierii Domnului, ajutat de bătrânul preot Moise
Popovici şi de părintele Gheorghe Cotenescu de
la
Reg.
9 Vânători. Atmosfera evenimentului este descrisă emoţionant
de protopopul Petru E. Papp:
“Ziua
Paştilor avu o îndoită însemnătate. Înviase Fiul lui
Dumnezeu şi adusese Învierea de mult aşteptată şi
neamului românesc. Părintele Cotunescu [corect
Cotenescu – n.a.] din 9 Vânători împreună cu părintele
Moise Popoviciu [corect Popovici, vezi “Dicţionarul Teologilor
Români, Mircea Păcurariu, n.a.] şi cu mine săvârşirăm
sfânta slujbă a Învierii în Beiuş. Biserica împrejmuită
de soldaţi cu luminiţe aprinse în mâini, cari ca la mormântul
Domnului vestesc Învierea. Au fost cele mai înălţătoare
şi mai frumoase Paşti din câte am avut vreodată”.
După
eliberarea Beiuşului (19 aprilie), regimentul „Horia”, con dus de
lt. col. Popa Grama, preia numele localităţii. La 22 aprilie
sunt eliberate în totalitate fostele comitate Bihor şi Arad, intrându-se
pe teritoriul Ungariei.
Cu
Budapesta la picioare
Ieşirea
din defileuri impunea întărirea avangărzilor. Se constituie
Grupul de Sud (gen. Dabija) pentru fixarea forţelor inamice
superioare din zona Bekescsaba (30.000 oameni, faţă de cca.
12.000). Efortul principal al campaniei revine acum Grupului de Sud, întărit
cu Divizia 18 ardeleană, iar comanda o preia generalul Ştefan
Holban. La 28 aprilie, Divizia 2 Vânători ocupă zona
Szarvas-Gyoma. Manevrele Grupului de Sud taie liniile de retragere ale
inamicului ce se retrăgea spre Szolnok, zdrobind rezistenţa
la
Mezötur
,
iar până la 1 mai 1919 trupele române controlează malul stâng
al Tisei, aruncând dincolo de ea resturile armatei roşii maghiare.
Ulterior,
Divizia 2 Vânători trece
la
Grupul
de Nord (gen. Mihăescu) şi ajută la restabilirea legăturii
cu cehoslovacii, interzicând joncţiunea prin Galiţia între
armata roşie maghiară şi armata roşie sovietică
trimisă de Lenin şi Troţki. Operaţiunea, corelată
cu eforturile similare ale polonezilor, ridică timp de 25 de ani o
barieră în calea expansiunii ciumei roşii în Europa. Divizia 2
Vânători duce lupte grele în sectorul Rakamaz-Hernad Nemety cu
divizia roşie internaţională (în principal nemţi
şi austrieci, inclusiv femei – divizii similare vor juca un rol
esenţial în războiul civil din Spania), participă la
contraofensiva din iulie 1919 şi trece prima Tisa, pe pod de
pontoane, cu Reg. 9 Vânători în frunte. Armata roşie maghiară
este învinsă peste tot, teroarea roşie a guvernului Bela Kun încetează
ca prin farmec iar trupele române ocupă timp de trei luni o mare
parte a Ungariei, fiind singura armată aliată care cucereşte
o capitală inamică şi defilează pe bulevardele ei.
Demobilizarea
permite omagierea în linişte a eroilor, iar Regimentul 9 Vânători
contribuie financiar în mod simbolic primul la zidirea noii biserici din
Stoeneşti-Muşcel, în locul celei distruse în 1916 de armata
germană în luptele grele de pe Valea Dâmboviţei, ajutându-şi
astfel confesorul militar ce i-a însoţit, ca un părinte, în
timpul campaniei de dezrobire a Ardealului.
Împreună
cu voluntarii moţi din Ţara Zarandului şi din Munţii
Apuseni, ofiţerii regăţeni Gh. Dabija, Gh. Rasoviceanu
şi Gh. Cotenescu (toţi trei purtători cu cinste ai numelui
Sfântului Mare Mucenic care a biruit balaurul biblic) şi al celorlalţi
militari ardeleni şi regăţeni, şi-au trecut numele pe
răbojul istoriei dezrobirii Ardealului, făuriririi şi apărării
României întregite.
Într-o
Europă unită, care ştie să-şi preţuiască
simbolurile, vălul uitării se subţiază şi merită
alungat definitiv de noile generaţii, interesate să-şi
cunoască istoria.
RADU
PETRESCU,
nepotul
preotului-profesor muşcelean Gh. Cotenescu
|
|