România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Badea Cârţan – un apostol al cărţii

   

Gheorghe Badea Cârţan s-a născut la 24 ianuarie 1849 în satul Oprea, lângă Cârţişoara, judeţul Sibiu, în iureşul Revoluţiei din Transilvania. Părinţii săi: Nicolae şi Maria Cârţan se ocupau cu oieritul şi au avut 7 copii. Primul copil a fost Măriuţa, Gheorghe, eroul nostru, apoi, Nicolae, Chiva, Ioan, Avram şi Arsene. Avram Budac, bunicul lui Gheorghe din partea mamei a ajuns cu oile în căutarea ierbii până în Caucaz, de asemenea a trecut şi prin Italia şi Franţa, călătorind pe jos, de aici şi chemarea nepotului Gheorghe de a călători în ţări străine pe jos.

Tatăl lui Gheorghe, Nicolae Cârţan s-a născut în 1810 şi s-a ocupat de mic cu creşterea oilor. Aşa a deprins de mic şi Gheorghe această ocupaţie, ajungând să îi placă mai mult oieritul decât să meargă la şcoală. Trăind în lumea poveştilor spuse de bunicul său Avram Budac şi de unchiul său Arsene, cântăreţ la biserică, a ajuns la vârsta de 11 ani cu dorinţa de a pleca la munte, la stână cu oile, alături de tatăl său. În 1865 moare Nicolae Cârţan, în această situaţie la vârsta de 16 ani, Gheorghe a ajuns capul familiei, fiind obligat să preia toate prerogativele tatălui său. La această vârstă Gheorghe a învăţat să citească. A ajuns repede un cioban desăvârşit, cunoscând foarte bine Munţii Făgăraşului şi toţi ceilalţi munţi din împrejurimi. Se hotărăşte să plece în Bărăgan, unde l-a cunoscut pe Ion Cotigă, cu care se împrieteneşte imediat. În această perioadă începe să cunoască istoria românilor, află despre Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, despre dorinţa de unire a tuturor românilor într-un singur stat, întrebându-se de ce românii din Transilvania sunt obligaţi să treacă graniţa pentru a merge la fraţii lor în România. În 1870 a aflat că este căutat pentru a fi trimis la oaste, de către habsburgi, dar nu se grăbeşte. Din această cauză va fi căutat anual o lungă perioadă de timp. În 1877 s-a înrolat ca voluntar la Roşiorii de Vede  într-o unitate militară, pentru a fi trimis pe front în războiul de independenţă. Lipsa de instruire a tânărului a făcut să nu participe în război, ceea ce i-a pricinuit o mare durere care l-a frământat toată viaţa. În iulie 1878 se întoarce acasă şi imediat este încorporat la Făgăraş la regimentul 31 Infanterie şi a fost trimis la Zemm , lângă Belgrad, fiind cel mai vârstnic recrut din unitate. Aici au încercat să-l convertească la catolicism. Pe timpul stagiului militar a cerut o învoire, dar nu a primit-o. În această situaţie a dezertat din armată, şi a plecat la prietenul său Ion Cotigă din Bărăgan. S-a întors în unitatea militară după două săptămâni. Comandanţii săi au vrut să-l trimită la închisoare, până la urmă a fost iertat, fiind trimis în Herţegovina. În 1881 Gheorghe Cârţan se elibera din armata lui Franz Iosef. A plecat la Cârţişoara , apoi în Bărăgan pentru a încheia socotelile cu prietenul său Ion Cotigă. Şi-a luat partea lui şi a plecat acasă. Cu timpul Ion Cotigă s-a stabilit la Călăraşi. Cârţan a plecat spre Ţara Făgăraşului cu 400 de oi, 2 măgari, 4 câini şi doi desagii plini cu cărţi. S-a îndreptat spre casă pe acelaşi drum parcurs cu 15 ani în urmă, a trecut graniţa cu acte în regulă, fiind cetăţean austro-ungar. Pe drum spre casă oile sale au intrat în lanuri cu culturi de grâu şi porumb, fiindu-i confiscate.

A plecat imediat la Viena , la împărat pentru a i se face dreptate, aşa cum avea să meargă de mai multe ori la împărat. A fost ajutat de studenţii români, spre a fi găzduit la un birt „Pisica neagră”, unde-şi plătea mâncarea şi culcuşul cu diferite munci. Articolul „Un ţăran român la Viena ”, apărut în „Dreptatea” în 4 martie 1895 semnat de Valeriu Branişte descrie aventura lui Cârţan la Viena. Astfel drumul călcat de Horea şi de atâţia alţi transilvăneni a fost încercat şi de Cârţan. Cu ţundra pe spate, pe străzile elegante ale Vienei şi în plină agitaţie a oraşului, Cârţan umbla în căutarea palatului imperial. Nişte militari români i-au făcut o cerere în limba germană, care a ajuns la un secretar al cancelariei imperiale. După 8 zile de aşteptare a răspunsului, timp în care a fost închis la un loc cu hoţii şi tâlharii, a fost trimis cu trenul la Pesta. Cât a stat la Viena a reuşit să discute cu studenţii români aflaţi la învăţătură şi să cumpere „Cronica românilor”, scrisă de Gheorghe Şincai, considerat de Cârţan ca fiind singurul folos din această călătorie.

Ajuns acasă s-a ocupat în continuare de oierit, dar a început să-l preocupe tot mai mult cartea, cunoştea bine istoria românilor Şi-a stabilit un ţel bine definit, să-şi aducă contribuţia la unitatea neamului românesc.

Participă la Blaj , unde se adunau românii din toată Transilvania şi la Sibiu , la Conferinţa din 12-14 mai 1881 care cerea revenirea la autonomia Transilvaniei. Imediat i-a încolţit în minte ideea de a face comerţ cu cartea românească, dar fără profit, pur şi simplu de a duce în Transilvania carte de la fraţii din România. A fost categoric refuzat de autorităţi, ba mai mult, a fost certat şi anchetat. Dar Cârţan nu a cedat, fiind influenţat de Ion Slavici, care scria în „Tribuna” şi datorită ideilor sale, considerate delicte de presă a fost zvârlit în închisoarea de la Vaţ , iar Cârţan a făcut închisoare pentru răspândirea de slovă românească.

În ziua când Cârţan împlinea 42 de ani, la 24 ianuarie 1891, la Bucureşti lua fiinţă „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor” sub preşedinţia istoricului Vasile Alexandrescu Urechia. Printre membrii de conducere au fost: Grigore Brătianu, Ion Bianu, dr. Victor Babeş, I.C. Brădişteanu, dr. Minovici, iar mai târziu: Spiru Haret, Gr. Tocilescu, Nicolae Iorga, Ion Slavici, Vasile Lucaciu, B. Şt. Delavrancea, Al. Odobescu. În anul înfiinţării, graţie Ligii culturale şi profesorului V.A. Urechia, apărea „Memoriul studenţilor universitari români privind situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria” care a avut un larg ecou în Europa. Aceleaşi simţăminte îl făceau pe Cârţan să caute căi noi prin care să circule slova românească printre despicăturile Munţilor Făgăraş şi Bucegi.

În iulie 1893 la Sibiu s-au adunat câteva sute de oameni pentru a lua în dezbatere rezultatele „Memorandului” iar în primăvara anului următor a fost programat procesul. La 6 mai 1894 Cârţan pornea spre Sibiu şi Cluj pentru a fi martor la procesul memorandiştilor. Pe traseul parcurs Cârţan şi-a amintit mereu de grupul de memorandişti grupaţi în jurul fruntaşului politic Ioan Raţiu şi marşul „Deşteaptă-te, române!”, ca şi uralele românilor.

În clădirea „Reduta orăşenească” din Cluj (unde până în 1865 s-au ţinut şedinţele Dietei), astăzi „Cercul militar”, s-a desfăşurat procesul. Printre cei ce au reuşit să pătrundă în sală a fost şi Cârţan, care a stat la balcon timp de 17 zile cât a durat procesul. A rămas impresionat de tăria şi curajul memorandiştilor. Cei condamnaţi au fost conduşi cu alai la închisorile din Seghedin şi Vaţ. Printre cei ce i-au urmat a fost şi Cârţan. Furia şovinilor unguri s-a revărsat atunci asupra familiilor condamnaţilor. Văzând ce se întâmplă, Cârţan a lăsat oile în seama unor ciobani şi a pornit pe urmele memorandiştilor întemniţaţi. Cârţan este bănuit a fi spion şi agitator, aşa se explică arestarea şi anchetarea lui. După trei zile de batjocură şi bătăi i s-a dat drumul. Supărat pentru ce i s-a întâmplat, Cârţan a luat din nou drumul Vienei pentru a se prezenta la împărat. Şi de data aceasta a rămas doar cu promisiunile. A făcut din nou petiţie la autorităţi pentru a i se permite să „dea cărţi la oameni, ca să ştie legea”, iar drept răspuns a fost arestat şi anchetat, fiind învinuit şi pentru participarea la procesul memorandiştilor.

În  1895 Câţan poposeşte pentru prima dată în Bucureşti care avea pe atunci o populaţie de 150.000 locuitori şi 365 de biserici. În 1895 Nicolae Iorga la 24 de ani, a ţinut la Ateneul Român o conferinţă pe o temă istorică, fiind numit profesor universitar, cel mai tânăr profesor universitar român. Tot în această perioadă Cârţan a citit „Cronica” lui Şincai, cumpărată de la Viena , a recitit „Istoria Românilor supt Mihai Vodă Viteazul”, scrisă de Nicolae Bălcescu. Citea pentru el, pentru cei din casă, pentru vecini, prieteni şi publicul larg. Ajuns în Bucureşti consideră că locul de înnoptare cel mai indicat este la picioarele  voievodului Mihai Viteazul, lângă soclul statuii. Şi-a aşternut culcuşul din cojocul său, aşa cum a făcut-o şi pe munte şi în Bărăgan de atâtea ori. Aşa a fost găsit de Ion Grama din Ţara Oltului, care l-a prezentat lui V.A. Urechia şi lui Gr. Tocilescu. Cu sprijinul celor doi, a fost dus la mai multe muzee din Bucureşti, clădiri cu trecut istoric şi diferite monumente de cultură. Impresionat de ciobanul din Cârţişoara, V.A. Urechia i-a spus Badea Cârţan şi aşa i-a rămas numele. Urechia şi-a propus să corecteze unele cunoştinţe în special în latura cronologică, să-i dezvăluie dependenţa logică a unor evenimente şi să-i perfecţioneze gramatica. A fost dus la sediul Ligii culturale. Aici i-a cunoscut pe Ion Slavici, G. Coşbuc, Spiru Haret, dr. Victor Babeş, N. Iorga. Câteva ziare din Bucureşti au scris despre vizita lui Badea Cârţan. I-a spus lui Urechia despre intenţia de a pleca pe jos la Roma pentru a vedea Columna lui Traian. Acesta i-a dat mai multe scrisori de recomandare la consuli, politicieni, poliţişti, prieteni şi ziare din Italia. Pe 3 ianuarie 1896 a plecat pe jos la Roma , înarmat cu un simplu ciomag ciobănesc, cojocul şi desaga cu cele necesare. A străbătut Transilvania, Timişoara, a intrat în Ungaria, s-a oprit la Seghedin , ajungând pe 17 ianuarie la Budapesta. Aici s-a angajat la un olar maghiar pentru câteva zile, apoi a plecat mai departe. La 1 februarie a intrat în Viena, apoi în Salzburg. Prin pasul Cadibona a trecut în Apenini, Genova, Pisa, Liverno, i-a apărut în cale Tibrul, iar după un traseu de peste 1000 de km pe care i-a parcurs în 45 de zile şi-a făcut intrarea în Roma, exclamând „Bine te-am găsit, maică Roma!”. Şi de această dată culcuşul lui Cârţan a fost cojocul său la baza Columnei, la care a depus ofrandele, grâu şi pământ din Cârţişoara. Nu a adormit înainte de a admira Columna, înaltă de 40 de metri şi cu cele 182 de trepte. A doua zi când un ghid prezenta unui grup de turişti măreţul monument, un dac a coborât de pe columnă. Era Badea Cârţan care ieşea din culcuşul său, iar cu barba şi ţinuta sa era aidoma unui dac. Minunea ce a avut loc, nu a rămas fără urmări. A fost dus imediat la Comisariatul de Poliţie. Când Badea Cârţan a scos şi a pus pe masă toate scrisorile de recomandare a devenit eroul zilei. Ziarele Il Popolo, Riforma etc. şi altele scriau în fiecare număr despre Georgio Kerzan, arătându-i povestea şi făcându-l să intre în legendă. Rapid a devenit cunoscut în Roma iar mai târziu în toată Italia şi chiar în alte ţări. Pe timpul şederii în Italia s-a întâlnit cu Duiliu Zamfirescu, Lucaciu Epaminonda şi cu mai mulţi studenţi români. De asemenea, a fost oaspetele a mai multor personalităţi italiene, cărora le-a făcut o impresie deosebită. A avut ocazia să viziteze muzee, monumente de cultură, a fost oaspete al Parlamentului, a fost la Vatican , fiind prezentat papei, a legat amiciţie cu cardinalul Rampolla, care era un simpatizant al românilor, iar Pandolfi l-a prezentat regelui.

De la Roma a plecat la Veneţia , Pompei, Ancona, Bologna, Fiume, apoi prin Austria a ajuns acasă. Din Italia, a primit multe daruri, cărţi, fotografii cu autografe, reviste, ziare, bilete de tren. Majoritatea dintre acestea i-au fost confiscate de autorităţile maghiare. Ajuns acasă şi-a vândut oile şi a plecat la Bucureşti la V.A. Urechia, cu ajutorul căruia a obţinut o locuinţă provizorie. Din partea Căilor Ferate Române, a obţinut un carnet cu foi de drum, valabil în toată ţara. A fost la Florica , localitatea de naştere a lui Ion C. Brătianu, în 1896, când se comemorau 5 ani de la moartea marelui om politic.

Datorită faptului că a dus  cărţi româneşti în Transilvania, a fost la Columna lui Traian şi la alte monumente, a fost anchetat, bătut şi umilit, fiind întrebat ce a căutat în Italia. În această situaţie s-a hotărât să meargă la împărat, la Viena pentru a i se face dreptate. Trece prin Budapesta, fiind martor la Serbările Mileniului. Îşi exprimă deschis neîncrederea a aceea ce se sărbătorea la Budapesta. De la Budapesta merge la Viena , pentru a-şi spune „păsurile” împăratului, dar nu se alege decât cu promisiuni. Din Austria, călătoreşte prin Franţa la Nisa , Marsilia, Avignon, Lyon, Paris.

În oraşul luminii a fost oaspete la Societatea studenţilor români, s-a întâlnit cu Gogu Rădulescu, care l-a adăpostit şi i-a arătat monumentele importante ale capitalei Franţei. După o săptămână Societatea studenţilor români au organizat o recepţie de adio. Românii aveau în fruntea lor pe Jean Ghica, fiul lui Ion Ghica.

Din Franţa, pe 19-31 august 1896 pleacă spre Basel, vizitează nordul Elveţiei, apoi în Germania merge la Siegmaringen , unde se întâlneşte cu mama Regelui Carol I şi cu fratele acestuia Leopold. De aici se duce să vadă Munţii Pădurea Neagră de unde izvorăşte Dunărea, apoi la München , Viena, Bucureşti. Aici l-a primit Regele Carol I şi se fotografiază cu familia regală. Se întâlneşte cu Mitropolitul Moldovei şi cu alte personalităţi. Pe unde merge are sprijinul pentru a procura cărţi româneşti pe care urma să le ducă în Transilvania.

În 1897 în primăvară a plecat la Ierusalim , călătorind prin Constantinopol cu nava „Medeea”, trece prin Jaffa, apoi în Ierusalim. Timp de patru săptămâni a vizitat majoritatea locurilor sfinte. De acolo a adus un şirag de pietre slefuite, astăzi se află la Muzeul Sătesc „Badea Cârţan” din  Cârţişoara.

În toamna anului 1897 în drum spre Spania a făcut un popas la Galaţi , vizitând oraşul şi întâlnindu-se cu diferite personalităţi, apoi prin Constantinopol, spre Italia. În Roma a stat patru zile, dar la Genova a eşuat tentativa de a ajunge în Spania.

În 1899 la Roma , cu ocazia Congresului Orientaliştilor s-a depus o coroană de bronz la Columna lui Traian. Onoarea de a duce şi depune coroana i-a revenit lui Badea Cârţan. De aici înainte cât va trăi, va povesti tuturor mândria de a fi depus coroana pe 12 octombrie 1899. Badea Cârţan a reprezentat ţărănimea din România, fiind prezenţi V.A. Urechia, Gr. Tocilescu, Th. Burada, Mihail Holban şi scriitoarea Smara Gheorghiu. Serbarea de la columnă a avut un puternic ecou internaţional, nefiind pe placul autorităţilor din Viena şi Budapesta.

Întors în ţară, Badea Cârţan a început din nou să ducă în Transilvania mii şi mii de cărţi. În total a dus peste o sută de mii de cărţi româneşti. Dintr-o statistică aflată la Biblioteca Academiei reiese că în perioada 1904-1905 au fost confiscate şi arse 76.700 exemplare. Cărţile erau transportate cu desagii lui, trecute prin „potecile ursului” şi „vama cucului”, aşa trecea „graniţa drăcească” de zeci de ori. Pentru aceasta a fost arestat, anchetat, bătut, batjocorit şi umilit de mai multe ori de jandarmii unguri, făcând închisoare, dar niciodată nu a dat înapoi.

Pentru munca desfăşurată, sacrificiile sale, luptând pentru idealul de unitate naţională a românilor, a devenit cunoscut în Bucureşti, iar mai târziu în toată ţara. Orice sponsorizare primea, cumpăra, cărţi. Pentru depozitarea acestora a primit mai multe locaţii. Umilinţa şi închisoarea, acestea au fost preţul plătit de cel care mai târziu va fi numit apostol al cărţii. Amintirea cărţilor arse îl durea, iar nedreptatea ce i se făcea îl revolta.

Cu speranţa că i se va face dreptate, pleacă din nou la Viena , la împărat. De la Viena este trimis la Budapesta. Aici a reuşit să se înfăţişeze primului ministru, contele Ştefan Tisza, căruia i-a vorbit despre suferinţele românilor, despre samavolniciile şi abuzurile autorităţilor. Şi de data aceasta, în  loc să i se facă dreptate a fost închis din nou. A rămas cu bucuria de a vizita redacţia „Poporul român” din Budapesta şi de a se întâlni cu prietenul său Aurel Bănuţ.

În anul 1901 a regretat mult moartea prietenului său V.A. Urechia. Alături de toate personalităţile vremii participă la înmormântare. Anul 1902 a adus moartea marelui politician Ioan Raţiu. Participă la înmormântarea memorandistului. Badea Cârţan a devenit membru al partidului.

În anul 1904 participă la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Îşi aminteşte, că a fost ceva emoţionant, cu particparea lui N. Iorga, G. Coşbuc, Al. Vlahuţă, I. Slavici, intelectualitatea, studenţimea şi multă lume. Leagă prietenii cu Take Ionescu, Partenie Clinceni – Mitropolitul Moldovei, Constantin Mile, Ionel Brătianu, I.L. Caragiale.

În 1907 a izbucnit răscoala. A fost alături de ţărani poposind la Craiova , Giurgiu, unde era prefect prietenul său din Franţa, Jean Ghica la Iaşi unde îi cunoaşte pe G. Ibrăileanu, Calistrat Hogaş, Lascăr Catargiu, Vasile Bogrea. Trece prin Buzău, ajunge în Bucureşti unde are discuţii cu ziaristul Constantin Mile. Este fascinat de opera lui N. Iorga şi se bucură că a ajuns la conducerea Ligii culturale, alături de V. Lucaciu şi B. Şt. Delavrancea.

Obosit de atâtea drumuri, de atâtea cărăuşii de cărţi, batjocorit şi umilit de autorităţile maghiare, simte că i se apropie sfârşitul. Îşi exprimă dorinţa să fie îngropat în România, la Sinaia. În primăvara anului 1911 şi-a luat la revedere de la familie, rude, săteni, s-a dus la mormântul părinţilor, apoi a plecat spre România, cu ultimele puteri a ajuns la Poiana Ţapului. În ziua de 7 august, la ora 5 dimineaţa s-a stins din viaţă. Prin grija primarului oraşului Sinaia, Gh. Manolescu, a doamnei Lahovari, a lui Gh. Mugur, secretarul Secţiei Ligii culturale a fost înmormântat la Sinaia.

Badea Cârţan n-a trăit pentru el, n-a avut casă, n-a avut nevastă, n-a avut copii, a fost înmormântat pe cheltuiala Ligii culturale, cu haine donate. A intrat în pământ aşa cum a venit pe lume „fără nimic”. A fost un apostol al cărţii şi este un erou al unităţii neamului românesc. Prietenii i-au ridicat o cruce de marmură în cimitirul din Sinaia, acolo unde doarme somnul de veci, cel cunoscut şi care a intrat în legendă cu numele de Badea Cârţan. Pe cruce se poate citi: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.

În anul 1999 Poşta Română îl omagiază pe Badea Cârţan prin emiterea unui timbru cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naştere. Pe timbru apare Badea Cârţan cu cojocul şi toiagul său la baza Columnei lui Traian,un simbol al dacului de pe columnă.

Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” îl  omagiază anual pe Badea Cârţan, participând la Sinaia la parastasul pentru comemorarea sa. În acest an, parastasul a avut loc pe 6 august, la Sinaia. Membrii Fundaţiei au depus o coroană de flori la mormântul lui Cârţan.

Ioan GALDEA