În familia lui Ioan Mezei Câmpeanu a tronat permanent dragostea faţă de neamul românesc. Aceasta a fost atmosfera în care a crescut şi s-a format Iuliu I. Mezei Câmpeanu. El este eroul care atunci când a trebuit să se lupte pentru drepturile românilor ardeleni de a se uni cu România a bătut pe la toate uşile autorităţilor ungureşti cerând în mod imperativ tot ce se cuvenea de drept românilor. Şi-a riscat viaţa.

Iată acum reuşitele eroului.

Începând cu ziua de 10 noiembrie 1918 a făcut parte din Consiliul Naţional Român din Budapesta de sub conducerea dr. Ioan Erdelyi. Prima acţiune a eroului nostru a fost deplasarea, împreună cu Moise Baltă, la ministrul de război maghiar Bartha Albert. Ministrul s-a văzut obligat să aprobe un ordin pentru afişarea în locuri publice, mai ales în gări cu următorul conţinut:

„Aduc la cunoştinţa ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal şi Ungaria, că vor depune jurământul de credinţă în mâinile Consiliului Naţional Român.

Leafa, solda, li se va plăti întocmai, cum li se plăteşte celor care au jurat Consiliului Naţional Maghiar.

Ministrul Bartha m.p.”

Acest ordin este publicat în ziarul „Unirea” din Blaj, nr. de propagandă 7, din 20 noiembrie 1918.

Această reuşită a comunicat-o şi lui Iuliu Maniu, în ziua de 11 nov. 1918, pe ruta Budapesta-Viena.

Să nu uităm că Budapesta gestiona şi fondurile provenite din impozitele şi taxele date de români.

În 25 noiembrie 1918 a cerut ministrului Garami Ernö să ordone căilor ferate maghiare să pună la dispoziţia românilor, începând cu 29 noiembrie 1918 şi până la 2 decembrie 1918 inclusiv, trenurile speciale gratuite pentru cei care vor să participe la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, cât şi pentru transportarea lor la domiciliu, după adunare”.

În seara zilei de 27 noiembrie 1918, Iuliu Mezei cu o delegaţie s-a dus la Fényes László pentru a rezolva problema gravă a neplăţii sumelor datorate gărzilor. A fost rugat energic să obţină aprobarea imediată a sumei de 1.500.000 coroane pentru lunile noiembrie-decembrie iar pentru ianuarie 1919 suma de 150.000 coroane. Fényes a obţinut aprobarea sumei de 1.500.000 coroane, iar ordinul de plată s-a predat căpitanului Popoviciu în prezenţa lui Iuliu M. Câmpeanu. Ordonanţa era adresată Administraţiei financiare din Arad şi semnată de contele Károlyi şi ministrul Szende Pál.

Cu ajutorul acestor sume a fost organizată Adunarea de la 1 Decembrie 1918 şi a mai servit ca bază financiară pentru Consiliul Dirigent din Sibiu, constituit la Alba Iulia la data de 2 Decembrie 1918.

În 28 noiembrie s-a prezentat la ministrul Garami care i-a comunicat că au fost aprobate trenurile şi un vagon special pentru delegaţia românilor ce pleca din Budapesta.

În 30 noiembrie 1918, în gara Simeria a văzut că se urcă şi doi bărbaţi care împărţeau manifeste contra unirii. Cu ajutorul gardiştilor au fost confiscate vreo 10.000 de foi volante. Cei doi agitatori au fost arestaţi şi predaţi lui Ovidiu Gritta, şeful serviciului de pază din Alba Iulia.

În 11 decembrie 1918, Iuliu I. Mezei Câmpeanu este numit consilier al Legaţiei Române la Budapesta.

În această nouă calitate a reuşit să-i determine pe unguri să-i trimită Consiliului Dirigent din Sibiu o telegramă, document de valoare istorică, de recunoaştere a organului de conducere românesc de către maghiari, prin care doreau să reglementeze problema plătirii gărzilor.

Începând cu luna ianuarie 1919, ungurii au încercat să profite de neajunsurile economice şi starea de spirit provocată de agitaţiile bolşevice de peste tot. Aceste agitaţii puteau fi întreţinute cu ajutorul alcoolului. Guvernul maghiar a dat permise de export pentru spirt.

„La 24 ianuarie au venit la mine la Legaţie indivizii dr. Goldberger Armin şi Hirsch Zoltan şi mi-au prezentat 15 permise de import... pentru 15 vagoane de spirt rafinat”... „În 28 ianuarie 1918 ungurii au dat permise pentru 50 vagoane de spirt”... „Eu şi Moise Baltă ne-am lăsat mituiţi cu 40.000 de coroane... le-am dat chitanţă pentru sumă” domnilor dr. Mándoki, Beniamin Neumann, Somogyi Desideriu şi Stark Zsigmond”.

Prin intermediul ministrului Ioan Erdély suma de 40.000 coroane a fost trimisă la Consiliul Dirigent de la care a primit adeverinţa cu nr. 148/1919, de la Aurel Vlad.

Rămaşi fără aprobare şi cu mita dată contra chitanţă păgubiţii au recurs la justiţie. În 1922 Beniamin Neumann l-a dat în judecată pe Iuliu I. Mezei Câmpeanu pentru restituirea celor 10.000 lei, echivalentul celor 20.000 coroane, cota partea lui din mită. Dosarele acestui proces se găsesc în Cluj sub nr. 8090/1921 la judecătorie şi nr. C.A. 3514/1922 la tribunal şi depoziţia lui A.Vaida Voevod.

Cu toate că la 6 martie 1919 Legaţia Română din Budapesta şi-a încetat activitatea, Iuliu I. Mezei Câmpeanu a rămas ca observator. Arestările şi ameninţările nu l-au speriat pe acest brav român. Nu-l procupa soarta sa, ci soarta românilor din Budapesta, mai ales după ce Bela Kun a dezlănţuit atacurile asupra zonei unite cu România.

Iuliu Mezei a profitat de faptul că Bela Kun avea rudele în Ardeal, pentru a face schimb cu români din Budapesta.

Neputând trece linia frontului, s-a văzut nevoit să facă un ocol prin Banat. Aici avea să fie arestat şi maltratat de către sârbi care se credeau stăpâni asupra Banatului. A fost eliberat numai la intervenţia francezilor, pentru a merge la Sibiu.

Întors la Budapesta , asistă la frumoasa victorie a oastei române care ştergea prin aceasta lacrimile suferinţelor îndurate de români până atunci. Primeşte însărcinări din partea armatei române pe care le îndeplineşte cu cinste. Pentru modul cum s-a purtat cu ungurii în aceste împrejurări a primit mulţumiri scrise de la unguri.

“Budapesta  al 1 oct. 1919

Domnului dr. Mezei Iuliu /Câmpeanu - n.n.) şef al cenzurei militare române în Budapesta.

Prea stimare domnule consilier de Legaţie

Sindicatul ziarelor din Budapesta vă mulţumeşte pentru adresa dvs. din 30 sept. 1919, în care ni se face cunoscut că ziarele care apăreau dupămasă, vor putea apare iarăşi după masă. Vă mulţumim...

Dr. Agai Bela”

Cât despre mulţumirile naţiei române... e bine să închei cu ce i-a zis tatăl său înainte de a muri: „Iuliu dragă, tu ţi-ai făcut datoria ca un bun român şi să nu te superi, dacă oamenii nu-ţi vor fi recunoscători.”

Aşa zicea Ioan Mezei Câmpeanu (cel care a pus tricolorul românesc pe sicriul lui Avram Iancu în 1872) către bravul său fiu.

Prof. Ilie FURDUIU

Bibliografie

           Iuliu I. Mezei Câmpeanu - „Luptători români ardeleni”