România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ecoul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 în documente  de arhivă şi presa vremii din Banat 

(1919-1940)

 

 

Împlinirea în acest an a celor 93 de ani de la Marea Unire , înfăptuită în cetatea de la Alba Iulia ,prin voinţa unanimă a românilor de peste Carpaţi, este un bun prilej de a reda, prin documente de arhivă şi din presa vremii ,modul în care bănăţenii au perceput acest eveniment la care au participat cu toată răspunderea şi însufleţirea ,atitudinea lor în timp faţă de înfăptuirea hotărârilor luate. Documentele sunt extrem de numeroase, vom face numai o succintă prezentare.

Aşa cum se cunoaşte, în vara anului 1919, în Banat se instaurează administraţia românească după retragerea trupelor regale sârbeşti. La 3 august trupele române îşi fac triumfal intrarea în Timişoara în entuziasmul general al populaţiei româneşti.

Aniversarea unui an de la istoricul eveniment va determina Prefectura judeţului Timiş-Torontal să emită ordonanţa nr. 4919 din 23 noiembrie 1919, semnată de prefectul român dr. Aurel Cosma în care se va sublinia:” Ziua de 1 decembrie 1918 rămâne veşnic sfântă şi memorabilă în istoria neamului românesc pentru că fiii Daciei Traiane în ziua aceasta au rupt pentru totdeauna lanţurile sclaviei milenare, decretând la Alba Iulia unirea lor cu fraţii de pretutindeni, ea realizând visul de veacuri al unui popor asuprit de soarta vitregă de până acum să făurească România Mare, fortăreaţă inexpugnabilă a fiinţei naţionale şi santinelă veşnică a latinităţii în Orient. Drept aceea delegaţii neamului românesc întruniţi la Alba Iulia au decretat ziua aceasta de „ Ziua Libertăţii”, care sfântă are să fie pentru totdeauna şi pentru toată suflarea românească.

Supus fidel al acestei hotărâri Ordon precum urmează:

1. Ziua de 1 decembrie se decretează pentru totdeauna ZI DE SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ fiind în toate bisericile a tuturor confesiunilor aflătoare pe teritoriul prefecturilor mele a se celebra serviciu Dumnezeiesc,drept mulţămită pentru unirea desăvârşită a tuturor românilor din fosta Ungarie, sub sceptrul glorios al M. S. Regele Ferdinand I cu toţi ceilalţi români de pretutindeni.

2. Preoţii celebranţi vor avea în fiecare biserică o cuvântare potrivită acestui act măreţ a explica credincioşilor însemnătatea acestei zile,îndemnându-i la iubirea de neam şi de patrie şi la alipirea veşnică către România Mare.

3. Directorii şcoalelor, atât a celor de stat, cât şi a celor confesionale şi private vor dispune ca elevii şi elevele lor înainte de începerea serviciului Dumnezeiesc să fie adunaţi în sălile de învăţământ şi acolo învăţătorii şi profesorii lor făcându-le cunoscută această serbare naţională, dimpreună cu motivele ei, să-i îndemne în formă potrivită la iubirea de neam şi patrie, după aceea a merge corporativ dimpreună cu elevii şi elevele lor la biserica confesiunei lor respective.  

1 Decembrie 1918. Dr Aurel Vlad vorbind poporului de la tribuna oficiala.

 

4. Cei competenţi şi de cădere sunt recercaţi, ca atât în oraşe, cât şi în comunele de pe teritoriul judeţelor mele, în orele de după amiezi,ori în cele de seară, să aranjeze festivităţi naţionale ,după cum vor indica împrejurările locale, iar eventualul venit să se folosească pentru scopuri naţionale ori de binefacere.

5. În vederea celor de mai sus ordon repaus desăvârşit de muncă cu restricţiunile obişnuite la astfel de ocaziuni. Se comunică domnilor suprefecţi ai judeţelor Timiş şi Torontal şi d-lui Primar şef al oraşului”.1

La 25 noiembrie 1919 ing. Stan Vidrighin ,primarul oraşului Timişoara transmite autorităţilor bisericeşti ,oficii parohiale şi direcţiunii şcolilor copia Ordonanţei şi modul de îndeplinire a acesteia.

La 1 octombrie 1923 ,„Asociaţiunea pentru literatura şi cultura poporului român”( ASTRA),având ca preşedinte de onoare pe M. S. Regele Ferdinand I ,prin adresa nr. 1501 se adresează prefecţilor judeţelor Caraş-Severin şi Timiş-Torontal specificând:”Aducerea aminte de momentele mari ale trecutului, la toate naţiunile care vor să trăiască, este izvor de îndemnuri spre viitoare înălţare. Cu atât mai vârtos neamul nostru, ieşit abia de curând din lanţurile robiei, va trebui să-şi ia călăuză pentru viitor făclia faptelor mari ale înaintaşilor şi sărbătorind cu pioasă aducere aminte trecutul va putea mai trainic să-şi întemeieze viitorul. Şi cine ar tăgădui că minunea zilelor noastre ,care este după atâtea veacuri de suferinţă şi umilire Unirea Tuturor Românilor într-un singur stat naţional, rămâne pentru toate timpurile epoca cea mai înălţătoare a istoriei noastre?

Cuvine-se deci, ca măreaţa înfăptuire a acestei uniri să fie aniversată cu însufleţire şi pietate din generaţie în generaţie. ASTRA depozitară a idealului naţional şi desăvârşirii lui prin cultură şi înaintare se simte chemată şi îndemnată să ţină în evidenţă momentele istorice potrivite pentru întărirea mândriei naţionale şi înălţarea sufletească a neamului. Apropiindu-se deci ziua cea mare de 1 decembrie ,la care zi, în anul 1918 neamul românesc din Ardeal, Banat şi Ţara Ungurească ,în măreaţa sa adunare naţională de la Alba Iulia într-un gând a proclamat Unirea sa cu patria-mamă într-un singur Stat Naţional, care este România Mare, ca şi în anii trecuţi, astfel şi acum Asociaţiunea trimite tuturor Românilor îndemnul său patriotic de a serba în chip cuviincios pretutindeni şi de către toţi aniversarea acestei zile măreţe".2 

 Chemarea a fost difuzată în luna noiembrie 1923 tuturor organelor bisericeşti şi şcolare pentru a fi îndeplinită. Despărţământul Lugoj al ASTREI la 27 noiembrie 1923, trimite subprefectului programul manifestărilor. Acesta cuprindea:la ora 11, pe 1 decembrie, Doxologia mare în ambele biserici româneşti, urmată de serbarea şcolară în sala de gimnastică a Liceului „Coriolan Brediceanu”. După masa la ora 17, manifestare în sala Teatrului Comunal la care discursul festiv va fi rostit de prof. universitar George Ţiţeica din Bucureşti.3

 Despărţământul Orşova al ASTREI în unire cu cele trei despărţăminte grănicereşti ale Caransebeşului, Teregovei şi Bozoviciului va anunţa în presă programul manifestărilor de 1 decembrie 1923.

Acesta cuprindea: sâmbătă,1 decembrie ,la ora 10, serviciu Divin de mulţămită în biserica parohiei ortodoxe din localitate, la ora 11, şezătoare culturală în sala de gimnastică a Şcoalei superioare de comerţ şi civile ,o disertaţie ocazională ,cântece corale şi declamaţiuni ,la ora 15, petrecere poporală. La ora 17, şedinţa festivă a celor patru despărţăminte în sala Casinoului sub prezidiul d-lui Vasile Goldiş, preşedintele ASTREI, cu conferinţele domnilor dr. Valeriu Branişte şi dr. Lugojanu.4

 Presa bănăţeană de opoziţie publică în acest an şi articole critice la adresa guvernului liberal şi a modului în care acesta se preocupă de îndeplinirea hotărârilor luate la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Ziarul „ Banatul Românesc”, anul V,nr. 24, din 24 iunie 1923 (Organ politic al Partidului Poporului de sub conducerea generalului Alexandru Averescu, director dr. Avram Imbroane), publică articolele polemice („O batjocură. Ce ne este dat să vedem în Timişoara după patru ani de administraţie românească. Cerem o anchetă ! „ şi „ Fierbe în ţară” în nr. 39 din 7 oct. 1923, în care se combate actele de corupţie ale administraţiei locale).

 Vasile Goldiş,unul dintre fruntaşii ardeleni ai înfăptuirii Marii Uniri, publică la 5 decembrie 1926,tableta „1 decembrie 1918” subliniind următoarele:” Este SĂRBĂTOAREA SĂRBĂTORILOR pentru întreaga suflare românească şi amintirea ei ne stoarce lacrimi de înduioşare, ori de câte ori ne amintim de dânsa. Dacă este adevărat că unica Românie liberă de eri, era conştientă că-şi pune la încercare teribilă propria ei existenţă, când a intrat în război pentru cucerirea Ardealului, atunci este adevărat că această zi este SERBAREA SERBĂRILOR şi pentru dânsa, căci această zi este simbolul ţelului urmărit cu preţul propriei sale dăinuiri. O adunare mai entuziastă ca aceea de la Alba Iulia ,rareori se înregistrează în viaţa unui neam. Căci aici s-au adunat solii românismului din cele mai îndepărtate şi mai ascunse ţinuturi ale pământului transilvan, la cari nici în visurile noastre cele mai îndrăzneţe n-am fi aşteptat o izbucnire atât de vulcanică a entuziasmului naţional. Chiar şi copiii de şcoală şi feciorii tineri, nevârstnici, se strecurau cu îndârjire prin gloanţele hoardelor secuieşti şi baionetele bolşevismului şovin şi nu i-au înspăimântat nici trenurile blindate ungureşti şi nici infinit de puţinul preţ ce-l avea atunci viaţa. Elevi fragili şi moşnegi răpuşi de bătrâneţe veneau din Banat şi Biharia, trecând dispreţuitori printre periculoase cordoane militare ,într-o atmosferă încărcată cu praf de puşcă. . Nu s-a pomenit o asemenea zi de entuziasm nedescris ,de îndrăzneală legendară ,de neasemănate clipe. Şi toate acestea s-au putut petrece fiindcă ISTORIA NOASTRĂ NAŢIONALĂ ÎŞI CONCRETIZASE ÎN ACEA ZI APOGEUL”.5

În urma venirii la putere a guvernului condus de Iuliu Maniu la 10 noiembrie 1928, Ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, a transmis la 24 noiembrie, ora 17. 20, o telegramă tuturor prefecţilor din ţară pentru sărbătorirea Marii Uniri.6 Prefectul judeţului Severin, prin adresa nr. 358 din 28 noiembrie, transmite în teritoriu instrucţiunile pentru îndeplinirea telegramei.7

Revista culturală „ Semenicul" care apărea la Lugoj publică editorialul “Zece ani de la proclamarea unităţii noastre naţionale, 1 decembrie 1918” , sub semnătura dr. Aurel E. Peteanu. În acest articol se arată că: ” Pretutindeni se sărbătoreşte ziua mare, ZIUA SFÂNTĂ, în care s-a înregistrat, pe pământul clasic al străvechii cetăţi a Daciei Romane, în istorica Alba-Iulia ,marele act al Unirii cu Ţara Mamă. Acest câştig ,sublinia autorul ,nu se poate zice c-ar fi opera măreaţă a unui individ excepţional sau a unui mănunchi de bărbaţi providenţiali, cu cari a fost înzestrat neamul nostru de pe ambele versante al Carpaţilor de către Providenţă. Nu… de loc. ! Ea este,fără îndoială, rodul scump al energiilor colective, rezultatul năzuinţelor milenare ale poporului întreg de pretutindeni . Ideile măreţe ,propovăduite de fanaticii apostoli ai românismului au aflat un puternic răsunet în sufletul poporului român de pretutindeni. Iar acest popor,în clipa când ceasul mântuirii a sunat,cuprins de fiorii libertăţii, cu un elan de însufleţire nedescris ,se aruncă în vârtejul celor mai crâncene şi eroice lupte ,din Carpaţi,din Dobrogea, Siret, Olt, şi de la Argeş şi cu vitejie neasemuită ,cu devotamentul cel mai nobil, stoarce strălucitele victorii de la Mărăşti , Mărăşeşti şi Oituz, îndeplinindu-şi, astfel ,printr-un gest eroic, misiunea sa istorică. Prin marile jertfe de sânge a 800. 000 bravi Români, sub înţeleapta conducere a marelui şi gloriosului nostru Rege,Ferdinand I, s-a împlinit destinul neamului ,s-au topit hotarele despărţitoare de fraţi. Lozinca noastră de aici înainte să fie ca,dintr-o ţară între Nistru şi Tisa-încheie autorul - între hotarele fireşti ale poporului nostru ,să facem, prin muncă cinstită şi desinteresată, o ţară puternică prin sufletul ce va trăi pururi întrânsa !”8

 În luna aprilie 1929, s-au stabilit reprezentanţii bănăţeni care să participe la „ Serbările de la Alba Iulia ”: în primul rând cei 30 de parlamentari naţional-ţărănişti aleşi în anul 1928 în Timiş, Severin şi Caraş, în frunte cu Sever Bocu, ministrul Banatului în guvern, apoi reprezentanţii administraţiei locale de la prefecţi la primarii de comune, ai cultelor, personalităţi ,oameni de ştiinţă,artă şi cultură, militari,formaţiuni artistice etc. În apelul „ Veniţi la Alba-Iulia !” publicat în „ Voinţa Banatului”, din 19 mai 1929 se arăta:” Veniţi cu toţii la Alba-Iulia , la 20 mai. Veniţi cu toţii la serbările neamului românesc. Veniţi bănăţeni din toate unghiurile mândrei noastre provincii să ne bucurăm alături de fraţii noştri din întreaga ţară de izbânda cea mare a neamului. Ridicaţi-vă cu mic cu mare şi veniţi să cântăm imnuri de bucurie şi izbândă. Negura timpurilor trecute s-a împrăştiat de pe cerul ţării noastre dragi şi azi în libertate putem să ne revărsăm entuziasmul nostru . Regele României Mari vă cheamă să vă vadă împrejurul lui…Omenirea întreagă priveşte cu ochi ageri la serbările noastre…Măreţia acestor serbări arată puterea neamului întreg.

Bănăţeni! -se arată în încheierea chemării-Amintiţi-vă şi de astă dată întotdeauna ,că sunteţi români de frunte ! La 20 Mai ,cu toţii strânşi împrejurul M. S. Regelui şi guvernului ţării, să jucăm mână de mână, Hora Unirei la Alba-Iulia !”

Foştii voluntari bănăţeni, în număr de 50, au format Regimentul „Doda”comandat de generalul Bordan, fost prizonier în Rusia, şi au defilat în haine de sărbătoare, fiind îmbrăcaţi în costume populare din zona lor de provenienţă, prin faţa tribunei oficiale de la Alba-Iulia , de pe Platoul Romanilor,purtând cu mândrie drapelul adus de ei din Rusia, păstrat cu sfinţenie în biserica ortodoxă din Belinţ. Sever Bocu s-a preocupat de buna desfăşurare a grandioaselor serbări de la Alba Iulia la care au participat peste 400. 000 de suflete din întreaga Românie Mare,la aceştia adăugându-se oaspeţii de peste hotare, inclusiv români stabiliţi în America, întregul corp diplomatic, rude ale Casei Regale române, etc. Va declara, la criticile făcute de opoziţia liberală:” Fastul serbărilor va consta nu din banii cheltuiţi, ci din risipa de suflet şi entuziasm”.9

La 1 noiembrie 1935 „ Liga Antirevizionistă Română”( preşedinte istoricul Ioan Lupaş),trimite prefecţilor din Banat un anunţ cu nr. 595, în care se subliniază: „ Ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită şi în cursul anului acesta ca şi în anii precedenţi cu solemnitatea ce se cuvine aniversării zilei în care Ardealul şi Banatul , la Alba Iulia , au proclamat unirea cu Vechiul Regat. Comitetul Regional pentru Transilvania al „Ligii Antirevizioniste Române” –se arată în document –a hotărât ca ziua aceasta să fie sărbătorită ca „ZIUA ANTIREVIZIONISTĂ”…Toate serbările de

1 decembrie ,care se vor ţine pe teritoriul judeţului D-voastră să aibă caracterul de protest împotriva tendinţelor revizioniste maghiare şi să se accentueze cu cât mai multă hotărâre deciziunea neclintită a populaţiei din ARDEAL ŞI BANAT,de a nu ceda nici o brazdă din patrimoniul naţional şi de a-l apăra la nevoie cu jertfa sângelui. În felul acesta, vom reuşi să ne manifestăm faţă de duşmanii ţării noastre, uniţi într-un singur şi puternic bloc naţional care refuză cu îndârjire orice încercare de atingere a hotarelor, iar în ţară vom întări tot mai mult solidaritatea şi conştiinţa naţională, punându-le în serviciul patriei întregite”.10

Prefectul judeţului Severin va trimite un ordin printr-o circulară, la 29 noiembrie ,cu următorul conţinut:” În ziua de 1 decembrie 1935, la orele 10 şi jumătate se va oficia un serviciu Divin ,cu ocazia aniversării Unirii Ardealului ,Banatului,Crişanei şi Maramureşului cu Patria Mamă, în bisericile ortodoxe române şi româno-unite. Plecarea de la Prefectură sub conducerea noastră. Totodată, vă comunicăm că,după serviciul Divin, se va face o manifestaţie cu caracter naţional în faţa Monumentului Unirii, iar la orele 5. d. m. se va organiza un festival în Teatrul orăşenesc de către Asociaţia Profesorilor,Liga Antirevizionistă şi Asociaţia ASTRA.11

Dr. Ioan C. Subţire, în articolul de fond având titlul „Banatul şi Unirea „ publicat în ziarul „Voinţa Banatului”, anul XVI, nr. 49, decembrie 1936 după ce subliniază că 1 decembrie este CEA MAI SFÂNTĂ ŞI MĂREAŢĂ ZI A NEAMULUI ROMÂNESC, fiindcă ea simbolizează realizarea supremelor năzuinţe ale unei naţiuni, care în momente grele, clipe determinante, a ştiut să-şi sacrifice viaţa şi trupul fiilor săi eroi, morţi pentru înscrierea în istoria României Mari, consideră că şi bănăţenii au avut un rol important în realizarea acestui deziderat. Dar, plin de amărăciune, autorul subliniază un adevăr:” Banatul la acest mare praznic se prezintă cu încă un ideal nesatisfăcut, un vis strămoşesc neîmplinit. Harta Banatului ne arată că a treia parte din corpul său integral ,peste una sută de mii de fraţi din Torontalul Jugoslav, nu se bucură ca şi noi de soarele dreptăţii şi de libertatea naţională pentru care s-au jertfit marii noştri înaintaşi”.

 „Cronica Timişoreană”-rubrică din Buletinul Municipiului Timişoara, descrie cum s-a sărbătorit aniversarea la Timişoara , joi, 1 decembrie:”Toate casele au fost decorate cu drapele şi ghirlande.

Dimineaţa s-au ţinut serbări la fiecare şcoală. La 10. 30. a fost Te-Deum la Biserica română din Iosefin în prezenţa autorităţilor. După masa la ora 16 şezători în cartierele periferice. Seara ,ora 20. 3o festivalul „Astrei Bănăţene” la Teatrul Comunal conform programului ce urmează cu această ocazie.

Rezidenţa Regală a ţinutului a lansat următoarea proclamaţie:” Români, la 1 decembrie se împlinesc douăzeci de ani de la Unirea Banatului şi Ardealului cu Ţara liberă. Jertfele moşilor şi strămoşilor noştri au fost răsplătite de Providenţă cu împlinirea idealului nostru naţional:Reîntregirea Neamului. Astăzi, mai mult ca oricând ,ni se impune să rămânem nestrămutaţi în convingerea că nimeni şi nimic în lumea aceasta nu se poate atinge de pământul nostru fără a trece peste voinţele noastre româneşti. Toţi bunii Români să îmbrace haina de sărbătoare în ziua de 1 decembrie, care pentru noi rămâne ziua când s-a început o nouă epocă în viaţa poporului nostru”. Documentul este semnat de Rezidentul Regal al Ţinutului Timiş, dr. Alexandru Marta.12

Ziarul „ Vestul” ,anul IX, nr. 2269, din 1 decembrie 1938, publică pe prima pagină, cu titlul „Amintirile unui copil 1918- 1938” , însemnările lui Constantin Miu Lerca. Făcând un rechizitoriu al celor 20 de ani trecuţi de la istorica adunare ,acesta constată că: ”Ne-am unit la 1 decembrie 1918 cu un legământ de eternă pecetluire a fondului existent. Dar ne-am şi dezbinat.

De la 1918 până la 1938, creştem cei care eram copii. Am început să pătrundem sensul lucrurilor. Şi cu fiecare zi, ne depărtăm de seara aceea a primirii celei dintâi companii de grăniceri români pe Valea Căraşului. Ne depărtăm de sensul ei. Ne depărtăm de sfinţenia ei. Iată-ne în 1938. Vermii de ieri te sfidează astăzi,cei retraşi cu coada între picioare ridică acum capul.

S-au inversat oare rosturile lumii ? Sau ne încearcă Dumnezeu, că prea am zburdat cu darul libertăţii. Paginile durerii ce resimţim nu sunt scrise încă. Cei ce furăm uniţi în 1918, nu mai suntem şi astăzi. Aici este tragedia! Am inversat sensuri şi valori ,în totală compromitere reciprocă. Acesta e bilanţul moral după 20 de ani. El se transformă în avertisment”. Autorul face un apel:” Să uităm însă şi să iertăm. Să începem o viaţă nouă. Un „ mea culpa” general şi cu Dumnezeu, spre ţelurile supreme ale românismului.

Spre pace şi progres…De aceea, să ne unim iar ca în 1918 şi într-un gând să mărturisim: Doamne dă pace poporului Tău înăuntru şi în afară, Amin! „.

Se merge mai departe cu afirmaţiile aşa cum o face Nicolae Ivan în „ Fruncea”, considerând: “Neidentificarea Banatului cu Ardealul” subliniind că Timiş-Torontalul dă singur statului anual câte un miliard de lei, cu peste 100 milioane mai mult ca în anul 1936-1938 şi că prea puţin din aceşti bani se reîntorc pentru buna administrare şi gospodărire a judeţului”.13

Cu titlul,, Imperativul lui 1 decembrie 1940, revista „Fruncea”, anul VII, nr. 23 din 30 noiembrie 1940, publică pe prima pagină următoarele:

„Aniversarea lui 1 decembrie 1918 se prezintă în faţa ochilor noştri îngroziţi ,ca o fantomă. Numai 22 de ani au trecut de la adunarea istorică de la Alba-Iulia şi totuşi parcă au trecut trei secole şi mai bine, ca de la cea dintâi Unire, de la cea de o clipă a lui Mihai Viteazul. . Această apropiera a celor două realizări trecute ale idealului naţional ne dictează însă şi imperativul zilei. Mihai Viteazul a împlinit numai pentru o clipă visul milenar. La 1 decembrie s-a temeluit o unire de două decenii. CEA DE A TREIA UNIRE A TUTUROR ROMÂNILOR TREBUIE SĂ SE FACĂ PE VECIE.

Ea trebuie să fie făurită din aramă pe temelii de granit. Din zilele noastre amărâte s-o pregătim. Prin sudarea neamului liber într-un singur bloc, întărit prin muncă, prin prosperitate economică, prin înflorire culturală, prin solidaritate naţională nezdruncinată. În ziua de aniversare a Unirii de la 1918 să ne strângem în jurul comorilor care ne-au rămas şi să pregătim viitorul fără şovăire uitându-ne în urmă numai pentru a măsura drumul parcurs. ÎNAINTE, SPRE CEA DE A TREIA UNIRE! SĂ NE FIE LOZINCA”

Să nu uităm că prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940, România a fost obligată să cedeze Ungariei horthiste, Transilvania de Nord cu o populaţie totală de 2. 603. 589 locuitori, aceasta adăugându-se la raptul făcut de U. R. S. S. prin luarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, în iunie acelaşi an şi la ocuparea de către Bulgaria, în septembrie, a Cadrilaterului.

Autorul articolului avea serioase motive de întristare. Nu mai exista România Mare, cea făurită, cu atâtea jertfe, în anul 1918.

col.(r) CONSTANTIN C. GOMBOŞ

 

 NOTE

1. Aurel Turcuş, Constantin C. Gomboş: Marea Unire reflectată în presa românească din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2003, pag. 14-15

2. Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, Fond 223, Prefectura judeţului Severin, dosar 42, fila 1

3. Ibidem, fila 7

4. Ibidem, fila 8

5. Deşteptarea Banatului, Organ al Partidului Naţional Român, anul I, nr. 29, din 5 decembrie 1926

7. D. J. T. A. N. fond 223, Prefectura Judeţului Severin, dosar 67-1929, fila 2

8. Semenicul, anul I, nr. 12, Lugoj, din 15 decembrie 1928

9. Voinţa Banatului, anul IX, nr. 16, Timişoara, din 21 aprilie 1929

10. D. J. T. A. N. fond 223, dosar 85-1935, fila 1

11. Ibidem, fila 8

12. Buletinul Municipiului Timişoara, nr. 22, pag. 458, din perioada 29 nov. -13 decembrie 1938

13. Vestul, IX, nr. 2193, Timişoara, din 7 iunie 1938