|
Mă
aflam pe patul de spital când ai mei mi-au adus Monitorul Oficial
în care a fost publicat decretul prezidenţial cu o nouă
listă de deputaţi din primul Parlament, decoraţi cu
distincţii de stat „cu prilejul aniversării a 20-a de la
proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi în semn
de profundă recunoştinţă pentru contribuţia
deosebită la afirmarea statalităţii”.
Prin
acest decret am fost decorat şi eu, a doua oară în viaţă,
cu o distincţie de stat: cu Ordinul de Onoare pentru meritul
deosebit că am votat Declaraţia de Independenţă
a Republicii Moldova, pe care n-am scris-o, n-am redactat-o, nici măcar
o virgulă n-am pus în textul ei.
|
Şi
prima dată, la 26 august 1996, la aniversarea a cincea a proclamării
Independenţei, am fost decorat în ajunul campaniei electorale
prezidenţiale, pentru acelaşi merit, cu medalia Meritul Civic.
Atunci, în sala de şedinţe a primului Parlament, nu mi-a ajuns
curaj să refuz această distincţie în faţa colegilor
mei de Parlament, colegii din Partidul Forţelor Democratice, Vasile
Nedelciuc, Alexandru Moşanu şi Valeriu Matei, refuzând-o în
ajunul şedinţei date, motivând refuzul prin abaterea conducerii
de atunci de la spiritul Declaraţiei de Independenţă. De
aceea, la ieşirea din clădirea Preşedinţiei, i-am lăsat
medalia consilierului prezidenţial, care, la rândul său, i-a
transmis-o responsabilului pentru distincţii de stat. Explicaţia
o publicasem în ziarul „Mesagerul”, într-un articol mare intitulat
„Distincţiomania la moldoveni sau Ploile torenţiale cu ordine
şi medalii”, care conţinea, printre altele, şi următoarele
compartimente-argumente: Gloria Muncii - fără muncă;
Meritul Civic - fără merite; chiar dacă rezultatele
lipsesc, totuna plouă cu distincţii.
Au
trecut de atunci 15 ani, dar nimic nu s-a schimbat sub soarele Moldovei:
multe ordine şi medalii fără muncă şi fără
merite, cu Ordinul Republicii (Independente!) se decorează, ca şi
atunci, unionalişti şi unionişti. Este penibilă situaţia
mea pentru care votul pro Independenţă a fost o întâmplare, un
noroc, şi nu o posibilitate să am azi o pensie de fost
nomenclaturist sovietic, să fiu decorat cu distincţii de stat, să
fiu înmormântat
la Cimitirul Central
din Chişinău
fără plată sau să dispun pe viaţă de paşaport
diplomatic. Singurul meu merit în acest caz a fost că am obţinut
victoria asupra celor 12 concurenţi electorali în alegerile din
februarie-martie 1990 ca să ajung la cruciala zi de 27 august 1991
şi să votez Independenţa. Cu cine oare aş fi asemuit
eu dacă aş accepta azi o distincţie mai mare după ce
am refuzat atunci una mai mică pentru acelaşi merit?
Mă
mai ţine o frână: pe 1 decembrie 1991 am aderat din convingere
la Consiliul Naţional
al Reîntregirii
şi până azi n-am ieşit din acest consiliu, chiar dacă
el nu mai activează. Mai mult, nici azi, după 20 de ani de aşa-zisă
Independenţă, nu văd altă salvare pentru neamul meu
din Moldova, pentru cele 2,5 milioane de români basarabeni, decât
lichidarea consecinţelor Pactului dintre cei doi mari fascişti
ai secolului XX: comunistul Iosif Stalin-Djugaşvili şi
socialistul Adolf Hitler- Schicklgruber.
În
concluzie, domnule preşedinte interimar Marian Lupu, rog să
anulaţi partea de decret care mă priveşte, subliniind,
totodată, că n-aş fi refuzat această distincţie
pentru merite reale şi rezultate palpabile, dar niciodată nu voi
accepta vreun ordin/medalie pentru simplul noroc că am fost
participant la proclamarea Independenţei. Chiar dacă, prin
minune, Republica Moldova ar supravieţui independentă până
la aniversarea a 50-a şi dacă, tot prin minune, aş rămâne
ultimul votant al Independenţei în viaţă, n-aş
accepta o distincţie pentru aceste merite.
Rog
prietenii şi colegii din primul Parlament să nu se supere pe
mine pentru această ieşire: acestea sunt principii pe care nu le
voi încălca vreodată!
prof.
univ. dr. Vasile ŞOIMARU,
fost
deputat în primul Parlament al Republicii Moldova
|
|